Personalul silvic. Statutul acestuia după intrarea în vigoare a Codului administrativ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 25 august 2020 sub nr.2596/86/2020, reclamantul N.B.C., în contradictoriu cu Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, a solicitat anularea actului administrativ constând în Decizia nr. 178 din 30.04.2020 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, ca nelegal emis, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr.16/21.01.2021, a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamantul a promovat recurs, criticile de nelegalitate a hotărârii atacate fiind următoarele:

Hotărârea recurată este dată cu aplicarea eronată a normelor de drept material, privind statutul juridic al personalului silvic angajat în baza unui contract individual de muncă (CIM) şi cauzele de încetare a contractului de muncă, cât priveşte legea aplicabilă.

Recurentul-reclamant a fost angajat al Direcţiei Silvice Suceava în baza unui contract individual de muncă şi a făcut parte din categoria personalului silvic care nu are calitatea de funcţionar public şi căruia îi sunt aplicabile prevederile Codului muncii în ceea ce priveşte încheierea, modificarea sau încetarea raporturilor de muncă. Se impune, în rejudecare, anularea Deciziei 178/2020 emisă de pârâtă, atacată, motivat tocmai de faptul că în mod greşit prin aceasta s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul dispoziţiilor Legii 188/1999 rep., care nu-i sunt aplicabile.

Potrivit art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 234/2019, intrată în vigoare la data de 16.12.2019, în funcţie de modul prin care se stabileşte raportul de muncă, personalul silvic se diferenţiază în următoarele categorii: personal silvic angajat cu contract individual de muncă - personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, încheiat în condiţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza unui contract de mandat, încheiat în condiţiile legii. Şi anterior, şi ulterior datei de 16.12.2019, deci şi la data de 30.04.2020 (data emiterii deciziei contestate), reclamantul a deţinut, în virtutea raportului de muncă, statutul de personal silvic angajat cu contract individual de muncă, încât încetarea CIM trebuia dispusă în temeiul Codului muncii. Chiar dacă s-ar admite că nu este corect acest punct de vedere, în raport de cele prevăzute de art. 622 C.muncii, nu înseamnă că reclamantului i se aplică automat prevederile vizând statutul funcţionarului public, calitate pe care nu a avut-o nici măcar anterior datei de 16.12.2019, respectiv la data suspendării raporturilor de muncă. A se reţine şi cele statuate constant în practica judiciară şi literatura de specialitate, potrivit cu care decizia de încetare a raportului de muncă este un veritabil act de dreptul muncii; trimiterile OUG 59/2000 la L. 188/1999 se limitau (anterior datei de 16.12.2019) exclusiv la competenţa instanţei de contencios administrativ (atrasă potrivit vechii legislaţii în considerarea calităţii de membru al personalului silvic, şi nu a calităţii eventuale de funcţionar public - cu statut special). De altfel, chiar pârâta confirmă prin adresa nr. 24/03.01.2019, că personalul silvic din cadrul RNP - ROMSILVA nu are calitatea de funcţionar public. În acelaşi sens este şi Adresa 52651/25.11.2019 a ANFP: un angajat care ocupă la nivelul anului 2019 un post în cadrul unui ocol silvic nu are calitatea de funcţionar public în accepţiunea L. 188/1999 şi ulterior a Codului administrativ (OUG 57/2019).

Din interpretarea şi a prevederilor HG 1009/2000, rezultă în mod incontestabil că reclamantul nu avea calitatea de funcţionar public la data de 30.04.2020, ci de membru al corpului silvic (personal silvic) încadrat în baza unui contract individual de muncă. Or, nefiind funcţionar public, nu i se aplică dispoziţiile L. 188/1999, ci ale Codului muncii şi cum pârâta constată încetate de drept raporturile de muncă (şi nu se serviciu) în considerarea soluţiei din Dosarul nr. 3905/227/2015, reiterează apărarea că decizia contestată, care practic nu este motivată în drept în raport de dispoziţiile L. 53/2003, este lovită de nulitate absolută.

Consideră recurentul că, în raport de cele dispuse prin sentinţa penală nr. 307 din data de 03.07.2019 a Judecătoriei Suceava, definitivă şi de prevederile L. 188/1999, se pune în discuţie care dintre tezele art. 54 lit. h) L. 188/1999, la care art. 98 alin. 1 lit. f) L. 188/1999 face referire, îi este eventual aplicabilă. Neaplicându-i-se o pedeapsă privativă de libertate, sunt incidente prevederile art. 98 alin. 1 lit. f) teza I L. 188/1999. Numai că prevederile art. 54 lit. h) L. 188/1999, la rândul lor, cuprind mai multe teze: funcţionarul public a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii (nu este cazul); infracţiuni de corupţie (nu este cazul) şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei (nu este cazul), infracţiuni de fals ori infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. Trei ipoteze ar putea fi, la nivel teoretic, aplicabile: condamnarea reclamantului pentru o infracţiune de serviciu, condamnarea  pentru o infracţiune de fals sau condamnarea pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice; nefiind funcţionar public, nu este cazul de infracţiune de serviciu sau care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice (nedeţinute/neocupate de reclamant). Rămâne în discuţie doar infracţiunea de fals (intelectual), dar aici a se vedea disp. art. 5 alin. 2 lit. f) OUG 59/2000: această infracţiune sau infracţiunile care ar putea fi încadrate în cele de „fals” trebuie să facă parte dintre cele din domeniul silvic (nu este cazul), textul făcând referire şi la dobândirea (nu păstrarea) calităţii de personal silvic. În fine, dacă se face raportarea la prevederile L. 53/2003, încetarea de drept a contractului individual de muncă putea fi dispusă doar datorită interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară. Or, prin hotărârea de condamnare penală s-au aplicat pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, nefiind luate împotriva reclamantului măsuri de siguranţă sau pedepse complementare care să aibă ca obiect interzicerea exercitării exact a profesiei avute anterior condamnării. Prin urmare, conchide recurentul-reclamant, nici în raport de prevederile dreptului comun nu i se aplică vreo ipoteză de încetare de drept a contractului.

Recursul formulat nu este întemeiat.

Potrivit  art. 1  alin.1  din  O.U.G.  nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, personalul silvic, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care exercită efectiv profesiuni specifice activității în domeniul silviculturii, iar art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr.59/2000 prevede că  personalului  silvic  i se aplică dispozițiile Legii  nr.188/1999  privind  Statutul  funcționarilor publici, în  măsura  în  care  prezenta  ordonanță  de  urgență  nu  dispune altfel. Dispoziţiile art. 3  din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic prevăd în mod expres că „în exercitarea atribuţiilor pe care le are personalul silvic de toate gradele este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, potrivit legii, situație specifică așadar funcționarului public.

În ceea ce privește H.G. nr. 1009/2000, dată în aplicarea art. 58 alin. 2 din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aceasta enumeră în art. 3 categoriile de personal silvic care au calitatea de funcționar public și stabilește, în anexă, corelația între gradele profesionale ale personalului silvic, prevăzute în Statutul personalului silvic, cu categoriile, clasele și gradele aferente funcțiilor publice, prevăzute în Statutul funcționarilor publici. Mai exact, calitatea de inginer silvic este corelată cu calitatea de funcționar public. Prin urmare, reclamantului i se aplică legislația specifică funcționarului public.

Aplicabilitatea legislației funcționarilor publici în continuare, și după incidența Codului administrativ, în situații precum cea de față, este reglementată expres de art. 622 din cod, potrivit căruia funcționarilor publici ale căror raporturilor de serviciu sunt suspendate în temeiul Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, la data intrării în vigoare a codului, li se aplică dispozițiile în vigoare la data suspendării acestora. Or, aceasta este tocmai situația recurentului, al cărui raport de muncă a fost anterior suspendat în temeiul legislației funcționarilor publici aplicabile la acea dată. Prin urmare, Curtea reține că recurentul, în calitate de inginer silvic este supus legislației și incompatibilităților funcționarilor publici potrivit dispozițiilor speciale în această materie. Trebuie reținut și faptul că Legea nr. 234/2019 prin care s-a abrogat art. 58 din OUG nr. 59/2000, este ulterioară Codului Administrativ, art. 622 din acest act administrativ făcînd trimitere la OUG nr. 59/2000, nemodificată prin Legea nr. 234/2019.

În ce privește întrunirea cazului de încetare a raportului de muncă, acesta este dat în condițiile în care recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 307/2019 definitivă prin decizia nr. 347/10.04.2020 a Curții de Apel Suceava pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals (fila 92 dosar fond). Or, potrivit art. 98 din Legea nr. 188/1999 raportul de serviciu existent încetează de drept...f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h, iar potrivit acestuia din urmă, poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals.

Nu este relevantă apărarea recurentului în sensul că infracțiunea de fals ar trebui să fie una din domeniul silvic, întrucât textul art. 5 alin. 2 din OUG nr. 59/2000 (privind încadrarea personalului silvic) ar face referire doar la acest tip de infracțiuni. Textul art. 54 lit. h din Legea nr. 188/1999 face vorbire de infracțiunea de fals, fără alte condiționări.

Neîntemeiată este și apărarea în sensul că prin sentința penală nu s-au dispus măsuri de siguranță sau pedepse complementare care să aibă ca efect interzicerea exercitării profesiei avute anterior condamnării, întrucât temeiurile de drept în baza cărora s-ar fi putut dispune aceste măsuri, dar și condițiile care trebuie întrunite pentru aplicarea unor astfel de măsuri/pedepse sunt diferite de cele incidente în prezenta cauză, fiind chestiuni străine de prezentul litigiu.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, curtea a respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare