Asupra apelului civil de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. X/04.04.2018, pronunţată de Judecătoria Balş, în dosar nr. X/184/2017, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta L&M A S.R.L., împotriva pârâtei S S S.R.L..
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6000 lei reprezentând contravaloare servicii.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că între reclamantă şi pârâtă s-au derulat relaţii comerciale, fiind încheiat contractul de furnizare de produse nr. X/12.11.2012 (filele 19-22), având ca obiect furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune de către reclamantă a unui sistem de automatizare pentru pârâtă. În baza acestui contract, reclamanta a emis pe numele pârâtei factura fiscală nr. X/15.04.2013 (fila 8) pentru suma de 15.000 lei reprezentând contravaloarea parţială a sistemului de automatizare.
În ciuda apărărilor pârâtei în sensul că factura fiscală nu a fost acceptată, instanţa a reţinut că pârâta şi-a însuşit respectiva factură, fapt reieşit din plata parţială în sumă de 9000 lei efectuată în data de 23.04.2013, aşa cum rezultă din extrasul de cont aflat în copie la dosar (fila 29).
Nu pot fi primite nici apărările pârâtei în sensul că reclamanta nu şi-a onorat în totalitate obligaţiile contractuale, în condiţiile în care pârâta nu a adus nicio dovadă în acest sens. Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 249 C.proc.civ., în conformitate cu care cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege.
S-a observat, aşadar, că din totalul de 15.000 lei facturat pe numele său, pârâta mai are de achitat suma de 6000 lei, aceasta reprezentând o datorie certă, lichidă şi exigibilă.
În contextul circumstanţelor reţinute, în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 1350 alin. 1 C.civ., în conformitate cu care orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. De asemenea, aplicabile sunt şi dispoziţiile alineatului al doilea al aceluiaşi articol, potrivit cărora atunci când, fără nicio justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. În speţă, pârâta trebuie să-i achite reclamantei suma de 6000 lei reprezentând rest din totalul de 15.000 lei cuprins în factura menţionată mai sus, obligaţie pe care şi-a asumat-o prin acceptarea respectivei facturi.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6000 lei reprezentând contravaloare servicii.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 02.03.2018 a declarat apel pârâta SC S S SRL, solicitând admiterea apelul şi rejudecând cauza să se admită cererea de repunere în termen iar în baza art. 2517 Cod civil să se constate intervenită prescripţia extinctivă în ceea ce priveşte recuperarea sumei de6 000 lei de la subscrisa. În situaţia în care se va respinge cererea de repunere în termenul pierdut solicită respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Solicităm de asemenea obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la fond cât şi în apel.
Consideră ca netemeinică şi nelegală încheierea din data de 02 martie 2018 întrucât instanţa de fond nu a dispus prin încheiere privind cererea de repunere în termen şi asupra prescripţiei extinctive deşi ar ti trebuit să facă acest lucru.
Prin încheierea din data de 02 martie 2018 instanţa de fond doar a motivat respingerea cererii de repunere în termen pe existenţa cutiei poştale însă nu a dispus asupra acestei cereri.
Deşi se află în prezenţa unei încheieri interlocutorii aşa cum prevede art. 235 Noul Cod de Procedura Civilă, instanţa de fond a dispus numai asupra amânării pronunţării şi nu asupra cererii de repunere în termen şi asupra excepţiei prescripţiei extinctive.
Referitor la existenţa cutiei poştale, arată că nu îmbrăţişează această motivaţie deoarece consideră că în cauză nu au fost îndeplinite dispoziţiile an. 163 alin 8 coroborate cu alin 3 şi 5 din Codul de Procedură Civilă în sensul că nu a găsit nicio înştiinţare aşa cum prevăd textele legale invocate.
Mai mult decât atât în dispozitivul încheierii nu se specifică dacă a fost sau nu respinsă cererea de repunere în termenul pierdut ci doar se amână pronunţarea. Ulterior prin sentinţă se aminteşte doar că cererea de repunere în termen a fost respinsă.
Referitor la prescripţia extinctivă, instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei extinctive invocate de către societate.
Deşi a fost respinsă cerere de repunere în termen instanţa de judecată nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte decăderea din dreptul de a invoca excepţii sau de a propune probe. Implicit instanţa de fond nu s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei extinctive pe care a invocat-o.
În baza art. 2517 din Codul Civil consideră că a intervenit prescripţia extinctivă în ceea ce priveşte recuperarea debitului de 6 000 lei. Se invocă de către reclamantă recuperarea sumei de 6 000 lei reprezentând rest plată factură nr. X din 15.04.2013. În speţa de faţă a arătat că se aplică dispoziţiile art. 2 517 din Codul Civil prin îndeplinirea termenului general de prescripţie de 3 ani. De observat că factura a fost emisă pe data de 15.04.2013 iar ultimul termen în care mai putea fi cerută recuperarea sumei ar li fost 15.04.2016.
S-a invocat o notificare din data de 07.11.2017 care excedează termenului de prescripţie invocat anterior.
În ceea ce priveşte apelul împotriva sentinţei civile, consideră acţiunea promovată de reclamantă ca neîntemeiată.
La data de 12.11.2012 a fost încheiat contractul de furnizare produse dintre reclamantă şi apelantă. Obiectul acestui contract era furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unui sistem de automatizare.
Acest contract avea două componente, în primul rând, furnizarea echipamentelor şi în al doilea rând, instalarea şi punerea în funcţiune a acestora. Acest contract a fost onorat de către reclamant doar parţial şi anume livrarea echipamentelor, în ceea ce priveşte punerea în funcţiune reclamantul nu şi-a respectat obligaţiile. De observat că sumele încasate de acesta au fost peste prestaţiile onorate. Conform contractului trebuia să se achite doar jumătate din valoarea contractului însă a fost achitat, mai mult.
În baza art. 13.1 din contract livrarea, punerea în funcţiune şi testarea sistemului trebuiau să se facă în 60 de zile de la data intrării în vigoare a contractului, lucru care nu s-a tacul.
În baza art. 13.4 din contract livrarea finală se consideră încheiată în momentul în care sistemul funcţiona, ocazie cu care se încheia un proces verbal de recepţie finală semnal de ambele părţi. Numai atunci se putea efectua plata, firma a achitat mai mult decât trebuia şi a sistat plăţile tocmai pentru neîndeplinirea prevederilor contractuale.
Nu poale fi primită motivarea reclamantei că această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă şi a fost însuşită de subscrisa prin semnătură. Se poate observă că susţinerile reclamantei sunt eronate. Factura în cauză nu poartă semnătura din partea societăţii apelante.
Nu este de acord cu susţinerile instanţei de fond conform cărora nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale. Singura dovadă de îndeplinire a obligaţiilor contractuale era acel proces verbal de recepţie finală care nu exista tocmai pentru ca această recepţie nu s-a făcut. De observat că sunt în prezenţa obligaţiilor civile contractuale şi nu delictuale, unde contractul este cel care stabileşte modalităţile de executare ale contractului, instrumentele şi termenele de plată precum şi probaţiunea acestor obligaţii (procesul verbal de recepţie).
Faţă de apelul promovat intimata reclamantă SC L&M A SRL prin lichidator judiciar C C IPURL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive, conform, art. 2513 din Noul Cod civil „prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen d e judecată la care părţile sunt legal citate”. Astfel, pârâta avea dreptul să invoce excepţia prescripţiei extinctive cel mai târziu la primul termen de judecată, în situaţia în care nu invocase excepţia prin întâmpinare. Ori, în această situaţie pârâta nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. X/04.04.2018, pronunţată de Judecătoria Balş, în dosar nr. X/184/2017, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta L&M A S.R.L., împotriva pârâtei S S S.R.L. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6000 lei reprezentând contravaloare servicii.
Cu privire la motivul de apel privind termenul de invocare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, tribunalul reţine următoarele:
Un prim aspect pe care instanţa îl va analiza este cel legat de termenul de formulare de către apelanta-pârâtă a întâmpinării la prima instanţă.
Analizând actele de procedură efectuate de apelanta-pârâtă la prima instanţă, se constată că aceasta a formulat întâmpinare şi cerere de repunere în termenul de formulare a întâmpinării motivat de faptul că, în opinia sa, nu au fost respectate disp. art. 163 alin.8 Cpc coroborate cu alin.3 şi 5, în sensul că, pentru termenul de judecată din data de 02.03.2018 nu fost întocmită o înştiinţare, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, plicul cuprinzând citaţia fiind depus în cutia poştală.
Tribunalul constată că instanţa a apreciat în mod corect că procedura a fost legal îndeplinită, întrucât nu este necesară afişarea unei înştiinţări în cazul în care actele de procedură au fost depuse la cutia poştală, însă, mai constată necesar a adăuga că, în contextul în care termenul pentru depunerea întâmpinării se situează în intervalul procedurii de regularizare, acesta nu se calculează în funcţie de citaţia emisă pentru primul termen de judecată.
În concluzie, având în vedere că, din practicaua încheierii civile din data de 02.03.2018, rezultă că instanţa a acordat apelantei-pârâte cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de formulare a întâmpinării, tribunalul apareciază că, prin constatarea ca neîntemeiat a motivului invocat pentru repunerea în termen, judecătoria a respins implicit cererea de repunere în termenul de formulare a întâmpinării, soluţie care se impune şi în baza constatărilor instanţei de apel.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, se reţin următoarele:
În drept, art.2.513 C.civ. prevede că prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
În interpretarea articolului menţionat se reţine că, faţă de regimul de ordine privată al excepţiei, pentru a-şi produce efectele, prescripţia extinctivă trebuie să fie invocată de către debitor sau de alte persoane interesate. În cazul unei acţiuni introduse de către creditor împotriva debitorului, acesta din urmă trebuie să-şi exercite dreptul de opţiune odată cu formularea întâmpinării sau, în lipsa acesteia, până la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate.
Deşi pârâta-apelantă a fost decăzută din dreptul de a formula întâmpinarea, sancţiunea lipseşte actul de procedură de efectele sale procedurale fireşti, care, în cazul întâmpinării, sunt reprezentate posibilitatea de a formula apărările şi excepţiile prevăzute de art. 205 Cpc.
Însă, după cum s-a arătat în doctrină, dacă actul cuprinde manifestări de voinţă, declaraţii sau constatări de fapt, acestea îşi vor produce efectele.
În speţă, actul de procedură reprezentat de întâmpinare, efectuat peste termen şi lovit de nulitate potrivit art.185 alin.1 teza a II-a, cuprinde manifestarea de voinţă în sensul invocării de către pârâtă a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie formulată cu respectarea termenului-limită imperativ prevăzut de art. 2.513 C.civ., respectiv primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Cum invocarea prescripţiei dreptului material la acţiune s-a făcut la prima instanţă în termenul prevăzut de lege, tribunalul urmează să analizeze excepţia prin prisma materialului probator administrat în cauză:
Instanţa urmează a avea în vedere în stabilirea incidenţei termenului de prescripţie termenul de 3 ani prevăzut de art.2517 C.civ. privitor la termenul prescripţiei extinctive.
Cu privire la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, acesta va fi stabilit prin raportare la dispoziţiile coroborate ale 2.523 C.civ. care prevede că prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui cu art.2.537 pct.1 C.civ. care prevede că prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare.
Astfel, prescripţia care a început să curgă la data de 15.04.2013, data emiterii facturii nr.X/15.04.2013, s-a întrerupt prin plata voluntară parţială efectuată la data de 23.04.2013, conform extrasului de cont curent depus la fila 29 din dosarul primei instanţe, astfel încât, la data menţionată a început să curgă un nou termen de prescripţie care s-a împlinit la data de 23.04.2017, astfel încât somaţia primită de debitoare la data de 08.11.2017 (f.9-10) nu şi-a putut produce efectul interuptiv de prescripţie prevăzut de art.2.537 pct.4 Cpc.
Având în vedere că acţiunea a primit dată certă la data de 27.12.2017 (fila 2 din dosar), instanţa constată că depunerea s-a făcut după împlinirea termenului legal de prescripţie a dreptului material la acţiune, cu consecinţa admiterii excepţiei invocate de apelanta-pârâtă.
Faţă de cele arătate în precedent, în raport de disp. art.480 alin.2 Cpc, tribunalul va schimba sentinţa civilă în sensul că va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va constata prescris debitul.
Data publicarii pe portal: 13.02.2019
Judecătoria Ineu
Reziliere contract, evacuare
Tribunalul Gorj
Fond Funciar
Curtea de Apel București
Recurs. Limitele judecăţii la instanţa de recurs. Administrarea de probe constând în mijloace materiale de probă (planşe foto). Reinterpretarea într-un nou litigiu a forţei obligatorii a contractului în ipoteza analizării anterioare a acestuia de către in
Tribunalul București
Contract de închiriere Daune-interese
Judecătoria Oradea
pretentii