Instigare la înselăciune. Împlinirea termenului prescriptiei răspunderii penale. Încetarea procesului penal împotriva inculpatului.

Având în vedere că termenul prescripţiei răspunderii penale de 5 ani, prevăzut de Noul Cod penal, este împlinit, se impune a se reţine că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, aşa încât se va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 25 Cod penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 47 Cod penal  raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În opinia instanţei de apel, în interpretarea art. 155 alin. 1 Cod penal, cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale se aplică în cauzele pendinte, iar efectul întreruptiv trebuie determinat numai pentru actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului, indiferent dacă se referă la acte de procedură îndeplinite anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale.

În consecinţă, având în vedere că în cauză s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, suntem în prezenţa unei cauze de împiedicare a exercitării acţiunii penale – intervenirea prescripţiei răspunderii penale, prev. de art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, ce impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

Art. 47 Cod penal  raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal,

cu aplicarea art. 5 Cod penal

Art. 155 alin. 1 Cod penal

Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale

Prin sentinţa penală nr. 18/10.01.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. …/212/2017* s-au hotărât următoarele:

În baza art. 25 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. 1969 cu aplic art. 5 cod penal raportat la art. 396 alin.1, alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la înşelăciune.

În baza art. 36 alin. 1 C. pen. 1969, constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa, pronun?ată în dosarul nr. …/212/2013, definitivă prin neapelare la data de 20.01.2015 (pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare) şi prin sentinţa penală nr. 2027/01.10.2014 a Judecătoriei Galaţi, pronun?ată în dosarul nr. …/233/2013, definitivă prin neapelare la data de 27.10.2014 (pedeapsa de 1 an închisoare).

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 C. pen. 1969, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa, descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel:

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 2027/01.10.2014 a Judecătoriei Galaţi;

- pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa;

- pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa;

- sporul de 6 luni închisoare, stabilit prin sentinţa penală nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa

În baza art. 33. lit. a, art. 34 lit. b C. pen. 1969, contopeşte pedepsele anterior menţionate cu pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită prin prezenta hotărâre, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare stabilit prin sentinţa penală nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa, urmând ca inculpatul [...] să execute în final pedeapsa de 3 ani ?i 6 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi lit.b C.pen. 1969.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului [...] perioada executată de la data de 26.08.2017 la data de 29.01.2018.

Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1404/17.12.2014 a Judecătoriei Constanţa, pronun?ate în dosarul nr. …/212/2013, definitivă prin neapelare la data de 20.01.2015 ?i dispune emiterea de noi forme de executare în baza prezentei hotărâri.

În baza art. 399 alin. 1 cod procedură penală, men?ine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la inculpatul [...] pentru o perioadă de 60 de zile, aceasta urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 10.03.2019.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că inculpatul  [...], cu inten?ie a determinat-o pe inculpata [...] ca în baza documentelor falsificate mai sus menţionate, pe care el însuşi i le-a procurat, să inducă în eroare [...] ?i să obţină  astfel contractul de credit nr. [...] din 03.11.2010, prin care aceasta a achiziţionat în sistem leasing un autoturism marca Skoda Octavia Business, serie şasiu [...], pentru care nu a plătit ratele aferente contractului.

În primul rând, instanţa constată că activitatea infracţională a inculpatului este dovedită prin declaraţiile numitei [...], date in calitate de suspect şi inculpat în cursul urmăririi penale, în calitate de inculpat în cadrul dosarului nr. …/212/2017 în care aceasta a fost condamnată în procedura recunoaşterii învinuirii, precum şi în calitate de martor în prezenta cauză. Totodată, în sprijinul vinovăţiei inculpatului vin şi declaraţiile martorului [...], dată în calitate de martor în cursul urmăririi penale, ale martorului [...], date în calitate de martor în cursul urmăririi penale şi în cadrul dosarului nr.  343/212/2017, ale martorului [...], audiat ca martor în cursul urmăririi penale şi în prezenta cauză, precum şi declaraţia martorei [...], dată în prezenta cauză.

Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale, la data de 03.11.2010, între [...] ?i inculpata [...] a fost încheiat contractul de credit nr. [...], având ca obiect acordarea în favoarea acesteia din urmă a unui credit în lei pentru achizi?ionarea unui autoturism marca Skoda Octavia Business TSI, serie ?asiu [...], credit garantat cu autoturismul în cauză.

La data încheierii contractului, inculpata [...] a prezentat mai multe documente emise de [...], în calitate de angajator, semnate ?i ?tampilate, din care să rezulte eligibilitatea acesteia pe termen lung, fapt ce a determinat [...], să aprobe finan?area achizi?ionării unui autovehicul marca Skoda Octavia Business TSI, serie ?asiu [...].

Astfel, inculpata a prezentat reprezentanţilor [...] carnetul de muncă [...] din care reieşea că aceasta este absolventă a Facultăţii de … din cadrul Universităţii Ovidius şi că din anul 2005 este angajată a [...], pe perioadă nedeterminată, în funcţia de şef personal serviciu, având mai multe creşteri salariale de-a lungul anilor. Totodată, inculpata a mai prezentat şi adeverinţa de venit nr. 1164/30.08.2016, din care reieşea că 6 luni anterior solicitării creditului, aceasta a avut un venit net de 2244 lei pe lună, aferent muncii prestate în calitate de şef serviciu personal.

Pe parcursul derulării contractului inculpata [...] nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de credit, drept pentru care [...] a încercat prin demersuri legale să recupereze debitul (comunicare a Birou Executor Judecătoresc [...]).

Cu ocazia audierii olograf şi în calitate de suspectă în cursul urmăririi penale, [...] a declarat că, în cursul anului 2010, cumnata sa [...] a contactat-o ?i a întrebat-o dacă dore?te să câştige nişte bani. Pentru că a fost de acord cu acest lucru, i l-a recomandat pe inculpatul [...]. În luna mai 2010, la domiciliul cumnatei sale s-a întâlnit cu inculpatul [...], care i-a propus să semnez nişte acte pentru a achiziţiona pe numele său o maşină, spunându-i totodată că îi va face mutaţie în municipiul Constanţa, după ce va declara vechiul act de identitate pierdut. Aceasta a fost de acord, întrucât inculpatul [...] i-a promis în schimbul acestor operaţiuni suma de 100 lei.

Cei doi inculpa?i s-au deplasat împreună la SPCLEP Constan?a din incinta City Mall, unde la indicaţiile inculpatului [...], ea a scris şi dat o declaraţie de pierdere a actului de identitate vechi şi de schimbare a domiciliului şi a semnat aceste documente, solicitând astfel schimbarea domiciliului la adresa din Constanţa, [...].

Inculpata [...] a mai declarat că în momentul semnării documentelor acestea erau completate, ea scriind doar declaraţia de pierdere. A semnat tot ce i s-a pus în faţă, iar după primirea noii cărţi de identitate, la solicitarea inculpatului [...] i-a înmânat-o acestuia, întrucât trebuia să facă unele acte pentru achiziţionarea unui autoturism.

Ulterior, inculpa?ii s-au deplasat la [...], unde ea a semnat actele de achizi?ie a autoturismului în alt mod decât semnează de obicei, ca urmare a îndrumărilor pe care i le-a dat inculpatul [...].

Declaraţia inculpatei se coroborează cu concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 27931 din 03.06.2015, potrivit cărora nu se poate stabili dacă semnăturile existente la rubricile împrumutat - împrumutat [...], precum şi cele din stânga jos a fiecărei pagini ale contractului de împrumut nr. [...]/03.11.2010 şi anexei nr. 1, au fost sau nu executate de [...].

După semnarea documenta?iei, inculpatul [...] i-a re?inut inculpatei actul de identitate ?i i-a comunicat acesteia că va veni el ?i va lua autoturismul la o dată ulterioară.

Inculpata [...] a precizat faptul că nu a lucrat niciodată cu carte sau contract de muncă, nu cunoa?te firma [...] din Constanţa ?i nu a plătit vreo rată pentru autoturismul achiziţionat.

La data de 12.08.2016, [...] a revenit ?i a declarat faptul că semnarea documentelor la SPCLEP Constan?a a fost înso?ită de [...], persoană pe care a recunoscut-o din plan?a fotografică întocmită de organele de poli?ie, conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie.

În data de 25.11.2016, inculpatei [...] i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile ocazie cu care a declarat că îşi menţine declaraţiile date anterior.

Inculpata [...] l-a recunoscut pe inculpatul [...] din plan?a foto prezentată de organele de poli?ie, a?a cum reiese din procesul-verbal întocmit cu această ocazie.

Martora [...], audiată în cursul urmăririi penale, în prezent decedată, a declarat că în cursul anului 2010, efectuând acte de menaj la imobilul din mun. Constan?a, [...], unde locuia inculpatul [...] cu familia, l-a văzut ?i auzit pe acesta cum le solicita unor persoane pe care nu le cunoa?te să semneze diferite documente în scopul încheierii unor contracte de împrumut la bănci. De asemenea, martora [...] a declarat că a fost de fa?ă când inculpatul [...] ?i inculpata [...] s-au întâlnit ?i au discutat despre contractul de achizi?ie a autoturismului, de fa?ă fiind ?i martorul [...].

Martorul [...], audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că are cuno?tin?ă despre faptul că so?ia sa, [...], a fost convinsă de [...] să semneze documenta?ia pentru eliberarea unui nou act de identitate, precum ?i documenta?ia de achizi?ie a autoturismului, întrucât a participat la discu?iile dintre cei doi. Martorul [...] l-a recunoscut din plan?a fotografică pe inculpatul [...], ca fiind persoana cu care s-a în?eles so?ia sa în vederea achizi?ionării autoturismului, a?a cum reiese din procesul-verbal întocmit cu această ocazie.

Martorul [...], audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că, în calitate de consilier vânzări la [...], a întocmit documenta?ia privind autoturismul marca Skoda Octavia Business TSI, serie ?asiu [...] ?i că o poate recunoa?te după plan?a fotografică pe inculpata [...], fapt atestat de procesul-verbal întocmit cu această ocazie, dar referitor la bărbatul care o înso?ea acesta a declarat, după recunoa?terea din fotografii, că este inculpatul [...], însă nu cu certitudine. 

În cursul rejudecării, martora [...] şi-a menţinut declaraţiile date în calitate de inculpată în cursul urmăririi penale şi în cadrul dosarului nr. …/212/2017, în care aceasta a fost condamnată în procedura recunoaşterii învinuirii, din declaraţiile acesteia rezultând că întreaga activitate de inducere în eroare a persoanei vătămate a fost desfăşurată la instigarea inculpatului [...].

Martorul [...] a declarat în mod similar celor declarate în cursul urmăririi penale, arătând că nu l-a putut recunoaşte cu certitudine pe inculpatul [...] în momentul în care i s-a solicitat acest lucru de către organele de urmărire penală, însă relevantă în scopul dovedirii vinovăţiei inculpatului este declaraţia martorei [...], concubina acestuia împreună cu care inculpatul are un copil.

Audiată în prezenta cauză, martora [...] a arătat că are cunoştinţă de cele petrecute in această cauză de la fratele său [...] care i-a povestit că, in urma cu ceva timp, cunoştea o doamna pe nume [...] care locuia cu chirie, pe aleea [...], acolo locuind si fratele martorei.

Din ce re?ine proprietarul era un turc. A arătat martora că locuieşte pe str. [...], iar inculpatul i-a furat contractul, l-a falsificat si la etajul 4 a trecut-o pe [...] si pe fratele martorei, făcând astfel muta?ie, la adresa martorei. Prin fratele martorei a cunoscut-o pe [...] pentru că a avut nevoie pentru cură?enie. I-a făcut de 2 ori curăţenie, însă nu i-a plăcut cum i-a făcut şi nu a mai chemat-o, şi, întrucât aceasta era foarte amărâtă, stătea la barăci, martora mergea uneori la ea si ii ducea cate ceva de pomană, de mâncare.

În 2012, a venit la domiciliul martorei o doamnă care s-a recomandat a fi cumnata numitei [...] şi care a întrebat-o de [...]. Aceasta era supărată că a venit politia la ea, că inculpatul ar fi luat o ma?ină Logan pe numele ei, spunând martorei că ştie unde locuieşte întrucât i-a arătata cumnata [...]  care venise pentru curăţenie.

Ulterior, au mai venit la martoră so?ii [...] si [...], el fiind bolnav cu un hematom mare pe piept, acesta spunând martorei că inculpatul ar fi făcut o firmă pe numele său, fiind de asemenea supărat că i-a venit poliţia acasă.

L-a sunat atunci pe inculpat, iar acesta i-a spus să le spună că nu locuie?te acolo. De asemenea, tot in 2012, trecea pe bd-ul Tomis, împreună cu fratele martorei, iar la cafeneaua [...], fratele său i-a arătat o femeie, spunând-i că aceasta este femeia care mai are puţin şi se duce la puşcărie, fiind vorba de [...] care era înso?ită de o feti?ă imobilizată in cărucior.

Martora a vorbit cu aceasta şi i-a spus că inculpatul a venit cu un contract pe care l-a completat ea, i-a făcut mutaţie, atât ei, cât si fratelui martorei, fiind vorba de contractul martorei la ICRAL. I-a mai spus că ar fi fost chemată la politie si testată grafologic.

A mai declarat martora că a fost amenin?ată de către inculpat, acesta încercând să o împiedice sa dea declaraţie, spunându-i că daca o să meargă la politie, îi va lua copilul, martora arătând că are mesaje pe telefon in acest sens. A declarat că in ultimul an, in special, au avut loc aceste ameninţări, martora fiind terorizată psihic de inculpat.

A mai declarat martora că a plecat în Anglia pe data de 3 septembrie 2013, fata râmând in grija inculpatului, iar in august 2014 s-a întors după ei, după care au plecat to?i 3 in Anglia.

Mai reţine martora că inculpatul a certat-o când s-a dus la poliţie să dea declaraţie, spunându-i că de ce a recunoscut-o pe [...].

Audiat în cauză, inculpatul a negat constant săvârşirea faptei de instigare la înşelăciune.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă cu certitudine faptul că inculpatul  [...], cu inten?ie a determinat-o pe inculpata [...] ca în baza documentelor falsificate mai sus menţionate, pe care el însuşi i le-a procurat, să inducă în eroare [...] ?i să obţină  astfel contractul de credit nr. [...] din 03.11.2010, prin care aceasta a achiziţionat în sistem leasing un autoturism marca Skoda Octavia Business, serie şasiu [...], pentru care nu a plătit ratele aferente contractului, vinovăţia inculpatului rezultând din următoarele mijloace de probă: declaraţiile numitei [...], date in calitate de suspect şi inculpat în cursul urmăririi penale, în calitate de inculpat în cadrul dosarului nr. …/212/2017 în care aceasta a fost condamnată în procedura recunoaşterii învinuirii, precum şi în calitate de martor în prezenta cauză. Totodată, în sprijinul vinovăţiei inculpatului vin şi declaraţiile martorului [...], dată în calitate de martor în cursul urmăririi penale, ale martorului [...], date în calitate de martor în cursul urmăririi penale şi în cadrul dosarului nr.  …/212/2017, ale martorului [...], audiat ca martor în cursul urmăririi penale şi în prezenta cauză, precum şi declaraţia martorei [...], dată în prezenta cauză.

Împotriva sentinţei penale nr. 18/10.01.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. …/212/2017* a declarat apel inculpatul [...], care a invocat împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale de 5 ani anterior îndeplinirii în cauză a vreunui act de procedură de trebuia comunicat inculpatului, solicitând încetarea procesului penal.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum şi din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul formulat de inculpatul [...] este fondat, din perspectiva împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul [...], cu inten?ie, a determinat-o pe inculpata [...] ca, în baza unor documente falsificate pe care i le-a procurat, să inducă în eroare [...] ?i să obţină  contractul de credit nr. [...] din 03.11.2010, prin care aceasta a achiziţionat în sistem leasing un autoturism marca Skoda Octavia Business, serie şasiu [...], pentru care nu a plătit ratele aferente contractului, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la în?elăciune prevăzută de art. 25 rap. la art. 215 alin. 1, 2 ?i 3 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

Curtea constată că termenul prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea de înşelăciune, este, conform Codului penal din 1968, de 10 ani, conform art. 122 alin. 1 lit. b, având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 ?i 3 Cod penal din 1968 (închisoarea de la 3 la 15 ani ).

Potrivit Noului Cod penal, termenul prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea de înşelăciune este de  5 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. d, având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal din 1968 (închisoarea de la 1 la 5 ani).

Având în vedere că termenul prescripţiei răspunderii penale de  5 ani, prevăzut de Noul Cod penal, este împlinit, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate, se impune a se reţine că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, aşa încât se va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 25 Cod penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 47 Cod penal  raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Inculpatul [...] a săvârşit infracţiunea la data de 03.11.2010, iar în cauză urmărirea penală a fost începută in rem prin ordonanţa nr. 15177/P/2011 din data de 29.05.2014 a IPJ Constanţa – Secţia 5 Poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.

Prin ordonanţa nr. 15177/P/2011 din data de 24.11.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa  s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale  faţă de [...] pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 323 Cod penal, precum şi faţă de [...] pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la  înşelăciune prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.

Prin ordonanţa nr. 15177/P/2011 din data de 18.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatei [...] pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal şi împotriva inculpatului [...] pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la  înşelăciune prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal.

Prin ordonanţa nr. 15177/P/2011 din data de 05.12.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa  s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul [...] din infracţiunea prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal în infracţiunea de art. 25 Cod penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal din 1969, pentru care s-a dispus ulterior trimiterea în judecată a inculpatului.

Se constată că de la data săvârşirii infracţiunii de inculpatul [...] – 03.11.2010 şi până la data începerii urmăririi penale in personam împotriva inculpatului [...] – 24.11.2015 a trecut un interval de peste 5 ani.

Conform art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani (cum este cazul pentru infracţiunea dedusă judecăţii).

În art. 155 alin. 1 Cod penal se prevede că „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, iar în alineatul 4 se prevede că  „termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni”.

Prin Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial  nr. 518 din 25 iunie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională.

În considerentele deciziei se arată că „dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite. ..  prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale”.

Mai constată Curtea că „soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat”.

Se observă că în Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale se face trimitere la anterioara dispoziţie ce reglementa întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale – art. 123 alin. 1 Cod penal din 1968, care este apreciată că îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale.

Urmare Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, interpretarea dispoziţiilor art. 155 alin. 1 Cod penal a generat opinii diferite în practica judiciară şi doctrina juridică, fiind publicate articole în conţinutul cărora se exprimau opinii vădit divergente, de la concluzia că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale intervine doar pentru actele de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului până la aprecierea că în prezent sunt aplicabile doar termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. 1 Cod penal, în raport de împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar dispozi?iilor art. 147 din Constitu?ie.

În această din urmă opinie se consideră că decizia nu este una interpretativă, deoarece Curtea Constitu?ională nu a admis o excepţie de neconstitu?ionalitate prin care să stabilească că textul este constitu?ional în măsura în care întreruperea cursului general al prescripţiei penale se poate face prin îndeplinirea unui act de procedură care se comunică învinuitului sau inculpatului, iar Curtea nu interpretează sintagma „îndeplinirea oricărui act de procedură”.

În opinia instanţei de apel, în interpretarea art. 155 alin. 1 Cod penal, cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Curtea are în vedere, în susţinerea acestui punct de vedere, că prin Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale instan?a de contencios constitu?ional a invocat necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalită?ii incriminării ?i pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci ?i mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persisten?a în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

Astfel, în considerentele deciziei se arată, între altele:

(...) institu?ia prescrip?iei răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere persoanele care săvâr?esc infrac?iuni, iar, pe de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvâr?ite de efectele acestora, ca urmare a diminuării impactului lor asupra rela?iilor sociale. (par. 22)

(...) întreruperea cursului termenului de prescrip?ie (...) reprezentând (...) o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cuno?tin?a suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvâr?it-o nu ?i-a pierdut rezonan?a socială avută în momentul comiterii sale (par.23).

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale. (par. 24).

A accepta solu?ia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului ?i care au ca efect întreruperea cursului prescrip?iei răspunderii penale pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescrip?iei speciale (...).(par.28)

Deşi dispozitivul Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale nu este unul specific unei decizii de interpretare, acesta trebuie corelat cu considerentele deciziei, rezultând concluzia că această decizie este una de interpretare, prin care Curtea constată că este neconstitu?ională o anume solu?ie legislativă. În această situa?ie, efectele deciziei se produc direct, chiar şi în cazul lipsei unei interven?ii a ini?iatorului legislativ, cum este cazul în speţă, iar pentru identificarea solu?iei legislative apreciate drept constituţională trebuie analizate considerentele deciziei.

În numeroase decizii Curtea Constitu?ională a stabilit, cu valoare de principiu, că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (spre exemplu: Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010; Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).

În cazul de faţă, se observă că instan?a de contencios constitu?ional a apreciat, în considerente, că soluţia legislativă ce corespunde exigenţele Constituţiei este cea reglementată în art. 123 alin. 1 Cod penal din 1968, fiind aduse argumente în acest sens, de unde reiese că opţiunea curţii a fost aceea că  în actuala reglementare se revine la practic la condiţiile întreruperii cursului prescrip?iei din Codul penal anterior, aceasta fiind şi interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. 1 Cod penal.

În consecinţă, prescripţia răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

În cauză, au fost efectuate acte de procedură care trebuiau comunicate inculpatului [...]  abia la data de 24.11.2015, când s-a început urmărirea penală in personam împotriva inculpatului [...], act procedural ce trebuia comunicat  acestuia, conform art. 307 Cod procedură penală.

Acesta a fost primul act de procedură ce trebuia comunicat inculpatului [...], dat fiind că începerea urmăririi penale in rem nu trebuie comunicată suspectului.

Drept urmare, luând în considerare că primul act de procedură ce trebuia comunicat inculpatului [...] a fost îndeplinit la data de 24.11.2015, la peste 5 ani de la data săvârşirii faptei, având în vedere că termenul prescripţiei răspunderii penale este de 5 ani şi  a început să curgă la data săvârşirii infracţiunii – 03.11.2010, conform art. 154 alin. 2 Cod penal, Curtea constată împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.

În ceea ce priveşte efectele în timp ale Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, Curtea, în majoritate, reţine că acestea sunt aplicabile tuturor cauzele pendinte pe rolul organelor judiciare.

În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, art. 147 alin. 4 din Constituţie, consacră efectul obligatoriu al acestora, indiferent dacă sunt decizii simple sau interpretative. Totodată, art.31 alin. l din Legea nr. 47/1992 stipulează că decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

În consecinţă, toate deciziile Curţii Constituţionale au ca efect obligaţia organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, în sensul de a nu aplica dispoziţiile constatate neconstituţionale, iar în cazul celor interpretative aceste organe trebuie să-şi adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanţa de contencios constituţional.

Astfel, în cazul deciziilor interpretative, norma a cărei neconstituţionalitate s-a constatat îşi va înceta aplicabilitatea numai în ceea ce priveşte interpretarea neconformă exigenţelor constituţionale, aceasta urmând a funcţiona limitat în sensul în care corespunde acestora.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că toate deciziile Curţii Constituţionale au ca efect obligaţia organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, în sensul de a nu aplica prevederile constatate neconstituţionale, iar în cazul celor interpretative, aceste organe trebuie să-şi adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanţa de contencios constituţional.

Referitor la efectele Deciziei nr. 297/2018, sub aspectul aplicării ei în timp, soluţia se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în Decizia nr. 51/2016, publicată în Monitorul Oficial nr.190 din 14 martie 2016, cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea Constituţională reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. 4 din Constituţie. Aceasta înseamnă că pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, paragraful 28).

De asemenea, în Decizia nr. 126/2016 publicată în Monitorul Oficial nr.185 din 11 martie 2016 a instanţei de contencios constituţional s-a reţinut, în ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate că „decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor ” (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, Decizia nr.5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.74 din 31 ianuarie 2007), Curtea a reţinut că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, (...) acele situaţii care au devenit facta praeterita (paragraful 24).

In aceste condiţii, Curtea a reţinut că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat: În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. (..), paragraful 25.

Relevantă este şi Decizia nr.65/2018, publicată în Monitorul Oficial nr.1083 din 20 decembrie 2018, prin care Curtea Constituţională a statuat următoarele: (...) Distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte), în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, decizia de admitere va produce efecte juridice, doar în condiţii strict limitative.

În sensul celor statuate de instanţa de contencios constituţional este Decizia nr. 21/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 829 din 13 noiembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Din considerentele deciziilor Curţii Constituţionale anterior menţionate, precum şi din jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că Decizia nr. 297/2018 se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în momentul publicării acesteia (25 iunie 2018), jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional furnizând instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziilor sale în cauzele pendinte.

Aplicarea Deciziei nr. 297/2018 în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti s-ar putea traduce prin atribuirea efectului întreruptiv al cursului prescripţiei răspunderii penale numai actelor de procedură îndeplinite în cauzele pendinte care întrunesc exigenţele deciziei menţionate.

Acceptarea tezei contrare s-ar constitui într-o nesocotire a deciziilor Curţii Constituţionale, care într-o jurisprudenţă bogată şi constantă a subliniat obligativitatea aplicării deciziilor şi în cauzele pendinte, iar în cazul deciziilor interpretative trebuie avută în vedere norma juridică în configurarea rezultată din decizia de constatare a neconstituţionalităţii normei legale, aşa încât textul de lege se va aplica în modalitatea conformă Constituţiei, devenind conformă doar soluţia ce nu contravine principiilor legii fundamentale.

De la data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, în cauzele pendinte efectul întreruptiv este determinat numai de actele de procedură ce trebuia comunicate suspectului/inculpatului, inclusiv în ceea ce priveşte actele de procedură îndeplinite anterior publicării Deciziei.

Nu se poate primi opinia potrivit căreia până la data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale efectul întreruptiv a fost determinat de orice act de procedură, astfel cum prevedea art. 155 alin. 1 Cod penal, deoarece în această modalitate se evită aplicarea Deciziei în cauzele pendinte. Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale nu înlătură aplicarea lor în cauzele care sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti, efectul fiind, în ipoteza deciziei analizate, că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol este determinată doar de actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului.

De altfel, această concluzie rezultă şi din Decizia nr. 5/21.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„1. Dacă, în interpretarea art. 155 alin. 1 Cod penal, cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

2. Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, cu respectarea art.155 alin. 1 Cod penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol”.

În motivarea Deciziei nr. 5/21.03.2019 se arată că „în privinţa efectelor Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, sub aspectul aplicării ei în timp, soluţia se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 51/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 190 din 14 martie 2016; Decizia nr. 126/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016; Decizia nr. 651/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 21/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 13 noiembrie 2014)”.

Trimiterea la aceste decizii, în parte menţionate anterior, indică cu evidenţă opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale se aplică în cauzele pendinte, iar efectul întreruptiv trebuie determinat numai pentru actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului, indiferent dacă se referă la acte de procedură îndeplinite anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale.

În consecinţă, având în vedere că în cauză s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, suntem în prezenţa unei cauze de împiedicare a exercitării acţiunii penale – intervenirea prescripţiei răspunderii penale, prev. de art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, ce impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, cu majoritate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr. 18/10.01.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. …/212/2017*.

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală se va desfiinţa integral sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art. 386 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 25 Cod penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 47 Cod penal  raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală şi art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului [...] pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la înşelăciune prev. de art. 47 Cod penal  raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, ca efect al împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi faza de judecată vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare