Prin rechizitoriul nr.2709/P/2014 din data de 12.11.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpatul U. M., , pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptǎ prevăzutǎ de art.378 alin.1 lit.c C.pen.
În fapt, s-a reţinut în rechizitoriu că începând cu luna martie 2010 şi până la data de 25.05.2018, data majoratului persoanei vătămate, inculpatul U. M., cu rea-credinţă nu a achitat pensia de întreţinere stabilită de către instanţa de judecată în favoarea fiicei sale, U. C.-A.
În latura civilă a cauzei, persoana vătămată U. C.-A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9687,75 lei cu titlu de daune materiale reprezentând pensie de întreţinere restantă.
În fapt, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine că începând cu luna martie 2010 şi până la data de 25.05.2018, data majoratului persoanei vătămate, inculpatul U. M., cu rea-credinţă nu a achitat pensia de întreţinere stabilită de către instanţa de judecată în favoarea fiicei sale, U C-A.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanţa reţine că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
În cursul judecăţii, la termenul de judecatǎ din data de 11.12.2019, persoana vǎtǎmatǎ U. C.-A., majoră fiind, a declarat în faţa instanţei că îşi retrage plângerea penalǎ prealabilǎ formulatǎ împotriva inculpatului U. M. trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului nr.2709/P/2014 din data de 12.11.2018 pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptǎ prevăzutǎ de art.378 alin.1 lit.c C.pen.
În drept, instanţa reţine că retragerea plângerii prealabile este o manifestare unilaterală de voinţă, totală, necondiţionată şi definitivă sub aspect penal şi este prevăzută de art. 158 C.pen. ca fiind una din cauzele care înlătură răspunderea penală, iar de art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.proc.pen. ca fiind una din cauzele care împiedică exercitarea acţiunii penale.
Astfel, faţă de poziţia exprimată de persoana vătămatǎ şi având în vedere dispoziţiile art. 396 alin. 6 C.proc.pen. coroborate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.proc.pen., instanţa, constatând că acţiunea penală pusă în mişcare de persoana vătămatǎ nu mai poate fi exercitată, întrucât a fost retrasǎ plângerea penalǎ prealabilǎ, urmează să înceteze procesul penal privind pe inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptǎ prevăzutǎ de art.378 alin.1 lit.c C.pen., pentru care a fost trimis în judecată.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa constată faptul că persoana vătămată U. C-A s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9687,75 lei cu titlu de daune materiale iar având în vedere soluţia dată în latura penală a cauzei, potrivit art. 25 alin. 5 C.proc.pen., instanţa va lǎsa lasă nesoluţionată acţiunea civilă întrucât va pronunţa încetarea procesului penal pentru cazul retragerii plângerii penale prealabile.
În baza 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 şi art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., va obliga persoana vătămată U. C.-A. să plătească statului suma de 1589 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1289 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale iar suma de 300 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎţii.
În baza art.276 alin.1 C.pr.pen. va respinge cererea părţii civile U C-A privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare având în vedere soluţia de încetare a procesului penal din prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ş T E :
În baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen. coroborat cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.proc.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului U. M., , la plângerea penalǎ prealabilă a persoanei vătămate U. C.-A., privind săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptǎ prevăzutǎ de art.378 alin.1 lit.c C.pen. ca efect al retragerii plângerii prealabile.
În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la art.19 alin.1 şi 25 alin.1 C.proc.pen., reţine că persoana vătămată U. C.-A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9687,75 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 25 alin. 5 C.proc.pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă U. C.-A.
În baza 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 şi art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă persoana vătămată U. C-A să plătească statului suma de 1589 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1289 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale iar suma de 300 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎţii.
În baza art.276 alin.1 C.pr.pen. respinge cererea părţii civile U. C.-A privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei către persoana vătămatǎ, pǎrţi şi procuror, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.12.2019.
Preşedinte,
A. B.
Grefier,
A. P. I.
Judecătoria Hârșova
Declararea judecatoreasca a mortii. Necesitatea intrunirii cumulative a conditiilor de ordin procedural cu cele de fond.
Tribunalul Suceava
Abandonul de familie
Judecătoria Sectorul 1 București
Revendicare imobiliara. Legea nr. 10/2001. Necontestarea titlului paratei în termenul legal prevazut de Legea nr. 10/2001 a avut ca efect consolidarea dreptului în patrimoniul dobânditorilor
Judecătoria Târgu Bujor
Abandon de familie
Judecătoria Gura Humorului
Art. 305 lit. c Cod Penal