Art.509 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă reglementează motivul de revizuire ce are în vedere situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Acest motiv de revizuire este, într-adevăr, o aplicare a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii.
Potrivit art.9 alin.2 Cod procedură civilă, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar conform art.22 alin.6 Cod procedură civilă judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.
Prin sentinţa civilă a cărei revizuire se solicită s-a dispus reintegrarea intimatului în funcţia deţinută anterior, fără nicio altă menţiune cu referire la postul din Bucureşti sau din Oradea. În considerarea art. 78 şi 80 din Codul muncii, instanţa, anulând decizia de concediere, la solicitarea salariatului, va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, ce include şi măsura reintegrării în postul deţinut anterior.
Raportat la dispoziţia hotărârii a cărei revizuire se solicită, nu se poate vorbi de extra petita sau de minus petita, atunci când instanţa a dispus reintegrarea pe funcţia deţinută anterior concedierii, deoarece aceasta s-a pronunţat în limitele în care a fost învestită de intimat.
Faptul că dispoziţia instanţei nu este însoţită de nicio menţiune referitoare la postul din Oradea sau din Bucureşti, câtă vreme s-a dispus reintegrarea intimatului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, nu atrage incidenţa prevederilor art.509 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă invocat de revizuentă.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor revizuentei, nu se poate vorbi de un post din Bucureşti şi altul din Oradea, în condiţiile în care intimatul a fost angajat pe o singură funcţie în cadrul unităţii angajatoare, respectiv cea de agent comercial şi reintegrarea s-a dispus pe funcţia deţinută anterior, doar locul muncii suferind o modificare temporară prin delegare
Curtea de Apel Brașov
Legalitatea acordării – pentru poliţişti a sporului de fidelitate şi a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006
Curtea de Apel Iași
Contestație împotriva deciziei de concediere; nulitatea absolută a deciziei de concediere; conținutul deciziei de sancționare; nemotivare
Curtea de Apel București
Dreptul functiei publice. Act de sanctionare emis cu nerespectarea dispozitiilor art. 77 din Legea nr. 188/1999.
Curtea de Apel București
Conflict de muncă. Încadrarea și salarizarea conformei grilei de salarizare negociate prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru personalul încadrat în funcţii de execuţie cu studii superioare. Discriminare față de un alt salariat cu ace
Curtea de Apel Timișoara
Sancţionarea disciplinară a salariatului. Convocarea la cercetarea disciplinară prealabilă. Conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară sub aspectul descrierii faptei ce constituie abatere disciplinară