Nulitatea unui contract administrativ. Existența cauzei ilicite în sensul art. 1238 alin. 2 Cod civil.

Rezumat:

Pentru a se dispune anularea unui contract pentru cauză ilicită este necesar a se dovedi convenţia părţilor la încheierea actului cunoscând că acesta se încheie în frauda legii. Or, atunci când modalitatea concretă în care s-au derulat raporturile contractuale dintre părţi nu denotă intenţia acestora de a evita respectarea dispoziţiilor art. 97 din HG 925/2006, nu putea fi reţinută frauda legii.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.04.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A., prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC B. SRL şi SC C. SRL, constatarea nulităţii absolute a Actului adiţional nr. ../20.06.2013 la Contractul ../01.10.2009 încheiat între reclamantă şi prim pârâta, obligarea pârâtei SC B. SRL să restituie suma de 178.012 lei achitată cu titlu de valoare actualizare în temeiul Actului adiţional nr. ../20.06.2013 la contractul ../01.10.2009, sume la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele conform art. 73 indice 1 din Legea 500/2002, obligarea pârâtei SC C. SRL să restituie suma de 478.879 lei, achitată cu titlu de valoare actualizare în temeiul Actului adiţional nr. ../20.06.2013 la Contractul .../01.10.2009 şi a Contractului de cesiune 651/2014, sumă la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele.

Prin sentinţa nr. 559 pronunţată la data de 19 septembrie, Tribunalul Botoşani, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de formulată de reclamantă, a constatat nulitatea absolută a Actului adiţional nr. 6/20.06.2013 la Contractul de lucrări nr. 4551/201.10.2009 şi a obligat pârâta SC B. SRL să plătească reclamantei suma de 178.012 lei, şi pe pârâta SC C. SRL să plătească reclamantei suma de 478.879 lei, reprezentând valoare actualizare achitată în temeiul actului adiţional, sume la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la recuperarea sumelor.

Împotriva sentinţei anterior menţionate, au formulat cereri de recurs pârâţii SC C. SRL şi B. SRL.

Prin cererea de recurs, pârâta C. SRL a invocat în primul rând excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată motivat de faptul că reclamanta intimată nu a parcurs procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 7 pct. 6 lit. b) şi c) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru a soluţiona această excepţie a solicitat instanţei de judecată să aibă in vedere faptul că potrivit art. 2 alin. l lit. c) din Legea 554/2004 sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Aşadar, Contractul de lucrări nr..../20.10.2009 precum şi actele adiţionale încheiate având ca obiect „Modernizare drum comunal ...” este un contract ce are ca obiect lucrări de interes public, deci este un contract administrativ. Prin urmare, a susţinut că dispoziţiile art. 7 alin. 6 în ce priveşte efectuarea procedurii prealabile îi sunt aplicabile.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anulare Act adiţional şi pretenţii, a apreciat că procedura prealabilă trebuia parcursă de reclamantă în raport de dispoziţiile art. 7 alin. 6 lit. b) şi c) din Legea 554/2004, respectiv procedura prealabilă trebuia îndeplinită în termen de 6 luni de la data încheierii Actului Adiţional nr. .../20.06.2013 (data modificării contractului - lit. b) sau de la data efectuării de către reclamantă a plăţii sumelor cu titlu de actualizare contract (plăţile au fost efectuate concomitent cu plata lucrărilor executate şi facturate de societatea noastră, perioada septembrie 2014- noiembrie 2015).

Ca atare, a susţinut că, procedura prealabilă ar fi trebuit parcursă în termen de 6 luni de la data modificării contractului prin act adiţional, respectiv până la data de 20.12.2013 sau în termen de 6 luni de la data ultimei plăţi reprezentând ajustarea preţului contractului, respectiv noiembrie 2015. Cum procedura prealabilă a fost efectuată de către reclamanta intimată la data de 03.04.2018, rezultă că termenul de 6 luni a fost depăşit, motiv pentru care procedura prealabilă se consideră a nu fi fost efectuată, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, a subliniat următoarele:

În primul rând, a criticat soluţia pronunţată de către instanţa de fond ca nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 97 din HG 925/2006 şi art. 1238 alin. 2 Cod Civil ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin l pct. 8 Cod procedură civilă.

De asemenea a apreciat că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază dispoziţia cu privire la obligarea societăţii la plata dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor de întârziere calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la recuperarea sumelor, astfel fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. l pct. 6 Cod procedură civilă .

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin l pct. 8 Cod procedură civilă (aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenta a precizat următoarele:

Instanţa de fond a considerat că, în cauză este dat efectul puterii de lucru judecat, conform dispoziţiilor art. 430 alin. 2 şi 431 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la Decizia 3373/2017 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul .../40/2016 în sensul că s-au validat constatările Camerei de Conturi din Decizia 16/2016 în sensul că ajustarea preţului Contractului de lucrări nr... /20.10.2009 nu era posibilă prin Actul Adiţional nr. .. din 20.06.2013.

Ca urmare a efectului puterii de lucru judecat, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1236 alin. 2 şi 1238 alin. 2 Cod civil, constatând practic caracterul ilicit al Actului Adiţional nr. ../20.06.2013 de actualizare a preţului contractului şi stabili anularea acestuia ca fiind lovit de nulitate absolută.

 În această privinţă, recurenta a apreciat că instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1238 alin. 2 Cod civil, potrivit căruia: „Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască", întrucât, a susţinut că, la momentul încheierii contractului, dar şi a Actului Adiţional părţile nu au avut intenţia de a frauda legea.

Totodată, a precizat că, la încheierea contractului părţile au stabilit prin art. 19.2 de principiu posibilitatea de ajustare a contractului, admiţând faptul că formularea nu este una fericită, însă voinţa de a contracta în sensul ajustării preţului contractului este foarte clară. Mai mult părţile, dând dovadă de bună credinţă stabilesc faptul că ajustarea se poate face doar în situaţia în care termenul de finalizare a contractului se va prelungi peste 12 luni şi nu imediat ce se constată existenţa cauzelor ce pot conduce la ajustarea preţului. În acest sens, a menţionat şi că, dispoziţiile contractuale, inclusiv art. 19.2 au fost stabilite prin documentaţia de atribuire de către Autoritatea contractantă, astfel că acestea nu puteau fi modificate la semnarea contractului.

Pe de altă parte, a apreciat că, înţelegerea părţilor contractante de a frauda legea, în sensul art. 1238 alin. 2 Cod civil, trebuie analizată şi din următoarea perspectivă:

Astfel, a precizat faptul că, iniţial, Contractul de lucrări nr. .../20.10.2006 a fost semnat de Autoritatea contractantă cu SC B. SRL. De asemenea, Actul Adiţional nr. .../20.06.2013 a fost semnat cu acelaşi antreprenor. În acest context, a arătat că SC B. SRL datorită faptului că autoritatea contractantă nu a avut asigurate sursele de finanţare a renunţat la contract, dovadă fiind adresa 635/06.08.2014. Astfel la momentul solicitării de reziliere a contractului de către SC B. SRL ritmul de finanţare a lucrării pentru perioada 2009- 2014 a fost ele 16.02% în condiţiile în care lucrarea trebuia finalizată şi achitată într-un termen de 6 luni.

Aşadar, a susţinut că, dacă antreprenorul iniţial ar fi urmărit să profite de posibilitatea de ajustare a preţului contractului stabilită prin Actul adiţional nr.... ar fi continuat contractul. Acesta însă a înţeles să renunţe, notificând în acest sens Autoritatea contractantă. Ca urmare a acestor împrejurări recurenta a acceptat cesiunea Contractului de lucrări nr. .../20.10.2016 semnând în acest sens Contractul de cesiune nr. .../08.08.2014.

Astfel, recurenta SC C. a susţinut că a înţeles să preia continuarea Contractului de lucrări .../20.10.2016 cunoscând faptul că obligaţiile de plată ale Autorităţii contractante sunt executate foarte greu, însă a avut în vedere posibilitatea de actualizare a preţului stabilită prin Actul Adiţional nr... care era un mijloc juridic de a echilibra prestaţiile părţilor în contract. De altfel, a considerat că buna credinţă a acesteia a fost dovedită şi pe parcursul executării contractului întrucât s-au executat lucrări la preţurile din 2014-2015 fără ca acestea să fie achitate de beneficiar. A mai precizat în acest sens, că la momentul de faţă autoritatea contractantă îi datorează peste un milion de lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate. Suma formează obiectul dosarului .../40/2016 pe rolul Tribunalului Botoşani, dosar ce a fost suspendat până la soluţionarea dosarului .../39/2016 pe rolul Curţii de Apel Suceava.

Având în vedere că, în condiţiile date, recurenta din executarea contractului, înregistrează un prejudiciu semnificativ, care nu este în concordanţă cu principiul echilibrului contractual, a susţinut că rezultă cu certitudine faptul că, în nici un caz, antreprenorii care au executat Contractul de lucrări .../20.10.2009 nu au urmărit procurarea unui venii ilicit prin încheierea unui act în frauda legii, ci au data dovadă de bună credinţă în executarea obligaţiilor.

De altfel, a apreciat că, instanţa ar trebui să analizeze conduita părţilor contractante şi să constate că Autoritatea contractantă a dat dovadă de rea credinţă întrucât a scos la licitaţie o lucrare ce nu avea asigurată sursa de finanţare. În susţinerea acestei idei, a arătat ca drept dovadă faptul că aceasta se obliga să achite lucrarea în 6 luni (termenul de execuţie) ori în 5 ani nu a achitat decât 16.02% din valoarea acesteia. Mai mult decât atât arătat că autoritatea contractantă mai are de achitat lucrări care sunt efectuate din anul 2015, reprezentând o sumă consistentă.

În condiţiile mai sus menţionate a apreciat că nu se impune o interpretare în sensul fraudării legii de către recurentă, respectiv nu a existat niciodată intenţia de a evita dispoziţiile art. 97 din HG 925/2006, intenţia părţilor contractante fiind divergentă: autoritatea contractantă dorind să execute o lucrare fără a avea surse de finanţare, iar antreprenorii dorind a se proteja de eventualele prejudicii ce li s-ar crea ca urmare a neplăţii la timp a lucrărilor executate şi a prelungirii duratei de executare a contractului.

Ca atare a apreciat că instanţa de fond a dat dovadă de o exigenţă exagerată în aplicarea dispoziţiilor art. 94 din HG 925/2006 şi 1238 alin. 2 Cod Civil neţinând seama de situaţia de fapt în care s-au derulat raporturile contractuale dintre părţi şi nici de voinţa lor expresă.

Astfel, recurenta SC C. , a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea fraudei la lege şi implicit a nulităţii absolute a Actului adiţional nr... 20.06.2013 la contract, motiv pentru care se impune respingerea capătului de cerere privind anularea acestuia.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. l pct. 6 Cod procedură civilă a învederat instanţei de control că prin dispozitiv au fost acordate cu titlu general accesorii reprezentând ,,dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere". Ori a apreciat că această chestiune se impunea a fi analizată şi motivată de instanţă, întrucât se pune problema naturii juridice a acestor accesorii. În acest sens a arătat că instanţa menţionează fără a motiva că accesoriile trebuie calculate raportat la veniturile bugetare. Ori, sumele rezultate din contract nu sunt venituri bugetare, lor trebuind să li se aplice dispoziţiile contractuale privind plăţile, respectiv clauza penală dacă aceasta există în contract. Instanţa de fond însă nu a menţionat nimic cu privire la aceste aspecte, astfel încât recurenta a considerat soluţia acesteia ca fiind nemotivată.

Faţă de cele prezentate prin cererea de recurs, a solicitat instanţei de control judiciar admiterea recursului casarea sentinţei 559/19.09.2018 cu consecinţa respingerii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Actului Adiţional nr. ../20.06.2013 la Contractul de lucrări nr. .../20.10.2009 precum şi a capătului de cerere ce vizează obligarea recurentei SC C. la plata sumei de 478.879 lei reprezentând valoarea actualizată achitată în baza Actului Adiţional la care se adaugă accesorii.

Prin cererea de recurs, pârâta B. SRL a apreciat sentinţa instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nelegală şi neîntemeiată.

În susţinerea căii de atac declarate, recurenta s-a prevalat de dispoziţiile art. 20 din Legea 554/2004, ale art. 488 pct. 8 şi art. 483 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În privinţa motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă a susţinut că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea vădită a normelor de drept material, respectiv prevederile HG nr. 925/2006, pe care a apreciat că au fost analizate doar unilateral şi parţial, nu în integralitate aşa cum se impunea.

Totodată, a criticat soluţia instanţei de fond pe motivul că analiza acţiunii a fost făcută exclusiv cu raportare la concluziile din hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul .../40/2016 fără însă, a se analiza temeiurile legale ce justificau încheierea actului adiţional de către părţi.

A susţinut că din întreaga situaţie de fapt reţinută şi indicată atât în prima hotărâre a Curţii de Apel, cât şi în cauza de faţă, indică cert, că acest act adiţional s-a încheiat în contextul în care UAT Comuna A. nu a beneficiat de bugetul necesar aferent lucrărilor în termenul iniţial stabilit, buget care trebuia pus la dispoziţie de MDRAP.

Ori, în condiţiile în care OUG nr. 34/2006 valabil la acea dată prevedea obligaţia UAT de a avea acel buget pentru a putea începe achiziţia publică aferentă, a apreciat că, MDRAP a asigurat UAT Comuna A. de existenţa acestui buget pentru a putea fi finalizată procedura de achiziţie, iar lipsa ulterioară a acestui buget, aspect ce se circumscrie, clar acelor circumstanţe imprevizibile şi independente de voinţa părţilor - art. 97 alin. 4 din HG nr. 925/2006 justifică pe deplin încheierea după 4 ani a actului adiţional ce viza acoperirea creşterii costurilor – art. 97 HG nr. 925/2006 alin. 5.

În acest sens a precizat că în fundamentarea preţului contractului, părţile au avut în vedere aceste circumstanţe, chiar dacă nu le-au scris efectiv, situaţia fiind motivată şi probată în cauză.

Totodată, recurenta a susţinut că justificarea încheierii actului adiţional este certă şi clară şi are la bază acoperirea creşterii unor costuri avute în vedere şi care au crescut foarte mult în perioada de 4 ani în care piaţa construcţiilor s-a stabilizat, preţurile crescând în domeniul acesta.

A mai criticat şi faptul că nicio instanţă nu a analizat art. 97 din HG nr. 925/2006 în integralitatea lui şi motivele reale ce au fost avute în vedere de către părţi la momentul încheierii contractului.

A arătat că decizia Curţii de Apel în analizarea deciziei Curţii de Conturi are putere de lucru judecat însă numai pe articolele şi logica juridică avută în vedere, care s-a raportat exclusiv la aliniatele 1-3 ale art. 97 din HG nr. 925 şi nicidecum în integralitatea lui.

În virtutea aceluiaşi act normativ, în conformitatea cu dispoziţiile art. 97, alin. 6, a susţinut că este în drept să ceară penalităţi şi daune atunci când din culpa autorităţii contractante se prelungeşte durata contractului, peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, însă din întreg probatoriu se arată clar că nu din culpa autorităţii contractante s-a prelungit, ci datorită lipsei alocării bugetare care nu poate fi asimilată nicidecum unei culpe a autorităţii. În atare condiţii, a apreciat că în mod evident se aplică dispoziţiile alin. 4 şi 5, forma care era în vigoare şi la data încheierii contractului de achiziţie publică şi la data încheierii actului adiţional.

 A apreciat recurenta că, instanţa de fond nu a procedat la analiza temeinică a textelor de lege care erau aplicabile, înţelegând să aplice şi să analizeze doar apărările formulate de părţi şi s-a raportat în exclusivitate la decizia Curţii de Apel, asta deşi avea obligaţia de a analiza temeiurile legale aplicabile în integralitate, instanţa nefiind nicidecum ţinută de temeiurile de drept învederate sau de apărările/acuzele aduse.

Concluzionând, faţă de toate cele expuse anterior, a susţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 este în mod evident incident în cauză şi a solicitat admiterea recursului, analizarea în întregime a acţiunii şi a apărărilor formulate în prezentul recurs precum şi la fondul cauzei, prezentul recurs având caracter devolutiv în conformitate cu prevederile Legii 554/2004.

Pe fondul cauzei, a apreciat că, din interpretarea actelor normative invocate, coroborată cu prevederile contractuale şi lipsa alocării fondurilor de către MDRAP în vederea finanţării lucrărilor ca şi circumstanţa imprevizibilă şi independentă de părţile contractante, a solicitat instanţei să constate că actualizarea preţului contractului s-a realizat cu respectarea prevederilor legale şi, pe cale de consecinţă, să respingă capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului adiţional precum şi a capătului de cerere referitor la restituirea sumei de 178.012 lei şi, implicit a eventualelor dobânzi şi penalităţi.

Prin întâmpinare, intimata – reclamantă UAT A. a solicitat respingerea recursurilor formulate cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de Tribunalul Botoşani.

Cu privire la recursul formulat de SC C. SRL, intimata a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, argumentând:

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii invocate, a susţinut că aceasta nu este întemeiată, solicitând în consecinţă respingerea acesteia, sens în care a înţeles să formuleze următoarele excepţii procesuale şi apărări:

1.A susţinut că, recurenta în motivarea excepţiei inadmisibilităţii, nu a invocat lipsa procedurii prealabile, ci de fapt, tardivitatea acesteia, respectiv faptul că această conciliere nu s-ar fi realizat în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, calculat, în opinia intimatei, în funcţie de anumite momente subiective enumerate prin ipotezele textului legal (art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004). Ori, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, termenul prev. la alin 1 este un termen de prescripţie, astfel încât devin incidente regulile procedurale privind prescripţia care poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, (art. 2531 Cod Civil). Articolul 2513 Cod Civil instituie o sancţiune de natură procedurală, respectiv o decădere din dreptul a mai invoca excepţia dirimantă a prescripţiei dreptului material la acţiune, în cazul în care aceasta nu este valorificată de către debitorul pârât in limine litis. Deşi este peremptorie, excepţia prescripţiei are aşadar în noua reglementare caracter relativ. Fiind vorba despre o regulă de procedură, ea este de imediată aplicare. Cu această motivare, intimata a solicitat instanţei, în principal să constate decăderea recurentei din dreptul de a invoca prescripţia/ tardivitatea procedurii prealabile, potrivit cu exigenţelor art. 247 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât depăşirea acestui termen de prescripţie a fost invocată pentru prima dată în recurs, fără a fi invocată , nici măcar cu caracter tangenţial, în faţa instanţei de fond.

2. În al doilea rând a apreciat că Tribunalul Botoşani a făcut o calificare corectă a obiectului cererii în sensul aplicării dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 101/2016 care se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor, (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 101/2016). În acest sens, a susţinut în esenţă faptul că normele legii anterior menţionate nu prevăd cerinţa procedurii prealabile în cadrul litigiilor privind executarea unui contract de achiziţie publică.

3. A mai susţinut că, pe de altă parte potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale.

Tot în acest sens, a precizat că, în acord cu opiniile exprimate în cadrul întrunirilor de unificare a practicii, ca urmare însă a eliminării distincţiei dintre actele juridice civile şi actele juridice comerciale, precum şi a eliminării din cadrul normativ a reglementării procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720 indice 1 vechiul Cod procedură civilă, dispoziţiile art. 7 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004 au căzut în desuetudine, astfel că, în lipsa unor prevederi exprese cuprinse în legi speciale, procedura prealabilă în cazul contractelor administrative urmează a fi efectuată prin aplicarea corespunzătoare a art. 7 alin. (1), printr-o notificare adresată părţii contractante anterior sesizării instanţei, prin care să se solicite, după caz, încheierea contractului, modificarea sau încetarea lui totală sau parţială, executarea unor obligaţii contractuale, exprimarea unui punct de vedere asupra interpretării clauzelor contractuale considerate neclare, procedură care în cazul de faţă s-a îndeplinit.

4. A apreciat, de asemenea şi că, nu poate fi reţinut faptul că acest termen ar începe să curgă de la data încheierii sale sau a ultimei prestaţii succesive, întrucât art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 acoperă o plajă mult mai largă de situaţii ce se pot ivi în practică.

Art. 7 alin. (6) prevede că plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător, în acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului, (la data 02.08.2007 Art. 7, alin. (6) din capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Legea 262/2007).

În acest sens, a susţinut că litigiul dedus judecăţii nu se referă nici la încheierea actului, nici la modificarea sa sau la executarea convenţiei, ci este incidentă în situaţia în care a apărut o cauză de stingere a obligaţiei, respectiv de nulitate a acesteia, în raport de interpretarea dispoziţiilor legale care prevăd posibilitatea actualizării preţului unui contract de achiziţie publică.

Aşadar, a apreciat că, chiar dacă s-ar trece peste toate celelalte argumente, excepţia nu este întemeiată pentru că a fost respectat termenul de 6 luni, legea dând astfel posibilitatea promovării unei astfel de acţiuni inclusiv în termen de 6 luni de la data expirării duratei contractului.

Cu privire la aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 1238 alin. 2 Cod Civil, a susţinut că această critică nu poate fi primită.

Potrivit acestor dispoziţii, cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.

A susţinut că, în cauza dedusă judecăţii, cauza ilicită a actului juridic rezultă din nerespectarea unei dispoziţii legale imperative, nefiind reclamată existenţa unei convenţii frauduloase a părţilor care au acţionat, într-un mod involuntar, în contra legii. În acest sens, a invocat ca motivare principiul conform căruia ,,nimeni nu se poate scuza, invocând necunoaşterea legii”, în baza căruia, orice persoană trebuie sa cunoască legile, prezumţia neputând fi răsturnata prin proba contrarie şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a subliniat că nulitatea absolută constituie un mijloc de garanţei a principiului legalităţii şi intervine în ipoteza nerespectării la încheierea actului juridic a unei norme de interes public, independent de existenţa/inexistenţa bunei-credinţe a părţilor la momentul încheierii actului.

Prin urmare, a susţinut că nu i se poate reproşa instanţei de fond o exigenţă exagerată faţă de prevederile art. 1238 Cod Civil şi H.G nr. 925/2006, întrucât motivarea primei instanţe transpune o corectă aplicare a regimului nulităţii, raportat la prevederile enunţate şi în acord cu practica judecătorească.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, respectiv lipsa de motivare a soluţiei pronunţate cu privire la majorările de întârziere, intimata UAT comuna A. a considerat că nici această critică nu este întemeiată.

Cu titlul prealabil, a arătat că, la termenul la care au fost încuviinţate probele, instanţa de fond a lămurit în contradictoriu cu părţile că nu se contestă valoarea actualizării şi implicit nici accesoriile solicitate. De altfel, prin întâmpinările depuse, nici unul dintre recurenţii-intimaţi nu au formulat nici un fel de apărări cu privire la înlăturarea obligaţiei de plată a accesoriilor. Problema naturii juridice a acestor accesorii nu a fost invocată în faţa primei instanţe, fiind o susţinere formulată pentru prima oară direct în faţa instanţei de recurs. Ori, recursul se referă la motive de nelegalitate cu privire la aspecte care au fost analizate şi aduse la cunoştinţa primei instanţe, chestiunea invocată excedând astfel acestui cadru.

Revenind la exigenţele motivării unei hotărâri, a arătat că Înalta Curte a precizat într-o decizie de speţă că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Ori, aplicând acest principiu la conţinutul sentinţei recurate, intimata a susţinut că instanţa de fond a soluţionat suficient şi corespunzător soluţia cu privire la accesoriile acordate.

Faţă de considerentele expuse, intimata a apreciat recursul formulat de C. neîntemeiat şi a solicitat respingerea acestuia.

Cu privire la recursul formulat de SC B. SRL, intimata a susţinut că motivul invocat de recurentă referitor la neanalizarea dispoziţiilor HG nr. 925/2006, respectiv art. 97 alin. 4 şi 5 din acest act normativ este neîntemeiat.

În acest sens, a precizat că ajustarea preţului contractului a fost făcută prin raportare la aplicarea unei formule de actualizare care nu era prevăzută în contractul iniţial, acesta fiind motivul pentru care actualizarea a fost considerată una nelegală, iar acest aspect a fost analizat de Curtea de Apel Suceava cu prioritate, făcând astfel de prisos verificarea celorlalte situaţii care ar fi putut duce la majorarea preţului contractului. Ori, niciunul dintre executanţi nu a susţinut o astfel de apărare cu probe din care să rezulte coexistenţa celor 2 condiţii cumulative care să fi justificat o actualizare a preţului iniţial, respectiv, pe de o parte intervenirea unor împrejurări sau cauze de prelungire care nu puteau fi previzionate de părţi, pe de altă parte, măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.

 A susţinut, de asemenea că, doar executantul unei lucrări este cel care are posibilitatea reală de a aduce în faţa instanţei dovezi din care să rezulte măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor, ori executantul nu a înţeles să solicite administrarea unor probe în acest sens.

 A apreciat că instanţa de fond a constatat în mod corect că "oportunitatea efectuării ajustării nu face obiect al acţiunii", nefiind investită cu o cerere în acest sens, ci doar cu o apărare susţinută pur formal şi nedovedită, motiv pentru care a soluţionat in limine litis, cererea cu care a fost învestită.

 De asemenea a susţinut că, mai mult decât atât, argumentele deja soluţionate printr-o hotărâre definitivă nu pot fi repuse în discuţie în cadrul unui alt proces, întrucât, aşa cum a reţinut si Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava a constatat că în cauză s-a făcut dovada greşitei aplicări a art. 97 din HG nr. 925/2006, forma în vigoare după 27.09.2009 privind posibilitatea ajustării preţului contractului .../2009.

În ceea ce priveşte administrarea probei cu expertiza, a solicitat instanţei să constate că recurenta nu a înţeles să formuleze o astfel de cerere de probaţiune în faţa instanţei de fond, iar în acest sens sunt incidente dispoziţiile art. 492 alin. 1 Cod procedură civilă.

În concluzie, a susţinut că recursurile formulate de către pârâţi nu sunt întemeiate şi a solicitat respingerea acestora, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de Tribunalul Botoşani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat în cauză de pârâta S.C. C. S.R.L., Curtea observă că s-a invocat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că reclamanta-intimată nu a parcurs procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 7 pct. 6 lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că pârâta-recurentă este decăzută din dreptul de a invoca această excepţie în calea de atac a recursului, aspect care face inutilă analiza apărărilor formulate de recurentă sub acest aspect.

În faţa instanţei de fond a fost invocată de cealaltă pârâtă SC B. S.R.L. o altă excepţie, cea a tardivităţii formulării cererii de constatare a nulităţii absolute a Actului adiţional nr.../20.06.2013, şi nu excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile.

Privitor la criticile aduse soluţiei date pe fondul cauzei, prin care se susţine aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 97 din HG 925/2006 şi ale art. 1238 alin. 2 din Codul civil, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, recurenta consideră că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale din Codul civil referitoare la cauza ilicită, în condiţiile în care, pentru a se putea reţine existenţa cauzei ilicite care să atragă nulitatea absolută a contractului, trebuie să fie îndeplinită condiţia conivenţei părţilor la încheierea actului cunoscând că acesta se încheie în frauda legii. Or, având în vedere modalitatea concretă în care s-au derulat raporturile contractuale dintre părţi, nu ar putea fi reţinută frauda la lege, neexistând intenţia acestora de a evita respectarea dispoziţiilor art. 97 din HG nr. 925/2006.

Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1238 alin. 2 din Codul civil, potrivit cărora: „Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.” Astfel, cauza ilicită în speţa dedusă judecăţii este una comună şi rezultă din faptul că prevederea ajustării preţului în condiţiile concrete din cauză este una contrară legii şi ambele părţi contractante trebuiau să cunoască şi să aplice dispoziţiile imperative ale legii: art. 97 din HG nr. 925/2006. 

Faptul că prevederea ajustării preţului din cuprinsul art. 19.2 din Contractul 4551/01.10.2009 este contrară legii rezultă din nerespectarea de către părţile contractante a condiţiilor imperative impuse de art. 97 alin. 3 din HG nr. 925/2006, potrivit cărora:

„Art. 97 - (2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, preţul poate fi ajustat în următoarele situaţii:  a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autorităţile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului; b) pe piaţă au apărut anumite condiţii, în urma cărora s-a constatat creşterea/diminuarea indicilor de preţ pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.

(3) Pentru a se respecta principiul transparenţei, posibilitatea de ajustare a preţului trebuie să fie precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza totodată şi modul concret de ajustare a preţului, indicii care vor fi utilizaţi, precum şi sursa informaţiilor cu privire la evoluţia acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotaţii ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.”

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acest fapt, al nerespectării condiţiilor impuse de textul de lege anterior menţionat, a fost constatat prin Decizia nr. 3373/2017 a Curţii de Apel Suceava, iar statuările din această decizie au valoarea unei prezumţii relative de putere de lucru judecat, ce nu a fost răsturnată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica recurentei ce vizează nemotivarea admiterii capătului de cerere accesoriu ce are ca obiect dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, Curtea reţine că soluţia din sentinţa recurată dată acestui capăt de cerere se întemeiază pe dispoziţiile art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, conform cărora: „Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele”, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a acestor prevederi legale, în condiţiile în care fondurile alocate pentru plăţile acestui contract s-au realizat din surse bugetare.

Referitor la recursul declarat în cauză de pârâta S.C. B. SRL, Curtea reţine că aceasta invocă în esenţă faptul că instanţa de fond a omis analiza art. 97 din HG 925/2006 în integralitatea lui, raportându-se exclusiv la alin. 1,2 şi 3, în condiţiile în care alin. 4 şi 5 ale acestui articol erau pe deplin aplicabile.

Contrar opiniei recurentei, Curtea apreciază că lipsa alocării bugetare ce a determinat prelungirea duratei de îndeplinire a contractului nu poate fi considerată o circumstanţă imprevizibilă şi independentă de voinţa părţilor, în sensul dispoziţiilor art. 97 alin. 4 lit. a). Dimpotrivă, în mod corect a fost reţinută culpa autorităţii contractante, care şi-a asumat obligaţia de plată a preţului, bazându-se pe o sursă de finanţare incertă, în contextul în care lipsa alocării bugetare, în condiţiile economiei actuale, nu poate fi considerată o circumstanţă imprevizibilă.

Astfel, instanţele ce au analizat îndeplinirea condiţiilor legale de ajustare a preţului, au făcut în mod corect aplicarea alin. 6 a art. 97 din HG nr. 925/2006, potrivit căruia: „În cazul în care durata de îndeplinire a contractului se prelungeşte peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, din motive care se datorează culpei autorităţii contractante, nu este posibilă invocarea prevederilor alin. (4), operatorul economic fiind însă îndreptăţit să solicite penalităţi şi/sau daune-interese.” Nefiind aplicabile prevederile de excepţie ale alin. 4, rezultă că în mod corect s-a analizat îndeplinirea de către părţile contractante la încheierea actului adiţional, întemeiat pe art. 19.2 din contract a condiţiilor restrictive ale alin. 3.

În consecinţă, motivele de recurs invocate nefiind întemeiate, Curtea urmează a respinge recursurile ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare