Procedura fiscală. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca organul de soluţionare competent să poată suspenda, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, soluţionarea contestaţiei formulate îm

Procedura fiscală. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca organul de soluţionare competent să poată suspenda, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului administrativ-fiscal.

- art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală

Condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal sunt:

- organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni;

- infracţiunea cu privire la care au fost sesizate organele de cercetare penală să fi fost pretins săvârşită în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- eventuala constatare a săvârşirii infracţiunii ce face obiectul sesizării să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

(Notă: Sentinţa nu este definitivă. Termenul de soluţionare a cererii de recurs, acordat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este la data de 24.09.2021)

 Constată că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. xxx/64/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat anularea Deciziei nr. 319/25.06.2018 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a făcut obiectul unei inspecţii fiscale finalizate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 328/31.10.2017 şi care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere F-XX 402/31.10.2017 pentru suma de 879.070 lei - impozit pe profit recalculat şi pentru suma de 1.722.509 Iei - TVA recalculată, fiind emise şi Deciziile nr. 49160/12.01.2018 şi nr. 368681/17.01.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi pentru nedeclararea obligaţiilor fiscale principale sau declarate incorect, sumele fiind de 320.689 lei, respectiv 14.043 lei.

Împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a celor trei categorii de decizii de impunere, reclamanta a declarat calea de atac a contestaţiei în baza art. 268 şi 270 din Legea nr. 207/2015 iar prin decizia nr. 319/25.06.2018 emisă de ANAF s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor în baza art. 277  alin. (1) lit. a din Legea nr. 207/2015, reţinându-se că împotriva contestatoarei s-a formulat o plângere penală în legătură cu chestiunea înregistrării de către reclamantă a unor documente care au la bază operaţiuni fictive, cu scopul creării de avantaje fiscale.

Reclamanta invocă faptul că soluţia de suspendare este nelegală.

Arată că potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, pentru suspendarea contestaţiei trebuie ca infracţiunea cu care au fost sesizate organele în drept trebuie să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare iar între infracţiunea ce ar putea fi constatată şi soluţia ce urmează a fi dată în procedura administrativă să existe o legătură cauzală, în sensul că dacă se constată existenţa infracţiunii vor fi înlăturate mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare în cadrul soluţionării contestaţiei, iar dacă nu se constată o asemenea infracţiune, mijloacele de probă vor fi valorificate ca atare.

Se mai arată că pentru a se verifica incidenţa dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 în soluţionarea contestaţiei reclamantei, raportarea trebuie făcută la cele reţinute în Raportul de inspecţie fiscală care este baza emiterii deciziilor de impunere.

În continuare sunt prezentate cele reţinute în raportul de inspecţie fiscală, concluzionându-se că nu rezultă infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă ci nereguli cu privire la ţinerea evidenţei contabile, cu privire la organizarea gestiunii şi cu privire la greşita apreciere a necesităţii unor cheltuieli.

 Reclamanta arată că organul fiscal nu a informat-o în legătură cu natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite şi nu prezintă elemente din care să se deducă care ar fi textul incriminator.

Acţiunea a fost legal timbrată.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a formulat întâmpinare (f. 156-162 vol. I dosar), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 319/2018.

Se menţionează că organele de inspecţie fiscală au efectuat o inspecţie fiscală la reclamantă care a cuprins perioada 01.11.2011-30.06.2017 şi a vizat impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

În baza adresei nr. 661/09.02.2017 a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 7 B. a fost întocmit Procesul-verbal nr. 207/27.06.2017 pentru stabilirea oportunităţii efectuării unei inspecţii fiscale. Întrucât reclamanta nu a pus la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală totalitatea documentelor necesare efectuării inspecţiei fiscale parţiale, echipa de inspecţie fiscală a întocmit Notificare cu termen de prezentare 25.08,2017 reprezentantului societăţii, dl. C., prin care se revine la solicitarea documentelor justificative necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. Deoarece până la finalizarea controlului nu a fost posibilă intrarea în posesia tuturor actelor şi documentelor din evidenţa financiar-contabilă, controlul s-a efectuat în baza actelor puse la dispoziţie de reprezentantul societăţii, de inspectorii antifraudă şi a informaţiilor din baza de date ANAF.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada 2011-2012 societatea a avut tranzacţii în principal cu societăţile afiliate D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. (achiziţii de servicii), iar începând cu anul 2013, societatea a început activitatea în domeniul comerţului cu articole medicale şi ortopedice, conform codului CAEN principal de activitate, având rol de distribuitor al produselor medicale (echipamente medicale şi consumabile), pe piaţa internă din România, respectiv unităţilor medicale.

Din analizarea documentelor prezentate la control, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu face dovada prestării efective a serviciilor achiziţionate, nerezultând tariful pentru fiecare serviciu, perioada în care acestea au fost prestate, în ce au constatat efectiv aceste servicii, societatea neprezentând documente justificative din care să rezulte aceste informaţii.

De asemenea, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu a prezentat niciun dispozitiv de stocare (DVD, CD), fax, email sau documente printate care, potrivit contractelor încheiate cu furnizorii, constituiau modul de prezentare al serviciilor achiziţionate.

Totodată, organele de inspecţie fiscală au constatat că investiţiile realitate de reclamantă au fost efectuate asupra unui imobil aflat în proprietatea altor persoane fizice (persoane afiliate).

Având în vedere că organele antifraudă fiscală din cadrul DRAF 7 B. au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov Sesizarea penală nr. xxx/20.03.2017 pentru continuarea cercetărilor şi încadrarea faptelor prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare împreună cu Procesul-verbal nr. 10457/16.01.2017, iar Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice H. a avut la bază aspectele cuprinse în Procesul-verbal nr. 10457/16.01,2017, organele de inspecţie fiscală au înaintat Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, care are aceleaşi constatări ca şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 328/31.10.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-XX 402/31.10.2017, către aceeaşi unitate de Parchet, în conformitate cu prevederile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În continuare se face referire la prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, menţionându-se că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 328/31.10.2017 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. F-XX 402/31.10.2017 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependenţă constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că, în speţă, se pune problema înregistrării de documente care au la bază operaţiuni fictive, cu scopul creării de avantaje fiscale, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 2.601.579 Iei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană, care este parte a ordinii de drept interne a fiecărui stat membru al Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiţie a statuat în mod repetat că pentru a putea stabili existenţa dreptului de deducere în temeiul unor livrări de bunuri sau servicii, este necesar să se verifice dacă acestea au fost efectiv realizate şi dacă bunurile sau serviciile în cauză au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile.

Se mai arată că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţionarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente, administrativă şi penală cu privire la aceleaşi fapte, ce are drept consecinţă emiterea unor hotărâri contradictorii (a se vedea Cauza Lungu şi alţii împotriva României, în care CEDO a statuat că instanţele naţionale au încălcat principiul securităţii raporturilor juridice).

Pârâta a mai făcut referire la considerentele ICCJ exprimate prin Decizia nr. 3730/2017, pronunţată în dosar nr. 4119/2/2015 şi la Decizia nr. 401/2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, se solicită aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) Cod de procedură civilă în sensul diminuării onorariilor solicitate de aceasta raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă în dosar.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Cod de procedură civilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse de părţi la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine următoarele:

Curtea constată că prin Decizia nr. 319/25.06.2018 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. F-XX 402/31.10.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice H., a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 49160/12.01.2018 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr.368681/17.01.2018. Prin aceeaşi decizie s-a dispus ca soluţionarea contestaţiei să fie reluată la data la care motivul care a determinat suspendarea a încetat, în condiţiile legii.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că urmare a inspecţiei fiscale desfăşurată la reclamantă, „din analizarea documentelor prezentate la control, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu face dovada prestării efective a serviciilor achiziţionate, nerezultând tariful pentru fiecare serviciu, perioada în care acestea au fost prestate, în ce au constat efectiv aceste servicii, societatea neprezentând documente justificative din care să rezulte aceste informaţii.

De asemenea, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu a prezentat niciun dispozitiv de stocare (DVD, CD), fax, email sau documente printate care, potrivit contractelor încheiate cu furnizorii, constituiau modul de prezentare al serviciilor achiziţionate.

Totodată, organele de inspecţie fiscală au constatat că investiţiile realizate de reclamantă au fost efectuate asupra unui imobil aflat în proprietatea altor persoane fizice (persoane afiliate).

Având în vedere că organele antifraudă fiscală din cadrul DRAF 7 B. au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov Sesizarea penală nr. xxx/20.03.2017 pentru continuarea cercetărilor şi încadrarea faptelor prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare împreună cu Procesul-verbal nr. 10457/16.01.2017, iar Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice H. a avut la bază aspectele cuprinse în Procesul-verbal nr. 10457/16.01.2017, organele de inspecţie fiscală au înaintat Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, care are aceleaşi constatări ca şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 328/31.10.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-XX 402/31.10.2017, către aceeaşi unitate de Parchet, în conformitate cu prevederile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”.

Raportat la prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 organul fiscal a apreciat că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 328/31.10.2017 în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. F-XX 402/31.10.2017 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

În drept, instanţa reţine că potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Prin urmare, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca organul de soluţionare competent să poată suspenda, în temeiul textului normativ evocat, soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului administrativ-fiscal sunt următoarele:

- organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni;

- infracţiunea cu privire la care au fost sesizate organele de cercetare penală să fi fost pretins săvârşită în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- eventuala constatare a săvârşirii infracţiunii ce face obiectul sesizării să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Condiţiile enumerate mai sus trebuie îndeplinite cumulativ.

În ce priveşte îndeplinirea în cauză a primei condiţii, instanţa reţine că în cuprinsul deciziei atacate se invocă drept temei de fapt al suspendării soluţionării contestaţiei faptul că organele antifraudă fiscală din cadrul DRAF 7 B. au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov Sesizarea penală nr. xxx/20.03.2017 pentru continuarea cercetărilor şi încadrarea faptelor prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare împreună cu Procesul-verbal nr. 10457/16.01.2017, iar Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice H. care a avut la bază aspectele cuprinse în Procesul-verbal nr. 10457/16.01.2017, care are aceleaşi constatări ca şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 328/31.10.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-XX 402/31.10.2017, a fost înaintat către aceeaşi unitate de Parchet respectiv către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov făcând obiectul dosarului penal nr. xxx/9/2017.

Potrivit dispoziţiilor art.132 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, actul prin care organul de inspecţie fiscală sesizează organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni este procesul-verbal întocmit de organul de inspecţie fiscală şi semnat de acesta şi de către contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului/plătitorului.

De asemenea, din economia dispoziţiilor art. 150 şi art. 349 din Codul de procedură fiscală rezultă că actele de sesizare de către organele fiscale a organelor competente cu privire la existenţa indiciilor de săvârşire a unor infracţiuni sunt procesele-verbale sau actele de control.

Se constată că Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice H., a fost transmis unităţii de parchet pentru a fi avut în vedere la soluţionarea unui dosar penal deja existent, format ca urmare a sesizării penale nr. xxx/20.03.2017

Pe de altă parte, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva unei decizii de impunere nu se impune în orice situaţie în care organul fiscal sau chiar o instanţă de judecată este învestită cu analiza unor creanţe fiscale care fac şi obiectul unei acţiuni penale. Suspendarea este facultativă şi nu obligatorie, iar organul fiscal trebuie să aprecieze asupra necesităţii luării unei astfel de măsuri. Suspendarea nu intervine de drept, ci doar în anumite condiţii expres stabilite de legiuitor, pe care tot organul fiscal trebuie să le analizeze raportat la datele concrete ale speţei.

Analizând motivele care au determinat organul fiscal să procedeze la suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei, curtea de apel constată că acestea nu sunt fondate. O simplă sesizare penală cu privire la posibila existenţă a comiterii unor infracţiuni nu justifică prin ea însăşi suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

În speţă, sesizarea penală nu arată în concret care ar fi infracţiunea cu privire la care se sesizează organul penal.

 Pe de altă parte, textul art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală restrânge sfera infracţiunilor ce pot determina suspendarea soluţionării contestaţiei la infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare. În niciuna dintre sesizările penale anterior menţionate nu sunt identificate infracţiunile în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare cu privire la care s-au descoperit indicii în cadrul controlului fiscal.

Nici în considerentele deciziei contestate nu se face referire la vreun mijloc de probă care să fie contestat de organul fiscal şi care să fie solicitat a fi înlăturat ca urmare a constatării săvârşirii vreunei infracţiuni.

În Procesul-verbal nr. 352/20.10.2017, încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice H. se reţine că în cadrul capitolului „impozit pe profit” este analizată activitatea reclamantei din punct de vedere al situaţiei privind modul de calcul al impozitului pe profit, pe anii 2011-2016, şi prin raportare la tranzacţiile reclamantei cu G., I. S.R.L., E. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L..

Astfel, se reţine că pentru anul 2011 s-a stabilit că sunt cheltuieli nedeductibile cele cu reclama şi consultanţa achiziţionate de la G., în sumă de 470.178 lei, ceea ce a dus la recalcularea impozitului pe profit la suma de 72.991 lei. Pentru a considera nedeductibile achiziţiile menţionate, organul fiscal a reţinut că din documentele prezentate de reclamantă nu rezultă că au fost serviciile efectiv prestate, tariful pentru fiecare serviciu, perioada prestării serviciilor. Pentru anul 2012 s-a stabilit că sunt cheltuieli nedeductibile cele cu achiziţii hoteliere, în sumă de 1189 lei şi s-au stabilit venituri suplimentare de 287.000 lei aferente unui ecograf care a fost scăzut din gestiune fără să existe venituri sau documente pentru descărcarea de gestiune. Pentru anul 2013, echipa fiscală a considerat cheltuieli nedeductibile în sumă de 621.141 lei, din care 272.256 lei cheltuieli cu reclama şi consultanţa achiziţionate de la G., 43.716 lei cheltuieli cu achiziţia materialelor de construcţie, 6598 lei cheltuieli cu achiziţii hoteliere şi 245.231 lei, respectiv 43.340 lei cheltuieli cu achiziţia de la E. S.R.L.; de asemenea, s-a stabilit un venit suplimentar dedus din existenţa unor facturi neînregistrate dar estimate de organul fiscal şi din existenţa unor facturi neînregistrate dar socotite ca atare de către organul fiscal. Impozitul pe profit recalculat a fost de 172.269 lei. Pentru anul 2014, inspectorii fiscali au calificat ca nedeductibile cheltuielile de 202.475 lei reprezentând plăţi făcute de către G., 41.441 lei reprezentând achiziţia de materiale de construcţii, 403 lei cheltuieli de cazare şi 3000 lei achiziţii hoteliere. S-a stabilit un impozit pe profit de 91.962 lei. Pentru anul 2015, au fost considerate cheltuieli nedeductibile cele cu achiziţii de reclamă şi consultanţă de la G. (469.019 lei), cele cu achiziţii de materiale de construcţie (133.276 lei) cheltuieli de cazare de 109.716 lei, cheltuieli de achiziţii hoteliere de 8.358 lei şi achiziţiile de la J. S.R.L. (20.000 lei). De asemenea, s-a stabilit un venit suplimentar de 25.240 lei nefacturat, şi de 627.240 lei din menţiunea stării de fapt fiscale. Pentru anul 2016, au fost considerate nedeductibile cheltuielile cu achiziţiile de servicii de la I. (189.438 lei), cele cu achiziţii de materiale de construcţii (13.325 lei), achiziţii hoteliere (6303 lei), achiziţii de la L. (103.300 lei), achiziţii de la M. (97.500 lei) ; s-a stabilit un venit suplimentar neînregistrat de 45.788 lei, venituri estimate de 710.144 lei şi venituri neînregistrate de la K. S.R.L. de 571.911 lei. Impozitul pe profit recalculat a fost de 287.106 lei.

Se constată că situaţia fiscală a reclamantei astfel cum a fost descrisă în actele de control este clară, organul de control apreciind ca nedeductibile unele cheltuieli fie pentru că nu au fost prezentate probe că achiziţia era necesară şi activitatea a fost efectiv prestată, fie pentru faptul că respectivele cheltuieli nu au fost făcute în scopul desfăşurării activităţii şi realizării de venituri impozabile, fie pentru că nu au fost prezentate documente din care să rezulte că bunurile achiziţionate au intrat în gestiune şi pentru că nu s-a descris modalitatea cum aceste bunuri au ieşit din gestiune, fie pentru că unele facturi incomplete au fost apreciate ca neputând documente justificative, fie pentru lipsa de documente justificative ale ieşirii din gestiune. Totodată organul de inspecţie fiscală a procedat la neînregistrarea profitului impozabil alegând metoda marjei nete pentru estimarea bazei de impunere în situaţia facturilor anulate pentru că nu au fost găsite toate 3 exemplarele, în situaţia facturilor emise şi neînregistrate, în situaţia facturilor neprezentate şi negăsite în lista numerelor de facturi neînregistrate.

Prin urmare, faţă de cele reţinute în procesul-verbal de control şi în decizia de impunere, instanţa apreciază că nu există motive care să justifice suspendarea soluţionării contestaţiei, condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală nefiind îndeplinite.

 Curtea de apel reţine, totodată, că dispoziţiile art. 28 Cod procedură penală, nu instituie obligativitatea cercetării unei fapte întâi sub aspect penal, ci reglementează doar o prioritate în cazul în care instanţa penală s-a pronunţat deja. De altfel, potrivit alineatului 2, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 56/2013, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă.

Astfel, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, curtea de apel reţine că organul fiscal trebuie să motiveze şi să justifice existenţa unei interdependenţe între posibilul caracter penal al faptelor cercetate şi stabilirea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor. O simplă sesizare a organelor de urmărire penală pentru o eventuală infracţiune nu îndeplineşte exigenţele legiuitorului sub acest aspect.

Neîndeplinirea acestor condiţii atrage nelegalitatea suspendării de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a soluţionării contestaţiei reclamantei.

Prin urmare, instanţa apreciază că acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este fondată şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, combinat cu art.18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o va admite.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 de lei, cheltuieli de judecată respectiv taxă de timbru.

Domenii speta

Spete similare