Acţiune în constatare

Sentinţa civilă nr. 123/21.02.2018

Prin cererea formulată prin reprezentantul lor convenţional comun, d-na C. D, avocat în baroul Bacău, potrivit împuternicirii avocaţiale seria BC/237453 (fila 7), cerere adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.4201/110/2014 la data de 14.08.2014 reclamanţii M.D., L.C., ş.a.  au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii S.M.Oneşti, S.C.P.T., P.P. Oneşti, S.J. Bacău şi S.C. R. SA Oneşti să se constate că activitatea desfăşurată de reclamanţi în calitate de angajaţi ai pârâţilor pe postul de tehnician dentar se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.

În motivarea cererilor lor au arătat reclamanţii că au calificarea profesională de tehnician dentar şi au desfăşurat activitate salarizată în baza contractelor individuale de muncă  în perioade îndelungate de timp (peste 20 ani) presupunând condiţii grele de muncă întrucât se lucra la temperaturi înalte, cu substanţe ce emanau fum şi gaze toxice, cu agenţi chimici dăunători, în spaţii de lucru necorespunzătoare, în condiţii de zgomot ridicat şi constant.

Deşi activitatea prestată de reclamanţi este specificată în mod expres în Anexa II la Ordinul 50/1990, pct.23 al 5 (34 al 4 în varianta republicată) ca fiind cuprinsă în grupa a II-a de muncă angajatorii nu au efectuat determinări de noxe care să dovedească existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă, aşa cum prevede art.5 din Ordinul nr.50/1990, astfel încât la momentul pensionării reclamanţii nu pot beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă deşi nu li se poate reţine nici o culpă pentru lipsa determinărilor de noxe pe care ar fi trebuit să le efectueze angajatorii care au refuzat să elibereze adeverinţe care să confirme condiţiile de grupă.

Motivând în drept acţiunea reclamanţii au invocat Anexa II, pct.23 (24 după renumerotare) din O MMOS 50/1990, Anexa 22, pct 22 din OMMOS 125/1990, art.194 Cpc iar în dovedirea susţinerilor lor au depus la dosar înscrisuri (filele 8-167), solicitând şi efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea inginerie sanitară şi protecţia muncii.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.270 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal S.C. P. S.R.L. Podu Turcului a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cererea formulată de reclamanţii S.H. şi S.M. având în vedere că aceşti reclamanţi nu au fost angajaţii spitalului societate privată dobândit de S.C. P. S.R.L. Podu Turcului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP U. S.S. la data de 22.03.2004, dată la care au fost preluaţi doar salariaţii existenţi printre care nu figurau şi cei doi reclamanţi menţionaţi astfel încât parte în cauză ar fi D.S.P. Bacău,instituţie care a preluat toată arhiva existentă în fostul spital comunal (filele 178,189).

În dovedirea susţinerilor sale pârâta S.C. P. S.R.L. Podu Turcului a depus la dosar înscrisuri (filele 180-190).

De asemenea, S.M.„S.I.L.” Oneşti a formulat întâmpinare prin reprezentantul său legal invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art.35 cpc, întrucât reclamanţii solicită eliberarea unei adeverinţe care să ateste o situate de fapt şi nu constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, excepţie soluţionată în sensul respingerii prin încheierea din 05.02.2016.

Pe fondul cauzei a solicitat pârâtul respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea, de esenţă, că în cazul reclamanţilor nu s-au efectuat determinările cerute de lege, felul muncii şi condiţiile de muncă în care îşi desfăşura activitatea tehnicianul dentar neregăsindu-se în anexele I şi II la Ordinul nr.50/1990 (filele 205-209).

În dovedirea susţinerilor sale pârâtul a depus la dosar înscrisuri (filele 210-253).

La cererea formulată de reclamanta F.A. a depus întâmpinare şi R. SA Oneşti solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată (filele 254,255) iar S.J. de U. Bacău a comunicat instanţei faptul că reclamanţii M.D., L.C., F.A., S.H. şi S.M. nu au fost şi nici nu sunt angajaţii acestui spital (filele 256-258). Ulterior, acelaşi pârât a revenit arătând că reclamanta F. (D.) A. a fost angajată în perioada 01.08.1974 – 01.08.1975 pe postul de tehnician dentar în cadrul D.M.H. (filele 8-17 vol.II).

La data de 27 aprilie 2015, reclamanţii S.H. şi S.M., au depus la dosar, f. 262  vol. I ds.,  cerere completatoare a acţiunii introductive prin care solicită să fie chemată în judecată  în calitate de pârâtă şi D.S.P. Bacău  cu referire la perioadele 15.08.1977-1.07.1985 şi 1.08.1974 – 1.07.1985 ,  pentru ca şi în contradictoriu cu această pârâtă să se constate că activitatea desfăşurată în perioadele mai sus indicate , în postul de tehnician dentar se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.

La data de  24 iunie 2015, pârâta  D.S.P. a Judeţului Bacău  a depus la dosar întâmpinare f. 274  vol. I ds., prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii , motivat de faptul că angajator al reclamanţilor a fost S.C.P.T., instituţie cu personalitate juridică. Acest aspect a fost afirmat de altfel şi de reclamanţi prin cererea introductivă şi cum s-a făcut dovada cu menţiunile din carnetele de muncă.

La data de  4.12.2015, reclamanţii S.H. şi S.M. au depus la dosar f. 7 vol. II ds.,  cerere de introducere în cauză a  Unităţii ad-tiv teritoriale Comuna Podu Turcului apreciind că  acest pârât ar avea calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii a Spitalului Comubnal Podu Turcului.

Prin încheierea de şedinţă din data de  5 februarie 2016, f. 37 vol. II ds., instanţa a  respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de  pârâtul S.M.S.I.L. Oneşti.

La termenul de judecată din 05.02.2016 instanţa a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanţii S.H. şi S.M. şi formarea unui dosar separat iar în dosarul iniţial în care şi-au păstrat calitatea de reclamanţi M.D., L.C., F.A. a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 337 din data de 18.03.2016 pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la  acţiune  si  s-a respins ca atare acţiunea.

Urmare a apelului declarat de reclamanţii M.D., L.C., F.A., Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 1221 din data de 14.11.2016 a  anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Bacău pentru continuarea judecăţii.

La Tribunalul Bacău, ca urmare a anulării sentinţei cauza a fost  înregistrată la data de 6.01.2017 sub nr. 4201/110/2014*.

La data de 4 aprilie 2017, pârâta  SC R. SA  prin adm. judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL  a depus la dosar note scrise, f. 32, prin care a arătat că în ceea ce o priveşte pe fosta salariată  F. A., se menţionează că  acesta nu a fost încadrată în grupa a II a de muncă întrucât nu a avut locul de muncă în interiorul uzinei. Ataşat acestor note scrise, s-au depus înscrisuri, f. 34-44 ds.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 aprilie 2017, s-au încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, martori şi expertiză tehnică specialitatea protecţia muncii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri,  cu martori f. 60- 61 ds., proba cu  expertiză tehnică specialitatea  protecţia muncii f. 77 -  105 ds.. iar la filele 148 – 153 s-a depus suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară.

Analizând probele administrate în cauză, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa retine că acţiunea  nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Situaţia de fapt reţinută de instanţă :

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (carnete de muncă), reclamanţii au fost angajaţi ai pârâţilor ocupând posturi de tehnician dentar, după cum urmează:

Reclamanta M.D. – în cadrul S.M. Oneşti în perioada 01.08.1971 – 06.12.1999;

Reclamanta L.C. – în cadrul S.M. Oneşti în perioada 01.08.1973 – 06.12.1999;

Reclamanta F.A. :

-  tehnician  dentar – în cadrul S.J. Bacău ( Dispensar H.) in perioada  01.08.1974 – 01.08.1975;

 - tehnician  dentar  in cadrul S.M. Oneşti  in perioada  01.08.1975 – 01.07.1997;

 - tehnician dentar  la S.C. R.  S.A. Oneşti  in perioada  01.07.1997 – 01.11.2000;

Susţin reclamantele că au calificarea profesională de tehnician dentar şi au desfăşurat activitate salarizată în baza contractelor individuale de muncă  în perioade îndelungate de timp (peste 20 ani) presupunând condiţii grele de muncă întrucât se lucra la temperaturi înalte, cu substanţe ce emanau fum şi gaze toxice, cu agenţi chimici dăunători, în spaţii de lucru necorespunzătoare, în condiţii de zgomot ridicat şi constant, cu  praf ce putea constitui premisele unor afecţiuni medicale  extrem de  grave cum ar fi silicoza şi cancerul pulmonar.

Au mai arătat reclamantele că  activitatea pe care o desfăşurau era aceea de „ polizare, şlefuire şi lustruirea pieselor de metale feroase şi neferoase” apreciind că activitatea pe care au desfăşurat-o este specificată expres în Anexa II la Ord. 50/90 pt. 23 al. 5  devenit pct. 34 al. 4 după republicare, astfel că se  justifică încadrarea în grupa a II de muncă.

Cu toate acestea foştii angajatori nu au procedat la efectuarea de determinări de noxe care să dovedească existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă aşa cum prevedea Ordinul 50/90 astfel că la momentul pensionării nu pot beneficia de încadrare în grupă de muncă, deşi în sarcina reclamanţilor nu se poate reţine nici o culpă.

Soluţia instanţei :

Instanţa constată că potrivit Ordinului nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, la anexa II, poziţia  34 al. 4 din Ord. 50/90 indicat ca temei de încadrare în grupa a II a de muncă , se prevede „ Polizarea , şlefuirea şi lustruirea pieselor  din metale feroase şi neferoase”.

Astfel, instanţa reţine că chestiunea litigioasă a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ prin Decizia nr. 9/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa cu privire la încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă a activităţii desfăşurate anterior datei de 1 aprilie 2001, decizie obligatorie pentru instanţe potrivit art. 521 Cod procedură civilă.

Prin Decizia nr. 9/16.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din ordinul nr. 50/1990, că instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18.03.1969 – 01.04.2001, după caz în grupele I sau II de muncă, însă în considerentele acestei decizii s-au reţinut anumite condiţii pentru ca această constatare să fie admisibilă. Să existe o pasivitate a partenerilor sociali care nu au iniţiat procedura de verificare a locurilor de muncă încadrabile şi care nu au nominalizat persoanele care lucrau efectiv în astfel de locuri de muncă.

Premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele 1 şi 2 ale variantei consolidate a ordinului, neputând fi adăugate alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare.

Astfel  s-a reţinut în considerentele acestei decizii că :

“4. Situaţia premisă are în vedere, într-o primă ipoteză, cererile formulate în contradictoriu cu angajatorul sau fostul angajator, prin care se solicită instanţei să încadreze activitatea prestată de salariatul reclamant în perioada 18 martie 1969- 1 aprilie 2001 în grupa I sau a II-a de muncă, în condiţiile în care activitatea respectivă era prevăzută în anexa 1 sau 2 la Ordinul nr. 50/1990, însă angajatorul, indiferent de motiv, nu a dat curs prevederilor actului normativ anterior menţionat (problema de drept sesizată la pct. 1).

5. Într-o altă ipoteză, salariatul solicită să se constate, prin asimilare, că a prestat activitate în grupa I sau a II-a de muncă, considerând că, deşi nu era indicată în anexa 1 sau 2 la Ordinul nr. 50/1990, activitatea sa s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii cu activitatea încadrată în grupa I sau a II-a de muncă a altor angajaţi (problema de drept sesizată la pct. 4).”

În speţa de faţă,  ne aflăm  în situaţia în care reclamantele  nu au fost încadrate de către angajator în grupă superioară de muncă,  solicitând instanţei de judecată să se substituie angajatorului şi să dispună, retroactiv, recunoaşterea activităţii ca fiind desfăşurată în grupa a II a de muncă,  prin asimilare ,  ipoteza prevăzută la pct. 5 redat mai sus.

Cu privire la acest aspect, ÎCCJ , în considerentele deciziei mai sus enunţate, a reţinut că  :

„44. În privința celei dintâi probleme de drept, Înalta Curte reține că instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării Ordinului nr. 50/1990, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupa I sau a II-a de muncă.

45. Acțiunile sunt admisibile din perspectiva faptului că nu li se opune o procedură administrativă cu caracter obligatoriu reglementată prin Ordinul nr. 50/1990 sau printr-un alt act normativ în vigoare la acea dată care să creeze competențe exclusive în sarcina unor organe sau instituții abilitate ale statului în constatarea respectivei situații de fapt, cu efecte constitutive de drept în planul raporturilor juridice de muncă și de asigurări sociale.

 ”46. Din acest punct de vedere se constată că dispozițiile procedurale reglementate de Ordinul nr. 50/1990 nu se opun accesului direct la instanță pentru recunoașterea respectivului drept.

…..

49. Prin urmare, nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfășurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaștere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuții specifice de către partenerii sociali (angajator/sindicatele ca reprezentanți ai salariaților) și verificări concrete cu sprijinul unor instituții ale statului (medicale, de protecție a muncii).

50. În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicțional al instanței, aceasta poate face încadrarea activității unei persoane în grupa superioară de muncă.

51. Premisa derulării acestei proceduri în fața instanței este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele 1 și 2ale variantei consolidate a ordinului. Aceasta conferă celui care a desfășurat activitatea respectivă dreptul de a obține recunoașterea pentru sine a faptului că a lucrat în condiții deosebite față de cele normale, astfel că efortul suplimentar depus în aceste condiții creează o vocație la acordarea unor facilități la deschiderea drepturilor de pensie”.

Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa  a administrat în cauză proba cu martori şi proba cu expertiză tehnică judiciară, specialitatea protecţia muncii.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, f. 60-61 ds. a reieşit faptul că  spaţiile în care reclamantele îşi desfăşurau activitatea era foarte mici, cca. 2 mp, că  motoarele la care lucrau erau foarte  zgomotoase astfel că unii dintre salariaţi sufereau de  hipoacuzie, încăperile nu erau aerisite, nu erau prevăzute cu sisteme de ventilaţie sau de aspirare a prafului, se lucra în condiţii de praf şi alte substanţe toxice,  se lucra cu plumb şi mercur iar de la aceste metale, la momentul topirii erau emanate gaze toxice. S-a mai arătat de către martori că  se lucra cu materiale  care ulterior au fost interzise a fi folosite în tehnica dentară, că la  lucrările de topire se folosea  acid sulfuric şi acid clorhidric fără a fi luate măsuri speciale de protecţie, că pe amprente era sânge ceea ce prezenta un risc ridicat de îmbolnăvire.

Din concluziile raportului de expertiză depus la filele 77 – 105 ds., instanţa reţine că , expertul desemnat în cauză , a analizat, pe baza documentelor  condiţiile de muncă ale reclamanţilor  şi a  concluzionat că „ pentru perioadele deduse judecăţii, reclamantele, în  cadrul laboratoarelor de tehnică dentară desfăşurau  aceleaşi activităţi şi operaţii, utilizând aceleaşi echipamente de muncă şi tipuri de materiale pe care le prelucrau şi pe cale de consecinţă  erau expuse la acelaşi risc, noxe ….respectiv,  având acelaşi mediu nociv de muncă ( fapt pentru care au fost beneficiare şi de sporuri de condiţii nocive, periculoase şi au beneficiat de concediu suplimentar). În plus,  pentru activitatea desfăşurată la S.M. Oneşti,  din buletinele de determinări prez6entate, au rezultat şi depăşiri ale limitelor maxim admise de reglementările aplicabile ( anii 1994-1998) la noxele  zgomot şi pulberi / mai puţin cele de la metale preţioase),”

La întrebarea instanţei dacă aceste condiţii, astfel reconstituite, pot justifica încadrarea activităţii prestate de reclamanţi în grupa a II a de muncă prin raportare la Ord. 50/90, anexa II, art. 34, alin. 4, expertul a  concluzionat că „ în condiţiile de muncă prezentate la obiectul 1 ( redate mai sus)  se justifică încadrarea activităţii prestate de reclamante în grupa a II  a de muncă în conformitate cu prevederile poziţiei 160 din anexa 2 a Ordinului 50/90 .”

În legătură cu  procentul de timp lucrat de reclamante în condiţiile care justifică acordarea grupei, expertul a concluzionat că „ reclamantele au fost expuse mediului nociv ( conform celor arătate la obiectivul 1 al expertizei) , pe tot timpul  programului normal de muncă deci în proporţie de 100%.”

Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în cauză cu concluziile raportului de expertiză, instanţa constată că în ceea ce priveşte condiţiile de muncă în care si-au desfăşurat activitatea reclamantele  acestea au fost dovedite.

Constatând că, pentru lămurirea situaţiei de fapt şi o judicioasă soluţionare a cauzei se impune ca expertul să răspundă punctual la  întrebarea „dacă  condiţiile de lucru reconstituite pentru reclamanţi pot justifica încadrarea activităţii prestate de aceştia în grupa a II a de muncă prin raportare la Ord. 50/90, anexa 2 art. 34 al. 4” instanţa a  dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

La solicitarea instanţei, în suplimentul dispus a fi efectuat, expertul a concluzionat că „ ţinând cont de natura noxelor, zgomot şi pulberi, care rezultă din  operaţiile de polizare, şlefuire, expertul apreciază că  aceste operaţii se înscriu în  prevederile art. 34 al. 4 anexa II , din Ord. 50/90 al MMOS, cu completările ulterioare, ceea ce justifică încadrarea în grupa a II a de muncă.”

Plecând de la concluziile raportului de expertiză şi cele ale suplimentului la raportul de expertiză,  redate mai sus, instanţa constată că :

Sintagma „aceleaşi condiţii” nu se referă la condiţii generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică etc., ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.

Astfel, poziţia 160 din anexa 2 a Ordinului 50/90 prevede că : ” Personalul de la locurile de muncă sau activităţile cu condiţii de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidaţii, gaze toxice, radiaţii, vapori de lacuri sau vopsele, în întreprinderile din industria materialelor de construcţii (hale sau poligoane prefabricate din beton şi beton celular autoclavizat, linii tehnologice de fabricare a ipsosului, gipsului, agrocalcarului şi dolomitei, marmorocului, atelier de tâmplărie-modelărie-chituire, executare de carcase şi confecţii metalice precum şi activitatea manuală de încărcări-descărcări şi manipularea materiilor prime, semifabricatelor produselor finite şi combustibililor.”

Instanţa reţine că , punctul 160 din anexa 2 la Ord. 50/1990 se referă la personalul care lucrează în întreprinderile din industria materialelor de construcţii , astfel că  încadrarea propusă de expert în concluziile raportului de expertiză nu poate fi reţinută de instanţă ca fiind aplicabilă reclamantelor.

Cu privire la  concluziile  reţinute în suplimentul raportului de expertiză, instanţa reţine :

Art. 33 din anexa II a Ord. 50/90 prevede că :

„ Activitatea  în turnătoriile de fontă, oţel sau metale neferoase, cu producţie industrială continuă ale căror operaţii de dezbatere sau curăţare a pieselor turnate se execută  în ateliere complet separate, amplasate în afara halei turnătoriei, precum şi la  melanjoanele de fontă  din oţelării. Topirea, fabricarea şi concentrarea metalelor neferoase, fabricarea  litoponului şi a oxidului de zinc.

Evacuarea zgurii şi a molozului  din halele de turnare”.

Art. 34  din acelaşi act normativ prevede că :

„Confecţionarea cojilor de bachelită şi a modelelor uşor fuzibile.

Curăţarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere  separate, amplasate în afara halei curăţătoriei.

Sablaj umed.

Polizarea , şlefuirea şi lustruirea pieselor din metale feroase şi neferoase.”

Faţă de conţinutul acestor texte, instanţa constată că , temei pentru încadrarea în grupa a II a de muncă a fost indicat de către reclamante art. 34 al. 4 din anexa II la Ord. 50/90 ,  temei care a fost indicat şi de expert în concluziile la suplimentul la raportul de expertiză.

Din economia  textelor mai sus redate, reiese  fără echivoc că, art. 33  se referă la activitatea din turnătoriile de fontă, oţel sau metale neferoase iar  art. 34  cu cele  patru aliniate, se referă la aceeaşi activitate, astfel că ,  concluziile suplimentului  la raportului de expertiză nu pot fi primite,  cu atât mai mult cu cât ,  domeniul de activitate în care şi-au desfăşurat activitatea reclamantele – tehnică dentară – nu este nominalizat expres în  punctul din Ordinul 50/90 indicat ca temei al acţiunii.

Instanţa reţine că, în speţă, sunt pe deplin aplicabile,  cele reţinute la pct. 61 şi 62 din decizia ÎCCJ, astfel :

“61. La punctul nr. 4, sesizarea vizează interpretarea şi aplicarea pct. 3 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990 referitor la posibilitatea încadrării în grupa I sau a II-a de muncă a activităţii desfăşurate de un reclamant, prin asimilarea situaţiei acestuia cu cea a salariaţilor care au desfăşurat activităţi în condiţii de muncă identice, în cadrul altor angajatori, pentru care s-a recunoscut încadrarea în grupa de muncă indicată prin anexa 1sau 2 la ordin. Această situaţie se referă la împrejurarea în care membrii unei categorii profesionale, neîncadrată în grupele superioare de muncă, solicită, prin asimilarea condiţiilor lor de muncă cu cele ale unor persoane pentru care s-a recunoscut această încadrare în cadrul altui angajator, să fie, la rândul lor, încadraţi pe cale judiciară în grupa de muncă, temeiul juridic al acestei operaţiuni fiind pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990.

62. Aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta consolidată a ordinului a fost dezlegat prin argumentele aduse în rezolvarea problemei de la punctul 1 în care s-a statuat că premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului. Per a contrario, nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare. Puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 alpct. 3) sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfășşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin. 2 al pct. 3). Sintagma "aceleaşi condiţii", contrar opiniei celor care au împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.”

Faţă de cele mai sus arătate, întrucât activitatea reclamanţilor , de tehnicieni dentari,  nu se regăseşte  ca fiind încadrată în grupa a II a de muncă în anexele la Ordinul 50/90, cu modificările şi completările ulterioare,  instanţa nu poate proceda la asimilare, conform Deciziei nr. 9/2016 a ÎCCJ care este obligatorie, astfel că acţiunea urmează a fi respinsă, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare