Anulare act administrativ - anulare dispozitie vizand suspendarea exercitarii dreptului de a conduce vehicule

Deliberând asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. 2672/102/2016 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş şi Serviciul Judeţean Rutier anularea dispoziţiei nr. 1831 din 24.11.2016 şi în consecinţă restituirea permisului de conducere.

A susţinut că a fost sancţionată contravenţional pentru că în 14.07.2016 a fost implicată într-un accident rutier, ocazie cu care s-a aplicat şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

Pentru că ulterior producerii accidentului, celălalt conducător auto s-a prezentat la unitatea de urgenţă acuzând dureri, s-a format dosarul penal nr. 4440/P/2016, unde după efectuarea de cercetări s-a dispus clasarea pentru motivul prevăzut de art. 16 alin.1 lit. e din Codul de procedură penală.

În condiţiile dispunerii clasării, pârâtele au aplicat conform art. 103 alin.1 lit.c şi alin. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile.

În raport de dispoziţiile art. 96 alin.2 din OU.G. nr. 195/2002 a apreciat că suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă limitată de timp are natura unei măsuri contravenţionale complementare, indiferent dacă este dispusă prin procesul-verbal sau prin dispoziţie a şefului serviciului rutier.

Cum în cauză, imediat producerii accidentului a fost aplicată deja o sancţiune contravenţională complementată, nu era posibilă aplicarea aceleiaşi sancţiuni ulterior, la soluţionarea prin clasare a dosarului penal.

Au fost invocate principiile generale de răspundere penală şi contravenţională, nefiind posibilă răspunderea repetată pentru aceeaşi faptă.

A mai susţinut şi informarea intimatei asupra acestei poziţii prin adresele din octombrie şi noiembrie 2016, fără a putea preîntâmpina emiterea dispoziţiei a cărei anulare o solicită.

A subliniat importanţa interpretării textului art. 103 alin.1 din actul normativ indicat, în sensul că acesta nu are în vedere situaţia specială când aceeaşi persoană a fost anterior sancţionată printr-un proces-verbal. Deci, la momentul aplicării acestei norme intimatul Ipj trebuia să aibă în vedere faptul că sancţionarea prin aplicarea unei sancţiuni complementare avusese loc.

A mai invocat drept motiv de nulitate şi semnarea actului de către o altă persoană decât cea care era competentă, aceasta fiind în concediu de odihnă.

Pârâta Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii anulare a dispoziţiei nr. 1831/24.11.2016.

A apreciat că erau întrunite condiţiile legale pentru emiterea actului administrativ, în cauză fiind constatată săvârşirea unei infracţiuni de drept comun, săvârşite din culpă, şi are în vedere consecinţele încălcării unei reguli de circulaţie pentru care legea contravenţională prevede şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

A apreciat că nu poate fi cazul unei duble sancţionări pentru că măsurile dispuse prin procesul-verbal de contravenţie seria PMSX nr. 0126701 din 14.07.2016 sunt suspendate pentru că reclamanta a formulat plângere contravenţională, fiind format dosarul nr. 8910/320/2016, iar în situaţia în care instanţa ar constata legalitatea procesului-verbal dreptul de a conduce va fi suspendat pentru o perioadă totală de 90 de zile.

În probaţiune au fost administrate înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, respectiv copia procesului-verbal de sancţionare, înştiinţare, dispoziţia nr. 1831/2016, adrese către intimată, plângere prealabilă, ordonanţa de clasare, a fost ataşat dosarul nr. 4440/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria PMSX nr. 126701 din 14.07.2016 reclamanta a fost sancţionată contravenţional pentru fapta prevăzută de art. 59 alin.2 din OU.G. nr. 195/2002, cu sancţiunea principală a amenzii şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 60 de zile, conform art. 101 alin.3 lit. a din acelaşi act normativ („Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”).

La aceeaşi dată, conform adresei de la fila 9, reclamanta a fost înştiinţată asupra suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 30.07.2016.

Ca urmare a accidentului rutier, celălalt conducător auto implicat în accident s-a prezentat la unitatea SMURD, rezultând constituirea, în 15.07.2016, a dosarului penal nr. 4440/P/AA2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, dosar în care s-au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin.2 şi 3 din Codul penal.

Prin ordonanţa din 21.10.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii amintite de către reclamantă (lipsind două din condiţiile prevăzute de lege, victima nu a necesitat îngrijiri medicale motiv pentru care aceasta nu a depus plângere).

Ulterior, prin decizia nr. 1831 din 24.11.2016, şeful serviciului rutier a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile începând cu data de 11.11.2016.

În cuprinsul actului se menţionează că permisul de conducere a fost reţinut la data de 14.07.2016 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 196 alin.2 şi 3 din codul penal, întrucât conducătorul auto a încălcat regula de circulaţie prevăzută de art. 59 alin.2 din O.U.G. nr. 192/2002, (text reţinut şi în procesul verbal) iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş din 21.10.2016 s-a dispus clasarea conform art. 314 alin.1 lit. a cu aplicarea art. 16 alin.1 lit. e C. pr. penală.

Pentru suspendarea dreptului de a conduce a fost reţinut drept temei art. 103 alin.1 lit. c care prevede că suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune pentru o perioadă de 90 de zile, când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Părţile au fost de acord asupra incidenţei tezei a doua a textului, aceea a accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane şi procurorul a dispus clasarea, pentru regula de circulaţie încălcată fiind prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce. (în art. 101 alin.3 din acelaşi act normativ).

Nu era incidentă cea dintâi teză căci fapta pentru care a fost cercetată reclamanta nu se încadra în infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice (art. 334-341 Codul penal) 

Suspendarea a fost în mod legal aplicată de şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, conform art. 103 alin.11 din OU.G. nr. 195/2002.

Cazul de nulitate invocat de reclamantă nu se confirmă, actele depuse la dosar confirmând semnarea actului de înlocuitorul şefului serviciului rutier (f. 123125).

Mai mult chiar reclamanta susţine că şeful serviciului rutier se afla în efectuarea concediului de odihnă, fiind neîntemeiat a susţine că numai persoana care ocupă în mod nominal funcţia prevăzută de lege poate emite actele prevăzute în competenţa sa, chiar şi în perioadele în care aceasta s-ar afla în imposibilitate subiectivă sau obiectivă. Elemente ale raportului de serviciu (concediul de odihnă, de boală, altele) ar fi complet ineficiente în cazul în care legea ar pretinde ca o anumită persoană care ocupă în mod legal funcţia să semneze toate actele pe care emite serviciul la conducerea căruia se află.

În esenţă, pentru a-şi păstra caracterul legal din punct de vedere al emitentului şi competenţei acestuia, actul trebuie să fie emis de conducătorul serviciului prevăzut de lege, având relevanţă ca cel care a semnat actul, dacă nu este însuşi conducătorul să aibă atribuţii în acest sens, ceea ce în cauză s-a demonstrat.

Nici motivul referitor la nestabilirea culpei în cadrul dosarului penal nu constituie un motiv de anulare a actului administrativ, asta pentru că trebuie urmărite condiţiile cerute de textul art. 103 alin.1 lit.c pentru a urmări legalitatea actului contestat.

Astfel, analiza acestui text redă condiţiile de îndeplinit pentru a fi aplicată sancţiunea suspendării dreptului de a conduce şi acestea constau în producerea unei fapte ilicite producătoare de accident de circulaţie.

O a doua condiţie vizează urmările faptei, rezultatul să fi fost decesul victimei sau vătămarea corporală iar pentru aceasta autorul să fi fost urmărit ca penal, iar procurorul sau instanţa să fi luat una din măsurile prevăzute în mod limitativ de text, între care se regăseşte şi clasarea.

Ultima condiţie presupune ca pentru regula de circulaţie încălcată ordonanţa de urgenţă să prevadă suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Or, din cuprinsul acestor condiţii nu rezultă rolul vinovăţiei penale, aşa cum a sugerat reclamanta, nefiind deci apreciat drept un argument viabil de instanţă.

Cu toate că problema pe care a ridicat-o reclamanta este aceea a impedimentului derivat din principiul non bis in idem, care interzice aplicarea pentru aceeaşi faptă ilicită, a două sau mai multor sancţiuni de aceeaşi natură, aceasta nu a observat nici conţinutul art. 13 din OG. nr. 2/2001, nici dispoziţiile art. 6 din Codul de procedură penală.

În continuare, trebuie observat că reclamanta a fost urmărită contravenţional pentru fapta prevăzută de art. 101 alin.3 lit. a din OU.G. nr. 195/2002, nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere cauzatoare de accident de circulaţie, pe când cercetarea penală a privit infracţiunea de vătămare corporală.

Principiul răspunderii personale; care caracterizează atât ilicitul contravenţional cât şi cel penal presupune ca pentru fapta ilicită va răspunde doar autorul ei cu toate împrejurările obiective şi subiective din cazul săvârşirii faptei. Acest principiu mai presupune imposibilitatea aplicării faţă de aceeaşi persoană pentru aceeaşi încălcare a două sau mai multe sancţiuni identice fie penale sau administrative deoarece încălcarea unei norme juridice poate atrage după sine doar aplicarea unei singuri sancţiuni.

Or, nerespectarea regulii de circulaţie referitoare la prioritatea de trecere cauzatoare de daune materiale presupune o sancţiune contravenţională, pe când producerea de prejudicii fizice/corporale, vieţii, sănătăţii presupune atragerea unei răspunderi penale, cele două neexcluzându-se una pe alta.

Fapta de a produce o vătămarea corporală se încadrează în textele de incriminare ale Codului Penal şi îmbracă formele acolo descrise, pe când fapta de a nu respecta o regulă de circulaţie realizează latura obiectivă a unei contravenţii, sens în care se angajează răspunderea contravenţională a persoanei care a săvârşit-o.

Însă, ce a nu a observat emitentul actului, nici reclamanta, element ce rezulta din dosarul penal, este aceea a neîndeplinirii condiţiei ce constă în producerea unui anumit rezultat, vătămarea corporală.

Textul menţionat (art. 103 alin.1. lit.c) impune ca sancţiunea aplicată administrativ, a suspendării dreptului de a conduce, să intervină pe fondul unui „rezultat”, acesta fiind expresia folosită de legiuitor. Iar rezultatul acesta trebuie să fie decesul victimei sau vătămarea corporală. În privinţa vătămării corporale, nu rezultă din text, că aceasta trebuia să fie doar obiect al cercetării, ci rezultat al faptei.

Or, raportat la conţinutul art. 194 Cod penal, sediul materiei, rezultă că vătămarea corporală reprezintă fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile s-au produs consecinţele acolo enumerate (o infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei)

Din actele dosarului penal, concluziile referatului cu propunerea de clasare a cauzei rezultă că leziunile traumatice nu au necesitat îngrijiri medicale, element esenţial în calificarea infracţiunii de vătămare corporală, alături de consecinţele arătate.

Rezultă că, în cazul analizat, dacă s-ar fi realizat afectarea sănătăţii sau s-ar fi produs leziunile traumatice, în condiţiile art. 194 şi 193 C.pen. dar lipsea plângerea prealabilă a persoanei vătămate, art. 103 alin.1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 îşi producea pe deplin efectele, fiind imperativă aplicarea suspendării dreptului de a conduce, eventuale probleme de interpretare devenind actuale doar cu privire la numărul de zile pentru care ar fi trebuit dispusă suspendarea (90 cât a avansat pârâta, cu luarea în considerare a celor 60 de zile de suspendare aplicate pe lângă amenda contravenţională), o diferenţă de 30 de zile (90-60), sau integral 90 de zile în cumul cu cele 60 deja aplicate.

Această chestiune însă nu se impune a fi dezlegată pe fondul neîntrunirii condiţiei analizate, cu consecinţa neincidenţei art. 103 alin.1 lit. c din O.U.G nr. 195/2002 şi deci a nelegalităţii actului administrativ analizat.

Fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat (f. 129-130, factură şi chitanţă, 326/13.02.2017) şi taxă de timbru de 50 lei (f.27).

Cererea de suspendare a judecării cauzei depusă de pârâtă după închiderea dezbaterilor nu va fi luată în seamă având în vedere dispoziţiile art. 394 alin.3 CPC.

Domenii speta

Spete similare