R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR. xxxxxxxxx/212/2018
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxxx
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE xxxxxxxxxx
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : xxxxx
GREFIER : xxxxxx
Partaj bunuri comune dobândite de soți în timpul căsătoriei solicitat de către creditor a cărui creanță rezultă din titlul executoriu reprezentat de o sentință penală prin care unul dintre soți a fost obligat la plata unei sume de bani, debitor ce nu deține bunuri proprii
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj, acțiune formulată de reclamanta..., în contradictoriu cu pârâţii xxxxxxxx și xxxxxxxxx.
Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din ......, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 29.03.2018 sub nr. xxxxxxxx, reclamanta AN a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâții xxxxx și xxxxxx, solicitând partajul judiciar asupra bunului imobil teren intravilan în suprafață de 173 mp și construcția cu destinația de locuință în suprafață de 64 m.p., înscris în cartea funciară nr. xxxxxx, situat în xxxxxx, proprietate comună a celor doi, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de xxxxx, precum și prin sentința civilă nr. 6843/04.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 882/212/2007.
În motivarea în fapt a acțiunii, s-a arătat că prin sentința penală nr. 526/28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 11417/118/2011, definitivă prin decizia penală nr. 680/P/23.10.2014 a Curții de Apel Constanța, a fost obligat debitorul xxxx la plata sumei de 17.079 lei către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, existând o creanța certă, lichidă si exigibilă în cuantumul menționat.
S-a arătat că debitorul nu deține bunuri proprii ce pot fi supuse procedurii de executare silita, dar acesta deține in proprietate comună cu soția sa xxxx, imobilul ce face obiectul acțiunii în partaj, iar prin raportare la prevederile art. 242 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, se impune împărțirea bunului în vederea recuperării creanței.
În drept au fost invocate prevederile art. 154 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, art. 979 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 14-69).
Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Pârâtul xxxxx a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii oblice, iar în subsidiar a solicitat admiterea acțiunii și atribuirea bunului imobil către soția sa xxxxx, cu obligarea acesteia la plata unei sulte proporționale cu cota de contribuție de 50% la dobândirea bunului.
Pârâta xxxxx a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu atribuirea bunului imobil cu obligarea sa la plata unei sulte corespunzătoare soțului său raportat la cota de contribuție a acestuia la dobândirea bunului de 50%.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, pârâții xxxx și xxxx sunt proprietarii imobilului situat în municipiul xxxxxxx, compus din ... pe care l-au dobândit prin sentința civilă nr. 6843/04.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 882/212/2007.
Prin sentința civilă nr. 6843/04.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 882/212/2007, irevocabilă prin respingerea recurusului prin decizia civilă nr. 1124/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea formulată de pârâții xxxx și xxxx și s-a constatat că au dobândit, pe calea uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 169,13 m.p. situat în municipiul xxxxxxxx, iar pe calea accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe teren compusă din 3 camere și dependințe.
Prin sentința penală nr. 526/28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 11417/118/2011, definitivă prin decizia penală nr. 680/P/23.10.2014 a Curții de Apel Constanța, a fost obligat debitorul xxxxxx la plata sumei de 17.079 lei către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, dar și la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2500 lei.
În condițiile în care pârâtul nu și-a executat obligațiile de plată, organele fiscale au inițiat procedurile de executare silită în temeiul art. 242 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, astfel că la data de 22.09.2016 a fost instituit sechestrul asupra bunurilor imobile constând în cota de ½ din imobilul situat în municipiul xxxxxx, compus din ....pentru acoperirea creanței în cuantum de 28.945 lei instituită în sarcina debitorului pârât xxxxx, iar datorită faptului că nu au fost identificate bunuri proprii care să fie executate silit, cererea de efectuare a partajului cu privire la bunul deținut în comun cu pârâta xxxxx este întemeiată.
Sub acest aspect, potrivit art. 242 alin. 1 din Codul de procedură fiscală „Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului, dispozițiile art. 238 alin. (7) lit. b) aplicându-se în mod corespunzător. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.”
Conform prevederilor art. 353 din Codul civil, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, dar cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale, bunurile astfel împărțite devenind bunuri proprii.
Pe de altă parte, potrivit art. 818 alin. 1 din Codul de procedură civilă „Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acțiunea în împărțeală poate fi notată în cartea funciară”.
Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat de către expert xxxxx a fost identificat imobilul, constatându-se faptul că pe teren nu mai există construcția intabulată, aceasta fiind demolată și edificată o altă constucție în anul 2011 cu regim de înălțime P+1E, fără a se deține autorizație de construire.
S-a mai stabilit faptul că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu este situat în municipiul xxxxxx, compus din ..., având număr cadastral xxxxx, precum și construcție ...edificată în anul 2011 fără proiect autorizat.
Totodată, expertul a concluzionat faptul că imobilul menționat anterior are valoarea de piață de 230.480 lei și nu este comod partajabil în natură, singura modalitate de partajare fiind sub formă de sulte.
Din considerentele sentinței civile nr. civilă nr. 6843/04.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 882/212/2007, irevocabilă prin respingerea recurusului prin decizia civilă nr. 1124/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, rezultă că pârâții au dobândit imobilul ca bun comun în timpul căsătoriei potrivit art. 30 din Codul familiei în vigoare la momentul respectiv, iar în condițiile în care cei doi nu au formulat nici un fel de apărări în cauză, există prezumția că bunul este deținut în cote egale.
Pe cale de consecință, instanța va admite acțiunea, urmând a constata că în timpul regimului comunității legale de bunuri pârâții au dobândit, în cote de 50 % fiecare, bunul imobil situat în municipiul xxxxxxx, compus din teren în suprafață măsurată de 173 m.p. conform măsurătorilor și 169,13 m.p. din acte, având număr cadastral xxxxx, precum și construcție cu regim de înălțime P+1E, în suprafață construită la sol 86,30 m.p. și suprafață construită la etaj 95,70 m.p. edificată în anul 2011 fără proiect autorizat.
Pentru ca reclamanta să-și poată recupera creanța, instanța va dispune ieșirea din indiviziune a pârâților cu privire la imobilul proprietate comună situat în municipiul xxxxx, compus din teren în suprafață măsurată de 173 m.p. conform măsurătorilor și 169,13 din acte, având număr cadastral xxxxx, precum și construcție cu regim de înălțime P+1E, în suprafață construită la sol 86,30 m.p. și suprafață construită la etaj 95,70 m.p. edificată în anul 2011, fără proiect autorizat, imobil ce va fi atribuit pârâtului debitor xxxxx.
Raportat la valoarea bunurilor supuse partajului și la cotele de contribuție a părților, pârâtul xxxxx va fi obligat la plata sumei de 115.240 lei către pârâta xxxx, cu titlul de sultă.
La atribuirea în natură a imobilului pârâtului xxxxx, instanța are în vedere faptul că acest pârât este debitor al reclamantei și nu deține bunuri proprii cu privire la care creditorul să-și satisfacă creanța, aceasta fiind singura modalitate în care reclamanta poate recupera creanța pe care o are împotriva acestui pârât, dar și faptul că imobilul nu este comod partajabil în natură.
În plus, instanța are în vedere și faptul că pârâta xxxxx nu a făcut dovada faptului că în situația atribuirii bunului imobil, dispune de resurse financiare pentru a achita sulta pârâtului xxxxx pentru ca reclamanta să-și poată satisface creanța din această sumă, prezenta acțiune fiind introdusă ca urmare a faptului că debitorul este inactiv întrucât, deși nu are bunuri proprii cu care să satisfacă creanța creditorului, nu a introdus de bunăvoie, în acest scop, acțiune pentru partajarea bunurilor comune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta AN, în contradictoriu cu pârâţii xxxxx și xxxxxx.
Constată că în timpul regimului comunității legale de bunuri pârâții au dobândit, cu cote de contribuție egale, un imobil situat în .....
Dispune ieșirea pârâților din indiviziune.
Atribuie pârâtului xxxxx imobilul situat în municipiul xxxxx.
Obligă pârâtul xxxxxx la plata sumei de 115.240 lei către pârâta xxxxxx, cu titlul de sultă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanța.
Pronunțată astăzi xxxxxxx, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Judecătoria Pașcani
criterii de atribuire în natură; sultă
Curtea de Apel Târgu Mureș
Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi
Judecătoria Gura Humorului
Ieşire din indiviziune. Intabulare – Lipsa calităţii procesuale active a reclamantului decedat
Tribunalul Dâmbovița
Partaj. Urmărirea silită.
Judecătoria Caransebeș
Partaj