Disjungerea în procedura de cameră preliminară. Restituire dosar la parchet.

Disjungerea în procedura de cameră preliminară. Restituire dosar la parchet.

Pe rol se află pronunţarea în cauza penală privindu-l pe contestatorul-intimat AD, contestatorul-intimat AE, intimatul TC, intimatul Spitalul Clinic de Urgenţe prof. dr. N. Oblu Iaşi, intimatul Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi, intimatul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, având ca obiect „lovirea sau alte violenţe” (art.193 NCP)  - contestaţie împotriva încheierii de cameră preliminară

Judecătorul de cameră preliminară,

Asupra contestaţiei penale de faţă, constată următoarele:

I. 1. Prin încheierea de cameră preliminară din data de 09.05.2016 pronunţată în dosarul cu nr. -/a1, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani a dispus, în esenţă, următoarele:

A admis excepţia neregularităţii actului de sesizare, invocată de inculpaţii AD şi AE, prin apărător ales.

A constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din 28.01.2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal.

A dispus comunicarea acestei încheieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani în vederea remedierii neregularităţilor constatate, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

* * *

2. Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a reţinut, cu privire la aspectele ce interesează soluţionarea contestaţiei, următoarele:

„Prin rechizitoriul nr. -/P/2013 din 26.01.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii AD, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. şi AE, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. 

Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului AD care, în noaptea de 06/07.04.2010, cu intenţie, a agresat fizic persoana vătămată TC căreia i-a cauzat leziuni constând în fractura peretelui anterior sinus maxilar bilateral cu hemosinus bilateral, ce au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale, respectiv excoriaţii, hematoame şi echimoze ce necesită 7-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico legal nr.748/14.04.2010 emis de IML Iaşi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului AE, care, în noaptea de 06/07.04.2010, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal marca Audi A 6 cu număr de înmatriculare -, pe DJ 208, urmărind autoturismul condus de persoana vătămată TC, la intrare în satul Mirceşti, jud. Iaşi, cu intenţie, prin manevre neregulamentare şi opriri bruşte şi repetate, fără motive întemeiate, a provocat un accident de circulaţie din care au rezultat avarii la autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare -, condus de persoana vătămată TC, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. l C.pen. cu aplic. art. 5 alin. l C.pen.

● La primirea dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. 2 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea unei copii certificate a rechizitoriului către inculpaţi, aducându-le totodată la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător ales și faptul că, în termen de 20 zile de la comunicare, pot formula în scris cereri şi excepţii privind competenţa instanţei, legalitatea actului de sesizare, legalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate în acest stadiu procesual.

● La data de 26.02.2016, inculpaţii AD şi AE, prin apărător ales, au depus note scrise prin care au invocat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpaţii au invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare al instanţei pentru depăşirea limitelor urmăririi penale. În acest sens, s-a menţionat că, prin rezoluţia din 08.04.2010, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva celor doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care şi una dintre cele care fac obiectul sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016, respectiv infracţiunea de distrugere prevăzută la art. 217 alin. 1 din Vechiul Cod penal în sarcina inculpatului AE, fără a se începe urmărirea penală faţă de AD pentru fapta de lovire sau alte violenţe.

Din cuprinsul acestei rezoluţii, rezultă că în sarcina inculpatului AE s-a reţinut că a provocat scandal în Restaurantul ROUTE 85, distrugând totodată mobilier şi veselă în valoare de 200 de lei şi că l-a urmărit pe numitul TC cu autoturismul personal, provocând un accident rutier fără victimă, oprind în acest fel autoturismul în care se afla victima, reţinându-se referitor la acest complex faptic o singură infracţiune de distrugere intenţionată, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Vechiul Cod penal. În acest context, nu a fost efectiv descris elementul material al infracţiunii de distrugere în cazul avarierii autoturismului, precum în cazul mobilierului şi veselei.

Ulterior, prin rezoluţia din 09.04.2010, la confirmarea dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere de către inculpatul AE, procurorul nu a realizat o minimă descriere faptei.

Prin ordonanţa din 09.04.2010, procurorul de caz a infirmat soluţia de începere a urmăririi penale faţă de inculpaţii AE şi AD pentru faptele de distrugere şi lovire, deşi faţă de cel din urmă nu fusese începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire. Pe durata urmăririi penale nu s-a revenit asupra infirmării.

Prin ordonanţa din data de 14.02.2014 a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 din Vechiul Cod penal asupra persoanei vătămate TC.

Prin ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din 12.06.2014, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor de lovire şi distrugere, fiind reţinute incriminările corespunzătoare reglementării noi, prin acelaşi act reţinându-se că s-a confirmat începerea urmăririi penale pentru infracţiunile de distrugere, încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri în ceea ce îl priveşte pe AE şi de ultraj contra bunelor moravuri şi uz de armă neletală pentru AD.

Printr-o nouă ordonanţă de la aceeaşi dată de 12.06.2014, procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de AD pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

La data de 04.06.2015, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe de către AD şi distrugere  de către AE, context în care a fost descrisă pentru prima dată fapta de lovire sau alte violenţe.

În concluzie, inculpaţii au apreciat că există grave neconcordanţe între actele de dispoziţie ale procurorului din faza de urmărire penală şi dispoziţia de trimitere în judecată, fiind dispusă trimiterea în judecată pentru fapte pentru care se infirmase dispoziţia de începere a urmăririi penale ori pentru fapte pentru care nu există la dosarul cauzei un act de sesizare valabil.

Având în vedere că cele două fapte pentru săvârşirea cărora s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor sunt condiţionate de introducerea plângerii prealabile, inculpaţii au subliniat că la dosarul de urmărire penală nu există o plângere prealabilă şi nici o manifestare de voinţă, în cuprinsul vreunei declaraţii, aptă să producă atare efecte.

Inculpaţii consideră că, în declaraţia din 09.04.2010, persoana vătămată arată că doreşte continuarea cercetărilor începute, dar cercetările desfăşurate vizau un complex faptic mult mai extins decât simpla lovire sau distrugere pentru care a fost sesizată instanţa, iar plângerea prealabilă presupune manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a autorului, cunoscut sau nu, pentru săvârşirea unei anumite infracţiuni, fiind necesară individualizarea în fapt şi drept a infracţiunii imputate.

S-a arătat că înscrisul aflat la fila 43 a dosarului de urmărire penală nr. -/P/2013, respectiv la fila 58 a dosarului de urmărire penală nr. -/P/2010 nu prezintă dată certă, motiv pentru care nu poate fi verificată introducerea plângerii prealabile în termenul legal prevăzut de art. 284 din Vechiul Cod de procedură penală.

În consecinţă, inculpaţii au subliniat că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate TC sub aspectul săvârşirii faptelor de lovire sau alte violenţe, respectiv distrugere, aspect ce atrage nelegalitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate după disjungerea din data de 14.08.2013.

S-a invocat nulitatea rezoluţiei organului de cercetare penală de începere a urmăririi penale, întrucât nu permite determinarea elementului material al fiecăreia dintre infracţiunile enumerate în cuprinsul său, lipsind astfel descrierea faptelor pentru care s-a început urmărirea penală. Aceeaşi situaţie este invocată sub aspectul rezoluţiei de confirmare a începerii urmăririi penale

Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale este, de asemenea, lovită de nulitate întrucât se pune în mişcare acţiunea penală pentru fapte pentru care nu se începuse/extinsese anterior urmărirea penală.

A fost semnalată încălcarea dreptului prevăzut la art. 6 CEDO, respectiv dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, luând în considerare natura infracţiunilor şi a probatoriului administrat.

S-a învederat totodată faptul că urmărirea penală nu este completă, nefiind audiat un martor esenţial în persoana numitului MA, care se afla împreună cu inculpatul AD la momentul săvârşirii faptei.

 Totodată, se impunea introducerea în cauză a persoanei responsabile civilmente pentru inculpatul AE, respectiv asigurătorul de răspundere civilă Allianz-Ţiriac Asigurări S.A.

● Judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea excepţiilor formulate de inculpaţii AD şi AE, Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. 4 C.proc.pen., cu menţiunea posibilităţii de a răspunde, în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.

● La data de 06.04.2016, a fost înaintat răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, prin care s-a solicitat respingerea cererilor şi excepţiilor formulate ca neîntemeiate şi dispunerea începerii judecăţii în cauză.

● În analiza excepţiilor invocate de către inculpaţi, judecătorul de cameră preliminară reţine că sunt avute în vedere dispoziţiile art. 342 C.proc.pen., care reglementează obiectul procedurii în cameră preliminară, constituit de verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificării legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Analizând conţinutul cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii AD şi AE, prin apărător ales, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia din data de 08.04.2010 din dosarul de urmărire penală nr. -/P/2010 (f. 26-29 vol. I dup), organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii AD şi AE sub aspectul săvârşirii unui ansamblu infracţional, context în care în sarcina inculpatului AE a fost reţinută şi o faptă de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969. În descrierea acestei fapte, organul de cercetare a menţionat că, în noaptea de 06./07.04.2010, inculpatul AE a urmărit persoana vătămată TC cu autoturismul personal, provocând un accident rutier fără victimă, oprind în acest fel autoturismul în care se afla victima (…) şi a distrus elemente de caroserie ale autoturismului victimei. Prin această rezoluţie, contrar susţinerilor apărătorului ales al inculpaţilor, organul de cercetare penală a reţinut două fapte de distrugere, a doua vizând conduita inculpatului AE din restaurantul Route 85 privind distrugerea bunurilor din această incintă, astfel cum a fost indicată în plângerea prealabilă formulată de către numitul DG, administratorul restaurantului menţionat.

Susţinerile inculpaţilor privind bararea cifrei 2 în dreptul infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969 reprezintă o interpretare eronată a acestora din perspectiva efectelor juridice şi nu reprezintă decât o consemnare realizată de către procurorul de caz la analiza rezoluţiei organelor de cercetare, atunci când s-a constatat de către cel din urmă necesitatea infirmării dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru una dintre faptele de distrugere, în considerarea unui aspect ce urmează a fi analizat.

Din perspectiva nulităţii invocate pe considerentul unei insuficiente descrieri a faptelor pentru săvârşirea cărora organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară notează că, raportat de pluralitatea infracţională şi participativă, expunerea organului de cercetare penală prezintă caracter suficient, raportat la actele premergătoare efectuate, pentru a permite identificarea precisă a materialităţii faptice şi identităţii juridice a fiecărei acţiuni ilicit penale invocate.

Prin ordonanţa din data de 09.04.2010 din dosarul de urmărire penală nr -/P/2010 (f. 25 vol. I dup) procurorul de caz a infirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale, în următoarea manieră:

- faţă de inculpatul AE, sub aspectul comiterii uneia dintre infracţiunile de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969 şi a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 1 C.pen., deoarece la acel moment procesual s-a considerat că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate TC;

-  faţă de inculpatul AD sub aspectul comiterii infracţiunilor de  prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 1 C.pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 136 pct. 1 din Legea nr. 295/2004, deoarece, la acel moment procesual, s-a considerat că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate TC, iar AD deţine permis de deţinere şi port armă neletală.

În mod corect au arătat inculpaţii, prin apărător ales, că prin ordonanţa de infirmare a începerii urmăririi penale s-a reţinut, în mod greşit, o astfel de soluţie raportat la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 1 C.pen. din 1969 în privinţa inculpatului AD, întrucât organul de cercetare penală nu reţinuse o astfel de faptă în sarcina acestuia. Judecătorul apreciază că eroarea invocată constituie o simplă eroare materială ce nu afectează legalitatea actului şi care nu a produs alte consecinţe juridice pe durata desfăşurării urmăririi penale. 

Ulterior, la aceeaşi dată de 09.04.2010, procurorul de caz a confirmat prin rezoluţie (f. 24 vol. I dup) începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii din prezenta cauză, însă niciuna dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora prin rechizitoriul nr. -/P/2013 nu a format obiectului acestui act procesual. Infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969, sub aspectul săvârşirii căreia s-a început urmărirea penală faţă de AE prin rezoluţia de confirmare, viza distrugerea mobilierului şi obiectelor de veselă din incinta restaurantului Route 85, astfel cum s-a arătat în cele anterior argumentate.

Prin rechizitoriul nr. -/P/2010 din data de 14.08.2013 (f. 7-13 vol. I dup), procurorul de caz a disjuns cauza şi a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969 de către inculpatul AE şi vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.pen. din 1969 de către inculpatul AD.

În etapa intermediară, situată între momentul emiterii rezoluţiei de confirmare a începerii urmăririi penale şi cel al emiterii rechizitoriului nr. -/P/2010, în cauză nu a mai fost efectuat niciun act referitor la cele două fapte ce au format obiectul soluţiei de disjungere, astfel că nu s-a procedat la începerea urmăririi penale în baza plângerii prealabile formulată de către persoana vătămată TC (aflată la filele 43-44 din vol. I  - dosar de urmărire penală nr. -/P/2013).

În dosarul de urmărire penală nou format, ca urmare a disjungerii, prin ordonanţa nr. -/P/2013 din data de 14.02.2014, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.pen. din 1969. Astfel, procurorul care a preluat soluţionarea dosarului disjuns a remarcat faptul că, deşi prin rechizitoriul nr. -/P/2010 din data de 14.08.2013 s-a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii faptei anterior menţionate, în cauză nu fusese începută urmărirea penală cu privire la această infracţiune.

Cu toate acestea, procurorul de caz nu a remarcat faptul că, raportat la infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969, săvârşită în dauna persoanei vătămate TC, prin presupusele acte de distrugere ale autoturismului aparţinând acestuia, nu a existat un act de începere a urmăririi penale.

Sub aspectul infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. din 1969, existentă în cuprinsul ordonanţei de confirmare a începerii urmăririi penale din data de 09.04.2010, constând în distrugerea bunurilor din incinta restaurantului Route 85, prin rechizitoriul  nr. -/P/2010 din data de 14.08.2013 s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate. Aceasta este fapta de distrugere ce a format obiectul începerii urmăririi penale cu privire la inculpatul AE prin rezoluţia din data de 09.04.2010.

Prin ordonanţa din data de 12.06.2014, procurorul a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.pen. din 1969.

Prin ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014, în considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1 C.pen., procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică a faptelor sub aspectul cărora a apreciat că se începuse urmărirea penală, fiind reţinută încadrarea juridică aferentă reglementării penale actuale, din perspectiva comiterii de către AD a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., respectiv de către AE a infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.

Prin ordonanţa din data de 04.06.2015 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţi sub aspectul săvârşirii faptelor anterior expuse. În cuprinsul acestei ordonanţe a fost descrisă din perspectiva materialităţii faptice infracţiunea de distrugere reţinută în sarcina inculpatului AE, elementul material fiind reprezentat de aceea că la data de 07.04.2010, în jurul orei 03.00, AE, folosind autoturismul personal a urmărit autoturismul condus de persoana vătămată TC şi la intrare în satul Mirceşti a provocat în mod intenţionat un accident rutier fără victime, oprind în acest mod autoturismul victimei, distrugând elemente de caroserie ale acestuia.

În consecinţă, prin raportare la etapizarea procesuală expusă, judecătorul de cameră preliminară reţine că trimiterea în judecată a inculpatului AE s-a realizat pentru o infracţiune cu privire la care nu a fost începută urmărirea penală, respectiv nu s-a dispus continuarea urmăririi penale, niciunul dintre actele ulterioare neavând aptitudinea juridică de a înlocui/suplini această omisiune.

În aceste condiţii, judecătorul apreciază că nu se impune a fi analizată o eventuală încălcare a dreptului la apărare al inculpatului AE, cu stabilirea unei vătămări consecutive, în contextul redat fiind incidentă o cauză de nelegalitate a urmăririi penale sub aspectul limitelor acesteia, survenită prin încălcarea unor norme procesuale imperative.

Astfel fiind judecătorul notează că, în acord cu prevederile art. 342 C.proc.pen., obiectul procedurii de cameră preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Chiar prin textul normativ al art. 328 alin. 1 C.proc.pen.,  legiuitorul a edictat în sensul că rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Prin urmare, nelegalitatea actelor procesuale ce au ca finalitate stabilirea cadrului procesual are un efect determinant asupra regularităţii actului final al organului de urmărire penală – actul de sesizare a instanţei.

Orice încălcare a normelor ce reglementează etapele obligatorii ale urmăririi penale atrage, în mod subsecvent, neregularitatea actelor ulterioare, culminând cu afectarea rechizitoriului, atunci când nu se evidenţiază legătura de cauzalitate între actele procesuale în baza cărora a fost finalizată faza urmăririi.

În cauza de faţă, astfel cum s-a reţinut anterior, trimiterea în judecată a inculpatului AE pentru infracţiunea de distrugere nu are la bază un act de începere a urmăririi penale, prin raportare la situaţia de fapt evidenţiată în actul de sesizare.

Practic, fără a fi începută urmărirea penală in rem, respectiv continuată in personam, numitului AE i-a fost atribuită direct calitatea de inculpat prin ordonanţa de punere în mişcare a urmăririi penale din data de 04.06.2015, fără parcurgerea etapelor prealabile acestui act procesual.

Nelegalitatea urmăririi penale în sensul reţinut este transpusă în plan procesual într-o neregularitate a rechizitoriului, în acord cu dispoziţiile art. 345 alin. 2 C.proc.pen.

Forma de nulitate incidentă situaţiei invocate este cea a nulităţii relative, prevăzută de art. 282 C.proc.pen., ce determină practic aplicarea sancţiunii cu privire la integralitatea actelor procesuale îndeplinite în absenţa celui iniţial, de începere a urmăririi penale. În concret, în situaţia de faţă, urmărirea penală nu prezintă un moment de debut, lipsind de cadru procesual actele ulterioare, implicit cel prin care s-a dispus trimiterea în judecată.

Într-un atare context, existenţa unei vătămări este de evidenţă, neputând fi ignorată împrejurarea că, în ipoteza în care s-ar aprecia că dreptul la apărare al inculpatului nu a fost afectat în nicio manieră întrucât a fost audiat în calitate de suspect, respectiv inculpat sub aspectul comiterii faptei ce a nu a format obiectul începerii urmăririi penale, s-ar acredita ideea posibilităţii încălcării succesiunii etapelor urmăririi penale prin raportare la aducerea la cunoştinţă a unor drepturi/obligaţii, respectiv situaţii de fapt ce nu au dobândit premisele legale necesare exercitării lor şi tragerii la răspundere penală.

Calitatea procesuală de suspect, atribuită făptuitorului prin începerea urmăririi penale in personam, este cea pe care se grefează calitatea de inculpat şi în absenţa căreia cea secundă este inaptă să producă efecte juridice.

Sub aspectul actelor afectate de sancţiunea nulităţii, judecătorul reţine că acestea sunt reprezentate de ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.06.2015, lipsite de fundament legal la data emiterii lor, din perspectiva infracţiunii de distrugere reţinută în sarcina inculpatului AE.

Mai mult, actele procesuale sunt cele care determină cadrul legal al administrării probatoriului, atrăgând astfel nulitatea probelor administrate cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege, ceea ce atrage excluderea acestora.

Analizând consecinţele nulităţii în plan probatoriu, judecătorul de cameră preliminară notează că urmărirea penală a avut ca obiect un ansamblu infracţional compus dintr-o pluralitate de fapte, probatoriul testimonial raportându-se inclusiv la cea de distrugere în expunerea contextului faptic supus cercetărilor, astfel că excluderea acestuia ar avea caracter nejustificat, producând consecinţe inclusiv asupra unor alte fapte, cu privire la care au intervenit soluţii definitive. În considerarea acestui aspect, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune excluderea mijloacelor de probă constând în declaraţiile numitului AE în calitate de suspect/inculpat, în mod singular, restul probatoriului testimonial şi scriptic fiind în mod legal administrat.

Relativ la susţinerile inculpaţilor privind lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate TC, judecătorul constată că victima a fost audiată, pe durata internării în cadrul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi la 09.04.2016, cu privire la evenimentele din data de 07.04.2010, context în care a făcut referire expresă la faptele ce formează obiectul analizei de faţă, exprimându-şi neechivoc interesul ca persoanele culpabile să fie trase la răspundere penală. Exprimarea din cuprinsul declaraţiei este echivalată unei plângeri prealabile, fiind totodată confirmată prin cuprinsul actului intitulat plângere prealabilă, datat 12.04.2010 (f. 43 dup -/P/2013, respectiv f. 58 dup -/P/2010). În consecinţă, judecătorul a apreciat ca neîntemeiate susţinerile inculpaţilor sub aspectul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate TC.

Privitor la încălcarea dreptului prevăzut la art. 6 CEDO, respectiv dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, luând în considerare natura infracţiunilor şi a probatoriului administrat, judecătorul reţine că aspectul invocat excede obiectului procedurii de cameră preliminară. Aceeaşi concluzie se impune cu privire la audierea martorului MA şi introducerea în cauză a persoanei responsabile civilmente pentru inculpatul AE, respectiv asigurătorul de răspundere civilă ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. Aspectele învederate nu sunt subscrise analizei de legalitate, specifică procedurii de cameră preliminară, insuficienţa ori fiabilitatea probatoriului, precum şi durata instrumentării cauzei pe durata fazei procesuale anterioare neputând forma obiectul analizei în cadrul stabilit de dispoziţiile art. 342 C.proc.pen..

În considerarea celor anterior expuse, judecătorul de cameră preliminară a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare, invocată de inculpaţii AD şi AE şi a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal.

S-a dispus comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani în vederea remedierii neregularităţilor constatate, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.”

 *  * *

* *

II. 3. Prin încheierea de cameră preliminară nr. 186 din data de 08.06.2016 pronunţată în dosarul cu nr. -/a1, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani a dispus următoarele:

În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. -/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, cu privire la  inculpatul AD, de cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în sat -, judeţul Neamţ,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. l C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

A dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul AD.

În baza art. 46 C.proc.pen., s-a disjuns cauza cu privire la inculpatul AE, cu formarea unui nou dosar cu repartizare manuală la completul P3M.

S-a amânat pronunţarea în dosarul ce urma a se forma ca urmare a dispoziţiei de disjungere, la data de 13.06.2016.

* * *

4. Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a reţinut - pe lângă unele din aspectele deja menţionate la pct.2 (referitoare la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, la excepţiile invocate de inculpaţi şi la cele hotărâre prin încheierea din 09.05.2016) şi după ce s-au enumerat mijloacele de probă pe bază cărora procurorul a stabilit situaţia de fapt -, în esenţă, următoarele:

<< ● Prin încheierea de camera de consiliu din data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare şi a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.

Totodată, s-a dispus comunicarea respectivei încheieri către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în vederea remedierii neregularităţilor constatate, în termen de 5 zile, cu solicitarea de a se preciza dacă procurorul menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

 ● Prin ordonanţa din data de 12.05.2016 privind remedierea neregularităţilor rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a comunicat  că menţine dispoziţia de trimitere în judecată cu privire la inculpatul AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. Raportat la situaţia juridică a inculpatului AE, s-a precizat că nu se menţine dispoziţia de trimitere în judecată, promovându-se concomitent o soluţie de disjungere a cauzei cu privire la acesta din urmă, cu reţinerea dispoziţiilor art. 46 C.proc.pen.

În motivarea soluţiei de disjungere, s-a arătat că ordonanţa de înlăturare a neregularităţilor, emisă la 12.05.2016, produce efecte similare rechizitoriului, constituind corp comun cu acesta.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin încheierea de cameră de consiliu pronunţată la data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.

Relativ la dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., prin conţinutul aceleiaşi încheieri judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nu au fost decelate elemente de natură să angajeze concluzia nelegalităţii administrării probatoriului, respectiv efectuării actelor în faza urmăririi penale.

Subsecvent neregularităţii incidente raportat la dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AE, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, sub aspectul actelor afectate de sancţiunea nulităţii, ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.06.2015, sunt lipsite de fundament legal la data emiterii lor, din perspectiva infracţiunii de distrugere reţinută în sarcina inculpatului AE. În continuare, fiind analizate consecinţele nulităţii în plan probatoriu, au fost excluse mijloacele de probă constând în declaraţiile numitului AE în calitate de suspect/inculpat, în mod singular, restul probatoriului testimonial şi scriptic fiind în mod legal administrat.

Din conţinutul încheierii din 09.05.2016, rezultă cu evidenţă că din perspectiva situaţiei juridice a inculpatului AD, nu au fost decelate neregularităţi ale actului de sesizare.

La termenul din data de 01.06.2016, apărătorul ales al inculpaţilor a susţinut că se impune restituirea cauzei în integralitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, judecătorul de cameră preliminară neavând posibilitatea de a dispune restituirea în parte a dosarului, exclusiv în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE. 

Cu prioritate, judecătorul de cameră preliminară reţine că nu pot fi primite susţinerile apărătorului ales al inculpaţilor în sensul că, astfel cum rezultă din prevederile art. 346 alin. 3 C.proc.pen., legiuitorul a prevăzut obligativitatea restituirii cauzei în ansamblul ei, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii cu privire la care nu au fost constatate neregularităţi ale actului de sesizare, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Prin conţinutul încheierii din data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a admis excepţiile invocate cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală faţă de inculpatul AE şi a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.

La acel moment procesual, înlăturând excepţiile privind legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală cu privire la inculpatul AD, judecătorul s-a aflat în imposibilitatea de a proceda la constatarea legalităţii sesizării instanţei cu privire la acest inculpat, o atare soluţie determinând implicit dispoziţia de începere a judecăţii, ambele aspecte putând fi supuse analizei şi, în consecinţă, soluţionate, doar în cadrul procesual prevăzut de art. 346 C.proc.pen.

În cauza penală supusă analizei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor AD şi AE sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni distincte, fără reţinerea unei forme de participaţie penală, fiind exclusă astfel orice necesitate de judecare conjugată a faptelor. Astfel fiind, în condiţiile în care este incidentă o cauză de nulitate a unor acte de urmărire penală, exclusiv din perspectiva celor efectuate faţă de unul sau mai mulţi dintre inculpaţi, restituirea cauzei la parchet, în ansamblul ei, inclusiv cu privire la cei faţă de care urmărirea penală s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, constituie o categorică manieră de tergiversare a procesului penal, incompatibilă cu scopul edictat prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 C.proc.pen. 

Raportat la susţinerile apărătorului ales al inculpaţilor, potrivit cărora menţinerea spre judecată doar a unuia dintre inculpaţi contravine principiului separării funcţiilor judiciare, prin acea că judecătorul fondului ar fi nevoit să realizeze o selecţie ulterioară a probatoriului corespunzător faptei, judecătorul reţine că principiul invocat vizează atribuţii jurisdicţionale expres prevăzute de normele procesual penale şi este lipsit de aplicabilitate contextuală, în condiţiile în care, prin stabilirea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale cu privire doar la unul dintre inculpaţi, judecătorul fondului nu îndeplineşte funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată, neexistând nicio imixtiune de atare natură.

Totodată, contrar susţinerilor inculpaţilor, prin apărător ales, prin încheierea din data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că sunt sancţionate cu nulitatea ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.06.2015, lipsite de fundament legal la data emiterii lor, din perspectiva infracţiunii de distrugere reţinută în sarcina inculpatului AE. Valabilitatea acestor acte se menţine în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina inculpatului AD, astfel cum reiese neechivoc din conţinutul considerentelor încheierii. 

Concluzionând, cu privire la inculpatul AD, prin încheierea din camera de consiliu din 09.05.2016 judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu se identifică nicio neregularitate a actului de sesizare, nu au fost excluse probe şi nu s-a constatat nulitatea vreunui act procesual.

Astfel fiind, în baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. -/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, cu privire la  inculpatul AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. l C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi, în consecinţă, a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-l pe acest inculpat.

Faţă de cele anterior expuse, în considerarea faptului că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a precizat că nu menţine dispoziţia de trimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că se impune disjungerea cauzei cu privire la acesta, urmând a fi analizată soluţia procurorului de disjungere a cauzei în cadrul încheierii ce va fi pronunţată prin raportare la situaţia juridică a acestui inculpat.

Soluţia de disjungere se impune prin aceea că soluţiile promovate în cauză cu privire la inculpaţii AD şi AE prezintă natură juridică distinctă, neputând forma corp comun prin conţinutul unei încheieri unice – ca dosar unic, în acord cu art. 346 alin. 3 C.pr.pen..

În consecinţă, în baza art. 46 C.pr.pen., s-a disjuns cauza cu privire la inculpatul AE, cu formarea unui nou dosar cu repartizare manuală la completul P3M, amânând pronunţarea în dosarul ce se va forma ca urmare a dispoziţiei de disjungere, la data de 13.06.2016.>>

* * *

* *

5. Împotriva încheierilor din 09.05.2016 şi 08.06.2016, în termenul legal (mai exact la data de 13.06.2016 – prin fax şi poştă, cu înregistrare la Judecătoria Paşcani în aceeaşi zi), a formulat contestaţie inculpatul AD, cu precizarea expresă că aceasta vizează „modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor prin încheierea din 09.05.2016 şi încheierea din 08.06.2016 prin care s-a dispus disjungerea cauzei şi începerea judecăţii” cu privire la el.

Această contestaţie a fost primită şi înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 17.06.2016, ora 09,35, sub nr. -/a1, fiind repartizată aleatoriu spre soluţionare completului de contestaţii cu indicativul C CP15.

În motivarea contestaţiei, printr-un memoriu separat, inculpatul AD a invocat, în esenţă, următoarele :

● cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor prin încheierea din 09.05.2016 :

a) - greşita soluţionare a excepţiei neregularităţii actului de sesizare şi a nulităţii actelor de urmărire penală, motivat de lipsa plângerii prealabile.

 În acest sens, inculpatul a invocat că, în mod greşit, s-a reţinut că declaraţiile persoanei vătămate echivalează cu depunerea unei plângeri prealabile, în condiţiile în care, în declaraţia din 09.04.2010, acesta a arătat că doreşte continuarea cercetărilor începute, în contextul în care cercetările desfăşurate vizau un complex faptic mult mai extins decât simpla lovire sau distrugere pentru care a fost sesizată instanţa. În opinia inculpatului-contestator, plângerea prealabilă presupune manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a autorului pentru săvârşirea unei anumite infracţiuni, fiind necesară individualizarea în fapt şi în drept a acesteia. Or, în opinia contestatorului, pe lângă faptul că în declaraţia persoanei vătămate faptele reclamate sunt prea imprecise, aceasta a arătat expres că va formula plângere, folosind timpul viitor. De aceea, contestatorul a susţinut că declaraţiile persoanei vătămate nu pot reprezenta plângere prealabilă penală, întrucât ele nu conţin voinţa expresă şi fermă a persoanei vătămate de tragere la răspundere penală a sa pentru fapta de lovire imputată.  În plus, contestatorul a invocat şi faptul că declaraţia căreia prima instanţă i-a atribuit valenţă de plângere presabilă nu are dată certă, ceea ce ar împiedica verificarea împrejurării dacă respectiva manifestare de voinţă a fost făcută înlăuntrul termenului legal de depunere a plângerii prealabile.

b) – greşita soluţionare a cererii de constatare a încălcării dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil, prin greşita reţinere a împrejurării că o astfel de cerere excede obiectului procedurii de cameră preliminară. 

În acest sens, inculpatul a invocat că, contrar celor reţinute de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, o astfel de cerere era şi este admisibilă întrucât: → judecătorul de cameră preliminară este cel care are rolul de a sancţiona sau constata eventuale nelegalităţi ale urmării penale, iar, în situaţia particulară a inculpaţilor din prezenta cauză, nu a existat un remediu efectiv; → cererea sa se întemeiază direct pe dispoziţiile art. 6 din Convenţia EDO, ceea ce obliga judecătorul de cameră preliminară să aplice cu prioritate dreptul convenţional.

c) -  greşita respingere a excepţiei de neregularitate a actului de sesizare derivată din caracterul incomplet al urmării penale, ca urmare a neaudierii martorului MA.

Sub acest aspect, s-a invocat faptul că organele de urmărire penală nu au făcut eforturi suficiente pentru identificarea şi audierea acestui martor, cu consecinţa încălcării dreptului său la apărare şi a obligaţiei ce revenea acestor organe de a administra toate probele necesare.

 ● cu privire la încheierea finală din 08.06.2016, s-a invocat, în esenţă, nelegalitatea soluţiei de disjungere a cauzei şi de începere a judecăţii faţă de el, întrucât, în cauză, ar fi trebuit să se pronunţe o soluţie unitară, de restituire integrală cu privire la întreaga cauză.

În dezvoltarea acestui motiv de contestaţie, inculpatul a făcut trimitere, mai întâi, la unele consideraţii doctrinale, subliniind faptul că, potrivit acestora, „soluţia camerei preliminare trebuie dată în raport de întreaga cauză, nefiind prevăzute nici posibilitatea de a menţine dispoziţia de judecată doar cu privire la unii dintre inculpaţi sau cu privire la unele fapte, nici posibilitatea corelativă de a dispune restituirea cauzei parţial, cu privire la unele fapte sau persoane, deşi în practică nu este exclus ca sancţiunile pentru nelegalitate (ori imposibilitatea de stabilire a obiectului sau limitelor judecăţii) să vizeze punctual doar anumite fapte ori anumite persoane”. Pornind de la aceste consideraţii, contestatorul a invocat faptul că disjungerea cauzei nu putea avea loc în procedura de cameră preliminară, procedură specială care este incompatibilă cu o astfel de soluţie.

În al doilea rând, contestatorul a susţinut că disjungerea nu era posibilă şi pentru că, în speţă, urmărirea penală a fost unică pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii şi ambii inculpaţi trimişi în judecată, actele procesuale, cât şi probatoriile fiind efectuate/administrate cu privire la ambele fapte. Or, în cauză, unele din criticile de legalitate au vizata aceleaşi acte procesuale/probe, ceea ce înseamnă că şi excepţiile şi cererile au fost comune şi s-au referit la ambele fapte şi ambii inculpaţi.

 În al treilea rând, contestatorul a invocat faptul că - în condiţiile în care, împotriva încheierii intermediare de cameră preliminară (cea prin care s-au soluţionat cererile şi excepţiile) părţile au posibilitatea de a formula contestaţie doar după comunicarea încheierii finale, comunicare care, în ipoteza disjungerii, are loc la moment diferite - o soluţie de disjungere, precum cea din cauză, creează posibilitatea reală ca aceleaşi excepţii, cu privire la aceleaşi probe/cate procesuale, să fie soluţionate în mod diferite de instanţe diferite (cel puţin în contestaţie), ceea ce nu ar fi permis, pentru că ar fi de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat.

 În al patrulea rând, contestatorul a invocat faptul că, în speţă, prin rechizitoriul în discuţie Judecătoria Paşcani a fost sesizată cu un complex faptic în care infracţiunile pretins săvârşite de către cei doi inculpaţi se îmbină într-o succesiune logico-temporală, elementele circumstanţiale ce pot atenua sau agrava răspunderea penală fiind descrise în comun pentru ambele fapte, cea ce face imposibil de stabilit cu exactitate limitele judecăţii în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de delimitat mijloacele de probă propuse de parchet pentru fiecare dintre infracţiuni.

Motivele contestaţiei promovate de inculpatul AD au fost detaliate ulterior, oral, precum şi prin notele de concluzii scrise comune cu ale celuilalt inculpat.

 * * *

* *

III. 6. Prin încheierea de cameră preliminară nr. 191 din data de 13.06.2016 pronunţată în dosarul cu nr. -/a1, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani a dispus următoarele:

În baza art. 346 alin. 3 lit. c C.proc.pen., s-a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. -/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. l C.pen.

* * *

 7. Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a reţinut - cu privire la cele ce interesează soluţionarea contestaţiei, pe lângă unele din aspectele deja menţionate la pct.2 şi/sau4 -, în esenţă, următoarele:

<< ● Prin încheierea de camera de consiliu din data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare şi a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.

Totodată, s-a dispus comunicarea respectivei încheieri către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în vederea remedierii neregularităţilor constatate, în termen de 5 zile, cu solicitarea de a se preciza dacă procurorul menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

● Prin ordonanţa din data de 12.05.2016 privind remedierea neregularităţilor rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a comunicat  că menţine dispoziţia de trimitere în judecată cu privire la inculpatul AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. Raportat la situaţia juridică a inculpatului AE, s-a precizat că nu se menţine dispoziţia de trimitere în judecată, promovându-se concomitent o soluţie de disjungere a cauzei cu privire la acesta din urmă, cu reţinerea dispoziţiilor art. 46 C.proc.pen.

În motivarea soluţiei de disjungere, s-a arătat că ordonanţa de înlăturare a neregularităţilor, emisă la 12.05.2016, produce efecte similare rechizitoriului, constituind corp comun cu acesta.

● Prin încheierea din camera de consiliu nr. 186/08.06.2016, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. -/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, cu privire la  inculpatul AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. l C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe acest inculpat.

În continuare, în baza art. 46 C.proc.pen., a disjuns cauza cu privire la inculpatul AE, cu formarea unui nou dosar cu repartizare manuală la completul P3M şi totodată a amânat pronunţarea în dosarul ce urma a se forma ca urmare a dispoziţiei de disjungere, la 13.06.2016.

● Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. -/P/2013 din 28.01.2016, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.

La termenul din data de 01.06.2016, apărătorul ales al inculpaţilor a solicitat restituirea integrală a cauzei formată prin trimiterea în judecată a inculpaţilor AD şi AE, această pretenţie fiind implicit respinsă prin conţinutul dispozitivului şi considerentelor încheierii nr. 186/08.06.2016, pronunţată în dosarul nr. -/a1, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce îl priveşte pe unul dintre inculpaţi, respectiv AD, motivele neimpunându-se a fi reluate prin prezenta întrucât nu formează obiectul cauzei formată ca urmare a dispoziţiei de disjungere.

 Astfel cum s-a menţionat anterior, prin ordonanţa din data de 12.05.2016 privind remedierea neregularităţilor rechizitoriului nr. -/P/2013 din data de 28.01.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a comunicat că nu menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., dispunând, prin aceeaşi ordonanţă, disjungerea cauzei cu privire la acest inculpat, în baza art. 46 C.proc.pen.

Analizând efectele juridice ale soluţiei de disjungere, promovată de procurorul de caz, judecătorul de cameră preliminară notează că se impune stabilirea prioritară a naturii actului prin care procurorul poate înlătura neregularităţile actului de sesizare a instanţei.

În acest sens, se observă că prin dispoziţiile art. 345 alin. 3 C.proc.pen. legiuitorul nu a stabilit în mod expres natura actului prin intermediul căruia procurorul răspunde comunicării judecătorului de cameră preliminară, succesivă încheierii pronunţate în baza art. 345 alin. 2 C.proc.pen., privind constatarea unor neregularităţi. Prin urmare, alegerea privind forma actului de remediere apare ca fiind lipsită de relevanţă practică şi juridică, în condiţiile în care soluţiile pe care acesta le conţine trebuie să vizeze punctual poziţia adoptată în raport de fiecare faptă şi inculpat, în mod distinct.

În acest context, se impune a fi făcută o precizare raportat la natura neregularităţilor ce se intenţionează a fi remediate prin intermediul actului emis de procuror, independent de forma acestuia. Fără a expune cu titlu exemplificativ potenţiale neregularităţi, judecătorul de cameră preliminară subliniază că dispoziţia de trimitere în judecată a unui inculpat nu se apreciază ca fiind o neregularitate ce poate fi supusă procedurii remediu prevăzută de art. 345 alin. 3 C.proc.pen.

Odată cu emiterea rechizitoriului, faza urmăririi penale se finalizează, procurorul de caz fiind în imposibilitatea de a reveni asupra soluţiei de trimitere în judecată prin altă modalitate decât aceea de restituire a cauzei, cu privire la unul sau mai mulţi inculpaţi, în acord cu dispoziţiile art. 345 alin. 3 C.proc.pen.

Este corectă susţinerea procurorului conform căreia ordonanţa de remediere a neregularităţilor constituie corp comun cu rechizitoriul şi produce efecte similare acestuia, însă această constatare îşi menţine valabilitatea exclusiv sub aspectul înlăturării unor omisiuni, respectiv neregularităţi lato sensu, susceptibile de a fi îndreptate prin actul ulterior.

Dispoziţia de trimitere în judecată reprezintă actul final de urmărire penală, analiza de legalitate a acesteia fiind în mod determinant influenţată de conformitatea juridică a actelor procesuale şi procedurale anterioare, ce au concurat la emiterea ei. Pe cale de consecinţă, odată stabilită incidenţa unor cauze de nulitate cu privire la acestea din urmă, dispoziţia de trimitere în judecată poate fi lipsită de suport procesual, context în care legiuitorul a prevăzut o exclusivă conduită procesuală a procurorului – solicitarea de restituire a cauzei.

În cauza de faţă, prin conţinutul ordonanţei din data de 12.05.2016, procurorul de caz a precizat că nu menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AE, concluzia ce se impune, per a contrario, fiind aceea că se solicită restituirea cauzei cu privire la acest inculpat.

Promovarea unei soluţii de disjungere de către procurorul de caz sub aspectul situaţiei juridice a inculpatului AE este lipsită de cadru procesual şi eficienţă juridică pentru motive ce rezultă cu evidenţă din interpretarea textului normativ al art. 345 lin. 3 C.proc.pen.

Cu prioritate, relativ la absenţa cadrului procesual, judecătorul reţine că procurorul de caz, ulterior întocmirii rechizitoriului, poate interveni exclusiv în condiţiile prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, cu unica finalitate de a înlătura omisiunile ce afectează legalitatea dispoziţiei de trimitere în judecată, în sensul categoric al menţinerii acesteia. Astfel cum s-a reţinut anterior, dispoziţia de trimitere în judecată nu poate constitui în nicio situaţie o neregularitate a rechizitoriului, raţiune pentru care nu poate fi supusă procesului de remediere.

Alternativa este singulară, respectiv solicitarea de restituire a cauzei în contextul în care înlăturarea neregularităţilor nu este posibilă în procedura prevăzută de art. 345 alin. 3 C.proc.pen. 

Din perspectiva ineficienţei juridice a soluţiei prevăzute de art. 46 C.proc.pen., se observă că procurorul a intenţionat să înlocuiască dispoziţia de trimitere în judecată cu una de disjungere, manifestare de voinţă ce nu îşi găseşte corespondentul în prevederile art. 345 alin. 3 C.proc.pen., coroborat cu art. 346 alin. 3 C.proc.pen., care împiedică inclusiv judecătorul de cameră preliminară să ia act de o atare soluţie. În concret, dispoziţia de trimitere în judecată poate fi retrasă de către procuror doar în sensul restituirii dosarului, nicidecum în sensul înlocuirii cu o altă soluţie. Conform unui astfel de raţionament, ar rezulta că în procedura de cameră preliminară poate fi înlocuită dispoziţia de trimitere în judecată inclusiv cu una de clasare, ceea ce este în mod obiectiv lipsit de temei juridic. 

Judecătorul reţine că în cauză sunt incidente disp. art. 346 alin. 3 lit. c teza I C.pr.pen., întrucât se constată echivalenţa dintre precizarea procurorului în sensul că nu menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AE şi solicitarea de restituire a cauzei cu privire la acesta.

În considerarea celor anterior expuse, în baza art. 346 alin. 3 lit. c C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. -/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. l C.pen. >>

* * *

* *

 8. Împotriva încheierilor din 13.06.2016 şi/sau 09.05.2016, în termenul legal, au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani (mai exact pe 15.06.2016, la aceeaşi dată fiind înregistrată la Judecătoria Paşcani) şi inculpatul AE (mai exact la data de 14.06.2016 – data poştei, contestaţie înregistrată la Judecătoria Paşcani pe 16.06.2016).

Aceste două contestaţii, împreună, au fost primite şi înregistrate la Tribunalul Iaşi la data de 17.06.2016, ora 09,35, sub nr. -/a1, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de contestaţii cu indicativul C CP10.

 8.1. În motivarea contestaţiei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a criticat doar încheierea nr. 191/13.06.2016 sub aspectul soluţiei de restituire a cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul AE. În acest sens, unitatea de parchet menţionată a invocat faptul că, în opinia sa, contrar celor reţinute de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani, „regularitatea unui rechizitoriu se analizează şi prin prisma dispoziţiei de trimitere în judecată conform celor menţionate de dispoziţiile art. 328 alin. 1 C.p.p.”, astfel încât era şi este posibilă remedierea neregularităţilor rechizitoriului nr. -/P/2013 prin intermediul respectivei „ordonanţe de remediere”, în sensul nemenţinerii dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE şi disjungerii cauzei faţă de acesta. S-a mai arătat că, în condiţiile în care procurorul nu a mai menţinut dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AE, nimic nu îl împiedica să emită ordonanţa de remediere în sensul disjungerii cauzei faţă de acesta şi formarea unui nou dosar, întrucât o astfel de măsură nu este prohibită de prevederile art. 345 alin. 3 C. pr. penală.  În fine, s-a susţinut că „măsura disjungerii nu constituie o altă soluţie” adoptată de procuror conform art. 315 sau art. 318 C.p.p..

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că „procurorul a remediat neregularităţile actului de sesizare sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată”, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a concluzionat că nu se mai impunea restituirea cauzei nici măcar parţial şi a solicitat admiterea contestaţiei, iar, în rejudecare, desfiinţarea încheierii nr. 191/13.06.2016, în sensul înlăturării dispoziţiei de restituire.

8.2. Contestaţia promovată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani nu a mai fost susţinută de procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi care a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

8.3. În ceea ce priveşte contestaţia formulată de inculpatul AE se impune precizarea că, în aceasta, s-a menţionat că vizează „modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor prin încheierea din  09.05.2016”. Dar, în partea introductivă a contestaţiei -  referitoare la datele de identificare a dosarului şi încheierii contestate -  se face referire expresă şi la încheierea pronunţată la data de 13.06.2016.

În motivarea contestaţiei, printr-un memoriu separat, inculpatul AE a invocat, cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor prin încheierea din 09.05.2016, în esenţă, următoarele :  a) - greşita soluţionare a excepţiei neregularităţii actului de sesizare şi a nulităţii actelor de urmărire penală motivat de lipsa plângerii prealabile;  b) – greşita soluţionare a cererii de constatare a încălcării dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil, prin greşita reţinere a împrejurării că o astfel de cerere excede obiectului procedurii de cameră preliminară; c) -  greşita respingere a excepţiei de neregularitate a actului de sesizare derivată din caracterul incomplet al urmării penale, ca urmare a neaudierii martorului MA.

În susţinerea acestor trei motive, inculpatul AE a invocat aceleaşi argumente ca şi inculpatul AD (a se vedea supra pct. 5, a-c), astfel încât nu le mai reiterăm.

De asemenea, prin acelaşi memoriu (f. 15), inculpatul AE a criticat şi soluţia de disjungere dispusă prin încheierea din 08.06.2016, apreciind că o astfel de soluţie nu este posibilă în procedura de cameră preliminară şi că se impunea restituire integrală a cauzei.

*  * *

9. Prin concluzii scrise, comune, ambii inculpaţi contestatori au solicitat, suplimentar, „desfiinţarea în parte  a încheierii din 09.05.2016 în sensul admiterii excepţiilor de nulitate astfel cum au fost invocate la instanţa de fond”. De asemenea, prin concluziile orale, inculpaţii-contestatori, prin apărător, au solicitat să se analizeze „motivele invocate în contestaţiile scrise, precum şi motivele invocate pe larg în faţa judecătorului fondului”.

*  * *

* *

IV. 10. Prin încheierea din data de 07.09.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. -/a1, pentru argumentele detaliate în acea încheiere, în baza art. 43 alin. 2 lit. c), raportat la art. 44 alin. 1, art. 45 alin.1 şi 2 Cod pr. penală şi art. 94 alin. 3 din ROIIJ, s-a dispus reunirea dosarului nr. -/a1 la dosarul nr. -/a1, în vederea soluţionării împreună şi în mod unitar a contestaţiilor formulate împotriva încheierilor de cameră preliminară din datele 09.05.20116, 08.06.2016 şi 13.06.2016 pronunţate, practic, în aceeaşi cauză.

* *  *

V. 11. Cu privire la admisibilitatea şi introducerea în termen a contestaţiilor

Având în vedere că, în speţă, s-a pus problema admisibilităţii contestaţiilor şi a formulării acestora în termen, iar partea civilă-intimată TC (prin intermediul avocatului ales) a invocat în mod expres excepţiile inadmisibilităţi şi/sau tardivităţii contestaţiei formulate de inculpatul AE, se impune, cu titlu preliminar, verificarea şi clarificarea acestor aspecte de ordin procedural.

În prealabil, se reţine, că potrivit dispoziţiilor relevante ale art.345-347 C.p.p. (dar în special ale art. 347 alin. 1 C.p.p.), în forma în vigoare începând cu data de 02.05.2016 (data intrării în vigoare a Legii nr. 75/2016 pentru  aprobarea – cu modificări – a OUG nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală), se pot formula contestaţii doar împotriva încheierilor de finalizare a procedurii de cameră preliminară, nu şi împotriva încheierii intermediare prevăzute de art. 345 alin. 2 şi 3 C.p.p. prin care s-au constatat neregularităţi ale actului de sesizare ori s-au sancţionat cu nulitatea anumite acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau s-au exclus una sau mai multe probe administrate. Prin urmare, împotriva unei astfel de încheieri intermediare nu se poate formula contestaţie separat şi nici mai înainte de a se pronunţa una din încheierile de finalizare a procedurii de cameră preliminară prevăzute la art. 346 alin. (1)-(42) Cod pr. penală. Pe de altă parte, se reţine că, potrivit art. 346 alin. 1 teza a II-a C.p.p., contestaţia împotriva uneia dintre încheierile de finalizare a procedurii de cameră preliminară prevăzute la art. 346 alin. (1)-(42) Cod pr. penală „poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor”, caz, în care, în mod practic, contestaţia formulată vizează, în fapt, încheierea intermediară prin care s-au soluţionat cererile şi excepţiile şi nu ultima încheiere.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de inculpatul AD, se reţine că aceasta  vizează încheierile din 09.05.2016 şi 08.06.2016 (zi de miercuri), în special modul de soluţionare al excepţiilor prin prima încheiere, şi este admisibilă, fiind  formulată în termenul legal, de 3 zile de la comunicarea ultimei încheieri (grefierul întocmind comunicările în data de 09.06.2016, potrivit menţiunii de pe încheiere), mai exact în data de luni, 13.06.2016 (prin fax şi poştă, cu înregistrare la Judecătoria Paşcani în aceeaşi zi). De altfel, în privinţa acestei contestaţii nu s-a invocat nici tardivitatea şi nici inadmisibilitatea.

 În ceea ce priveşte contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, se reţine că aceasta a fost formulată în termen şi că, de asemenea, este admisibilă (contrar celor sugerate - doar în scris - de inculpatul AE – f. 14-15 dosar nr. -/a1). Astfel, faptul că nu s-a formulat contestaţie şi împotriva modului de soluţionare a excepţiilor prin încheierea din 09.05.2016 nu atrage inadmisibilitatea contestaţiei formulate împotriva soluţiei de finalizare a procedurii de cameră preliminară din 13.06.2016, câtă vreme, pe de o parte, art. 347 alin. 1 teza I C.p.p., permite expres contestarea încheierilor de finalizare a procedurii de cameră preliminară (indiferent de soluţie), iar, pe de altă parte, Parchetul nu a criticat admiterea unora dintre excepţiile şi cererile inculpaţilor sau modul de soluţionare a acestora, ci exclusiv soluţia finală de restituire.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de inculpatul AE, se reţine că aceasta  vizează, în fapt şi în special, „modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor prin încheierea din  09.05.2016”, fiind declarată după pronunţarea încheierii de finalizare a procedurii de cameră preliminară din 13.06.2016 ce-l vizează pe acest inculpat, mai exact la data de 14.06.2016 (data poştei, contestaţie înregistrată la Judecătoria Paşcani pe 16.06.2016), deci înlăuntrul termenului legal de 3 zile. Această contestaţie este şi admisibilă întrucât: a) în partea introductivă a contestaţiei (referitoare la datele de identificare ale dosarului şi încheierii contestate), se face referire expresă (şi) la încheierea pronunţată la data de 13.06.2016, ceea ce este suficient; b) vizează modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor prin încheierea din 09.05.2016, fiind declarată în mod corect după pronunţarea încheierii din 13.06.2016, pentru că până la acea dată inculpatul nu avea încă deschis dreptul la a formula contestaţie; c) nu era necesar, aşa cum a pretins partea civilă-intimată, ca în cuprinsul contestaţiei să se menţioneze expres - şi pur formal - că se critică şi ultima încheiere din 13.06.2016, câtă vreme contestaţia vizează doar modul de soluţionare a excepţiilor şi cererilor realizat prin încheierea din 09.05.2016, iar în ceea ce priveşte ultima încheiere din 13.06.2016, acesta nu avea interes să o critice, având în vedere că soluţia îi este favorabilă; d) art. 346 alin. 1 teza a II-a C.p.p. permite formularea contestaţiei şi „împotriva modului de soluţionare a cererilor şi excepţiilor”, legea nefăcând nici o distincţie (or, unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face); e) din analiza contestaţiei şi a motivelor invocate în susţinerea acesteia, rezultă, fără echivoc, voinţa contestatorului de a critica încheierea de finalizare a procedurii de cameră preliminară sub aspectul modului de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, care, în fapt, au fost soluţionate prin încheierea anterioară/interlocutorie din 09.05.2016, care, sub acest aspect, face corp comun cu cea din 13.06.2016.

Se mai reţine şi că nici una din contestaţiile care au vizat şi încheierea din 09.05.2016 nu este tardivă, pentru că împotriva acestei încheieri intermediare nu se putea formula contestaţie separat, ci doar după comunicarea încheierii (iar, în speţă, a încheierilor) de finalizare a procedurii de cameră preliminară,  moment prin raportare la care toate contestaţiile au fost formulate în termenul legal.

Faţă de cele anterior reţinute, urmează a se respinge, ca nefondate, excepţiile privind inadmisibilitatea şi/sau tardivitatea contestaţiei formulate de către inculpatul AE.

*  * *

* *

VI. Analizând actele şi lucrările dosarului, cât şi toate cele trei încheieri de cameră preliminară contestate, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele relevante, conform dispoziţiilor art. 347 cu referire la art. 342 – 346 Cod de procedură penală, însă în limitele investirii şi în cele stabilite de art. 347 alin. 4 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară (Tribunalul Iaşi), reţine următoarele :

A). Scurte consideraţii prealabile privind derularea procedurii de cameră preliminară în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu

12.1. Prin rechizitoriul nr. -/P/2013 din 26.01.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, înregistrat pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 04.02.2016 sub nr. - (repartizat completului P1M), au fost trimişi în judecată inculpaţii AD, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. şi AE, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen., sub acuzaţia comiterii unor fapte penale diferite în noaptea de  06/07.04.2010, la o diferenţă de câteva minute (cel mult câteva zeci), în acelaşi loc, asupra aceleiaşi persoane vătămate, în cadrul unor evenimente aflate într-o strânsă legătură şi într-o succesiune etiologică.

Ca urmare a formulării şi admiterii unei cereri de abţinere, printr-o încheiere din 08.02.2016, dosarul a fost repartizat (reţinut regulamentar) spre soluţionare completului P3M.

12.2. După comunicarea rechizitoriului şi a încunoştinţărilor prevăzute de art. 344 C.p.p., la data de 26.02.2016, inculpaţii AD şi AE, printr-un memoriu comun, au formulat „cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi a efectuării actelor de urmărire penală” (f. 29-33 – dosar fond cu nr. -/a1).

12.3. Prin încheierea din 09.03.2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a dispus comunicarea memoriului inculpaţilor prin care au invocat cereri şi excepţii către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, stabilind un nou termen pentru 06.04.2016.

Prin adresa nr. -/P/2013 din 05.04.2016 (depusă la 06.04.2016), Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a răspuns cererilor şi excepţiilor invocate (f.41-42 şi f.47-48), solicitând respingerea lor.

 12.4.  Având în vedere că în răspunsul său,  Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a precizat că originalul plângerii prealabile formulate de persoana vătămată TC se află ataşat la dosarul nr. - al Judecătoriei Paşcani (la care se află anexat dosarul de urmărire penală iniţial cu nr. -/P/2010 al aceleiaşi unităţi de parchet), prin încheierea de cameră preliminară din data de 06.04.2016 s-a dispus ataşarea acestui dosar, stabilindu-se un nou termen în acest sens, pentru 27.04.2016.

12.5. La termenul din 27.04.2016 s-au pus concluzii cu privire la aspectele ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară şi la cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, judecătorul stabilind pronunţarea pentru data de 28.04.2016, când, prin încheiere, a amânat pronunţarea pentru data de 09.05.2016.

Prin încheierea de cameră preliminară din 09.05.2016 pronunţată în dosarul nr. -/a1, s-a admis „excepţia neregularităţii actului de sesizare invocată de ambii inculpaţi”, s-a constatat neregularitatea rechizitoriului sub aspectul dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului AE pentru infracţiunea de „distrugere” (motivat de omisiunea începerii urmării penale pentru acesată infracţiune – aşa cum rezultă din considerentele încheierii) şi s-a dispus comunicarea încheierii către Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în vederea remedierii neregularităţilor constatate, în termen de 5 zile de la comunicare, urmând ca procurorul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

O analiză succintă a acestei încheieri relevă (aşa cum se va detalia mai jos) faptul că : ● – prin dispozitivul acesteia judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani nu s-a pronunţat expres asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, precum şi asupra tuturor aspectelor ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară (de pildă asupra competenţei); ●- că între dispozitiv (unde se menţionează că se admit excepţiile formulate de ambii inculpaţi) şi considerente (din care rezultă că s-a admis doar o anumită excepţie invocată doar de un inculpat) există contradicţii referitoare la inculpaţii cărora li s-au admis excepţii; ●- că, doar în considerentele acestei încheieri, s-au analizat aproape toate cererile şi excepţiile inculpaţilor, majoritatea fiind considerate nefondate, fără însă a exista o soluţie corespunzătoare de respingere în dispozitivul încheierii.

12.6. Prin adresa nr. -/P/2013 din 12.05.2016 (primită la instanţă la 13.05.2016), Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a înaintat judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu „ordonanţa procurorului din data de 12.05.2016 (n.n:: confirmată de primul-procuror), prin care, în baza art. 343 alin. 3 C.p.p., s-a dispus remedierea neregularităţilor rechizitoriului”, în sensul că nu s-a mai menţinut dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului AE, dispoziţie care a  fost înlocuită cu una de disjungere a cauzei în privinţa acestui inculpat  „în vederea efectuării de cercetări într-un nou dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”.

 Printr-o rezoluţie din 15.05.2016 (f. 75), judecătorul de cameră preliminară a stabilit termen pentru data din 25.05.2016, termen care, la solicitarea apărătorului inculpaţilor, a fost preschimbat, prin rezoluţia din 18.05.2016 (f. 83), pentru data de 01.06.2016.

12.7. La termenul din 01.06.2016 s-au pus concluzii cu privire la aspectele ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară şi cu privire la soluţiile ce ar trebui date la finalizarea acestei proceduri,  judecătorul stabilind pronunţarea pentru data de 08.06.2016.

Prin încheierea de cameră preliminară din 08.06.2016 pronunţată în dosarul nr. -/a1, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani, pe de o parte,  a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală faţă de inculpatul AD, dispunând începerea judecăţii în privinţa acestuia, iar, pe de altă parte, a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul AE, cu formarea unui nou dosar, amânându-se pronunţarea în acest nou dosar.

 Soluţia de disjungere şi de crearea a unui nou dosar a fost motivată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani prin aceea că situaţia juridică a inculpatului AE este diferită, precum şi prin faptul că soluţiile cu privire la cei doi inculpaţi prezintă natură juridică distinctă şi nu pot forma corp comun prin conţinutul unei încheieri unice (ca dosar unic), potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. 3 C.p.p. .

În opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar, acest raţionament este unul greşit, fără acoperire legală, bazat –se pare -  exclusiv pe considerente de ordin administrativ, şi care, în fapt, a fost de natură să complice în mod inutil cauza, să determine tergiversarea soluţionării acesteia şi să creeze posibilitatea de a se pronunţa soluţii diferite cu privire la aceleaşi aspecte de fapt şi de drept (respectiv cu privire la aceleaşi încheieri). Astfel, contrar raţionamentului judecătorului de la prima instanţă, chiar dacă soluţiile pe care acest judecător le conturase (şi le-a şi pronunţat în cele din urmă) cu privire la cei doi inculpaţi erau diferite (una de începere a  judecăţii şi alta de restituire a cauzei), în fapt, ambele soluţii erau soluţii de aceeaşi natură juridică şi anume soluţii de finalizare a procedurii de cameră preliminară, prevăzute de acelaşi text de lege şi anume art. 346 Cod pr. penală (la alienate diferite), ambele „putând forma un corp comun” şi trebuind să fie pronunţate prin aceeaşi încheiere, ambele fiind supuse contestaţiei. Nimic nu împiedica judecătorul de la prima instanţă să pronunţe printr-o singură încheiere cele două soluţii (una de începere a judecăţii faţă de AD şi una de restituire faţă de AE), o soluţie de disjungere neimpunându-se în mod necesar, pentru că la rămânerea definitivă a încheierii, instanţa ar fi rămas investită doar cu judecarea cauzei privindu-l pe inculpatul în privinţa căreia s-a dispus începerea judecăţii. Mai mult, dacă, totuşi, se aprecia necesară disjungerea, nimic nu împiedica judecătorul de la instanţa sesizată cu rechizitoriu să dispună disjungerea şi restituirea chiar prin aceeaşi încheiere, unică, prin care ar fi dispus, pe de o parte, începerea judecăţii faţă de inculpatul AD, iar, pe de altă parte, restituirea cauzei faţă de inculpatul AE, urmând ca activitatea administrativă de creare a noului dosar să aibă loc abia la momentul rămânerii definitive a încheierii. Se mai reţine şi că activitatea administrativă de înregistrare a actelor de sesizare şi constituire a dosarelor, excede actului de judecată şi că o soluţie de disjungere – precum cea dispusă prin încheierea din 08.06.2016 – nu poate şi nu trebuie dispusă doar din considerente de ordin administrativ. În fine, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar constată că, în mod practic, singura raţiune avută în vedere pentru adoptarea soluţiei a fost aceea a pronunţării unei soluţii distincte într-un dosar distinct, motiv pentru care, de altfel, s-a şi dispus amânarea pronunţării.

12.8. Ca urmare a celor dispuse prin încheierea din 08.06.2016, s-a creat administrativ un nou dosar cu nr. - şi respectiv, dosarul asociat nr. -/a1, în care, la data de 13.06.2016, s-a pronunţat încheierea nr. 191, prin care s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”.

* * *

B). Unele consideraţii cu privire la disjungerea cauzei în procedura de cameră preliminară

13. De lege lata, nici dispoziţiile relevante ale art. 342-348 C.p.p. referitoare la camera preliminară şi nici alte dispoziţii din Codul de procedură penală nu consacră posibilitatea disjungerii în procedura de cameră preliminară, dar nici nu o interzic expres. În aceste condiţii, în opinia noastră, înainte de a recurge la o soluţie de disjungere, judecătorul de cameră preliminară trebuie să aibă în vedere: natura juridică, scopul şi specificitatea procedurii de cameră preliminară; faptul că, de principiu, soluţia camerei preliminare ar trebui dată în raport cu întreaga cauză; să ţină seama de faptul că rechizitoriul este un act trimitere în judecată unic (şi că, de principiu, trebuie evitată scindarea acestuia) şi, în fine, să facă inclusiv o analiză de oportunitate.

Astfel, fără a exclude, în mod absolut, posibilitatea recurgerii la o soluţie de disjungere în procedura de cameră preliminară în situaţii cu totul excepţionale, în opinia noastră, înainte de a adopta o astfel de soluţie judecătorul de cameră preliminară, în lipsa unor prevederi legale exprese, ar trebui să ţină seama de următoarele repere şi/sau criterii : a) în mod prioritar, de natura procedurii de cameră preliminară şi de împrejurarea că, de principiu, soluţia camerei preliminare ar trebui dată în raport de întreaga cauză, chiar dacă restituirea s-ar impune doar cu privire la unele fapte sau unele persane şi chiar dacă sancţiunile pentru nelegalitate (ori imposibilitatea de stabilire a limitelor judecăţii) ar viza punctual doar anumite fapte ori anumite persoane; b) de faptul că rechizitoriul este un act unic şi că, de principiu, trebuie evitată scindarea acestuia, dar şi de natura neregularităţilor şi/sau nelegalităţilor constatate; c) de existenţa sau nu a unei participaţii penale sau a unor alte legături între faptele deduse judecăţii sau între inculpaţii trimişi în judecată (cum ar fi fapte comise în acelaşi loc, asupra aceleiaşi persoane vătămate sau  în cadrul unor evenimente aflate într-o strânsă legătură ori într-o succesiune logico-temporală) şi cu privire la care s-ar pune problema disjungerii; d) de rezultatul analizei/punerii în balanţă, pe de o parte, a timpului apreciat necesar pentru remedierea neregularităţilor şi/sau nelegalităţilor constatate în situaţia restituirii integrale (respectiv de posibilităţile diferite pe care le are Parchetul de a reface cu celeritate actele sancţionate de judecător şi de a dispune o nouă soluţie în cauză), prin comparaţie cu estimarea duratei procedurilor distincte în ipoteza unei disjungeri, iar, pe de altă parte, cu interesul soluţionării cauzei în ansamblu, în mod unitar, într-o durată rezonabilă şi având la dispoziţie toate elementele necesare aflării adevărului; e) de modul în care au fost administrate mijloacele de probă în faza de urmărire penală (cu privire la întreg contextul factual şi la toate infracţiunile, sau distinct), dacă acestea sunt diferite şi pot fi divizate; cu alte cuvinte, criteriul posibilităţii şi oportunităţii selecţiei probatoriului (ceea ce implică inclusiv a se verifica dacă, de pildă, se creează sau nu posibilitatea ca aceiaşi martori să fie nevoie să fie audiaţi cu privire la aceleaşi aspecte factuale în două proceduri diferite); f) de toate celelalte consecinţe posibile adoptării unei soluţii de disjungere.

 Prin urmare, în opinia noastră, de principiu, trebuie evitată pe cât posibil disjungerea în cadrul procedurii de cameră preliminară, dar dacă, totuşi, elemente excepţionale  (ceea ce evident nu era şi nu este cazul în speţă) pledează în acest sens, atunci trebuie văzut dacă analiza argumentelor de legalitate, oportunitate şi celeritate (de tipul celor anterior evocate) impun cu necesitate (sau nu) o astfel de soluţie.

* * *

C). Cu privire la soluţia de disjungere adoptată prin încheierea contestată din 08.06.2016

14. Pentru argumentele prezentate mai sus la pct. 12.7, ţinând seama şi de consideraţiile de principiu expuse la pct. 13, dar şi pentru celelalte considerentele de legalitate, oportunitate şi celeritate ce urmează a fi dezvoltate în continuare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar reţine că, în speţă, soluţia de disjungere şi de creare administrativă a unui nou dosar adoptată prin încheierea din data de 08.06.2016 este una greşită.

Astfel, se reţine că, deşi, prin rechizitoriul ce face obiectul analizei, inculpaţii AD (tatăl) şi AE (fiul) au fost trimişi în judecată sub acuzaţia comiterii unor fapte penale diferite (lovire şi distrugere), totuşi acuzarea a reţinut că acestea au fost comise în aceeaşi noapte de  06/07.04.2010, la o diferenţă de câteva minute (sau cel mult zeci de minute), în acelaşi loc (în apropierea aceleiaşi treceri de cale ferată), în dauna aceleiaşi persoane vătămate, în cadrul unor evenimente aflate într-o strânsă legătură şi într-o succesiune etiologică.

 În acest sens, din analiza situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu, rezultă, potrivit versiunii acuzării, că : → în noaptea de  06/07.04.2010 în incinta restaurantului Route 85 din satul-, jud. Iaşi, ar fi existat un conflict verbal şi fizic între două grupuri de tineri (dintr-unul făcând partea persoane vătămată TC şi din celălalt, inculpatul AE), ocazie cu care s-ar fi distrus anumite bunuri  din incinta localului; →că, la un moment dat, persoana vătămată şi două tineri (martori) ar fi plecat spre casă cu autoturismul marca Ford cu nr.-, condus de TC; → că inculpatul AE-fiul a plecat (conducând autovehiculul său marca Audi A6 cu nr. -)  în urmărirea autoturismului condus de persoana vătămată, pe care l-a ajuns  în apropierea unei treceri de cale ferată şi pe care l-a determinat  - prin efectuarea de manevre repetate în apropierea acestuia  - să frâneze brusc şi să  intre în coliziune cu maşina condusă de inculpat, ceea ce a generat producerea de avarii a autoturismului condus de TC, care a reclamat distrugerea acestuia ; → că inculpatul AD-tatăl,  fiind anunţat telefonic de fiul său (care i-ar fi spus că a fost bătut şi că este urmărit de câţiva băieţi), ar fi venit la faţa locului conducând un autovehicul marca Audi Q7 cu nr. -, iar când a ajuns lângă trecerea respectivă la nivel cu calea ferată, a identificat autoturismul staţionat al persanei vătămate ce era tamponat şi a oprit; → că, ajuns aici, inculpatul AD-tatăl, utilizând un pistol, i-ar fi cerut persoanei vătămate TC şi fetelor ce-l însoţeau să coboare din maşina tamponată, după care ar fi lovit persoana vătămată de mai multe ori, cauzându-i mai multe leziuni, pentru care au fost necesare 23-25 zile de îngrijiri medicale.

Or, din cele anterior arătate, rezultă că faptele deduse judecăţii se află într-o foarte strânsă legătură, că între inculpaţi există, de asemenea, legături foarte strânse, că faptele imputate, deşi diferite, au fost comise în aceleaşi circumstanţe temporare şi de loc, în dauna aceleaşi persoane vătămate şi într-o succesiune cronologică şi etiologică evidentă. În plus, aşa cum rezultă din rechizitoriu şi din dosarul de urmărire penală, mijloacele de probă în baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor sunt aceleaşi/comune, în sensul că, de pildă, martorii au fost audiaţi cu privire la tot contextul factual în care s-au comis pretinsele infracţiuni. Mai mult, şi unele acte procesuale sunt comune (ordonanţele de schimbare a încadrării juridice şi de punere în mişcare a acţiunii penale), vizându-i pe ambii inculpaţi.

În acest context specific, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar reţine, mai întâi, că, din considerente de oportunitate şi celeritate, este evident că, în cauză, soluţia de disjungere nu era necesară. Din contră, necesitatea soluţionării unitare a cauzei, într-un termen rezonabil, pe baza aceloraşi mijloace de probă, coroborată şi cu necesitatea evitării multiplicării inutile a dosarelor bazate pe aceeaşi plângere a persanei vătămate, a evitării creării posibilităţii audierii în calităţi diferite în dosare distincte a aceloraşi persoane, impunea restituirea integrală a cauzei la parchet, mai ales că era vorba doar de câteva acte şi probe sancţionate cu nulitatea absolută ce, în mod practic, puteau fi refăcute într-un termen scurt şi chiar foarte scurt (de ordinul zilelor sau cel mult săptămânilor), comparativ (doar) cu termenul deja scurs între timp.

 În al doilea rând, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar reţine că disjungerea nu era necesară (şi nici nu mai era posibilă) în mod special şi prioritar pentru că – aşa cum se va dezvolta mai jos -  se impunea a se constata (ca urmare a excepţiilor invocate în scris de ambii inculpaţi – f.30-32 dosar fond nr. -/a1)  succesiv: →nelegalitatea întregii ordonanţe de schimbare a încadrării juridice din 12.06.2014 (deci inclusiv cu privire la AD);  → neconcordanţa dintre ordonanţa de schimbare a încadrării juridice (în ceea ce priveşte ambii inculpaţi), pe de o parte, şi unele acte procesuale ce au vizat începerea urmării penale (în măsura în care acestea există), punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, pe de altă parte; → neregularitatea rechizitoriului şi nelegalitatea sesizării instanţei în ceea ce priveşte respectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, şi din perspectiva neconcordanţei anterior menţionate; →în fine, necesitatea restituirii cauzei integrale cu privire la ambii inculpaţi.

* * *

D). Cu privire la încheierea de cameră preliminară pronunţată la data de 09.05.2016 şi la soluţionarea excepţiilor şi cererilor invocate de inculpaţi, dintre care majoritatea au fost reiterate în contestaţie

15. Cu privire la (ne)pronunţarea expresă, prin dispozitiv, asupra tuturor aspectelor ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară şi cu privire la unele contradicţii dintre dispozitiv şi considerentele încheierii

15.1.  Preliminar, se reţine că, în fapt, prin memoriul depus la dosarul Judecătoriei Paşcani, inculpaţii au formulat şi respectiv, invocat mai multe cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instnţei şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi alte cereri (”alte critici”)  referitoare la constatarea depăşirii duratei rezonabile a urmării penale şi la constatarea caracterului incomplet al urmării penale.

În concret, prin respectivul memoriu, sub denumirea de „excepţia neregularităţii actului de sesizare al instanţei” bazată pe „depăşirea limitelor urmării penale”, inculpaţii au invocat, în fapt, mai multe excepţii de nelegală sesizare a instanţei derivate din : 1) existenţa unor grave neconcordanţe între actele de dispoziţie ale procurorului din faza de urmărire penală prin care se fixează cadrul urmării penale  şi dispoziţia de trimitere în judecată, cu consecinţa depăşirii limitelor urmării penale şi a neregularităţii rechizitoriului (în acest sens s-au invocat, pe lângă existenţa unor astfel de neconcordanţe, în special trimiterea în judecată pentru fapte pentru care nu s-a început urmărirea penală); 2) lipsa plângerii prealabile sau a unei plângeri prealabile valabile pentru cele două infracţiuni cu privire la care s-a emis rechizitoriul;  3) omisiunea începerii urmării penale faţă de inculpatul AE în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere”.

 De asemenea, prin acelaşi memoriu, sub denumirea de „excepţia nulităţii unor acte de urmărire penală”, inculpaţii au formulat, în fapt, mai multe cereri de constatare a nelegalităţii unor acte de urmărire penală şi de sancţionare a acestora cu nulitatea, cu consecinţa constatării subsecvente  a nelegalei sesizări a instanţei, respectiv a următoarelor acte de urmărire penală: 1) rezoluţia de începerea a urmării penale iniţiale, motivat de nedescrierea clară a faptelor; 2) rezoluţia de confirmare a urmării penale iniţiale, motivat de lipsa descrierii faptelor ; 3) ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale (pentru că prin ea s-au pus  în mişcare acţiunea penală pentru fapte pentru care anterior nu se începuse sau nu se extinse  urmărirea penală şi pentru că nu ar fi descrise faptele).

În fine, prin acelaşi memoriu, în partea introductivă, inculpaţii au criticat expres şi ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014, ora 08,00 (f. 30) şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 04.06.2015.

Prin concluziile scrise depuse la data de  27.04.2016, la Judecătoria Paşcani, inculpaţii au invocat explicit şi din nou faptul că „actele de dispoziţie ale organelor de cercetare penală/procurorului nu cuprind descrierea faptelor, fiind imposibil a se verifica dacă pentru faptele deduse judecăţii s-a început urmărirea penală” (f. 51 şi f. 53).

15.2. Dar, aşa cum s-a punctat deja mai sus (pct.12.5), referitor la încheierea de cameră preliminară intermediară din 09.05.2016, se reţine că :

a) → prin dispozitivul acesteia judecătorul de la Judecătoria Paşcani nu s-a pronunţat expres asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, precum şi asupra tuturor aspectelor ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară (şi anume: asupra competenţei sau asupra cererii ce nu făcea obiectul procedurii de cameră preliminară, respectiv cea referitoare la durata urmării penale);

b) → între dispozitiv (unde se menţionează că se admit excepţiile formulate de ambii inculpaţi) şi considerente (din care rezultă că s-a admis doar o anumită excepţie invocată doar de un inculpat) există contradicţii referitoare la inculpaţii cărora li s-au admis excepţii;

c)→ numai în considerentele acestei încheieri s-au analizat aproape toate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi, majoritatea fiind considerate nefondate, fără însă a exista o soluţie corespunzătoare de respingere în dispozitivul încheierii;

d)→ în ceea ce priveşte cererile şi excepţiile invocate de inculpatul AD nu s-a pronunţat o soluţie expresă, ci, prin inserarea menţiunii „admite excepţia neregularităţii actului de sesizare invocată de ambii inculpaţi” în dispozitivul încheierii din 09.05.2016, s-a creat o confuzie  în ceea ce priveşte soluţionarea acestor cereri, astfel încât, ulterior, în considerentele încheierii din 08.06.2016, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani a simţit nevoia de a preciza în mod repetat, că, de fapt, „cu privire la inculpatul AD, prin încheierea din camera de consiliu din data de 09.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu se identifică nicio neregularitate a actului de sesizare , nu au fost excluse probe şi nu s-a constatat nulitatea vreunui act procesual” şi că, de fapt, „la acel moment procesual, s-au înlăturat excepţiile privind legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală” cu privire la acest inculpat;

e)→ că, aşa cum s-a detaliat la pct. 15.1, inculpaţii nu au invocat şi/sau formulat doar o singură cerere sau o singură excepţie, ci mai multe, cu privire la care exista obligaţia pronunţării şi motivării (nota bene : în dispozitivul încheierii contestate nu există vreo menţiune de genul „respinge celelalte cereri şi excepţii invocate de inculpaţi”);

f)→ nici măcar în considerente nu s-a analizat şi nu s-a răspuns cererii referitoare la constatarea neconcordanţei – în cazul ambilor inculpaţi - între actele de dispoziţie ale organelor de urmărire penală.

Toate aceste omisiuni şi contradicţii urmează însă a fi complinite şi, după caz, înlăturate prin prezenta încheiere, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar.

* * *

16. Cu privire la omisiunea verificării competenţei Judecătoriei Paşcani

Potrivit disp. art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie „verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală”.

Or, în speţă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a omis să verifice competenţa instanţei, deşi prima verificare trebuia să vizeze competenţa. Astfel, nici în dispozitivul încheierii din 09.05.2016, nici în considerentele acesteia şi nici în încheierile ulterioare, de finalizare a procedurii de cameră preliminară, din 08.06.2016 şi 13.06.2016, nu se regăseşte nici un fel de menţiune în acest sens.

Această omisiune urmează însă a fi complinită, prin prezenta încheiere, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar. Astfel, în raport dispoziţiile art. 342, art. 346 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 36 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a, d Cod procedură penală, se  constată că Judecătoria Paşcani era şi este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în care Parchetul de pe Judecătoria Paşcani a emis rechizitoriul nr. -/P/2013 din 28.01.2016.

* * *

17. Cu privire la motivul de contestaţie bazat pe excepţia nelegalităţii sesizării instanţei derivată din pretinsa lipsă a plângerii prealabile

Sub acest aspect, se reţine că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a făcut o analiză corectă şi pertinentă, reţinând just că această critică nu este fondată.

17.1. Astfel, însuşindu-ne, în esenţă, argumentele judecătorului de la prima instanţă, apreciem totuşi că acestea se impun a fi detaliate (raportat la criticile contestatorului), sens în care reţinem următoarele date cronologice relevante :

→ la data de 07.04.2010, lucrătorul de poliţie G.E. a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la incidentele din noaptea de 06/07.04.2010 petrecute în incinta restaurantului din satul -, Jud. Iaşi, precum şi cu privire la faptele comise ulterior lângă o trecere de cale ferată (f. 10-12 dosar de urmărire penală nr. 1433/P/2010). În procesul-verbal se face referire la identificarea autovehiculelor avariate în apropierea unei treceri de cale ferată, a unui bărbat căzut – identificat ca fiind TC -  ce avea nevoie de îngrijiri medicale (şi pentru care s-a solicitat intervenţia ambulanţei), precum şi la sosirea (ulterioară), la faţa locului, a numitului AE, dar şi la un autovehicul de teren care era deja ajuns.

→ la data de 08.04.2010 (aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la acea dată – f. 79 dosar nr. 1433/P/2010), organele de cercetare penală au încercat să audieze persoana vătămată TC, ce era internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, dar, datorită stării de sănătate a acestuia, acest lucru nu a fost posibil;

→ prin rezoluţia din data de 08.04.2010, ora 17,00, organul de cercetare penală din cadrul poliţiei, a dispus începerea urmării penale faţă de mai multe persoane, inclusiv faţă de:

■ contestatorul AE, cu privire la: o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă continuată prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi la o infracţiune de încăierare prev. şi ped. de art. 322 alin. 1 C.p.  (fapte ce ar fi constat în acea că ar fi provocat scandal, în noaptea de 06/07.04.2010, împreună cu alţii, în restaurantul Route 85, provocând o stare de temere în rândul angajaţilor şi al consumatorilor şi tulburând ordinea publică), la două infracţiuni de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p. (ce ar fi constat în distrugerea de mobilier şi veselă în valoare de 200 lei în acelaşi restaurant şi, respectiv, în distrugerea elementelor de caroserie ale autoturismului victimei TC - pe care ar fi urmărit-o -, ca urmare a provocării unui accident rutier, prin oprirea autoturismului în care se afla victima) şi o infracţiune de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 1 C.p.p. (constând în aceea, că, în aceeaşi noapte, ar fi lovit-o pe victima TC cu pumnii şi picioarele, după ce a determinat accidentul rutier şi oprirea maşinii victimei);

■ contestatorul AD, cu privire la o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C.p. (constând în aceea că, în noaptea de 06/07.04.2010, a creat panică într-un bar din satul - în care a intrat cu pistolul în mână), o infracţiune de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p. (constând în distrugerea gemurilor laterale ale autoturismului numitului TC în care a tras cu un pistol cu bile de cauciuc, în noaptea de 06/07.04.2010, după ce, în prealabil, l-a ameninţat pe acesta cu acel pistol), o infracţiune prev. de art. 136 pct.1 din Legea nr. 295/2004 şi o infracţiune prev. de art. 136 pct. 2 din Legea nr. 295/2004; 

 → printr-o rezoluţie din data de 09.04.2010, procurorul a infirmat începerea urmării penale  faţă de: ■ contestatorul AE, cu privire la: o infracţiune de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p., şi la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 1 C.p.p., pe considerentul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate TC; ■ contestatorul AD, cu privire la: infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p., dar şi la o infracţiune de „lovire sau alte violenţe” prev. de art. 180 alin. 1 C.p. (deşi cu privire la o astfel de infracţiune nu se începuse urmărirea penală faţă de acesta), pe considerentul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate TC, precum şi cu privire la infracţiunea prev. de art. 136 pct.1 din Legea nr. 295/2004 (pe considerentul că AD avea permis de deţinere şi de port a unei arme neletale); 

→  printr-o altă rezoluţie din data de 09.04.2010, ora 16,00, procurorul a confirmat începerea urmării penale  faţă de: ■ contestatorul AE, cu privire la: o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă continuată prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.,  la o infracţiune de încăierare prev. şi ped. de art. 322 alin. 1 C.p. şi la o infracţiune de  distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p., toate cu aplicarea art. 75 lit. „a” şi art. 33 lit. „a” Cod penal din 1968; ■ contestatorul AD, cu privire la: o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C.p. şi la o infracţiune de „uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept” prev. şi ped. de art. art. 136 pct.2 din Legea nr. 295/2004, ambele cu aplicarea art. 33 lit. „a” Cod penal din 1968.

Chiar dacă în rezoluţia de confirmare, nu este descrisă situaţia de fapt aferentă infracţiunilor pentru care s-a dispus confirmarea începerii urmării penale, totuşi, analiza comparativă a rezoluţiilor organelor de poliţei şi ale procurorului din datele de 08 şi 09.04.2010 relevă că, prin acestea, faţă de contestatorul AD nu s-a început deloc urmărirea penală pentru vreo infracţiune de lovire sau alte violenţe ori de vătămare corporală, precum şi că faţă de contestatorul AE s-a infirmat începerea urmării penale în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere comisă în dauna persanei vătămate TC (constând în avarierea autoturismului), pe considerentul lipsei - la acea dată - a plângerii prealabile a acesteia. Într-adevăr, se remarcă, pe de o parte, că lucrătorul de poliţie s-a grăbit să înceapă urmărirea penală pentru infracţiuni pentru care era nevoie de plângerea prealabilă a persoanei vătămate TC care, însă, încă nu fusese formulată la acea dată datorită stării de sănătate a acesteia (astfel încât soluţia de infirmare era firească), iar, pe de altă parte, că ulterior, după ce s-au depus totuşi unele plângeri penele şi precizări la acestea, organele de urmărire penală nu au mai depus nici un fel de diligenţă (deşi aveau această obligaţie) pentru clarificarea obiectului acestor plângeri şi pentru a stabili, fără neechivoc, dacă acestea vizează şi anumite fapte pentru care, de altfel, ulterior, printr-un prim rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmării penale pe considerentul lipsei plângerii, deşi voinţa lui TC părea a fi alta.

→ la data de 09.04.2010 (f. 62-64 dosar de urmărire penală nr. -/P/2010), persoana vătămată TC, în timp ce era internată al Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, a fost audiată de un lucrător de poliţie, declaraţia sa de 7 pagini fiind consemnată de acesta. În declaraţia sa, persoana vătămată a detaliat: evenimentele petrecute în incinta restauratului situat pe DE 895 în satul -, urmărirea cu maşinile şi tamponarea dintre autovehicule din apropierea trecerii de cale ferată de lângă satul Mirceşti ca urmare a obligării sale de a  opri. De asemenea, persoana vătămată a declarat că, după avarierea maşinii sale, nu a mai putut să o pornească şi că la faţa locului a venit, la scurt timp, un autoturism marca Aui Q 7, din care au coborât doi bărbaţi, unul dintre aceştia venind la el şi trăgând cu un pistol în geamurile autoturismului său, care s-au spart. Persoana vătămată a mai susţinut că acelaşi bărbat l-a tras afară din maşină şi, ameninţându-l, i-a cerut să se culce la pământ cu faţa în jos, după care a fost lovit în zona capului şi şi-a pierdut cunoştinţa. Totodată, persoana vătămată a arătat că nu cunoaşte numele bărbaţilor la care s-a referit în declaraţia sa, dar crede că i-ar putea recunoaşte, precizând că la externarea din spital va anexa certificatul medico-legal şi va depune plângere împotriva acelor „persoane care l-au agresat şi i-au distrus autoturismul”.  În finalul declaraţiei, persoana vătămată a precizat „în prezent doresc a se continua cercetările începute de organele de urmărire penală şi luarea măsurilor legale ce se impun”, dar şi că „mă voi constitui parte civilă în procesul penal cu o sumă pe care o voi indica ulterior”

→ la data de 12.04.2010, prin intermediul avocatului ales, persoana vătămată TC a formulat o „plângere penală prealabilă - (ataşată în original la fila 58 a dosarului de urmărire penală nr. 1433/P/2010) - împotriva numitului AE…şi a altor persoane pe care nu le cunosc şi urmează a fi identificate şi vă rog să dispuneţi efectuarea cercetărilor penale pentru infracţiunile de vătămare corporală şi distrugere (art. 181, 217)”. În plângere, apărătorul persoanei vătămate a precizat că „la data de 07.04.2010, orele 2,30, am fost lovit de cel de mai sus care era însoţit de alte persoane cu pumnii şi picioarele şi un par în timp ce mă aflam în restaurantul „Route 85” din satul - -, jud. Iaşi; de asemenea, cei de mai sus mi-au distrus autoturismul Ford Mondeo”. În aceeaşi plângere, se menţionează că persoana vătămată a fost transportată cu ambulanţa fiind internată succesiv la Spitalul Municipal Paşcani, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi şi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde era internat şi la acea dată. Contrar celor invocate de contestatori, această plângere a fost datată şi semnată (pe verso), atât de persoana vătămată, cât şi avocatul său ales (cu delegaţie avocaţială şi chitanţă de încasare onorariu încă din 08.04.2016 – f. 57 şi f. 75). 

→la data de 12.04.2010, organele de urmărire penală s-au prezentat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde persoana vătămată TC era internată, în vederea recunoaşterii autorilor după fotografii (f. 90-f.94 – dosar nr. -/P/2010). Cu acesată ocazie s-au întocmit două procese-verbale vizând proceduri de recunoaştere după fotografie a unor persoane diferite. Din primul proces-verbal rezultă că persoana vătămată l-a recunoscut dintre 5 fotografii  pe AE ca fiind persoana care ar fi autorul infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi distrugere, întrucât l-a recunoscut după fizionomie ca fiind cel care l-a lovit în restaurantul Route 85. Din celălalt proces-verbal (f. 94) rezultă că persoana vătămată „nu a putut să indice dintre alte 5 fotografii  nici o persoană (n.n.: şi nici pe AD) ca fiind vreuna dintre cele care să-l fi agresat în Restaurantul „Route 85” sau la bariera de cale ferată, situată în apropierea morii lui Cănilă din satul Mirceşti, jud. Iaşi”.

→ la data de 17.04.2010 (f. 66 – acelaşi dosar), persoana vătămată TC a fost reaudiată de un lucrător de poliţie, ocazie cu care a furnizat detalii suplimentare şi a precizat că: ● a fost forţat să oprească brusc autoturismul pe care îl conducea şi să determine astfel avarierea acestuia, de către conducătorul autovehiculului marca Audi A6; ● că, în urma coliziunii, el nu a suferit leziuni; ● că ulterior la faţa locului a venit un autoturism marca Audi Q7 din care au coborât doi bărbaţi, dintre care unul – pe care în timpul cercetărilor  a aflat că îl cheamă AD –a venit lângă maşina sa, a tras cu un pistol în geamurile acesteia, spărgându-le, după care l-a obligat să coboare din maşină şi să se culce la pământ, ulterior el fiind lovit la cap şi pierzându-şi cunoştinţa ; ● consideră că doar AD putea să-l lovească;

→ la data de 20.04.2010 (f. 59 dosar nr. 1438/P/2010), persoana vătămată TC a depus o cerere prin care a solicitat reaudierea sa, precizând că „din cauza urmărilor agresiunii comise asupra mea la 06/07.04.2010 de AD, AE şi CAI, încă nu m-am vindecat şi nu aud bine, fiind confuz, am declarat contradictoriu cu privire la cele întrebate de dl. ofiţer de poliţie când am fost audiat la data de 17.04.2010”;

→  tot la data de 20.04.2010 (f. 61 dosar nr. 1438/P/2010), persoana vătămată TC a depus o altă cerere în care a arătat că:  în calitate de „parte vătămată în dosarul de mai sus, solicit trimiterea în judecată a celor vinovaţi pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 181 Cod penal, având în vedere concluziile certificatului medico-legal pe care l-am depus la dosarul cauzei” (n.n.  certificatul a fost întocmit de IML la 14.04.2010), că „mă constitui parte civilă cu suma de 500 lei daune materiale şi 30.000 lei daune morale” şi că „îmi rezerv dreptul de a majora cuantumul despăgubirilor”;

→  la data de 23.06.2016 (f. 54-56 – dosar nr. 1438/P/2010), persoana vătămată TC a fost audiată de procuror în calitate de parte vătămată şi civilă, arătând că îşi menţine declaraţiile anterioare, la care a făcut o serie de precizări.

17.2.  Analiza coroborată a acestor date şi în special a plângerii, a precizărilor scrise, a cererilor şi declaraţiilor persoanei vătămate din datele de 09.04.2010, 12.04.2010, 17.04.2010 şi 20.04.2010, relevă, fără echivoc, faptul că persoana vătămată TC a formulat plângere prealabilă, înlăuntrul termenului legal (cel puţin la datele de 12 şi 20.04.2010), pe care le-a precizat, şi prin care a solicitat tragerea explicită la răspundere penală „a celor vinovaţi” pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi de distrugere comise în dauna sa, menţionând că fapta de distrugere a constat în avarierea autoturismului său, iar fapta de vătămare corporală în exercitarea de leziuni asupra sa lângă autovehicul său, ce i-au produs leziunile menţionate în certificatul medico-legal. În speţă, manifestarea de voinţă a persanei vătămate în sensul tragerii al răspundere a celor vinovaţi de faptele penale pretins comise în dauna sa rezultă, fără echivoc, nu doar din plângerea şi precizările la aceasta, cât şi din declaraţiile pe care le-a dat şi prin care a solicitat expres efectuarea de cercetări penale şi luarea măsurilor legale.

Datele cauzei relevă că, iniţial, persoana vătămată nu cunoştea identitatea autorilor faptelor, iar potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la momentul formulării plângerii prealabile, într-o asemenea situaţia aceasta nu avea obligaţia indicării numelui acestora, revenind organelor de cercetare penală obligaţia de a proceda la identificarea acestora. După identificare, organele de urmărire penală aveau obligaţia (neîndeplinită formal) de a încunoştinţa expres persoana vătămată despre numele potenţialilor autori, pentru că din acel moment (al cunoaşterii făptuitorului) curgea termenul în care aceasta îşi putea exercita dreptul de a formula plângere sau, după caz, de a preciza că nu îşi menţine plângerea iniţial formulată, ceea ce nu este cazul în speţă, pentru că TC a solicitat explicit tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Mai mult, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală din 1968 (cu corespondenţă în art. 297 NCPP), având în vedere că, în speţă, s-a sesizat iniţial din oficiu, pentru mai multe fapte, organul de cercetare penală avea obligaţia de a chema persoana vătămată şi a o întreba expres dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă cu privire la acele fapte pentru care aprecia că este incidentă o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, obligaţie pe care acesta nu şi-a îndeplinit-o în cauză. Prin urmare, nu i s-ar putea imputa persoanei vătămate lipsa de diligenţă a organelor de cercetare penală, mai ales că ea a formulat plângeri penale şi a făcut precizări la acestea prin care a solicitat expres tragerea la răspundere penală a celar vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi de distrugere.

 Pentru toate aceste considerente, se reţine că în cauză există plângere prealabilă pentru infracţiunile cu care a fost sesizată Judecătoria Paşcani şi că sunt nefondate criticile contestatorilor în această privinţă.

* *  *

18. Cu privire la neînceperea urmării penale pentru infracţiunea de „distrugere”, cu privire la nulitatea ordonanţei de schimbare a încadrării juridice din 12.06.2014 şi cu privire la neconcordanţa dintre anumite acte procesuale

18.1. Mai întâi, se reţine că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a reţinut că pentru infracţiunea de distrugere nu s-a început urmărirea penală. De altfel, nici un contestator (nici măcar parchetul) nu a susţinut contrariul.

Astfel, prin rechizitoriul emis la data de 14.08.2013 în dosarul nr. 14336/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani  a fost trimis în judecată inculpatul AD pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C.p. şi art. 135 din Legea nr. 295/2004, dispunându-se pe lângă mai multe soluţii de neîncepere a urmării penale şi de scoaterea de sub urmărire penală, şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de numitul  AD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală” prev. şi ped de art. 181 alin. 1 Cod penal şi faţă de AE  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere” prev. şi ped de art. 217 alin. 1 Cod penal. Se impune precizarea că, întra-adevăr, între momentul infirmării începerii urmării penale dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 09.04.2010 şi momentul emiterii acestui rechizitoriu, în cauză nu s-a mai emis nici un act de dispoziţie de către procuror, prin acre să se fi început urmărirea penală cu privire la aceste infracţiuni.

După reluarea cercetărilor , în noul dosar cu nr. -/P/2013 constituit în urma disjungerii, la data de 14.02.2014, procurorul a dispus, prin ordonanţa (f. 3 – vol. I d.u.p. nr. -/P/2013) începerea urmării penale in rem cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală” prev. de art. 181 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 alin. 1 NCP, constând în aceea că, în noaptea de 06/07.04.2010, persoana vătămată TC a fost agresată fizic de mai multe persane care i-au cauza leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 23-25 de zile de îngrijiri medicale.

Procurorul nu a dispus însă începerea urmării penale nici in rem şi nici in personam în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, aşa cum în mod detaliat şi corect a reţinut judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani.

18.2. Printr-o ordonanţă din 12 iunie 2014, orele 08,00 emisă de organul de urmărire penală (poliţist ) s-a dispus „schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de învinuiţii : 1) AE din infracţiunea de „distrugere” prev. şi ped. de  art. 217 alin.1 din Codul penal vechi în infracţiunea de „distrugere” prev şi ped. de art. 253 alin. 1 NCP cu aplic. art. 5 alin. 1 NCP; 2) AD din infracţiunea de „vătămare corporală” prev. şi ped. de  art. 181 alin.1 din Codul penal vechi în infracţiunea de „lovire sau alte violenţe” prev şi ped. de art. 193 alin. 2 NCP cu aplic. art. 5 alin. 1 NCP.

Analiza considerentelor acestei ordonanţe, care a fost vizată şi semnată de procurorul de caz (f. 6 vol.I şi f. 2 vol.II d.u.p. nr. -/P/2013) relevă următoarele: ● în aceasta se face referire la rezoluţia din 09.04.2010 prin care se confirmase începerea urmării penale pentru alte fapte şi alte infracţiuni (decât lovirea şi distrugerea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. -/P/2016 din 26.01.2016), dar nu se face nici o referire la ordonanţa procurorului din 14.02.2014 prin care se începuse urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de „vătămare corporală”; ● în aceasta s-a reţinut că faţă de AE s-ar fi confirmat începerea urmării penale la data de 09.04.2010 inclusiv pentru infracţiunea de „distrugere” comisă în dauna persanei vătămate TC, ceea ce – aşa cum s-a detaliat mai sus – nu este real, pentru că sub acest aspect s-a dispus infirmarea începerea urmării penale; ● în aceasta s-a descris situaţia de fapt din rezoluţia iniţială de începere a urmării penale, infirmată parţial, din care reieşea că AE (şi nu AD) ar fi lovit persoana vătămată cu pumnii picioarele după provocare accidentului rutier; ● în aceasta nu s-a descris în nici un fel fapta de „vătămare corporală” imputată numitului AD pentru care s-a apreciat că impune schimbarea încadrării juridice (pe motiv că la 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal); ● şi în considerente contestatorii sunt prezentaţi ca învinuiţi.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control ierarhic reţine că ordonanţa din 12 iunie 2014 de schimbare a încadrării juridice este nelegală integral, şi în ceea ce-l priveşte pe contestatorul AD şi deci şi în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire imputată acestuia, atât pentru argumentele anterior arătate, dar, în special pentru că: → la acel moment nu exista începută in persanam nici o urmărire penală faţă de nici unul dintre contestatori, iar aceştia nu aveau nici o calitate procesuală, ceea ce însemnă că nu se putea schimba o încadrare juridică faţă de aceştia pentru fapte pentru care încă nu fuseseră acuzaţi → nici o dispoziţie procesual-penală nu prevede vizarea (şi nici confirmarea) de către procuror a unei ordonanţe de schimbare a încadrării juridice emisă de organul de urmărire penală (poliţist)  şi cu atât mai puţin art. 311 raportat la art. 286 alin. 4 C.p.p. (confirmarea fiind necesară doar în cazul ordonanţelor de extindere a urmării penale, dacă urmărirea se efectuează deja faţă de o persoană); → nu este posibilă schimbarea încadrării juridice cu privirea la învinuiţi-suspecţi faţă de care nu s-a început încă urmărirea penală; → nu era posibilă schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de „vătămare corporală” faţă de AD, câtă vreme nu se începuse urmărirea penală faţă de acesta şi cu neobservarea împrejurării că, printr-o ordonanţă anterioară a procurorului din 14.02.2014, se începuse de fapt  urmărirea penală in rem (deci nu in personam) cu privire la această infracţiunea cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, ceea ce înseamnă că se avusese deja în vedere intrarea în vigoare a noilor prevederi; → nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice cu privire la o infracţiune nedescrisă în ordonanţa de schimbare a încadrării juridice; → considerentele ordonanţei sunt contradictorii (confuze) în ceea ce priveşte autorul faptei de lovire sau alte violenţe.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul AE, ordonanţa de schimbarea a încadrării juridice este nelegală pentru motivele reţinute prin încheierea contestată, dar în special pentru că s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la o infracţiune şi la un învinuit/suspect pentru care nu se începuse urmărirea penală nici in rem şi nici in personam, ceea ce nu era posibil.

Prin urmare, această ordonanţă a fost emisă cu nesocotirea dispoziţiilor imperative relevante ce reglementează desfăşurarea urmării penale.

18.3. Prin ordonanţa procurorului (f. 4- vol. II d.u.p.) din data de 12.06.2014 (ulterioară celei de schimbare a încadrării juridice, împrejurare ce rezultă din faptul că în considerentele ordonanţei procurorului se fac referire la ordonanţa de schimbare) s-a dispus continuarea urmării penale faţă de suspectul AD în ceea ce priveşte infracţiunea de „lovire sau alte violenţe” prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 NCP cu aplic. art. 5 alin. 1 NCP, în aceasta fapta fiind descrisă suficient de clar.

18.4. Cele mai relevante acte de urmărire penală efectuate ulterior au fost: a) la 07.12.2014 a fost audiată persoană vătămată TC (f. 9-10 – vol. II – dosar nr. -/P/2013); b) s-au solicitat relaţii de la unităţile medicale care au acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate, acestea comunicând că se constituie părţi civile (vol. II); c) au fost audiaţi martorii GC (la 23.07.2014 – f. 19–vol. II), ZP (la 05.08.2014 – f. 20), HA (la 07.08.2014 – f.22),  TP (la 08.08.2014 – f. 24), VI (la 10.08.2014 – f. 26), TPM (la 16.09.2014 - f. 27), DP (la 17.10.2014 - f. 29) şi CA (la 18.02.2015 – f. 31-vol. II); d) a fost citat şi căutat repetat la domiciliu pentru a fi audiat martorul MA, dar fără succes (f. 32-36); e) la data de 20.10.2014, în  prezenţa avocatului ales, numiţilor AD şi AE li s-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi învinuirile, aceştia prevalându-se de dreptul la tăcere (f. 42, f.46. f. 48); f) la 17.11.2015 doi martori au condus organele de urmărire penală la locul comiterii faptelor investigate, realizându-se planşe fotografice şi fiind întocmit un proces-verbal; g) la data de 16.07.2015,  în  prezenţa avocatului ales, numiţilor AD şi AE li s-au adus la cunoştinţă calitatea de inculpat şi învinuirile (potrivit ordonaţilor de punere în mişcare a acţiunii penale), aceştia informând organul de urmărire penală că au luat legătură cu persoana vătămată în vederea unei posibile soluţionări amiabile a cauzei şi a unei împăcări sau retrageri a plângerii prealabile, fără a da declaraţi cu privire la faptele imputate  (f. 43, f.44, f.49-50).

Nu rezultă însă, dacă în baza acestei disponibilităţi declarate, organul de urmărire penală a depus vreo diligenţă pentru a încerca soluţionarea amiabilă a cauzei.

 18.5. Prin ordonanţa procurorului din 04.06.2015 (f.4–vol. I şi f.6-vol. II d.u.p. nr. -/P/2013) s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de AD în ceea ce priveşte infracţiunea de „lovire sau alte violenţe” prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 NCP cu aplic. art. 5 alin. 1 NCP şi faţă de AE în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” prev şi ped. de art. 253 alin. 1 NCP cu aplic. art. 5 alin. 1 NCP, în acesat faptele imputate fiind descrise suficient de clar.

18.6. Raportat la cele anterior expuse (dar în special la pct. 18.1 şi 18.2.), se reţine că excepţiile şi criticile inculpaţilor-contestatori invocate la fond şi la care au făcut trimitere expresă în contestaţie (a se vedea supra pct. 9 şi pct. 15.1) referitoare la existenţa unor neconcordanţe între actele de dispoziţie din faza de urmărire penală prin care se fixează cadrul urmării penale şi dispoziţia de trimitere în judecată, cu consecinţa depăşirii limitelor urmării penale şi a neregularităţii rechizitoriului, sunt întemeiate, din următoarele perspective: a) neînceperii urmării penale în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AE (nici in rem şi nici in personam); b) neconcordanţei dintre ordonanţa de schimbare a încadrării juridice (în ceea ce priveşte ambii inculpaţi), pe de o parte, şi unele acte procesuale (în măsura în care acestea există) ce au vizat începerea urmării penale (care nu există în cazul inc. AE), punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, pe de altă parte.

În speţă, neconcordanţa - şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul AD - dintre ordonanţa de schimbare a încadrării juridice, pe de o parte, şi ordonanţele de începere a urmării penale in rem, de continuarea a urmării penale in personam de punere în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriu, pe de altă parte, derivă din aspectele de nelegalitate evidenţiate mai sus în ceea ce priveşte ordonanţa din 12.06.2014 (la pct. 18.2.), dar şi din faptul că în aceasta nu este descrisă fapta de vătămare corporală/lovire sau alte violenţe imputată inculpatului AD pentru care s-a dispus trimiterea ulterioară în judecată.

Or, cu privire la respectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control ierarhic are în vedere faptul că, potrivit art. 328 alin. 1C.p.p., rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a făcut urmărirea penală, respectiv care au făcut obiectul urmării penale.

 Verificarea în această privinţă implică, în mod necesar, analiza coroborată a ordonanţelor de începere a urmării penale, a eventualelor ordonanţe de extindere a urmării penale pentru noi acte, noi fapte sau noi persoane, a ordonanţelor de schimbare a încadrării juridice, a eventualelor ordonanţe de conexare (dacă este cazul), a ordonanţelor de punere în mişcare a acţiunii penale şi a rechizitoriului, pentru a se putea observa cum a evoluat obiectul urmării penale (atât in rem, cât şi in personam) până la finalizarea acesteia şi emiterea rechizitoriului, precum şi pentru a se putea identifica eventualele neconcordanţe între acestea şi, deci, pentru a se stabili dacă trimiterea în judecată s-a limitat la faptele şi persoanele ce au făcut efectiv obiectul urmării penale.

 Or, aşa cum s-a punctat mai sus, făcând o astfel de verificare în cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control ierarhic constată nerespectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, din perspectiva neconcordanţelor mai sus menţionate dintre actele procesuale ce au vizat sau, după caz, trebuiau să vizeze începerea urmării penale, schimbarea încadrării juridice, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată.

De aceea, aşa cum s-a statuat în practica judiciară şi literatura de specialitate, şi cum just a reţinut şi judecătorul de la prima instanţă (însă acesta doar sub aspectul consecinţelor determinate de neînceperea urmării penale în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere”) se va constata neregularitatea rechizitoriului şi nelegalitatea sesizării instanţei ca urmare a nerespectării limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, în ipoteza în care inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzaţia de a fi comis o faptă pentru care nu a fost începută sau extinsă urmărirea penală ori în ipoteza în care pentru una sau mai multe fapte nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală sau aceasta a fost pusă în mişcare în mod nelegal prin rechizitoriu ori în situaţia în care există neconcordanţe grave între actele de dispoziţie succesive.

* * *

19. În ceea ce priveşte criticile inculpaţilor referitoare la rezoluţiile iniţiale de începere a urmării penale din 08.04.2010 şi, respectiv, de confirmare a urmării penale din 09.04.2010, deşi apreciază ca fiind corecte şi pertinente cele constatate şi reţinute în legătură cu acestea de judecătorul de la prima instanţă în considerentele încheierii din 09.05.2016, totuşi, ţinând seama de cele detaliate anterior (la pct. 17.1.), judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control ierarhic reţine, dincolo de împrejurarea că ele nu au mai fost reiterate expres în contestaţie, faptul că aceste critici nu necesită răspunsuri suplimentare şi detaliate, întrucât prin cele două rezoluţii nu s-a început urmărirea penală faţă de nici una dintre cele două infracţiuni de „distrugere” şi „lovire sau alte violenţe” ce fac obiectul analizei. Prin urmare, nu este necesară şi nici nu poate fi verificată legalitatea unui act procesual neefectuat sau a unui act procesual ce este anterior şi care nu (mai) are relevanţă în procesul penal de faţă. 

 * * *

20. Cu privire la cererile şi criticile contestatorilor referitoare la caracterul incomplet al urmării penale, ca urmare a neaudierii unui martor, se reţine că, deşi nu s-a pronunţat expres asupra acestora prin dispozitivul încheierii din 09.05.2016, totuşi, în considerente, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani a reţinut că acestea exced obiectului procedurii de cameră preliminară.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile referitoare la caracterul incomplet al urmării penale, se reţine că astfel de critici, la fel ca şi cele privind neadministrarea anumitor mijloace de probă ori cele referitoare la valoarea probatorie a unor mijloace de probă administrate sunt apărări de fond, ele nevizând aspecte de legalitate. Analiza unor astfel de critici/cereri excede cadrului procesual specific procedurii de cameră preliminară, limitată la analizarea legalităţii (şi nu a temeiniciei) probelor administrate (şi nu a celor neadministrate).

Într-adevăr, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani, criticile relative la consistenţa, temeinicia şi completitudinea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale nu pot fi analizate în cadrul procedurii camerei preliminare, obiectul acesteia fiind limitat la analizarea aspectelor de legalitate. Astfel de aspecte vor fi analizate doar pe fondul cauzei, deci în faza de judecată. Dacă, aşa cum sugerează contestatorii, mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală sunt insuficiente, incomplete ori needificatoare sau contradictorii pentru a dovedi o eventuală vinovăţie a lor, atunci instanţa ce va judeca fondul va putea adopta soluţia ce se impune, care ar putea fi chiar achitarea. Dar, în nici un caz, împrejurarea că mijloacele de probă nu sunt suficiente, nu poate fi de natură a justifica restituirea cauzei la parchet doar pentru a dispune o soluţie de netrimitere în judecată.

Şi mai concret, neadministrarea unor mijloace de probă în faza de urmărire penală, dorite acum de inculpaţi (precum audierea martorului MA) nu poate face obiectul verificărilor specifice procedurii de cameră preliminară, nefiind o chestiune care să vizeze aspecte de legalitate ale unor probe administrate sau acte efectuate, o eventuală neadministrare putând fi complinită - dacă este cazul şi dacă proba solicitată este concludentă, utilă şi pertinentă cauzei – în faza de judecată. 

* * *

21. Cu privire la critica inculpaţilor referitoare al neintroducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă obligatorie auto, dincolo de faptul că acesta nu a mai fost reiterată expres în contestaţie, se reţine că, în mod corect, judecătorul de la prima instanţă a constatat - în considerentele încheierii din 09.05.2016 - că aceasta excede analizei limitate specifice cadrului procesual al procedurii de cameră preliminară. Într-adevăr, dincolo de faptul că această critică nu vizează un aspect de legalitate al unui act de urmărire penală concret, se reţine că, în speţă, introducerea asigurătorului de răspundere civilă auto nu era obligatorie a fi făcută din oficiu. Mai mult decât atât, se reţine că, în cursul urmării penale nici una din părţi nu a cerut introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă auto, ceea ce însemnă că inculpaţii nu pot invoca propria turpitudine, sub forma unei pretinse nelegalităţi pe care să o transfere către organul de urmărire penală. În fine, câtă vreme potrivit art. 21 C.p.p., introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă auto poate fi făcută inclusiv în faza ulterioară a judecăţii „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile” până la începerea cercetării judecătoreşti, rezultă cu evidenţă, mai întâi, că o critică de genul celei anterior arătate excede analizei de legalitate specifice procedurii de cameră preliminară, iar, în subsidiar, că şi dacă ar fi admisibilă o astfel de critică ar fi nefondată, în prezenţa pasivităţii/lipsei cererii inculpaţilor.

* * *

22. Cu privire la cererile contestatorilor de constatare a depăşirii duratei rezonabile a urmării penale, respectiv de constatare a încălcării dreptului la desfăşurarea unui proces penal în termen rezonabil, se reţine că, deşi nu s-a pronunţat expres asupra acestora prin dispozitivul încheierii din 09.05.2016, totuşi, în considerente, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Paşcani a reţinut că acestea exced obiectului procedurii de cameră preliminară.

Într-adevăr, contrar celor invocate de constatatori, obiectul procedurii de cameră preliminară este unul precis stabilit şi limitat la verificarea aspectelor de legalitate menţionate la art. 342 Cod pr. penală, printre acestea, neregăsindu-se şi chestiunea referitore la verificarea duratei urmării penale. Într-adevăr, verificarea depăşirii sau nu a duratei rezonabile a urmării penale nu se circumscrie nici verificării de competenţă, nici celei de legalitate a sesizării instanţei şi nici celei de verificare a legalităţii administrării probelor sau a efectuării actelor de către organul de urmărire penală. Or, legea procesual penal este de strictă interpretate. Prin urmare, contrar celor invocate de contestatori, în lipsa atribuirii unor competenţe exprese prin lege, judecătorul de cameră preliminară nu poate să soluţioneze o cerere de constatare a duratei rezonabile a urmării penale (chiar şi întemeiată pe dispoziţiile art. 6 din CEDO) întrucât rolul său procesual este unul limitat, acest judecător neavând plenitudine de jurisdicţie asemenea unei instanţe de judecată.

Din altă perspectivă,  Noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, a reglementat în art. 4881- art. 4888, procedura specială a „contestaţiei privind durata procesului penal”, prevăzând că dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii, competenţa de soluţionare aparţinând  judecătorului de drepturi şi libertăţi  pentru cauzele aflate în cursul urmării penale, iar pentru cele aflate în curs de judecată, instanţei ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza. 

 Prin urmare, se observă că, potrivit noii reglementări, în vigoare la această dată, competenţa de a soluţiona astfel de cereri nu revine în nici un caz judecătorului de cameră preliminară, fiind vorba de o problematică ce excede analizei specifice procedurii de cameră preliminară. Pe de altă parte, se reţine şi că potrivit art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procură penală ”dispoziţiile art. 4881- art.4886 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010”. Plecând de la acest text şi de la stabilirea momentului în care a început procesul penal (formal sau/şi efectiv) faţă de cei doi contestatori, urmează ca aceştia să aprecieze dacă au sau nu au deschisă această cale procesuală special pusă la dispoziţie, judecătorul de cameră preliminară neavând competenţa legală de a statua în acest sens, câtă vreme o astfel de analiză excede atribuţiilor sale. 

 Pentru toate cele expuse anterior, se reţine că sunt inadmisibile cererile inculpaţilor-contestatori – adresate judecătorului de cameră preliminară - de constatare a depăşirii duratei rezonabile a urmării penale, respectiv de constatare a încălcării dreptului la desfăşurarea unui proces penal în termen rezonabil.

* * *

E). Cu privire la încheierea de cameră preliminară pronunţată la data de 08.06.2016

23. Dincolo de argumentele deja expuse anterior la  pct. 14 (referitoare la greşita soluţie de disjungere), având în vedere, în mod special, cele constatate mai sus la pct. 18.2 (referitoare la nelegalitatea integrală – inclusiv cu privire la inc. AD – a ordonanţei de schimbare a încadrării juridice), se reţine că sunt netemeinice şi nelegale ambele soluţii dispuse prin încheierea  din 08.06.2016 (respectiv atât cea de constatare a legalităţii sesizării, a legalităţii administrării  probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce-l priveşte pe inculpatul AD şi de începerea judecăţii faţă de el, cât şi cea de disjungere faţă de AE) întrucât se impunea şi se impune constatarea neregularităţii rechizitoriului şi nelegalităţii sesizării instanţei în ceea ce priveşte respectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, precum şi constatarea nelegalităţii anumitor acte de dispoziţie (ordonanţe) faţă de ambii inculpaţi, cu consecinţa restituirii integrale.

De asemenea, se mai reţine că - aşa cum deja s-a detaliat la pct. 14 - că între faptele imputate inculpaţilor, dar şi între aceştia existau şi există (contrar celor reţinute în considerentele încheierii din 08.06.2016) multiple şi strânse legături, ce impuneau cu necesitatea judecarea împreună a acestora.

În fine, aşa cum, de asemenea, s-a subliniat mai sus, nici prin încheierea din 08.06.2016, deşi s-a dispus începerea judecăţii (greşit) faţă de inculpatul AD, nu s-a verificat şi nici constatat competenţa judecătoriei, verificare prioritară şi de esenţa procedurii de cameră preliminară.

* * *

F.). Cu privire la încheierea de cameră preliminară pronunţată la data de 13.06.2016 şi la caracterul nefondat al contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani

24. Fiind o consecinţă directă a soluţiei de disjungere dispuse prin încheierea din 08.06.2016, constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei acestei încheieri ca urmare a contestaţiilor formulate de inculpaţi, determină, în mod logic, nelegalitatea încheierii succesive, impunându-se desfiinţarea integrală a amândurora, mai ales că se impune restituirea integrală a cauzei la parchet şi nu divizat, chiar dacă, soluţia de restituire din încheierea din 13.06.2016, privită individual, este legală şi temeinică (iar contestaţia parchetului - cu privire la această soluţie - nefondată), aşa cum se va dezvolta în continuare. Deşi nu a fost contestată de inculpaţi (n.n.: în contestaţia sa inc. AE a făcut însă referire şi la această încheiere) pentru că nu aveau nici un interes, totuşi criticând soluţia de disjungere şi apreciind că se impunea restituire integrală a cauzei, în mod implicit au arătat că nu se justifica o soluţie de restituire parţială.  În fine, constatându-se nelegalităţi şi neregularităţi cu privire la ambii inculpaţi şi apreciindu-se că se impune restituirea integrală a cauzei, nu există nici o raţiune pentru a se menţine încheierea din 13.06.2016 şi a se dispune restituirea şi cu privire la inc. AD printr-o încheiere distinctă, întrucât obiectul procedurii de cameră preliminară, trebuie analizat şi soluţionat în mod integral şi unitar. Prin urmare, şi din acest motiv se impune desfiinţarea încheierii din 13.06.2016. 

 25. Pe de altă parte, se reţine şi că orice contestaţie dintre cele permise de art. 347 alin. 1 C.p.p. supune (devoluează) controlului judiciar integral procedura de cameră preliminară (însă în limitele prevăzute de art. 347 alin. 4 C.p.p. şi cu privire la cei care au formulat-o), fiind considerată a fi făcută şi împotriva încheierilor anterioare sau ulterioare date în procedura de cameră preliminară, în măsura în care cele dispuse prin astfel de încheieri se află în legătură indisolubilă cu soluţiile/încheierile contestate. Prin urmare, deşi o soluţie de disjungere nu ar putea fi contestată individual, în măsura în care aceasta este criticată subsecvent şi în contextul criticării în principal a soluţiilor date procedurii de cameră preliminară, atunci ea poate fi supusă analizei în controlul judiciar, dacă a fost de natură să influenţe soluţia camerei preliminare şi, cu atât mai mult, dacă s-au identificat şi alte nelegalităţi ce împiedecau disjungerea şi pledau pentru o restituire integrală.

 26. Din altă perspectivă, se reţine că, în considerentele încheierii din 13.06.2016, judecătorul de cameră preliminară, după ce a motivat succint necesitatea restituirii parţiale a cauzei, s-a preocupat în mod special să înlăture, în mod corect, solicitarea inedită a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani de a nu se dispune o soluţie de restituire nici măcar parţială (cu privire la inc. AE) şi de a argumenta amplu şi pertinent imposibilitatea înlocuirii unei soluţii de trimitere în judecată a unui inculpat cu o soluţie de disjungere a cauzei printr-o ordonanţă ulterioară rechizitoriului, sub pretextul remedierii neregularităţilor constatate cu privire la acel inculpat.

Constatând justeţea argumentelor judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Paşcani în acest sens, reţinem, mai întâi, că această contestaţie şi motivele invocate în susţinerea ei nu au mai fost susţinute de procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, iar, în al doilea rând, că, în nici un caz, o soluţie de trimitere în judecată dispusă nelegal printr-un rechizitoriu nu poate fi „remediată” prin înlocuirea acesteia ulterioară cu o soluţie de disjungere a cauzei cu privire la inculpatul şi infracţiunea în legătură cu care s-a constatat nulitatea unor acte procesuale de dispoziţie sau inexistenţa lor şi, subsecvent, nelegala sesizare a instanţei. 

Pe de altă parte, se reţine că soluţia aleasă de procurorul de caz, dincolo de faptul că reprezintă o inovaţie juridică nepermisă de lege şi care nu poate fi acceptată, în fapt, contrar celor invocate în contestaţia scrisă de Parchetul-contestator, nu a înlăturat şi nu a fost de natură să remedieze nelegalităţile şi neregularităţile constatate prin încheierea din 09.05.2016 (care, de altfel, nici nu au fost contestate de procurorul de caz) şi care, în esenţă, vizau: inexistenţa unor ordonanţe de începerea  urmării penale in rem şi in personam în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” şi inculpatul AE, şi ca o consecinţă, nelegalitatea ordonanţelor de schimbare a încadrării juridice şi de punere în mişcare a acţiunii penale şi, în fine, nelegalitatea trimiterii în judecată faţă de acesta. Noţiunea de „remediere a neregularităţilor” înseamnă remediere efectivă şi nu adoptarea unei alte soluţii ori înlocuirea dispoziţiei de trimitere în judecată cu una de disjungere. Într-adevăr, ordonanţa din 12.05.2016 de pretinsă „remediere a neregularităţilor rechizitoriului” (aşa cum a fost „botezată” de procurorul de caz), în fapt, nu a remediat nici una dintre neregularităţile anterior evocate (aşa cum avea obligaţia imperativ impusă de art. 345 alin. 3), ci, s-a limitat la a comunica că nu se mai menţine dispoziţia de trimitere  în judecată (n.n.. : ceea ce, în mod logic, înseamnă că se acceptă constatările de nelegalitate ale judecătorului de cameră preliminară şi că nu s-a remediat nimic) şi că, suplimentar, se dispune disjungerea cauzei cu privire la infracţiunea de „distrugere” şi inculpatul AE, în vederea efectuării într-un nou dosar de cercetări. Dar, un astfel de artificiu juridic (realizat printr-o interpretare inedită a legii) nu este posibil, fiind – aşa cum just a argumentat şi judecătorul de la prima instanţă – incompatibil cu natura procedurii şi soluţiilor de cameră preliminară, o dispoziţie de trimitere în judecată, neputând fi înlocuită sau „remediată” printr-o dispoziţie de disjungere, întrucât odată cu emiterea rechizitoriului şi cu sesizarea instanţei, procurorul de caz se află în imposibilitatea de a mai reveni asupra soluţiei de trimitere în judecată, acest lucru fiind posibil procedural numai ca urmare a unei soluţii de restituire a cauzei dispusă doar de judecătorul de cameră preliminară.

Or, aşa cum s-a reţinut judecătorul de la Judecătoria Paşcani, neremedierea explicită a neregularităţilor şi nelegalităţilor constatate de judecătorul de cameră preliminară sau nefurnizarea unui răspuns expres în sensul remedierii sau nu a acestora, determină o soluţie de restituire, conform art. 346 alin. 3 lit. „a” şi/sau „c” C.p.p..

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, se reţine ca fiind vădit nefondată contestaţia formulată de Parchetul pe lângă Judecătoria Paşcani împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 191/13.06.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1.

*  * *

G.) Cu privire la soluţiile ce se impun în urma rejudecării obiectului procedurii de cameră preliminară, în mod integral şi unitar

27. Pentru toate considerentele expuse mai sus, constatându-le parţial întemeiate, în baza art. 4251 alin. 1 şi 7 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 347 alin. 3 Cod proc. penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control ierarhic urmează să admită contestaţiile formulate de către inculpaţii AE şi/sau AD împotriva următoarelor încheieri penale :

■ încheierea de cameră preliminară pronunţată la data de 09.05.2016 de către Judecătoria

Paşcani în dosarul nr. -/a1, pe care o va desfiinţa în parte, în sensul :- pronunţării exprese asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, precum şi asupra tuturor aspectelor ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară; - înlăturării contradicţiei dintre dispozitiv şi considerente referitoare la inculpaţii cărora li s-au admis excepţii; - constatării nelegalităţii întregii ordonanţe de schimbare a încadrării juridice din 12.06.2014; - constatării neregularităţii rechizitoriului şi nelegalităţii sesizării instanţei ca urmare a nerespectării limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, cu privire la ambii inculpaţi;

 ■  încheierea de cameră preliminară nr. 186/08.06.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în

dosarul nr. -/a1 şi, implicit, împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 191/13.06.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1, încheieri pe care le va desfiinţa integral.

28. Reţinând cauza şi rejudecând obiectul procedurii de cameră preliminară, în mod integral şi unitar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de control ierarhic va dispune şi/sau va constata următoarele:

28.1. În baza art. 342, art. 346 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 36 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a, d Cod procedură penală se va constata că Judecătoria Paşcani este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în care Parchetul de pe Judecătoria Paşcani a emis rechizitoriul nr. -/P/2013 din 28.01.2016, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AE sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „distrugere”  prev. de art. 253 alin. 1  Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi, respectiv, a inculpatului AD sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”  prev. de art. 193 alin. 2  Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.

28.2. În baza art. 345 alin. 1 şi 3 procedură penală se vor admite, în parte, cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii AE şi AD şi, pe cale de consecinţă:

 ● Se va constata neregularitatea rechizitoriului şi nelegalitatea sesizării instanţei în ceea ce priveşte respectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, din perspectiva : a) neînceperii urmării penale în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AE (nici in rem şi nici in personam); b) neconcordanţei dintre ordonanţa de schimbare a încadrării juridice (în ceea ce priveşte ambii inculpaţi), pe de o parte, şi unele acte procesuale (în măsura în care acestea există) ce au vizat începerea urmării penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, pe de altă parte.

 ● De asemenea, în legătură cu legalitatea efectuării sau, după caz, neefectuării unor acte procesuale/procedurale, se vor constata următoarele: a) faptul că Parchetul nu şi-a îndeplinit obligaţiile imperative prevăzute de art. 305 Cod pr. penală de a începe urmărirea penală in rem şi in personam în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AE; b) nelegalitatea integrală a ordonanţei de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014 prin raportare la art. 311 şi art. 286 alin. 2 cu referire la art. 305 Cod pen. penală, precum şi caracterul său contradictoriu.

 Subsecvent,  în baza art. 345 alin. 3 raportat la art. 280 alin. 1,3 şi art. 282 alin. 1,2,3, 4 alin. lit. „a” C.p.p., se va sancţiona încălcarea acestor dispoziţii imperative ce reglementează desfăşurarea procesului penal cu nulitatea relativă (şi care a fost de natură  să aducă o vătămare drepturilor inculpaţilor la apărare şi să afecteze legalitatea urmării penale şi legala sesizare a instanţei), respectiv se vor sancţiona cu nulitatea relativă următoarele acte: → ● ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.04.2016 (integral) şi  → ● parţial, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.06.2015 (doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE şi infracţiunea de „distrugere” imputată acestuia).

● Ca o consecinţă a celor anterioare, în baza art. 347 alin. 3 cu referire la art. 345 alin. 3 raportat la art. 102 alin.2 şi art. 280 alin. 2 Cod proc.pen., se vor exclude din materialul probator al cauzei mijloacele de probă constând în declaraţiile date în calitate de suspect şi de inculpat de către contestatorul AE.

 Chiar dacă s-au constat neregularităţi şi nelegalităţi şi cu privire la inculpatul AE nu se impune excluderea şi a declaraţiilor acestuia sau a altor mijloace de probă întrucât, în privinţa acestuia şi a infracţiunii imputate lui, nu s-au decelat nelegalităţi în ceea ce priveşte actele de dispoziţie esenţiale referitoare la începerea urmării penale in rem şi in personam, precum şi la punerea în mişcare a acţiunii penale. Prin urmare, a existat un cadru procesual legal de administrare a mijloacelor de probă, care nu poate fi afectată de nelegalitatea ordonanţei de schimbare a încadrării juridice întrucât încadrarea juridică nu afectează situaţia de fapt şi nici legala obţinere a probelor. Pe de altă parte, se reţine că – aşa cum just a reţinut şi judecătorul de la prima instanţă în considerentele încheierii din 09.05.2016 şi cum s-a reţinut şi mai sus (la pct. 14) – în speţă urmărirea penală a avut ca obiect un ansamblu infracţional compus dintr-o pluralitate de fapte, probatoriul testimonial administrat vizând inclusiv infracţiunea de distrugere şi fiind administrat în comun, astfel că excluderea acestui probatoriu ar fi nejustificată, în condiţiile în care el a vizat şi infracţiunea de „lovire sau alte violenţe” (şi în special aceasta), cu privire la care, aşa cum s-a detaliat anterior, a existat cadrul procesual legal de administrare şi obţinere a mijloacelor de probă.

28.3.  Pentru argumentele prezentate detaliat mai sus, se vor respinge, ca nefondate, restul

excepţiilor şi cererilor formulate de inculpaţii AE şi AD, inclusiv cele referitoare la lipsa plângerii prealabile şi la neadministrarea unor mijloace de probă.

29. De asemenea, raportat la cele mai sus expuse, se vor respinge, ca inadmisibile, cererile inculpaţilor-contestatori de constatare a depăşirii duratei rezonabile a urmării penale, respectiv de constatare a încălcării dreptului la desfăşurarea unui proces penal în termen rezonabil.

30. Se va constată inutilă o nouă parcurgere a etapei procesuale prevăzută de art. 345 alin. 3 Cod pr. penală (desfăşurată deja la Judecătoria Paşcani), sens în care se va lua act de poziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, exprimată – faţă de cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, inclusiv cele admise prin prezenta - prin răspunsul din 05.04.2016 (f. 47-48 – dosar jud. nr. -/a1) la excepţiile invocate de inculpaţi şi, ulterior, prin ordonanţa nr. -/P/2013 din 12.05.2016, precum şi prin intermediul contestaţiei promovate împotriva încheierii nr. 191/13.06.2016.

31. Constatând neregularitatea rechizitoriului şi nelegalitatea sesizării instanţei în ceea ce priveşte respectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, şi reţinând că neregularităţile şi nelegalităţile nu au fost înlăturate/remediate de procurorul de caz, ţinând seama şi de natura acestora, văzând şi că procurorul nu a mai menţinut dispoziţia de trimitere în judecată pentru unu dintre inculpaţi, în baza art.347 alin. 3 raportat la art. 346 alin.3 lit. „a” C.pr.pen., se va dispune restituirea integrală a cauzei privind pe inculpaţii AE şi AD, trimişi în judecată prin rechizitoriul emis la 28.01.2016 în dosarul nr. -/P/2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.

32. Se vor menţine toate celelalte dispoziţii ale încheierii de cameră preliminară pronunţată la

09.05.2016 de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1, care nu sunt contrare prezentei.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în baza dispoz. art. 347 raportat la art.4251 alin.(7) pct.1 lit. b) Cod proc. penală, se va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul pe lângă Judecătoria Paşcani împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 191/13.06.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1 (acesta urmând însă a fi desfiinţată pentru alte considerente şi anume cele detaliate mai sus, la pct. 24).

34. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiilor vor fi lăsate în sarcina statului.

Având în vedere că vor fi admise contestaţiile inculpaţilor, urmează a fi respinsă, ca

nefondată, cererea părţii civile TC, făcută prin avocatul ales, de obligare a inculpaţilor-contestatori la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

I. Respinge, ca nefondate, excepţiile privind inadmisibilitatea şi/sau tardivitatea contestaţiei formulate de către inculpatul AE.

II.  În baza art. 4251 alin. 1 şi 7 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 347 alin. 3 din Cod de procedură penală, admite contestaţiile formulate de către inculpaţii AE şi/sau AD împotriva următoarelor încheieri penale :

1)încheierea de cameră preliminară pronunţată la data de 09.05.2016 de către

Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1, pe care o desfiinţează în parte, în sensul : ● - pronunţării exprese asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, precum şi asupra tuturor aspectelor ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară; ●- înlăturării contradicţiei dintre dispozitiv şi considerente referitoare la inculpaţii cărora li s-au admis excepţii; ●- constatării nelegalităţii întregii ordonanţe de schimbare a încadrării juridice din 12.06.2014; ● - constatării neregularităţii rechizitoriului şi nelegalităţii sesizării instanţei ca urmare a nerespectării limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, cu privire la ambii inculpaţi;

2)încheierea de cameră preliminară nr. 186/08.06.2016 pronunţată de Judecătoria

Paşcani în dosarul nr. -/a1 şi, implicit, împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 191/13.06.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1, încheieri pe care le desfiinţează integral.

Rejudecând cauza, respectiv obiectul procedurii de cameră preliminară, în mod integral şi unitar :

1.  În baza art. 342, art. 346 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 36 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a, d Cod procedură penală constată că Judecătoria Paşcani este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în care Parchetul de pe Judecătoria Paşcani a emis rechizitoriul nr. -/P/2013 din 28.01.2016, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AE sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „distrugere”  prev. de art. 253 alin. 1  Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi, respectiv, a inculpatului AD sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”  prev. de art. 193 alin. 2  Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.

2. În baza art. 345 alin. 1 şi 3 procedură penală admite, în parte, cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii AE şi AD şi, pe cale de consecinţă:

2.1. Constată neregularitatea rechizitoriului şi nelegalitatea sesizării instanţei în ceea ce priveşte respectarea limitelor de efectuare a urmăririi penale şi, respectiv, de investire a instanţei, din perspectiva : a) neînceperii urmării penale în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AE (nici in rem şi nici in personam); b) neconcordanţei dintre ordonanţa de schimbare a încadrării juridice (în ceea ce priveşte ambii inculpaţi), pe de o parte, şi unele acte procesuale (în măsura în care acestea există) ce au vizat începerea urmării penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, pe de altă parte.

2.2. A. În legătură cu legalitatea efectuării sau, după caz, neefectuării unor acte procesuale/procedurale, constată următoarele:

a) faptul că Parchetul nu şi-a îndeplinit obligaţiile imperative prevăzute de art. 305 Cod pr. penală de a începe urmărirea penală in rem şi in personam în ceea ce priveşte infracţiunea de „distrugere” pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AE;

b) nelegalitatea integrală a ordonanţei de schimbare a încadrării juridice din data de 12.06.2014 prin raportare la art. 311 şi art. 286 alin. 2 cu referire la art. 305 Cod pen. penală, precum şi caracterul său contradictoriu,

şi - în baza art. 345 alin. 3 raportat la art. 280 alin. 1,3 şi art. 282 alin. 1,2,3, 4 alin. lit. „a” C.p.p. -  sancţionează încălcarea acestor dispoziţii cu nulitatea relativă, respectiv sancţionează cu nulitatea relativă următoarele acte:

→ ● ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 12.04.2016 (integral) şi

→ ● parţial, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 04.06.2015 (doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul AE şi infracţiunea de „distrugere” imputată acestuia).

B. În baza art. 347 alin. 3 cu referire la art. 345 alin. 3 raportat la art. 102 alin.2 şi art. 280 alin. 2 Cod proc.pen., exclude din materialul probator al cauzei mijloacele de probă constând în declaraţiile date în calitate de suspect şi de inculpat de către contestatorul AE.

3. Respinge, ca nefondate, restul excepţiilor şi cererilor formulate de inculpaţii AE şi AD, inclusiv cele referitoare la lipsa plângerii prealabile şi la neadministrarea unor mijloace de probă.

4. Respinge, ca inadmisibile, cererile inculpaţilor-contestatori de constatare a depăşirii duratei rezonabile a urmării penale, respectiv de constatare a încălcării dreptului la desfăşurarea unui proces penal în termen rezonabil.

5. Constată inutilă o nouă parcurgere a etapei procesuale prevăzută de art. 345 alin. 3 Cod pr. penală (desfăşurată deja la Judecătoria Paşcani), sens în care ia act de poziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, exprimată prin răspunsul din 05.04.2016 la excepţiile invocate de inculpaţi şi, ulterior, prin ordonanţa nr. -/P/2013 din 12.05.2016, precum şi prin intermediul contestaţiei promovate împotriva încheierii nr. 191/13.06.2016.

5. În baza art.347 alin. 3 raportat la art. 346 alin.3 lit. „a” C.pr.pen. dispune restituirea integrală a cauzei privind pe inculpaţii AE şi AD, trimişi în judecată prin rechizitoriul emis la 28.01.2016 în dosarul nr. -/P/2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.

6. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii de cameră preliminară pronunţată la 09.05.2016 de

Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1, care nu sunt contrare prezentei.

III. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul pe lângă Judecătoria Paşcani împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 191/13.06.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. -/a1.

IV. a) În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiilor rămân în sarcina statului.

b) Respinge, ca nefondată, cererea părţii civile TC, făcută prin avocatul ales,

de obligare a inculpaţilor-contestatori la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare