Acțiune în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor. Aplicabilitatea art.132 alin.3 și 4 din Legea nr.31/1990. Foștii administratori nu pot invoca nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Asociaților prin care au fost revocați din fun

Prin sentinţa nr. 72 din 16 aprilie 2021, Tribunalul Suceava – secţia a II –a civilă – a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanților, invocată de către pârâtă; a respins cererea formulată de reclamanții A.M., B.D.D., D.D., G.R., T.D.M., N.T., R.M., S.D. și V.I.T., în contradictoriu cu Servicii Comunale SA și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă şi a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei Servicii Comunale SA la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî în acest sens, făcând referire la dispoziţiile art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă şi art. 132 alin. 1-4 din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a apreciat că se impune soluționarea cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtă, întrucât în ipoteza admiterii acesteia atât soluționarea celeilalte excepții (excepția prematurității), cât și a fondului cauzei ar fi de prisos.

De asemenea, instanța a mai reținut că interpretarea logico-gramaticală a dispozițiilor art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 relevă lipsa calității procesuale a membrilor consiliului de administrație într-o acțiune având ca obiect anularea hotărârii adunării generale „privitoare la revocarea lor din funcţie.”; că, interpretarea coroborată a art. 132 alin. 4 și, respectiv a art. 132 alin. 3 din lege impune concluzia potrivit căreia membrii consiliului de administrație nu pot solicita anularea hotărârii adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie nici prin invocarea  unor motive de nulitate absolută (în calitate de terț-persoană interesată) şi că, este esențial a se reține în cauză că sfera excluderii de la accesul la acțiunea în anulare este determinată prin raportare la obiectul acțiunii – hotărârea privitoare la revocarea administratorilor din funcţie – și nu prin raportare la motivele de nulitate invocate – indiferent dacă sunt motivele de nulitate absolută sau relativă și indiferent dacă vizează propriu-zis manifestarea de voință în sensul revocării sau alte aspecte referitoare la condițiile în care această voință a fost exprimată sau la consecințele acestei manifestări de voință.

Față de aceste aspecte, apărările reclamanților în sensul că motivele pe care le-au invocat prin cerere nu vizează revocarea lor din funcţie sunt irelevante. Pe de altă parte, invocarea expresă a faptului că interesul în promovarea acțiunii este în strânsă legătură cu contractele de administrare pe care le aveau încheiate membrii consiliului de administrație relevă faptul că, în realitate, acțiunea reclamanților este în strânsă legătură cu revocarea lor din funcție, respectiv cu  consecințele acestei revocări asupra contractelor de administrare. Oricum, cum deja s-a argumentat, interpretarea logico-gramaticală a dispozițiilor art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1900 impune concluzia în sensul că sfera excluderii de la accesul la acțiunea în anulare este determinată prin raportare la obiectul acțiunii. Astfel, prin invocarea unor motive de nulitate absolută în legătură cu convocarea ședinței, cvorumul și publicitatea necesare, reclamanții nu dobândesc calitate procesuală activă prin raportare la art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ci rămân lipsiți de calitate procesuală activă în virtutea dispoziției legale speciale și derogatorii de la art. 132 alin. 4 din lege.

Totodată, s-a mai reţinut că, calitatea de membri în consiliul de administrație (și lipsa calității de asociați sau acționari) atrage lipsa legitimării procesuale active și în ceea ce privește manifestarea de voință cuprinsă în Hotărârea AGA nr. 1/18.02.2021 referitoare la alegerea administratorului unic şi că, acestea sunt considerentele care impun admiterea excepției lipsei calității procesuale active cu privire la reclamanții A.M., B.D.D., D.D., G.R., T.D.M., R.M. și S.D. doar aceștia având calitatea de membri ai consiliului de administrație, revocați prin hotărârea AGA nr. 1/18.02.2021.

În ceea ce îi privește pe reclamanții N.T. și V.I.T., instanța a reţinut că, probele administrate relevă o situație juridică distinctă a acestora față de ceilalți reclamanţi, respectiv că nu sunt membri ai consiliului de administrație, revocați prin Hotărârea AGA nr. 1/18.02.2021 şi că, întrucât aceștia se prevalează de calitatea de terți, instanța a reţinut că, față de dispozițiile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, cererea în anulare a hotărârii AGA fundamentată pe motive de nulitate absolută poate fi formulată și de „orice persoană interesată”. În concret, pentru ca un terț să poată solicita anularea hotărârii AGA (pentru motive de nulitate absolută) – deci, pentru a avea calitate procesuală activă într-o acțiune în anularea hotărârii AGA – trebuie să se prevaleze de un interes.

Cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 33 din Codul de procedură civilă, instanța a reţinut că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de către cel care pune în mişcare acţiunea civilă/recurge la o cale procesuală sau alta şi că, printre altele, interesul trebuie să fie determinat și personal, respective dacă folosul practic nu există în concret momentul în care se exercită acţiunea civilă, interesul nu este determinat, iar dacă, prin formularea acțiunii nu se urmărește obținerea, în mod direct sau indirect, a unui folos practic pentru sine, interesul nu este personal; acţiunea civilă astfel exercitată este lipsită de interes.

Or, în cauza dedusă judecății, reclamanții N.T. și V.I.T., cu privire la care se afirmă în conținutul întâmpinării și al răspunsului la întâmpinare că ar avea calitatea de consilier local și angajat al Servicii Comunale SA și, respectiv de consilier local (calități ce nu au fost și probate în condițiile legii), nu au arătat și nu au probat că ar fi titularii unui folos practic efectiv, determinat și personal de care să se prevaleze în formularea acțiunii. Mai exact, aceștia nu au probat că ar avea calitatea de „persoană interesată” în condițiile legii. Neprobând această calitate, ei nu justifică legitimare procesuală activă în cauza dedusă judecății, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale active a fost admisă și în ceea ce îi privește.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Față de dispozițiile art. 451-453 din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei Servicii Comunale SA la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au promovat apel reclamanţii D.D., B.D.D., R.M., A.M., S.D., G.R., N.T. și V.I.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ulterior, prin apelul declarat în scris la dosar şi înregistrat la data de 23 iulie 2021, pârâta T.D.M. a solicitat admiterea apelului său şi a apelurilor formulate de toţi reclamanţii, desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în rejudecare desfiinţarea hotărârii AGA pentru nelegalitatea acesteia. Deosebit de aceasta, a arătat că, la datele de 26.03.2021 şi 09.04.2021 a formulat două adrese transmise Tribunalului Suceava - secţia II civilă prin mail la dosarul cauzei prin care a arătat că doamna avocat Z.A. nu o reprezintă şi a solicitat să fie citată la domiciliul său din ..., însă cu toate acestea Tribunalul Suceava nu i-a comunicat sentinţa civilă nr. 72/16.04.2021 la domiciliul său şi nici nu a citat-o procedural, luând cunoştinţă de hotărâre de la registratura Tribunalului Suceava în data de 13 iulie 2021 când a solicitat o copie, aceasta fiind data comunicării sentinţei, iar 14.07.2021 - data de la care curge pentru ea termenul pentru formularea apelului. Pentru aceste motive, a considerat că apelul formulat de ea este în termenul legal, sens în care a depus şi mail-urile transmise ca dovadă pentru susţinerea celor de mai sus.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a prev. art. 476 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, curtea a constatat următoarele:

În ceea ce privește solicitarea de repunere în termenul de apel formulată de către apelanta-reclamantă T.M.I.:

Potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) din Codul de procedură civilă „partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.”

Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede faptul că, în acest scop, „partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.”

Primo, pentru admisibilitatea unei asemenea cereri este necesar a exista un motiv temeinic justificat.

Astfel, partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul peremptoriu trebuie să facă dovada existentei unor motive temeinic justificative, deci a unei împrejurări care să excludă propria culpă. Aceasta imprejurare trebuie să se fi produs înauntrul termenului legal/judecătoresc peremptoriu în care trebuia exercitat dreptul procesual.

Secundo, în ceea ce privește natura termenului, termenul de formulare a cererii de repunere în termen este un termen procedural legal imperativ, care, în caz de nerespectare, atrage decăderea părții din dreptul de a mai solicita repunerea. De esență este că repunerea în termen nu este acordată din oficiu (ope legis), ci se face numai la solicitarea părții interesate.

Textul legal mai sus redat, aplicabil instituţiei juridice a repunerii în termen, prevede posibilitatea repunerii în termenul procedural pierdut de partea interesată, doar dacă aceasta din urmă dovedeşte că întârzierea în efectuarea actului se datorează unor motive temeinic justificate.

În legătură cu noţiunea de motive temeinic justificate, literatura şi practica de specialitate au arătat faptul că astfel de motive exclud orice culpă a părţii care nu a săvârşit actul de procedură în termen, ele urmând a fi apreciate în concret. Împrejurarea invocată de apelantă nu se încadrează, însă, în dispoziţiile legale menţionate şi nu constituie, prin ea însăşi, o împrejurare ce ar putea fi încadrată în noţiunea de motive temeinic motivate, mai sus menţionată, care să o fi împiedicat pe aceasta să formuleze în termenul legal cererea de apel.

De altfel, luând în considerare dispozițiile art. 186 alin. (2) din Codul de procedură civilă, termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării în care partea putea solicita repunerea în termenul de apel a început să curgă de la momentul la care apelanta a trimis adresa din data de 26.03.2021 către Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, astfel cum aceasta învederează prin cererea de apel, solicitând a fi citată la domiciliu (...) cu motivarea că doamna avocat Z.A. nu o reprezintă. Așadar, nici această condiție nu este dată, în condițiile în care, termenul de 15 zile a expirat la data de 12 aprilie 2021 iar cererea de apel, împreună cu cerera de repunere în termen, au fost formulate la data de 26 iulie 2021.

Pentru aceste considerente, curtea a respins cererea de repunere în termenul de apel, a admis excepția tardivității apelului formulat de către apelanta-reclamantă T.D.M. şi, pe cale de consecință, a respins apelul acesteia ca fiind tardiv introdus.

Cu privire la apelul declarat în cauză de către apelanții reclamanți D.D., B.D., R.M., A.M.,  S.D., G.R., T.N. şi V.I.T., curtea a reținut caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente:

Prin raportare la motivele de apel formulate în cauză cu privire la maniera prin care a fost soluționată excepția lipsei calității procesual active, curtea a reținut caracterul nefondat al acestora.

Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispoziţiile art. 476 C.pr.civ., care în alin. (1) prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept iar în alin. (2) prevede că în cazul în care apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanţă.

Din dispoziţiile art. 477 - 478 C.pr.civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat şi, respectiv, la ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă, apelul fiind, astfel, guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, art. 477 C.pr.civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, dispoziţiile art. 478 alin. (1) C.pr.civ. prevăd că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă, sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

În considerarea acestor aspecte, curtea s-a raportat în primul rând la motivele de apel privind modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesual active:

Cu titlu preliminar, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) – (4) din Legea nr. 31/1990:

 „(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

 (2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

 (3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.

 (4) Membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.”

Curtea a conchis în sensul că sfera de incidenţă a art. 132 din Legea nr. 31/1990 este limitată la motivele de legalitate, fiind excluse cele de oportunitate.

Instanţele de judecată nu pot cenzura oportunitatea hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor (A.G.A.), ci numai legalitatea lor. Oportunitatea măsurilor adoptate de A.G.A. se circumscrie voinţei proprii a societăţii ce scapă controlului judecătoresc.

Motivele care au stat la baza adoptării unei hotărâri a A.G.A., câtă vreme nu îmbracă forma fraudei la lege, nu intră în perimetrul controlului judecătoresc. O soluţie contrară echivalează cu un amestec în administraţia societăţii, fapt care contravine prevederilor Legii nr. 31/1990.

Înalta Curte Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că „în deciziile societăţilor comerciale, prin organele lor, există un grad mare de oportunitate a acestor decizii, oportunitate pe care instanţele judecătoreşti nu o pot controla şi cenzura". (a se vedea Î.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 4083/2010)

Oportunitatea deciziilor de afaceri intră în sfera de competenţă a organelor societare care le-au adoptat și, pe cale de consecință motivele de oportunitate privind adoptarea unei hotărâri A.G.A. exced obiectul cenzurii instanţei de judecată, per a contrario, ele putând fi cenzurate doar de către Adunarea Generală a societăţii.

Așadar, nu este mai puțin adevărat faptul că potrivit alin. (4) din art. 132 din Legea nr. 31/1990 administratorul nu poate ataca hotărârea Adunării Generale privitoare la  revocarea proprie din funcție. Această dispoziție legală, în cazul administratorului, are caracter special în raport de dispozitiile alin. (2) al aceluiași articol și, ca orice normă specială, este de strictă interpretare și astfel nu poate fi extinsă aplicarea acesteia la alte situații decât aceea expres precizată.

În consecintă, din interpretarea dispozițiilor legale mentionate rezultă că administratorul poate, în conditiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să atace în justiție orice hotărâre a Adunării Generale a Asociaților cu exceptia hotărârii de revocare a sa din functia de administrator.

Astfel, corect a apreciat instanța de fond faptul că, irelevante sunt apărările reclamanților în sensul că motivele pe care le invocă prin cerere nu vizează revocarea din funcţie, în condițiile în care acțiunea în anulare este determinată prin raportare la hotărârea privitoare la revocarea acestora din funcție și nu prin raportare la motivele de nulitate invocate, independent de natura lor, respectiv de nulitate absolută sau relativă și indiferent dacă vizează propriu-zis manifestarea de voință în sensul revocării sau alte aspecte referitoare la condițiile în care această voință a fost exprimată sau la consecințele acestei manifestări de voință.

Pe de altă parte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, curtea a constatat contiguu considerentelor instanței de fond că invocarea expresă, chiar și în cadrul dezbaterilor orale, a faptului că interesul în promovarea acțiunii este în strânsă legătură cu contractele de administrare pe care le aveau încheiate membrii consiliului de administrație relevă faptul că, în realitate, acțiunea apelanților-reclamanți este în strânsă legătură cu revocarea lor din funcție, respectiv cu  consecințele acestei revocări asupra contractelor de administrare.

Astfel că, în realitate, apelanții, nemulțumiți de soluția prin care s-a dispus excluderea lor din funcție, tind ca prin invocarea unei pârghii legale, respectiv dispozițiile art. 132 alin. (3), care de altfel nu este de natură a se circumscrie situației de față, să eludeze voința majorității cu care s-a luat prezenta hotărâre AGA.

Or, nu poate fi dată situația în care, simpla invocare a unor motive de nulitate absolută în legătură cu publicitatea, convocarea ședinței și cvorumul acesteia să conducă la atribuirea calității procesuală activă în sensul dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv cu neluarea în considerare a dispozițiilor speciale și derogatorii ale alin. (4) din același act normativ, sens în care, în mod corect a apreciat instanța de fond faptul că, în sensul dispozițiilor alin. (4) din Lege, subzistă lipsa calității procesuale active în considerarea caracterului special și derogatoriu al acestui alineat.

De asemenea, corect s-a reținut de către instanța de fond și cu privire la faptul că în considerarea calității de membri în Consiliul de Administrație și în considerarea lipsei calității de asociați ori acționari, apare ca fiind dată lipsa legitimării procesuale active și cu privire la aspectele privind manifestarea de voință cuprinsă în Hotărârea AGA nr. 1 din data de 18 februarie 2021 referitoare la alegerea administratorului unic.

Astfel, apare ca fiind judicioasă soluția instanței de fond cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a apelanților-reclamanți A.M., B.D., D.D., G.R., T.D.M., R.M. și S.D.

Cu privire la apelanții-reclamanți N.T. și V.I.T., curtea a reținut contiguu instanței de fond faptul că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, aceștia comportă o situație juridică diferită față de ceilalți apelanți-reclamanți, nefiind membri ai Consiliului de Administrație revocați prin Hotărârea AGA nr. 1 din 18 februarie 2021.

Așadar, în considerarea prevalării acestora de calitatea de terți în raport de prezenta situație, curtea a reținut că, oportunitatea introducerii unei acțiuni în anulare a unei hotărâri AGA fundamentată pe motive de nulitate absolută trebuie justificată de un interes, astfel cum reiese din dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv din sintagma „orice persoană interesată”.

Existența interesului reprezintă o condiție sine qua non pentru a dobândi calitate procesuală activă în cadrul unui demers judiciar având ca obiect anularea unei hotărâri AGA. Astfel, din dispozițiile art. 33 din Codul de procedură civilă se desprinde faptul că, prin condiția existenței interesului în promovarea acțiunii se înțelege folosul practic urmărit de către cel care pune în mişcare acţiunea civilă sau recurge la o cale procesuală sau alta. În acest sens corect a reținut instanța de fond faptul că interesul, printre altele, trebuie să fie determinat și personal, iar că în situația în care folosul practic nu este incident in concreto la momentul în care se excercită acțiunea civilă, interesul nu poate fi determinat, cum dacă prin formularea acțiunii nu se urmărește obținerea, indiferent de felul modalității (direct sau indirect), a unui folos practic pentru sine, interesul nu poate fi personal. Așadar, apare ca fiind judicioasă și legală soluția prin care acțiunea exercitată în asemenea condiții este lipsită de interes.

Cu privire la apelanții-reclamanți N.T. și V.I.T., curtea a reținut faptul că aceștia nu au probat folosul practic, efectiv, determinat și personal în exercitarea acțiunii, nefiind dată, cum în mod corect a reținut instanța de fond, calitatea de persoană interesată, astfel cum aceasta este reglementată expres de lege.

În considerarea acestor aspecte, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi D.D., B.D., R.M., A.M., S.D., G.R., N.T. şi V.I.T.

Domenii speta

Spete similare