Admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Analiza noţiune de ,,înscris nou”

Sentinţă civilă 6821 din 20.10.2017


Admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Analiza noţiune de ,,înscris nou”

Prin cererea înregistrată  pe rolul Judecătoriei Gura Humorului revizuientul BG a formulat cerere de revizuire a Sentinţei civile nr. 895/26.11.2006 a Judecătoriei Gura Humorului.

Arătat că este aplicabil cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare noi.

Cu privire la admisibilitatea în principiu, instanţa reţine că în cadrul acestei etape trebuie analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, respectiv, dacă este vorba despre o hotărâre definitivă în apel sau prin neapelare, sau a unei instanţe de recurs ce evocă fondul, dacă s-a descoperit un înscris, dacă înscrisul a fost reţinut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant şi înscrisul trebuie prezentat de parte.

Cu privire la prima condiţie instanţa reţine că Sentinţa civilă 895/2006 este definitivă ca urmare a respingerii recursului ce a invocat fondul cauzei, motiv pentru care această condiţie este îndeplinită.

În privinţa descoperirii unui înscris, s-a reţinut în mod constant în doctrina aferentă Codului de procedură civilă 1865, că înscrisul trebuie să fie doveditor prin sine însuşi, iar nu raportat la alte mijloace de probă.

Cu privire la ambele adrese se reţine că acestea sunt rezultatul consultării unor alte înscrisuri, respectiv a Titlului de Proprietate ....... şi a registrelor agricole pentru anii 1956-1958 şi prin  urmare nu fac dovada prin ele însele în faţa instanţei, dovada fiind făcută prin copia titlului de proprietate sau prin copia registrelor agricole.

De asemenea s-a mai reţinut că înscrisul invocat trebuie să fie existat la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere. În acest sens, deşi niciuna din cele două adrese nu exista la momentul pronunţării Sentinţei 895/2006 a Judecătoriei Gura Humorului, documentele ce au stat la baza emiterii lor existau, purtând date anterioare anului 2006.

Cu privire la cea de-a treia cerinţă instanţa reţine că Titlul de Proprietate 75/1993 se afla în posesia revizuientului, astfel cum reiese din adresa 4749/20.05.2015 şi din faptul că este depus în copie în dosarul 1428/2002 al Judecătoriei Gura Humorului, de acesta, iar copiile registrelor agricole sunt în posesia unei persoane ce nu a refuzat consultarea lor, dovadă fiind faptul că a răspuns solicitării revizuientului.

Prin urmare niciunul din aceste înscrisuri, şi cu atât mai mult adresele pe care este întemeiată cerere a de revizuire nu au fost reţinute de partea potrivnică şi nu s-a dovedit imposibilitatea prezentării lor anterior, fiind alegerea revizuientului să facă demersurile abia începând cu data de 30.03.2015.

Având în vedere că aceste condiţii sunt prevăzute a fi îndeplinite cumulativ şi s-a constatat deja neîndeplinirea a două condiţii, instanţa nu le va mai analiza pe celelalte două, urmând a respinge admisibilitatea în principiu a cererii.

Sentinţa civilă nr.6821/ 20.10.2017

Domenii speta