Competenţa de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului în cazul emiterii şi înregistrării sale pe rolul instanţei.solutionarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi-consecinţe

Prin încheierea nr.362 din 3.07.2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Videle, în temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 şi art. 223 alin. 2 C.proc.pen., a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii I. L. I. şi  R. A. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.proc.pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii I.L. I. și R.A.

În baza art. 207 C.proc.pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor I. L. I. și R. A. până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. a obligat inculpaţii la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal au declarat contestaţie inculpaţii I. L.I. şi R. A., care au criticat hotărârea pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că există circumstanţe în acest sens: rechizitoriul a fost emis, faptele au fost recunoscute; pentru inculpata R.a solicitat clemenţa instanţei având în vedere că are trei copii minori, inculpatul I. L. I. fiind unul dintre aceştia şi alţi doi copii, în vârstă de 12 şi respectiv 13 ani; fiica sa, I.N. F., este grav bolnavă, are diabet de tip 1 şi este insulino-dependentă; arată că la domiciliul minorilor, la acest moment se află T. D., bunica minorilor, în vârstă de 92 de ani, cu glaucom sever, care nu se poate îngriji de cei doi copii minori atâta timp cât mama lor, inculpata R.A., se află în arest preventiv; infracţiunile reţinute în rechizitoriu, săvârşite de inculpaţi, nu au fost comise cu violenţă, cei doi sunt infractori primari, fără antecedente penale; chiar dacă este vorba despre infracţiuni contra autorităţii publice, a solicitat să fie avute în vedere circumstanţele personale; a mai arătat că are cunoştinţă că pentru inculpatul minor Iancu Lorenzo Ion s-ar fi emis o dispoziţie de transferare către Penitenciarul Brăila, ceea ce are un impact emoţionale puternic faţă de minor, pentru dezvoltarea sa psihică, cu referire la condiţiile speciale pe care legea le stabileşte a fi aplicate inculpaţilor minori, măsura arestării preventive fiind o măsură excesivă pentru aceştia; dacă s-ar dispune măsura arestului la domiciliu nu ar fi împiedicată cu nimic buna desfăşurare a procesului penal, măsura arestului la domiciliu fiind echivalentă cu măsura arestării preventive; în cazul în care, în arest la domiciliu fiind, inculpaţii ar încălca dispoziţiile impuse de instanţă, măsura poate fi revocată de instanţă; a solicitat ca instanţa să aibă în vedere documentele medicale de la dosar şi starea de minoritate a inculpatului I.L.I. A concluzionat solicitând admiterea contestaţiilor şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Examinând încheierea contestată sub aspectul motivelor invocate, dar şi în temeiul art.425/1 Cod procedură penală se reţin următoarele:

Prin încheierea nr. 362 din 3.07.2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, în temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 şi art. 223 alin. 2 C.proc.pen., a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii I. L. I. și R. A.,cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În temeiul art. 348 rap. la art. 207 C.proc.pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii I.L. I. și R. A.

În baza art. 207 C.proc.pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor I. L. I. și R. A. până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.

A reţinut instanţa de fond că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului I. L. I. are la bază susţinerile acestuia în sensul că el nu a participat la săvârşirea presupuselor infracţiuni, ci doar a asistat şi că nu va putea influenţa martorii pe parcursul urmării penale, în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi va dispune luarea măsurii arestului la domiciliu.

Sub aspect probator, judecătorul constată că situaţia de fapt prezentată de către inculpat este nereală întrucât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, procesul-verbal redare a imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere şi planşele foto aferente, precum şi din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, dar inclusiv din declaraţia inculpatului Iancu Lorenzo Ion rezultă că acesta din urmă a participat efectiv la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, respectiv că alături de ceilalţi inculpaţi s-a năpustit asupra persoanei vătămate şi a fiului acesteia, înconjurându-i şi având intenţia de a-i lovi, fiind opriţi în ultimul moment din acest demers de numiţii B. P. şi I.M. zis “Cristofor”, verişorul inculpatului I. M. Mai mult decât atât, toţi inculpaţii, inclusiv I. L. I. i-au reproşat persoanei vătămate că are ceva cu familia lor, având în vedere modul de intervenţie în calitate de agent de poliţie la conflictul din seara zilei de 03.06.20176, şi l-au ameninţat că nu va avea viaţă uşoară cu ei şi că trebuie să se mute din oraş (”Ori cumperi tu de la noi casa, ori cumpărăm noi de la tine apartamentul!”). De asemenea, aceştia l-au ameninţat cu moartea (”Cuţitul intră şi în tine şi în mine!” - declaraţia inculpatului I. V.), l-au ameninţat că îi vor agresa familia şi îi vor viola fiica (”O să i facem băiatul de Spitalul 9, iar pe tine te băgăm în scaun cu rotile!”, ”O să-ţi prindem familia şi o sa-i agresăm, iar pe fată o violăm!”). Declaraţiile inculpaţilor se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate, declaraţia martorilor O. M. A., E. C., P. M.-V., C. I. (f. 134-136 dosar urmărire penală), M. N. (f. 143-145 dosar urmărire penală). Toţi inculpaţii au recunoscut că l-au ameninţat pe persoana vătămată în modul în care aceasta a descris în plângerea prealabilă, însă, din cauza numărului lor mare şi orbiţi fiind de furia de care erau cuprinşi împotriva persoanei vătămate, nu îşi mai aminteau cu exactitate care dintre aceştia au folosit în mod special ameninţările anterior redate.

Astfel se poate observa că inculpatul I. L. I. şi-a schimbat poziţia procesuală de trei ori până în prezent. Iniţial acesta nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor în cursul urmării penale, în cursul audierii în calitate de suspect, apoi, în calitate de inculpat a recunoscut generic săvârşirea infracţiunilor fără să detalieze modalitatea de desfăşurare a activităţii infracţionale, iar acum, cu ocazia formulării prezentei cereri de înlocuire a măsurii preventive, a menţionat, prin apărător ales, că îşi menţine declaraţiile date în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu ocazia luării măsurii arestării preventive, însă în realitate acesta neagă participarea în vreun fel la săvârşirea infracţiunilor.

Or, având în vedere că una dintre condiţiile pentru care se poate dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară este chiar atitudinea procesuală a inculpatului, astfel cum prevede art. 242 alin. 2 teza a doua C.proc.pen., iar în cauză, inculpatul I. L. I. a avut o poziţie procesuală extrem de fluctuantă, încă înainte de finalizarea urmăririi penale, se poate constata că această condiţie nu este îndeplinită şi astfel nu se poate dispune înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, astfel cum a solicitat inculpatul.

Sub aspect procedural, judecătorul a constatat că infracţiunea de ultraj nu presupune o situaţie premisă care să aibă legătură cu îndeplinirea în orice mod a atribuţiilor de serviciu de către subiectul pasiv al infracţiunii şi care să justifice o acţiune a inculpatului care să aducă atingere relaţiilor sociale care reglementează autoritatea, astfel încât din coroborarea materialului probator administrat până în prezent în cauză şi analiza elementelor constitutive ale infracţiunii, rezultă că sunt îndeplinite disp. art. 202 alin. 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 C.proc.pen. care au stat la baza luării măsurii, temeiurile măsurii preventive luate sunt legale şi nu au apărut împrejurări noi care să contravină acestei situaţii de fapt. Cu toate acestea, în cauză infracţiunilor săvârşite de inculpaţi au fost circumstanţiate chiar de legătura cu îndeplinirea în orice mod a atribuţiilor de serviciu de către subiectul pasiv al infracţiunii, persoana vătămată O. A., respectiv în scop de răzbunare

În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, judecătorul a apreciat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat subzistă şi impun în continuare menţinerea măsurii, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.proc.pen., referitor la existenţa în cauză a probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune de ultraj şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, privarea acestuia de libertate este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi actual pentru ordinea publică.

Cu privire la condiţia privind infracţiunea imputată, judecătorul a constatat că aceasta este prevăzută în mod expres de art. 223 alin. 2 C.proc.pen. şi constituie un temei al măsurii arestului preventiv.

Referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatei R. A. are la bază situaţia familială, precum şi la faptul că, în opinia sa, presupusa infracţiune de care este acuzată (ultraj) nu este gravă, întrucât orice părinte ar fi reacţionat la fel ca ea.

Astfel, inculpata a susţinut că are 2 copii, dintre care o fată bolnavă de diabet (I. N. F.), dar care nu este dependentă de insulină, ci doar de pastile (Milirim), pe care le poate lua și singură având în vedere vârsta acesteia, 14 ani, nefiind astfel dependentă de mama sa. Mai mult decât atât, cei doi copii se află în îngrijirea bunicii din partea tatălui, I. E., în vârstă de 56 de ani, care se mai îngrijeşte şi de soacra sa, T. D., în vârstă de 90 de ani. Chiar şi în lipsa inculpatei, care oricum nu este angajată în muncă şi nu beneficiază nici de ajutor social, familia beneficiază de resurse materiale legale, respectiv pensia de handicap a numitei T. D., în cuantum de 1.500-1.600 lei, astfel cum a declarat inculpatul I. M., în data de 04.07.2017, în dosarul nr. 2628/335/2017 cu ocazia susţinerii cererii de înlocuire a măsurii preventive.

Referinţele personale invocate de inculpata R. A. în susţinerea cererii de înlocuire (referitoare la situaţia familială delicată cu care se confruntă prin lipsirea celor doi copii ai săi de îngrijirile necesare) nu sunt suficiente pentru a determina reconsiderarea necesităţii menţinerii arestării preventive a acesteia, privarea de libertate a inculpatei fiind întru-totul justificată, în fapt şi în drept, având in vedere gravitatea faptelor comise şi mai ales pericolul concret pentru ordinea publică, anterior evidenţiat, aceste date urmând a fi eventual valorificate, în mod corespunzător, în procesul de individualizare a pedepsei, în ipoteza în care se va ajunge la pronunţarea unei hotărâri de condamnare împotriva sa. Totodată, aceste circumstanţe personale au fost invocate şi avute în vedere de către judecătorul de drepturi şi libertăţi cu ocazia luării măsuri arestării preventive, neapărând astfel elemente de noutate care să schimbe situaţia personală a inculpatei.

În egală măsură, în evaluarea stării de pericol la care ar fi expusă comunitatea prin punerea inculpatei în libertate, nu poate fi ignorată nici puternica rezonanţă socială negativă pe care infracţiunile de ultraj şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, care au căpătat o amploare deosebită în ultima perioadă o imprimă în rândul membrilor societăţii civile, pe fondul consecinţelor dezastruoase pe care le produce acest flagel ordinii publice.

În opinia judecătorului de drepturi și libertăți impresionant, în sens negativ, este faptul că inculpata R. A., în realitate, nu a manifestat nicio urmă de regret pentru acțiunile și consecințele faptelor sale, reținând din declarațiile formulate că fapta sa a fost determinată de îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către persoana vătămată din ziua de 03.06.2017 în urma apelului telefonic la serviciul de urgenţă 112 pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice, afirmând cu nonşalanţă şi convingere că infracţiunea comisă nu este o infracţiune gravă şi că orice părinte ar fi procedat la fel ca ea, dând astfel dovadă de o posibilă perseverenţă infracţională, aceasta fiind convinsă că a acţionat legal în data de 04.07.2017.

Or toate aceste circumstanţe sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii a faptei în discuţie, întrucât infracţiunea de ultraj constituie una dintre cele mai grave infracţiuni şi denotă o mare îndrăzneală şi dezinhibiţie a inculpaţilor în săvârşirea unor fapte antisociale, mai ales că fapta putea degenera oricând într-o infracţiune şi mai gravă.

Având în vedere faptul că la data de 6 iulie 2017 a fost înregistrat rechizitoriul nr.557/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle privind pe inculpaţi se constată că în mod greşit judecătorul de drepturi şi libertăţi în prezenta cauză a dispus menţinerea măsurii arestării preventive, nemaifiind de competenţa sa.

Motiv pentru care în temeiul art.423/1 al.7 pct.2 Cod procedură penală se va dispune admiterea contestaţiei în sensul înlăturării acestei dispoziţii.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii întrucât în cauză nu s-au modificat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor I. L. I. şi R. A.

Domenii speta

Spete similare