Depunerea contestaţiei administrative la un organ necompetent. Soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile.

Rezumat:

Plângerea prealabilă se circumscrie noțiunii mai largi de petiție, definită de art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Potrivit art. 61 alin. 1 din O.G. nr. 27/2002, petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise… autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate. În raport cu aceste dispoziţii, şi cum în cauză autoritatea greşit sesizată nu a înaintat organului competent contestația împotriva deciziei de impunere, această situație nu îi poate fi imputată reclamantului, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile nu este dată.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6623/86/14.09.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – Casa de Asigurări de Sănătate C., a solicitat anularea deciziei nr. 5499/31.05.2012 şi a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii emise pe numele său şi exonerarea de la plata acestor sume.

Prin aceeaşi cerere, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la scăderea debitului principal şi a accesoriilor aferente acestuia de pe numele său, din evidenţa analitică de plătitori şi la restituirea sumei de 1.035 lei reprezentând sumă achitată şi nedatorată, actualizată cu dobânda legală plătită de la data achitării şi până la data restituirii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea litigiului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar la data de 19.10.2017, pârâta A.J.F.P. B. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la decizia de impunere emisă de C.A.S. B. şi la deciziile de calcul accesorii emise de A.J.F.P. C., având în vedere dispoziţiile art. 36 Cod procedură civilă, cu precizarea că nu a emis actele administrativ – fiscale contestate de reclamant.

Prin precizările la acţiune depuse la dosar la data de 14.11.2017, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice C., având în vedere că o parte din deciziile referitoare la obligaţii de plată accesorii au fost emise şi de către această instituţie.

Totodată, a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia dreptului de a i se imputa sumele stabilite prin deciziile de impunere privind obligaţiile de plată pentru anii 2007, 2008, 2011 şi înregistrate sub acelaşi număr, 5499 şi care nu i-a fost comunicată procedural, nerespectând dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar la data de 13.12.2017, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C. a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, motivat de neîndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2017, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost modificată în condiţiile art. 204 Cod procedură civilă, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice C..

Prin sentinţa nr. 420 din 29 martie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

Respinge excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AJFP B..

Respinge primul capăt de cerere formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu AJFP B., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată, de reclamantul A., în contradictoriu cu C.N.A.S.  Casa de Asigurări de Sănătate C. şi D.G.R.F.P. C. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C.

Anulează decizia nr. 5499/31.05.2012 şi decizia nr. A5499/31.05.2012 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – Casa de Asigurări de Sănătate C.

Anulează deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 2230143803329 din 31.12.2014, nr. 2230142910817 din 30.09.2014, nr. 2230141535135 din 30.07.2014, nr. 2230140588199 din 31.03.2014, nr. 2230137662362 din 31.12.2014, nr. 2230136515168 din 30.09.2013, nr. 2230135762251 din 01.07.2013, nr. 2230134880497 din 31.03.2013, 2230132393326 din 31.12.2012 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice  AJFP C.

Obligă pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. – AJFP C. şi AJFP B. să restituie sumele achitate în baza deciziilor anulate, la care se va adăuga şi dobânda legală de la data achitării (15.06.2017) până la data restituirii efective.

Împotriva acestei sentinţei, în termen legal, au promovat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. şi Casa de Asigurări de Sănătate C.

În susţinerea căii de tac promovate, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 Cod procedură civilă, recurenta Casa de Asigurări de Sănătate C. a arătat că pentru a se pronunţa în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepţiei inadmisibilităţii, Tribunalul Suceava a reţinut în motivare aspecte contradictorii: pe de o parte a arătat faptul că „reclamantul a făcut dovada depunerii contestaţiei la AJFP B. la data de 17.07.2017 cu înscrisul intitulat contestaţie înregistrat sub nr. 50577 din 17.07.2017 şi AJPF B. a depus răspunsul la această contestaţie, însă nu a comunicat organului competent contestaţia administrativă” şi, pe de altă parte, a menţionat faptul că „potrivit art. 207 alin. 2 din O.G. nr. 93/2003 în cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta în termen de 5 zile de la înregistrare organului de soluţionare competent”. Totodată, este consemnat faptul că „instanţa reţine că reclamantul se află încă în termen pentru depunerea contestaţiei administrative”.

A susţinut recurenta că din analiza cumulativă a celor reţinute de instanţa de fond, precum şi din apărările pe care instituţia le-a formulat în faţa primei instanţe, este evident faptul că excepţia inadmisibilităţii este temeinic şi legal susţinută, întrucât nu există nici o contestaţie administrativă formulată de către contribuabil la sediul CAS C., ceea ce echivalează fără echivoc cu lipsa procedurii prealabile.

A solicitat admiterea recursului pe care l-a promovat, , modificarea în tot a sentinţei recurate pentru motive de nelegalitate şi în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Motivele de recurs invocate de  Direcţie Generală Regională a Finanţelor Publice C. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. nu vor fi supuse analizei instanţei de control judiciar întrucât la termenul de astăzi, Curtea a invocat excepţia lipsei de interes a recursului declarat de această parte, pe care, în considerarea dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă  urmează a o analiza cu precădere.

Curtea reţine că interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit prin iniţierea actului de procedură şi trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, ci pe întreaga durată de desfăşurare a procesului, ori de câte ori se promovează o formă procedurală care intră în conţinutul acţiunii civile. În aplicarea acestei reguli, interesul trebuie să existe şi la momentul exercitării unei căi de atac.

În cauză, un astfel de folos practic care să revină recurentei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. nu există din moment ce prin sentinţa atacată s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi fiind respins primul capăt de cerere formulat de reclamant ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Ca atare, cum interesul de principiu nu legitimează exerciţiul dreptului la acţiune, iar această parte nu a căzut în pretenţii, Curtea constată că excepţia este întemeiată, urmând a respinge recursul formulat de Direcţie Generală Regională a Finanţelor Publice C. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. ca lipsit de interes.

Examinând sentinţa atacată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor de recurs invocate de către pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 condiţionează sesizarea instanţei de contencios administrativ de îndeplinirea procedurii prealabile.

Potrivit terminologiei folosite de art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă se exercită pe calea unei plângeri, prin care persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Art. 2 alin. 1 lit. j) din aceeași lege definește plângerea prealabilă ca fiind „cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”.

În materie fiscală, această procedură prealabilă, condiţie obligatorie a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune, este reglementată prin art. 268 alin.1) şi 2) şi art.281 alin. 2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. 1 şi 2 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscal „împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii. Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal".

Conform art. 281 alin. 2 din aceeaşi lege „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii". Dar în situația când autoritatea administrativă nu soluționează contestația în termen de 6 luni de la data depunerii contestației, potrivit art. 281 alin. 4 din lege „ contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”

Din prevederile legale susmenţionate se reţine că, valorificarea dreptului de acces la instanţă implică mai întâi soluţionarea contestaţiei administrative prevăzută de lege, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii de soluţionare a contestaţiei, iar în subsidiar posibilitatea de a ataca direct actul administrative fiscal vătămător.

Dar, plângerea prealabilă se circumscrie noțiunii mai largi de petiție, definită de art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 233/2002, drept „cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale, de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice”.

Mergând pe aceiaşi reglementare, legiuitorul a prevăzut şi situaţia în care particularii ar putea să nu identifice autoritatea administrativă la care să îndrepte plângerea şi a acoperit această situaţie cu un mijloc de protecţie efectiv, dispunând prin art. 61 alin. 1 din O.G. nr. 27/2002 „Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta”.

Reclamantul s-a îndreptat la data de 17.07.2017 cu plângere la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. care nu s-a conformat dispoziţiilor sus citate și nu a înaintat recurentei Casa de Asigurări de Sănătate C. contestația împotriva deciziei de impunere, situație ce nu îi poate fi imputată.

Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost corect respinsă de instanța de fond motiv pentru care, în temeiul art. 486 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare