Cerere de suspendare a executării unui act administrativ. Motive care necesită o evaluare complexă şi coroborată a probelor care vizează fondul cauzei, excedând astfel cadrului procesual restrâns născut prin introducerea cererii de suspendare a executării

Cerere de suspendare a executării unui act administrativ. Motive care necesită o evaluare complexă şi coroborată a probelor care vizează fondul cauzei, excedând astfel cadrului procesual restrâns născut prin introducerea cererii de suspendare a executării actului de constatare a neregulii şi stabilire a creanţei bugetare.

(Notă: Hotărârea este definitivă. Prin decizia nr. 1526/20 martie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 24/F/6 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca devenit lipsit interes.)

- art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Potrivit definiţiei legale a cazului bine justificat, conţinută în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reţine existenţa acestei condiţii trebuie dovedite împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută, aşadar, dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În consecinţă, nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu, serios după cum prevede legea, asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată.

În acelaşi timp, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Reclamanta invocă în susţinerea îndeplinirii cerinţei cazului bine justificat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniuni Europene (cauza Slancheva) pentru a se considera că au fost create în mod artificial condiţii necesare obţinerii finanţării.

Curtea constată că prin Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, a fost dată o interpretare dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 - de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală – Curtea apreciind că acest text trebuie interpretat în sensul că cerinţele de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv (în sensul că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă) şi a unui element subiectiv (respectiv că prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate).

De asemenea, prin aceeaşi hotărâre Curtea de Justiţie a statuat că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Curtea apreciază că atât stabilirea întrunirii sau nu a celor două elemente, obiectiv şi subiectiv, necesare pentru a se considera că au fost sau, din contră, nu au fost create condiţii artificiale în scopul obţinerii de avantaje financiare necuvenite, precum şi analizarea tuturor elementelor obiective din speţă necesită o evaluare complexă şi coroborată a probelor care vizează fondul cauzei, astfel că un astfel de demers excede cadrului procesual restrâns născut prin introducerea cererii de suspendare a executării actului de constatare a neregulii şi stabilire a creanţei bugetare.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov-secţia de contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar nr. xxx/64/2017, reclamanta A. S.R.L. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale (AFIR) suspendarea executării Procesului-verbal nr. 22618/16.08.2017 întocmit de Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, cu privire la existenţa unui caz bine justificat, reclamanta arată că acesta constă, în primul rând, în aceea că, deşi în actul contestat se face referire de către pârâtă la mai multe împrejurări, toate elementele care ţin de conduita reclamantei sunt permise de lege, neregăsindu-se menţiunea încălcării vreunei norme legale. În al doilea rând, reclamanta susţine că existenţa cazului vine justificat se întemeiază şi pe argumentul potrivit căruia concluziile privind neregula imputată vin ca nişte suspiciuni ale pârâtei, şi nu sunt fapte dovedite. În al treilea rând, reclamanta susţine că nu s-a arătat şi nici măcar nu s-a afirmat care ar fi avantajele nejustificate pe care le-ar fi urmărit societatea C. de pe urma finanţării sau că finanţarea ar fi fost deturnată de la scopul său iniţial.

Reclamanta mai susţine că legislaţia specifică în domeniul acordării fondurilor europene, respectiv legislaţia comună europeană şi naţională nu interzic: folosirea aceluiaşi imobil sau terenuri care poartă acelaşi număr administrativ (nedespărţit de un gard) în scop de sediu pentru două sau mai multe societăţi comerciale; încheierea unor contracte de superficie între două societăţi; împrumutarea unei sume de bani de la reprezentantul legal al unei societăţi şi restituirea acestei sume de bani; folosirea utilităţilor în comun, mai ales în situaţia în care nu există o altă variantă; legături financiare sau tranzacţii legale între două societăţi, în urma cărora se plătesc contribuţii şi taxe la bugetul statului; cumularea calităţi de angajat într-o societate cu calitatea de asociat unic într-o altă societate; înregistrarea unor cheltuieli cu întreţinerea animalelor chiar şi în lipsa unor încasări din activitatea care implică folosirea acestora.

Mai arată reclamanta că ceea ce, într-adevăr, ar putea să fundamenteze reţinerea unei astfel de nereguli ar fi ca organul competent să arate, dincolo de aceste elemente obiective – care se regăsesc la majoritatea societăţilor de pe teritoriul României care au sedii vecine – care sunt dovezile că sumele acordate în cadrul acestei finanţări nu ar fi fost folosite în scopul obiectivelor Uniunii sau că ar fi fost deturnat acest scop în favoarea unei alte societăţi care să fi înregistrat un avantaj nejustificat de pe urma acestora. În acest sens, reclamanta susţine că jurisprudenţa europeană în materie prevede în mod specific acest lucru în cauza Slancheva, prin care sunt interpretate cu titlu obligatoriu prevederile în ceea ce priveşte crearea în mod artificial a condiţiilor necesare obţinerii finanţării şi chiar dacă cererea de suspendare nu oferă cadrul în care instanţa să analizeze îndeplinirea celor două elemente, cel obiectiv şi cel subiectiv, aspectele vădite pot fi observate şi fără a fi analizate. Astfel, reclamanta arată că instanţa poate constata din simpla lecturare a Procesului-verbal faptul că proiectul a fost realizat în proporţie de 100% din sumele acordate cu titlu de finanţare, care au fost avansate de reclamantă, scop în care a contractat un credit bancar, realizarea proiectului fiind în mod legal făcută, respectându-se destinaţia materialelor, organizându-se licitaţii pentru procurarea bunurilor, iar ceea ce a rezultat din lucrările de construcţii nu ar putea fi folosit decât exclusiv în scopuri de agrement turistic.

Reclamanta susţine că toate elementele descoperite ca nereguli au fost la dispoziţia pârâtei încă dinainte de a efectua prima plată, nu s-a ascuns nicio operaţiune între cele două societăţi, astfel că aceleaşi elemente probatori au fundamentat atât decizia extrem de importantă de acordare a fondurilor europene, cât şi retragerea acestora.

În ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente prin suspendarea actului administrativ, reclamanta arată că şi această condiţie este îndeplinită în cauză, prejudiciul material viitor şi previzibil fiind probat în cauză de documentele financiar-contabile din care reiese situaţia financiară a societăţii, iar caracterul iminent rezultă din faptul că deja a fost trimisă o somaţie către societate, AFIR solicitând ANAF să păşească la executarea sumelor. Nu în ultimul rând, reclamanta mai susţine că o executare a actului ar şterge orice şansă ca proiectul să mai funcţioneze şi să aibă posibilitatea atingerii obiectivelor măsurii accesate.

Referitor la condiţia plăţi unei cauţiuni, reclamanta solicită fixarea cuantumului acesteia către minimul prevăzut de lege.

În drept, reclamanta invocă aplicabilitatea prevederilor art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 194 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Cererea a fost timbrată cu 50 de lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei depuse la dosar (f. 75).

Pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare (f. 89-102), prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, susţinând, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ, care este o situaţie de excepţie de la principiul executării din oficiu a acestor acte.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar (f. 116-118), reclamanta reia argumentele prezentate în cererea introductivă.

Obligaţia de consemnare a cauţiunii a fost îndeplinită de reclamantă (f. 158 dosar).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la dosar de către părţi.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Procesul-verbal nr. 22618/16.08.2017 întocmit de Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale (f. 9-23 dosar) s-a constatat săvârşirea de către reclamantă, în calitate de beneficiar al proiectului finanţat din fonduri europene ”Înfiinţare centru de agrement localitatea B., comuna B., judeţul D.”, a unei nereguli, constând în crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii unor avantaje nejustificate a sprijinului financiar nerambursabil. În consecinţă, stabilindu-se prin urmare în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 850.987,33 lei.

Împotriva Procesului-verbal nr. 22618/16.08.2017, reclamanta a formulat contestaţie (f. 24-28 dosar), iar ulterior a introdus cererea de suspendare a executării acestui act administrativ menţionate. 

În drept, suspendarea executării actului administrativ fiscal se poate dispune, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond, dacă cererea este formulată după sesizarea autorităţii publice care a emis actul şi dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, care trebuie dovedite de reclamant: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. În plus, în materie fiscală, este necesară consemnarea unei cauţiuni de către reclamant.

În primul rând, instanţa constată că în speţă este întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceea de ca reclamanta să fi sesizat, anterior formulării cererii de suspendare, autoritatea publică ce a emis actul, cu o contestaţie. De asemenea, a fost consemnată de către reclamantă cauţiunea în cuantum de 20.000 de lei (f. 159 dosar).

În al doilea rând, verificând şi îndeplinirea celor două condiţii de fond impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la motivele invocate de reclamantă şi la probele administrate în cauză, instanţa apreciază că cererea acesteia este nefondată.

Potrivit definiţiei legale a cazului bine justificat, conţinută în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reţine existenţa acestei condiţii trebuie dovedite împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută, aşadar, dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În consecinţă, nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu, serios după cum prevede legea, asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată.

În acelaşi timp, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Reclamanta invocă în susţinerea îndeplinirii cerinţei cazului bine justificat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniuni Europene (cauza Slancheva) pentru a se considera că au fost create în mod artificial condiţii necesare obţinerii finanţării.

Curtea constată că prin Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, a fost dată o interpretare dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 - de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală – Curtea apreciind că acest text trebuie interpretat în sensul că cerinţele de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv (în sensul că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă) şi a unui element subiectiv (respectiv că prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate).

De asemenea, prin aceeaşi hotărâre Curtea de Justiţie a statuat că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Curtea apreciază că atât stabilirea întrunirii sau nu a celor două elemente, obiectiv şi subiectiv, necesare pentru a se considera că au fost sau, din contră, nu au fost create condiţii artificiale în scopul obţinerii de avantaje financiare necuvenite, precum şi analizarea tuturor elementelor obiective din speţă necesită o evaluare complexă şi coroborată a probelor care vizează fondul cauzei, astfel că un astfel de demers excede cadrului procesual restrâns născut prin introducerea cererii de suspendare a executării actului de constatare a neregulii şi stabilire a creanţei bugetare.

Aspectul că proiectul a fost realizat în proporţie de 100% din sumele acordate cu titlu de finanţare, invocat de reclamantă, nu are relevanţă în contextul soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ, având în vedere că acest aspect nu este contestat în cauză, pârâta, prin actul administrativ contestat, apreciind că au fost create condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării de către reclamantă şi că ar exista indicii din care reiese că adevăratul beneficiar al finanţării ar fi societatea C. S.R.L., care nu ar mai fi fost eligibilă pentru finanţare întrucât anterior a accesat şi primit finanţare din fonduri europene cu un alt proiect.

În consecinţă, întrucât lămurirea aspectelor invocate de reclamantă ca temeiuri ale îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat necesită o analiză complexă a fondului cauzei, susţinerile reclamantei neputând fi lămurite în cadrul procesual din prezenta cauză, într-o măsură care să ducă la o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, Curtea apreciază că nu este îndeplinită în cauză această condiţie.

În privinţa celei de-a doua condiţii, a prevenirii unei pagube iminente aşa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, instanţa constată că aceasta este legată indisolubil de condiţia cazului bine justificat, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus, astfel că nici condiţia pagubei iminente nu este întrunită. De altfel, chiar dacă această a doua condiţie ar fi îndeplinită, nu ar fi suficient pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate.

 Legea nu permite instanţei să judece numai pe simple prezumţii de producere iminentă a pagubei pentru reclamantă, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susţinerea cererii de suspendare, probe care, în cauză, lipsesc.

Instanţa are în vedere şi Recomandarea nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului, prejudiciu a cărui existenţă apreciază instanţa că trebuie legată indisolubil de existenţa unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ, ceea ce nu este cazul în speţă, astfel cum s-a reţinut mai sus.

Faţă de considerentele care preced, ţinând seama că suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actelor administrative, care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate, ce nu sunt întrunite în cauză, Curtea urmează a respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ emis de pârâtă şi contestat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare