În cazul contractului de mandat, mandatarul este limitat doar la actele juridice enumerate în procură, iar mandatul presupune încheierea de mandatar de acte juridice care privesc în mod special persoana mandantului şi patrimoniul acestuia. Mandatarul are

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. … s-a solicitat de către BEJ … incuviintarea executarii silite  a Contractului nr. … din data de … in vederea demararii procedurii de executare in dosarul de executare nr … .

Instanţa constată că cererea este formulată de creditorul ..., prin mandatar ..., mandatarul achitând taxa judiciară de timbru de la dosar şi angajând un avocat ales, sediul ales din cererea de executare silită fiind la sediul ... .

Instanţa reţine că în cererea de executare silită s-a arătat că societatea ... este mandatar, la dosar fiind depusă şi procura dată de ... către … .

Instanţa mai reţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 810 şi urm. Cod civil, având în vedere că procura depusă prevede în mod expres existenţa unor raporturi de mandat şi nu de administrare a bunurilor altuia, iar manifestarea de voinţă care rezultă din enumerarea drepturilor conferite reprezentantului este specifică mandatului.

Dreptul de administrare a bunurilor altuia reprezintă un dezmembrământ al dreptului de proprietate, în virtutea căruia administratorul poate face toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, nefiind ţinut de anumite limite.

Împuternicitul realizează atât acte juridice, cât şi fapte materiale cu privire la bunuri.

În cazul administrării simple (art. 795-799 NCC) acesta face acte de conservare, culege fructe, exploatează în mod profitabil bunurile, învesteşte sumele de bani pe care le administrează, efectuează acte de dispoziţie.

În cazul administrării depline, limitele în care poate acţiona sunt şi mai largi, iar în acest sens art. 800 - 801 NCC stabilesc că persoana împuternicită cu administrarea deplină este ţinută să conserve şi să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectaţiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului. Mai mult decât atât, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor sale, administratorul va putea să înstrăineze, cu titlu oneros, bunurile sau să le greveze cu un drept real ori chiar să le schimbe destinaţia, precum şi să efectueze orice alte acte necesare sau utile, inclusiv orice formă de investiţie.

Pe de altă parte, în cazul contractului de mandat, mandatarul este limitat doar la actele juridice enumerate în procură, iar mandatul presupune încheierea de mandatar de acte juridice care privesc în mod special persoana mandantului şi patrimoniul acestuia. Mandatarul are puteri limitate, pe când în cazul administratorul bunului altuia limitele sunt mult mai largi, şi tocmai de aceea dreptul de administrare a fost inclus în categoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate.

În acest sens, instanţa reţine că societatea creditoare nu a înţeles să confere societăţii ... decât un drept de reprezentare (specific contractului de mandat) şi nu a intenţionat nici un moment să constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate în sensul dreptului de administrare.  Dreptul de administrare al unei mase patrimoniale (aşa cum ar putea fi şi o serie de creanţe) conferă, de drept, administratorului bunurilor altuia şi dreptul de dispoziţie asupra unui bun individual determinat, în temeiul art. 799 alin.3 NCC. Însă, în cauza de faţă instanţa observă că drepturile conferite societăţii ... sunt în totalitate specifice contractului de mandat, şi, mai mult decât atât aceste drepturile enumerate în procură reprezintă chiar limitele conferite mandatului, iar mandantul nu a înţeles nici un moment să confere mandatarului vreun drept de administrare sau vreun drept de dispoziţie asupra vreunei creanţe.

Instanţa mai reţine că părţile au încheiat acest contract de mandat deoarece legea obligă societăţile care desfăşoară activităţi de recuperare de creanţe să fie înregistrate la ANPC şi, în acelaşi timp, le obligă să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice (OUG 50/2010, OUG 52/2016).  Aşadar, alegerea unui mandatar în România este obligatorie, iar această alegere s-a realizat strict pentru îndeplinirea condiţiilor legale şi numai pentru reprezentare, creditoarea neînţelegând să confere mandatarului decât un drept de reprezentare, limitat în mod expres numai la actele juridice enumerate în procură şi fără să constituie în favoarea mandatarului vreun drept de administrare-dezmembrământ al dreptului de proprietate.

În continuare, referitor la dreptul de reprezentare în instanţă, se reţine că potrivit art. 84  (1) NCPC Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. 

Instanţa mai reţine şi Decizia ICCJ nr. 9 din 4 aprilie 2016, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400 din 26 mai şi care a devenit obligatorie pentru instanţe de la data publicării.

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”.

Reţinând că mandatul nu îndeplineşte condiţiile legale, văzând şi prevederile art. 176 pct. 2 NCPC de unde rezultă neîndeplinirea unei condiţii extrinseci care atrage nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, instanţa va admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi va anula acţiunea.

Domenii speta

Spete similare