Ordin emis de prefect prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului consilierului local. Inadmisibilitate acţiune ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 393/2004 reglementează procedura comună aplicabilă cazurilor de încetare de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a) - i) din Legea nr. 393/2004, cu excepţia cazului reglementat de art. 9 alin. (2) lit. h1) din aceeaşi lege, atribuit în competenţa exclusivă a prefectului, conform art. 12 alin. (3) din actul normativ în discuţie. Prevederile art. 12 alin. 3 instituie o procedură distinctă de cea prevăzută la art. 9 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 393/2004, drept care derogă de la dispoziţiile acolo prevăzute, inclusiv sub aspectul modalităţii de sesizare a instanţei de contencios administrativ. Mai mult, deoarece art. 9 alin. 4 din Legea nr. 393/2004 se referă expres la acţiunea directă exercitată împotriva hotărârii de consiliu local rezultă că acesta nu poate fi aplicat în procedura prevăzută la art. 12 alin. 3 care se referă la ordinul prefectului.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.12.2017, sub nr. ..../86/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Prefectul judeţului B. din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 466/21.11.2017 emis de Instituţia Prefectului jud. B. şi anularea Ordinului nr. 466/ 21.11.2017, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local din cadrul Consiliului local al com. C., precum şi repunerea în situaţia anterioară, cu plata indemnizaţiilor cuvenite de la momentul emiterii Ordinului şi până la repunerea reclamantului în funcţia de consilier local, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 631 din 24 mai 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii.

A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, şi pe cale de consecinţă a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Judeţului B. din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului B.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul, reclamantul a arătat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material, având în vedere că în speţă nu era necesar sau obligatoriu a exercita în prealabil recursul administrativ prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat reclamantul că art. 12 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 nu prevede termenul în care poate fi contestat ordinul Prefectului, nici dacă sesizarea instanţei se face în mod direct, cum o face art. 9 alin. 4.

Potrivit art. 5 alin. 3 C.pr.civ., în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.

Potrivit art. 1 alin. 2 C.civ., în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.

Evident, este vorba de dispoziţii privitoare la situaţii asemănătoare favorabile celui în cauză.

Or, de vreme ce hotărârea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, sesizat la propunerea primarului ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean sau a oricărui consilier, prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier, poate fi atacată direct la instanţa de contencios în cazul prev. de art. 9 alin. 2 lit. h1) din Legea nr. 393/2004, aceeaşi normă de favoare trebuie recunoscută ca fiind aplicabilă în ipoteza contestării (direct la instanţă) a Ordinului Prefectului emis în condiţiile art. 12 alin. 3 din Legea nr.  393/2004, care are ca premiză tot art. 9 alin. 2 lit. h1) din Legea nr. 393/2004.

Cum în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales consilierul local, Prefectul constată, prin ordin, la sesizarea partidului politic pe a cărui listă consilierul local a fost ales, încetarea mandatului consilierului local înainte de expirarea duratei normale a acestuia şi declară vacant locul consilierului local şi cum în această situaţie, pentru identitate de raţiune, conform celor arătate mai sus, ordinul poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ, încât procedura prealabilă nu se mai efectuează, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar, în rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În plus, înseşi uzanţele în materie sunt în cazul atacării unor astfel de ordine direct la instanţa de contencios (fiind făcută referire în speţă, exemplificativ, la o sentinţă care a finalizat favorabil un litigiu identic, în care instanţa a fost sesizată direct, nepunându-se problema unei eventuale inadmisibilităţi din perspectiva nesocotirii art.7 din Legea nr. 554/2004).

Nu în ultimul rând, chiar Ordinul contestat prevede la pct. 3 că ordinul poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă conform prevederilor legale.

Pe fondul cauzei, în rejudecare, a solicitat admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării Ordinului nr. 466/21.11.2017 emis de Prefectul judeţului B. din cadrul Instituţiei Prefectului - Judeţul B.

Reclamantul a arătat că a fost membru al Partidului D. - organizaţia locală din comuna C. şi că a deţinut în administraţia publică locală funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei C. până la emiterea Ordinului nr. 466/21.11.2017 de către Instituţia Prefectului judeţului B.

Prin Hotărârea nr. 3/10.11.2017 emisă de Biroul Permanent al Organizaţiei judeţene Partidul D. B. s-a dispus excluderea reclamantului din Partidul D., conform art. 81 litera s) şi litera t) din Statutul Partidului D.

Prin Sentinţa nr. 728/08.05.2018 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosar nr. 612/86/2018, s-a admis contestaţia reclamantului şi s-a anulat Hotărârea menţionată, fiind repus în situaţia anterioară (de membru al Partidului D.), ceea ce creează premizele redobândirii calităţii de consilier local.

Având în vedere că prin Sentinţa nr. 728/08.05.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a anulat Hotărârea ce a stat la baza Ordinului contestat în cauză, anularea actului în baza căruia a fost emis ordinul contestat duce în speţă la infirmarea prezumţiei de legalitate de care acesta se bucură, impunându-se astfel, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea Ordinului 466/2017.

Unul din principiile nulităţii actului juridic este principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Potrivit acestui principiu, anularea (desfiinţarea) actului juridic primar atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Cum Hotărârea de excludere din Partidul D. este actul juridic primar desfiinţat, consecinţa este anularea Ordinului contestat, act juridic subsecvent.

Mai exact, urmare a anulării Hotărârii de excludere din Partidul D., având în vedere efectele retroactive ale nulităţii actului juridic în conformitate cu disp. 1254, 1325 C.civ., măsura constatării încetării de drept a mandatului de consilier local al reclamantului şi, corelativ, măsura constatării ca vacant a acestui loc de consilier local, rămân fără suport juridic.

Legat de cererea de despăgubiri şi aceasta este întemeiată.

În speţă este incident principiul retroactivităţii nulităţii actului juridic, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul încheierii actului juridic, dar şi principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum), care se realizează prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat.

Se impune, deci, repunerea reclamantului în toate drepturile avute anterior emiterii Ordinului 466/2017.

În plus, din disp. art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rezultă dreptul persoanei vătămate de a solicita despăgubiri produse printr-un act administrativ nelegal, deducându-se că despăgubirile se suportă de emitentul actului nelegal şi că este suficientă dovedirea nelegalităţii actului, nemaifiind necesară şi dovedirea vinovăţiei autorităţii emitente, vinovăţie care rezultă implicit din emiterea actului nelegal.

De aceea, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, se impune obligarea intimatei Instituţia Prefectului B. la plata către reclamant a despăgubirilor constând în drepturile patrimoniale la care era îndreptăţit pentru perioada dintre data emiterii Ordinului contestat şi data repunerii în drepturi a reclamantului.

Pentru cele expuse, a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30 august 2018 pârâtul a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Hotărârea instanţei de judecată nu trebuie să fie altceva decât o reflexie a legii şi a aplicării ei la un caz concret.

Motivarea hotărârii răspunde pretenţiilor părţilor şi mijloacelor de apărare.

Motivarea hotărârii este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, exprimă respectarea de către judecător a principiilor enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în special respectarea drepturilor la apărare şi dreptul la un proces echitabil), cuprinde examinarea chestiunilor în fapt şi în drept.

Art. 9 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 393/2004 reglementează procedura comună aplicabilă cazurilor de încetare de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a)-i) din Legea nr. 393/2004, iar pe de altă parte caracterul specific al cazului e încetare de drept al mandatului reglementat de art. 9 alin (2) lit. h1 din aceiaşi lege, atribuit în competenţa exclusivă a prefectului, conform art. 12 alin (3), aşadar caracterul de excepţie al procedurii administrative aplicabile cazului specific, care îi conferă astfel un caracter special, derogatoriu procedurii comune celorlalte cazuri de încetare.

Cum în speţă nu sunt incidente prevederile art. 9 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, în cazul acţiunii introduse împotriva ordinului prefectului, rezultă că devin aplicabile dispoziţiile generale în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei şi termenul de exercitare al plângerii prealabile.

Nu pot fi ignorate prevederile art. 52 alin (2) din Constituţie „condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică”, sens în care interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004 este univocă, în sensul obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile, dispoziţiile legale având caracter imperativ şi instituind o condiţie specială, obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ.

În acest sens, jurisprudenţa constantă a instanţelor de contencios administrative a stabilit că art. 21 alin.4 din Constituţie nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât acesta se referă la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor special administrative, iar nu la recursul ierarhic sau graţios, şi că prin verificarea procedurii prealabile nu este încălcat accesul liber la justiţie, ci se respectă îndeplinirea condiţiei impuse de legea aplicabilă în materie, stabilirea unor condiţionări legale în vederea promovării unei acţiuni în contencios administrative, nefiind găsită incompatibilă cu art. 6 par. 1 din Convenţie, de vreme ce dreptul la acces la instanţă nu este absolut, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens, iar efectivitatea accesului nu este împiedicată prin condiţionarea impusă de norma juridică cu caracter general.

Prin urmare, reclamantul este ţinut să facă dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. l Cod pr.civ. şi art. 12 din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a soluţiona cauza pe fond, instanţa este ţinută să procedeze la verificarea termenelor de exercitare ale acţiunii.

Drept urmare, cum în cauză nu s-a făcut dovada procedurii prealabile, nu au fost respectate condiţiile de sesizare a instanţei, acţiunea este indamisibilă.

Dispoziţii legale incidente în cauză sunt art. 193 alin. (1) şi (2) CPC, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească o serie de condiţii intrinseci (art. 194 NCPC), precum şi unele condiţii extrinseci (cum sunt, spre exemplu, parcurgerea unor proceduri prealabile, plata taxelor judiciare de timbru, competenţa instanţei etc.).

Este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru care nu s-a efectuat, anterior sesizării instanţei, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul de a se solicita autorităţii emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ atacat în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia.

Nici Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în temeiul căreia s-a emis ordinul atacat şi nici Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului nu cuprinde dispoziţii referitoare la procedura atacării ordinului emis de prefect pentru situaţia prevăzută de art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004. Instanţa de contencios administrativ putea fi sesizată numai în condiţiile prevăzute de art. 1, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Reclamantul trebuia să cunoască obligativitatea sesizării prealabile a autorităţii administrative emitente, în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.

Articolul 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se referă la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, iar nu la recursul ierarhic sau graţios. Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ (Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc, dec. nr. 434 din 8 februarie 2006 şi dec. nr. 559 din 16 februarie 2006).

Procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Din preambulul ordinului reiese împrejurarea potrivit căreia temeiul legal al emiterii acestuia a fost reprezentat tocmai de prevederile cuprinse în art. 9 alin. 2 lit. hl) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 12 alin. (3) teza I din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere prevederile art. 9 alin. 2 lit. hl) şi a art. 12 alin. (3) teza I din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul nu face decât să constate încetarea mandatului, la data sesizării partidului politic pe lista căruia consilierul local a fost ales.

Împrejurarea dacă, excluderea a fost sau nu legală excede controlului de legalitate exercitat de către prefect.

A mai precizat pârâtul că actul administrativ contestat şi-a produs efecte juridice.

Prin hotărâre, Consiliul local al comunei C. a validat mandatul consilierului local supleant pe lista Partidului D. la alegerile din 5 iunie 2016.

Or, reclamantul nu a contestat hotărârea Consiliului local al comunei C. prin care s-a validat mandatul consilierului local supleant.

Astfel, prin Ordinul Prefectului nr. 113 din 22.03.2012 s-a stabilit numărul membrilor fiecărui consiliu local din judeţul B.

Numărul membrilor consiliului local al comunei C. este de 15.

În cazul în care instanţa va admite cererea de anulare a ordinul emis de prefect şi nu se anulează actul administrativ subsecvent, respectiv Hotărârea consiliului local al comunei C. privind validarea mandatului consilierului local supleant, repunerea în funcţie a reclamantului ar fi imposibilă, întrucât numărul consilierilor locali ar creşte la 16, şi astfel s-ar încălca prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la plata indemnizaţiei cuvenite de la momentul emiterii ordinului şi până la repunerea reclamantului în funcţia de consilier local, în sarcina prefectului, pârâtul a solicitat respingerea acestui capăt de cerere având în vedere următoarele considerente:

Lipsa indemnizaţiei de consilier local nu poate fi avută în vedere ca o pagubă iminentă pentru reclamant. Acesta a candidat la alegerile locale pentru reprezentarea şi apărarea intereselor cetăţenilor în cadrul autorităţilor locale iar nu doar pentru obţinerea beneficiilor indemnizaţiei de consilier local.

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 340/2004, privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată cu modificările şi completările ulterioare între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Activitatea consilierului local nu se desfăşoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public, ci în baza unui mandat rezultat din alegeri.

Indemnizaţia de şedinţă la care au dreptul consilierii locali nu este decât o remuneraţie ocazională şi nepermanentă.

Activitatea de consilier local nu este o funcţie, ci o calitate care nu este salarizată, ci indemnizată, nu are caracter regulat, organizat şi permanent, nu are program de lucru şi atribuţii de serviciu, în afara celor prevăzute expres de lege.

Indemnizaţia de care beneficiază consilierul local nu poate fi asimilată cu un venit constat şi permanent.

Indemnizaţia pe care ar trebui să o primească consilierul local nu are caracter salarial.

Consilierul local primeşte indemnizaţia funcţie de participare la o şedinţă ordinară de consiliu local, pe baza condicii de prezenţă, a proceselor verbale încheiate la şedinţele de lucru ale comisiilor de specialitate, care au loc o dată sau de două ori pe lună, însumând câteva ore.

Legiuitorul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume, prin modificări legislative corespunzătoare.

Plata indemnizaţiei de şedinţă se suportă din bugetul fiecărui consiliu local.

Conform art. 7 din Legea nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Internelor şi din alte surse legal constituite.

Ministerul Afacerilor Internelor are calitate de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare, aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.

Ordonatorul terţiar de credite, în speţă Prefectul judeţului B., utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe câte le conduce, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”.

Din dispoziţiile art. 1 alin.1, art. 8 alin. l şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, rezultă dreptul persoanei vătămate de a solicita despăgubiri produse printr-un act administrativ nelegal, deducându-se că despăgubirile se suportă de emitentul actului nelegal.

Or, Ordinul nr. 466/2017 a fost emis având în vedere sesizarea Partidului D.

Hotărârea nr. 3/2017 emisă de Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene a Partidului D. a fost anulată de Tribunalul Suceava - Secţia I Civilă prin sentinţa nr. 728 pronunţată la data de 08.05.2018 în dosar nr. .../86/2018, hotărâre judecătorească care nu este definitivă. Hotărârea este dată cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Reclamantul solicită plata indemnizaţiei cuvenite de la momentul emiterii ordinului şi până la repunerea reclamantului în funcţia de consilier local, în sarcina prefectului, având în vedere principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial.

Hotărârea nr. 3/2017 emisă de Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene a Partidului D., este actul nelegal, care a fost anulat prin sentinţa nr. 728 pronunţată la data de 08.05.2018, în dosar nr. .../86/2018, hotărâre judecătorească care nu este definitivă.

Prejudiciul reclamantului nu a fost produs prin emiterea ordinului prefectului.

Având în vedere faptul că instanţa în dosarul nr. .../86/2018 prin sentinţa nr. 728/2018 a anulat Hotărârea nr. 3/2017 emisă de Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene a Partidului D. şi a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioară, reclamantul poate solicita în dosar nr. 612/86/2018 obligarea emitentului actului considerat ca fiind nelegal, act care a stat la baza emiterii ordinului prefectului, a plăţii indemnizaţiei cuvenite de la momentul emiterii constatării încetării mandatului de consilier local, înainte de termen şi până la repunerea acestuia în funcţia de consilier local.

Termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 12 alin.3 din Legea nr. 393/2004 de la data primirii sesizării partidului nu implică şi verificarea de către prefect a oportunităţii documentelor emise de partidul pe a cărui listă a candidat, iar textul de lege nu impune o cenzurare de către prefect a sesizării partidului şi a deciziilor emise de către acesta, statutul partidului şi regulamentele interne fiind obligatorii şi opozabile membrilor acestora.

În speţă nu se poate reţine culpa procesuală a Prefectului judeţului B., câtă vreme acesta doar a constatat o situaţie de fapt, a respectat prevederile legale, respectiv prevederile art. 12 alin. (3) teza I din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.

Consilierul local nu are un raport juridic de muncă cu instituţia prefectului. Prefectul nu are decât calitatea de a constata încetarea de drept şi nu s-a implicat în decizia partidului din care face parte consilierul local şi pe a cărui listă a candidat.

Din interpretarea prevederilor cuprinse în art. 12 alin. 3 teza I din Legea nr. 393/2004 reiese împrejurarea potrivit căreia, prefectul nu poate refuza să emită un ordin de constatare a încetării mandatului consilierului local înainte de expirarea duratei normale a acestuia în situaţia în care dispune de sesizarea partidului pe ale cărui liste consilierul a fost ales.

Termenul imperativ de emitere a ordinului în 30 de zile de la data primirii sesizării partidului nu implică şi verificarea de către prefect a oportunităţii documentelor emise de partid pe a cărei listă a candidat, iar textul de lege nu impune o cenzurare de către prefect a sesizării partidului şi a deciziilor emise de acesta, statutul partidului şi a regulamentelor interne fiind obligatorii şi opozabile doar membrilor acestuia.

Mai mult, există posibilitatea refuzului Consiliul Local al comunei C. să ia act de hotărârea judecătorească, iar prefectul nu are pârghii în obligarea consiliului local, având în vedere prevederile art. 123 alin (4) din Constituţia României.

Legiuitorul nu a prevăzut în sarcina prefectul emiterea unui ordin prin care să se constate că reclamantul este repus în toate drepturile avute anterior emiterii ordinului anulat de instanţă, definitiv.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 05 septembrie 2018 reclamantul a solicitat respingerea apărările invocate de către intimatul Prefectul judeţului B.

1). În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, greşit a fost admisă de către instanţa de fond, încât apărările intimatului nu pot fi primite.

În speţă nu era necesar sau obligatoriu a exercita în prealabil recursul administrativ prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Art. 12 alin. 3 L. 554/2004 nu prevede termenul în care poate fi contestat Ordinul Prefectului, nici dacă sesizarea instanţei se face în mod direct - cum o face art. 9 alin. 4.

Potrivit art. 5 alin. 3 C.pr.civ., în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.

Potrivit art. 1 alin. 2 C.civ., în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.

Evident, este vorba de dispoziţii privitoare la situaţii asemănătoare favorabile celui în cauză.

De vreme ce hotărârea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, sesizat la propunerea primarului ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean sau a oricărui consilier, prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier, poate fi atacată direct la instanţa de contencios în cazul prev. de art. 9 alin. 2 lit. h1) L. 393/2004, aceeaşi normă de favoare trebuie recunoscută ca fiind aplicabilă în ipoteza contestării (direct la instanţă) a Ordinului Prefectului emis în condiţiile art. 12 alin. 3 L. 393/2004, care are ca premiză tot art. 9 alin. 2 lit. h1) L. 393/2004.

Cum în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales consilierul local, Prefectul constată, prin ordin, la sesizarea partidului politic pe a cărui listă consilierul local a fost ales, încetarea mandatului consilierului local înainte de expirarea duratei normale a acestuia şi declară vacant locul consilierului local şi cum în această situaţie, pentru identitate de raţiune, conform celor arătate mai sus, ordinul poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ, încât procedura prealabilă nu se mai efectuează, rezultă că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este dată.

În plus, înseşi uzanţele în materie sunt în cazul atacării unor astfel de ordine direct la instanţa de contencios.

Nu în ultimul rând, chiar Ordinul contestat prevede la pct. 3 - Prezentul ordin poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.

2). Nu pot fi primite nici apărările privitoare la fondul raportului de drept material având în vedere următoarele:

Prin Hotărârea nr. 3/10.11.2017 emisă de Biroul Permanent al Organizaţiei judeţene Partidul D. s-a dispus ca reclamantul să fie exclus din Partidul D., conform art. 81 litera s) şi t) din Statutul Partidului D.

Prin Sentinţa nr. 728/08.05.2018 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosar nr. .../86/2018, s-a admis contestaţia reclamantului şi s-a anulat Hotărârea menţionată, reclamantul fiind repus în situaţia anterioară (de membru al Partidului D.), ceea ce creează premizele redobândirii calităţii de consilier local.

Având în vedere că prin Sentinţa nr. 728/08.05.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a anulat Hotărârea ce a stat la baza Ordinului contestat în cauză, anularea actului în baza căruia a fost emis ordinul contestat duce în speţă la infirmarea prezumţiei de legalitate de care acesta se bucură, impunându-se astfel, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea Ordinului 466/2017.

Unul din principiile nulităţii actului juridic este principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Potrivit acestui principiu, anularea (desfiinţarea) actului juridic primar atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Cum Hotărârea de excludere din Partidul D.este actul juridic primar desfiinţat, consecinţa este anularea Ordinului contestat, act juridic subsecvent.

Mai exact, urmare a anulării Hotărârii de excludere din Partidul D., având în vedere efectele retroactive ale nulităţii actului juridic în conformitate cu disp. 1254, 1325 C.civ., măsura constatării încetării de drept a mandatului de consilier local al reclamantului şi, corelativ, măsura constatării ca vacant a acestui loc de consilier local, rămân fără suport juridic.

Legat de cererea de despăgubiri, şi aceasta este întemeiată, întrucât este incident principiul retroactivităţii nulităţii actului juridic, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul încheierii actului juridic, dar şi principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum), care se realizează prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat.

Se impune, deci, repunerea reclamantului în toate drepturile avute anterior emiterii Ordinului nr. 466/2017.

În plus, din disp. art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rezultă dreptul persoanei vătămate de a solicita despăgubiri produse printr-un act administrativ nelegal, deducându-se că despăgubirile se suportă de emitentul actului nelegal şi că este suficientă dovedirea nelegalităţii actului, nemaifiind necesară şi dovedirea vinovăţiei autorităţii emitente, vinovăţie care rezultă implicit din emiterea actului nelegal.

De aceea, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu temei a pretins reclamantul obligarea Instituţiei Prefectului B. la plata despăgubirilor constând în drepturile patrimoniale la care era îndreptăţit pentru perioada dintre data emiterii Ordinului contestat şi data repunerii în drepturi a reclamantului.

Examinând recursul, ale cărui motive se subsumează prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C.p.c., Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Ordinului nr. 466/21.11.2017 emis de prefectul judeţului B. prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului consilierului local A. din cadrul Consiliului Local al comunei C., înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calităţii de membru al Partidului D.

Prin sentinţa recurată cererea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă pe motivul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 9 alin. 2 lit. h1) din Legea nr. 393/2004: Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (…) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales.

În continuare la art. 9 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 393/2004 se arată că:

(3) Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul judeţean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean sau a oricărui consilier.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) - e) şi h1), hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa se va pronunţa în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.

Pe de altă parte, conform art. 12 alin. 3 din aceiaşi lege: În cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h1), în termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul judeţean a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local sau judeţean înainte de expirarea duratei normale a acestuia şi declară vacant locul consilierului local sau judeţean.

Sesizată cu clarificarea implicaţiilor acestei situaţii de dublă reglementare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin decizia nr. 45 din 12 iunie 2017 că: Dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că în situaţia pierderii de către consilierul local sau judeţean a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui/cărei listă a fost ales, prefectului îi este recunoscută competenţa exclusivă de a constata, prin ordin, încetarea mandatului alesului local, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, la sesizarea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe a cărui/cărei listă a fost ales consilierul în cauză.

În motivare, printre altele, ÎCCJ a reţinut că „dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 393/2004 reglementează procedura comună aplicabilă cazurilor de încetare de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a) - i) din Legea nr. 393/2004, cu excepţia cazului reglementat de art. 9 alin. (2) lit. h1) din aceeaşi lege, atribuit în competenţa exclusivă a prefectului, conform art. 12 alin. (3) din actul normativ în discuţie.

(…) Evaluând contextul în care a fost adoptat actul normativ - Legea nr. 115/2015 - şi scopul urmărit de legiuitor, se constată că intenţia legiuitorului, în momentul modificării Legii nr. 393/2004, a fost tocmai aceea de a stabili o procedură distinctă care trebuie respectată în situaţia încetării mandatului alesului local ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui/cărei listă a fost ales.”

Aşa fiind, Curtea constată, asemenea tribunalului, că prevederile art. 12 alin. 3 instituie o procedură distinctă de cea prevăzută la art. 9 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 393/2004, drept care derogă de la dispoziţiile acolo prevăzute, inclusiv sub aspectul modalităţii de sesizare a instanţei de contencios administrativ.

Mai mult, deoarece art. 9 alin. 4 din Legea nr. 393/2004 se referă expres la acţiunea directă exercitată împotriva hotărârii de consiliu local rezultă că acesta nu poate fi aplicat în procedura prevăzută la art. 12 alin. 3 care se referă la ordinul prefectului.

În continuare, din moment ce o dispoziţie specială se completează cu legea generală, iar nu cu o alta dispoziţie specială la aceasta, rezultă că procedura de contestare a ordinului prefectului este prevăzută de art. 1 şi 7 din Legea nr. 554/2004, iar nu de art. 9 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, cum încearcă să acrediteze recurentul, prevalându-se de dispoziţiile art. 5 alin. 3 şi art. 1 alin. 2 Cod pr.civ.

De altfel, acceptarea punctului său de vedere ar atrage şi aplicarea tezei ultime a art. 9 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, respectiv caracterul definitiv al sentinţei tribunalului. Ori, cu atât mai evident, suprimarea căii de atac de drept comun în contencios administrativ ar trebui să fie prevăzută expres de lege, iar nu dedusă pe cale de interpretare.

În final, Curtea simte nevoia să observe că efectele sentinţei atacate se produc în limitele învestirii, interesând aici cu precădere cauza cererii de chemare în judecată, drept care în privinţa sentinţei nr. 728/08.05.2018 şi deciziei nr. 239/06.09.2018 rămâne ca partea interesată să identifice, în limitele legii, remedii juridice pentru valorificarea lor.

Domenii speta

Spete similare