Inadmisibilitatea acțiunii având ca obiect anulare decizie prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcționarului public din motive imputabile acestuia, fără parcurgerea procedurii prealabile

Inadmisibilitatea acțiunii având ca obiect anulare decizie prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcționarului public din motive imputabile acestuia, fără parcurgerea procedurii prealabile (art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 )

Decizia civilă nr. 373/04.04.2019

Prin sentinţa nr. 1098/11.12.2018 a Tribunalului Galaţi a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă şi respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 72/02.02.2018 emisă de pârâta P.L.G. și s-au respins restul pretenţiilor reclamantului R.A. ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 72/02.02.2018 emisă de pârâta P.L.G. (fila 13) s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea reclamantului din funcția publică de polițist local începând cu data de 05.02.2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public”.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Din analiza actelor dosarului, se reține că reclamantul a contestat direct la instanţă Decizia emisă de pârâtă, fără a efectua procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 193 alin. 1 C.proc.civ., coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca şi condiție obligatorie de admisibilitate a acţiunii formulate  în contencios administrativ.

Având în vedere aspectele anterior analizate, în temeiul dispozițiilor art. 193 din Noul Cod procedură civilă, Tribunalul, constatând lipsa plângerii prealabile, a admis excepția astfel invocată şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 72/02.02.2018 emisă de pârâta P.L.G.

Cum petitul referitor la despăgubiri este accesoriu petitului principal, urmează soarta acestuia, astfel încât instanța a respins ca neîntemeiate a celorlalte pretenții deduse judecății de reclamant.

Văzând şi dispozițiile art. 453 C.proc.civ., Tribunalul a luat act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.A., arătând că nu a depus plângere prealabilă împotriva deciziei de încetare a raporturilor de serviciu întrucât au avut loc numeroase abuzuri asupra sa şi şi-a pierdut încrederea în această instituţie, apelând direct la instanţă.

Intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat în principal nulitatea recursului.

A susţinut că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art.486 alin.1 lit. d  Cod procedură civilă., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art.489 alin.2  Cod procedură civilă, sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.488  Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, se constată că aceasta nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate. Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi în speţă, nu se poate considera că afirmațiile recurentului-reclamant din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art.486 alin.1  Cod procedură civilă, care trebuie interpretate în sensul formulări, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridic dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.

Având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică,  solicită admiterea excepţiei invocate şi aplicarea sancţiunii expres prevăzute de art.489 alin.2  Cod procedură civilă, respectiv aceea a nulităţii recursului.

În subsidiar, a arătat că decizia contestată este un act administrativ ce poate fi supus judecăţii numai după îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.7 alin. l din Legea nr. 554/2004.

Din aceste considerente, se deduce faptul că parcurgerea procedurii prealabile nu este opţională, motiv pentru care solicită, având în vedere dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii nr.1098/11.12.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. ..../121/2018.

Curtea, examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, reţine că afirmaţia  recurentului că nu a considerat necesar să depună la P.L.G. contestaţie împotriva deciziei de destituire, întrucât şi-a pierdut încrederea în această instituţie, reprezintă un punct de vedere cu privire la oportunitatea formulării plângerii prealabile într-o astfel de situaţie, aspect ce se încadrează în critica privind greşita aplicare a normelor de drept material, motiv de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8  C.proc.civ., astfel că urmează a fi respinsă ca nefondată excepţia nulităţii recursului invocată de pârâtă.

Recursul este însă nefondat.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele sau entităţile care pot fi chemate în judecată, obiectul acţiunii, condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune precum şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

Cât priveşte condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, legea specială a instituit, pentru actele administrative unilaterale tipice, individuale sau normative, o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanţei, exercitată sub forma recursului graţios, care declanşează controlul administrativ intern, sau ierarhic, care atrage controlul administrativ extern ierarhic.

Această procedură prealabilă a fost concepută ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine mai rapid rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau interesului legitim vătămat fără mijlocirea instanţei.

Astfel, sub marginala „Procedura prealabilă”, art. 7 dispune că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia [alin. (1)]. (…) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta [alin. (2)] .”

Neîndeplinirea procedurii prealabile atrage inadmisibilitatea acţiunii, faţă de prevederile art. 193 C.proc.civ. conform cu care, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Caracterul imperativ al normei care reglementează procedura prealabilă decurge şi din interesul ocrotit, şi anume acela de a evita încărcarea rolului instanţelor cu cereri care pot fi rezolvate pe cale amiabilă. Legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părţii interesate sau a ambelor părţi dacă efectuează sau nu procedura prealabilă, ci a condiţionat sesizarea instanţei de îndeplinirea ei. De altfel, contenciosul constituţional a stabilit că art. 7, care instituie obligativitatea procedurii prealabile, nu încalcă prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie care prevede că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. Prin Decizia nr. 39/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165/2005, dar şi ulterior, prin decizii mai recente, Curtea Constituţională a reţinut că textul constituţional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic.

Susţinerea recurentului, privind neefectuarea procedurii prealabile urmare a faptului că nu mai avea încredere în instituţia la care a lucrat nu constituie un aspect de natură să-l exonereze de la respectarea obligaţiilor legale, fiind un aspect de natură subiectivă, nedovedit cu probatoriul administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de reformare a hotărârii atacate, în conformitate cu art. 496  Cod procedură civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

Domenii speta

Spete similare