Soluţionarea dosarului în primă instanţă de către judecătorul care, printr-o încheiere pronunţată anterior, a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cauză. Incompatibilitate. Nulitatea hotărârii astfel pronunţate.

Prin sentinţa penală nr. 63 din data de 14.03.2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosar nr. .../222/2016, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal de la 1969.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 şi a art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, cu raportare la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

S-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni aplicat prin decizia penală nr. 750/16.09.2013 a Curţii de Apel Suceava în dosar nr. ..../222/2013.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă prin această decizie în componentele sale, după cum urmează:

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplicarea art. 320 alin. 1 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit. d Cod penal;

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplicarea art. 320 alin. 1 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit. d Cod penal.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, care se va calcula începând cu data de 16.09.2013.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Dorohoi a reţinut că prin rechizitoriul nr. 127/P/2015 din 04 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în perioada februarie-mai 2012, a sustras în mod repetat în unele situaţii pe timp de noapte şi prin escaladare diferite bunuri din ferma părţii civile B. situat în comuna C., jud. D., cauzând astfel un prejudiciu apreciat la suma de 22.420 lei.

Reţinând vinovăţia acestuia, instanţa fondului a procedat în modalitatea arătată în cele ce preced.

Prin decizia penală nr. 596 din data de 08.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. 1762/222/2016, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale mai sus arătate.

S-a desfiinţat in totalitate sentinţa penală, cauza fiind spre rejudecare la Judecătoria Dorohoi.

Pentru a decide astfel, a reţinut curtea că:

„Prin Decizia nr. 496 din data de 23 iunie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicata in Monitorul Oficial nr. 708 din 22.09.2015, cu referire la art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, Curtea a reţinut, printre altele si următoarele:

Dispozițiile art.335 alin.(1)-(3) din Codul de procedură penală reglementează trei cazuri de redeschidere a urmăririi penale de către procuror, din oficiu. Potrivit alin.(1) al art.335 mai sus arătat, redeschiderea urmăririi penale are loc atunci când procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția clasării constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia soluția clasării. În acest caz, procurorul ierarhic superior infirmă ordonanța de clasare și dispune redeschiderea urmăririi penale, restituind dosarul organului de cercetare penală, potrivit art.317 din Codul de procedură penală. Conform art.335 alin.(2) din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale poate fi dispusă și în situația în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea. În acest caz, procurorul revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. În fine, potrivit art.335 alin.(3) din Codul de procedură penală, procurorul revocă ordonanța de renunțare la urmărire penală și dispune redeschiderea urmăririi penale când constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite conform art.318 alin.(3) din același cod.

 Situațiilor procesuale anterior analizate le sunt aplicabile dispozițiile art.335 alin.(4) din Codul de procedură penală, conform cărora redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. În vederea pronunțării unei soluții în acest sens, judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice atât legalitatea cât și temeinicia ordonanței de redeschidere a urmăririi penale.

Verificarea legalității ordonanței de redeschidere a urmăririi penale constă în analiza realizată de judecătorul de cameră preliminară cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere, respectiv faptul că, în drept, în cauză este aplicabilă una dintre situațiile prevăzute la art.335 alin.(1)—(3) din Codul de procedură penală. Neîndeplinirea condițiilor de legalitate anterior arătate determină infirmarea ordonanței de redeschidere a urmăririi penale.

Verificarea temeiniciei ordonanței de redeschidere a urmăririi penale presupune însă efectuarea unui control asupra situațiilor de fapt ce determină aplicarea prevederilor legale ale art.335 alin.(1)—(3) din Codul de procedură penală. Astfel, judecătorul de cameră preliminară se află, potrivit textului criticat, în situația de a verifica și constata că, în mod concret, în cauză nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat soluția de clasare [în situația prevăzută la art.335 alin.(1) din Codul de procedură penală], au apărut fapte sau împrejurări noi care fac să dispară împrejurarea pe care s-a întemeiat clasare [în situația prevăzută la art.335 alin.(2) din Codul de procedură penală] sau că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit, cu rea-credință, obligațiile stabilite potrivit art.318 alin.(3) din Codul de procedură penală, cu prilejul renunțării de către procuror la urmărirea penală [în situația prevăzută la art.335 alin.(3) din Codul de procedură penală].

Curtea a constatat, totodată, că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale conform dispozițiilor art.285 și următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art.335 alin.(1) din același cod prevede că dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale, dispozițiile art.317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluțiile prevăzute la art.327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunțarea la urmărire. Dacă ultimele două potențiale soluții nu schimbă situația juridică a persoanei în privința căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluția de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătorești. Dar, în oricare dintre cele trei situații juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluția de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzație în materie penală.

Ori, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 33-34, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, s-a reținut că noțiunea de „acuzație în materie penală” trebuie înțeleasă în sensul Convenției și poate fi definită drept „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale”, definiție care depinde, de asemenea, de existența sau absența unor „repercusiuni importante asupra situației (suspectului)” (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunțată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunțată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73.). În acest sens, Curtea a reținut că actualul Cod de procedură penală consacră trei modalități de acuzație în materie penală, reglementate de art.307 referitor la aducerea la cunoștință a calității de suspect, art.309 referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale și la aducerea la cunoștință a calității de inculpat și art.327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată. Dacă în primele două situații notificarea oficială constă în aducerea la cunoștință a calității de suspect înainte de prima sa audiere și în comunicarea către inculpat a ordonanței prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală care, de asemenea, este chemat în vederea audierii, în cea de-a treia situație, notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condițiile art.344 alin.(2) din același cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare.

Totodată, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 18, în ce privește critica referitoare la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară care s-a pronunțat asupra soluțiilor de netrimitere în judecată ori asupra obiectului procedurii camerei preliminare să exercite și funcția de judecată pe fond a cauzei, Curtea a constatat că aceasta comportă două componente, una referitoare la procedura instituită de art.340 și art.341 din Codul de procedură penală și alta referitoare la cea instituită de art. 342—348 din același cod. Astfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 64 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeași cauză la judecata în fond sau în căile de atac, iar judecătorul care s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației nu poate participa la soluționarea contestației. Or, câtă vreme potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) teza finală din Codul de procedură penală, în cazul procedurii referitoare la soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, admițând plângerea, judecătorul de cameră preliminară trimite dosarul spre repartizare aleatorie, atunci nu poate fi primită susținerea petentului referitoare la posibilitatea acestui judecător de a exercita și funcția de judecată în cauză, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, acesta este incompatibil. De altfel, cât privește această procedură de soluționare a plângerilor împotriva neurmăririlor ori netrimiterilor în judecată finalizate cu începerea judecății, Curtea a reținut că încheierea prin care se dispune începerea judecății are valențele unui act de sesizare al instanței de judecată, fapt care imprimă posibilității aceluiași judecător de a se pronunța și asupra fondului o lipsă de imparțialitate. De aceea, spre deosebire de procedura prevăzută de art.342 și următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzația în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite și funcția de judecată pe fond, întrucât caracterul sui generis al încheierii pronunțate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcției de urmărire penală.

Raportând argumentele sus menționate la situația din prezentul dosar, Curtea constată că acelaşi magistrat care a soluţionat fondul cauzei în prima instanţă, pronunţând sentinţa penală nr. 63 din 14 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosar nr. ../222/2016 de condamnare a inculpatului A., pronunțase anterior două încheieri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, în data de 24 noiembrie 2014 - dosar nr. 4048/222/2014 al Judecătoriei Dorohoi și în data de 16 noiembrie 2015 - dosar nr. 3643/222/2015 al Judecătoriei Dorohoi, încheieri care au avut ca urmare formularea unei acuzații în materie penală împotriva inculpatului, urmată de trimiterea sa în judecată și supunerea acestuia cercetării judecătorești. Ori, raționamentele expuse de Curtea Constituțională în Deciziile sus menționate cu privire la motivele care atrag incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară a exercitat și funcția de judecată în cauză sunt pe deplin aplicabile și în prezenta speță, identitatea de rațiune pledând pentru identitate de soluție ca și în cazurile precedente.

Astfel fiind, constatând incompatibilitatea judecătorului de fond în exercitarea funcției de judecată, Curtea apreciază pe deplin aplicabil cazul de nulitate absolută reglementat de art. 281 alin. 1 lit. a Cod procedură penală - compunerea completului de judecată, nulitate ce poate fi invocată și din oficiu de către instanța de judecată, cu efectul prev. de art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, de desfiinţare a sentinţei penale nr. 63 din 14 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosar nr. 1762/222/2016 și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Judecătoria Dorohoi.”

Domenii speta

Spete similare