Anulare somaţie de plată – îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1014 şi următoarele C.pr.civ.; depunerea anexelor la contractul de închiriere odată cu cererea în anulare

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 10.12.2018 sub nr. …/299/2018, creditoarea A SA, a formulat, în contradictoriu cu debitoarea B SRL, cerere în anulare împotriva Încheierii din 26.04.2018 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr…./299/2018 solicitând instanţei anularea acesteia și admiterea cererii de emitere a unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 24.474,59 lei din care: 21884,13 lei debit principal şi 2.590,46 lei, penalităţi de întârziere.

În motivare, creditoarea a arătat, în esență, că instanța nu a manifestat rolul activ consacrat de art. 22 C.pr.civ, întrucât, chiar dacă anexele la contractul de închiriere încheiat între părţi nu au fost depuse, dintr-o regretabilă eroare, instanţa avea obligaţia să le solicite.

Astfel, arată creditoarea, au fost încheiate 6 Anexe la contractul de închiriere pe termen lung nr.655/2.10.2013, în fiecare din acestea fiind detaliate obiectul închiriat(modelul şi alte specificaţii ale acestuia), chiria lunară ce trebuia plătită pentru acest autoturism şi alte informaţii privind închirierea. Totodată, conform art. 11.3 din contractul de închiriere, debitoarea se obliga să plătească şi penalităţi contractuale, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, în cazul în care ratele lunare ale chiriei nu erau achitate la termenul scadent, sens în care au fost emise facturi fiscale de penalităţi, iar conform art. 8.2, debitoarea şi-a asumat obligaţia de a suporta contravaloarea pieselor de mentenanţă, a pieselor, consumabilelor şi accesoriilor neincluse în chirie, potrivit “Planului de întreţinere”.

În ceea ce priveşte însuşirea facturilor fiscale de către debitoare, această interpretare nesocoteşte dispoziţiile legale, deoarece, aşa cum rezultă din art. 318 alin 29 C.fiscal, semnarea şi ştampilarea facturilor nu reprezintă elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.

Mai arată creditoarea că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanţe de plată, creanţa solicitată fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1024 C.pr.civ.

În probaţiune, creditoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei(f.2 şi 39).

Debitoarea a formulat întâmpinare(f.47) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii în anulare, arătând în apărare, în esenţă, următoarele: facturile fiscale emise de creditoare nu i-au fost comunicate, acestea nefiind semnate şi ştampilate, nefiind îndeplinită nici condiţia exigibilităţii creanţei şi nici cea a caracterului cert al acesteia, dispoziţiile art. 39 din Codul fiscal nefăcând referire acceptarea la plată a unei posibile obligaţii ci doar la posibilitatea emiterii unei facturi nesemnate şi neştampilate de prestatorul unui serviciu şi nu de cel care se obligă. De asemenea, arată debitoarea, şi-a respectat obligaţiile contractuale, la data de 31.03.2015 autovehiculele închiriate fiind restituite operatorului A, în conformitate cu dispoziţiile art. 7.3 din contractul nr.655/2.10.2013,  data de pe procesul verbal de predare primire fiind ulterioară presupuselor debite, facturile care fac obiectul prezentei cauze fiind anterioare întocmirii proceselor verbale de predare primire. Mai mult, predarea primirea s-a făcut condiţionat de îndeplinirea obligaţiei efectuării plăţii integrale a chiriei şi primirii garanţiilor de la locator, respectiv biletele la ordin, conform art.6.4 din contract.

În drept, debitoarea a invocat dispoziţiile art.205 C.pr.civ.

În probaţiune, debitoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Din oficiu a fost ataşat dosarul nr…../299/2018 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti în care a fost pronunţată încheierea a cărei anulare se solicită.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26.04.2018, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr…./299/2018, instanța a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de către debitoare, ca neîntemeiată, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către debitoare, în ceea ce priveşte sumele din facturile nr. 52132/16.02.2015 şi nr. 52133/16.02.2015, ca neîntemeiată şi a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată de creditoarea A SA în contradictoriu cu debitoarea B SRL.

Debitoarea nu a formulat cerere în anulare, prin urmare, soluţia pronunţată de instanţă pe excepţiile invocate de debitoare a intrat în puterea de lucru judecat.

Pentru a pronunța soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii creditoarei de emitere a ordonanţei de plată instanța a reținut, în esență, următoarele:

„Pe fondul cererii,instanța constată că aceasta nu este întemeiată, în procedura specială prevăzută de art. 1014 și urm. C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 663 C. proc. civ., deoarece cuantumul chiriei nu a fost stabilit în contractul de închiriere, nu există depuse la dosar nici anexe ale acestuia, iar facturile emise de către creditoare nu sunt însușite de către debitoare, în privința cuantumului chiriei menționat în cuprinsul acestora.

În consecință, neexistând nicio posibilitate de apreciere a lichidității creanței solicitate, în sensul art. 663 alin. 3 c. proc. civ., iar cum cerințele privind caracterul creanței trebuie îndeplinite cumulativ pentru recunoașterea acesteia în procedura specială, în conformitate cu dispozițiile art. 1014 alin. 1 C. proc. civ., instanța va respinge cererea creditoarei, formulată pe calea acestei proceduri, ca neîntemeiată „.

Analizând cererea în anulare formulată de creditoare, instanța reține următoarele:

Conform art. 1014 alin 1 C.proc.civ prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Articolul 663 C.proc.civ prevede că: alin (2) creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu, alin (3) creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui, alin (4) creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Analizând îndeplinirea acestor condiții privitoare la creanță, prin prisma probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între creditoare şi debitoare s-a încheiat, la data de 2.10.2013, contractul de închiriere pe termen lung nr.655(f.10-20 dos. fond).

Conform art. 2.1 din contract, obiectul acestuia este reprezentat de închirierea de către creditoare, în calitate de locator, către debitoare, în calitate de locatar, a unor autovehicule: „ datele de identificare ale obiectului închiriat, termenul de livrare, perioada de închiriere, cuantumul chiriilor, comisionul de analiză, kilometrajul contractual, tariful diferenţelor de kilometraj, pachetele se servicii stabilite pentru fiecare obiect închiriat în parte sunt cele prevăzute în Anexe, părţi integrante în prezentul contract„.

Anexele la contract, depuse de creditoare, în probaţiune, în prezenta cauză(f.8-28 dos. cauzei), cuprind descrierea fiecărui  autovehicul închiriat către debitoare precum şi cuantumul lunar al chiriei datorate şi perioada contractuală, în privinţa celorlalte elemente ale contractului fiind aplicabile prevederile contractului cadru 655.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă fondului litigiului, faţă de prevederile art. 3 din Legea 71/2011, având în vedere data naşterii raporturilor juridice dintre părţi, respectiv data încheierii contractelor de transport-2016, instanţa reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Noului Cod civil.

Conform art. 1270 C.civ contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar conform art. 1516 C.civ creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

Cercetând actele dosarului sub aspectul condiţiilor de admisibilitate mai sus arătate, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite în speţă. Astfel, obligaţia a cărei executare se solicită are ca obiect o sumă de bani, respectiv 21.884,13 lei, solicitată cu titlu de debit şi este născută dintr-un contract comercial. Cât priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, instanţa constată că în cauză aceste condiţii sunt îndeplinite. Potrivit art. 663 alin. 2 C.pr.civ., creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Prin urmare, ceea ce conferă caracter cert unei creanţe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitor. În speţă, instanţa constată că este îndeplinită această condiţie, deoarece creanţa rezultă din chiar contractul încheiat între părţi, cu anexele parte integrantă din acesta.

Contrar susţinerilor debitoarei, în condiţiile existenţei între părţi a unui contract comercial care exprimă voinţa valabilă, concordantă, a părţilor contractuale şi care prevede toate elementele necesare stabilirii  întinderii obligaţiei de plată a chiriei pentru fiecare din autovehiculele închiriate în temeiul acestui contract precum şi scadenţa de plată a chiriei lunare, însuşirea de către debitoare a facturilor fiscale emise pentru plata contravalorii folosinţei acestor autovehicule nu este necesară, actul de creanţă care conferă caracter cert creanţei fiind contractul încheiat între părţi, obligaţia contractuală fiind valabil asumată de debitoare în temeiul acestui contract, fără a mai fi necesară o reconfirmare ulterioară, prin semnarea facturilor emise de creditoare pentru plata asumată contractual, instanţa apreciind apărările debitoarei în acest sens ca având caracter pur formal.

În ceea ce priveşte caracterul lichid al creanţei, instanţa constată că art. 663 alin. 3 C.pr.civ., dispune ca o creanţă este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. Analizând înscrisurile de la dosar, instanţa constată că prin facturile fiscale nr.53270/16.03.2015, nr. 53269/16.03.2015, nr. 53268/16.03.2015, nr. 53267/16.03.2015, nr.53266/16.03.2015, nr.53265/16.03.2015, nr.52132/16.02.2015 şi nr. 52133/3.03.2015(f.27-34 dos.fond), a fost facturată chiria datorată de debitoare, conform contractului încheiat între părţi, calculată până la data predării de către debitoare, a autovehiculelor închiriate, către creditoare, respectiv 31.03.2015, conform proceselor verbale de predare primire de la filele 85-90 dosar fond, debitoarea asumându-şi în mod expres obligaţia de plată a acestei chirii, conform dispoziţiilor art.14.8 din contract, care stipulează: „ Până la restituirea efectivă a obiectului închiriat, locatarul este obligat la plata contravalorii lipsei de folosinţă a obiectului închiriat de locator, echivalentă cu valoarea chiriei stabilită conform acestui contract şi suportă toate riscurile pieirii sau stricăciunii obiectului închiriat, inclusiv cele datorate cazului fortuit şi de forţă majoră.„

Prin urmare, creanţa pe care debitoarea o datorează creditoarei este determinată, rezultând din anexele la contractul încheiat între părți, însușite de debitoare prin semnare și ștampilare, valoarea facturată fiind valoarea în lei a chiriei, la cursul Euro de la data emiterii facturilor fiscale, astfel că şi această condiţie pentru admisibilitatea ordonanţei este îndeplinită în speţă.

În ceea ce priveşte ultima condiţie, respectiv aceea a exigibilităţii obligaţiei, instanţa constată că exigibilitatea unei obligaţii echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze, în caz de nevoie, la forţa de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acţiuni în justiţie. Conform contractului, art. 3.7: „ Scadenţa plăţii fiecărei chirii în parte este de 10 zile de la data emiterii facturii.„, iar conform art. 8.2. lit b: „Dacă, din anumite motive independente de voinţa locatorului, factura fiscală a uneia sau mai multor chirii nu parvine locatarului, aceasta nu înseamnă că obligaţia de plată nu este scadentă, locatarul având obligaţia achitării chiriei respective, la termenele şi condiţiile menţionate în prezentul contract”.

 Prin urmare, contrar susţinerilor debitoarei este îndeplinită şi cerinţa cumulativă a exigibilităţii creanţei, care nu este condiţionată de comunicarea facturilor fiscale emise la plată.

În aceste condiţii, instanţa reţine că revenea debitoarei sarcina de a face dovada plăţii debitului, preluarea de către creditoare a autovehiculelor ca efect al încetării contractului neavând, contrar susţinerii debitoarei, semnificaţia descărcării acesteia de orice obligaţie contractuală, inclusiv aceea de plată a contravalorii folosinţei, întrucât nicio dispoziţie contractuală şi, de altfel, nici legală, nu atribuie acestei operaţiuni o astfel de semnificaţie.

De asemenea, debitoarea, care a invocat dispoziţiile art.6.4 din contract, care stipulează că, la sfârşitul perioadei de leasing şi sub condiţia îndeplinirii tuturor obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către locatar, locatorul se obligă să restituie biletele la ordin emitentului, era ţinută să facă dovada atât a emiterii acestor bilete la ordin cât şi a restituirii acestora de către locator, dovadă, care, în speţă, nu a fost făcută.

În esenţă, însă, instanţa reţine că debitoarea nu neagă că, pentru perioada facturată, datorează creditoarei, contravaloarea folosinţei autovehiculelor închiriate, apărările debitoarei vizând exclusiv efectele pe care aceasta le atribuie necomunicării de către creditoare a  facturilor fiscale, a nesemnării acestora şi preluării de către creditoare a autovehiculelor închiriate, apărările acesteia fiind însă neîntemeiate, pentru motivele expuse în paragrafele anterioare.

În aceste condiţii, instanţa constată că debitoarea, cu toate că a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat contravaloarea folosinţei vehiculelor închiriate, pe perioada facturată la plată de creditoare, nu a administrat niciun înscris care să justifice stingerea obligaţiilor între cele două părţi. Din moment ce creditoarea, prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenţei unui contract valabil şi executării propriilor obligaţii, afirmând în acelaşi timp neexecutarea obligaţiilor de către debitoare, instanţa reţine că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că a executat propriile obligaţii.

 Însă debitoarea nu a administrat nicio probă din care să rezulte efectuarea plăţii debitului solicitat de creditoare şi apreciat de instanţă ca fiind datorat de debitoare, motiv pentru care instanţa apreciază ca fiind întemeiată cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei de 21.884,13 lei reprezentând debit principal şi va dispune admiterea acestui capăt de cerere.

Sub aspectul penalităţilor de întârziere solicitate de către creditor prin cererea de chemare în judecată, instanţa apreciază ca întemeiat acest capăt de cerere, întrucât potrivit art. 1535 C.civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Prin clauza penală inserată la 11.3 din contract, părţile au stabilit întinderea despăgubirilor datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată asumate contractual, cuantumul penalităţilor de întârziere fiind de 0,2% pe zi de întârziere, raportat la suma datorată. Prin urmare, suma datorată cu titlu de penalităţi de întârziere este determinabilă, având astfel caracter lichid. Penalitățile de întârziere au fost calculate la debitul restant de plată, prin aplicarea procentului de penalitate convenit de părți și au fost facturate la plată cu facturile fiscale 54544/15.04.2015, nr.54543/15.04.2015, nr.54542/15.04.2015, nr.54541/15.04.2015, nr.54540/15.04.2015, nr.54539/15.04.2015, nr. 53270/16.03.2015, nr. 53269/16.03.2015, nr. 53268/16.03.2015, nr. 53267/16.03.2015, nr.53266/16.03.2015, nr.53265/16.03.2015, nr.52132/16.02.2015 şi nr. 52133/3.03.2015 (f.21-34).

Motivat de aceste considerente, instanța va admite și cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata de penalități de întârziere în cuantum de 2590,46 lei.

În concluzie, constatând în speţă îndeplinirea condiţiilor cumulative de admisibilitate a ordonanţei de plată, va admite cererea de emitere a ordonanţei de plată, astfel cum a fost formulată şi va stabili termen de plată, 30 de zile de la data comunicării ordonanţei.

Cheltuieli de judecată

Având în vedere că debitoarea a căzut în pretenţii, făcând aplicarea dispoziţiilor art.453 alin 1 C.pr.civ, instanţa va obliga debitoarea la plata către creditor a sumei de 1590 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 400 lei reprezintă valoarea taxelor judiciare de timbru, achitate la fond şi în prezenta cauză iar suma de 1190 lei reprezintă onorariul avocațial, conform facturii fiscale şi instoricului tranzacţiilor de la filele 29,30 dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea în anulare formulată de creditoarea A S.A. cu sediul în …. în contradictoriu cu debitoarea S.C. B S.R.L. cu sediul în …..

Anulează Încheierea de şedinţă din 26.04.2018 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. .../299/2018.

Admite cererea creditoarei de emitere a unei ordonanţe de plată.

Ordonă debitoarei, să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanţei, suma de 21884,13 lei cu titlu de debit şi suma de 2590,46 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.

Admite cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata de cheltuieli de judecată.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1590 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată azi, 20.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

Domenii speta

Spete similare