Nelegalitate decizie de încetare a raporturilor de serviciu

Potrivit art. 535 din Codul administrativ, „Actele administrative întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 528 - 533 sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” Dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu contestată în cauză nu cuprinde termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă, așa cum prevede în mod obligatoriu art. 533 lit. f din Codul administrativ. Prin urmare, nulitatea invocată de reclamant este o nulitate absolută, expresă, intrinsecă și condiționată de existența unei vătămări care este prezumată. Lipsa acestei condiții intrinseci a actului administrativ nu a produs nicio vătămare destinatarului actului și prin urmare, nu poate conduce la nulitatea actului întrucât reclamantul a formulat în termenul legal contestație administrativă şi contestație judiciară împotriva deciziei de încetare a raporturilor de muncă.

Decizia nr. 409 din data de 15.04.2022 a Curţii de Apel Galați

I. Prin sentința civilă nr. 465/21.10.2021, Tribunalul Vrancea a admis cererea formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâții U.A.T. ... și Primarul municipiului ..., având ca obiect anulare act administrativ și obligația de a face. A anulat Dispoziția nr. 189/9.02.2021 din 4.02.2020 emisă de Primăria municipiului .../..., a dispus repunerea părților în situația anterioară și a obligat UAT municipiul ... prin Primarul municipiului ... la plata drepturilor salariale restante începând cu 10.02.2021 și până la reintegrarea reclamantului. A obligat pârâta UAT municipiul ... prin Primarul municipiului ......... la 1500 lei cheltuieli de judecată-onorariu de avocat către reclamant.

În motivarea sentinței, Tribunalul ... a reținut următoarele: „Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2021 reclamantul ... în contradictoriu cu UAT ....... și Primarul municipiului ... jud. ... a solicitat anularea Dispoziției nr. 190/09.02.2021 și obligarea la plata drepturilor restante cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că a deținut funcția de inspector clasa I grad profesional superior, în cadrul Serviciului Impozite și Taxe Locale Persoane Juridice al Direcției Economice a aparatului de specialitate al Primarului municipiului ...

Reclamantul a arătat că a solicitat menținerea în funcție pe o perioadă de 3 ani și după îndeplinirea condițiilor cumulative de vârstă standard și a stagiului minim de pensionare, iar prin Dispoziția nr. 260/04.02.2020 s-a dispus menținerea în funcție începând cu 10.02.2020 potrivit OUG 57/2019, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 2 ani, iar prin art. 3 s-a stipulat că prelungirea se va face anual pe baza solicitării funcționarului public.

Ulterior, prin cererea 622/14.01.2021 a solicitat prelungirea menținerii în funcție, însă prin Dispoziția nr. 189/09.02.2021 a Primarului municipiului ... s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu începând cu data de 10.02.2021, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare.

Deși a contestat această dispoziție cu adresa nr. 3496/19.03.2021, a fost respinsă contestația cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art. 517 al. 2 din Codul Administrativ.

În legătură cu nelegalitatea și netemeinicia Dispoziției contestate nr. 189/09.02.2021 s-a arătat că potrivit art. 533 al. 1 lit. f din O.U.G. nr.  57/2019 actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu trebuie să cuprindă printre altele termenul în care poate fi atacat actul administrativ atacat și instanța competentă, iar potrivit art. 535 din OUG 57/2019 actele administrative întocmite cu nerespectarea disp. art. 528-533 sunt nule de drept.

S-a arătat că potrivit art. 517 al. 2 din O.U.G. nr. 57/2019 funcționarul public poate fi menținut în funcție maxim pentru o perioadă de 3 ani cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu.

Prin Dispoziția nr. 260/04.02.2020 s-a aprobat această cerere pe o perioadă de 3 ani de zile cu posibilitatea prelungirii anuale pe baza cererii funcționarului public astfel încât acordul anual al Primarului municipiului ... nu mai era necesar fiind acordat anterior.

Prin urmare, s-a solicitat anularea dispoziției de respingere a contestației respectiv a Dispoziției nr. 189/09.02.2021 cu obligarea la reintegrare în funcția deținută anterior și la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 10.02.2021 și până la reintegrarea efectivă.

Prin întâmpinare, s-a arătat că prezenta contestație este neîntemeiată deoarece au fost respectate disp. art. 517 al. 2 din O.U.G. nr. 57/2019, iar în ceea ce privește neîndeplinirea condiției de a se preciza termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă s-a arătat Dispoziția nr. 189/09.02.2021 este constatatoare privind încetarea de drept a raportului de serviciu în temeiul disp. art. 517 al. 1 lit. d din O.U.G. nr. 57/2019 și nu constitutive de drepturi pentru a putea fi atacată.

În analiza cererii de față, instanța notează că prin Dispoziția nr. 260/04.02.2020 a Primarului municipiului ... s-a aprobat începând cu 10.02.2020 menținerea în funcția publică deținută de ..., inspector clasa I grad profesional superior în cadrul Direcției Economice-Servicii Taxe și Impozite Locale persoane juridice a aparatului de specialitate a Primarului municipiului ... peste vârsta de pensionare pentru o perioadă de 1 an cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani.

Prin Dispoziția nr. 189/09.02.2021, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu a reclamantului începând cu data de 10.02.2021 motivat de respingerea cererii de prelungire a raporturilor de serviciu formulată de reclamant, după perioada de 1 an dispusă prin Dispoziția nr. 260/04.02.2020.

Instanța constată că Dispoziția 260/04.02l2020 nu a fost contestată sub aspectul prelungirii duratei de continuare a raporturilor de serviciu pe o perioadă de 1 an astfel încât, legalitatea acestei dispoziții nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei contestații.

În ceea ce privește condițiile formale de legalitate a Dispoziției nr. 189/09.02.2021 instanța constată că potrivit art. 533 lit. f O.U.G. nr. 57/2019, actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu trebuie să cuprindă termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă.

Potrivit art. 535 din același act normativ, actele administrative întocmite cu nerespectarea disp. art. 528-533 sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ în condițiile legii.

Constatăm că Dispoziția nr. 189/09.02.2021 nu cuprinde nici o mențiune cu referire la termenul în care poate fi contestată și nici instanța de contencios administrativ competentă motiv pentru care instanța urmează să anuleze Dispoziția nr. 189/09.02.2021 ca nefiind legală.

Apărarea formulată prin întâmpinare potrivit căruia dispoziția nr. 189/2021 nu este constitutivă de drepturi și nu era obligatorie să se precizeze în conținutul său termenul și instanța competentă unde poate fi contestată contravine cu textul de lege care instituie o obligație imperativă sub sancțiunea nulității de drept fără o altă apreciere sau analiză a instanței.

Prin urmare în raport de argumentele expuse vom admite cererea, vom anula dispoziția 189/09.02.2021 și vom dispune reintegrarea reclamantului în funcția anterioară și obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești aferente, începând cu data de 10.02.2021 și până la reintegrare.

În temeiul disp. art. 453 Cod procedură civilă vom obliga pârâta U.A.T. municipiul ... prin Primarul municipiului ... la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.”

II. Împotriva sentinței civile nr. 465/21.10.2021 pronunțată de Tribunalul ... a formulat recurs U.A.T. municipiul ..., considerând că sentința este netemeinică și nelegală.

A arătat că reclamantul a solicitat prin cererea nr. 13359/18.11.2019 prelungirea raportului de serviciu și, în considerarea dispozițiilor legale, deși cererea acestuia se referă la perioada de maxim 3 ani permisă, a fost emisă dispoziția primarului municipiului ... nr. 260/04.02.2020, pentru menținerea acestuia în funcția deținută pentru o perioadă de un an, respectiv până la data de 09.02.2021, inclusiv.

A motivat că prelungirea cu un an a raportului de serviciu semnifică din punct de vedere juridic în mod neîndoielnic prorogarea datei la care intervine încetarea de drept a raportului de serviciu și implicit deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

A invocat dispozițiile art. 517 alin. (l) lit. d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 arătând că prelungirea raportului de serviciu se poate face anual, în condițiile în care, în mod excepțional, ordonatorul principal de credite dispune prelungirea raportului de serviciu, coroborat cu prevederile art. 3 din Dispoziția nr. 260/04.02.2020 referitoare la prelungirea anuală.

A subliniat că ulterior prelungirii raportului de serviciu au existat suspiciuni că reclamantul ar fi depus cerere de pensionare și ar fi primit și Decizia de pensionare, motiv pentru care s-au făcut demersurile necesare, iar Casa de Pensii ... a comunicat prin adresa nr. 30943/28.12.2020 că ... beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în baza prevederilor Legii nr. 263/2010 prin Decizia nr. 178464/06.02.2020, începând cu data de 10.02.2020.

A arătat că solicitarea reclamantului din 14.01.2021, prin care comunica opțiunea sa pentru prelungirea relațiilor de serviciu nu a fost aprobată și, prin urmare, a fost emisă Dispoziția nr. 189 din 9 februarie 2021 prin care se constată încetarea de drept a raportului de serviciu în urma îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, începând cu data de 10 februarie 2021.

A motivat că primarul municipiului ... a considerat că nu mai sunt îndeplinite prevederile art. 517 alin. (2) referitoare la un caz excepțional, ținând cont că reclamantul a beneficiat de 1 an de prelungire a raportului de serviciu, completat de faptul că acesta a solicitat pensionarea și i-a fost deschis acest drept începând cu 10.02.2020.

A considerat că motivarea primei instanțe conform căreia urmează a fi anulată Dispoziția nr. 189 din 9 februarie 2021 întrucât nu cuprinde nici o mențiune cu referire la termenul în care poate fi contestată și nici instanța de contencios administrativ competentă nu poate fi primită, întrucât prin Dispoziția în cauză s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu.

A arătat că, deși are ca efect încetarea raportului de serviciu, Dispoziția nu poate fi asimilată uneia de concediere, neexistând o inițiativă a angajatorului și o posibilitate de apreciere a acesteia cu privire la emiterea dispoziției, acesta fiind obligat să dea efect dispozițiilor legale, cu mențiunea că, potrivit legii, raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare, chiar și în lipsa unei astfel dispoziții a angajatorului și chiar în lipsa emiterii deciziei de către casa teritoriala de pensii.

A concluzionat că Dispoziția are o natură pur formală, nu poate fi cenzurată pe fondul ei de către instanță decât prin raportare la elemente extrinseci (respectiv îndeplinirea condițiilor legale pentru pensionare, situație dovedită în speță prin emiterea Deciziei nr. 178464 de către Casa teritorială de Pensii ...) și nu este obligatorie inserarea elementelor prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 533 lit. f din O.U.G. nr. 57/2019, nefiind vorba de aplicarea unei sancțiuni disciplinare, concediere sau de acordare a unor drepturi de natură salarială.

În ceea ce privește aprobarea de către angajator a continuării activității după pensionare, a menționat că acordul dat pe cererea nr. 13359/18.11.2019 nu obligă în niciun fel angajatorul să procedeze contrar dispozițiilor legale, nefiind vorba de o aprobare propriu-zisă, ci de principiu, având în vedere că la data respectivă nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de pensionare, iar Dispoziția nr. 260/4.02,2020 a fost emisă legal, angajatorul neavând cunoștință la acea dată de depunerea dosarului de pensionare.

În drept a invocat dispozițiile art. 517 alin. (l) lit. d) și alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 483 alin. (3) și art. 488 din Codul de procedură civilă.

III. Intimatul nu au formulat întâmpinare, însă a formulat concluzii scrise prin care a susținut că recursul este lovit de nulitate nefiind motivat în drept conform art. 488 C.proc.civ., deși recurenta invocă la modul general dispozițiile art. 488 C.proc.civ., în mod concret nu se arată care este motivul de nelegalitate.

Cu privire la recurs a susținut că acesta este nefondat întrucât este funcționar public, iar potrivit art. 533 lit. f din O.U.G. nr. 57/2019 actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu trebuie să cuprindă printre alte elemente termenul în care poate fi contestat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă.

A invocat dispozițiile art. 535 din O.U.G. nr. 57/2019, arătând că actele administrative întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 528-533 sunt nule de drept, și a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut lipsa acestor elemente, lipsă care este sancționată cu nulitatea absolută, aceste cerințe având un caracter imperativ, iar nu formal, deoarece vizează respectarea dreptului la apărare al persoanei care se consideră vătămată prin actul administrativ atacat.

IV. Examinând recursul formulat prin prisma criticilor de nulitate invocate de recurenta-pârâtă, Curtea constată faptul că, deși nu a fost indicat expres temeiul de drept a cererii de recurs, totuși prin motivele de recurs, recurenta și-a exprimat nemulțumirea în sensul că instanța de fond este netemeinică și nelegală.

Apreciind că motivele de casare exprimate în cererea de recurs pot fi circumscrise dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, raportat la obiectul cauzei, instanța va respinge excepția nulității recursului ca neîntemeiată.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate care se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat avându-se în vedere următoarele:

Potrivit art. 535 din Codul administrativ, „Actele administrative întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 528 - 533 sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”

Codul administrativ nu definește noțiunea „nule de drept” aplicabilă actelor administrative, însă, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată în baza legii și în lipsa uzanțelor, ea va trebui judecată în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare și în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.

Cazurile de nulitate sunt prevăzute de art. 175 și art. 176 C.proc.civ., texte care realizează, în același timp, clasificarea nulităților în nulități condiționate și nulități necondiționate de existența unei vătămări.

Potrivit art. 175 alin. (1) C.proc.civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar alin. (2) prevede că, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 175 C.proc.civ. cu cele ale art. 176 C.proc.civ. rezultă că cele dintâi constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.

Articolul 175 C.proc.civ. stabilește că nulitatea actului de procedură intervine dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiții:

a) să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinței legale;

b) actul de procedură să fi produs părții o vătămare;

c) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea (desființarea) actului.

Cât privește prima condiție, pentru stabilirea înțelesului noțiunii de „nerespectare a cerinței legale” trebuie avute în vedere atât prevederile art. 175 C.proc.civ., cât și cele ale art. 176 C.proc.civ., precum și faptul că raportul dintre cele două norme legale este acela de normă generală - normă specială. Așa fiind, rezultă că sintagma tehnico-juridică „nerespectarea cerinței legale” vizează împrejurarea că actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea oricăror cerințe legale, mai puțin cele extrinseci pentru care intervine nulitatea necondiționată de existența unei vătămări.

Așadar, nulitatea condiționată intervine pentru nerespectarea condițiilor proprii actului juridic, privitoare la forma sau conținutul lui, dar și a condițiilor extrinseci, în cazurile în care legea prevede astfel.

În ceea ce privește constatarea existenței vătămării, aceasta este lăsată la aprecierea instanței, care o poate deduce din împrejurările cauzei și din finalitatea formei procedurale nerespectate.

În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea se prezumă, însă, atunci când încălcarea formei procedurale nu a adus nicio vătămare părții, actul nu este lovit de nulitate.

Articolul 176 C.proc.civ. prevede că nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: capacitatea procesuală; reprezentarea procesuală; competența instanței; compunerea sau constituirea instanței; publicitatea ședinței de judecată; alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Prin urmare, din natura cerințelor legale enumerate de dispozițiile art. 176 C.proc.civ. rezultă că nulitatea necondiționată intervine pentru nerespectare condițiilor extrinseci actului de procedură.

Nu trebuie confundată clasificarea nulităților în funcție de natura interesului ocrotit (nulități absolute și nulități relative) cu cazurile de nulitate condiționate/necondiționate de existența unei vătămări.

În cauză, nulitatea Dispoziției nr. 189/09.02.2021, invocată de reclamant, rezultă din aceea că dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu nu cuprinde termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă, așa cum prevede în mod obligatoriu art. 533 lit. f din Codul administrativ.

Prin urmare, nulitatea invocată de reclamant este o nulitate absolută, expresă, intrinsecă și condiționată de existența unei vătămări care este prezumată.

Dispoziția nr. 189/09.02.2021 emisă de Primarul municipiului ... nu cuprinde termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă, așa cum prevede în mod obligatoriu art. 533 lit. f din Codul administrativ, însă lipsa acestei condiții intrinseci a actului administrativ nu a produs nicio vătămare destinatarului actului și prin urmare nu poate conduce la nulitatea actului.

Reclamantul a formulat în termenul legal contestație împotriva Dispoziției nr. 189/09.02.2021 și i s-a comunicat răspuns prin adresa nr. 3496/19.03.2021, iar ulterior la data de 30.03.2021 a solicitat instanței de contencios administrativ competente anularea Dispoziției nr. 189/09.02.2021.

În concluzie, având în vedere faptul că lipsa mențiunii cu referire la termenul în care poate fi contestată decizia și instanța de contencios administrativ competentă nu a produs nici o vătămare reclamantului, actul administrativ nu este lovit de nulitate așa cum a apreciat instanța de fond care trebuia să facă o analiză riguroasă a condițiilor nulității actului administrativ.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 465/21.10.2021 și în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare