Contestare hotarare restituire timbru de mediu

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa  civilă nr. X din 19.09.2018,  pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2017*, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Direcţia Regională a Finanţelor Publice C prin AJFP O în contradictoriu cu intimatul Z G, ca neîntemeiată.

S-a respins cerere de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.

A fost obligată contestatoarea la plata către intimat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, cu privire la legalitatea şi temeinicia executării silite, Judecătoria a reţinut că aceasta a fost începută de B.E.J. I D în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. X/08.02.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2016, prin care contestatoarea a fost obligată să restituie intimatului Z G, suma de 2.043 lei reprezentând timbrul de mediu.

Susţinerile contestatoarei potrivit cărora intimatul ar fi trebuit să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, prin care au fost instituite anumite limite ale executării, respectiv condiţii, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, iar plata nu trebuie efectuată integral într-o singură tranşă, putându-se întinde pe o perioadă de până la 6 luni din momentul în care debitoarea a fost somată contravin interpretărilor Curţii Europene de Justiţie în materie.

Astfel în cauza C288/14/30.06.2016 (Ciup împotriva AJFP Timiş - DGRFP Timişoara, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că principiul cooperării loiale trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte dispoziţii care supun rambursarea unui impozit care a fost declarat contrar dreptului Uniunii printr o hotărâre a Curţii (cum este şi situaţia timbrului de mediu – n. ns.) unor condiţii care privesc în mod specific acest impozit şi care sunt mai puţin favorabile decât cele care s ar fi aplicat, în lipsa lor, unei asemenea rambursări, sarcina verificării acestui aspect revenind în speţă instanţei de trimitere.

De asemenea, Curtea a arătat că principiul echivalenţei trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalităţi procedurale mai puţin favorabile pentru acţiunile întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acţiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern. Instanţei de trimitere îi revine sarcina să efectueze verificările necesare pentru a garanta respectarea acestui principiu în ceea ce priveşte reglementarea aplicabilă litigiului aflat pe rolul său.

În lumina acestor interpretări, Judecătoria a considerat  că dispoziţiile normative invocate de contestatoare creează intimatului o situaţie defavorabilă, prin aceea că în raport cu alţi subiecţi de drept fiscal îndreptăţiţi la restituirea unor sume de bani de către administraţiile financiare, intimatul nu poate beneficia de restituirea imediată şi integrală a taxei de mediu.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a mai statuat în aceeaşi hotărâre că în cazul în care un justiţiabil a obţinut un titlu executoriu în urma unei proceduri judecătoreşti şi care a cerut executarea acestuia în faţa autorităţii publice competente, dacă i se opune, în aplicarea reglementării în discuţie în litigiul principal, un termen înainte de a obţine rambursarea integrală a sumelor datorate, acest aspect are drept consecinţă menţinerea situaţiei de nelegalitate în loc de a o îndrepta în cel mai scurt timp.

Totodată s-a apreciat că în măsura în care rambursarea sumelor datorate depinde de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei taxe pe autovehicule, şi anume timbrul de mediu,  justiţiabilul nu dispune în această privinţă de niciun mijloc care să îi permită să constrângă autoritatea publică competentă să îşi îndeplinească obligaţiile atunci când aceasta încetează să le execute de bunăvoie, din moment ce executarea silită de drept comun este, în aplicarea aceleiaşi reglementări, exclusă în cursul acestui termen.

Dând eficienţă acestor considerente, Judecătoria a apreciat că intimatul este îndreptăţit să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin intermediul unui executor judecătoresc, pentru că aceasta este singura posibilitate de lege lata, pentru a putea recupera imediat şi integral sumele pentru care deţine un titlu executoriu emis de o instanţă judecătorească şi a înlătura astfel situaţia de incertitudine cu privire la data la care va obţine rambursarea sumelor menţionate, fără a dispune de mijloace care să îi permită să constrângă autoritatea publică să îşi execute obligaţia dacă aceasta nu procedează de bunăvoie la executare, indiferent dacă din motive legate de lipsa fondurilor sau din alte motive.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare stabilite prin încheierea emisă de executorul judecătoresc la data de 18.07.2017, în cuantum de 200 lei, Judecătoria a constatat că  acestea respectă limitele impuse de Legea nr. 188/2000 şi de art. 3 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2550/c/2006, având în vedere că pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite, valoarea creanţei fiind de 2.043 lei.

 În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, dat fiind faptul că prin sentinţă a fost soluţionată pe fond contestaţia la executare, cererea de suspendare a aceleiaşi executări nu poate fi primită, deoarece în cazul admiterii sale suspendarea ar urma să dureze numai până la soluţionarea contestaţiei la executare, chestiune asupra căreia Judecătoria deja s-a pronunţat.

 Mai mult decât atât, dacă instanţa ar respinge contestaţia la executare (ca în situaţia de faţă), nu s-ar mai putea găsi raţiuni pentru a suspenda sau a menţine suspendată procedura de executare silită, atâta vreme cât instanţa, prin respingerea contestaţiei la executare, a ajuns evident la concluzia că procedura de executare silită a fost declanşată şi se desfăşoară în condiţii de legalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, pe cale de consecinţă, dat fiind faptul că partea care a pierdut procesul este contestatoarea, faţă de dispoziţiile art. 453 NCPC, aceasta  a fost  obligată să plătească intimatului cheltuielile de judecată necesitate de procedura judiciară finalizată prin hotărâre, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 300 lei (fila chitanţa nr. 35/09.11.2017 – fila 39 – dosar primul ciclu procesual).

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel apelanta contestatoare DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C prin AJFP O, criticând-o pentru  nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului si schimbarea sentinţei in sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulata si anularea actelor de executare ca fiind nelegale si netemeinice, si al admiterii cererii de suspendare a executării silite.

In legătura cu cererea de suspendare a executării silite, considera ca instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegala,  în raport de dispoz. art. 7 din OUG nr. 52/04.08.2017.

Arată că plata sumelor reprezentând timbrul de mediu, obţinute in baza hotărârilor judecătoreşti definitive, se face voluntar, in baza procedurilor menţionate in cuprinsul ordonanţei, la simpla solicitare a creditorilor, fara a fi necesara o procedura execuţionala prin executor judecătoresc, care de altfel, este suspendata de drept conform dispoziţiilor legale sus menţionate.

Referitor la contestaţia la executare propriu-zisa, apelanta  contestatoarea consideră nelegală executarea silita având in vedere faptul ca au fost încălcate dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, OUG 52/2017, privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, precum si principiul executării voluntare a creanţei.

Astfel, potrivit acestui principiu, era suficienta o solicitare a creditorului adresată instituţiei debitoare in sensul îndeplinirii obligaţiei din titlu, iar aceasta instituţie ar fi luat masurile necesare si legale pentru a-si îndeplini obligaţia.

In schimb, in cazul de fata s-a procedat in mod incorect apelându-se la executarea silita, in condiţiile in care nu a existat vreun refuz expres de executare, creditorul neadresându-se către instituţia contestatoare in acest sens, cu consecinţa creării unei pagube in dauna instituţiei publice debitoare, a cărei sarcina pecuniara este mărita, in mod artificial si nejustificat, cu cheltuielile de executare.

De asemenea, prin dispoziţiile OG. 22/2002 sunt instituite anumite limite ale executării, respectiv condiţii, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget in acest scop, prin titlul de cheltuieli din bugetul la care se încadrează obligaţia de plata respectiva.

Mai mult, in privinţa termenului acordat de lege este necesar a se avea in vedere si dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."

În cazul de fata somaţia fiind emisa in data de 14.06.2017 si comunicata la A.J.F.P. O la data de 16.06.2017, este evident ca nu s-a respectat termenul de 6 luni acordat in vederea îndeplinirii obligaţiei de plata.

Totodată, susţine ca întreaga procedura de executare silita a fost efectuata cu încălcarea hotărârii Consiliului U.N.E.J. nr. 74/05.12.2014, prin care se recomanda executorilor judecătoreşti ca, in cazul procedurilor de executare silita care vizează debitori instituţii publice (M.F.P. si A.N.A.F.) sa se tina cont de procedura speciala prevăzuta de către O.M.F.P. nr. 2033/2013 pentru aprobarea procedurii operaţionale PO-29-16 cu referire la "Etapele, modul de elaborare, avizare si aprobare a documentaţiei privind plata obligaţiilor pecuniare stabilite prin hotărâri judecătoreşti si arbitrare pronunţate de instanţele judecătoreşti si arbitrare pe teritoriul Statului Roman, acte de executare care constituie titluri executorii potrivit Codului de procedura civila precum si încheieri pronunţate de instanţele de judecata prin care se dispune plata unor cauţiuni, taxe de timbru si onorarii de expertiza judiciara".

De asemenea, solicitarea creditorului este neîntemeiata aceasta având obligaţia, fiind vorba de o instituţie bugetara, de a solicita plata voluntara a sumei de 2.043 lei, reprezentând timbrul de mediu.

Creditorul urmăritor nu a urmat procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget ci a preferat să se adreseze executorului judecătoresc, considerând că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titularul dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu concursul instituţiilor competente în acest sens - pe debitorul său, care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Or, în raport de aceste dispoziţii legale ale Legii nr. 207/2015 şi Ordinului nr. 1899/ 2004, se constată că legiuitorul şi-a manifestat voinţa în sensul instituirii unei proceduri obligatorii de urmat în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus restituirea unor sume achitate la buget.

Prin instituirea unei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite şi al punerii în executare de bunăvoie, cu celeritate şi fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătoreşti prin care se stabilesc drepturi de creanţă ce trebuie restituite de la bugetul de stat.

Mai mult, nu se poate reţine că simpla formalitate a depunerii unei astfel de cereri la organul fiscal competent este de natură să aducă atingere dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate în procedura judiciară din partea intimatului.

De altfel, plata sumelor reprezentând timbrul de mediu, obţinute in baza hotărârilor judecătoreşti definitive, se face voluntar, in baza procedurilor menţionate, la simpla solicitare a creditorilor, fara a fi necesara o procedura execuţionala prin executor judecătoresc, care de altfel, este suspendata de drept conform dispoziţiilor legale sus menţionate.

Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, apelanta contestatoarea  a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate in sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulata si anularea actelor de executare ca fiind nelegale si netemeinice, dispunând totodată si suspendarea executării silite.

În drept, şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art.466 si următoarele din N.C.P.C.

În finalul motivelor de  apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă in condiţiile art.411 alin.(l) pct.2 teza a din C.P.C.

La data de 27.11.2018 intimatul Z G a formulat întâmpinare, prin care a  solicitat respingerea apelului.

Arată, în esenţă, că  prin Sentinţa nr. X/2017 /08.02.2017 pronunţată de Tribunalul Olt Secţia Contencios administrativ si fiscal, au fost obligate astfel D.G.F.P. O - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului S si Administraţia Fondului de Mediu, să-i restituie suma de 2043 Iei lei plus dobânda legala, începând cu data de 26.09.2014, pana la achitarea debitului si la 220 lei cheltuieli de judecata.

Se arată că potrivit art. 632 NCPC, executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii, hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie ,hotărârile definitive, precum si orice alte hotărâri sau înscrisuri care potrivit legii,pot fi puse in executare.

Sentinţa nr. X/2017/08.02.2017, definitiva si irevocabila, întruneşte toate cerinţele de forma cerute de lege pentru a fi titlu executoriu.

Precizează că s-a  prezentat la sediul Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului O cu cerere, dar i s-a răspuns ca se aşteapta ordonanţa de Guvern, norme metodologice de aplicare, deci conformarea voluntara este de foarte lunga durata.

Intimatul arată că i s-a reproşat ca măsura executării silite produce pagube imposibil de acoperit. La data emiterii hotărârii adică luna ianuarie 2017, AFP cunoştea existenta acestor hotărâri, nu au fost prevăzute sumele necesare, Bugetul de Stat nefiind adoptat.

In drept, a invocat dispoz.art. 115-118 Cod proc. civ. precum si actele menţionate in întâmpinare.

În finalul  întâmpinării, a solicitat judecarea cauzei în lipsă in condiţiile art.411 alin.(l) pct.2 teza a din C.P.C.

 La data de 22.01.2019 apelanta  contestatoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, in numele si pentru Direcţia Regionala  a  Finanţelor  Publice  C a formulat răspuns la întâmpinarea, prin care a solicitat admiterea apelului, reiterând susţinerile din apel.

Prin încheierea nr. X/07.03.2019, pronunţată de Tribunalul Olt Secţia I civilă în dosarul nr. X/311/2017*, s-a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a Secţiei I Civile invocată din oficiu.

S-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelanta contestatoarea Direcţia Regională a Finanţelor Publice C prin AJFP O, împotriva sentinţei civile nr. X/19.09.2018 pronunţată de Judecătoria  Slatina în dosarul civil nr.X/311/2017*, în contradictoriu cu intimatul Z G, în favoarea Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Olt.

Prin încheierea nr. X/16.05.2019, pronunţată în dosarul nr.X/311/2017** de către Tribunalul Olt – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost admisă  excepţia necompetenţei procesuală a Secţiei a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Olt, invocată din oficiu.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Olt.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre cele două secţii, conform art. 133 pct. 2 din codul de procedură civilă.

Prin sentinţa  civilă nr. X din 25.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova  în dosarul civil nr.  X/54/2019,  s-a stabilit competenţa de soluţionare a apelului, formulat de contestatoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE O, împotriva sentinţei nr. X din data de 19 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2017*, în contradictoriu cu intimatul Z G, având ca obiect „contestaţie la executare”, în favoarea Tribunalului Olt - Secţia I Civilă.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar celor susţinute de apelantă, tribunalul constată că soluţia privind cererea de suspendare a executării silite este legală şi temeinică.

În acest sens, se reţine că solicitarea contestatoarei, de suspendare a executării silite „până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare”, aşa cum este menţionat în cererea de învestire, a fost judecată odată cu dezbaterea pe fond a contestaţiei la executare.

Ori, potrivit art. 719 alin. 1 C.proc.civ. în forma de la data de 27.05.2017, data formulării cererii de executare silită, „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.”

Din textul legal rezultă că suspendarea executării silite poate opera doar până la soluţionarea contestaţiei la executare de către instanţa în faţa căreia a fost formulată o asemenea cerere, iar nu până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.

Astfel fiind, cum judecata a avut la acelaşi termen cu judecata contestaţiei la executare, fiind soluţionată prin aceeaşi hotărâre, în mod legal instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării silite.

Cu privire la critica referitoare la contestaţia la executare, tribunalul reţine că prin sentinţa nr. X/08.02.2017, pronunţată de Tribunalul Olt-Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Z G şi obligate pârâtele AJFP O şi AFM la restituirea taxei de 2.043 lei, precum şi a dobânzii fiscale începând cu data plăţii şi până la data restituirii.

Pentru aducerea la îndeplinire a celor statuate prin hotărârea menţionată, reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc, fiind format dosarul de executare silită nr. X/2017, în care s-au emis actele de executare prin contestaţia la executare pendinte.

Apărările contestatoarei, potrivit cărora creditorul ar fi trebuit să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, au fost în mod legal înlăturare de către instanţa de fond, care a apreciat legal că acestea contravin interpretărilor Curţii Europene de Justiţie în materie.

În acelaşi sens, este şi Hotărârea CJUE (Camera a doua) din 30 iunie 2016 în cauza C 200/14,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 20 martie 2014, primită de Curte la 22 aprilie 2014, în procedura Silvia Georgiana Câmpean împotriva Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Mediaş, devenită Serviciul Fiscal Municipal Mediaş, Administraţiei Fondului pentru Mediu.

S-a stabilit că principiul cooperării loiale trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte dispoziţii care supun rambursarea unui impozit care a fost declarat contrar dreptului Uniunii printr o hotărâre a Curţii sau a cărui incompatibilitate cu acest drept rezultă dintr o astfel de hotărâre unor condiţii care privesc în mod specific acest impozit şi care sunt mai puţin favorabile decât cele care s ar fi aplicat, în lipsa lor, unei asemenea rambursări.

Principiul echivalenţei trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalităţi procedurale mai puţin favorabile pentru cererile de rambursare a unei taxe care sunt întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acţiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern.

Principiul efectivităţii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătoreşti executorii precum sistemul în discuţie în litigiul principal, care prevede o eşalonare pe cinci ani a rambursării acestor taxe şi care condiţionează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei alte taxe, fără ca justiţiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autorităţile publice să îşi îndeplinească obligaţiile dacă acestea nu şi le îndeplinesc de bunăvoie.

În contextul celor de mai sus expuse, în mod legal instanţa de fond a apreciat că intimatul este îndreptăţit să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin intermediul unui executor judecătoresc, pentru a putea recupera imediat şi integral sumele pentru care deţine un titlu executoriu emis de o instanţă judecătorească şi a înlătura astfel situaţia de incertitudine cu privire la data la care va obţine rambursarea sumelor menţionate, fără a dispune de mijloace care să îi permită să constrângă autoritatea publică să îşi execute obligaţia dacă aceasta nu procedează de bunăvoie la executare.

De menţionat că posibilitatea câştigării în instanţă a dreptului de a li se restitui contribuabililor taxele de poluare a devenit previzibilă încă din anul 2011 (data pronunţării CJUE în cauza C-402/09, Tatu), astfel că, până în anul 2017, Statul român a avut suficient timp pentru a lua măsuri necesare executării acestor hotărâri judecătoreşti.

Susţinerile apelantei în ce priveşte nerespectarea procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea sumelor de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, în sensul formulării unei cereri de restituire adresate organului fiscal care va efectua restituirea în 45 de zile de la data depunerii cererii, nu pot fi primite de către instanţă întrucât:

– ordinul menţionat nu prevede forma cererii sub sancţiunea validităţii, somaţia emisă de executorul judecătoresc reprezentând o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile;

– deşi au trecut mai mult de 45 de zile de la data primirii somaţiei, organele fiscale nu au restituit sumele solicitate, sens în care chiar prin propria conduită demonstrează inutilitatea adresării cererii de restituire.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă apelul declarat de apelanta contestatoare, ca nefundat.

Data publicarii pe portal: 14.11.2019

Domenii speta

Spete similare