DOSAR NR.***
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A V A CIVILA
Decizia civilă nr. ***
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 22.03.2019
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: ***
JUDECĂTOR:***
GREFIER: ***
Pe rol se află soluţionarea apelului civil formulat de apelantul – contestator*** împotriva sentinţei civile nr. ***/25.05.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. *** având ca obiect „contestaţie la executare” în contradictoriu cu intimata ***.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns apelantul - contestator prin avocat cu împuternicire avocaţială aflată la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei obiectul dosarului, stadiul procesual şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Tribunalul pune în discuţie excepţia netimbrării apelului.
Apelantul - contestator prin avocat solicită respingerea excepţiei având în vedere că a achitat taxa judiciară de timbru.
Deliberând, Tribunalul respinge excepţia netimbrării apelului, constatând că apelantul - contestator a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei, conform dovezii aflate la dosar.
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţie invocată prin întâmpinare.
Apelantul - contestator prin avocat solicită respingerea excepţiei, apreciind că s-a făcut dovada calităţii de reprezentant cu împuternicirea avocaţială aflată la dosar.
Tribunalul deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, o respinge ca neîntemeiată având în vedere că la dosarul cauzei se află împuternicirea avocaţială, fila 23 fiind respectate dispoziţiile art. 83-85 şi art. 151 alin. 2 Cprciv.
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata - pârâtă prin întâmpinare.
Apelantul - contestator prin avocat solicită a se avea în vedere faptul că prima instanţă a soluţionat excepţia.
Tribunalul deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că sentinţa apelată a fost pronunţată în contradictoriu cu intimata - pârâtă *** şi faţă de dispoziţiile art. 478 alin 3 Cprciv, conform căruia calitatea părţilor nu poate fi schimbată în apel.
Tribunalul încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi constată proba administrată, motiv pentru care acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul - contestator prin avocat solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinţei civile şi anularea somaţiei; potrivit art. 45 alin.1 OUG nr. 80/2013, restituirea taxei judiciare de timbru atât în fond cât şi în apel; solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 818 alin. 3 Cprciv; art. 823 Cpriciv; art. 818 alin 1 şi 2 Cprciv; îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul reţine cauza spre soluţionare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. *** în data de 14.02.2018 , contestatorul *** a solicitat, în contradictoriu cu intimata ***, anularea somaţiei imobiliare din data de 05.11.2017 emisă în dosarul de executare nr. ***, al SCPEJ “***”. De asemenea, contestatorul a mai solicitat în temeiul art. 45 alin. (1) lit. f din OUG 80/2013 restituirea taxei judiciare de timbru, după rămânerea definitivă a hotărârii, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată către contestator.
În motivare, contestatorul a arătat că prin somaţia imobiliară din data de 05.11.2017 , emisă în baza art. 820 raportat la art. 668 din C.p.civ. i s-a pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea somaţiei să se conformeze titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. ***/17.03.2006, iar în cazul în care nu se va conforma se va trece la executarea silită a imobilului situat în Bucureşti, Aleea ***, numărul ***, bloc ***, scara ***, ap. ***, sector *** coproprietatea debitorului conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul *** din data de 22.10.2001 la BNP ***.
Contestatorul a mai arătat că debitul ce se urmăreşte este o creanţă personală, iar imobilul este bun comun al soţilor , ceea ce determină imposibilitatea executării acestuia.
S-a mai arătat că 817 din C.p.civ. constituie un impediment temporar la executarea imobilului proprietatea comună a soţilor , că art. 617 din C.civ. explică ceea ce înseamnă proprietatea comună a soţilor , executarea neputându-se realiza fără să existe o acţiune de partaj.
În cerere s-a mai arătat că prin sentinţa civilă numărul *** din data d e19.07.2017 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul *** definitivă , s-a dispus anularea somaţiei imobiliare din data de 21.09.2016 din dosarul de executare ***.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 şi urm. din Noul cod de
procedură civilă.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1000 lei potrivit chitanței de la fila 42.
La data de 08.03.2018, intimata *** a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nelegala si neintemeiata a contestaţiei la executare formulate împotriva executării silite insesi si a actelor de executare încheiate de SCPEJ *** in dosarul executional nr. ***.
De asemenea, a invocat excepția netimbrării acțiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere faptul că la data de 17.12.2017 a cesionat creanţa către*** .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 10.04.2018 , contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere că cesiunea de creanţă a intervenit ulterior emiterii somaţiei imobiliare şi a invocat decizia ***din 19.03.2018 pronunţată de ICCJ în dosarul ***
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin Sentinţa civilă nr. ***/25.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosar nr. ***, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimată prin întâmpinare ca neîntemeiată, precum şi contestaţia la executare formulată de contestatorul *** în contradictoriu cu intimata ***, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
„Analizând excepția lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimată instanţa o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că cesiunea de creanţă a intervenit după emiterea actului de executare contestat în prezenta cauză, astfel că subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii este intimată.
Pe fondul contestației, instanța reține că cererea de executare silită a fost formulată la data de 18.12.2015, iar la data de 05.11.2017 a fost emisă somația imobiliară (f. 196) către contestator prin care i s-a pus în vedere ca, în termen de 15 zile de la comunicare, să achite sumele pentru care e executat silit, în caz contrar procedându-se la urmărirea silită a cotei părţi devălmaşe din imobilului situat în mun. București, Al. *** nr. ***, bl.***, sc. ***, ap. ***, sector ***.
Instanța reține că din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. *** în data de 22.10.2001 la BNP *** proprietari cu privire la imobilul mai-sus menționat sunt contestatorul ***și ***.
Prin urmare, bunul menționat în somația imobiliară este bun proprietate comună.
În ceea ce priveşte motivul de nulitate referitor la faptul că imobilul se află în codevălmăşie, instanţa constată că acesta este neîntemeiat.
Potrivit art. 818 alin. 1 din C.p.civ creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acţiunea în împărţeală poate fi notată în cartea funciară.
În cauză, instanţa constată că, referitor la acest imobil nu s-au efectuat decât un act de executare somaţia imobiliară, acte necesare şi care permit creditoarei intimate să solicite partajul judiciar , în caz contrar, cererea ar fi respinsă ca lipsită de interes sau ca prematură, somaţia fiind emisă potrivit art. 820 din C.p.civ. Instanţa reţine că somaţia prevăzută de 820 din C.p.civ. este permisă chiar dacă imobilul este în codevălmăşie pentru a da debitorului posibilitatea să fie încunoştinţat despre executarea silită imobiliară ce se desfăşoară împotriva sa , anterior solicitării partajului.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă numărul *** din data de 19.07.2017 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul ***/4/2017 definitivă instanţa constată că nu are putere de lucru judecata în prezenta cauză, având în vedre că prin sentinţa indicată a fost criticat faptul că somaţia îşi producea efectele asupra întregului imobil , nu doar asupra cotei devălmaşe a debitorului contestator.”
Împotriva sentinţei nr *** din 25.05.2018 a declarat apel ***, arătând că prin contestaţia la executare silita înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, acesta in contradictoriu cu intimata ***, a solicitat anularea somaţiei imobiliare din 05.11.2017 din dosarul de executare nr. ***, al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti “***”, precum si actele de executare silita imobiliara întocmite cu privire la imobilul situat in Bucureşti, Aleea ***, nr. ***, bl.***, sc. ***, ap.***, sector ***, subsecvente somaţiei si in temeiul art. 45 alin. (1) lit. f din OUG 80/2013 restituirea taxei judiciare de timbru, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins contestaţia la executare ca neîntemeiata, reţinând în considerentele hotărârii ca bunul menţionat in somaţia imobiliara este bun proprietate comuna a soţilor *** si ca referitor la acest imobil nu s-a efectuat decât un act de somaţie imobiliara, acte necesare care permit creditoarei intimate sa solicite partajul judiciar, somaţia imobiliara fiind permisa chiar daca imobilul este in codevalmasie pentru a da debitorului posibilitatea sa fie incunostintat despre executarea silita imobiliara ce se desfasoară împotriva sa, anterior solicitării partajului.
2.Prin somaţia imobiliara din data de 05.11.2017, din dosarul de executare nr.***, al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti “***”, emisa in baza art. 820 rap. la art. 668 C.proc.civ., i s-a pus in vedere ca in termen de 15 zile de la primirea somaţiei sa se conformeze titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.***/17.03.2006 încheiat cu Raiffeisen Bank si contractul de cesiune prin care s-a cesionat către intimata *** creanţa rezultata din contractul de credit datorata de contestator fata de Raiffeisen Bank , împreuna cu accesoriile ei, in sensul de a plaţi prin consemnare suma de 55.530,20 lei reprezentând debit restant calculat pana la data de 18.12.2015, suma ce se va actualiza pana la data achitării integrale, la care se adăugă cheltuieli de executare silita in cuantum de 6921,56 lei, iar in cazul in care nu se va conforma somaţiei, se va proceda la urmărirea silita a cotei părţi devălmaşe din imobilul situat in Bucureşti, Aleea ***, nr. ***, bl.***, sc. ***, ap.***, sector ***, fără carte funciara deschisa, coproprietatea debitorului ***, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ***22.10.2001 de BNP ***.
3.Creanţa ce tinde a se executa este o datorie personala a apelantului contestator, iar bunul imobil este bun comun al soţilor ***, creditorul putând urmări bunurile comune sau cota parte din bunurile imobile comune după ce s-a cerut in prealabil împărţirea lor.
Dispoziţiile art. 818 din Noul Cod de Procedura Civila constituie un impediment temporar la executarea imobilului proprietate comună.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietatea comuna, ci vor trebui sa ceara mai întâi partajul acestora, având in vedere ca, cota parte a debitorului nu este arătată sub forma unei fracţii iar imobilul nu are deschisa carte funciara.
In aceasta situaţie, creditorului, in speţa intimata ***, fiindu-i interzis sa urmărească partea deţinuta de debitor, tocmai pentru ca aceasta cota parte nu este identificata, cunoscuta, in speţa de fata neregăsindu-ne in situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 818 alin. 3 din Noul Cod de Procedura Civila.
Datorita regimului proprietății comune, creditorii unuia dintre coproprietari pot urmări silit cota-parte ideala din bun aparținând debitorului lor doar după partajarea bunurilor imobile comune.
In acest caz, creditorii sunt nevoiţi sa solicite partajarea bunurilor imobile comune, aceasta cerere urmând sa fie Înscrisa in cartea funciara, împărţirea bunurilor poate fi soluţionată, la cererea pârtii interesate, pe cale principala potrivit regulilor dreptului comun, sau, potrivit dispoziţiilor art. 712 alin.4 din Noul Cod de Procedura Civila, in cadrul judecării contestaţiei Ia executare.
Alin.2 al art. 818 din Noul Cod de Procedura Civila prevede doua ipoteze in care se pot afla creditorii: prima teza vizează situaţia in care judecarea cererii de partaj are loc in cadrul procedurii de executare silita deja începută. In acest stadiu, executarea este suspendata ope legis.
A doua teza vizează situaţia in care executarea silita nu a fost iniţiata, iar cererea de partaj formulata de creditor va avea drept efect suspendarea termenului de prescripţie pentru a cere executarea silita a bunurilor debitorului coproprietar sau codevălmaş.
In ipoteza prevăzută de alin. 3 al art. 818 din Noul Cod de Procedura Civila, atunci când cota parte a debitorului reiese in mod indubitabil si este înscrisă in cartea funciara, creditorul nu mai este obligat sa ceara partajarea bunului imobil, putând opta fie pentru o cerere de partajare, fie sa execute silit cota parte deţinuta de debitor, in condiţiile art. 823 din Noul Cod de Procedura Civila.
Executarea silita a bunurilor imobile proprietate comuna se realizează in conformitate cu dispoziţiile Noului Cod de Procedura Civila si reprezintă, practic, acţiunea prin care executorul judecătoresc vinde bunurile personale ale debitorului care nu si-a executat de buna voie obligaţiile decurgând dintr-un titlu executoriu.
Creditorul, in persoana intimatei ***., cunoaște ca bunul imobil pentru care a cerut urmărirea silita a cotei părţi ce aparţine apelantului contestator, este deținut in codevălmăşie si nu este înscris in cartea funciara nici bunul imobil si nici cota parte ce aparţine debitorului, deoarece a fost parte in cauza in care s-a pronunțat sentinţa civila nr. *** din 19 mai 2017 a de Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti pronunţata in dosarul nr. ***, definitiva prin neapelare, prin care s-a dispus anularea somaţiei imobiliare din 21.09.2016 din dosarul de executare nr. ***, al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti “***", precum si actele de executare silita imobiliara întocmite cu privire la imobilul situat in Bucureşti, Aleea ***, nr.***, bl.***, sc.***, ap.***, sector ***, subsecvente somaţiei, pe motiv ca a fost întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor art. 818 din Noul Cod de Procedura Civila, situaţie care constituia un impediment temporar la executarea cotei parti din imobilul proprietate comuna, care ii interzicea sa urmărească partea din imobil a debitorului codevălmaș.
In atare situaţie, executorul judecătoresc avea obligaţia profesionala si legala, anterior urmăririi cotei parti din imobilul aflat în proprietate comună, in temeiul art. 656 din Noul Cod de procedura Civila de a întocmi o încheiere prin care sa se constate intervenita suspendarea de drept a urmăririi imobilului in conformitate cu dispoziţiile art. 818 alin. 1 si 2 din Noul Cod de Procedura Civila, pentru ca ulterior creditorul sa poată sa ceară partajul bunului imobil.
Executorul judecătoresc putea emite legal somaţia imobiliara in condiţiile prevăzute de dispoziţiile prevăzute de art. 818 alin 3 din Noul Cod de Procedura Civila, dacă cota parte din imobil era neîndoielnic stabilită şi lămurită şi era înscrisă, prin arătarea unei fracţiuni, în cartea funciară, sens in care coproprietarii puteau cere punerea în vânzare a întregului imobil aflat în coproprietate în condiţiile prevăzute la art. 823 din Noul Cod de Procedura Civila.
Potrivit dispoziţiilor art. 625 din Noul Cod de procedura Civila, executarea silita se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a dreptului pârtilor si a altor persoane interesate.
In aceste condiţii, somaţia imobiliara precum si actele subsecvente de executare silita imobiliara întocmite de executorul judecătoresc cu privire la imobilul aflat in coproprietate devălmașă a soţilor ***, situat in Bucureşti, Aleea ***, nr. ***, bl.***, sc. ***, ap.4*** sector ***, sunt lovite de nulitate, fiind întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor art. 818 alin. l si 2 din Noul Cod de Procedura Civila, coroborat cu dispoziţiile art. 668 si art. 625 din acelaşi act normativ.
In concluzie, in temeiul art. 480 NCPC, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate si pe fond solicită admiterea contestaţiei la executare, anularea somaţiei imobiliare din 05.11.2017 din dosarul de executare nr. ***, al Societarii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti “***”, precum si actele de executare silita imobiliara întocmite cu privire Ia imobilul situat in Bucureşti, Aleea ***, nr. ***, bl.***. sc. ***, ap.***, sector ***, subsecvente somaţiei, in temeiul art. 45 alin. (1) lit. f din OUG 80/2013 restituirea taxei judiciare de timbru, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva cererii de apel, a formulat întâmpinare intimata *** prin care s-a invocat pe cale de excepţie:
1.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ***:
Contractul de credit a fost încheiat intre BCR SA in calitate de împrumutător si *** in calitate de împrumutaţi.
Contractul de cesiune a fost încheiat intre banca si *** banca pierzând calitatea de creditor in contractul de credit, dovada in acest sens facandu-se cu înscrierea in AEGRM conform nr. ***.
Ulterior, in data de 17.12.2017 a avut loc recesiunea de creanţa dintre *** si ***.
Conform codului civil, cesiune de creanţa (art. 1566-1586 NCC) este o convenţie, un contract consensual, valabil încheiat de la momentul realizării acordului de voinţa intre părţile contractante.
Ca efect al cesiunii, creanţa cedentului asupra debitorului cedat se transfera către cesionar. Creant3 trece in patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului. Cesionarul devine creditor in locul cedentului, preluându-i toate drepturile.
In prezenta cauza, reclamantul in mod eronat a introdus acţiunea împotriva ***, atâta vreme cat cesionarul actual contractului de credit este ***
Fata de aceste aspecte, solicită admiterea prezentei excepţii, astfel cum a fost formulata si motivata si pe cale de consecinţa anularea sa.
2.Excepţia netimbrarii/ insuficientei timbrări a cererii de apel:
In conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. 6 NCPC, cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează. Aceste dispoziţii legale sunt completate de prevederile art. 197 NCPC, care instituie regula conform careia, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.
Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, conform art. 1 şi art. 32-34 din OUG nr. 80/2013.
Fata de aceste aspecte solicită instanţei admiterea prezentei excepţii si anularea cererii formulate de către debitor, in cazul in care nu au fost respectate dispoziţiile legale, privind timbrarea cererii de chemare in judecata, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte la primul termen de judecata dovada taxei judiciare de timbru datorate de către contestatoare, achitata ia valoarea pretenţiilor solicitate, sau dovada insuficientei timbrări.
A mai precizat că o copie certificata pentru conformitate cu originalul a pretinsei dovezi de achitare a acestor taxe nu va fi acceptata de către instanţa.
Înscrisul înaintat prin posta electronica nu reprezintă o dovada certa a îndeplinirii obligaţiei de a achita taxa de timbru, in condițiile in care prin scanarea unui document se obţine o copie a înscrisului in discuţie, partea având obligaţia de a prezenta instanţei originalul înscrisului, potrivit art. 292 alin.2 NCPC, sub sancţiunea neluării iui in seama.
Totodată, in condiţiile in care in cuprinsul chitanţei de plata scanata nu este individualizat in mod expres numărul dosarului in care a fost achitata, aceasta nu poate avea forţa probatorie, fiind necesara, depunerea dovezii achitării taxei de timbru in original, pentru ca instanţa de judecata sa procedeze la anularea acesteia, o interpretare contrara fiind de natura a lipsi de conţinut obligaţia instituita de legiuitor in sarcina persoanelor ce formulează o cerere adresata instanţelor de judecata.
3.Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant:
In conformitate cu dispoziţiile art. 83 alin. 1 teza 1 NCPC „In fata primei instanţe, precum si in apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau mandatar." Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 85 NCPC, care prevăd la alin. 3 faptul ca " împuternicirea de a reprezenta o persoana fizica data unui avocat se dovedeşte prin înscris potrivit legilor de organizare si exercitare a profesiei." In prezenta cauza subscrisa nu i s-a comunicat dovada calităţii de reprezentant a contestatoarei în persoana avocatului reprezentant convenţional, prin împuternicirea avocaţiala pe care avea obligaţia sa o emită si sa o depună o data cu cererea de chemare in judecata.
Fata de acest aspect solicită admiterea prezentei excepţii si pe cale de consecinţa, respingerea contestaţiei ia executare pentru nedovedirea calităţii de reprezentant a contestatorei, in cazul in care pana la primul termen de judecata, la dosarul cauzei nu se regăseşte împuternicirea avocaţiala in original. Facem precizarea ca o copte certificata pentru conformitate cu originalul a pretinsei împuterniciri avocaţiale nu va fi acceptata de către instanţa.
4.Referitor la anularea executării silite imobiliare, respectiv anularea somaţiei imobiliare, motivat de faptul ca bunul ce face obiectul executării silite imobiliare este deținut in devălmăşie, a precizat următoarele:
Conform încheierii nr.***/28.11.2017, prin care Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucureşti a admis cererea cu privire la imobilul situat in Loc. Bucureşti, sector ***, str. Aleea*** nr. ***, bloc. ***, scara ***, ap, ***, jud. Bucureşti, având ca obiect notarea in CF asupra cotei părţi deţinuta de către debitor.
Solicită să se constate faptul ca nu ne aflam sub incidenţa dispoziţiilor art. 817 NCPC, conform căruia creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea sa urmărească partea acestuia din imobilele aflate in proprietate comuna, imobilul nefiind înscris in Cartea Funciara. O condiţie esenţiala pentru demararea procedurii de partaj este ca bunul sa fie intabulat in Cartea Funciara, in prealabil, însă, in prezenta cauza, bunul imobil nu este intabulat, necunoscându-se astfel, situaţia juridica a acestuia.
Astfel, executarea silita imobiliara este in conformitate cu dispoziţiile legale, creditorul putând urmări cota parte din imobil, proprietatea debitorului contestator.
Totodată, conform art. 39 alin . (2) din Legea 7/1996, pana la deschiderea noilor cărţi funciare, in condiţiile Art. 40, in regiunile de transcripțiuni si inscripțiuni imobiliare, privilegiile si ipotecile legale, sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor si veniturilor sale, punerea in mişcare a acţiunii penale, acţiunile pentru apărarea drepturilor reale privitoare la imobilele neînscrise in cartea funciara, precum si actele si faptele juridice privitoare la drepturile personale sau la alte raporturi juridice in legătură cu aceste imobile vor continua sa fie transcrise ori, după caz, înscrise in vechile registre de publicitate imobiliara, cu respectarea dispoziţiilor Codului civil si ale prezentei legi.
Mai mult decât atât, referitor la acest imobil, nu s-a efectuat decât un act de executare, respectiv doar s-a dispus notarea somaţiei imobiliare, nefiind valorificat imobilul, astfel ca, nu se aduce niciun prejudiciu coproprietarilor.
Concluzionând asupra tuturor celor precizate prin prezenta întâmpinare, solicită respingerea apelului ca fiind nefondat apelul formulat si, pe cale de consecinţa, sa fie menţinute dispoziţiile reţinute de către Judecătoria Sector 4.
Împotriva întâmpinării intimatei, a formulat răspuns la întâmpinare apelanta prin care a solicitat să fie înlăturate apărările intimatei ***. ca neîntemeiate.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi faţă de probele administrate în cauză, Tribunalul apreciază apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 818 alin. 1 Cpc, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acţiunea în împărţeală poate fi notată în cartea funciară.
Conform alin. 2 al aceluiaşi articol, până la soluţionarea partajului, prin hotărâre rămasă definitivă, urmărirea imobilului este de drept suspendată.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. *** din 22.10.2001 de BNP *** (f. 178-181 dosar fond), rezultă că imobilul apartament nr. 4 compus din 2 camere şi dependinţe ocupând o suprafaţă utilă de 49,20 mp, aşa cum rezultă din măsurători, situat în Bucureşti, Aleea *** nr. ***, bloc ***, parter, sector *** este proprietatea comună devălmaşă a soţilor *** şi ***.
Din relațiile primite de la OCPI – BCF Sector 5 aflate la filele 164-168 dosar fond şi din încheierea nr. *** din 28.11.2017 emisă de OCPI, aflată la fila 211 dosar fond rezultă că imobilul-apartament 4, situat în Bucureşti, Aleea *** nr. 1, bloc ***, ***, sector *** nu este înscris în cartea funciară, fiind însă transcris sub nr. *** din data de 26.01.1998 în Registrul de Transcripţiuni Imobiliare al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Aşadar, debitorul *** figurează ca fiind coproprietar al imobilului apartament nr. 4, situat în Bucureşti, Aleea *** nr. ***, bloc ***, ***, sector ***, asupra căruia s-a emis somaţia imobiliară din data de 05.11.2017 în dosarul de executare nr. *** al SCPEJ ***.
Pe de altă parte, Tribunalul observă că apelantul-contestator este urmărit în dosarul de executare nr. *** al SCPEJ *** pentru o datorie personală, conform titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr.***/17.03.2006 (f. 9-20 dosar fond).
Prin urmare, bunurile debitorului aflate în proprietate comună în devălmăşie cu o altă persoană nu pot face obiectul executării silite imobiliare pentru o datorie proprie, personală a debitorului. Existenţa stării de coproprietate are ca efect temporizarea executării silite imobiliare.
Aşadar, deşi încuviinţată de instanţă, executarea silită imobiliară este suspendată până la soluţionarea partajului, prin hotărâre definitivă. Suspendarea executării silite imobiliare înseamnă că nu poate fi emis niciun act de executare în vederea executării silite imobiliare, cum ar fi de exemplu somaţia imobiliară.
În consecinţă, somaţia imobiliară contestată nu a fost emisă în mod valabil, cu respectarea legii, astfel încât se impune anularea ei, întrucât executarea silită imobiliară încuviinţată de instanţă este suspendată până la efectuarea lichidării regimului comunităţii de bunuri între soţi, conform art. 818 Cpc, astfel încât alte acte de executare silită imobiliară subsecvente încuviinţării executării silite nu pot fi făcute până la lichidarea stării de coproprietate cu privire la imobilele bunuri comune.
Pe de altă parte, instanţa observă că creditorul nu a solicitat mai întâi partajul cu privire la acest imobil, deşi din actele existente în dosarul de executare rezultă că bunul se află în devălmăşie, iar cota-parte de proprietate a debitorului asupra imobilului asupra căruia s-a emis somaţia imobiliară nu este neîndoielnic stabilită şi lămurită şi nu este înscrisă, prin arătarea unei fracţiuni, în cartea funciară.
În acest context, Tribunalul reţine că apărările intimatei creditoare potrivit căreia ar fi incidente dispoziţiile art. 818 alin. 3 Cpc nu sunt fundamentate. Astfel, conform art. 818 alin. 3 Cpc, creditorii personali pot urmări cota-parte determinată a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a mai fi necesar să ceară partajul, dacă ea este neîndoielnic stabilită şi lămurită şi este înscrisă, prin arătarea unei fracţiuni, în cartea funciară. În speţă, condiţiile prevăzute de acest text legal nu sunt îndeplinite, cota parte a fiecărui soţ nefiind clar stabilită şi lămurită şi nici înscrisă în cartea funciară, cele două condiţii fiind cumulative.
Tribunalul reţine că este eronat şi argumentul primei instanţe potrivit căruia emiterea somaţiei imobiliare este necesară pentru a permite creditoarei intimate să solicite partajul judiciar, în caz contrar, cererea ar fi respinsă ca lipsită de interes sau ca prematură, somaţia fiind emisă potrivit art. 820 Cpc.
Tribunalul apreciază că nimic nu împiedică creditorul să formuleze o cerere de partaj fără ca anterior sau ulterior să solicite încuviinţarea urmăririi silite imobiliare. O asemenea ipoteză se desprinde cu claritate din reglementarea cuprinsă în art. 818 alin. 2 teza finală Cpc şi presupune că prescripţia dreptului de a cere urmărirea silită imobiliară se suspendă până la soluţionarea definitivă a partajului (în acelaşi sens a se vedea şi articolul cu titlul „ (Im)posibilitatea instanţei de a invoca, din oficiu, impedimentul existenţei coproprietăţii sau codevălmăşiei asupra imobilului supus urmăririi, în procedura încuviinţării executării silite”, autori Evelina Oprina şi Vasile Bozeşan, în lucrarea Executarea silită – Dificultăţi şi soluţii practice, vol. 1, pg. 218, Ed. Universul Juridic, 2016).
O interpretare contrară, aşa cum propune prima instanţă, ar lăsa fără efect dispoziţiile art. 818 alin. 2 teza finală Cpc.
În consecinţă, pentru ca creditorul să formuleze o acţiune separată prin care să ceară partajul bunurilor comune nu este necesar ca el să formuleze anterior o cerere de executare silită, care să fie încuviinţată de instanţa de executare şi cu atât mai mult, nu este necesar să se emită în prealabil somaţia imobiliară.
De asemenea, doctrina a subliniat că în situaţia în care creditorul formulează mai întâi cerere de executare silită, fără a formula şi acţiune de partaj, ulterior încuviinţării urmării silite imobiliare de către instanţa de executare, executorul judecătoresc învestit cu respectiv procedura de executare va întocmi un proces-verbal în condiţiile art. 679 Cpc, prin care, raportat la prevederile art. 818 alin. 1 Cpc, va constata existenţa unui impediment la executare şi va îndruma creditorul să apeleze la mijlocul procedural al contestaţiei la executare prin care să solicite partajul. Acest proces-verbal va putea fi cenzurat de creditor pe calea contestaţiei la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc, în condiţiile art. 712 alin. 1 teza a II-a Cpc.
Prin aceasta, pe de o parte se dă eficienţă dispoziţiilor art. 818 alin. 1 Cpc, care împiedică efectuarea unei urmăriri imobiliare în lipsa realizării partajului, iar pe de altă parte, se înlătură riscul continuării unei urmăriri imobiliare care ar decurge din omisiunea sau refuzul creditorului sau terţului proprietar de a formula contestaţie la executare prin care să solicite partajul sau să invoce acest impediment (a se vedea articolul cu titlul „ (Im)posibilitatea instanţei de a invoca, din oficiu, impedimentul existenţei coproprietăţii sau codevălmăşiei asupra imobilului supus urmăririi, în procedura încuviinţării executării silite”, autori Evelina Oprina şi Vasile Bozeşan, în lucrarea Executarea silită – Dificultăţi şi soluţii practice, vol. 1, pg. 224-225, Ed. Universul Juridic, 2016).
În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 2 Cpc, Tribunalul va admite apelul civil formulat de apelantul – contestator *** împotriva sentinţei civile nr. ***/25.05.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***, având ca obiect „contestaţie la executare” în contradictoriu cu intimata *** şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite contestaţia la executare şi va anula somaţia imobiliară din data de 05.11.2017 emisă în dosarul de executare nr. *** al SCPEJ „***”, precum şi actele de executare silită imobiliară întocmite cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Aleea ***nr. ***, bl.***, sc. ***, ap. ***, sector ***, subsecvente somaţiei.
Va menţine în rest sentinţa apelată în ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Totodată, în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, va dispune restituirea către apelantul-contestator a taxelor judiciare de timbru achitate în fond şi în apel, în cuantum total de 1500 lei, conform chitanţei nr. ***/01.03.2018, aflată în original la fila 42 dosar fond şi ***/19.02.2019, aflată în original la fila 32 dosar apel.
În final, Tribunalul va lua act că apelantul-contestator a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelantul - contestator ***, cu domiciliul în cu domiciliu ales la Cab. av. ***, în Bucureşti str. ***, nr.***, ap.***, sector *** împotriva sentinţei civile nr.***/25.05.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***, având ca obiect „contestaţie la executare” în contradictoriu cu intimata *** cu sediul ales la ***, str. *** nr. ***, clădirea***, ***, *** şi ***, sector ***.
Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că:
Admite contestaţia la executare.
Anulează somaţia imobiliară din data de 05.11.2017 emisă în dosarul de executare nr. *** al SCPEJ „***”, precum şi actele de executare silită imobiliară întocmite cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Aleea *** nr. ***, bl. ***, sc. ***, ap. ***, sector ***, subsecvente somaţiei.
Menţine soluţia privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea către apelantul-contestator a taxelor judiciare de timbru achitate în fond şi în apel, în cuantum total de 1500 lei.
Ia act că apelantul-contestator a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar pe cale separată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.03.2019.
Preşedinte, Judecător, Grefier,
*** *** ***
Red. Jud. ***/***/ 4 ex.
Judecătoria Sector 4
Jud.***
Tribunalul Caraș Severin
Încetarea/modificarea obligaţiilor aferente supravegherii dispuse prin sentinţa de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei,sub supraveghere. Art 95 Cod penal. Obiect şi limite.
Judecătoria Târgu Jiu
Contestaţie la executare
Judecătoria Galați
Omisiunea organului fiscal de a suspenda contestația
Tribunalul Bacău
Contestaţie la executare.
Tribunalul Galați
Contestaţie la executare. Putere de lucru judecat.