Drept Civil - contestaţie la executare şi suspendare executare silită

- contestaţie la executare şi suspendare executare silită –

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  551

Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2018

  Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea AA în contradictoriu cu intimatul BB, având ca obiect contestaţie la executare şi suspendare executare silită (dosar executare nr.).

  La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au lipsit reprezentantul contestatoarei şi intimatul.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

  - cauza este la primul termen de judecată;

  - prin cererea principală, contestatoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În considerarea dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa îşi verifică din oficiu competenţa şi se consideră competentă general, material şi teritorial, în soluţionarea cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 260 alin. 4 Cod de procedură fiscală.

  Instanţa constată că prezenta contestaţie la executare este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a cauţiunii, potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

Instanţa păşeşte la judecarea în fond a cauzei, în temeiul art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă, având în vedere cererea contestatoarei prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

În considerarea dispoziţiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 şi art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată atât de către contestatoare, cât şi de către intimat, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea prezentei pricini.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare, potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 394 Cod de procedură civilă.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra contestaţiei la executare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de, contestatoarea AA, instituţie aflată în subordinea AA l-a chemat în judecată pe intimatul BB, solicitând anularea tuturor actelor de executare întocmite de Biroul executorului judecătoresc Cotoi Cornel în dosarul de executare nr. pentru suma totală de 10281,98 lei, respectiv somaţia din, încheierea nr. din de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea nr. emisă de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr..

A solicitat şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare, precum şi, în temeiul art. 719 alin. 7 din Codul de procedură civilă, suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea irevocabilă a cererii de suspendare a executării silite.

Instanţa a dispus disjungerea cererii de suspendare provizorie, prin încheierea  de şedinţă din data de, fiind format dosarul nr., iar prin încheierea nr. 5000 din camera de consiliu din data de a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, în ceea ce priveşte suspendarea executării silite, invocă prevederile OUG nr. 52/2017, arătând că procedura de restituire a sumelor încasate cu titlu de taxă auto sub toate formele ei este strict prevăzută de OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Art. 1 alin. 6 prevede că „(6) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: a) pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018; b) pentru timbrul de mediu pentru autovehicul, în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019.”

Conform art. 7, punerea în executare a cererilor de restituire a taxei auto se suspendă de drept, astfel că executorul judecătoresc nu poate dispune începerea executării silite.

A mai arătat că sumele pentru care instituţia este executată silit au fost achitate de BB cu titlu de taxă de emisii de poluare reglementată de OUG nr. 9/2012. Potrivit art. 1 din OUG nr. 9/2012, „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal privind instituirea taxei de poluare, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.” Astfel, sumele achitate cu titlu de taxă auto au fost doar încasate de instituţie, sumele fiind virate în cursul aceleiaşi zile către Fondul de mediu, instituţie care gestionează aceste sume.

Din titlul executoriu - sentinţa civilă nr., rămasă definitivă prin decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Bacău – rezultă în mod cert faptul că şi Administraţia Fondului pentru Mediu trebuie să asigure fondurile necesare restituirii taxei auto.

În aceste condiţii, a considerat că există riscul ca instituţia să fie prejudiciată prin executarea silită demarată de executorul judecătoresc, astfel că se impune suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare.

Pe fondul cauzei, a arătat că Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr., pronunţată în dosarul nr., a obligat instituţia să restituie taxa auto în sumă de 8557 lei. Procedura este strict prevăzută de OUG nr. 52/2017.

Contestatoarea a susţinut că în mod greşit s-a menţionat ca termen limită pentru achitarea creanţei o zi, raportat la prevederile OG nr. 22/2002 care instituie măsuri normative derogatorii de la procedura comună de executare silită, prevăzută în Codul de procedură civilă, măsuri ce stabilesc atât asupra căror resurse băneşti ale instituţiilor publice se poate face executare silită, cât şi momentul de la care se poate efectua urmărirea silită, fără ca între cele două norme să existe o legătură de interdependenţă.

Potrivit art. 1, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă şi că acestea nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate.

A contestat şi onorariul executorului judecătoresc de 910 lei şi cheltuielile de executare în sumă de 192,9 lei, stabilite prin încheierea din, emisă de executorul judecătoresc, apreciind că aceste cheltuieli nu sunt datorate. În conformitate cu prevederile art. 665 alin. 5 pct. 1 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc ar fi trebuit să respingă cererea de încuviinţare a executării silite deoarece în domeniul restituirii taxei auto stabilite în baza unor sentinţe judecătoreşti există o altă autoritate competentă, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin organele fiscale competente sau Administraţia Fondului pentru Mediu, după caz, conform procedurii prevăzute de art. 1 alin. 4 din OMFP nr..

În dovedire, a anexat în copie înscrisuri: somaţie din, sentinţa civilă nr., pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr., încheierea nr. de încuviinţare a executării silite pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ, în dosarul nr., încheierea nr. emisă de executorul judecătoresc Cotoi Cornel în dosarul de executare nr..

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 7 din OG nr. 22/2002.

Intimatul BB a formulat întâmpinare în cauză, depusă la data de, la fila 18, arătând că suntem în faţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi aceasta se aduce la îndeplinire prin executor judecătoresc. A subliniat că a achitat suma de  lei cu titlu de timbru de mediu încă din data de şi nici până în ziua de azi nu i-a fost restituită, fiind privat de folosinţa acestei sume băneşti.

A anexat, în copie, sentinţa civilă nr., pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr., încheierea nr. de încuviinţare a executării silite, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ, în dosarul nr..

Contestatoarea nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părţi.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr., pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr., (definitivă prin decizia civilă nr., pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.) a fost obligată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în numele şi pentru AA, să restituie intimatului BB suma de 8557 lei, reprezentând timbru de mediu, precum şi dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data plăţii.

Totodată, instanţa a obligat Administraţia Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată.

Au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.

La data de 27.07.2017, creditorul BB s-a adresat executorului judecătoresc Cotoi Cornel pentru punerea în executare silită a hotărârii judecătoreşti susmenţionate, fiind deschis dosarul de executare nr. 202/2017.

Prin încheierea civilă nr. 4001 din, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr., instanţa a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr..

În drept, potrivit art. 712 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.”

Aşadar, contestaţia la executare se prezintă ca o cale de atac specifică fazei executării silite, întrucât prin intermediul ei se tinde la desfiinţarea unor acte execuţionale, efectele sale fiind similare cu cele ale desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti sau a altui act jurisdicţional.

Prezenta contestaţie este îndreptată împotriva executării silite însăşi, vizând nu legalitatea actelor de executare în particular, ci legalitatea chiar a pornirii executării silite.

Instanţa reţine că, în prezenta cauză, se impune a analiza ce norme au prevalenţă, cele din dreptul intern, invocate de contestatoare, sau cele ale dreptului comunitar, incidente în raport de situaţia de fapt.

Instanţa apreciază ca prezentând relevanţă pentru speţa de faţă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-288/14, Silvia Ciup împotriva Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Potrivit argumentului 50 al Hotărârii, „Rezultă că principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a sumelor datorate în temeiul dreptului Uniunii și al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătorești executorii precum cel prevăzut la articolul XV din OUG nr. 8/2014 și de Ordinul nr. 365/741/2014.” Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a concluzionat la argumentul 52, linuţa a treia că „Principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a sumelor datorate în temeiul dreptului Uniunii și al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătorești executorii precum sistemul în discuție în litigiul principal, care prevede o eșalonare pe cinci ani a rambursării acestor sume și care condiționează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei alte taxe, fără ca justițiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autoritățile publice să își îndeplinească obligațiile dacă acestea nu și le îndeplinesc de bunăvoie.”

Contestatoarea a invocat prevederile OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Instanţa reţine că, potrivit expunerii de motive a acestei din urmă Ordonanţe, la adoptarea ei s-a ţinut cont de „jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia dreptul contribuabilului de a obţine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecinţa şi completarea drepturilor conferite justiţiabililor de dispoziţiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, statul membru fiind, aşadar, obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, iar efectul direct al hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene îl constituie obligaţia statului român şi a autorităţilor fiscale la restituirea integrală şi imediată a taxelor auto nelegal colectate”.

Totuşi, instanţa apreciază că intervenirea acestui act normativ (publicat la data de 07.08.2017) ulterior formulării cererii de executare silită  la 27.07.2017 nu poate conduce la anularea actelor de executare legal emise, în raport de legea în vigoare la data emiterii lor.

De altfel, potrivit art. 3 alin. 1 din OUG nr. 52/2017, „Hotărârile judecătoreşti definitive care au ca obiect restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu au fost emise decizii de soluţionare a cererii de restituire, precum şi cele care devin executorii după termenul prevăzut la art. 1 alin. (2) se aduc la îndeplinire potrivit dispoziţiilor stabilite de către instanţa judecătorească…”.

Deşi art. 7 din O.U.G. nr. 52/2017, invocat de către contestatoare prin precizarea depusă la dosar, prevede suspendarea de drept a procedurilor de executare silită, instanţa constată că, în cauză, are prioritate jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia dreptul contribuabilului de a obţine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecinţa şi completarea drepturilor conferite justiţiabililor de dispoziţiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, statul membru fiind, aşadar, obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, iar efectul direct al hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene îl constituie obligaţia statului român şi a autorităţilor fiscale la restituirea integrală şi imediată a taxelor auto nelegal colectate, pentru a evita o posibilă declanşare a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a normelor derogatorii prevăzute de O.G. nr. 22/2002, instanţa apreciază că acestea prevăd obligaţia instituţiei publice de a face demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Potrivit art. 2, „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”

În cauză, titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă la data de 15.03.2017, pronunţată în contradictoriu cu această instituţie. Or, până la data soluţionării contestaţiei, termenul de 6 luni este deja epuizat.

Se impune a aminti că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că atunci când statul a figurat într-un litigiu în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească împotriva sa, acesta are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru punerea de îndată în aplicare a hotărârii judecătoreşti, fără a pretinde părţii care a câştigat să urmeze alte proceduri pentru a obţine executarea silită. În acest sens, instanţa aminteşte argumentul nr. 42 din Hotărârea din 22 februarie 2007, pronunţată în Cauza Gavrileanu împotriva României: „Cu toate acestea, Curtea aminteşte că a considerat deja că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate implica o încălcare a art. 6 § 1 din convenţie, mai ales atunci când obligaţia de a executa respectiva hotărâre revine unei autorităţi administrative…”.

Nici contestaţia referitoare la onorariul executorului judecătoresc şi la cheltuielile de executare nu este întemeiată, nefiind aduse argumente în sprijinul acesteia.

Susţinerile contestatoarei în sensul că executorul trebuia să respingă cererea de încuviinţare a executării silite deoarece competenţa aparţine organelor fiscale nu sunt  întemeiate.

Pe de o parte, instanţa subliniază că încuviinţarea executării silite s-a realizat de către instanţa de executare, potrivit încheierii civile nr. 4001 din 24.08.2017, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr. 8385/279/2017.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că, în realitate, competenţa aparţine executorului judecătoresc deoarece pentru creditorul BB creanţa nu are caracter fiscal. Dispoziţiile art. 623 din Codul de procedură civilă reglementează competenţa generală a executorului judecătoresc, precum şi categoriile de creanţe exceptate de la urmărirea silită derulată de executorul judecătoresc statuând că „executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”. Prevederile invocate de către contestatoare, respectiv art. 1 alin. 4 din  OMFP nr. 741/2014, nu au nicio relevanţă sub aspectul executării silite a hotărârii judecătoreşti ce constituie titlul executoriu în cauză.

În consecinţă, instanţa va respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea AA în contradictoriu cu intimatul creditor BB.

Subsecvent, cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect întrucât viza perioada până la soluţionarea contestaţiei la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea AA, cu sediul în municipiul, judeţul Neamţ în contradictoriu cu intimatul BB

Constată ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

  Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2018.

Domenii speta

Spete similare