Restituire plată nedatorată - începutul curgerii termenului de prescripție pentru acțiunea în repetițiunea plății nedatorate, exercitată în urma controlului Curții de Conturi

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Restituire plată nedatorată - începutul curgerii termenului de prescripție pentru acțiunea în repetițiunea plății nedatorate, exercitată în urma controlului Curții de Conturi

- Cod civil vechi, art. 992 – 993

- Cod civil nou, art. 1341 și art. 2523

- Decretul nr. 167/1958, art.7 alin. l

Termenul de prescripție pentru acțiunea în restituire a plății nedatorate, nu curge de la data la care s-a efectuat controlul curții de conturi, ci de la data efectuării plății eronate, deoarece, la acel moment, titularul acțiunii putea și trebuia să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 197 din 26 septembrie 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei (...) la data de 02.11.2017, reclamantul ORAȘUL (R) a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta (Banca) SA să dispună:

- obligarea pârâtei să recalculeze comisionul anual de gestiune la procentul de 0,75% conform punctului 10 din contractul de credit nr. (...) din 15.12.2008 încheiat între reclamant și pârâtă, pentru anii 2009 - 2011;

- obligarea pârâtei la plata sumei datorate de 51.023,20 lei, din care suma de 18.975,68 lei, a solicitat să fie restituită cu titlu de plată nedatorată, iar diferența de 32.047,52 lei, cu titlu de majorări de întârziere calculate asupra debitului principal de 18.975,68 lei până la data de 13.10. 2017 și pe care le-a solicitat în continuare până la achitarea integrală a debitului;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată asupra sumei datorate de la data reținerii prejudiciului, adică 19.06.2015 și până la plata integrală a debitului;

- indexarea sumei datorate cu indicele de inflație;

- cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

Prin Sentința civilă nr. (...)/23.03.2018 pronunțată de Judecătoria (...) a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul ORAŞUL (R), în contradictoriu cu pârâta (Banca) SA, având ca obiect pretenții, a fost obligată pârâta să recalculeze comisionul de gestiune perceput la data de 15.01.2010, 17.01.2011 și 17.01.2012 în baza Contractului de credit nr. (...)/15.12.2008 de la valoarea de 1% la valoarea de 0,75%, conform art. 10 din contract și să restituie reclamantului suma de 18975,63 lei, reprezentând comision de gestiune nedatorat, care se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală, calculată conform OG nr. 13/2011, astfel: pentru suma de 5005,51 lei de la data de 15.01.2010, pentru suma de 8536,61 lei de la data de 17.01.2011 și pentru suma 5433,51 lei de la data de 17.01.2012, până la data plății efective a debitului.

A fost respinsă în rest cererea formulată, fără cheltuieli de judecată în prezentul dosar.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 09.02.2018 din dosar a declarat apel (Banca) S.A., solicitând admiterea apelului, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu consecința modificării în tot a sentinței atacate, iar, în subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, ca netemeinică.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel Orașul (R), solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul acordării de penalități și majorări de întârziere calculate conform Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.

Prin Decizia nr. (...)/A/Lp din 11 decembrie 2018, Tribunalul (...) a respins ca nefondat apelul introdus de apelantul (Banca) SA cu sediul în (...), înregistrată la ORC (...) sub J(...)/(...), CIF RO (...), în contradictoriu cu intimatul ORAŞUL (R) cu sediul în (...), CIF (...), împotriva sentinței civile nr. (...) din 23.03.20182018, pronunțată de Judecătoria (...), pe care a menținut-o în totul.

A respins ca nefondat apelul introdus de apelantul ORAŞUL (R) cu sediul în (...), în contradictoriu cu intimatul (Banca) SA cu sediul în (...), înregistrată la ORC (...) sub J(...)/(...), CIF RO (...), împotriva sentinței civile nr. (...) din 23.03.20182018, pronunțată de Judecătoria (...), pe care a menținut-o în totul, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

1. În ce privește apelul formulat de (Banca) S.A., instanța de apel nu a putut reține susținerile apelantei referitoare la momentul de la care curge termenul de prescripție a dreptului material la acțiune. Astfel, pe de o parte, nu au putut fi reținute referirile la procesul verbal de constatare încheiat de reprezentanții Curții de Conturi, cu ocazia controlului efectuat la reclamanta intimată, câtă vreme plățile acelui comision aveau la bază graficul de rambursare emis eronat de apelantă. Pe de altă parte, momentul de la care curge termenul de prescripție nu poate fi reținut ca momentul plăților câtă vreme, după cum s-a arătat mai sus, plățile au fost efectuate conform scadențarului emis de apelantă. Ori, pentru a se reține susținerea apelantei, referitor la momentul curgerii termenului de prescripție, ar trebui ca în cauză să nu se poată constata nici o culpă a apelantei iar împrejurarea să poată fi cunoscută, la o analiză rezonabilă, de către intimata reclamantă, ceea ce nu este cazul în speță, plata nedatorată fiind constatată ca urmare a unui control specializat organizat de instituțiile abilitate.

Referirile la condițiile generale ale relației dintre părți, respectiv obiecțiunile pe care le putea formula intimata reclamantă nu au putut fi reținute de instanța de apel pe considerentul că acestea nu constituie o excepție de la regula generală în ce privește plata lucrului nedatorat, iar referitor la corectitudinea extraselor de cont, acestea probabil au înregistrat exact suma achitată, nefiind o inadvertență între ce s-a achitat și ce s-a consemnat în extrasele de cont.

În ce privește cererea de obligare la dobânzi și modul în care prima instanță a admis acest capăt de cerere, s-a reținut că cererea privește obligarea la dobânzi de la data prejudiciului. Ori prima instanță a constatat această dată ca fiind data plăților efectuate în plus, neputând reține o pronunțare plus petita în speță.

Pentru aceste motive a respins apelul formulat de (Banca) S.A.

2. Referitor la apelul formulat de ORAŞUL (R), instanța de apel, în acord cu instanța fondului nu a putut reține că sumele solicitate de apelanta reclamantă ar avea caracterul unor creanțe fiscale, caz în care ar avea dreptul și la accesorii fiscale.

În prealabil s-a reținut că apelanta nici nu era îndreptățită la plata a două tipuri de dobânzi simultan. Astfel, dacă creanța era fiscală, atunci accesoriile erau cele reglementate de Codul de procedură fiscală și nu de reglementarea comună în materie, respectiv prevederile Codului civil și O.G. 13/2011.

În ce privește natura sumei solicitate în acțiune, aceasta în fapt este o sumă nedatorată achitată în plus cu titlu de comision anual de gestiune în baza unui contract de creditare încheiat între părți. Ori suma solicitată nu poate fi apreciată ca fiind o creanță fiscală principală, doar în acel caz, în baza art. 183 Cod procedură fiscală, apelanta având dreptul și la majorări de întârziere. Ori fără a contesta calitatea de creanțe bugetare a sumei solicitate, s-a reținut că acestea ar fi purtătoare de accesorii reglementate de Codul de procedură fiscală, doar dacă ar fi asimilate creanțelor fiscale conform art. 2 din Cod procedură fiscală, ceea ce în speță nu s-a dovedit, referirile la Legea 273/2006 sau Legea 85/2014 neducând la această concluzie.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs (Banca) SA (...), solicitând instanței admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. (...)/LP/2018-A, iar în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată ca prescrisă, pentru următoarele:

În motivarea recursului se arată că, Decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, precum și că aceeași hotărâre a instanței de apel cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă.

Încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a apreciat că „nu poate reține susținerile apelantei (Banca) referitoare la momentul de la care curge termenul de prescripție a dreptului material la acțiune. Astfel, pe de o parte, nu se pot reține referirile la procesul-verbal de constatare încheiat de reprezentanții Curții de Conturi, cu ocazia controlului efectuat la reclamanta intimată, câtă vreme plățile acelui comision aveau la bază graficul de rambursare emis eronat de apelantă. Pe de altă parte, momentul de la care curge termenul de prescripție nu poate fi reținut ca momentul plăților câtă vreme, după cum s-a arătat mai sus, plățile au fost efectuate conform scadențarului emis de apelantă.

Ori, pentru a se reține susținerea apelantei, referitor la momentul curgerii termenului de prescripție, ar trebui ca în cauză să nu se poată constata nici o culpă a apelantei, iar împrejurarea să poată fi cunoscută, la o analiză rezonabilă, de către intimata reclamantă, ceea ce nu este cazul în speță, plata nedatorată fiind constatată ca urmare a unui control specializat organizat de instituțiile abilitate. Instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, precum și ale art. 2523 și 2528 alin. (1) și (2) noul Cod civil.

Față de data perceperii comisioanelor de gestiune, raportat la prevederile art. 6 alin. (4) noul Cod civil, în speță sunt incidente:

- prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, pentru comisioanele percepute în 15.01.2010 și 17.01.2011;

- prevederile Noului Cod civil în materie de prescripție, pentru comisionul perceput în 17.012012. Contrar statuărilor instanței de apel, apreciază că dreptul material la acțiune s-a născut la fiecare dintre aceste date, în temeiul art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, conform căruia „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune” și al art. 2523 noul Cod civil, conform căruia “prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. De asemenea, art. 12 din Decretul nr. 167/1958 stabilește că „în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită”. În același sens sunt prevederile art. 2526 noul Cod civil.

Pentru fiecare dintre cele 3 plăți curge câte un termen de prescripție distinct, după cum urmează: pentru comisionul de gestiune perceput în data de 15.01.2010, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 15.01.2013; pentru comisionul reținut în data de 17.01.2011, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 17.01.2014, iar pentru comisionul perceput în data de 17.01.2012, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 17.01.2015. Or, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 02.11.2017, după împlinirea termenului de prescripție. În schimb, instanța de apel a reținut, în acord cu prima instanță, că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 26.05,2015, data întocmirii procesului-verbal de constatare nr. (...)/26.05.2015 emis de către Curtea de Conturi, prin care s-ar fi stabilit atât faptul plății nedatorate, cât și cuantumul prejudiciului produs prin plata unui comision de gestiune mai mare decât cel prevăzut în contractul de credit. Prin urmare, a considerat că acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 02.11.2017 a fost introdusă anterior împlinirii termenului de prescripție.

Consideră că soluția instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente enunțate anterior, stabilind în mod nelegal momentul de la care începe să curgă în speță termenul de prescripție. Acest moment este și trebuie să fie unul cert, care să poată fi determinat și verificat, în mod obiectiv, atât de către părțile raportului juridic, cât și de către instanța de judecată. Momentul de început al curgerii prescripției nu poate fi stabilit și apreciat în funcție de conduita, culpabilă sau nu, a uneia dintre părți, mai ales în condițiile în care părțile raportului juridic sunt profesioniști.

În cauza de față, plata a fost efectuată în temeiul unui contract de credit valabil și în desfășurare, neaflându-ne într-un caz în care actul juridic în temeiul căruia s-a efectuat plata să fi fost rezolvit/anulat/revocat sau să se fi constatat desființarea lui prin hotărâre judecătorească, pentru a se putea pune în discuție un alt moment al începutului curgerii termenului de prescripție decât data plății. Faptul că intimata-reclamantă nu a sesizat inadvertențele cu privire la plata comisionului de gestiune, precum și faptul că plata nedatorată a fost constatată de Curtea de Conturi, nu poate fi imputată recurentei. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea de Conturi reține că producerea prejudiciului se datorează unor „deficiențe ale controlului intern din unitatea auditată (Orașul (R). Mai mult, același organ de control reține că intimata-reclamantă a încălcat cu ocazia efectuării plății nedatorate o serie de reglementări legale, enunțate în mod expres în actul de control (art. 14 alin. (3), art. 54 alin. (5) și (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale; art. 10 alin. (4) din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

Încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța de apel a apreciat că în speță nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, nefiind încălcat principiul disponibilității. Prin apelul formulat în cauză, recurenta a arătat că prima instanță a încălcat, principiul disponibilității, acordând mai mult decât s-a cerut, în sensul că a acordat dobânda legală pentru o perioadă mai lungă decât cea indicată de intimatul-reclamant prin cererea de chemare în judecată. Consideră că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, menținând soluția primei instanțe care, la rândul ei, s-a pronunțat plus petita.

Motivele contradictorii cuprinse în hotărâre. Motivele contradictorii se referă la considerentele hotărârii legate de prescripția dreptului material la acțiune, pe de o parte, și la considerentele privitoare la plata dobânzii legale, pe de altă parte.

Apreciază că argumentele instanței de apel sunt contradictorii. Pe de o parte, dreptul la acțiune în ceea ce privește restituirea debitului principal (comisioane plătite nedatorat) s-a născut la data de emiterii actului de control, 19.06.2015. Pe de altă parte, dreptul la acțiune privind restituirea accesoriilor (dobânzi legale aferente debitului principal) s-a născut la momentul efectuării plăților nedatorate (2010, 2011 și 2012), cu mult înainte de nașterea dreptului la acțiune pentru debitul principal. Or, aplicând principiul accesorium sequitur principale, momentul nașterii dreptului la acțiune pentru dobânzi nu poate fi diferit de cel al nașterii dreptului la acțiune pentru debitul principal.

În drept, dispozițiile art. 486 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 noul Cod de procedură civilă, precum și a dispozițiilor citate în cuprinsul prezentei cereri.

Orașul (R) prin întâmpinarea depusă la dosar solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei Tribunalului (...).

Cu privire la criticile aduse pe tema prescripției extinctive, în mod corect instanța de apel a reținut că acțiunea nu este prescrisă. Contrar celor susținute de către recurentă, dreptul la acțiunea în pretenții s-a născut de la data la care a aflat de existența producerii prejudiciului, întinderea lui și autorul care l-a provocat într-un termen de 3 ani. Această dată este 26.05.2015 data întocmirii procesului-verbal de constatare de către Curtea de Conturi (...). Deci, termenul de 3 ani începe să curgă de la 26.05.2015 și nu de la data efectuării plăților nedatorate, adică de la datele de 15.01.2010, 17.01.2011, 17.01.2012, după cum eronat susține recurenta.

Criticile recurentei conform cărora instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 7 alin 1 Decretul 167/58 și ale art. 2523 noul Cod civil, sunt total nefondate prin raportare la cele mai sus arătate.

În ceea ce privește motivul prin care recurenta susține că i s-a dat mai mult decât a solicitat, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea recurentei la plata sumei datorate de 51.023, 20 lei, iar prin sentința civilă i s-a încuviințat ca debit principal doar suma de 18.975,68 lei plus dobânda legală și indicele de inflație. Prin urmare, pretențiile au fost diminuate, hotărâre care a rămas neschimbată și în calea apelului.

Referitor la afirmația recurentei conform căreia decizia dată în apel cuprinde motive contradictorii, este total neîntemeiată, recurenta încercând să creeze o confuzie între noțiuni distincte: data de la care se poate formula o acțiune în pretenții și data de la care se acordă pretențiile, în concret. În cauză, data de când se naște dreptul la acțiune nu are nicio legătură juridică cu data de la care i se acordă pretențiile formulate, accesoriile solicitate.

În concluzie, dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului se naște în favoarea oricărei persoane de la data când se află de existența acestuia, întinderea și autorul lui, iar dreptul de a obține recuperarea prejudiciului se stabilește de la data producerii lui, atât în ceea ce privește debitul principal, cât și accesoriile calculate asupra lui. Afirmația recurentei cum că datorează dobânzi pentru o perioadă de 5 ani anterioară nașterii dreptului la acțiunea în recuperarea prejudiciului este total neîntemeiată, prejudiciul trebuia recuperat integral de la data producerii lui, dată care nu are nicio legătură cu data de la care se naște dreptul la acțiunea în instanță pentru recuperarea lui înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani de zile, cazul de față.

În drept, art. 205 și urm. Cod procedură civilă.

Curtea de apel, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a reținut că acesta este fondat urmând ca în baza prevederilor art. 496 Cod procedură civilă să dispună admiterea lui pentru următoarele considerente:

Pe calea recursului declarat în cauză de către pârâta (Banca) SA se contestă soluția pronunțată de către instanța de apel, prin care s-a respins apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul Orașul (R).

În considerentele deciziei apelate, instanța de apel a reținut că nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la momentul de la care curge termenul de prescripție a dreptului material la acțiune deoarece plățile comisionului aveau la bază graficul de rambursare emis eronat de apelantă, că ar trebui să nu se poată constata nici o culpă a apelantei, iar împrejurarea plății nedatorate să poată fi cunoscută, la o analiză rezonabilă, de către intimata reclamantă, ceea ce nu este cazul în speță. Instanța de apel a mai reținut că nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la pronunțarea plus petit în ceea ce privește obligarea la plata de dobânzi de la data prejudiciului.

Fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi admis doar în situația în care se constată incidența unuia sau a mai multora dintre motivele de casare prevăzute expres la art. 488 Cod procedură civilă deoarece controlul exercitat de instanța de recurs este unul de legalitate a deciziei și nu unul de temeinicie a acesteia.

Din analiza cererii de recurs formulate de către recurenta pârâtă, rezultă că aceasta a invocat drept motive de recurs pe cele prevăzut la art. 488 pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 488 pct. 5 și 6 Cod procedură civilă casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității ori atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin prisma acestor motive de recurs recurenta invocă faptul că instanța s-a pronunțat plus petit în ceea ce privește obligarea recurentei la plata de dobânzi de la data plății nedatorate, deși reclamanta a solicitat stabilirea lor de la data reținerii prejudiciului, respectiv contradicția din cadrul considerentelor referitoare la momentul de la care recurenta datorează dobânzi în raport de cele reținute cu privire la nașterea dreptului la acțiune în vederea recuperării plății nedatorate.

Deoarece aceste motive de recurs vizează capătul de cerere subsidiar referitor la dobânda aferentă sumei achitate de către reclamantă cu titlu de comision de gestiune, curtea a procedat la analizarea cu prioritate a motivului de recurs invocat prin prisma prevederilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă cu privire la capătul principal de cerere, respectiv a motivelor de recurs prin care se invocă greșita aplicare a prevederilor legale referitoare la prescripția dreptului la acțiune în solicitarea restituirii plății nedatorate achitate cu titlu de comision.

Conform prevederilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de recurs vizează situația în care nu se poate determina din considerentele hotărârii dacă s-a aplicat corect legea ori situația în care instanța aplică norme de drept substanțial cu totul străine cauzei deduse judecății sau aplică în mod greșit norme de drept aplicabile cauzei.

În speță, din analiza considerentelor deciziei instanței de apel, curtea a constată că normele de drept material incidente cauzei au fost aplicate greșit, motivele de recurs invocate de către recurentă sub acest aspect fiind fondate.

Astfel, curtea a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea comisionului de gestiune perceput la data de 15.01.2010, 17.01.2011 și 17.01.2012 în baza contractului de credit nr. (...)/15.12.2008, de la valoarea de 1% la valoarea de 0,75%, conform art. 10 din contract, la restituirea sumei de 18.975,63 lei reprezentând comision de gestiune nedatorat actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei nedatorate.

Din contractul de credit încheiat, rezultă că părțile au stabilit că pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea creditului, clientul plătește Băncii un comision de gestiune de 0,75%, care inițial se va aplica flat, la valoarea creditului aprobat și se va încasa la data efectuării primei trageri din credit, iar pe parcursul derulării creditului, comisionul de gestiune se va percepe anual și se va aplica flat, la soldul creditului înregistrat la aniversarea acestuia.

În urma controlului efectuat în anul 2015 de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi (...) la reclamantă s-a constatat că suma efectiv achitată în perioada 2010 - 2015 cu titlu de comision de gestiune către pârâtă, a fost de 1% și nu de 0,75%, cum era stipulat în contract.

Ulterior, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumelor calculate în mod eronat în cuantum de 32.223,41 lei, cerere admisă parțial de către recurentă, care a restituit suma de 14.247,77 lei aferentă perioadei 2013 - 2015, însă aceasta a refuzat restituirea sumei de 18.975,63 lei aferentă anilor 2010 - 2012, pe considerentul intervenirii prescripției. Această sumă a fost solicitată prin capătul principal de cerere al acțiunii reclamantei, în cadrul căreia pârâta a invocat intervenirea prescripției dreptului la acțiune.

Plata nedatorată invocată de către reclamantă, reglementată la art. 992 - 993 în vechiul Cod civil și de art. 1341 din noul Cod civil, reprezintă un fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată și fără intenția de a plăti pentru altul.

Deoarece acțiunea în restituirea plății nedatorate este o acțiune personală, aceasta se prescrie în termenul general de 3 ani de prescripție, termen care începe să curgă de la data la care cel care a făcut plata a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire.

În acest sens, art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar art. 2523 din noul Cod civil, prevede că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În speță, instanțele au reținut că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data controlului efectuat de către Curtea de conturi, respectiv la data de 26.05.2015, moment în raport de care introducerea acțiunii la data de 02.11.2017 este efectuată înlăuntrul termenului de prescripție extinctivă, sens în care s-a respins excepția invocată de către pârâtă, respectiv apelul prin care se reitera această excepție și se solicita respingerea acțiunii ca prescrise.

Analizând modalitatea în care instanțele au aplicat prevederile legale referitoare la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, curtea a constatat că motivele de recurs invocate sunt fondate, deoarece data de la care a început să curgă termenul de prescripție este cea a momentului plății comisionului de gestiune și nu cea la care organele de control au constatat plata nedatorată efectuată de către reclamantă.

Într-adevăr, nu se poate reține lipsa oricărei culpe a recurentei pentru plata nedatorată efectuată de către reclamantă câtă vreme aceasta a comunicat un grafic de rambursare eronat cu un comision mai mare decât cel datorat, însă această împrejurare nu poate duce la înlăturarea culpei reclamantei care nu a manifestat nici o diligență pentru verificarea sumei stabilite cu titlu de comision de gestiune în cadrul graficului cu prevederile contractuale și nici la reținerea momentului curgerii termenului de prescripție în raport de data la care s-a constat neregula de către organul de control al Curții de conturi.

Ca orice alt consumator, reclamanta avea obligația să manifeste diligență în raport de orice înscris comunicat de către pârâtă în vederea evitării intervenirii unor împrejurări care depășesc clauzele contractuale convenite la încheierea contractului de credit și pot duce la plata unor sume de bani nedatorate.

În acest sens, prin cererea de deschidere cont persoane juridice semnată la data de 15.09.2018, pârâta a arătat că a luat cunoștință de Condițiile generale de afaceri ale băncii în baza cărora se vor efectua operațiunile în cont și în cadrul cărora la punctul 4.4 se stabilește obligația pentru client de a verifica corectitudinea extraselor de cont și a altor documente emise de către bancă și a se sesiza neregulile constate.

Deoarece recurenta a comunicat intimatei graficul de rambursare și extrasele de cont periodice din care au rezultat operațiunile efectuate și cuantumul comisioanelor achitate, reclamanta intimată avea obligația de diligență de a verifica corectitudinea acestor documente și de a sesiza neregulile intervenite. Cu toate acestea, deși în cadrul instituției există un compartiment economico-financiar specializat, cu atribuții de verificare și control a operațiunilor financiare efectuate, neregula referitoare la plata nedatorată a fost sesizată doar de către organele de control ale Curții de conturi în anul 2015, care au constat abateri legate de deficiențe ale controlului intern din cadrul reclamantei în ceea ce privește plata comisioanelor aferente contractului de credit. Ori, în aceste condiții, nu se poate susține cu drept temei că împrejurarea plății unui comision mai mare decât cel datorat nu putea fi cunoscută la o analiză rezonabilă de către reclamantă la momentul plății, câtă vreme aceasta avea un serviciu financiar contabil cu atribuții în acest sens, care putea verifica și sesiza neregula, prin compararea plăților efectuate cu clauzele contractuale stipulate și un simplu calcul matematic.

Prin urmare, curtea a constatat că în mod eronat s-a reținut că momentul de la care curge termenul de prescripție este cel al datei controlului Curții de conturi și nu al datei plății eronate a comisionului de gestiune câtă vreme reclamanta putea și trebuia să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire la momentul plății datorită împrejurărilor mai sus arătate, indiferent de greșeala efectuată de către pârâtă la momentul întocmirii graficului de rambursare.

De asemenea, curtea a reținut că la momentul plății eronate s-a născut și dreptul la acțiune în obligația de a face, solicitată de reclamantă, în sensul obligării pârâtei de a recalcula comisionul anual de gestiune conform prevederilor contractuale, deoarece acest moment este cel la care banca nu a respectat în mod efectiv prevederea contractuală și a devenit exigibilă obligația acesteia de a executa contractul astfel cum s-a convenit cu pârâta.

În consecință, curtea a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data de 15.01.2010 când s-a achitat suma de 5005,21 lei, la data de 17.01.2011 când s-a achitat suma de 8536,61 lei, la data de 17.01.2012 când s-a achitat suma de 5433,51 lei și s-a împlinit la data de 15.01.2013 pentru prima sumă, la data de 17.01.2014 pentru a doua sumă și la data de 17.01.2015 pentru ultima sumă, date în raport de care introducerea acțiunii la instanță la data de 02.11.2017 este efectuată după împlinirea termenului de prescripție.

Drept urmare, curtea a constatat că în mod eronat s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune prin încheierea de ședință din data de 09.02.2018 pronunțată de către instanța de fond, motivele de apel invocate de către pârâtă fiind întemeiate, impunându-se admiterea apelului declarat de către aceasta.

În ceea ce privește capetele de cerere subsidiare referitoare la reactualizarea sumei solicitate și la dobânda aferentă sumei încasate nedatorat de către pârâtă, admise de către instanțe, curtea a constatat că aceste cereri urmează soarta capătului de cerere principal, neputându-se stabili obligația de plată a unor dobânzi în raport de un debit principal prescris și nici vreo reactualizare a acestuia cu rata inflației.

În aceste condiții, apare ca fiind superfluu a mai fi analizate motivele de recurs invocate prin prisma motivelor de recurs prevăzute la art. 488 pct. 5 și 6 Cod procedură civilă invocate de recurentă în raport de pronunțarea plus petit în ceea ce privește obligarea recurentei la dobânzi de la data plății nedatorate, respectiv contradicția din cadrul considerentelor referitoare la momentul de la care recurenta datorează dobânzi în raport de cele reținute cu privire la nașterea dreptului la acțiune în vederea recuperării plății nedatorate.

Concluzionând asupra celor mai sus expuse, curtea a constatat că în cauză au fost aplicate greșit prevederile legale referitoare la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei pentru recuperarea comisionului de gestiune nedatorat și achitat în perioada anilor 2010 - 2012 cu accesoriile aferente acestuia, motiv pentru care s-a impus admiterea recursului declarat în cauză de către recurenta pârâtă și casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de către pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 09.02.2018 și a sentinței primei instanțe cu consecința schimbării acestora în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii ca prescrise a capetelor de cerere vizând obligarea pârâtei la recalcularea comisionului de gestiune, restituirea sumei încasate în plus în perioada 2010 - 2012 reactualizată și a dobânzii legale aferente.

Decizia instanței de apel a fost menținută în parte în ceea ce privește apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere, parte de hotărâre care nu a fost recurată în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea reclamantei intimate la plata sumei de 1692 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei pârâte, reprezentând taxă timbru în apel și recurs.

Domenii speta

Spete similare