„instigare la cumpărare de influenţă”, prev. de art 47 Cod penal rap.la art. 292 alin 1 Cod penal „mărturie mincinoasă”, prev. de art. 273 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 41 alin 1 Cod penal în final cu aplicarea art 38 alin 1 Cod penal. „trafic

SENTINŢA PENALĂ nr. 187/S

Şedinţa publică de la 05.11.2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (…) – judecător

GREFIER – (…)

Cu participarea procurorului (…) din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea cauzei penale privind pe inculpaţii:

MMO- trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „instigare la cumpărare de influenţă”, prev. de art 47 Cod penal rap.la art. 292 alin 1 Cod penal şi „mărturie mincinoasă”, prev. de art. 273 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 41 alin 1 Cod penal în final cu aplicarea art 38 alin 1 Cod penal.

TM – trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „ trafic de influenţă” prev. de art 291 alin 1 Cod penal.

BV – trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „cumpărare de influenţă” prev. de art 292 alin 1 Cod penal.

UM - trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „ abuz în serviciu contra intereselor persoanelor” prev. de art. 246  Cod penal.1968, „ abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal 1968, „favorizarea infractorului” prev. de art. 264 din Cod penal 1968 cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal 1968, în final cu aplicarea art. 5 Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 22.10.2018 când părţile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru data de 29.10.2018, apoi pentru data de 05.11.2018.

TRIBUNALUL,

Prin rechizitoriul nr. 47/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpaţilor :

1. MMO pentru săvârşirea infracţiunilor de :

- instigare la cumpărare de influenţă, prevăzută de art.47 Cod Penal raportat la art.292 alin.1 Cod Penal,

- mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod Penal,

în final cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal,

2. TM pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art.291 alin.1 Cod Penal,

3.BV pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art.292 alin.1 Cod Penal,

4. UM, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 din Codul Penal din 1968,

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 din Codul Penal din 1968,

- favorizarea infractorului, prevăzută de art.264 din Codul Penal din 1968,

cu aplicarea art.33 lit.b din Codul Penal din 1968,

în final cu aplicarea art.5 din noul Cod Penal.

În esenţă prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul BV , în luna septembrie 2013 a remis suma de 200 de lei numitului TM, care lăsa să se creadă că are relaţii în interiorul Poliţiei mun. Săcele pentru a împiedica cercetarea acestuia ca urmare a unei plângeri penale depuse împotriva sa de către BAG pentru comiterea unei infracţiuni de şantaj, faptă comisă în luna august 2013, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art.292 alin.1 Cod Penal.

În sarcina inculpatului TM s-a reţinut că, în luna septembrie 2013, a primit suma de 200 de lei de la BV, pretinzând că are relaţii în interiorul Poliţiei Săcele pentru a împiedica cercetarea acestuia ca urmare a unei plângeri penale depuse împotriva sa de către BAG pentru comiterea unei infracţiuni de şantaj, faptă comisă în luna august 2013, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art.291 alin.1 Cod Penal.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului MMO care, în data de 11.09.2013, prin intermediul unei convorbiri telefonice, l-a determinat pe BV să se întâlnească cu TM şi să îi remită acestuia o sumă de bani pentru a scăpa de răspundere în ceea ce priveşte plângerea penală depusă de BAG împotriva sa pentru comiterea unei infracţiuni de şantaj, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă, prevăzută de art.47 Cod Penal raportat la art.292 alin.1 Cod Penal.

Se mai arată că fapta inculpatului MMO care, în datele de 01.03.2017 şi 07.04.2017, fiind audiat ca martor pentru a explica discuţiile sale cu BV din luna septembrie 2013, discuţii din care rezultă clar că se fac intervenţii pentru a-l scăpa de răspundere penală pe BV în ceea ce priveşte plângerea penală depusă de BAG împotriva sa pentru comiterea unei infracţiuni de şantaj, discuţii în care MMO face referire la o persoană pe lângă care o să intervină pentru a-l scăpa pe BV de răspundere, iar ulterior îi spune lui BV că a rezolvat, MMO nu a dorit să precizeze cine este acea persoană pe lângă care a spus că va interveni, nici în ce fel s-a rezolvat în sensul de muşamalizat cazul, dând explicaţii fie mult prea evazive fie mincinoase, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod Penal.

În sfârşit prin rechizitoriu se mai arată că fapta inculpatului UM care, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei mun. Săcele, primind în luna august 2013 spre soluţionare o plângere penală formulată de către BAG prin care reclama comiterea împotriva sa, de către BV, a unei infracţiuni de şantaj, nu a cercetat fapta reclamată în cadrul unui dosar penal, ci ca o reclamaţie/sesizare obişnuită, sub nr.565470/19.08.2013, lucrare pe care a finalizat-o cu sancţionarea contravenţională a numitului BV cu avertisment pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art.3 pct.1 din Legea nr.61/1991, prin procesul-verbal seria PA nr.1512957/12.09.2013, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi favorizarea infractorului, prevăzute de art.246 din Codul Penal din 1968, art.248 din Codul Penal din 1968, respectiv art.264 din Codul Penal din 1968, cu aplicarea art.33 lit.b din Codul Penal din 1968, în final cu aplicarea art.5 din noul Cod Penal.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe :

-procese-verbale ale organelor de cercetare penală (f.49-52)

-declaraţii inculpat BV (f.54-63, 134-135)

-declaraţii inculpat TM (f.66-69, 126-129)

-declaraţii inculpat UM (f.131-133)

-declaraţii inculpat MMO (f.136-137, 139-140)

-declaraţii persoană vătămată BAG (f.70-85, 125)

-înscrisuri : documente judiciare (f.2-24, 86-87, 117-123), note redare comunicări (f.25-48), extras sesizări (f.89-90), adresă Poliţia mun. Săcele (f.100), documentaţie sesizare nr.565470/19.08.2013 (f.104-112), fişă de evidenţă deţinut (f.141-142)

-înregistrare audio (suport optic f.180-181).

În cursul cercetării judecătoreşti a fost ascultat – din oficiu - martorul MI precum şi persoana vătămată BAG, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Inculpaţii MMO, TM, BV şi UM au arătat că nu înţeleg să dea declaraţii în cursul cercetării judecătoreşti, uzând de dreptul la tăcere (fila 19, dosar instanţă, încheiere din 13.02.2018 ).

S-au mai depus în probaţiune înscrisuri de către inculpatul TM , şi acestea fiind ataşate la dosarul cauzei( file 33 şi urm, dosar instanţă).

Analizând coroborat probele administrate în cauză – în cursul urmăririi penale dar şi al cercetării judecătoreşti- tribunalul va reţine următoarele :

1.Cu titlu preliminar tribunalul observă următoarele :

« Mărturia mincinoasă » - infracţiune reţinută în sarcina inculpatului MMO - este incriminată prin dispozițiile art.273 din Codul penal și constă în « fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat ».

Cum se arată în literatura juridică obiectul juridic general al infracţiunii indicate constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori în orice procedură în care se administrează proba testimonială.

Potrivit dispozițiilor art.114 din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.

 Prin art. 115 din Codul de procedură penală ce are denumirea Capacitatea de a fi martor, legiuitorul a prevăzut în alineatul (1) că „Orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali ”.

 Dreptul martorului de a nu se incrimina este reglementat prin dispozițiile art.118 din Codul de procedură penală şi are în vedere că declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa.

În acelaşi sens, potrivit instanţei de contencios european al drepturilor omului, în anumite cazuri, o persoană care este audiată în calitate de martor în cadrul procesului penal poate fi considerată subiectul unei acuzații în materie penală. Prin urmare, devin incidente drepturile persoanei audiate în calitate de martor de a păstra tăcerea și de a nu contribui la propria incriminare.

 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în hotărârea Serves contra Franţei din 20 octombrie 1997 că atribuirea calității de martor unei persoane și audierea în această calitate, în contextul în care refuzul de a da declarații atrăgea consecințe sancționatorii, reprezintă o practică contrarie art.6 din Convenţie, un martor care are temerea că ar putea fi interogat în legătură cu aspecte autoincriminatorii având dreptul de a refuza să răspundă întrebărilor în această direcție.

Tot Curtea de la Strasbourg a statuat faptul că o persoană dobândeşte calitatea de acuzat – care atrage aplicabilitatea garanţiilor stabilite de art.6 din Convenţie – nu la momentul în care îi este în mod oficial conferită această calitate, ci la momentul în care autorităţile naţionale au motive plauzibile pentru a bănui imnplicarea persoanei respective în săvârşirea infracţiunii (cauza Brusco împotriva Franţei, hotărârea din 14 octombrie 2010).

Art.118 din Codul de procedură penală în vigoare prevede dreptul martorului de a nu se acuza, legiuitorul național definind acest drept ca o obligație procesuală negativă a organelor judiciare care nu pot folosi declarația dată în calitate de martor împotriva persoanei care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în aceeași cauză.

Astfel, textul național are în vedere două ipoteze principale, pe de o parte, situația în care persoana este audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar, ulterior, este continuată urmărirea penală față de aceasta, dobândind calitatea de suspect, iar, pe de altă parte, atunci când persoana are deja calitatea de suspect sau inculpat, iar ulterior organul judiciar dispune disjungerea cauzei, în dosarul nou format persoana dobândind calitatea de martor.

Atât în doctrina de dinainte, cât și în cea de după 1990, s-a apreciat că „dacă martorul, pentru a nu se învinui pe sine de săvârșirea unei infracțiuni, face afirmații mincinoase sau, cu intenție, trece sub tăcere anumite împrejurări esențiale despre care a fost întrebat, el nu ar săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă. În realitate, o asemenea persoană nu mai este martor, deoarece el nu poate apărea în această calitate în raport cu o eventuală inculpare a sa, din moment ce întrebările care i se adresează ar conduce la implicarea sa într-un proces penal dacă le-ar răspunde sincer. Într-o asemenea situație, martorului nu i se poate cere să fie obiectiv, în același timp în care deasupra sa planează acțiunea penală” – Avram Filipaș, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Editura Academiei Republicii Socialiste Românie, București, 1980, paginile 60-61.

 De asemenea, într-o lucrare de specialitate al cărei obiect îl constituie Codul de procedură penală în vigoare, colectivul de autori a menționat că „instanțele […] analizează […] dacă, la momentul audierii, martorul se afla în situația unui acuzat în sensul Convenției, iar dacă răspunsul este afirmativ, atunci martorul nu poate răspunde pentru mărturie mincinoasă, chiar dacă acesta dă declarații neconforme cu adevărul” – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2017, paginile 578-579.

Relativ la cauza de faţă tribunalul va observa că inculpatului MMO i se impută prin rechizitoriu că - în datele de 01.03.2017 şi 07.04.2017 - fiind audiat ca martor pentru a explica discuţiile sale cu BV din luna septembrie 2013, nu a dorit să precizeze cine este persoana pe lângă care a spus că va interveni, nici în ce fel s-a rezolvat în sensul de muşamalizat cazul, dând explicaţii fie mult prea evazive fie mincinoase, ceea ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, prevăzută de art.273 alin.1 Cod Penal ” .

Or prin prisma celor teoretic expuse anterior tribunalul va reţine că inculpatul MMO – la momentele ascultării sale de către organele de urmărire penală, respectiv în 01.03.2017 şi 07.04.2017 –se afla în situaţia unui acuzat în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, putându-se ajunge prin declaraţiile sale la o eventuală inculpare a sa.

Astfel tribunalul va reţine că, în raport de aspectele de care a fost întrebat de către organele de urmărire penală, inculpatul MMO se putea autoincrimina sens în care – prin declaraţiile sale neconforme realităţii sau prin tăcere – nu putea comite infracţiunea de „ mărturie mincinoasă” vizată de art.273 din Codul penal.

Pe cale de consecinţă, în baza art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, inculpatul MMO va fi achitat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin.1 din Codul penal.

2.Inculpatului MMO i se mai impută prin actul de sesizare că, în data de 11.09.2013, prin intermediul unei convorbiri telefonice, l-a determinat pe BV să se întâlnească cu TM şi să îi remită acestuia o sumă de bani pentru a scăpa de răspundere în ceea ce priveşte plângerea penală depusă de BAG împotriva sa pentru comiterea unei infracţiuni de şantaj, ceea ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la „ cumpărare de influenţă ”, prevăzută de art.47 Cod Penal raportat la art.292 alin.1 Cod Penal.

În primul rând tribunalul nu va putea reţine apărarea inculpaţilor MMO şi BV că reglementarea de la momentul faptelor ( septembrie 2013 ) - anterioară actualului cod penal, care a introdus inclusiv fapta prev de art 292 C.penal – nu prevedea expres infracţiunea de „cumpărare de influenţă ”,  atât timp cât această incriminare exista, nu în codul penal ci într-o lege specială, respectiv în art 6/1 din Legea 78/2000.

În al doilea rând tribunalul – analizând probele administrate în cauză – nu va putea reţine faptul că, urmare a acţiunilor inculpatului MMO, inculpaţii BV şi TM s-ar fi întâlnit iar cel dintâi i-ar fi remis lui TM o sumă de bani (200 lei) pentru a scăpa de răspundere în ceea ce priveşte plângerea penală depusă de BAG.

Astfel singurele probe care ar atesta că destinaţia/finalitatea sumei de 200 lei – înmânată inculpatului TM de către BV, fapt obiectiv recunoscut de către aceştia – ar fi fost aceea de a ajunge la inculpatul UM ( poliţist ), sunt reprezentate de susţinerile date, în calitate de martor, de către TM ( file 66- 69 D.U.P ).

Or aşa cum s-a arătat anterior art.118 din Codul de procedură penală prevede expres dreptul martorului de a nu se acuza, legiuitorul național definind acest drept ca o obligație procesuală negativă a organelor judiciare care nu pot folosi declarația dată în calitate de martor împotriva persoanei care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în aceeași cauză .

Tribunalul va observa că situaţia inculpatului TM – ce se răsfrânge asupra coinculpaţilor MMO şi BV – se circumscrie exact ipotezei vizate de art 118 C.pr.pen.

Astfel susţinerile date, în calitate de martor, de către TM ( file 66- 69 D.U.P) nu se pot constitui în probe împotriva acestei persoane şi, indirect, nici împotriva coinculpaţilor MMO şi BV.

Interceptările telefonice la care face referire procurorul în actul de sesizare – în principal cele purtate în 11.09.2013 – sunt singulare şi nu se coroborează cu alte probe administrate în cauza de faţă.

Prin probă se înțelege orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

Obiectul probațiunii constă în stabilirea, prin administrarea probelor, a faptelor și împrejurărilor ce constituie temeiul de fapt al acțiunii penale, în concret faptele și împrejurările de fapt ce trebuie dovedite într-o anumită cauză penală.

Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Cum se arată constant în practica şi literatura juridică penală instanța de judecată pronunță condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse in cursul urmăririi penale si verificate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc în mod cert, printre altele, că vinovăţia inculpatului în raport de fapta ce i se impută.

În Codul de procedură penală român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 4 al 1 Cod procedură penală, statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Pentru pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi iar dacă probele în acuzare nu au un asemenea caracter, şi lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula „in dubio pro reo” constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 Cod procedură penală, se regăseşte în materia probaţiunii.

 Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Cum se arată tot în literatura juridică penală înainte de a fi o problemă de drept, regula „in dubio pro reo” este o problemă de fapt iar înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Prin prisma tuturor celor expuse şi a probelor administrate în cauza de faţă, instanţa nu poate avea certitudinea că, urmare a acţiunilor inculpatului MMO, inculpaţii BV şi TM s-ar fi întâlnit iar cel dintâi i-ar fi remis lui TM o sumă de bani ( 200 lei ) pentru a scăpa de răspundere în ceea ce priveşte plângerea penală depusă de BAG.

Astfel, văzând art art 16 lit c C.pr.pen , tribunalul va dispune achitarea inculpatului MMO pentru comiterea infracţiunii de „instigare la cumpărare de influenţă”, prevăzută de art.47 Cod Penal raportat la art.292 alin.1 Cod Penal, a inculpatului TM pentru comiterea infracţiunii de „ trafic de influenţă” , prevăzută de art.291 alin.1 Cod Penal şi a inculpatului BV pentru comiterea infracţiunii de „ cumpărare de influenţă” , prevăzută de art.292 alin.1 Cod Penal.

3. Tot cu titlu teoretic tribunalul va mai observa următoarele :

„ Favorizarea infractorului ”, infracţiune prevăzută de art.264 din Codul Penal din 1968, reţinută în sarcina inculpatului UM - este fapta penală care constă în „ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii ”.

Aşa cum o arată norma de incriminare- art.264 din Codul Penal anterior - se are în vedere ajutorul dat unui „infractor” fără a exista o înţelegere anterioară sau concomitentă „infracţiunii”.

În primul rând tribunalul va observa că prin Ordonanţa din 29.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov ( file 2 -11 D.U.P ) s-a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul BV pentru comiterea infracţiunii de „şantaj” prev de art 194 al 1 C.penal, întrucât „nu există probe că a săvârşit infracţiunea” ( pct II din starea de fapt, relativ la persoana vătămată BAG) .

În cadrul infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 Cod penal, esenţială este împrejurarea că autorul infracţiunii de favorizare a infractorului să fi cunoscut că persoana căruia îi conferă ajutor este un infractor, deci o persoană care a săvârşit o infracţiune, aceasta fiind de altfel o concluzie rezultată din însăşi denumirea marginală a textului de lege, fiind de la sine înţeles că favorizarea priveşte un infractor, în sensul de persoană participantă la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, incriminată şi sancţionată ca infracţiune.

I se impută inculpatului UM prin actul de sesizare că „ în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei mun. Săcele, primind în luna august 2013 spre soluţionare o plângere penală formulată de către BAG prin care reclama comiterea împotriva sa, de către BV, a unei infracţiuni de şantaj, nu a cercetat fapta reclamată în cadrul unui dosar penal, ci ca o reclamaţie/sesizare obişnuită, sub nr.565470/19.08.2013, lucrare pe care a finalizat-o cu sancţionarea contravenţională a numitului BV”.

Or simpla existenţă a reclamaţiei persoanei vătămate BAG nu îi conferă numitului BV calitatea de „ infractor”, vizată de art.264 din Codul Penal din 1968, şi nici faptele acestuia – eventualul „ şantaj” asupra persoanei vătămate indicate - nu s-au circumscris unei infracţiuni, cum s-a arătat prin Ordonanţa din 29.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, definitivă.

Astfel încât actualmente tribunalul apreciază ca cel puţin excesiv a se solicita condamnarea inculpatului UM pentru favorizarea unei persoane, BV, relativ la care - cum se arată în ordonanţa menţionată a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov - „nu există probe că a săvârşit infracţiunea” ( pct II din starea de fapt, relativ la persoana vătămată BAG) .

În acelaşi sens apare ca esenţial că inculpatul UM doar a „ propus” ( fila 108 D.U.P) „ clasarea” reclamaţiei persoanei vătămate BAG, măsură dispusă de o altă persoană, aparent şeful său ierarhic Leţ Valentin, care inserează menţiunea „ Aprob” fără de care „ propunerea” inculpatului UM rămânea fără efecte juridice.

De altfel acest şef ierarhic – căruia i se prezintă situaţia de fapt, prin referatul de la fila 108 D.U.P – îi comunică persoanei vătămate BAG soluţia adoptată ( fila 109 D.U.P), respectiv sancţionarea contravenţională a numitului BV.

Or în acest context a aprecia în prezent că inculpatul UM este cel care l-a favorizat pe „ infractorul ” BV – iar, exemplificativ, relativ la seful său ierahic să se dispună o soluţie de clasare, precum cea dispusă prin Ordonanţa nr. 5/P/2017 a D.N.A Serviciul Teritorial Braşov ( file 119 şi urm D.U.P) iar privitor la „ infractorul” favorizat, BV, o soluţie similară – apare ca cel puţin excesiv şi contrar scopurilor procesului penal.

Art 248 C.penal anterior incrimina „ Abuzul în serviciu contra intereselor publice ” ca fiind „ Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ”.

Or în contextul conţinutului constitutiv concret al infracţiunii de „ abuz în serviciu contra intereselor publice ” – dar şi al soluţiilor dispuse prin Ordonanţa din 29.06.2016 a Parchetului de pe lângă  Curtea de Apel Braşov sau prin Ordonanţa nr. 5/P/2017 a D.N.A Serviciul Teritorial Braşov – nu se poate aprecia că acţiunile ce i se impută inculpatului UM s-ar constitui într-o „ tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 ”, aşa cum o impune norma incriminatoare.

În acelaşi context a fost şi solicitarea reprezentantei Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpatul UM, prin nereţinerea infracţiunii prev. de art 248 C.penal.

Tribunalul va observa de altfel că aceste solicitări ale reprezentantei Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpaţii MMO şi UM – solicitări care vor fi respinse de către instanţă - nu au fost decăt încercări de a „ salva ” unele dintre infracţiunile ce li se impută inculpaţilor indicaţi prin actul de sesizare, pentru a se evita achitarea acestora.

Art 246 C.penal anterior – pentru care a mai fost trimis în judecată inculpatul UM - incrimina „Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor” ca fiind „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane”.

Evident în cauza de faţă, persoana ale cărei interese legale ar fi fost lezate – în înţelesul art 246 C.penal anterior - este persoana vătămată BAG.

În primul rând tribunalul va observa că prin Ordonanţa din 29.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov ( file 2 -11 D.U.P ) s-a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul BV pentru comiterea infracţiunii de „şantaj” prev de art 194 al 1 C.penal, întrucât „nu există probe că a săvârşit infracţiunea” relativ la persoana vătămată BAG.

Astfel că dacă se urmează raţiunea expusă în actul de sesizare, în aceeaşi măsură, interese legale ale persoanei vătămate BAG ar fi fost lezate, în înţelesul art 246 C.penal anterior, şi prin Ordonanţa din 29.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, necontestată de către această persoană.

În acelaşi sens interesele legale ale persoanei vătămate BAG au fi fost lezate, în înţelesul art 246 C.penal anterior, şi prin menţiunea „ Aprob” a şefului ierarhic al inculpatului UM, fără de care „ propunerea” inculpatului UM rămânea fără efecte juridice ( fila 108 D.U.P).

În sfârşit nu se poate ignora de către tribunal că poziţia (interesul) constantă a persoanei vătămate BAG a fost aceea de a dori „ să fie lăsată în pace” de către BV – căruia îi datora o sumă de bani – ceea ce s-a întâmplat finalmente.

Altfel spus procurorul a apreciat că ar fi fost afectată persoana vătămată BAG – prin acţiunile inculpatului UM, care ar fi abuzat de atribuţiile sale - însă această persoană vătămată nu s-a simţit lezată în interesele sale, din contră aceste interese realizându-se.

Faţă de toate cele expuse, prin prisma art 16 lit b teza I C.pr.pen, se impune achitarea inculpatului UM pentru toate infracţiunile ce i se impută .

Prin prisma tuturor considerentelor arătate tribunalul :

1.În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen va dispune achitarea inculpatului MMO pentru comiterea infracţiunii de „ instigare la cumpărare de influenţă” , prevăzută de art.47 Cod Penal raportat la art.292 alin.1 Cod Penal.

În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen va dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de „ mărturie mincinoasă ”, prevăzută de art.273 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod Penal.

2. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen va dispune achitarea inculpatului TM pentru comiterea infracţiunii de „ trafic de influenţă” , prevăzută de art.291 alin.1 Cod Penal.

3. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen va dispune achitarea inculpatului BV pentru comiterea infracţiunii de „ cumpărare de influenţă” , prevăzută de art.292 alin.1 Cod Penal.

4. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen va dispune achitarea inculpatului UM pentru comiterea infracţiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, prevăzută de art.246 din Codul Penal din 1968, „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prevăzută de art.248 din Codul Penal din 1968, „favorizarea infractorului”, prevăzută de art.264 din Codul Penal din 1968, toate cu aplicarea art 5 C.penal actual.

Mijloacele materiale de probă, indicate la fila 2 dosar instanţă, vor rămâne ataşate la dosarul cauzei.

În baza art 275 al 3 C p pen cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

1.În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului MMO - pentru comiterea infracţiunii de „ instigare la cumpărare de influenţă” , prevăzută de art.47 Cod Penal raportat la art.292 alin.1 Cod Penal.

În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de „ mărturie mincinoasă ”, prevăzută de art.273 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod Penal.

2. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului TM - pentru comiterea infracţiunii de „ trafic de influenţă” , prevăzută de art.291 alin.1 Cod Penal.

3. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului BV - pentru comiterea infracţiunii de „ cumpărare de influenţă” , prevăzută de art.292 alin.1 Cod Penal.

4. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea inculpatului UM - pentru comiterea infracţiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, prevăzută de art.246 din Codul Penal din 1968, „abuz în serviciu contra intereselor publice”, prevăzută de art.248 din Codul Penal din 1968, „favorizarea infractorului”, prevăzută de art.264 din Codul Penal din 1968, toate cu aplicarea art 5 C.penal actual.

Mijloacele materiale de probă, indicate la fila 2 dosar instanţă, rămân ataşate la dosarul cauzei.

În baza art 275 al 3 C p pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu apel in 10 zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţă publică azi 5.11.2018.

Preşedinte,Grefier,

(…)

Red BB/06.11.2018

Tehnored CMC/13.11.2018

Ex.8

Domenii speta

Spete similare