Drepturi salariale ale personalului din justiţie

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2020:010.000472

Cod operator 2442/2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 472/2020

Şedinţa publică de la 23 Iulie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii P. A., P.C. A., N. L. N., G.D.,O. D., A. A şi Z. T, în contradictoriu cu pârâţii M. J. şi C. de A. T., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției și  excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Constatând că nu s-au mai formulat alte cereri,  s-a procedat la soluționare. 

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 05.02.2019 sub nr., reclamanţii. A., P.C. A., N. L. N., G.D.,O. D., A. A şi Z. T, în contradictoriu cu pârâţii M. J. şi C. de A. T.,, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:

-reîncadrarea  şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 lei începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 lei (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015;

- obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr./12.07.2018 pronunţată de T. M. în dosarul nr. , a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată  în contradictoriu cu pârâţii T. M. şi C.de A. T.-M, fiind obligaţi pârâţii să plătească începând cu data de 09.04.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform OG 13/2008 ( corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 440,154 lei n.n) şi începând cu data de 01.12.2015 o indemnizaţie brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei la care se adaugi o majorarea de 8.5% acordată conform OG 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015- ( corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 484.169 lei).

 Conform copiei acestei hotărâri, ea a devenit definitivă prin neapelare.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr.  pronunţată de T. V. în dosarul nr. 1100/90/2018 a fost admisă în parte acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii T. D. si C. de A. C să le plătească reclamanţilor, începând cu data de 16 aprilie 2015 si până la 30 noiembrie 2015, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 440,154 lei si venitul efectiv plătit şi începând cu data de 1 decembrie 2015 si până la zi, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,169 lei si venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum si dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective.

Ca atare, la nivelul familiei ocupaţională justiţie există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectorială mai mare (de 440,154, respectiv 484.169 lei) decât cea de 421. 36 respectiv 463, 5 lei raportat la care sunt calculate drepturile reclamanţilor din prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, ţinând cont de hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus, precum şi de valoarea de referinţă sectorială aplicată la nivelul instanţelor judecătoreşti, rezultă că valoarea

de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Curtea Constituţională a amintit că, prin respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015( introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările ( indexările) stabilite prin  hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale  prevăzute de legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din  fonduri publice.

Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii acele categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate ocupa publică.

Potrivit punctului 8 din Ordinea de zi soluţionată a Şedinţei Plenului CSM din data de

15 mai 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât cu privire la Nota Direcţiei resurse

umane şi organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi cât şi pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti.

Aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în interpretarea  şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015. precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor  magistraţi sau membri ai personalului auxiliar,  indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a observat că toate considerentele expuse de Curtea Constituţională nr. 794 din 15 decembrie 2016. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 se verifică şi în privinţa textelor de lege menţionate anterior.

S-a arătat de asemenea că, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conţinut raţionamentul avut în vedere în decizia mai sus citată şi să fie negat rolul Curţii Constituţionale de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar  însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice. 

S-a precizat de către reclamanţii că hotărârile judecătoreşti prin care s-au recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială  care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut ÎCCJ în decizia mai sus menţionată.

În aceste condiţii, devin pe deplin valabile concluziile ÎCCJ, potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariate în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.

De asemenea, prin Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, pronunţată în dosar nr. 1.356/1/2018, ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj — Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale da funcţii bugetare „Justiţie" de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţi făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională reţinând că practica judiciară înregistrată la nivelul instanţelor naţionale denotă o interpretare unitară a dispoziţiilor legale in discuţie, (în sensul admiterii unor asemenea acţiuni), fiind valorificate totodată deciziile mai sus menţionate ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

Ca atare, reclamanţii susțin că au făcut dovada că începând cu 9.04.2015, personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare.

Reclamanţii au menţionat că solicitarea acestora se bazează atât pe interpretarea dată de ÎCCJ şi CC în cadrul deciziile mai sus enunţate cât şi pe dispoziţiile art. 1 alin. (5 ind.l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 09.04. 2015, interpretat prin decizia nr. 23/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează că personalul ... care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fie care funcţie/grad, treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

S-a mai învederat că  aceste dispoziţii sunt aplicabile pentru anul 2015, conform art. 1 al. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015.

Legea nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a stabilit la articolul I, punctul 1 ind.3, că începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. I-... Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Pentru anul 2016 sunt incidente dispoziţiile art. 1 al 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară bruta/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare.

Ordonanţa 57/2015 sus arătată a fost modificată prin OUG 20/2016- pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, care la art. 3 ind. 1 a stabilit că începând cu 01.08.2016,.....va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De altfel, şi Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, art. 38 al. (3) din Legea 153/2017, prevede şi în anul 2018 şi 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Având în vedere că reclamanţii, potrivit celor arătate anterior, ar fi trebuit ca în anul 2015 să aibă un nivel maxim ca şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi în ceea ce priveşte drepturile aferente calculării indemnizaţiei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 lei începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 lei (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015, urmează ca încadrarea  să fie calculată prin raportare la aceeaşi valoare, începând cu data de 9.05.2015 şi în continuare, pentru viitor.

In ceea ce priveşte acordarea dobânzilor legale şi reactualizarea sumelor în discuţie, reclamanţii au arătat că, în caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1535 din Noul Cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul Ia daune moratorii, de la scadenţă până in momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii simt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariate ce alcătuiesc creanţa cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poale determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.

Din coroborarea acestor norme cu incidenţă în cauză, se deduce că  dreptul reclamanților la obţinerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligaţiei la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate iniţial; o astfel de actualizare antrenează şi ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noţiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbeşte despre daunele interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care. potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Aşadar, dobânzile legale, accesorii ale creanţei, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, fa principiu, pretinde, cerând actualizarea creanţei la inflaţie.

Nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege respectiv OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar întăresc această distincţie, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare.

Au concluzionat reclamanţii  că sunt îndreptăţiţi la primirea cuantumului dobânzii penalizatoare ce va fi calculat, după intrarea în vigoare a OG nr. 13/2011, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art. 1 alin. (3) ca fiind dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă.

In drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe baza dispoziţiilor art. 1 alin. (5 ind.l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanţa 57/2015, Legea nr. 293/2015, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, legea 153/2017, art. 1.531, 1535 din Codul Civil, art. 166 Codul Muncii, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Pârâtul M.J. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona această cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona această cerere s-a precizat că:

Nemulţumirea reclamanţilor rezultă din modul de stabilirea drepturilor salariale şi prin urmare, solicită reîncadrarea, recalcularea indemnizaţiei de încadrare începând cu data de 9.04.2015 prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială 440,16 lei, respectiv 484,18 lei începând cu data de 1.12.2015, precum şi plata unor diferenţe salariale, operaţiuni care nu se pot efectua decât în urma emiterii ordinului ministrului justiţiei, act administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale ale personalului în cauză.

Ca atare, ţinând cont de faptul că reclamanţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de drepturilor salariale stabilite după intrarea în vigoare a Legii 285/2010 şi Legii 284/2010, pârâtul invocă dispoziţiile art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010 potrivit cărora, „(l)Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri..."

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, „Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariate, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a •Curţii de Apel Bucureşti".

În concluzie, având în vedere că reclamanţii sunt nemulţumiţi de modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare, solicitând plata unor diferenţe băneşti rezultate în urma reîncadrării şi recalculării indemnizaţiei prin raportare la alte componente salariale care nu au fost luate în calcul la stabilirea drepturilor salariale prin ordinele ministrului justiţiei, pârâtul Ministerul Justiţiei apreciază că în speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile legale care atrag competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei.

 Cu privire la pretenţiile referitoare la obligarea la plata diferenţelor salariale, Ministerul Justiţiei a  invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţatelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

Astfel, calitatea de ordonator de credite şi debitor al plăţii drepturilor salariale invocate se regăseşte la nivelul instanţei angajatoare, faţă de care reclamanţii se află în raporturi se serviciu, neavând relevanţă în speţă raportul juridic de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferite niveluri ale alocării de fonduri bugetare.

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu pârâta Curtea de Apel Timişoara, drepturile salariale fiind datorate, calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Prin Decizia nr.13 din 13.06.2016 pronunţată în recursul în interesul legii de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 12/2016, s-a statuat că ordonatorul principal de credite „nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate sub subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

În motivarea acestei decizii, ICCJ a reţinut că o caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane (spre deosebire de raportul obligaţional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive), astfel încât, ţinând seama şi de caracterul exclusiv al competenţei (una şi aceeaşi atribuţie trebuie să aparţină unei singure autorităţi publice), în măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, „legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor salariale".

Raportat la perioada pentru care sunt solicitate drepturile salariale, pârâtul Ministerul Justiţiei  a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul Cod Civil, dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

De asemenea, art. 2524 Cod civil prevede că „prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Coroborând toate aceste dispoziţii cu prevederile art. 171 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" şi luând în considerare data introducerii acţiunii, a solicitata să se constatate că cererea de chemare în judecată este parţial prescrisă.

Pe fondul cauzei, pârâtul M. J. a arătat că OG nr. 13/2008 invocată ca temei de drept a prevăzut creşteri diferite ale valorii de referinţă sectorială, după cum era vorba de personalul salarizat în baza OUG nr. 27/2006 sau de personalul salarizat în baza OG nr. 8/2007.

Astfel potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabila judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, „(1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% fată de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 2 al aceluiaşi act normativ, „1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Aşadar, creşterea valorii de referinţă sectorială cu 8,5% solicitată de reclamanţi a fost prevăzută prin OG nr. 13/2008 doar pentru categoria profesională a personalului auxiliar, categorie care a şi obţinut hotărârile judecătoreşti favorabile invocate în prezenta acţiune (Sentinţa civilă nr. 829/2018 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 581/102/2018, Sentinţa civilă nr. 1177/2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 1100/90/2018, nedefinitivă la data prezentei).

Prin urmare, reclamanţii - judecători fac trimitere la personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti care au obţinut hotărâri judecătoreşti în baza unor dispoziţii legale aplicabile doar acelei categorii de personal.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, invocată ca temei de drept de  către reclamanţi, pârâtul a solicitat să se constate că este contrară opiniei acestora, reţinându-se că prin OUG nr. 20/2016, care modifică şi completează OUG nr. 57/2015, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, arătând că „...începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. Însă, prin dispoziţiile de lege criticate, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti" (pct.22).

Astfel, „Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3A1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică" (pct.34).

Aşadar, Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională reţine nivelul maxim „pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare."

În realitate, ceea ce se solicită prin acţiune este aplicarea unor creşteri salariale prevăzute în anul 2008 pentru alte categorii profesionale, respectiv în procentele pe care O.G. nr. 13/2008 le-a prevăzut pentru grefieri, iar nu aplicarea unui nou maxim de salarizare tare să reiasă din hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea judecătorilor.

Pârâta C. de A. T. a formulat întâmpinare, prin  care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj de a judeca prezenta cerere, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Timişoara, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 05.02.2016, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a T. G. de a judeca prezenta cerere de chemare în judecată, pârâta C. de A. T. a arătat că, în ceea ce priveşte drepturile salariale ale personalului instanţelor de judecată pentru perioada anterioară datei de 01.07.2017, competenţa de soluţionare a litigiilor privind drepturile salariale este stabilită de art. 7 din capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei nr. VI (Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie") din Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa nr. VI la Legea - cadru nr. 284/2010 „personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alineatul 1 se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţr de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de Conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile."

De asemenea, şi ulterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, competenţa de soluţionare a litigiilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale aparţine, potrivit art.7 alin. 1 Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere prevederile legale anterior prezentate, vă solicităm să admiteţi excepţia şi să trimiteţi cauza spre soluţionare instanţei competente, respectiv Curţii de Apel Bucureşti.

în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, menţionăm că ne aflăm în situaţia reglementată de art.430 alin.4 Cod Procedură Civilă.

Astfel, reclamanţii au mai solicitat printr-o alta cerere de chemare în judecată acordarea pentru aceleaşi perioade ca şi cele din prezenta acţiune, acordarea unor drepturi salariale (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei începând cu data de 09.04.2015 până la 01.12.2015, respectiv a unei valori sectoriale de referinţă de 405 lei+10% începând cu 1 decembrie 2015 până la data de 01.10.2016), acţiunea făcând obiectul dosarului nr. 1761/2/2017 ce s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Prin Sentinţa Civilă nr.41f7/03.11.2017 pronunţată în acest dosar s-a admis în parte acţiunea formulată şi a fost obligat Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori sectoriale de referinţă de 405 lei+10% începând cu 1.12.2015, fiind obligat Tribunalul Caras Severin la plata diferenţelor salariale. S-a admis  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.de A. T. şi s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamanţilor în contradictoriu cu aceasta.

Aşadar, asupra drepturilor salariale ale reclamanţilor pentru o perioadă (solicitată şi prin prezenta acţiune), s-a dispus prin Sentinţa Civilă nr.4117/03.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea fiind atacată cu recurs, dosarul aflându-se pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de cele precizate, ne aflăm în situaţia reglementată de art.430 alin.4 Cod Procedură Civilă, respectiv în cazul când prin hotărâre judecătorească se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident, aceasta are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. de A. T., s-a precizat că, într-un litigiu, calitatea procesuală presupune stabilirea unei identităţi între persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul juridic dedus judecăţii.

Reclamanţii nu au invocat vreun raport de serviciu cu C. de A. T. şi nu au motivat de ce această instanţă are calitatea de pârât în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea ca judecători la J. C., instanţă aflată în circumscripţia T. C. S.

De asemenea, pârâta C. de A. T. a precizat  că salarizarea judecătorilor se realizează prin punerea în executare de către Tribunalul Caras Severin a Ordinului emis de Ministerul Justiţiei, iar Curtea de Apel Timişoara nu are vreun rol în acest raport.

Potrivit art. 6 punctul VII subpunctul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei exercită atribuţiile privind recrutarea, numirea şi eliberarea din funcţie; a personalului propriu şi a altor categorii de personal care, potrivit legii, este numit prin ordin al ministrului justiţiei, precum şi privind gestionarea carierei acestora, iar potrivit subpunctului 3 aceeaşi instituţie asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora.

Conform art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite şi autoritatea ce alocă, prin intermediul Curţii de Apel Timişoara, Tribunalului Caras Severin ca ordonator terţiar de credite fondurile necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite judecătorilor acestei instanţe şi de la instanţele din circumscripţia sa, Tribunalul Caras Severin realizând prin departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul său plăţile acestor drepturi, potrivit art. 71 şi art.73 din H.C.S.M. nr. 1375/2015 .

De asemenea, art. 8 alin.2 din capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 şi art.8 alin.2 Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilesc că indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi salariale ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor - asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc de ministrul justiţiei.

În speţă, pârâta Curtea de Apel Timişoara nu se află în culpă pentru stabilirea salarizării reclamanţilor, pentru că, potrivit dispoziţiilor legale precizate anterior, Ministerul Justiţiei este persoana îndrituită legal să emită ordinul de salarizare şi să asigure fondurile necesare pentru plata acestuia.

Pârâta Curtea de Apel Timişoara a solicitat respingerea acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii,  pârâta Curtea de Apel Timişoara a menţionat că pentru perioadele ce fac obiectul acţiunii, salarizarea reclamanţilor s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010, respectiv a Legii nr. 153/2017.

Potrivit art. 8 din capitolul VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi salariale ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor - asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.

La acest moment, ordinul ministrului justiţiei privind drepturile salariale ale reclamanţilor este executat întocmai, iar aceştia nu au invocat neexecutarea de către pârâţi a acestui ordin şi nici vreun refuz nejustificat al autorităţii de emitere a unui nou ordin al ministrului justiţiei.

Numai după parcurgerea acestei etape, reclamanţii, dacă se consideră în continuare nemulţumiţi sau dacă autoritatea căreia i s-au adresat în prealabil refuză să răspundă, pot formula acţiune privitoare la drepturile lor salariale şi doar cu invocarea competenţei speciale prevăzută de legea nr. 284/2010, şi respectiv de Legea nr. 153/2017, după intrarea în vigoare a acesteia.

Astfel că, şi în această situaţie se aplică prevederile redate anterior ale art. 7 din capitolul VIII din Anexa nr. VI la Legea - cadru nr. 284/2010, reluate şi prin art.7 alin. 1 Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, conform cărora personalul salarizat nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea, iar contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. împotriva hotărârilor acestora se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârile pronunţate fiind irevocabile.

Având în vedere probatoriul aflat la dosarul de fond, pârâta C. de A.T. a precizat că reclamanţii nu au îndeplinit această cerinţă obligatorie, adresându-se direct instanţei de judecată cu solicitare de acordare a unor drepturi salariale.

Pe cale de consecinţă, a solicitat  respingerea acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă.

Totodată, pârâta C. de apel T. a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, cu privire la perioada anterioară datei de 05.02.2016 (trei ani înainte de data înregistrării cererii de chemare în judecată), întrucât conform art. 2517 Cod civil, termenul general de prescripţie este de trei ani, acesta fiind şi termenul aplicabil în speţa de faţă.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată,  pârâta C. de A. T. a menţionat că prin acţiunea formulată, reclamanţii nu precizează cadrul legal care i-ar îndreptăţi la stabilirea unei salarizări în funcţie de o valoare sectorială de referinţă de 440,16 lei cu începere din 09.04.2015, si respectiv 484,18 lei, începând cu 01.12.2015, reprezentând 405 lei+4%+4,5%+10%, făcându-se vorbire despre diverse creşteri salariale şi succesiune de acte normative care au stabilit salarizarea personalului din sectorul public.

Cadrul legislativ care reglementează salarizarea personalului bugetar, inclusiv al celui din sistemul judiciar a suferit numeroase modificări, de la an la an.

Astfel, în ceea ce priveşte salarizarea personalului bugetar, în anul 2010 a fost adoptată Legea cadru nr. 284/2010, care a reglementat salarizarea personalului bugetar începând cu data de 01.01.2011.

Art.1 alin.2 din Legea Cadru nr. 284/2010 prevede că începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.

După intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, aceasta constituie temeiul legal al acordării drepturilor salariale ale personalului din autoritatea judecătorească.

În aplicarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2066/C, a fost emis la data de 08.01.2019 Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 99/C în care au fost prevăzute drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia C. de A.T., respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data de 30 noiembrie 2015 şi prin raportare la o valoare de referinţă de 463,5 lei începând cu data de 01 decembrie 2015 până la data de 31.12.2017, şi ulterior din 01 ianuarie 2018.

Pe lângă actele normative care reglementează salarizarea personalului din justiţie, la emiterea celor două ordine menţionate au fost avute în vedere şi cele dispuse prin Ordinul nr. 75/15.03.2018, emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 lei, respectiv VRS 405 lei, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 lei, respectiv VRS 405 lei la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Aşadar, au fost emise ordine ale ministrului justiţiei pentru reclamanţi cu prilejul fiecărei schimbări legislative cu privire la salarizare, însă aceştia nu au contestat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr.99/C/08.01.2019. Apreciază că reclamanţilor nu le-a fost produs nici un prejudiciu, acestora fiindu-le stabilite drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

De altfel, nici nu rezultă din actele depuse că există colegi judecători cărora li se calculează indemnizaţia de încadrare în funcţie de valoarea sectorială de referinţă solicitată de reclamanţi.

Prin sentința civilă nr. 263/11.04.2019 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Timișoara și a fost declinată competența de soluționare a cauzei , în favoarea Curții de Apel București, secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Prin sentința civilă nr. 403/03.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Totodată, s-a constat ivit conflict de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție – S. C.A.F cu soluționarea acestuia.

Prin decizia nr. 5844/22.11.2019 Înalta Curte de Casație și Justiției -secția Contencios Administrativ și Fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj – secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub același număr.

De asemenea, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 6171/2/2019 de Curtea de Apel București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 12.12.2019, a fost admisă excepția litispendenței invocată de pârâta Curtea de Apel Timișoara, dispunându-se reunirea cauzei formulată de reclamanți la dosarul nr.  al Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

În vederea soluționării cauzei, au fost solicitate ordinele de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților emise începând cu data de 8 ianuarie 2019.

Având în vedere că pârâții au invocat o serie de excepții, instanța le va analiza cu precădere, potrivit art. 248 Cod de procedură civilă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Apel a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamanții își desfășoară ca judecători la J. C., instanţă aflată în circumscripţia T.C. S. și nu au vreun raport de serviciu cu Curtea de Apel Timişoara.

Instanța reține că reclamanții P.A, P.C. A., N. L.N, G. D., O.D. și A. A. sunt judecători în cadrul Judecătoriei C., instanță aflată în circumscripția Tribunalului C-S, reclamanta Z.T A. și-a desfășurat activitatea în cadrul aceleiași judecătorii până la data de 01.12.2018, când a fost transferată la Judecătoria O, iar reclamanta P  A.s-a pensionat începând cu data de 01.04.2019, acest lucru rezultând  din adresa nr. 1619/17.06.2020 emisă de T. C.-S. Așadar, niciunul dintre reclamanți nu are raporturi de serviciu cu pârâta C. de A. T.

Determinarea calităţii procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, respectiv titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale. În accepţiunea art. 159 alin. (1) din Codul muncii, care constituie dreptul comun în materie, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza raporturilor de muncă.  O caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, spre deosebire de raportul obligaţional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive.

Pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de caracterul exclusiv al competenţei (una şi aceeaşi atribuţie trebuie să aparţină unei singure autorităţi publice), legitimarea procesuală pasivă revine doar instituției cu care reclamanții se află în raporturi de muncă, în ceea ce privește plata drepturilor bănești. Or, tocmai T. C.-S nu a fost chemat în judecată de către reclamanți.

Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispoziţiile art. 222 din Codul civil, sub denumirea marginală "Independenţa patrimonială", care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. Aşadar, independent de existenţa din punct de vedere juridic a unei relaţii de subordonare între două persoane juridice, legea opreşte confuziunea patrimonială între acestea şi, în consecinţă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligaţiile proprii.

Constatând că nu există raporturi directe între reclamanți și pârâtă, în temeiul cărora reclamanții să pretindă  reîncadrarea salarială ori plata unor drepturi salariale de la pârâta Curtea de Apel Timișoara, instanța apreciază că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, urmând a respinge acțiunea reclamanților față de aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. de A T, celelalte excepții și apărări invocate de aceasta nu vor mai fi analizate.

Pentru aceleași argumente expuse anterior, va fi admisă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.J. cu privire la cel de-al doilea capăt  de cerere din acțiunea reclamanților (plata drepturilor salariale solicitate).

Pârâtul M. J a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile formulate de reclamanți cu depășirea termenului de 3 ani.

În soluționarea acestei excepții, Tribunalul reține că cererea de chemare în judecată a fost depusă la poștă de reclamanți la data de 3 februarie 2019, plicul fiind atașat la fila 13 vol. 1 din dosar.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune va fi analizată în raport de primul capăt de cerere, ce are ca obiect cererea de reîncadrare a reclamanților raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 lei începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 lei (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015.

În conformitate cu dispozițiile art. 268  alin.(1)  din Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;

d) pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

  Conform  art. 268 alin. (2) din Codul muncii, în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii sunt aplicabile în cazul de față, fiind vorba de o cerere distinctă față de cele menționate la art. 268 alin. 1 din Codul muncii.

Cum acțiunea a fost formulată la data de 3 februarie 2019, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât pentru pretențiile anterioare datei de 3 februarie 2016.

Astfel, rămâne de analizat temeinicia primului capăt de cerere începând cu data de 3 februarie 2016.

Tribunalul reține că pentru perioada în discuție, reclamanții au solicitat reîncadrarea și stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință de 484,18 lei.

Pe parcursul soluționării cauzei au fost emise mai multe ordine de Ministrul Justiției pentru reîncadrarea judecătorilor.

Prin Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministrul Justiției s-a stabilit că începând cu data de 01.12.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, drepturile salariale recalculând-se corespunzător. Prin urmare, pentru perioada începând cu data de 01.12.2016, instanța apreciază că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

În ceea ce privește perioada 03.02.2016-30.11.2016, instanța reține că  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţii/or la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a observat că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de Curtea Constituţională nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 se verifică şi în privinţa acestui text de lege.

A accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conţinut raţionamentul avut în vedere în decizia mai sus citată şi să fie negat rolul Curţii Constituţionale de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicăriiprevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

In aceste condiţii devin pe deplin valabile concluziile ÎCCJ  potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, interpretat prin decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,  personalul ... care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad, treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea 71/2015 a introdus un nou aliniat 5 1 al articolului 1, potrivit căruia, "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 {respectiv personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte)din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Prin decizia nr. 23/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5l) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015; cu modif. şi compl. ulterioare sintagma „salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; cu modif. şi compl. ulterioare ; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O. U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Raportat la această decizie care are caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se constată că prevederile privind salarizarea la acelaşi nivel introduse de art. 1 al. 5' din legea 71/2015 sunt aplicabile personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale- conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Pentru anul 2016 sunt incidente dispoziţiile art. 1 al 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea in aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare.

Reclamanții au făcut dovada că pentru perioada 03.02.2016-30.11.2016 existau hotărâri judecătorești definitive  prin care drepturile salariale pentru personalul din cadrul familiei ocupaționale justiție au fost stabilite prin raportare la o valoare sectorială de 484,18 lei (sentința nr. 1177/22.10.2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea). De altfel, acest lucru nu este contestat nici de către pârât.

Ordonanţa 57/2015 a fost modificată prin OUG nr. 20/2016 - pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, care la art. 3 1 a stabilit că începând cu 01.08.2016, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 a adus unele lămuriri modalităţii de aplicare în concret a acestei operaţiuni, stabilind la art. 3 1 al. I1 şi l3 că sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, că prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite, iar în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

De asemenea, la art. 3' al. I2 se stabilește că: pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau in considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, text ce a fost declarat neconstituţional conform Deciziei nr. 794/ 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, astfel încât în prezent nu îşi mai produce efectele, conform art. 147 alin.(l) din Constituţie.

În cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Așadar Curtea a constatat că, potrivit OUG nr.20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim.

Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Curtea a concluzionat în sensul că  efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

În consecință, va fi obligat pârâtul să reîncadreze reclamanții, drepturile salariale urmând a fi stabilite  prin raportare la o valoare de referință de 484,18 lei începând cu data de 03.02.2016 și până la data de 30.11.2016.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C. de A. T., cu sediul în , str. , nr. , județul  și în consecință, respinge cererea reclamanților față de această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M. J.cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale și în consecință, respinge acest capăt de cerere  formulat în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la pretențiile anterioare datei de 3.02.2016 și în consecință, respinge pretențiile reclamanților pentru perioada 09.04.2015-02.02.2016.

Admite în parte cererea reclamanților P. A., P.C. A., N. L. N., G.D.,O. D., A. A şi Z. T, toți cu domiciliu procesual ales la Judecătoria Caransebeș, cu sediul în  contradictoriu cu pârâtul M. J,

Obligă pârâtul M. J. să reîncadreze reclamanții, drepturile salariale urmând a fi stabilite  prin raportare la o valoare de referință de 484,18 lei începând cu data de 03.02.2016 și până la data de 30.11.2016.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată  la  data de  23.07.2020,  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Domenii speta

Spete similare