Litigii Curtea de Conturi. Cerere de chemare în garanţie inadmisibilă

Recurs. Litigii Curtea de Conturi. Cerere de chemare în garanţie inadmisibilă

- art. 72 alin. 1 Cod de procedură civilă

- art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. c) şi art. 16 alin. 2 din Legea nr. 554/2004

- Legea nr. 94/1992

Conform prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

Cererea de chemare în garanţie nu este admisibilă în speţa de faţă deoarece ne aflăm în prezenţa unei acţiuni speciale, în materia contenciosului administrativ, a Legii 94/1992 şi a Reglementărilor Curţii de Conturi nr. 155/2014, care are ca obiect anularea unui act administrativ.

Astfel, incompatibilitatea cererii de chemare în garanţie cu procedura specială reglementată de Legea 554 din 2014 rezidă din natura litigiilor care pot avea ca finalitate, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, cu excepţia ipotezei prevăzute expres de art. 16 alin. (2) acelaşi act normativ, doar statuarea asupra raporturilor dintre persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ şi autoritatea publică în cauză.

I.C.C.J., prin Decizia nr. 2830 din 31 mai 2007, tranşează această problemă statuând faptul că nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanţie în faţa instanţei de contencios, în alte situaţii decât în cea expres reglementată prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv în situaţia în care persoana fizică care a elaborat, a emis sau a încheiat actul administrativ atacat, ori care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, chemată în judecată în condiţiile art. 16 alin. (1) din lege, cheamă la rândul său în garanţie, pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.

Astfel, în ipoteza respingerii acţiunii în contencios administrativ a reclamantului, nu se poate admite că prin folosirea mijlocului procedural al chemării în garanţie, obligaţia reclamantului să fie valorificată în contradictoriu cu persoane care nu figurează ca parte în raportul de drept administrativ dedus controlului judecătoresc.

Având în vedere aceste aspecte, rezultă că, la baza chemării în garanţie se află o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, ori obiectul dosarului este acţiunea în anularea actelor administrative emise de Curtea de Conturi, ca atare cererea de chemare în garanţie formulată nu este compatibilă cu regimul acţiunilor în contenciosul administrativ.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 3076 din 11 decembrie 2017

Prin încheierea din 13.09.2017 Tribunalul (...) a respins în principiu, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţii PRIMARUL MUNICIPIULUI (...) în calitatea sa de conducător al entităţii auditate – Municipiul (...) şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL (...) în contradictoriu cu chematele în garanţie S.C. (...) (...) SRL, SC (...) (...) SRL şi SC (...) SRL.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel recalificat în recurs UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL (...) PRIN PRIMAR, solicitând admiterea acestuia, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea cererii de chemare în garanţie a societăţilor (...) (...) SRL, (...) (...) SRL şi (...) SRL.

În motivele de recurs a arătat următoarele :

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de chemare în garanţie a societăţilor (...) (...) SRL, (...) (...) SRL şi (...) SRL, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

Prejudiciile constatate de Camera de Conturi (...), ca urmare a auditului efectuat sunt generate de decontarea unor situaţii de lucrări la obiective de investiţii/reparaţii capitale conţinând tarife orare mai mari decât cele practicate real de executantul lucrării.

Codul de procedură civilă nu limitează posibilitatea chemării în garanţie doar la anumite materii. În mod frecvent, chemarea în garanţie este folosită în litigiile din materie contractuală. Evident, chemarea în garanţie nu este admisibilă în procedura ordonanţei preşedinţiale, în procedura necontencioasă sau în cazul acţiunilor personale nepatrimoniale.

Contractele încheiate de Municipiul (...) cu cele trei societăţi sunt contracte administrative, litigiilor din această materie fiindu-le aplicabile prevederile Legii nr. 544/2004.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) sunt asimilate actelor administrative contractele încheiate între autorităţile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice. Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stipulează că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.

De asemenea, art. 3, alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, act normativ în vigoare la data încheierii contractelor de lucrări cu cele trei societăţi, defineşte contractul de achiziţie publică drept un contract asimilat, potrivit legii, actului administrativ.

Ca atare, şi în materia contractelor administrative - având în vedere şi aspectul că în ce priveşte raportul juridic dedus judecăţii, toate cele trei societăţi chemate în garanţie solicită respingerea cererii ca nefondată/inadmisibilă şi pe considerentul că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, chemarea în proces a ambelor părţi ale respectivului contract este o necesitate juridică obiectivă.

Evident, în cazul litigiului de faţă, controlul efectuat de Camera de Conturi (...) în anul 2016, a avut ca temă auditul financiar al conturilor anuale de execuţie bugetară ale U.A.T. Municipiul (...), pe anul 2015, astfel că Decizia nr. (...)/25.07.2016 emisă de Camera de Conturi (...) nu le este opozabilă celor trei societăţi chemate în garanţie.

În consecinţă, în cazul respingerii acţiunii formulate, reclamanta ar fi îndreptăţită să promoveze o acţiune în instanţă, în contradictoriu cu cele trei chemate în garanţie, pentru recuperarea sumelor menţionate în Decizia nr. (...)/25.07.2016 a Camerei de Conturi (...).

Aşa cum se apreciază în literatura de specialitate, poate avea interes în a promova o cerere de chemare în garanţie partea care ar putea formula împotriva terţului o acţiune în instanţă pentru recuperarea prejudiciului. În acest sens, în materie contractuală, procedura chemării în garanţie este frecvent utilizată de pârâtul chemat în judecată în cazul unei acţiuni în revendicare, vânzătorul chemat în garanţie având obligaţia să-l apere pe cumpărător contra evicţiunii, prin administrarea de dovezi, în scopul respingerii acţiunii introduse de reclamant, iar dacă acţiunea se va admite, hotărârea îi va fi opozabilă vânzătorului care va avea obligaţia de a-l despăgubi pe cumpărătorul evins.

În jurisprudenţa anterioară Noului Cod de procedură civilă s-a decis că partea care pretinde că neexecutarea obligaţiei sale contractuale s-a datorat culpei unei alte persoane, nechemate în judecată, nu poate solicita introducerea în cauză a acesteia din urmă deoarece o asemenea modalitate nu este prevăzută de lege, ci trebuie să folosească instituţia chemării în garanţie – C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 4222/1998, citată în M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 383-384.

În cazul contractelor administrative, instanţa poate fi învestită cu litigii care privesc atât fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, cât şi încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ. Obiectul acestui tip de acţiuni în contencios administrativ poate fi identificat prin corelarea prevederilor art. 8 alin. (2) cu prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi cu normele de drept comun aplicabile în materie contractuală, în măsura în care acestea sunt compatibile cu raporturile de drept administrativ, caracterizate de principiul priorităţii interesului public, căruia i se subordonează principiul libertăţii contractuale.

Aşadar, potrivit principiului specialia generalibus derogant, recuperarea prejudiciului derivând dintr-un contract de lucrări încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, se poate face în cadrul răspunderii contractuale de drept administrativ. În acest sens, cererile având ca obiect despăgubiri sunt incluse în sfera contenciosului administrativ dacă se circumscriu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cazul de faţă, raportat la specificul raportului juridic dedus judecăţii, sunt îndreptăţiţi să promoveze o acţiune, care este de competenţa instanţei de contencios administrativ, acţiune care să aibă ca obiect recuperarea prejudiciului cauzat U.A.T. Municipiul (...), constând în diferenţa între tarifele orare declarate de cele trei societăţi şi tarifele medii orare utilizate, conform datelor comunicate către I.T.M. Prin urmare, apreciem că U.A.T. Municipiul (...) are posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanţie a celor trei societăţi.

În drept a invocat prevederile art. 64 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă, Legea nr. 554/2004.

Intimatul S.C. (...) S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele motive:

Prin apelul formulat, apelantul înţelege să critice încheierea atacată, arătând că cererea de chemare în garanţie formulată în dosar nr. (...)/2017 ar fi admisibilă în temeiul art. 72 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că aceasta tinde la recuperarea sumelor stabilite ca prejudiciu prin pct. II. 9 din Decizia Camerei de Conturi (...) nr. (...)/25.07.2016.

Apreciază că apelul este nefondat, niciunul din motivele invocate de apelant neputând atrage concluzia nelegalităţii sau netemeiniciei încheierii atacate.

Astfel, obiectul acţiunii din dosar nr. (...)/2017 îl constituie anularea încheierii nr. (...)/10.01.2017 şi anularea, în parte, a Deciziei nr. (...)/25.07.2016 ale Curţii de Conturi (pct. II.9 şi II.10), prin care aceasta din urmă a stabilit existenţa unor abateri de la dispoziţiile legale şi a dispus obligarea Municipiului (...) la luarea măsurilor legale de stabilire şi recuperare a pretinsului prejudiciu.

Ori, aceasta nu este o acţiune în pretenţii, ci o acţiune specială în materia Legii nr. 94/1992 şi a Regulamentului Curţii de Conturi nr. 155/2014, în care părţile au o calitate specifică, aceea de organ de audit, pe de o parte, şi de entitate verificată, pe de altă parte, iar obligaţia stabilită în sarcina apelantului Municipiul (...) prin Decizia nr. (...)/25.07.2016 nu este aceea de plată, ci de luare a unor măsuri în sensul celor menţionate în această decizie.

Această obligaţie nu poate fi transmisă intimatei pe calea unei acţiuni principale, în condiţiile în care nu este vorba de o cerere în garanţie sau în despăgubiri, aşa cum pretinde art. 72 alin. 1 din Codul de procedura civilă.

În aceeaşi ordine de idei, intimata nu are calitate în raporturile speciale dintre Curtea de Conturi, ca organ de audit, şi Municipiul (...), ca entitate verificată, nu a participat la derularea procedurilor anterioare emiterii Deciziei nr. (...)/25.07.2016, iar actele de control nu le-au fost comunicate şi nu sunt opozabile.

Împrejurarea că litigiile din domeniul achiziţiilor publice sunt de competenta instanţelor de contencios administrativ nu poate să atragă, contrar celor susţinute de apelant, concluzia admisibilităţii cererii de chemare în garanţie, acţiunea principală neavând ca obiect achiziţii publice, ci materia specială a Legii nr. 94/1992 şi Regulamentului Curţii de Conturi nr. 155/2014.

Chiar dacă, ca principiu general, cererea de chemare în garanţie este admisibilă în materia contenciosului administrativ şi a achiziţiilor publice, ea este inadmisibilă în materia specială din prezenta cauză, conform principiului conform căruia norma specială derogă de la norma generală şi este de strictă interpretare.

În drept a invocat prevederile art. 471 alin. 5 din Codul de procedura civilă.

Intimatul SC (...) (...) SRL prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat împotriva încheierii din data de 13.09.2017, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond în mod just a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a intimatei alături de SC (...) (...) SRL şi SC (...) SRL, în temeiul prevederilor art. 74 raportat la prev. art. 244 şi 247 Cod de procedură civilă. Incompatibilitatea cererii de chemare în garanţie cu procedura special reglementată de Legea 554/2004, având în vedere că prin cererea de chemare în garanţie se urmăreşte valorificarea în contradictoriu cu persoane care nu figurează parte în raportul de drept administrativ dedus judecăţii, în speţă cel dintre Curtea de Conturi şi U.A.T. (...).

Conform prevederilor art. 39 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii Curţii de Conturi, cele 3 societăţi: SC (...) (...) SRL, SC (...) (...) SRL şi SC (...) SRL nu pot fi supuse controlului Curţii de conturi, fiind inadmisibilă şi din acest punct de vedere cererea de chemare în garanţie a celor 3 societăţi.

În fapt, apreciază că decizia nr. (...)/25.07.2016 a Camerei de Conturi (...), cel puţin în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. II.9 din cuprinsul deciziei luate ca urmare a efectuării auditului financiar efectuată la U.A.T. (...), este nelegală şi nefondată.

Criticile aduse la adresa intimatei, de către curtea de Conturi, este ca U.A.T. (...), a acceptată la plată şi a decontat situaţii de lucrări în care au fost înscrise cheltuieli aferente consumurilor cu mâna de lucru - manopera - pe baza unor tarife mai mari decât cele comunicate de intimată către I.T.M.

Conform prevederilor ordinului M.D.L.P.L. nr. 863/02.07.2008 actualizat pentru aprobarea instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru lucrări de investiţii şi intervenţii: "Cheltuielile directe sunt constituite din ... cheltuielile aferente consumurilor cu mâna de lucru, în care se cuprinde valoarea manoperei muncitorilor direct productivi", prevederile care se coroborează cu cele ale Ordinului M.L.P.T.L. nr. 1568/2002, conform căruia manopera reprezintă tarifele medii orare.

Pentru aceste motive solicită respingerea apelului şi respectiv a cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă.

În drept a invocat prevederile art. 205 Cod de procedură civilă.

Intimatul (...) (...) S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele motive:

În fapt, prin apelul formulat de către Municipiul (...), prin Primar, împotriva încheierii din data de 13.09.2017 pronunţată de către Tribunalul (...), în dosar (...)/2017, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a societăţilor (...) (...) SRL, (...) SRL, (...) (...) SRL, apelanta solicită admiterea apelului şi respingerea excepţiei invocate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de chemare în garanţie, cu consecinţa obligării chematelor în garanţie la restituirea sumelor considerate de Curtea de Conturi ca fiind plăţi nejustificate.

În motivarea apelului formulat se solicită a se avea în vedere faptul că cererea de chemare în garanţie formulată ar fi admisibilă raportat la prevederile art. 72 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că apelanta tinde la recuperarea sumelor stabilite ca prejudiciu, constatate de Camera de Conturi (...), ca urmare a auditului efectuat, prin Decizia nr. (...)/25.07.2016 pct. II.9.

Cererea de chemare în garanţie nu este admisibilă deoarece, în speţa de faţă, ne aflăm în prezenţa unei acţiuni speciale, în materia Legii 94/1992 şi a Reglementărilor Curţii de Conturi nr. 155/2014, care coroborate cu prevederile art.16 alin. 2 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în garanţie are o reglementare specială, expresă şi derogatorie de la dreptul comun.

Intimata nu a avut nicio calitate în raport de Curtea de Conturi şi nici nu are cum să aibă, nu a fost verificată şi nici nu are cum să fie, nici nu i s-au comunicat actele emise de Curtea de Conturi în urma controlului.

În aceste condiţii, având în vedere că Legea contenciosului administrativ reglementează o singura situaţie în care cererea de chemare în garanţie este admisibilă per a contrario, în oricare altă ipoteză cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă, aceasta fiind incompatibilă cu procedura specială, derogatorie de la dreptul comun.

Incompatibilitatea cererii de chemare în garanţie cu procedura specială reglementată de Legea 554 din 2014 rezidă din natura litigiilor care pot avea ca finalitate, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, cu excepţia ipotezei prevăzute expres de art. 16 alin. (2) acelaşi act normativ, doar statuarea asupra raporturilor dintre persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ şi autoritatea publică în cauză.

În sprijinul acestei argumentări Decizia nr. 2830 din 31 mai 2007 I.C.C.J. Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care arată că în ipoteza respingerii acţiunii în contencios administrativ a reclamantului, nu se poate admite ca prin folosirea mijlocului procedural al chemării în garanţie, ca acestea să fie valorificate în contradictoriu cu persoane care nu figurează ca parte în raportul de drept administrativ dedus controlului judecătoresc. Acest rezultat nu poate fi obţinut decât printr-o acţiune introdusă pe cale principală, la instanţa competentă după natura cauzei.

În esenţă prin decizia de speţă invocată ICCJ tranşează definitiv problema statuând faptul că nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanţie în faţa instanţei de contencios, în alte situaţii decât în cea expres reglementată prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv în situaţia în care persoana fizică care a elaborat, a emis sau a încheiat actul administrativ atacat, ori care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, chemată în judecată în condiţiile art. 16 alin. (1) din lege, cheamă la rândul său în garanţie, pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.

Împrejurarea că litigiile din domeniul achiziţiilor publice sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, nu poate să atragă, cum în mod eronat apreciază apelanta, concluzia admisibilităţii cererii de chemare în garanţie, acţiune principală, de fond, neavând ca obiect achiziţiile publice, ci materia specială a Legii 94/1992 şi Regulamentul Curţii de Conturi nr. 155/2014.

Mai mult decât atât, prin întâmpinarea formulată de către Curtea de Conturi, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii, în temeiul art. 72 raportat la art. 244 şi art. 247 Cod procedură civilă, precum şi art. 8 din Legea 554/2004.

Având în vedere textul de lege citat, se despinde concluzia că la baza chemării în garanţie se află o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, ori obiectul dosarului este de acţiune în anularea actelor administrative emise de Curtea de Conturi, ca atare cererea de chemare în garanţie formulată nu este compatibilă cu regimul acţiunilor în contenciosul administrativ, având ca obiect anularea actelor Curţii de conturi, fiind astfel inadmisibilă, fapt pentru care solicită respingerea apelului formulat de reclamanta apelantă.

În drept a invocat prevederile art.205 Cod de procedură civilă.

Intimatul CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în nume propriu şi pentru Camera de Conturi (...), prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.09.2017 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a societăţilor (...) (...) S.R.L., (...) (...) S.R.L. şi (...) S.R.L., formulată de către U.A.T.M. (...) în prezenta cauză, pentru următoarele motive:

În mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art.72 alin.(l) din Codul de procedură civilă.

Motivele de apel se referă, în esenţă, la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art.72 alin. (l) din Codul de procedură civilă, precum şi la dispoziţiile art. 28 alin. (l) şi art.16 alin.(2) din Legea nr.554/2004 a Contenciosului administrativ şi fiscal, care reglementează condiţiile în care instanţa poate fi investită cu soluţionarea unei cereri de chemare în garanţie, precum şi condiţiile de admisibilitate a cererii.

Argumentele apelantei reclamante sunt neîntemeiate, instanţa de fond analizând dispoziţiile legale care reglementează chemarea în garanţie, atât din perspectiva Legii nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, cât şi prin prisma dispoziţiilor art. 72 alin. (l) din Codul de procedură civilă.

 Potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri".

Din analiza acestor prevederi rezultă că, cererea de chemare în garanţie reprezintă o formă de intervenţie forţată prin care una din părţile aflate în judecată exercită contra unui terţ acţiunea în garanţie de care ea dispune şi pe care ar putea-o exercita printr-o cerere separată, în considerarea existenţei unei obligaţii legale sau convenţionale, de garanţie sau de despăgubire.

Având în vedere textul de lege mai sus citat, se desprinde concluzia că, la baza chemării în garanţie se află o obligaţie de garanţie sau de despăgubire or, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă o acţiune în anularea actelor administrative emise de Curtea de Conturi, respectiv anularea în parte a măsurilor dispuse la punctele II.9 şi 11.10 din Decizia nr.(...)/25.07.2016 a Camerei de Conturi (...).

 Din analiza măsurilor pe care instituţia intimată le-a dispus în sarcina apelantei reclamante, rezultă fără echivoc faptul că nu există o cerere în despăgubiri îndreptată împotriva acesteia, ci doar obligaţia acesteia de remediere a abaterilor de la legalitate şi regularitate prin stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia.

Astfel, în raport cu natura litigiului, în situaţia în care instanţa de judecată va menţine ca legale actele administrative contestate, apelanta reclamantă, U.A.T.M. (...) este singura responsabilă de înlăturarea abaterilor de la legalitate şi de recuperarea prejudiciului, având în vedere obligaţiile sale ce decurg din măsurile mai sus amintite, dispuse de instituţia noastră, împrejurare faţă de care nu va putea transfera răspunderea ducerii la îndeplinire a acestora în sarcina altor entităţi.

Ca atare, efectele respingerii acţiunii în anulare formulată de U.A.T.M. (...) împotriva actelor administrative emise de instituţia noastră nu ar fi cele pe care apelanta reclamantă le pretinde, ci s-ar materializa în obligaţia sa de a lua măsuri concrete pentru recuperarea prejudiciului produs în patrimoniul său, obligaţie care nu ar putea fi transferată persoanelor chemate în garanţie, respectiv societăţilor (...) (...) S.R.L., (...) (...) S.R.L. şi (...) S.R.L.

 Aşadar, susţinerea apelantei potrivit căreia poate avea interes în a promova o cerere de chemare în garanţie partea care ar putea formula împotriva terţului o acţiune în instanţă pentru recuperarea prejudiciului nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, având în vedere obiectul litigiului, respectiv anularea actelor administrative emise de Camera de Conturi (...).

În speţa de faţă nu se pune în discuţie eventuala cădere în pretenţii a apelantei sau încălcarea unui drept subiectiv patrimonial al acesteia, a cărei apărare ar fi reprezentat o obligaţie legală sau convenţională a chematelor în garanţie, (condiţii esenţiale pentru admisibilitatea unei chemări în garanţie).

Ca atare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că cererea de chemare în garanţie, astfel cum este formulată de apelanta reclamantă, nu este compatibilă cu regimul acţiunilor în contencios administrativ, având ca obiect anularea actelor Curţii de Conturi şi este inadmisibilă.

În legea contenciosului administrativ, instituţia chemării în garanţie are o reglementare specială, derogatorie de la cea din Codul de procedură civilă, în sensul în care poate apela la aceasta numai funcţionarul (persoană fizică) care a primit ordin scris, de la superiorul ierarhic, să emită un anumit act administrativ, ceea ce nu este cazul în speţă.

Din analiza măsurii pe care instituţia noastră a dispus-o în sarcina apelantei reclamante, vă rugăm să observaţi că nu există o cerere în despăgubiri îndreptată împotriva acestuia.

Prin urmare, criticile apelantei în ceea ce priveşte respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă, apar ca nefondate, faţă de raţionamentul expus.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea apelului ca nefondat şi să menţinerea soluţiei instanţei de fond de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie formulată de către apelanta reclamantă, ca fiind temeinică şi legală.

În drept a invocat prevederile dispoziţiile art. 471 alin. (5), art. 72 alin. (l), art.74 raportat la art. 244 şi 247 din Codul procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a apreciat recursul declarat de U.A.T. Municipiul (...) prin primar ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

Cererea de chemare în garanţie nu este admisibilă în speţa de faţă deoarece ne aflăm în prezenţa unei acţiuni speciale, în materia contenciosului administrativ, a Legii 94/1992 şi a Reglementărilor Curţii de Conturi nr. 155/2014, care are ca obiect anularea unui act administrativ.

Astfel, incompatibilitatea cererii de chemare în garanţie cu procedura specială reglementată de Legea 554 din 2014 rezidă din natura litigiilor care pot avea ca finalitate, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, cu excepţia ipotezei prevăzute expres de art. 16 alin. (2) acelaşi act normativ, doar statuarea asupra raporturilor dintre persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ şi autoritatea publică în cauză.

I.C.C.J., prin Decizia nr. 2830 din 31 mai 2007, tranşează această problemă statuând faptul că nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanţie în faţa instanţei de contencios, în alte situaţii decât în cea expres reglementată prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv în situaţia în care persoana fizică care a elaborat, a emis sau a încheiat actul administrativ atacat, ori care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, chemată în judecată în condiţiile art. 16 alin. (1) din lege, cheamă la rândul său în garanţie, pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.

Astfel, în ipoteza respingerii acţiunii în contencios administrativ a reclamantului, nu se poate admite că prin folosirea mijlocului procedural al chemării în garanţie, obligaţia reclamantului să fie valorificată în contradictoriu cu persoane care nu figurează ca parte în raportul de drept administrativ dedus controlului judecătoresc.

Având în vedere aceste aspecte, rezultă că, la baza chemării în garanţie se află o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, ori obiectul dosarului este acţiunea în anularea actelor administrative emise de Curtea de Conturi, ca atare cererea de chemare în garanţie formulată nu este compatibilă cu regimul acţiunilor în contenciosul administrativ.

În consecinţă, recursul declarat de recurentă a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare