Documentaţie tehnică. Responsabilitatea efectuării documentaţiei tehnice care să conţină amenajările rutiere necesare în zona obiectivului vizat şi a suportării cheltuielilor aferente

Decizie 719 din 15.10.2019


Rezumat:

Angajarea responsabilităţii beneficiarului pentru realizarea şi suportarea cheltuielilor este stabilită de legiuitor doar dacă lucrările de semnalizare rutieră, modificările traseului şi elementelor geometrice sau de structură de rezistenţă a drumului sunt necesare în chiar momentul amplasării obiectivului şi sunt stabilite prin acordul de amplasare a acestuia şi/sau prin autorizaţia de construire. Dacă aceste necesităţi sunt ulterioare acestui moment, chiar dacă sunt născute din amplasarea unui obiectiv de genul celui edificat de reclamantă, amenajările rutiere sunt responsabilitatea administratorului drumului, la solicitarea poliţiei rutiere, aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 5 alin. 9 şi a art. 33 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.03.2018 sub nr. ../86/2018, petenta SC A. SRL a solicitat:

- anularea Adresei nr. 7464 din 18.12.2017 şi a Adresei nr. 697 din 09.02.2018 emise de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, precum şi a Adresei nr. 4851/21.12.2017 emisă de Primăria comunei B., ca fiind nelegale,

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de proces, pentru următoarele motive:

Prin întâmpinarea depusă la data de 07.05.2018, pârâta Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a solicitat respingerea acţiunii.

Deşi legal citată, Primăria Comunei B. nu a formulat întâmpinare.

Prin sentinţa nr. 758 din 5 iulie 2018 Tribunalul Suceava a admis acţiunea având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Consiliul Judeţean prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, Primăria comunei C., a anulat adresa nr. 4851 din 21.12.2017 emisă de Primăria com. C., precum și adresele nr. 7464 din 18.12.2017 şi nr. 679 din 09.02.2018 emise de Consiliul Județean - Direcția Județeană de Drumuri și Poduri şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat).

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean - Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.

În motivarea cererii arată că solicitarea de prezentare de către reclamantă a documentaţiei tehnice care să conţină amenajările rutiere necesare amplasării unei treceri de pietoni este fondată pe prevederile art. 26 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: „amplasarea unor obiective sau de altă natură, care implică modificări ale traseului, ale elementelor geometrice sau ale structurii de rezistenţă a unui drum, cheltuielile aferente acestuia fiind în sarcina celui care a solicitat modificările, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind autorizarea executării construcţiilor”, coroborat cu prevederile Ordinul nr. 571/1997 al Ministerului Transporturilor pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, în vigoare la data formulării adresei nr. 7464/18.12.2017, care prevedea la art. 3.6.6. din normele tehnice că: „Lucrările de semnalizare rutieră, datorate apariţiei accesului la obiectivul amplasat în zonă, sunt în sarcina beneficiarului acestuia şi se execută printr-o unitate specializată agreată de administratorul drumului”.

Ordinul nr. 571/1997 a fost abrogat la data de 22.01.2018 de prevederile Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 1835/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind condiţiile de proiectare şi amplasare a construcţiilor, instalaţiilor şi a mijloacelor de publicitate în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte, în tuneluri rutiere, precum şi amenajarea căilor de acces la drumurile publice care prevăd la Capitolul III- Condiţiile de amplasare a unor obiective în zona drumului public art. 3.6.6 din Normele tehnice că: „Lucrările de semnalizare rutieră permanentă, datorate realizării accesului la obiectivul amplasat în zona drumului public, sunt în sarcina proprietarului/administratorului obiectivului şi se execută de o societate specializată, în conformitate cu planul de situaţie avizat de către poliţia rutieră şi aprobat de administratorul drumului public”, cu precizarea că, prin termenul „acces” se înţelege atât calea de acces rutieră, calea de acces pietonală sau cale de acces pentru orice altă categorie de utilizatori vulnerabili (ex. persoane cu dizabilităţi).

Referitor la adresa nr. 7464/ 18.12.2017 arată că solicitarea administratorului drumului este justificată prin prisma următoarele aspecte (uzanţe) tehnice si legislative în vigoare, precum ar fi: a apărut o modificare/ completare a temei iniţiale autorizată prin actele menţionate mai sus (Acordul nr 36 din 25.05.2015 sau din Autorizaţia nr. 60 din 25.05.2015 ); în concret s-a solicitat, de către primăria C., amenajarea unei treceri pentru pietoni în zona acestui magazin mixt, adică pentru traficul pietonal atras de acest obiectiv economic. Arată recurenta că prin adresa nr 4639/08.12.2017 transmisă de către primăria comunei C. se menţionează că „ traficul de autoturisme şi pietoni care traversează drumul fiind foarte mare (...)", ceea ce necesita verificarea acestor afirmaţii, întrucât la acest obiectiv economic accesul rutier era asigurat si configurat prin intermediul avizelor solicitate, însă cel pietonal nu a fost solicitat în documentaţia iniţială.

Luând în considerare cele menţionate de către primăria C., specifică faptul că pentru stabilirea amplasamentului unei treceri pentru pietoni se impune respectarea normelor tehnice privind modul de proiectare şi realizare al acesteia, adică se va apela la un proiectant de specialitate ( conform Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii) pentru determinarea condiţiilor şi întocmirea documentelor specifice acestei lucrări (măsurători pentru stabilirea traficului pietonal atras de obiectiv şi oportunitatea amplasării acestei treceri pentru pietoni, iar după caz se va stabili amplasamentul acesteia sau măsuri compensatorii pentru semnalizarea rutieră a acestei situaţii) ceea ce implică întocmirea unei documentaţii tehnice, ceea ce s-a solicitat reclamantului prin adresele contestate, obiect al cererii introductive. În funcţie de analiza la teren se stabileşte modul de realizare a accesului pietonal spre magazinul mixt. Prezenţa traficului pietonal este confirmată şi de către proprietarul magazinului mixt care a amenajat un trotuar în vecinătatea magazinului mixt.

În funcţie de concluziile proiectantului conţinute într-o documentaţie tehnică se vor stabili următoarele: oportunitatea amplasării trecerii de pietoni; sau implementarea de măsuri compensatorii (doar amplasarea unor indicatoare rutiere specifice, respectiv marcaje rutiere).

A arătat solicitarea a respectat cadrul legal, întrucât această situaţie este în responsabilitatea beneficiarului obiectivului. Astfel, menţionează că este necesară o analiză atentă a poziţiei trecerii pentru pietoni care trebuie să corespundă normelor tehnice în vigoare, dar şi necesităţilor şi siguranţei pietonilor. Siguranţa pietonilor presupune şi amenajări rutiere necesare, analiză ce se concretizează prin prezentarea unei documentaţii tehnice.

Luând în considerare faptul că autorizaţia nr. 60 este nulă, prin nerespectarea prevederilor pct. 14, se impune ca beneficiarul acestui obiectiv economic să solicite eliberarea unei alte autorizaţii de la administratorul drumului, conform art. 26 din OG 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi actualizările ulterioare, situaţie în care se vor prezenta şi date despre modul de realizare a accesului pietonilor către acest obiectiv. Prin sintagma „lucrări de semnalizare rutieră" intră şi trecerile de pietoni, iar legiuitorul incumbă această obligaţie beneficiarilor unor astfel de investiţii, sigur, dacă sunt respectate şi condiţiile impuse de normativele în vigoare, aşa cum au fost descrise mai sus, tocmai pentru că necesitatea amplasării lor este generată de către aceste obiective private, iar interesul este privat şi nu public.

În acest sens, arată că, în speţa de faţă, urmare a amplasării obiectivului economic (supermarket A.) acesta a generat apariţia unui trafic pietonal care nu a existat anterior, trafic atras de obiectivul economic, motiv pentru care nu s-a pus niciodată în discuţie necesitatea amplasării unei treceri de pietoni în zonă (nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de normativele în vigoare pentru amenajarea trecerilor de pietoni), aşa încât potrivit legislaţiei arătată mai sus, această obligaţie îi revine reclamantei.

În concluzie, solicită să admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinţei civile nr. 758/05.07.2018, iar pe fond să respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu consecinţa menţinerii adreselor nr. 7464/18.12.2017 si 697/ 09.02.2018 emise de Direcţia Judeţeană de Drumuri si Poduri, ca fiind temeinice si legale.

Reclamanta intimată a depus întâmpinare susţinută la termenul de astăzi de apărătorul ales, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În esenţă, apreciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente speţei.

Analizând recursul prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor invocate, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente:

Pentru început Curtea subliniază că, faţă de obiectul judecăţii stabilit prin cererea de chemare în judecată, în prezentul litigiu nu poate fi pusă în discuţie valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 60 din 25.05.2015, pentru bunul motiv că prin acţiune se solicită anularea a două adrese emise de Consiliul Judeţean– Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi a unei adrese emise de Primăria Comunei C. De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Ordinului nr. 1835/2017 întrucât acesta a intrat în vigoare la data de 23.01.2018, ulterior emiterii adreselor contestate. (Adresa nr. 697 din 9.02.2018 constituie răspuns la solicitarea de revocare a adresei nr. 7464/18.12.2017, astfel încât rămâne supusă actului normativ în temeiul căruia reclamantei i-au fost impuse obligaţiile contestate).

Nefiind contestat faptul că amplasarea obiectivului economic „Supermarket A.” a generat trafic pietonal suplimentar, miezul disputei dintre părţi îl constituie a stabili cui aparţine responsabilitatea efectuării documentaţiei tehnice care să conţină amenajările rutiere necesare amplasării unei treceri de pietoni în zona obiectivului în discuţie şi cine suportă cheltuielile ocazionate de realizarea acestor amenajări.

Textele de lege relevante în această dispută sunt cele ale art. 26 din O.G. nr. 43/1997, ale art. 3.6.6. din Ordinul nr. 571/1997, art. 5 alin. 9 şi art.33 din O.U.G. nr. 195/2002.

Aceste texte prevăd următoarele:

Art. 26 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor „Art. 26 - Amplasarea unor obiective economice sau de altă natură, care implică modificări ale traseului, ale elementelor geometrice sau ale structurii de rezistenţă a unui drum, se face cu acordul administratorului drumului respectiv, cheltuielile aferente fiind în sarcina celui care a solicitat modificările, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind autorizarea executării construcţiilor.”

Art. 3.6.6. din Ordinul nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere: „3.6.6. Lucrările de semnalizare rutieră, datorate apariţiei accesului la obiectivul amplasat în zonă, sunt în sarcina beneficiarului acestuia şi se execută printr-o unitate specializată agreată de administratorul drumului.”

 O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - Art. 5 alin. „(9) În scopul asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, poliţia rutieră poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desfiinţarea de amenajări rutiere. (33)Semnalizarea şi amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv şi se efectuează numai cu avizul poliţiei rutiere.”

Analiza textelor de lege relevă faptul că angajarea responsabilităţii beneficiarului pentru realizarea şi suportarea cheltuielilor este stabilită de legiuitor doar dacă lucrările de semnalizare rutieră, modificările traseului şi elementelor geometrice sau de structură de rezistenţă a drumului sunt necesare în chiar momentul amplasării obiectivului şi sunt stabilite prin acordul de amplasare a acestuia şi/sau prin autorizaţia de construire. Prin urmare, dacă aceste necesităţi sunt ulterioare acestui moment, chiar dacă sunt născute din amplasarea unui obiectiv de genul celui edificat de reclamantă, amenajările rutiere sunt responsabilitatea administratorului drumului, la solicitarea poliţiei rutiere, aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 5 alin. 9 şi art. 33 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În consecinţă, reţinând că obligaţiile impuse reclamantei prin adresele nr. 7464 din 18.12-2007 - emisă de Consiliul Judeţean– Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi nr. 4851/21.12.2017 – emisă de Primăria Comunei C. contravin dispoziţiilor legale mai sus evocate, Curtea constată că actele administrative contestate sunt nelegale (soluţie care se reflectă şi în nelegalitatea adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 697 din 9.02.2018 a Consiliului Judeţean– Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri), astfel încât va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva soluţiei pronunţată de judecătorul fondului în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.