Acţiune având ca obiect obligarea societăţii de asigurare la plata daunelor morale, urmare a unui accident de circulaţie. Termenul de prescripţie şi momentul de la care curge acesta. Întreruperea termenului de prescripţie.

Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept material

Acţiune având ca obiect obligarea societăţii de asigurare la plata daunelor morale, urmare a unui accident de circulaţie. Termenul de prescripţie şi momentul de la care curge acesta. Întreruperea termenului de prescripţie.

- Decretul nr. 167/1958, art. 16 alin. (1) lit. b)

- Decizia R.I.L. nr. 1/17.02.2014

Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, ca regulă generală, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă, potrivit art. 7 din decret, de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabileşte regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de accidentul de circulaţie care s-a produs la data de 06.10.2010.

Instanţa de fond a constatat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data producerii accidentului rutier (06.10.2010) şi că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, referitoare la cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei.

Instanţa de apel, reţine că, este adevărat că potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr.167/1958 prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească anumite condiţii respectiv să fie introdusă la o instanţă judecătorească sau alt organ cu atribuţii jurisdicţionale, să fie serioasă (adică cu scopul de a fi admisă) şi să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speţă se constată că procedura de urmărire penală demarată în dosarul penal nr.10715/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a finalizat prin ordonanţa de clasare din 11.06.2015, reţinând-se că din probele administrate nu a rezultat că numitul M. A. N. a săvârşit infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin.(2) şi alin. (3) Cod penal.

În aceste condiţii nu a intervenit niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege care să fi atras întreruperea cursului termenului de prescripţie, care în acest caz curge de la data producerii evenimentului rutier (06.10.2010).

Declanşarea unei proceduri penale (chiar din oficiu) nefinalizată prin soluţionarea cauzei penale – respectiv a acţiunii civile printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus şi asupra laturii civile a procesului penal nu constituie cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie; de altfel un astfel de caz de întrerupere nu este inclus între cazurile enumerate de articolul 16 din Decretul nr. 167/1958.

În condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la 05.05.2016, termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit, faţă de data producerii evenimentului rutier (06.10.2010).

(Secţia a V-a civilă, decizia civilă nr. 209 din data de 31 ianuarie 2018)

Obiectul acţiunii, circumstanţele cauzei şi soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la data de 05.05.2016 sub nr. 16838/3/2016 reclamantul S. E. a chemat în judecată pârâta SC E. R. A. R. SA, şi intervenientul forţat M. A. N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâţilor la plata sumei de 897.500 lei reprezentând daune morale , precum şi obligarea  pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea s-a arătat că la data de 06.10.2010 reclamantul a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia şi-a pierdut definitiv ochiul stâng, atât ca vedere cât si ca organ. In cauza s-a deschis dosarul penal nr. 10715/P/2010 care a fost finalizat prin Ordonanţa de clasare din 11.06.2015 prin care Procurorul C. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus: 1. Clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal, întrucât nu există probe că numitul M. A. N. a săvârşit aceasta infracţiune.

Pârâta S.C. E. R. A. R. S.A. a depus întâmpinare la cererea de chemare in judecată a reclamantului S. E. , prin care solicită :

- în principal respingerea cererii de chemare in judecata.

1. Astfel, în primul rând înţelege să invoce excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, în susţinerea căreia se invocă următoarele argumente:

În fapt, urmează a fi respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, instanţa de judecată apreciind faptul că, faţă de prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958, coroborat cu art. 8 din acelaşi act normativ, dreptul la acţiune s-a prescris.

Pentru a reţine acest lucru, solicită să se aibă în vedere faptul că reclamantul a cunoscut chiar la data producerii accidentului de circulaţie în care a fost vătămat - 6.10.2010 - faptul că, prezumat, vinovat de săvârşirea accidentului rutier respectiv ar fi fost M. A. N..

Reclamantul a promovat acţiunea de faţă la data de 5.05.2016, cu depăşirea termenului de 3 ani conferit de lege pentru promovarea unei acţiuni de acest gen.

Reclamantul a cunoscut atât faptul cauzator de prejudiciu în dauna sa cât si autorul faptei ilicite-intervenientul forţat M. A. N. (în fapt-pârât in prezenta cauza ) astfel ca nu poate invoca necunoaşterea vreunuia dintre aceste elemente (esenţiale in promovarea unei astfel de cereri de chemare in judecata).

Reclamatul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanţei respingerea excepţiei prescripţiei extinctive invocata de pârâta, pentru următoarele motive :

Potrivit art. 1 alin. (l) din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege ".

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă ca prin prescripţia extinctivă nu se stinge - dreptul subiectiv şi nici obligaţia civilă corelativă, ci numai "dreptul la acţiune" , respectiv posibilitatea subiectului activ, titular al dreptului subiectiv civil, de a obţine concursul forţei coercitive a statului în vederea realizării pe cale silită a dreptului sau, în cazul în care subiectul pasiv nu şi-a îndeplinit de bună voie obligaţia care îi incumbă. Raportându-ne la natura juridică a prescripţiei extinctive, aceasta se prezintă ca o sancţiune de drept civil care se aplică titularului dreptului subiectiv pentru rămânerea în pasivitate prin neexercitarea drepturilor civile în termenul de prescripţie.

Codul de procedură penală prevede la:

Art. 19. Acţiunea adresata instanţei civile. (1) Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale prilejuite  prin infracţiune .

Art. 20 "Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile. (1) Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune in faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Raportând aceste dispoziţii legale la principiul "penalul ţine în loc civilul" şi observând aspectele concrete ale speţei deduse judecaţii, respectiv faptul că prin referatul din 28.09.2012 organele ce cercetare penală au propus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. d) Cod procedură penală 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (l) si (3) Cod penal l969, propunere însuşita de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, care a dispus prin rezoluţia din 05.11.2012 în baza art. 288 alin. (6) rap. la art.10 lit. d) Cod procedură penală 1969, neînceperea urmăririi penale faţă de M. Ni. A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (l) si (3) Cod penal 1969, reţinând ca in urma probatoriului administrat nu se poate stabili care dintre cei doi conducători auto – M.N. A. sau S. E. a cauzat producerea accidentului in urma căruia a rezultat vătămarea corporala a acestuia din urma. Apărătorul persoanei vătămate S.E. a formulat plângere împotriva acestei soluţii iar la data de 04.02 2013 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus admiterea plângerii si trimiterea dosarului la IPJ Braşov - Serviciul rutier in vederea redeschiderii urmăririi penale.

Prin Ordonanţa din data de 06.03.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporala din culpa prev. de art. 196 alin. (2) si (3) Cod penal.

Consideră astfel că a fost întreruptă prescripţia în temeiul art. 16 lit. b) din Decretul nr.167/1958 care prevede că: Prescripţie se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare in judecată... urmând ca după întrerupere să curgă o nouă prescripţie.

Revenind la art.16 lit. b) din Legea nr. 167/1958 care prevede că: Prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată...” consideră că prin sesizarea organelor de cercetare penală, care ulterior au dispus începerea urmăririi penale, împotriva pârâtului din cauză, a fost întreruptă prescripţia până la pronunţarea ordonanţei de clasare din 11.06.2015. emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

În acest context, o nouă prescripţie a început după întreruperea prescripţiei iniţiale începând cu data de 12.06.2015. Ori la data de 05.05.2016 a fost introdusă prezenta acţiune la Tribunalul Bucureşti in interiorul termenului de prescripţie extinctivă. Orice altă interpretare ar fi de natură să creeze un nou prejudiciu în patrimoniul reclamantului, care a depus toate diligenţele legale posibile pentru recuperarea prejudiciului generat de pârâtul din prezenta acţiune, respectând toate cutumele şi procedurile legale ale legislaţiei române, proceduri care m-au adus în faţa acestei instanţe de judecată.

Din punct de vedere procesual, demararea unei acţiuni civile în paralel cu demararea unei acţiuni penale în care s-a dispus începerea urmăririi penale, în condiţiile în care chiar Codul de procedură civilă prevede la art. 244 pct. 2 că instanţa civilă poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, apare ca fiind lipsită de interes juridic ca şi condiţie esenţială de exercitare a acţiunii civile.

Pentru aceste considerente se solicită instanţei respingerea excepţiei prescripţiei extinctive.

Reclamantul consideră că nu este lipsită de relevanţă teza expusă de pârâtă în sensul că "în subsidiar să se admită în parte acţiunea reducând cuantumul despăgubirilor morale solicitate”.

Prin sentinţa civilă nr. 6985/03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. 16838/3/2016 instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. E., în contradictoriu cu pârâta SC E. RO. A. R. SA şi intervenientul forţat M.A. N., ca prescrisă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Evenimentul rutier care ar fi generat prejudiciul ce se solicită a fi reparat prin acţiunea de faţă s-a produs la data de 06.10.2010, iar din declaraţia dată în faţa organelor de cercetare penală (fila 40 din dosarul cauzei) rezultă că încă din octombrie 2010 reclamantul cunoştea identitatea persoanei responsabile de producerea faptei ilicite, cât şi întinderea despăgubirii.

Acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul de drept comun prevăzut de Decretul nr. 167/1958, de trei ani. Acest termen se calculează de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea.

Legea prevede în această materie două momente alternative din care începe să curgă termenul de prescripţie, unul de natură subiectivă şi altul de natură obiectivă, momentul subiectiv fiind acela în care victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În speţă, după cum reiese din cuprinsul declarației amintite, încă de la această dată - octombrie 2010 - reclamantului îi erau cunoscute coordonatele necesare pentru a sesiza instanța de judecată – prejudiciul şi autorul faptei ilicite. Pe cale de consecinţă, de la acest moment reclamantul avea posibilitatea de a promova acţiunea civilă în despăgubire, nefiind condiţionată sesizarea instanţei civile de soluţionarea definitivă a laturii penale, fiecare dintre cele două forme de răspundere păstrându-şi autonomia: răspunderea civilă întemeindu-se pe ideea reparării unui prejudiciu, iar răspunderea penală pe ideea pedepsirii celor care au adus atingere unor valori ocrotite de lege, astfel încât chiar dacă ambele forme de răspundere se întemeiază pe vinovăţia celui care a săvârşit o faptă ilicită, în cadrul răspunderii civile întinderea răspunderii nu este condiţionată de gradul de vinovăţie al autorului faptei ilicite, ci doar poate fi avută în vedere la momentul stabilirii obligației e desdăunare (independent de faptul că acesta a acţionat cu intenţie, din neglijenţă ori din imprudenţă)

Dată fiind independenţa celor două prescripţii (în materie penală şi în materie civilă) şi diferenţa de termene, cum în sistemul nostru de drept fiecare răspundere cea penală şi cea civilă îşi au câte un termen de prescripţie extinctiv autonom, nu există aşadar o concomitenţă a prescripţiei, victima fiind obligată să solicite repararea prejudiciului de la data la care a cunoscut autorul faptei ilicite şi întinderea pagubei, nefiind necesară pentru sesizarea instanţei pronunţarea unei hotărâri în materie penală.

De altfel, nu se poate susţine că acest element i-a fost cunoscut de-abia la data de 11.06.2015, faţă de menţiunile din declarația amintită, iar prin ordonanța pronunțată în dosarul penal nr. 10715/P/2010 s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu referitor la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă întrucât nu există probe că intervenientul forţat ar fi săvârşit această infracţiune.

Aşadar, în cauză aceste elemente - întinderea prejudiciului şi autorul faptei ilicite – îi erau cunoscute reclamantului de al data producerii evenimentului rutier, nefiind necesar să-i fie revelate ulterior examinării întreprinse de către organele penale.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 alin. (2) C.pr.civ., principiul „penalul ţine în loc civilul” reglementând ipoteza în care acţiunea civilă se judecă separat de acţiunea penală, cel vătămat formulând cerere în despăgubiri la instanţa civilă. În acest caz, judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii referitor la fapta ilicită şi vinovăţia autorului prejudiciului civil.

Reclamantul a susţinut că termenul de prescripţie s-ar fi întrerupt potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală care ulterior au dispus începerea urmăririi penale urmată de clasarea cauzei la data de 17.06.2015. Astfel, potrivit tezei sale, cursul prescripţiei existente anterior ar fi fost modificat prin întreruperea sa până la pronunţarea ordonanţei de clasare.

Art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă necompetentă, prescripţia nefiind întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului.

Pentru ca această cauză de întrerupere a termenului de prescripţie să poată opera trebuie să se probeze că titularul dreptului a ieşit din starea de expectativă, din acel moment fiind lipsită de justificare intervenţia sancţiunii prescripţiei.

Pentru a opera întreruperea prescripţiei trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: cererea trebuie să fie introdusă la instanţa de judecată sau un alt organ cu atribuţii jurisdicţionale, iar în cauză să nu se fi pronunţat încetarea procesului. Ori în cauză nu a fost dovedit că reclamantul a uzitat de mijloace procesuale prin care se poate concretiza această cauză de întrerupere a termenului de prescripție anterior sesizării instanței. În cauză a avut loc o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi nici nu ne regăsim în ipoteza acordării din oficiu a despăgubirilor pentru a aprecia că începerea urmăririi penale a întrerupt cursul prescripției fără a fi avut loc constituirea ca parte civilă.

Apelul. Motivele de apel.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamantul apreciind soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică pentru considerentele invocate şi în răspunsul la întâmpinare depusă în dosarul de fond.

Conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

Din interpretarea acestui text de lege, rezulta ca prin prescripţia extinctivă nu se stinge dreptul subiectiv şi nici obligaţia civilă corelativă, ci numai "dreptul la acţiune", respectiv posibilitatea subiectului activ, titular al dreptului subiectiv civil, de a obţine concursul forţei coercitive a statului în vederea realizării pe cale silită a dreptului sau, în cazul în care subiectul pasiv nu si-a îndeplinit de bună voie obligaţia care îi incumbă. Raportându-ne la natura juridica a prescripţiei extinctive , aceasta se prezintă ca o sancţiune de drept civil care se aplica titularului dreptului subiectiv pentru rămânerea in pasivitate prin neexercitarea drepturilor civile in termenul de prescripţie.

Codul de procedură penal prevede:

Art.19. Acţiunea adresată instanţei civile . (1) Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale prilejuite prin infracţiune. Art. 20 . Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile. (1) Persoana vătămată constituita parte civila in procesul penal poate sa pornească acţiune in fata instanţei civile, daca instanţa penala, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civila.

Raportând aceste dispoziţii legale la principiul "penalul ţine în loc civilul" si observând aspectele concrete ale speţei deduse judecaţii, respectiv faptul ca prin referatul din 28.09.2012 organele ce cercetare penală au propus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. d) Cod procedura penală 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (l) şi (3) C.pen. l969, propunere însuşită de Parchetul de pe lângă Judecatoria Braşov, care a dispus prin rezoluţia din 05.11.2012 în baza art. 288 alin. (6) rap. la art. 10 lit.d) Cod procedură penală 1969, neînceperea urmăririi penale faţă de M. N. A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa prev. de art. 184 alin. (l) şi (3) Cod penal 1969, reţinând că în urma probatoriului administrat nu se poate stabili care dintre cei doi conducători auto – M. N. A. sau S. E. a cauzat producerea accidentului în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a acestuia din urmă. Apărătorul persoanei vătămate S. E. a formulat plângere împotriva acestei soluţii iar la data de 04.02 2013 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecatoria Braşov a dispus admiterea plângerii şi trimiterea dosarului la IPJ Braşov - Serviciul rutier în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Prin Ordonanţa din data de 06.03.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) C.pen. Consideră astfel ca a fost întreruptă prescripţia in temeiul art. 16 lit. b) din Decretul nr.167/1958 care prevede că: Prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată... urmând ca după întrerupere sa curgă o noua prescripţie.

Dispoziţiile art. 221 C.pr.pen. la alin. (l) prevăd: "Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune" iar art. 222 C.pr.pen.: "Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoana fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune "

Din punct de vedere generic atât Codul de procedură civilă cât şi Codul de procedură penală foloseşte denumirea de acţiune civilă respectiv acţiune penală.

În Codul de procedură civilă - Art. 45. (1) Ministerul public poate porni acţiunea civilă...

În Codul de procedură penală - Art. 9. Obiectul si exercitarea acţiunii penale alin. (14) Obiectul si exercitarea acţiunii civile, etc.

În acest context, plângerea, sesizarea, denunţul, cererea de chemare în judecata sunt asimilate unei acţiuni civile sau penale, a subiectului de drept, prejudiciat in drepturile sale prin fapta unui terţ, care acţionează prin formularea unei petiţii - acţiuni, adică nu manifesta pasivitate faţă de situaţia conflictuală identificata.

Revenind la art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 care prevede că: Prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare in judecată... consideră că sesizarea organelor de cercetare penală, care ulterior au dispus începerea urmăririi penale împotriva pârâtului din cauza noastră persoana fizică, a fost întreruptă prescripţia până la pronunţarea ordonanţei de clasare din 11.06.2015. emisă de Parchetul de pe lângă Judecatoria Braşov.

În acest context, o nouă prescripţie a început după întreruperea prescripţiei iniţiale începând cu data de 12.06.2015. Ori la data de 05.05.2016 a fost introdusă prezenta acţiune la Tribunalul Bucureşti în interiorul termenului de prescripţie extinctivă.

Orice altă interpretare ar fi de natură să creeze un nou prejudiciu în patrimoniul meu, care am depus toate diligenţele legale posibile pentru recuperarea prejudiciului generat de pârâtul din prezenta acţiune, respectând toate cutumele şi procedurile legale ale legislaţiei române, proceduri care m-au adus în faţa acestei instanţe de judecată.

Din punct de vedere procesual, demararea unei acţiuni civile în paralel cu demararea unei acţiuni penală in care s-a dispun începerea urmăririi penale, în condiţiile în care chiar Codul de procedură civilă prevede la art. 244 pct. 2 ca instanţă civilă poate suspenda judecata: când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, apare ca fiind lipsita de interes juridic ca si condiţie esenţiala de exercitare a acţiunii civile.

Intimata pârâtă SC E. RO. A. R. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat  pentru următoarele considerente:

Aprecierea reclamantului (pe care o reia de altfel si în motivele sale de apel) în sensul ca in cauza ar fi aplicabile prevederile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 raportat la momentul la care organele de urmărire penală ar fi dispus în sensul începerii urmăriri penale (ordonanţa parchetului din 6.03.2014) urmează a nu fi avut în vedere faţă de următoarele aspecte:

Prescripţia este o sancţiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive, a celui care îşi lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, ca regulă generală, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă, potrivit art. 7 din decret, de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabileşte regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 - în speţă - 6.10.2010.

Instanţa de fond a constatat pe bună dreptate că termenul de prescripţie începe să curgă de la data vătămării reclamantului, moment faţă de care acţiunea, introdusă la 5.05.2016 este prescrisă, iar reclamantul susţine că termenul de prescripţie curge de la data de 6.03.2014 data la care s-a început urmărirea penală de către parchet.

Intimata apreciază ca fiind corect raţionamentul instanţei de fond care a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a legii în materia prescripţiei.

Astfel, ca regulă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut de existenţa pagubei şi a persoanei vinovate.

În speţă, faptul ilicit cauzator de prejudicii şi existenţa prejudiciului au fost cunoscute la data vătămării reclamantului, astfel încât de la această dată acesta a avut cunoştinţă de existenţa prejudiciului, iar persoana făptuitorului a fost cunoscută încă de la momentul producerii accidentului.

Intimata solicită înlăturarea susţinerii reclamantului în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie ar fi cel de la care parchetul a început urmărirea penală în cauza penală şi că acest moment ar întrerupe cursul prescripţiei conform art. 16 alin.(1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Este adevărat că potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească anumite condiţii respectiv să fie introdusă la o instanţă judecătorească sau alt organ cu atribuţii jurisdicţionale, să fie serioasă (adică cu scopul de a fi admisă) şi să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speţă, solicită a se constata că momentul emiterii ordonanţei de începere a urmării penale nu poate întrerupe cursul prescripţiei din perspectiva dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

În consecinţă, solicită a se aprecia că reclamantul putea cere antrenarea răspunderii civile delictuale, faţă de el, a autorului accidentului soldat cu vătămarea sa în termenul de trei ani ce a început să curgă de la data la care a cunoscut despre existenţa prejudiciului şi persoana vinovată, neexistând o dispoziţie legală care să întrerupă cursul acestui termen de prescripţie.

Asupra apelului declarat

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, urmează să respingă apelul ca nefondat, constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, conform art. 479 C.pr.civ..

Instanţa de apel reţine că, în esenţă, reclamanta a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita stabilire a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, cu referire la activarea efectului întreruptiv al prescripţiei conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Prescripţia este o sancţiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive, a celui care îşi lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, ca regulă generală, se stinge prin prescripţie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, termenul generai de prescripţie fiind de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, termen care începe să curgă, potrivit art. 7 din decret, de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabileşte regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de accidentul de circulaţie care s-a produs la data de 06.10.2010.

Instanţa de fond a constatat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data producerii accidentului rutier (06.10.2010) şi că nu sunt aplicabile dispoziţiile articolului 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, referitoare la cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei.

Instanţa de apel, reţine că, este adevărat că potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr.167/1958 prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească anumite condiţii respectiv să fie introdusă la o instanţă judecătorească sau alt organ cu atribuţii jurisdicţionale, să fie serioasă (adică cu scopul de a fi admisă) şi să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speţă se constată că procedura de urmărire penală demarată în dosarul penal nr.10715/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a finalizat prin ordonanţa de clasare din 11.06.2015, reţinând-se că din probele administrate nu a rezultat că numitul M. A. N. a săvârşit infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi alin. (3) C.pen.

În aceste condiţii nu a intervenit nici una dintre situaţiile prevăzute de lege care să fi atras întreruperea cursului termenului de prescripţie, care în acest caz curge de la data producerii evenimentului rutier (06.10.2010).

Declanşarea unei proceduri penale (chiar din oficiu) nefinalizată prin soluţionarea cauzei penale – respectiv a acţiunii civile printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi  dispus şi asupra laturii civile a procesului penal nu constituie cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie; de altfel un astfel de caz de întrerupere nu este închis între cazurile enumerate de articolul 16 din Decretul nr. 167/1958.

În condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la 05.05.2016, termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit, faţă de data producerii evenimentului rutier.

Ca urmare, Curtea a respins apelul formulat de apelantul reclamant S. E. ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare