Stabilire domiciliu minor. Ineresul superior al copilului de a creşte alături de părinte

Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C la data de 08.02.2018 sub nr. 2955/212/2018, reclamanții I M și I G au chemat în judecată pârâtul S A M, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța  să stabilească locuința minorului S D A, născut la data de 09.10.2014 la bunicii materni, precum și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului până la majorat. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului litigiu.

În motivare, reclamanții au arătat că pârâtul a fost căsătorit cu fiica lor, S R, decedată la 30.05.2017, iar din căsătoria acestora a rezultat minorul S D A, născut la data de 09.10.2014, în C. Reclamanții au mai susținută că în timpul căsătoriei, soții S au locuit mai mult la reclamanți, iar cu două luni înainte de decesul fiicei lor, reclamanții s-au ocupat în permanență de minor. S-a mai arătat că înainte cu o săptămână de decesul fiicei lor S R, cu consimțământul pârâtului au luat minorul la domiciliul acestora din C și au stabilit cu pârâtul ca reclamanții să aibă grijă de minor și să-l înscrie la o grădiniță din C.

Timp de 11 luni minorul a locuit cu reclamanții care i-au cumpărat cele necesare, deși pârâtul este cel care încasează alocația. Reclamanții au susținut că pârâtul a venit să viziteze minorul, vizite foarte scurte, sub influența băuturilor alcoolice de cele mai multe ori, l-a bruscat pe minor de mai multe ori, a încercat să-l ia forțat, motiv pentru care minorul a început să se teamă de acesta.

Reclamanții au menționat că minorul a dezvoltat atașament față de bunicii materni și față de ceilalți membri care locuiesc cu aceștia (străbunici, unchi, mătuși) și au apreciat că este în interesul minorului stabilirea locuinței la aceștia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 400 alin. 3 C.civ., iar în probațiune au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială, proba cu înregistrări audio, audiere minor, raport de evaluare psihodiagnostic minor.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, calculată conform art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013.

La data de 19.03.2018, pârâtul S A M a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Pe cale reconvențională, pârâtul reconvenient a solicitat stabilirea locuinței minorului S D A, la tată, în B, precum și exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către tată. În subsidiar, pârâtul reconvenient a solicitat și stabilirea în favoarea sa a unui program de legături personale cu minorul.

 În motivare, pârâtul a arătat în esență că susținerile din cererea de chemare în judecată sunt nereale, în sensul că a locuit cu minorul până la decesul soției sale, la locuința din B, iar după decesul acesteia a fost de acord cu propunerea reclamantei I M de a-l lăsa pentru o perioadă pe minor la bunicii materni, în C pentru a-și alina suferința provocată de pierderea fiicei, urmând ca pârâtul să vină să stea cu minorul la sfârșit de săptămână. Pârâtul a mai arătat că în toată această perioadă i-a cumpărat minorului toate cele necesare, a venit în fiecare week-end , cu câteva excepții, a mers cu reclamanta la cumpărături sau a achiziționat ceea ce îi comunica reclamanta și a înscris minorul la o grădiniță în B, anterior înțelegerii cu reclamanta de a lua copilul la B. De asemenea, pârâtul a învederat că este nereală afirmația reclamantei potrivit căreia și-ar fi lovit sau bruscat copilul sau că acestuia îi este teamă de pârât.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 204, art. 209 C.proc.civ., art. 398, art. 400, art. 495, art. 493, art. 488, art. 483, art. 496 alin. 1 C.civ., iar în susținerea apărărilor a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale, a probei cu interogatoriul reclamanților, precum şi efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul său.

Cererea reconvențională a fost timbrată cu suma de 60 lei, calculată conform art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013.

Sub aspectul probatoriului, în cauză au fost încuviințate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul tuturor părților (administrată la termenul de judecată din 06.09.2018), proba testimonială cu martorii N E (încuviințată pentru pârâtul reconvenient) și D N (încuviințată pentru reclamanți), administrată la termenul de judecată din 06.09.2018, precum și proba cu evaluarea psihologică a minorului. La dispoziția instanței, au fost atașate dosarele nr. 3184/212/2018 și 12609/212/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 9255 din 21 septembrie 2018 pronunţată de Judecătoria C în dosarul civil nr. 2955/212/2018 s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient S A M în contradictoriu cu pârâţii reclamanta I M şi I G, s-a constatat  ca autoritatea părintească asupra minorului S D A, născut la data de 03.10.2014,  este exercitată în mod exclusiv de către tatăl reclamant, s-a stabilit  locuinţa minorului la tatăl reclamant şi a fost obligat  pârâţii la plata în solidar către pârâtul reconvenient a sumei de 1.540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (1.500 lei) şi taxă judiciară de timbru (40 lei).

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, prima instanţă, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Din căsătoria pârâtului S A M și S R (decedată la data de 31.05.2017, conform certificatului de deces aflat la fila 58 din dosar) a rezultat minorul S D A, născut la data de 03.10.2014.

Pentru soluționarea acțiunii de față, prima instanţă a avut în vedere în primul rând interesul superior al copilului, consacrat de dispozițiile Legii nr. 272/2004, rep., privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Astfel, potrivit art. 2 alin. 11 din lege,  interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizica si morala normala, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.

Conform art. 14 din același act normativ: (1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. (2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. (3) Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (4) În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspect relevante în fiecare caz în parte. (5) Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere și la stabilirea programului de relații personale și cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 1 C.civ., orice măsură privitoare la copil , indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.”

Având în vedere că noțiunea de interes superior al copilului este complexă, art. 2 alin. 5 din Legea 272/2004, rep., a stabilit cu titlu exemplificativ, o serie de criterii obiective ce trebuie utilizate pentru a determina interesul superior al copilului. Astfel, articolul evocat prevede: În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra sa, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Potrivit art. 33 Legea nr. 272/2004, rep., copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Amănălăchioai împotriva României, interesul copiilor trebuie să aibă prioritate faţă de orice alt considerent, iar acest interes prezintă un dublu aspect: pe de o parte să le garanteze copiilor o evoluţie într-un mediu sănătos, iar pe de altă parte, să menţină legăturile acestuia cu familia, cu excepţia cazului în care aceasta s-a arătat nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale.

Probatoriul administrat a relevat împrejurarea că pârâtul reconvenient și-a dat acordul ca, ulterior decesului soției sale, minorul S D A să locuiască o perioadă la bunicii materni în C, însă a păstrat în mod constat legătura cu fiul său, l-a vizitat la sfârșit de săptămână și a contribuit la întreținerea acestuia, astfel cum reiese din facturile fiscale depuse la dosar  ce atestă achiziționarea de către pârâtul reconvenient a mai multor bunuri necesare îngrijirii unui copil, înscrisuri ce se coroborează cu corespondența purtată prin mesaje tip SMS între reclamanta I M și pârât, dar și cu declarația martorului D N care a afirmat că „până în luna decembrie 2017 pârâtul mai cumpăra pampers și lapte pentru minor”. Înțelegerea părților privind încredințarea copilului către bunicii materni pentru o perioadă determinată reiese și din răspunsul la întrebările nr. 9 și 10 din interogatoriul administrat reclamantului I G, dar și din răspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriul administrat reclamantei I M care a declarat că i-a dat voie pârâtului să ia copilul, însă s-a opus ulterior când a văzut că minorul nu voia să plece.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că afecțiunea tatălui pentru copilul său este sinceră, aspect care rezultă și din cuprinsul raportului psihosocial întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C (f. 133- 139), iar  pârâtul este capabil să îi ofere condiții de viață normale fiului său, astfel cum rezultă din raportul de anchetă psihosocială efectuat la locuința pârâtului (f. 123, dosar nr. 3184/212/2018), din răspunsul dat de I G la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat de pârâtul reconvenient prin care a afirmat că atât tatăl minorului, cât și bunicii materni îi pot oferi minorului aceeași educație și aceleași oportunități de petrecere a timpului liber, dar și din împrejurarea că pârâtul obține venituri salariale și a înscris copilul la o grădiniță din B (f. 101).

Contrar susținerilor reclamanților din cererea de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut că pârâtul, soția sa și copilul lor au locuit în mod stabil la B, relevante în acest sens fiind atât declarația martorului N E, cât și răspunsul reclamantului I G la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat, ocazie cu care a precizat că a renovat apartamentul unde locuia S M împreună cu soția și copilul. Prin urmare, având în vedere prezența constantă a tatălui în viața copilului său, precum și faptul că a locuit împreună cu acesta încă din momentul nașterii, nu se poate da eficiență susținerii reclamanților potrivit căreia minorul nu este obișnuit cu prezența tatălui său. De altfel, martorul N E a declarat că în această vară l-a văzut pe minor la B și a observat că acesta discuta cu tatăl său, se simțea bine și era bucuros.

Nici teza afirmată de către reclamanți potrivit căreia pârâtul consumă alcool și este recalcitrant sau violent nu a fost susținută probator raportat atât la răspunsul reclamantului I G la întrebările nr. 4 și 5 din interogatoriul administrat prin care a arătat că în perioada în care a stat la B la locuința pârâtului nu l-a văzut pe acesta să facă abuz de alcool, să vină acasă în stare de ebrietate sau să se manifeste recalcitrant sau violent, cât și la declarația martorului N E care a precizat că din 1994, de când sunt vecini de bloc, nu l-a văzut niciodată pe pârât în stare de ebrietate, arătând totodată că S M nu este cunoscut în bloc ca o persoană violentă sau recalcitrantă.

Atașamentul bunicilor materni față de minor, aspect ce a reieșit din ansamblul probator și a fost recunoscut și de către pârât prin răspunsul la întrebarea nr. 12 din interogatoriul administrat ocazie cu care a arătat că minorul s-a dezvoltat în mod armonios, iar bunicii materni îl îndrăgesc,  nu poate justifica stabilirea locuinței minorului la bunicii materni, având în vedere că drepturile părintești ale tatălui nu au fost limitate și nu există niciun motiv ca tatăl să fie separat de copilul său.

Față de aceste considerente, cererea formulată de reclamanți prin care au solicitat stabilirea locuinței minorului la bunicii materni, precum și cererea subsecventă privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului până la majorat, au fost respinse ca neîntemeiate, urmând ca locuința minorului să fie stabilită la tată, astfel cum s-a solicitat prin cererea reconvențională. Această dezlegare a instanței cu privire la stabilirea locuinței minorului nu înseamnă că minorul nu trebuie să păstreze legături cu rudele din partea mamei, o eventuală distrugere a acestei legături putând duce la ruperea copilului de rădăcinile sale. În absenţa mamei, prezenţa bunicilor materni alături de cea a tatălui este de natură să constituie pentru minor reprezentarea familiei, aspect ce reprezintă o stare de normalitate.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești asupra minorului D A, prima instanţă a reţinut incidența art. 507 C.civ. care statuează: „ Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească sau dacă, din orice motiv, se află în neputința de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.” Prin urmare, prima instanţă a constatat un fapt prevăzut de lege în cazul decesului celuilalt părinte și anume că autoritatea părintească asupra minorului S D A este exercitată în mod exclusiv de tatăl S A M.

Fiind căzuți în pretenţii în ceea ce privește cererea reconvențională, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ., prima instanţă a obligat pârâții I M și I G la plata în solidar către pârâtul reconvenient S A M a sumei de 1.540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (1.500 lei) și taxă judiciară de timbru (40 lei).

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii I M şi I G solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanţii arată că motivele de nelegalitate a sentinţei vizează în principal împrejurarea că instanţa de fond a soluţionat cauza prin  raportare strictă la criterii obiective şi raţionamente logice, de conjunctură,analizând exclusiv persoana pârâtului reconvenient, analizând atributele pârâtului care îi justifică calitatea de părinte din perspective pur sociale, economice.

Se mai susţine că deşi instanţa citează texte de lege care recomandă ca şi reper prioritar persoana copilului şi interesul superior al acestuia, rămânând doar o abordare pur formală şi rigidă, fără a intra în spiritul acestui text de lege, reuşind astfel să prejudicieze enorm interesul minorului de 3 ani şi jumătate sub pretextul respectării drepturilor părintelui pârât.

Apelanţii arată că prezentele motive de apel vizează completarea şi interpretarea stării de fapt cu latura eludată de către instanţa de fond, respectiv analiza subiectivă a persoanei minorului, aflat într-o postură atipică încă din primii săi ani de viaţă, mai exact prin pierderea mamei la vârsta de 2 ani,analiza concretă a interesului său superior.

Se învederează că deși instanța s-a raportat, aşa cum am precizat, doar formal si ineficient la textele de lege care oferă criterii obiective de apreciere a interesului superior,in continuare vom suplini aceste lipsuri şi vom învedera, punctual, aspectele pe care legiuitorul le recomandă spre analiza pentru a garanta respectarea interesului superior al copilului cu ocazia stabilirii locuinței acestuia, invocându-se dispoziţiile art.2 din Legea nr.272/2004 solicitând a se analiza punctual interesul superior al minorului S D A prin raportare directă la reperele de natură obiectivă şi subiectivă enumerate de acest text de lege.

În ceea ce priveşte nevoia de dezvoltare psihologică, de educaţie, sănătate, securitate şi stabilitate şi apartenenţa la  familie se învederează faptul că din luna mai a anului 2017 şi până în prezent minorul s-a a aflat in grija si supravegherea reclamanților, intr-o perioada extrem de dificila pentru psihicul acestuia, respectiv pierderea mamei.

In aceasta perioada, minorul s -a dezvoltat normal din punct de vedere fizic, reclamanta  îngrijindu-se îndeaproape de  sănătatea sa,  chiar şi in contextul in care minorul a avut serioase tulburări de somn, o perioada foarte lunga de timp nu a dormit deloc noaptea, ci doar pe timpul zilei(aceste probleme au început să apară exact din momentul când mama sa a fost internata în comă la spital.), reclamanta adaptându-se acestor disfunctionalităţi ale minorului si nu a urmărit sa le reprime şi sa le înlăture prin forţarea bioritmului acestuia, ci, din contra, a înţeles acest episod ca o modalitate in care copilul a răspuns la pierderea materna, exteriorizându-se în asemenea maniera.

Același raționament psihologic este confirmat şi în ancheta psihosocială efectuata la data de 1.08.2018, cu ocazia judecării cererii de ordonanță preşedinţială în dosarul civil nr. 3184/212/2018, privind stabilirea provizorie a locuinţei minorului, iar paratul, din alta perspectiva, califica acest gest ca fiind "haotic" şi apreciază că,  dereglarea programului de somn al minorului ca o culpa in sarcina bunicii reclamante, lansând acuzaţii directe la adresa acesteia.

Soluţia susţinută de pârât pe tot parcursul procesului este în înregimentarea forţată

a minorului în cadrul unui program social strict de grădiniţă, care să îi  impună orele de somn şi activităţi de socializare. Daca minorul nu s-ar fi aflat in aceasta perioada critica in compania iubitoare si înţelegătoare a reclamantei, cu siguranţa ca ar fi fost nevoit să îşi înăbuşe sentimentele, fapt care i-ar fi afectat dezvoltarea psihologică, emoţională şi implicit fizica pe un nivel mai înalt şi mult mai târziu, in maturizarea sa.

Instanţa de fond ar fi trebuit sa se raporteze comparativ la perioada in care minorul a fost îngrijit exclusiv de către reclamanţi si sa observe ca acesta a trecut cu bine peste perioada critica, fiind stabilizat emoţional si sa aprecieze daca pe viitor este necesar sa dispună schimbarea condiţiilor de mediu ale minorului, sau, dimpotrivă, nu se impune efectuarea niciunei schimbări in acest sens. Starea buna fizica şi emoţională a copilului este recunoscuta public de către pârât, care ii atribuie meritele bunicei-reclamante, afirmând pe Facebook ca"la bunica ii este ce/ mai bine.", iar starea actuala a minorului a fost examinata detaliat de către specialiştii psihologi D.G.A.S.P.C. Constanta in cadrul anchetei psihosociale de referinţă, precum si de întregul probatoriu administrat în faţa instanţei de fond, respectiv martorii reclamanţilor şi al pârâtului, care îl descriu pe minor ca pe un copil normal dezvoltat, in contextul traumei familiale suferite.

Se arată că tot in cadrul lit, a al art 2 alin. 6 instanța de fond trebuia să se raporteze si la dezvoltarea psihologică, securitatea stabilitatea şi apartenenţa la o familie, precum şi la nivelul educațional al minorului D A. Reclamanții, bunicii materni s-au expus grav criticilor pârâtului prin faptul ca nu l-au înscris pe minor la grădinița la împlinirea vârstei recomandate de 3 ani, însă in acest fel au deservit exclusiv interesului superior al copilului.

Apelanţii susţin că minorul beneficiază în particular beneficiază în particular de meditaţii la limba engleza, precum si de activităţile care se fac la grădinița, aceasta din doua considerente majore: pentru a nu tulbura programul de somn al copilului, somn care este

primordial in sănătatea sistemului nervos atât la adulţi, dar mai cu seama la copil; .pentru ca minorul nu a început să vorbească fluent decât foarte târziu. În condiţiile date, reclamanţii au ales o soluţie atipică,  este drept, faţă de sistemul convenţional educaţional şi au investit suplimentar timp si bani, servind exclusiv interesului superior al minorului.

Se poate reţine ca reclamanţii sunt în spiritul sistemului educaţional Montessori mult aplaudat de parat in notele scrise, mai exact în recomandările inserate la punctele 21 si 22:"Ajuta-ti copilul  să îşi depăşească imperfecţiune. Fă acest lucru cu grijă, reţinere şi în linişte, cu înţelegere şi dragoste”. În urma examinării minuţioase a a copilului, cu tehnici psihologice specifice se retine in referatul psihosocial ca D A "(...)are an nivel de dezvoltare superioara vârstei cronologice cu o diferenţa de 4 luni, acesta având abilităţi de autoinsuşire în raport cu vârsta cronologica.""(...)are un nivel bun de înţelegere a mesajului verbal şi oferă răspunsuri adecvate la întrebări." "(...)are un nivel de cunoştinţe conform cu vârsta cronologica şi se remarca în vocabular dezvoltat în parametrii. Rezultatele la testul Portage indică un nivel de dezvoltare a/ limbajului superior vârstei cronologice, cu un scor de 4,3 corespunzător vârstei de 4 ani. Memoria de lungă durată dezvoltată, redă povesti, poezii si cântece memorate anterior. Testul Potage evidenţiază o vârsta mentala de 4,35, corespunzătoare vârstei de 4 ani si 4 luni, cu un IQ =113(nivel media -superior.) Gândirea este coerenta, flexibila. Manifesta autocontrol ridicat si un management eficient al

emoţiilor negative.(...)Poate stabili un raport doar după ce se asigura ca mediul este sigur Si stabil" stabilitatea, securitatea si apartenenta minorului la familia reclamanţilor sunt factori esenţiali pe care instanţa de fond nu i -a observat nici măcar fugitiv, privind astfel minorul de interesul sau superior.

Reperele originare ale oricărui copil, însă mai cu seama a lui D A sunt dragostea oferita si acceptarea sa necondiţionata de către membrii familiei.

Pe cale de consecinţă, nu este "inuman"(aşa cum conchide pârâtul în cadrul concluziilor scrise) a creste si educa copilul "ca acum 50 de ani", cu dragoste şi ataşament, ci este un lucru lăudabil, care profita din abundenţă de copil, care îi hrăneşte receptivitatea şi inteligenta la aceasta vârsta, mai mult decât orice alt sistem educaţional externalizat.

Se arată că legătura afectiv solida dintre reclamanta si minor este clar conturata in ancheta psiho-sociala: „Relaţia psiho-afectivă dintre bunica si copil e bazata pe sentimente de iubire, încredere si respect reciproc."

Pârâtul, prin apărător apreciază aceasta relaţie ca un handicap al minorului, o"mutilare emoţionala"a acestuia şi o condamna în consecinţă.

În fapt, aceasta este de fapt legătura cu maternitatea, care la minor este imperios necesara, pe fondul pierderii suferite si pe care reclamanta o compensează din abundenta. Nu se poate reţine că societatea, în speţă grădiniţa propusa de paratul reconvenient poate înlocui dragostea materna atât de necesara copilului, ca o garanţie a dezvoltării sale armonioase. Până la vârsta de 7 ani, minorul se hrăneşte exclusiv din mediul familial călduros, iar ulterior, educaţia sa se completează cu mediul fundamental afectiv al celor 7 ani de acasă A trasa copiilor la vârsta de 3 ani un alt drum decât cel al bucuriei copilăriei înseamnă a neglija necesităţile sale prezente şi a-l lansa nepregătit în ambiţiile şi orgoliile părinteşti. A nu se înţelege să reclamanţii respins sistemul educaţional convenţional, ci doar aceştia îl nuanţează şi îl adaptează condiţiilor specifice nepotului lor, urmând ca, la momentul oportun aceasta măsura să fie luată, cu atât mai mult cu cât D A are un potenţial intelectual deosebit, peste limita standardizată. Societatea civila concurențiala si orientata numai după criterii obiective este perceputa aşa doar de către persoanele mature, iar nu şi de copii. Minorul are nevoie in principal de iubire şi o primeşte de la reclamanţi.

Cât priveşte relaţia copilului cu pârâtul reconvenient, apelanţii arată că  psihologul o descrie astfel: "Minorul îl instituie pe tată ca fiind o autoritate, îl ascultă atunci când primeşte o cerinţă din partea acestuia. Legătura dintre tată şi minor există, însă legătura directă, impersonală este afectată, diluată datorita prezentei sporadice a tatălui în viaţa minorului."  Apelanţii susţin că simpla legătura biologică este doar o condiţie necesara, nu şi suficientă pentru a hrăni toate aspectele-afective, emoţionale, spirituale-care definesc un individ. Faptul că orgoliul pârâtului îl împiedică să observe insuficienţa sa personala în dezvoltarea complexa a copilului este lipsit de orice relevanta, prin prisma interesului superior al acestuia. Figura bunicii materne este asimilata mamei însăşi în concepţia copilului.

Acesta răspunde pozitiv la prezenta bunicilor, deci nu exista nici un argument pentru care instanţa de fond a căutat fericirea copilului in alta parte, de vreme ce acesta o deţine deja. Prezenta paratului in viaţa copilului este onorifică, iar copilul nu poate primi ceva ce nu i se oferă.

Deşi l-a vizitat sporadic la domiciliul reclamanţilor, paratul a redus contactul cu acesta la vizite scurte in parc timp de 2-3 ore, fără a se implica in contactele directe, personale cu copilul, de exemplu a –l hrăni, a -l îmbracă, a -I citi povesti sau a face activităţi de dragul lui D si pe placul acestuia, stare de fapt ce este amplu conturată de declaraţia martorului D N care a perceput personal in buna măsura calitatea contactului dintre tata si copil şi confirmată de ancheta psihosocială. Instanţa de fond reţine iniţiativa paratului de a -l  înscrie pe minor la grădiniţă. În realitate, acesta este un gest banal si sec, comparativ cu ceea ce nu face pârâtul  pentru sufletul copilului.

Pârâtul nu are soluţii pentru copil, ca un părinte dedicat, ci speră să  găsească soluţiile în locul sau grădiniţa şi sistemul educaţional de stat, respectiv grădiniţă cu program prelungit. Nico legătură trainică nu se poate naşte între pârât şi minor, în condiţiile în care acesta munceşte, iar copilul merge la grădiniţă până la ora 17.00. În plus, pârâtul are şi numeroase relaţii amoroase, acordând întâietate vieţii sale sociale, ieşind în permanenţă la întâlniri, la cluburi, dormind la diferite concubine. Chiar dacă, prin absurd, pârâtul s-ar ocupa numai de copil, practic tot i-ar fi imposibil să facă menajul, piaţa şi să dezvolte o relaţie cu D A, care are oricum necesităţi afective suplimentare, toate într-un program începând de la orele 17-18 zilnic.

Apelanţii apreciază că, nu numai ca pentru copil nu se construieşte nimic, dar, mai mult, i se distruge si relația benefica a acestuia cu bunicii.  Totodată se arată că, potrivit art. 2 alin. 6 lit. b instituie un alt criteriu: opinia copilului, în funcţie de vârsta si gradul de maturitate,  D A si-a exprimat deja opţiunea, în sensul ca nu doreşte să îşi modifice mediul familial, iar contactul cu paratul ii produce o anumita stare de anxietate, aşa cum reiese din depoziţia martorului D N, precum şi din referatul de ancheta psihosocială. Deşi minorul cooperează cu pârâtul în cadrul vizitelor acestuia sau la

domiciliul sau in B, conform depoziţiei martorei propusă de parat, în realitate copilul este speriat de perspectiva schimbării condiţiilor actuale şi de pierderea, pentru a doua oara a legăturilor afective materne cu bunica sa.

Deşi nu se poate vorbi în speţă de o maturitate a copilului în sensul larg răspândit, este e menţionat că la această vârstă copilul este  preponderent intuitiv, astfel încât logica sa, încă nedezvoltata este subliniata de trăiri afective intense şi intuitive, cărora rareori adulţii le acordă importanţa cuvenită.

Se mai susţine că art. 2 alin. 6 lit. c instituie un alt criteriu:istoricul copilului este o condiţie esenţială la care instanţa de fond ar fo trebuit sa se raporteze, deoarece soluţia în speţă  gravitează în jurul pierderii legăturii materne, la vârsta la care acesta avea cea mai mare nevoie. În prezent, maternitatea vine de la bunica. Niciun argument nu poate justifica înlocuirea maternităţii unui copil, mai cu seama când aceste argumente ţin exclusiv de calităţile tatălui:locul de muncă, achiziţionarea sporadică de lapte şi pampers, etc. Prealabil trebuie respectat interesul copilului, apoi dreptul tatălui. Dacă interesul actual al copilului este în legătură cu bunica sa, atunci în această manieră trebuie el respectat, iar nu altfel. O nouă ruptură afectivă în viaţa copilului ar reprezenta o situaţie de risc pentru viitorul acestuia. Opoziţia reclamanţilor de a-l lua pe minor nu este personală, aceştia doar respectă dorinţa copilului. De altfel, reclamanţii mai au doi copii pe care i-au crescut, aceştia fiind maturi, realizaţi, talentaţi şi cu merite deosebite. Creşterea lui D – Alexandru nu este uşoară, reclamanta şi-a schimbat programul şi locul de muncă, nu doarme nopţile, îl îngrijeşte pe acesta când este bolnav, îi face mâncare, cumpărători, meditaţii, plimbări, efort financiar suplimentar considerabil, toate acestea în interesul exclusiv al copilului şi fără a avea vreo obligaţie legală, ci doar morală.

Deşi se retine ca la B minorul a locuit cu părinţii săi, în realitate se omite a se preciza ca şi bunica-reclamanta a locuit cu minorul la acelaşi domiciliu. În primele 6 luni de la naşterea acestuia reclamanta a stat continuu cu minorul, îngrijind de acesta şi ajutând-o pe fiica sa, în timp ce pârâtul nu s –a implicat deloc, fiind plecat tot timpul.

Ulterior, în sesiunea fiicei, când soţii S plecau în concediu, minorul rămânea tot îngrija reclamantei. Chiar dacă reclamanta nu a fi fost prezentă, nu se poate menţine raţionamentul instanţei de fond de stabilire a locuinţei minorului la domiciliul pârâtului pe considerentul că aici a locuit cu părinţii săi. Vârsta sa foarte fragedă nu îi permite amintiri din acea perioadă, mai cu seamă care să aibă un rol determinant în viaţa sa. Acest raţionament este confirmat de opţiunea minorului de a rămâne la domiciliul reclamanţilor. Părintele pârât, singur şi cu loc de muncă nu poate decât să îl lase dimineaţa pe copil la grădiniţă şi să îl ia înapoi acasă la sfârşitul programului. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat în prealabil, reclamanţii şi-au creat deja un ritm de viaţă adaptat nevoilor minorului (reclamanta şi-a creat ore particulare de masaj, conform programului minorului, aşa cum reiese chiar din corespondenţa cu pârâtul, printată şi ataşată prezentei, chiar şi programul de somn şi l-a adaptat necesităţilor extraordinare ale minorului. Disponibilitatea totală

Afectivă şi ca mod de organizare a timpului pe care bunicii reclamanţi o au faţă de minor nu se poate compara cu programul extrem de redus şi scindat pe care pârâtul îl prefigurează şi pe care minorul îl priveşte oricum, chiar şi acum, cu mari rezerve şi anxietate. Un alt argument de notat este faptul că pârâtul locuieşte cu  cu mama sa, care

este salariată la N M SRL. Aceasta este o persoana cu o reală debilitate mintală, de vreme ce priveşte pe geam şi spune ca este e urmărită, că vede tot felul de lucruri. În acest sens, este redată postarea sa publica pe facebook din 22 mai:"ştiu ca sunt filmata în fiecare seara din blocurile vecine, nu ştiu prin ce mijloace diavolul vrea sa ne facă rău; nu ştiu cu ce ne confruntăm, simţeam în casa o tensionare mare, nu ştiu ce folosesc si cine sunt; vrăjmaşul foloseşte puterile de tensionare de îmi trăsnesc lucrurile in casa cu gândul ca mă sperie, însă eu îl alung şi in miez de noapte îi spun piei satana dracilor cine eşti", etc. Aceasta este alternativa familială pe care instanţa de fond o întrevede în spiritul interesului superior al copilului. O asemenea imagine demonică este înfricoşătoare şi pentru o persoană matură, mai cu seama pentru un copil în plina formare, care cu siguranţă că ar trai multe nopţi alături de mama pârâtului al cărei delir fantasmagoric cu siguranţă că si-ar lasă o amprenta negativa asupra sa. Trebuie să se observe, raportat la probatoriul administrat în cauza faptul ca starea emoţionala actuala a minorului este stabilizata după un seism emoţional puternic, aşa încât soluţia preconizată prin sentinţa civila nr.9255 este neîntemeiată, sfidează dispoziţiile legale şi periclitează dezvoltarea copilului.

În cadrul relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament este oportun ca minorul ca menţină relaţiile cu pârâtul prin programul de vizită, astfel cum este stabilit în prezent, această interacţiune având un ritm tolerabil, cu care copilul s -a obişnuit. Chiar şi în  acest program, tot bunica reclamantă suporta, alături de copil, o parte din consecinţe, dată fiind nepriceperea pârâtului şi lipsa de dedicaţie. Minorul revine mereu de la pârât răcit, neîngrijit, pierdere în greutate considerabilă,  fiind necesara intervenţie medicală şi tratament adecvat pentru a-i restabili starea de sănătate. Mai mult, în cadrul programului de vizită, pârâtul l-a dus preponderent pe minor nu în B, ci în C, la diferiţi prieteni sau prietene, aşa cum reiese atât din spusele copilului, dar şi din relatările diferitelor persoane care iau observat împreună în C, în timpul programului de vizita, deşi pârâtul nu are locuinţa personală în localitate. Deşi aceste lucruri sunt ascunse sau nu sunt cunoscute de martorul pârâtului, aceasta este situaţia de fapt reală. De fapt, programul de vizita al pârâtului în cadrul legăturilor sale personale cu minorul este un program la care pârâtul poate face faţa la acest moment, raportat si la necesităţile sale personale, cum ar fi program de muncă, întâlniri amoroase, ieşiri în cluburi, etc.

Pe de alta parte, copilului îi este suficient acest contact, fiind la limită la care nu îi produce o anxietate foarte mare şi panică,  având siguranţa şi garanţia că se întoarce la domiciliul bunicilor materni. Dincolo de aceste criterii obiective enumerate privind definirea noţiunii de „interes superior al copilului", o serie de alte acte normative îl consacră: art.48 alin. (3) şi art. 49 din Constituţie, Codul civil, art. 263 §i art. 264 C. civ. Astfel, art. 263 alin. (1)-(4) C. civ. enunt6 principiul fundamental care sta la baza tuturor masurilor privitoare la copii, respectiv respectarea interesului superior al copilului: „(1) Orice măsura privitoare la cop/I, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luata cu respectarea interesului superior al copilului. (2) Pentru rezolvarea cererilor care se refera la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă; (3) Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copil trebuie să garanteze că, dorinţele, interesele părinţilor referitoare la copil pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau.(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate”.

Art. 47 lege 272/2004 (1) Copilul are dreptul de a beneficia de an nivel de trai care sa permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituala, morala si sociala. (2) Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţa necesare creşterii si dezvoltării copilului; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţa, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare şi învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos." Principiul interesului superior al copilului este distinct de principiul exercitării drepturilor şi îndeplinirii îndatoririlor părinteşti în interesul copiilor, care constituie doar o aplicaţie specială în materia autorităţii părinteşti. Soluţia actuală de stabilire a locuinţei minorului la pârât şi îndeplinirii autorităţilor părinteşti în interesul copiilor, care constituie doar o aplicaţie specială, în materia autorităţii părinteşti. Soluţia actuală de stabilire a locuinţei miorului la pârât este contrară interesului său. Se impune păstrarea locuinţei la reclamanţi, această soluţie fiind proporţională cu păstrarea echilibrului intre dreptul părintelui de a locui si de a creşte copilul la locuinţa sa şi necesitatea asigurării bunăstării materiale şi spirituale a copilului, astfel încât dezvoltarea sa fizică şi psihică să nu fie pusă în pericol prin comportamentul membrilor familiei.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului şi obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de  judecată,  apreciind că în mod corect instanţa de fond s-a pronunţat asupra situaţiei deduse judecăţii considerând în interesul superior al minorului că acestuia i-ar fi cel mai bine lângă tată, instanţa de fond aplecându-se şi asupra situaţiei reclamanţilor.

Se arată că, deşi apelanţii încearcă să inducă ideea unei perfecţiuni în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorului în timpul cât acesta a stat la ei, trebuie observate anumite fapte ce denotă faptul că minorul nu  avut parte de cea mai bună îngrijire, minorul având o dificultate de exprimare, acesta fiind motivul pentru care nu a fost dus la grădiniţă, iar dorinţa intimatului ca minorul să aibă parte de o educaţie corespunzătoare vârstei, care în mare parte se face în cadrul grădiniţei, este privită ca o înregimentar, nicidecum ca o grija cu privire la educaţia acestuia.

Aprecierea ca o grădiniţa sau un program educativ impune orele de somn si activităţi de socializare este una nuanţata in mod voit greşit deoarece aceasta "impunere" este una făcuta in interesul superior al minorului, iar in ceea ce priveşte "socializarea", aceasta vine de la sine si este cat se poate de importanta pentru orice individ.

Din exprimările bunicilor apelanţi reiese că, un copil se creste si educa cel mai bine neimpunându-i-se nimic, nici sa mănânce la anumite ore, nici sa doarmă la anumite ore, nici sa se culce la anumite ore, ci acel copil sa facă tot ce ii trece lui prin minte când vrea el si cat vrea el, bunicii doar asistând la miracolul creşterii si educării unui copil de 4 ani de unul singur.  De aceeaşi maniera se pot exprima apelanţii că şcoala este dăunătoare întrucât presupune ca elevii sa înveţe si in timpul in care nu mai sunt la scoală, aspecte care sunt la fel de aberante ca si interpretările de mai sus. De fapt întreaga societate este fundamentata pe principii greşite si aşteptam cu nerăbdare si alte soluţii din partea apelanţilor in ceea ce priveşte punerea unei baze a acesteia începându-se cu creşterea si educarea celor mici care nu ar trebui sa socializeze, nu ar trebui sa ii asculte pe adulţii care ii cresc, ci doar sa se manifeste liber fără nici un fel de îngrădire.

Aceasta stabilizare emoţionala de care fac vorbire apelanţii nu trebuie luata ca atare de către instanţa de control, întrucât in acest moment minorul are cel puţin imaginea mamei distorsionata complet, a înlocuit-o cu cea a bunicii la insistentele acesteia din urma, ceea ce nu consideram ca este tocmai normal si benefic pentru minor, amestecându-i acestuia pe viitor rolurile corecte intr-o familie ale fiecărui membru al acesteia. Apelanţii se hazardează când fac afirmaţii cu privire la nivelul educaţional al minorului, tocmai ei fiind aceia care i-au refuzat minorului accesul la o grădiniţa, accesul la socializare si la joaca împreuna cu alţi copii, păstrându-l pe acesta in rutina lor zilnica, pe motiv ca încă nu vorbeşte ca sa îl dea la grădiniţa.

Instanţa urmează să observe faptul ca deja de o buna perioada de timp minorul nu mai are probleme cu somnul, dar totuşi apelanţii fac sacrificii

foarte importante pe plan financiar pentru a-i asigura acestuia un profesor de limba engleza, negândindu-se nici măcar acum să îl înscrie la o grădiniţa unde limba engleza se învaţă în grup împreuna cu alţi copii, de o maniera mult mai distractiva si interesanta decât in particular.

In ceea ce priveşte afirmaţiile pârâtului intimat  din cadrul concluziilor scrise referitoare la "educaţia de acum 50 de ani", ni le menţinem in continuare, noi la acel moment neexcluzând ab initio cum se afirma in mod total greşit de către apelanţi, dragostea si grija tatălui pentru fiul sau, ci punând preţ si pe educaţia acestuia, pe socializare, cu atât mai mult cu cat minorul a trecut printr-o trauma foarte puternică. Din nou se poate observa repulsia vădită a apelanţilor pentru sistemul educaţional externalizat, deşi există  îndoială cât priveşte capacităţile acestora  pentru un home schooling adoptat de unele vedete din media româneasca care se pare ca este preferat de către bunicii paterni (aceştia culegându-si informaţiile probabil din media tv), aceştia ignorând cu desăvârşire si aptitudinile sociale către trebuie dezvoltate de către minor si care nu sunt mai puţin importante de cele educative si cognitive care nu se pot realiza doar prin dragoste.

Aceasta confuzie intre termeni trebuie sa fie observata de către instanţa si sa i se dea valoarea corecta, ataşamentul si dragostea răsfrânge asupra unui copil sunt un cu totul alt lucru fata de educaţia care trebuie oferita acelui copil, nivelul acestuia de pregătire atat in prezent cat si in viitor neizvorând din îmbrăţişări si mângâieri pe cap, ci din educarea acestuia intr-un sistem educaţional. 

A oferi fiului sau si o educaţie potrivita nu exclude cum in mod tendenţios afirma apelanţii, si o strânsa apropiere de acesta, cu atât mai mult cu cat minorul este fiul intimatului si persoana cea mai apropiata in momentul prezent, cat si anterior pana la decesul soţiei, aspecte cunoscute de orice părinte care nu si-a uitat acest statut. Dragostea si educaţia unui minor nu se exclud reciproc, ci pot si trebuie sa convieţuiască împreună, in schimb a oferi doar dragoste unui minor si a-l face pe acesta dependent de propria persoana doar datorita unei suferinţe din trecut, nu consideram ca este in interesul acelui minor.

Apelanţii sunt in eroare când consideră că instanţa de fond a minimalizat eforturile acestora in creşterea minorului, deoarece aceste aspecte au fost luate in calcul de către instanţa de fond.

Afirmaţia apelanţilor cum ca se doreşte înlocuirea dragostei materne cu grădiniţa este una cat se poate de puerila, iar apelanţii uita ca aceasta dragoste materna nu poate fi înlocuita cu nimic, bunica nu este mama copilului aşa cum aceasta a reuşit sa îl dezinformeze pe minor si sa ii creeze o imagine distorsionata a mamei. Din afirmaţiile apelanţilor reiese cat se poate de clar faptul ca minorul D pana la vârsta de 7 ani nu va frecventa nici o unitate de învăţământ preşcolar, fiind înconjurat in toata aceasta perioada doar de dragoste, iar la momentul la care va fi înscris la o scoală acesta nu contează ca va fi foarte in urma colegilor săi, ca va fi ridiculizat din acest considerent si marginalizat in cele din urma, doar datorita faptului ca bunicii percep cu totul diferit învăţământul preşcolar care îşi are si acesta rolul sau foarte bine definit, dar nu in opinia bunicilor. A numi un tata ca acesta exista doar cu titlul onorific in condiţiile in care tocmai bunicii ii refuza contactul cu fiul sau consideram ca este o jignire adusa intimatului care s-a străduit si se străduieşte in continuare sa dezvolte o relaţie normala cu fiul sau, relaţie care este împiedicata în mod vădit si voit de către bunicii materni. Nu se înţelege  la ce refera apelanţii când fac vorbire de insuficienta personala a intimatului, probabil se gândesc la momentele la care deşi intimatul avea dreptul al vizita, aceştia ii negau dreptul sa îşi vadă propriul copil invocând scuze puerile, pentru a ştirbi imaginea tatălui in ochii fiului sau.

Am înţeles încă de la fondul cauzei sa depunem planşe fotografice din care rezulta faptul ca tatăl a înţeles sa desfăşoare împreuna cu fiul sau activităţi pe placul acestuia din urma. Din nou apelanţii se folosesc de jigniri in speranţa obţinerii unei soluţii favorabile, denigrându-l pe intimat la momentul la care afirma despre acesta ca are numeroase relaţii amoroase, acordând 'întâietate vieţii sale sociale, ieşind in permanenta la întâlniri, la cluburi, dormind la diferite concubine.

Instanţa de control judiciar urmează sa constate faptul ca aceasta imagine de Don Juan care ii este atribuita intimatului nu este una reala, acesta in realitate având o relaţie stabila cu o tânără care este divorţata din anul 2016 si care are o fiica in vârsta de 9 ani, fiica care este foarte buna prietena cu minorul intimatului si pe care il percepe ca pe un frate mai mic. Acest cuplu împreuna cu minorul a fost deja prezentat instanţei de fond in cadrul planşelor fotografice depuse. In atare situaţie, intimatul împreuna cu fiul sau, prietena sa si fiica acesteia intenţionează sa se mute împreuna in B, pentru a-si creste împreuna copii ca o familie normală. Nu este de neglijat faptul ca prietena intimatului pe care solicitam instanţei sa o audieze in calitate de martor in prezentul apel, a dezvoltat o relaţie de afecţiune foarte puternica pentru fiul intimatului, dorindu-si sa întemeieze o familie împreuna cu intimatul si sa se mute in B pentru a locui împreuna. Astfel instanţa urmează sa constate faptul ca intimatul nu este un amorez astfel cum se încearcă sa se acrediteze aceasta idee. ci un om liniştit care doar doreşte sa aibă grija de fiul sau intr-un cadru familial pe care si-l creează împreuna cu prietena sa si fiica acesteia, singurele piedici care sunt puse acestui tânăr cuplu fiind din partea foştilor socrii ai intimatului care si-au manifestat ura fata de soţul fiicei lor decedate inclusiv prin ştergerea numelui acestuia de pe piatra funerara a fiicei lor.  In atare condiţii instanţa de apel urmează sa deducă si modalitatea in care imaginea tatălui minorului ii este acestuia prezentata, bunicii nevorbind in termeni laudativi sub nici o forma avut fiind in vedere comportamentul lor anterior.

In ceea ce priveşte opinia minorul, aceasta este una influenţată de către bunicii paterni, cu aceştia petrecându-si minorul tot timpul, iar nu de puţine ori când tatăl avea stabilit un program de vizita, nu i se permitea sa îşi vadă fiul sub diferite pretexte sau se tergiversa momentul întâlnirii doar pentru ca intimatul sa-si petreacă cat mai puţin timp cu fiul acestuia Este adevărat ca istoricul minorului D este unul nefericit, iar instanţa de apel urmează a observa faptul ca deşi minorul si-a pierdut mama de la o vârsta foarte frageda, nu acelaşi lucru trebuie sa se întâmple si cu tatăl acestuia, relaţia celor doi nu trebuie sa fie umbrita de către bunicii materni ai minorului care încearcă in toate modalităţile posibile sa şteargă orice urma a intimatului din viaţa fiului sau, considerând ca nu este suficient ca acesta si-a pierdut mama, trebuie sa îşii piardă si tatăl pentru a exista doar ei pentru minor.

Se arată că, nu a înţeles niciun moment să submineze eforturile apelanţilor in ceea ce priveşte creşterea minorului, in schimb am adus critici cu privire la modalitatea in care s-a făcut aceasta creştere si educare, in opinia noastră nu s-a avut in vedere interesul superior al minorului fie din ignoranta, fie de teama ca minorul se va apropia prea mult de tatăl acestuia, singurul părinte pe care il mai are in viaţa. Este tragic ceea ce s-a întâmplat cu fiica apelanţilor si soţia intimatului, dar acest lucru nu îi îndreptăţeşte pe bunicii materni sa il priveze pe intimat de fiul sau si totodată de ultima legătura pe care acesta o mai are cu fosta sa soţie.

Din textele legale enumerate si redate de către apelanţi rezulta faptul ca primii care sunt răspunzători de vegherea asupra interesului superior al minorilor sunt PĂRINŢII, iar abia ulterior bunicii si alti reprezentanţi legali, tocmai datorita acestei legături biologice care este doar o condiţie necesara, nu si suficienta, astfel cum este descrisa de apelanţi care in momentul de fata uita ca si ei sunt părinţi si in mod sigur nu si-ar caracteriza astfel relaţia pe care o au cu copii lor, dar considera oportun sa catalogheze astfel relaţia altui părinte cu fiul sau. Instanţa de control urmează sa observe faptul ca s-a ajuns in aceasta situaţie tocmai datorita bunei credinţe de care intimatul a dat dovada ulterior momentului decesului soţiei sale, când le-a permis bunicilor sa aibe grija temporar de fiul acestuia, pentru a-si mai alina durerea pricinuita de pierderea propriului lor copil. Uimitor este ca in momentul de fata aceasta compasiune manifestata in trecut se întoarce împotriva  intimatului care este denigrat de către cei pe care i-a ajutat la un moment dat, si trebuie sa se lupte pentru a-si redobândi fiul.

Se solicită să nu se omită faptul ca pana la bunici, minorul D are si un tata, singurul părinte în viaţă, care doreşte si ii poate oferi un trai mai bun alături de el. Nu întâmplător a reţinut instanţa de fond prevederile art.507 C.civ. care statuează ca Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească,  pus sub  interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească

In textul legal menţionat nu se face vorbire si de bunici, legiuitorul stabilind cat se poate de clar cui ii revine autoritatea părinteasca in caz de deces al unuia dintre părinţi si nemenţionand bunicii ca având acest drept/obligaţie, norma legislativa care reprezintă excepţia de la regula stabilita de către art.503 Modul de exercitare a autorităţii părinteşti: (1)Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. (2)Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.

Verificând sentinţa civilă apelată prin prisma materialului probator administrat în cauză, a motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa va respinge apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Asemenea judecătorului  de primă instanţă, Tribunalul va avea în vedere în soluţionarea prezentului apel, protejarea interesului superior al minorului, în acord cu dispoziţiile Legii nr.272/2004 şi ale art.263 alin.1 C.civil.

Instanţa a fost sesizată cu cerea formulată de apelanţii reclamanţii  I G şi I M prin care aceştia au  solicitat stabilirea locuinţei minorului S D A la domiciliul apelanţilor care au calitatea de bunici materni ai minorului.

Este de necontestat că după decesul mamei minorului, deces survenit în la data de 31.05.2017  şi până la data sesizării primei instanţei 8.02.2018, minorul a locuit efectiv cu bunicii materni, dar în toată această perioadă a primit vizitele tatălui său, intimatul S M Alexandru.

Afecţiunea reprezintă un element esenţial al relaţiei părinte-copil şi are un rol decisiv în dezvoltarea psihică a minorului. Iubirea părinţilor şi afecţiunea manifestată de aceştia, îl vor ajuta pe minor să se dezvolte armonios şi echilibrat. În acest sens, prin diferite hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde obligaţia pozitivă a statelor de a asigura contactul copiilor cu părinţii săi, precum şi de a nu împiedica pe aceştia să aibă legături cu minorul lor dacă îşi doresc acest lucru.

Astfel, în Cauza Pini şi Bertani, Manera şi Atripaldi v. România, Curtea a reţinut că „atunci când se constată existenţa relaţiilor de familie întemeiate pe filiaţia naturală sau pe legături afective deja existente, art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său şi obligaţia autorităţilor naţionale de a dispune aceste măsuri”. De asemenea, în Cauza Monory v. Ungaria, Curtea a reţinut că „obligaţiile pozitive impuse statului de art. 8 CEDO includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său”, măsuri care trebuie dispuse de urgenţă întrucât „trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu aceştia”.

Prin urmare, în stabilirea locuinţei minorului trebuie să se aibă în vedere şi sentimentul de stabilitate şi apartenenţă al acesteia. Acest sentiment trebuie însă să fie dublat de sentimentul de securitate emoţională al copilului în relaţie, asigurându-se că minorul nu este expus abuzurilor fizice sau emoţionale ori neglijenţelor din partea persoanei cu care locuieşte. Sentimentul de securitate implică ca relaţia pe care copiii o au cu părinţii lor să fie ne-ostilă, să fie regulată, copilul să ştie că poate să-şi acceseze părintele atunci când are nevoie de el, copilul să nu fie expus la eventualele disensiuni legate de creşterea şi educarea sa, copilul să nu fie folosit ca mesager între părinte şi bunici sau ca element de şantaj, etc.

Instanţa de apel are în vedre faptul că dreptul părintelui şi al copilului de a se bucura de unul de compania celuilalt constituie un element fundamental al „vieţii de familie” în sensul art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, autorităţile naţionale având pozitivă de a facilita reunirea copiilor cu părinţii lor. Astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu valoare de principiu încă din Hotărârea Monory împotriva României şi Ungarie, nr.71099/01).

Fără a contesta că minorul s-a bucurat pentru perioada anterioară demarării prezentei acţiuni de cea mai bună îngrijire din partea apelanţilor reclamanți, instanţa reţine că a permanentiza situaţia generată de evenimentul neprevăzut de decesul mamei minorului, ar fi de natură a aliena pe minor de tatăl său, cum de altfel se remarcă în prezent, aspect ce rezultă chiar din susţinerea apelanților reclamanţi că minorul refuză să plece cu intimatul pârât.

Faţă de vârsta minorului, legătura de rudenie cu intimatul apelant, diferența de vârstă dintre minor şi tatăl său în comparaţie cu diferenţa de vârstă dinte minor şi bunici, instanţa de apel constată că în momentul de faţă soluţia stabiliri domiciliului minorului la tatăl este soluţia optimă pentru protejarea intereselor minorului, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada faptului că minorul ar fi neglijat la domiciliul tatălui său, că acesta sau persanele cu care ar locui ar avea un comportament care ar periclita dezvoltarea armonioasă a minorului.

Instanţa de apel reţine că pretinsul consum exagerat de alcool al intimatului nu a fost dovedit de către apelanţii reclamanţi, cei ţinuţi de sarcina probei, iar divergenţele legate de educaţia minorului , în ceea ce priveşte înscrierea sau nu a minorului la grădiniţă, nu sunt de natură a caracteriza persoana intimatului pârât ca fiind mai puţin recomandabil în analiza cererii privind stabilirea domiciliul

Instanţa reţine că părţile litigante prezintă condiţii locative comparabile, ambele părţi putând asigura minorului un mediu ambiant favorabil dezvoltării armonioase a minorului, iar împrejurarea că în prezent intimatul pârât ar avea o legătură de concubinaj cu o altă femeie după decesul mamei minorului nu este de natură  a afecta securitatea emoţională a copilului. Relaţia de ataşament dintre copil şi părinte cere timp şi consecvenţă şi se realizează gradual, iar aceasta presupune ca părintele să aibă la dispoziţie şi pârghiile necesare şi anume timp suficient pentru consolidarea relaţiei.

Faţă de aceste considerente, instanţa reţine că soluţia stabilirii domiciliului minorului la tatăl său este optimă şi corespunde interesului superior al copilului. Tribunalul atrăgând atenţia părţilor să aibă în vedere în continuare că minorul trebuie să păstreze legături strânse în continuare cu bunicii materni care s-au ocupat cu dăruire şi devotament de acesta şi de care nu poate fi înstrăinat odată cu stabilirea domiciliului la tată.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge apelul ca nefondat cu consecinţa obligării apelanților reclamanţi la plata sumei de 1.500 de lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat conform chitanţei nr.0647/30.11.2018 fila 43 dosar de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de către apelanţii reclamanţi I M având CNP …. şi I G având CNP …., ambii cu domiciliul în C, judeţul  C, împotriva sentinţei civile nr. 9255 din 21 septembrie 2018 pronunţată de Judecătoria C în dosarul civil nr. 2955/212/2018, în contradictoriu cu intimatul pârât S A – M cu domiciliul în B,  B, cu domiciliul procesual ales în C, Judeţ C, având CNP .., ca nefondat.

Obligă pe apelanţii reclamanţi la plata către intimat a sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părților prin mijlocirea grefi instanţei, azi, 14.02.2019.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, 

 D I F F M I

GREFIER,

R B

Domenii speta

Spete similare