Contract de închiriere a unui bun aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale. Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ

Recurs. Contract de închiriere a unui bun aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale. Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ

Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c1 din Legea nr. 554/2004, „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.”

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că numai contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică au natura juridică de acte administrative, fiind aşadar excluse de la aplicarea regimului de contencios administrativ contractele care privesc bunurile din domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale.

Or, neputând fi calificat contractul încheiat între părţi ca şi contract administrativ, nu se poate reţine nici aplicabilitatea prevederilor speciale privind posibilitatea suspendării actelor administrative cuprinse la art. 14 şi 15 din Legea 554/2004.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 3676 din 12 octombrie 2018

- art. 2 alin. 1 lit. c1 din Legea nr. 554/2004, art. 14 şi 15 Legea nr. 554/2004

Prin Sentința nr. (...)/CA/15.05.2018, Tribunalul (...) a admis cererea formulată de reclamanta (...) în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul (...) – prin Primar, Primăria Municipiului (...) – prin Primar, Consiliul Local al Municipiului (...) – prin Primar şi Direcţia Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale şi în consecinţă a dispus suspendarea executării actului administrativ nr. (...)/22.12.2017 - referitor la obligaţia de eliberare a locuinţei începând cu 01.04.2018, a actului administrativ cu nr. (...)/23.10.2017 şi a executării rezilierii Contractului de închiriere nr. (...)/03.04.2014, respectiv suspendarea obligaţiei de predare a locuinţei situată în municipiul (...), str. (...), ap. (...), până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare îndreptată împotriva acestor acte administrative.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul (...) – prin Primar, Primăria Municipiului (...) – prin Primar, Consiliul Local al Municipiului (...) – prin Primar şi Direcţia Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de suspendare.

În motivare, arată recurenții că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar suspendarea acestuia, ca operaţiune juridică de întrerupere temporară a efectelor sale, reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, situaţie care poate interveni numai în cazurile în care legea o prevede, în limitele şi cu respectarea condiţiilor anume reglementate. Aşadar, din interpretarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ presupune în mod necesar îndeplinirea cumulativă a două condiţii şi anume existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, or, în speţă nu s-a făcut dovada existenţei acestor două condiţii.

Apreciază recurenții că aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de către reclamantă, inclusiv caracterul abuziv al refuzului de a încheia un nou contract de închiriere, având ca obiect locuinţa din (...), (...), ap. (...), nu sunt pertinente. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, întrucât acesta vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare, în concret se referă la anularea efectelor adresei nr. (...)/22.12.2017 şi a notificării nr. (...)/23.10.2017, inclusiv a rezilierii contractului de închiriere nr. (...)/03.04.2017, respectiv a obligaţiei de predare a locuinţei situate în Mun. (...), (...), ap. (...), jud. (...). Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuie să rezulte cu uşurinţă şi în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie legală necesară a fi îndeplinită, referitoare la paguba iminentă, consideră recurenţii că reclamanta nu a adus niciun argument pertinent în dovedirea acestei condiţii. Prejudiciul pe care l-ar suporta reclamanta, în cazul executării actelor în litigiu, adică în situaţia în care doamna (...) ar trebui să elibereze şi să predea locuinţa şi ar exista posibilitatea să ajungă să locuiască pe străzi, iar bunurile proprietate personală (haine, mobilă) ar trebui abandonate, trebuie să fie atât cert, cât şi greu sau imposibil de remediat în cazul eventualei anulări a actelor administrative, aspecte care nu sunt dovedite în prezenta speţă.

Astfel, consideră recurenţii că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii de suspendare, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În drept, invocă art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/02.12.2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul Procedură Civilă.

Intimata (...) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată intimata că există o îndoială puternică privind legalitatea actului administrativ atacat. Astfel, instanţa de fond a constatat în urma unei analize sumare a pricinii că există o discutabilă îndeplinire a condiţiei prevăzute de lege pentru rezilierea contractului de închiriere a locuinţei, dedusă din aceea că reclamanta nu a dobândit exclusiv un drept de proprietate asupra unei locuinţe, ci doar o cotă abstractă, ideală, din dreptul de proprietate asupra acesteia, în baza unui certificat de legatar, iar suma obţinută cu titlu de sultă pentru cedarea cotei părţi, în aparenţă ar fi insuficientă pentru achiziţionarea unei locuinţe.

Aşadar, apreciază intimata că prima condiţie este îndeplinită, iar în ceea ce ţine de a doua condiţie, este clar că şi aceasta este îndeplinită întrucât dacă nu se suspendă efectele actului administrativ, ea va fi evacuată, bunurile proprietate personală vor ajunge să fie depozitate în condiţii improprii şi ar fi pusă în situaţia de a locui pe străzi, întrucât nu are resurse financiare pentru a-şi achiziţiona o locuinţă, sau pentru a-şi închiria o locuinţă.

Ca atare, intimata apreciază că prejudiciul este material, viitor şi previzibil.

În drept, intimata nu şi-a motivat întâmpinarea.

Analizând recursul, instanţa a constatat următoarele:

Între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. (...)/03.04.2014 cu privire la locuinţa situată în municipiul (...), str. (...) nr. (...), ap. (...), aflată în proprietatea privată a recurentului. Prin adresele nr. (...)/22.12.2017 şi nr. (...)/23.10.2017 i s-a comunicat intimatei rezilierea contractului de închiriere nr. (...)/03.04.2014 şi obligaţia de predare a locuinţei situată în municipiul (...), str. (...) nr. (...), ap. (...).

Curtea a constatat că recursul este întemeiat, hotărârea pronunţată fiind întemeiată pe o interpretare eronată a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reglementează numai posibilitatea suspendării executării actelor administrative, aceste dispoziţii nefiind incidente în cazul actelor de drept privat.

Sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit a considerat instanţa de fond că actele juridice a căror suspendare se cere au natura juridică a unor acte administrative.

Astfel, Curtea a constatat că potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) indice 1 „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.”

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că numai contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică au natura juridică de acte administrative, fiind aşadar excluse de la aplicarea regimului de contencios administrativ contractele care privesc bunurile din domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale.

Pe de altă parte, din înscrisurile de la dosar şi din chiar cuprinsul contractului de încheiat între părţi rezultă că obiectul contractului de concesiune îl constituie un imobil aflat în proprietatea privată a municipiului (...).

Or, neputând fi calificat contractul încheiat între părţi ca şi contract administrativ, nu se poate reţine nici aplicabilitatea prevederilor speciale privind posibilitatea suspendării actelor administrative cuprinse la art. 14 şi 15 din Legea 554/2004.

Prin urmare, instanţa de fond a încălcat normele de drept material când a apreciat că este admisibilă cererea de suspendare a efectelor adreselor contestate, impunându-se respingerea acestei cereri ca inadmisibilă.

Prin urmare, constatând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat în totalitate sentinţa recurată, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi a respins ca inadmisibilă cererea, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs de către recurentă.

Domenii speta

Spete similare