Pe rol, se află pronunţarea asupra contestaţiei formulate de către condamnatul D. L., ….. în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinței penale nr. 1868/06.12.2017 pronunțate de Judecătoria Vaslui.
……………………………………………………………………………….
TRIBUNALUL,
Asupra contestaţiei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. …….. a Judecătoriei Vaslui, a fost admisă cererea formulată de condamnatul D. L., deţinut în Penitenciarul Vaslui, având ca obiect „alte modificări ale pedepsei (art. 585 C.pr.pen.)”.
S-a constatat că infracţiunile din perioada martie 2013-ianuarie 2015, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa finală de 4 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. ….. a Tribunalului Bacău, definitivă la 19.05.2016 conf. Dec.pen. nr. …. a C.A. Bacău, sunt concurente cu infracţiunile din 27.08.2011, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr……. a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 27.09.2016, conf. Dec. pen. Nr……… a C.A. Bacău, şi în cursul termenului de încercare de 4 ani, fixat prin sent. pen. nr. …… a Judecătoriei Bacău, definitivă la 21.11.2013, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
S-a constatat că infracţiunile din 27.08.2011, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 27.09.2016, conf. Dec. pen. nr. ….. a C.A. Bacău, sunt concurente cu infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin sent. pen. nr. …… a Judecătoriei Bacău, definitivă la 21.11.2013.
I. În baza art. 585 Cod procedură penală, a descumulat şi şi a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. …. a Tribunalului Bacău, definitivă la 19.05.2016 conf. Dec.pen. nr. …. a C.A. Bacău, în pedepsele componente şi repune aceste pedepse în individualitatea lor, astfel:
1.- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată în cauza respectivă pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1, 3 C.pen cu apl. art. 41 C.pen. (fapta din perioada iulie 2014-ianuarie 2015);
2.- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art .66 lit. a, b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată în cauza respectivă pentru comiterea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, prev. de art. 16 al. 1 din Lg. nr. 194/2011 rep. cu apl. art. 35 al. 1şi art. 41 C.pen.(fapta din perioada martie 2013-ian.2015);
3.- pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată în cauza respectivă, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, prev. de art. 4 al. 1 din Lg. nr. 143/2000 cu apl. art. 41 C.pen.(fapta din ianuarie 2015);
4.- pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată în cauza respectivă, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 al. 2 din Lg. nr. 143/2000 cu apl. art. 41 C.pen.(fapta din ianuarie 2015);
5.- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată sentinţa penală nr. 826/25.04.2013 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 21.11.2013.
II. În baza art. 585 Cod procedură penală, a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin penală penală nr. … a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 27.09.2016 conf. Dec. pen. nr. ….. a C.A. Bacău, în pedepsele componente şi a repus aceste pedepse în individualitatea lor, astfel:
1.- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauza respectivă pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 86 al. 2 din O.U.G. nr. 195/02 (fapta din 27.08.2011);
2.- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în cauza respectivă pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 89 al. 1 din O.U.G. nr. 195/02 (fapta din 27.08.2011);
3.- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauza respectivă pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 184 al. 2, 4 C.pen. din 1969 (fapta din 27.08.2011);
4.- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată sentinţa penală nr. 826/25.04.2013 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 21.11.2013
5.- sporul de 2 luni închisoare, pe care îl înlătură.
A menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată sentinţa penală nr. ……. a Judecătoriei Bacău, definitivă la 21.11.2013, aşa cum s-a dispus prin sent. pen. nr. …… a Tribunalului Bacău.
S-a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată petentului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 184 al. 2, 4 C.pen. din 1969 (art. 196 al. 1 N.C.pen.), prin sent. pen. nr. ….. a Judecătoriei Bacău, depăşea maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de 1 an închisoare, şi, în aplicarea art. 6 alin. 1 N.C.pen., art. 585, art. 595 C.pr.pen. şi a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 265 din data de 6 mai 2014, a redus această pedeapsă la maximul special de 1 an închisoare prevăzut în noua reglementare.
În baza art. 43 al. 2 C.pen. raportat la art. 38, art. 39 al. 1 lit. b Cod penal şi art. 40 Cod penal cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare, de 3 luni închisoare şi de 6 luni închisoare, menţionate la punctele I.1, I.2, I.3 şi I.4, cu pedepsele de 6 luni închisoare, de 4 ani închisoare şi de 1 an închisoare (rezultată în urma reducerii pedepsei de 2 ani închisoare la maximul prevăzut de legea nouă), menţionate la punctele II.1, II.2 şi II.3, în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 11 luni închisoare (1/3 din totalul de 5 ani şi 9 luni închisoare al celorlalte pedepse cu închisoarea), rezultând pedeapsa de 5 ani şi 11 luni închisoare, la care adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare, menţionată atât la punctul II.5, cât şi la punctul II.4, astfel că petentul-condamnat D. L. urma să execute, în final, pedeapsa de 7 ani şi 11 luni închisoare.
În baza art. 45 al. 1, 3 C.pen. a interzis petentului condamnat ….., ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 al. 1, 3 C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen. a interzis petentului condamnat, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate perioada executată de la 21.01.2015 la zi.
A dispus retragerea mandatului de executare nr. …., emis în baza sentinţei penale nr. …. a Tribunalului Bacău, şi a mandatului de executare nr. .., emis în baza sentinţei penale nr. ….. a Judecătoriei Bacău, şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate.
În baza art. 275 alin 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Grigoraş Emanuel-deleg. nr. 1477/06.09.2017), a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
……………………………………………………………………………
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate sub aspectul respectării normelor de drept care reglementează procedura de realizare a contopirii pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente și a modului de stabilire a pedepsei în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei dispuse conform Codului penal 1969, instanța constată că individualizarea pedepselor aplicate, aplicarea dispozițiilor actualului Cod Penal pentru sancționarea concursului de infracțiuni și adăugarea pedepsei care a fost suspendată condiționat au fost realizate corect de către Judecătoria Vaslui pentru următoarele motive :
Atât instanța de fond cât și condamnatul contestator prin concluziile scrise depuse în soluționarea contestației au susținut că infracţiunile din perioada martie 2013-ianuarie 2015, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa finală de 4 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr….. a Tribunalului Bacău, definitivă la 19.05.2016 conf. Dec.pen. nr…. a C.A. Bacău, sunt concurente cu infracţiunile din 27.08.2011, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr…. a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 27.09.2016, conf. Dec. pen. nr…. a C.A. Bacău, şi în cursul termenului de încercare de 4 ani, fixat prin sent. pen. nr…. a Judecătoriei Bacău, definitivă la 21.11.2013, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Susținerile condamnatului petent cu privire la efectuarea eronată a operațiunii de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani conform sentinței penale nr. … a Judecătoriei Bacău în cadrul operațiunii de repunere în individualitate și de contopire a pedepselor concurente nu este întemeiată deoarece pedeapsa menționată a fost adăugată o singură dată la pedeapsa rezultantă finală fără a exista o agravare succesivă a situației sale juridice. În plus, conform art. 15 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal, regimul juridic al suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv revocarea acesteia este supusă dispozițiilor vechiului Cod Penal 1969.
În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 privind aplicarea regimului sancționator al concursului de infracțiuni conform actualului Cod Penal deoarece o parte din infracțiunile concurente ale căror pedepse au fost supuse contopirii au fost comise după intrarea sa în vigoare.
Susținerile condamnatului cu privire la aplicarea greșită a algoritmului de calcul al recidivei postcondamnatorii prev. de art. 43 Cod Penal cu privire la pedeapsa a cărei executare a fost suspendată condiționat nu este întemeiată raportat la dispozițiile art. 15 din Legea 187/2012 și modalitatea de stabilire a pedepsei în cazul revocării suspendării condiționate prin cumularea pedepselor.
După data de 21.11.2013 când a rămas definitivă sentința penală nr. …a Judecătoriei Bacău și a început să curgă termenul de încercare, contestatorul a comis mai multe infracțiuni pentru care a fost condamnat definitiv la pedepse cu închisoarea de natură a atrage revocarea beneficiului suspendării condiționate, astfel încât nu se poate reține că revocarea a operat doar cu privire la o singură infracțiune.
Prin repunerea fiecărei pedepse în individualitatea sa și stabilirea unei pedepse rezultante pentru întreaga activitate infracțională, instanța de fond a menținut și revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei cu privire la toate infracțiunile comise în termenul de încercare și a cumulat la pedeapsa finală de 5 ani și 11 luni pedeapsa de 2 ani care fusese suspendată prin sentința penală nr. … a Judecătoriei Bacău.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca nefondată contestatia formulată de către condamnatul … împotriva sentinței penale nr. … a Judecătoriei Vaslui pe care o va menține drept legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b raportat la art. 597 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. L., …în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinței penale nr. 1868/06.12.2017 pronunțate de Judecătoria Vaslui.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu … va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției .
Definitivă.
Curtea de Apel Galați
Verificarea măsurilor preventive în camera preliminară. Judecarea cauzei în camera de consiliu.
Tribunalul Satu Mare
Soluţionarea sesizării din oficiu privind verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive şi menţinerea stării de arest preventiv în apel. Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara . Condiţii de a...
Curtea de Apel Constanța
Contestatii penale. Cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive. Obligativitatea pronuntării asupra mentinerii măsurii arestării preventive înainte de expirarea măsurii arestării preventive din cursul urmăririi penale.
Curtea de Apel Alba Iulia
Propunere de arestare preventivă
Tribunalul Brăila
Arestare preventivă a inculpatului