Greşita individualizare a tratamentului sancţionator

DREPT PENAL

Greşita individualizare a tratamentului sancţionator

- art. 378 Noul Cod penal

Curtea a considerat că fapta inculpatului de a nu plăti, cu rea-credinţă pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească pe seama minorei este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în neplata de către inculpat, cu rea-credinţă, timp de mai mult de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie pe seama persoanei vătămate; urmarea imediată constă în lipsirea de întreţinerea la care are dreptul persoana vătămată, iar între neplata de către inculpat a pensiei de întreţinere şi lăsarea persoanei vătămate fără mijloacele considerate pe cale judecătorească drept absolut necesare pentru întreţinerea sa există o legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor neplăţii pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească şi a acceptat că astfel lasă persoana vătămată fără mijloacele necesare pentru întreţinerea sa (intenţie directă).

Curtea a reținut că infracțiunea de abandon de familie se comite cu intenţie (directă sau indirectă), iar latura subiectivă este întregită de cerinţa relei credinţe.

Reaua-credinţă există când inculpatul nu-şi îndeplinește obligația de întreținere, deşi are posibilități materiale să o facă. Curtea a reținut că, într-adevăr, aşa cum s-a arătat şi prin motivele de apel, inculpatul a plătit pensia de întreţinere stabilită pe seama minorei inclusiv în perioada în care a beneficiat pe pensie de invaliditate, astfel că neplata pensiei după sistarea acestei pensii, deşi inculpatul a recunoscut că a lucrat ca zilier nu este justificată. Prin urmare, Curtea a constatat reaua-credinţă în neplata pensiei de întreţinere.

Totodată, Curtea a constatat că pe parcursul soluţionării apelului inculpatul a achitat în întregime pensia de întreţinere restantă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 378 alin. (5) Cod penal, potrivit cărora, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Curtea a constatat că dispoziţia legală mai sus arătată exclude posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei în cazul achitării de către inculpat a obligaţiilor până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, de natura şi gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, dar şi de persoana acestuia, care nu are antecedente penale, este integrat social şi a avut o atitudine procesuală corectă, Curtea a considerat că prima instanţă a procedat la o temeinică individualizare a pedepsei stabilite, însă, analiza de ansamblu a materialului probator administrat în cauză duce la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 83 Cod penal pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite, iar nu aplicarea imediată a acesteia şi suspendarea sub supraveghere a executării.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile obiective, Curtea a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, aşadar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar pedeapsa stabilită de instanţă de 6 luni închisoare, mai mică decât limita de 2 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Cât priveşte condiţiile subiective, Curtea a constatat că inculpatul nu a fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, astfel cum rezultă din copia cazierului judiciar, nefiind cunoscut cu antecedente penale şi nici nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori tragerea sa la răspundere penală.

Având în vedere modalitățile de individualizare a regimului sancționator reglementate de Codul penal în care soluţia de condamnare şi de aplicare a pedepsei este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporționalității, precum şi posibilitățile de îndreptare ale inculpatului, Curtea a considerat că împrejurarea că inculpatul nu a achitat mai bine de un an pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească pe seama fiicei sale minore, nu este, în sine, de natură a duce la concluzia că este absolut necesară aplicarea imediată a unei pedepse, cu atât mai mult cu cât pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel, inculpatul a achitat pensia de întreţinere restantă.

Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de instanţa de fond este proporțională cu gravitatea faptei comise, dar că reintegrarea socială a inculpatului este posibilă şi fără a se dispune o soluţie de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere că inculpatul este o persoană care nu este cunoscută cu antecedente penale şi care este integrată social, în prezent fiind angajat.

În aceste condiţii, faţă de atitudinea de respectare a exigențelor legale de către inculpatul aflat la vârsta adultă, Curtea a opinat că stabilirea unei pedepse şi măsurile de supraveghere care se vor lua faţă de inculpat sunt apte să conducă la împlinirea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei, fără aplicarea imediată a acesteia.

Deopotrivă, termenul de supraveghere de 2 ani la finalul căruia se produc efectele definitive ale amânării aplicării pedepsei este suficient pentru reeducarea inculpatului şi asigurarea prevenției speciale.

Totodată, având în vedere natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, Curtea a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, apreciind că acestea nu sunt proporţionale cu gravitatea faptei şi nici necesare pentru completarea represiunii penale.

Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 207 din 16 aprilie 2019

Prin Sentinţa penală nr. (...) din 28 noiembrie 2018, Judecătoria (...), în baza art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal a fost condamnat inculpatul (...) (...) (...) [fiul lui (...) şi (...), născut la data de (...) în mun. (...), cu domiciliul în (...), jud. (...), CNP (...)] pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) Cod penal şi art. 5 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerată ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 272 alin. (1) Cod procedură penală s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi (...) a sumei de 195 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu (...), pentru faza de judecată, conform delegaţiei nr. (...).

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că inculpatul (...) (...) (...) nu a plătit în perioada mai 2015 – august 2016 pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească pe seama minorei (...) (...) (...).

S-a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este apt de muncă, acesta ne figurând în evidențe ca șomer sau ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.

Având în vedere atitudinea pasivă a inculpatului, împrejurarea că acesta nu a invocat şi nici dovedit lipsa posibilităților materiale de plată a pensiei de întreținere, şi nici nu a făcut demersuri în obţinerea vreunui loc de muncă, instanța de fond a apreciat că poziția sa psihică se caracterizează prin rea-credință, care reiese clar din faptul că nici atunci când a început să realizeze venituri şi ar fi putut să achite măcar o parte din pensia de întreţinere, nu a făcut acest lucru.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a avut o atitudine de nepăsare faţă de îndeplinirea obligaţiei de plată, întrucât acesta a reuşit să se întrețină de unul singur după ce a fost stabilită în sarcina sa obligația de plată a pensiei de întreținere, dar cu toate acestea nu l-a interesat nici un moment dacă minora sa are cele necesare pentru a supraviețui în condițiile în care aceasta este minoră, merge la școală şi nu se poate întreține de singură.

S-a reţinut că acest comportament al inculpatului, respectiv faptul de a nu mai contribui la creșterea şi educarea minorei, prin neplata pensiei de întreținere, denotă o maximă lipsă de respect faţă de valorile pe care ar trebui să le aibă orice părinte cu privire la copii săi şi nu în ultimul rând, denotă o inconștiență cu privire la faptul că dezvoltarea fizică şi psihică a minorilor ar putea fi pusă în primejdie din cauzei neplății la timp sau deloc a pensiei de întreținere.

S-a constatat că inculpatul prin săvârșirea faptei nu a ținut cont de nevoile minorei raportat la faptul nevoile minorei cresc în mod proporțional cu înaintarea în vârstă.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, sens în care a reţinut gradul ridicat de pericol social concret al faptei, având în vedere că inculpatul a întrerupt pentru o perioadă foarte îndelungată de timp plata pensiei de întreţinere în cuantumul stabilit prin hotărârea judecătorească, periclitând astfel nu numai posibilitatea mamei de a-şi exercita în concret drepturile părinteşti referitoare la creşterea, educarea, pregătirea profesională ulterioară, dar mai ales dezvoltarea emoţională şi afectivă echilibrată a minorei, încălcând, aşadar, nu numai drepturile părinteşti ale mamei persoanei vătămate, cât mai ales interesul superior al copilului de a creşte şi a se dezvolta corespunzător nevoilor specifice vârstei lor, pentru asigurarea unei vieţi echilibrate şi armonioase.

Cu privire la persoana inculpatului, s-a reţinut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, nu are antecedente penale, a absolvit şcoala profesională şi nu are un loc de muncă.

Raportat la cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat că pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de conviețuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea pentru infracţiunea reținută în sarcina sa şi că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea prin privare de libertate a pedepsei, deoarece fermitatea cu care a fost pedepsit inculpatul va exercita o influență pozitivă asupra altor indivizi care vor fi determinați astfel sa nu săvârșească infracțiuni căci pedeapsa va fi inevitabilă şi constă în înlăturarea temporară sau definitivă a condamnatului din cadrul societății.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, a declarat apel inculpatul (...) (...) (...), criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune, în principal, renunţarea la aplicarea pedepsei, iar în subsidiar amânarea aplicării pedepsei.

S-a arătat că inculpatul a achitat pensia de întreţinere stabilită pe seama minorei, chiar şi în perioada imediat ulterioară divorţului, când avea o situaţie dificilă din punct de vedere al sănătăţii, beneficiind de o pensie de invaliditate de 309 lei, până în data de 01.08.2011, când aceasta a fost sistată. De asemenea, s-a arătat că în momentul în care a avut o situaţie materială adecvată a achitat inclusiv pensia de întreţinere restantă.

S-a mai arătat că executarea prin privare de libertate a pedepsei aplicate inculpatului doar ca urmare a faptului că instanţa de fond a apreciat că inculpatul a dat dovadă de rea-credinţă şi pentru că o astfel de soluţie va fi de natură a exercita o influenţă pozitivă asupra altor persoane, care vor fi determinate să nu mai comită infracţiuni este nejustificată şi, mai mult de atât, vine în contradicţie cu interesul superior al minorei, care ar fi privată de ajutorul financiar al tatălui să pe durata executării pedepsei.

Având în vedere faptul că inculpatul a achitat în întregime pensia de întreţinere restantă, în cuantum de 2.850 lei, s-a apreciat că se poate dispune fie renunţarea la aplicarea pedepsei, fie amânarea aplicării pedepsei.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

Din probele administrate în faza de urmărire penală, însuşite de inculpat, care a uzat de procedura prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, recunoscând în întregime acuzaţiile formulate de procuror, rezultă în mod cert următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa civilă nr. (...) din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/2009, definitivă prin neapelare (filele 4-5 din dosarul de urmărire penală), inculpatul (...) (...) (...) a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere lunare de 150 lei pe seama minorei (...) (...) (...), ns. la (...), începând cu data de 25 august 2009 şi până la majoratul minorei sau la alte noi dispoziţii.

Potrivit declaraţiei persoanei vătămate (...) (...), după pronunţarea sentinţei mai sus arătate, prin care s-a desfăcut căsătoria pe care o încheiase cu inculpatul şi i-a fost încredinţată spre creştere şi educare minora (...) (...) (...), inculpatul (...) (...) (...) a achitat pensia de întreţinere până în data de 07 aprilie 2015.

Începând cu luna mai 2015 inculpatul (...) (...) (...) nu a achitat pensia de întreţinere pe seama minorei până în data de 05 septembrie 2016, când a reluat plata acesteia, fără însă a achita sumele restante.

Curtea a considerat că fapta inculpatului (...) (...) (...) de a nu plăti, cu rea-credinţă, în perioada mai 2015 – august 2016 pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească pe seama minorei (...) (...) (...) este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în neplata de către inculpatul (...) (...) (...), cu rea-credinţă, timp de mai mult de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe seama persoanei vătămate (...) (...) (...) printr-o hotărâre judecătorească executorie, urmarea imediată constă în lipsirea de întreţinerea la care are dreptul persoana vătămată, iar între neplata de către inculpat a pensiei de întreţinere şi lăsarea persoanei vătămate fără mijloacele considerate pe cale judecătorească drept absolut necesare pentru întreţinerea sa există o legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor neplăţii pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească şi a acceptat că astfel lasă persoana vătămată fără mijloacele necesare pentru întreţinerea sa (intenţie directă).

Curtea a reținut că infracțiunea de abandon de familie se comite cu intenţie (directă sau indirectă), iar latura subiectivă este întregită de cerinţa relei credinţe.

Reaua-credinţă există când inculpatul nu-şi îndeplinește obligația de întreținere, deşi are posibilități materiale să o facă. Curtea a reținut că, într-adevăr, aşa cum s-a arătat şi prin motivele de apel, inculpatul a plătit pensia de întreţinere stabilită pe seama minorei inclusiv în perioada în care a beneficiat pe pensie de invaliditate, astfel că neplata pensiei după sistarea acestei pensii, deşi inculpatul a recunoscut că a lucrat ca zilier nu este justificată. Prin urmare, Curtea a constatat reaua-credinţă în neplata pensiei de întreţinere.

Totodată, Curtea a constatat că pe parcursul soluţionării apelului inculpatul (...) (...) (...) a achitat în întregime pensia de întreţinere restantă, astfel cum rezultă din facturile aflate la filele 32 - 57, 62 - 64 din dosarul acestei instanţe, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 378 alin. (5) Cod penal, potrivit cărora, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Curtea a constatat că dispoziţia legală mai sus arătată exclude posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei în cazul achitării de către inculpat a obligaţiilor până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, de natura şi gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, dar şi de persoana acestuia, care nu are antecedente penale, este integrat social şi a avut o atitudine procesuală corectă, Curtea a considerat că prima instanţă a procedat la o temeinică individualizare a pedepsei stabilite, însă, analiza de ansamblu a materialului probator administrat în cauză duce la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 83 Cod penal pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite, iar nu aplicarea imediată a acesteia şi suspendarea sub supraveghere a executării.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile obiective, Curtea a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, aşadar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar pedeapsa stabilită de instanţă de 6 luni închisoare, mai mică decât limita de 2 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Cât priveşte condiţiile subiective, Curtea a constatat că inculpatul (...) (...) (...) nu a fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, astfel cum rezultă din copia cazierului judiciar, nefiind cunoscut cu antecedente penale şi nici nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori tragerea sa la răspundere penală.

Având în vedere modalitățile de individualizare a regimului sancționator reglementate de Codul penal în care soluţia de condamnare şi de aplicare a pedepsei este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporționalității, precum şi posibilitățile de îndreptare ale inculpatului, Curtea a considerat că împrejurarea că inculpatul (...) (...) (...) nu a achitat mai bine de un an pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească pe seama fiicei sale minore, nu este, în sine, de natură a duce la concluzia că este absolut necesară aplicarea imediată a unei pedepse, cu atât mai mult cu cât pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel, inculpatul a achitat pensia de întreţinere restantă.

Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de instanţa de fond este proporțională cu gravitatea faptei comise, dar că reintegrarea socială a inculpatului (...) (...) (...) este posibilă şi fără a se dispune o soluţie de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere că inculpatul este o persoană în vârstă de (...) de ani, care nu este cunoscută cu antecedente penale şi care este integrată social, în prezent fiind angajat.

În aceste condiţii, faţă de atitudinea de respectare a exigențelor legale de către inculpatul aflat la vârsta adultă, Curtea a opinat că stabilirea unei pedepse şi măsurile de supraveghere care se vor lua faţă de inculpat sunt apte să conducă la împlinirea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei, fără aplicarea imediată a acesteia.

Deopotrivă, termenul de supraveghere de 2 ani la finalul căruia se produc efectele definitive ale amânării aplicării pedepsei este suficient pentru reeducarea inculpatului şi asigurarea prevenției speciale.

Totodată, având în vedere natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, Curtea a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, apreciind că acestea nu sunt proporţionale cu gravitatea faptei şi nici necesare pentru completarea represiunii penale.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul (...) (...) (...) împotriva sentinţei penale nr. (...) din 28 noiembrie 2018 pronunţate de Judecătoria (...) în dosarul nr. (...), care a fost desfiinţată în parte şi rejudecând s-a înlăturat condamnarea la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, precum şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 1 an şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal faţă de inculpatul (...) (...) (...) pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal.

În baza art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal cu referire la art. 378 alin. (5) Cod penal s-a stabilit inculpatului (...) (...) (...) pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal.

În baza art. 83 Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare stabilite inculpatului (...) (...) (...) pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul (...) (...) (...) s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de Probaţiune (...), la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului (...) (...) (...) asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatul au rămas în sarcina statului, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul parţial pentru avocatul desemnat din oficiu pe seama inculpatului şi onorariului avocatului desemnat din oficiu pe seama persoanei vătămată să rămână în sarcina statului şi să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului (...).

Domenii speta

Spete similare