Apel. Insolvență. Contestație hotărâre adunare creditori

Hotărâre 371 din 21.10.2021


LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Insolvență. Contestație hotărâre adunare creditori

- art. 453, art. 477 și art. 480 Cod procedură civilă

Administratorul judiciar provizoriu desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței are deschisă calea contestației împotriva hotărârii adunării creditorilor prin care se desemnează un alt practician în insolvență deoarece legiuitorul a limitat exercițiul dreptului de contestare doar împotriva hotărârii prin care este desemnat practicianul care formulează contestația.

Publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanțelor nu reprezintă o condiție pentru dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedură în sensul vizat de art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014, însă această publicitate este necesară pentru participarea creditorului la ședințele adunării creditorilor și pentru exercitarea efectivă a dreptului la vot. 

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 371 din 21 octombrie 2021

Prin Sentința nr. (...)/F/14.06.2021, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesuale active a practicianului în insolvență (X) SPRL ca neîntemeiată.

A admis contestația formulată de administratorul judiciar provizoriu (X) SPRL, cu sediul în (...) și a dispus anularea hotărârii adunării creditorilor consemnate în procesul verbal încheiat în data de 06.04.2021 privind desemnarea administratorului judiciar al debitoarei (D) SRL, cu sediul în (...).

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Analizând excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare de creditoarea (C1) SRL, judecătorul sindic a reținut că prin hotărârea contestată practicianul în insolvență (Y) SPRL a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei (D) SRL. Hotărârea fost contestată de administratorul judiciar provizoriu numit prin hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare.

Potrivit art. 48 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea, cu excepția celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, și de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 57 alin. 6 din același act normativ, creditorii pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (2) și (3), în termen de 5 zile de la data publicării acesteia în BPI. Acest text legal se referă la decizia prin care adunarea creditorilor sau, după caz, creditorul majoritar, au desemnat administratorul judiciar.

Judecătorul sindic a constatat că, într-adevăr, art. 57 alin. 6 se referă doar la dreptul creditorilor de a contesta decizia prin care a fost desemnat administratorul judiciar. Însă, în opinia judecătorului sindic, acest text legal se completează cu art. 48 alin. 7, deoarece limitarea exercițiului unui drept trebuie să fie expres prevăzută de lege. Cu alte cuvinte, din moment ce art. 48 alin. 7 îi conferă administratorului judiciar dreptul de a contesta hotărârile adunării creditorilor, limitarea exercițiului acestui drept trebuie să fie expres prevăzută de lege. Or, singura limitare prevăzută de lege este cea de la art. 48 alin. 7 ultima teză și se referă la hotărârea adunării creditorilor prin care a fost desemnat administratorul judiciar.

Pe de altă parte, judecătorul sindic a constatat că art. 48 alin. 7 nu se referă la orice administrator judiciar, ci doar la cel care a fost desemnat prin hotărârea contestată. Or, prin hotărârea adunării creditorilor adoptată în data de 06.04.2021 a fost desemnat administrator judiciar practicianul în insolvență (Y) SPRL, deci nu administratorul judiciar provizoriu care a formulat prezenta contestație.

În consecință, constatând că practicianul în insolvență care a contestat hotărârea adunării creditorilor din data de 06.04.2021 nu este administratorul judiciar desemnat prin hotărârea respectivă, ci este administratorul judiciar desemnat provizoriu prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență față de debitoarea (D) SRL, judecătorul sindic a apreciat că, în temeiul art. 48 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, acesta are calitatea procesuală de a contesta respectiva hotărâre, excepția lipsei calității procesuale active invocată în cauză fiind astfel neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă ca atare.

Analizând contestația formulată de administratorul judiciar (X) SPRL împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei (D) SRL consemnată în procesul verbal din data de 06.04.2021, judecătorul sindic a constatat următoarele:

Din procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei (D) SRL încheiat în data de 06.04.2021 rezultă că în adunarea creditorilor convocată pentru data respectivă s-a hotărât desemnarea ca administrator judiciar al debitoarei (D) SRL practicianul în insolvență (Y) SPRL cu votul a 50,61% din masa credală (filele nr. 7 - 10).

Din procesul verbal sus menționat rezultă că adunarea creditorilor a fost convocată de creditorii (C2) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,88% din masa credală, (C3) SRL care deține o creanță în cuantum de 11,80% din masa credală, (C4) SRL care deține o creanță în cuantum de 12,09% din masa credală, (C1) SRL care deține o creanță în cuantum de 9,01% din masa credală și (C5) SRL care deține o creanță în cuantum de 7,30% din masa credală. La ședință au participat creditorii (C2) SRL, (C1) SRL, (C3), (C4) SRL.

Au votat în scris creditorii (C2) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,88% din masa credală, (C3) SRL care deține o creanță în cuantum de 11,80% din masa credală, (C5) SRL care deține o creanță în cuantum de 7,30% din masa credală, (C4) SRL care deține o creanță în cuantum de 12,09% din masa credală, (C1) SRL care deține o creanță în cuantum de 9,01% din masa credală, (C6) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,40% din masa credală, (C7) SRL care deține o creanță în cuantum de 1,73% din masa credală, (C8) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,49% din masa credală, (C9) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,45% din masa credală, (C10) IFN SA care deține o creanță în cuantum de 2,33% din masa credală, (C11) SRL care deține o creanță în cuantum de 2,36% din masa credală, (C12) SRL care deține o creanță în cuantum de 1,3% din masa credală, (C13) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,1% din masa credală și (C14) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,37% din masa credală.

Conform cererii de actualizare în tabelul creanțelor formulată de societatea (C15) SRL în data de 01.04.2021, prin contractul de cesiune de creanță încheiat între societatea (C5) SRL, în calitate de cedent și societatea (C15) SRL, în calitate de cesionar, s-a cesionat creanța în valoare de 311.681,41 lei deținută de societatea (C5) SRL față de debitoarea (D) SRL către societatea (C15) SRL (fila nr. 19).

Urmare a acestei cesiuni, a fost întocmit Tabelul preliminar rectificat actualizat al creanțelor nr. (...)/05.04.2021, publicat în BPI nr. (...)/06.04.2021, conform căruia creditoarea (C15) SRL a fost înscrisă la masa credală a debitoarei (D) SRL cu o creanță în valoare de 311.681,41 lei reprezentând 7,30% din masa credală, tabel înregistrat în data de 06.04.2021 în dosarul de insolvență (fila nr. 6).

Din procesul verbal al adunării creditorilor din data de 06.04.2021 rezultă că societatea (C15) SRL a transmis votul pentru ordinea de zi stabilită pentru data respectivă, însă nu a fost luat în considerare raportat la dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, apreciindu-se că, atât timp că tabelul preliminar actualizat ca urmare a cesiunii nu a fost publicat în BPI, societatea respectivă nu are drept de vot.

Potrivit art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situație nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima ședință a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia.

Din art. 47 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 rezultă că adunarea creditorilor va putea fi convocată și de comitetul creditorilor sau de către creditorii deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot.

Conform art. 49 alin. 2 lit. a) din același act normativ, calculul valorii totale a creanțelor prevăzute la alin. (1) împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la: a) ulterior publicării în BPI a tabelului preliminar și până la publicarea în BPI a tabelului definitiv, valoarea creanțelor verificate și acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar.

S-a mai reținut și dispozițiile art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora, creditor îndreptățit să participe la procedură este acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii căreia acesta dobândește drepturile și obligațiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului.

Judecătorul sindic a constatat că în adunarea creditorilor din data de 06.04.2021 a votat și creditoarea societatea (C5) SRL, deși la data respectivă aceasta nu mai era titulara creanței în valoare de 311.641,41 lei, cu care a fost înscrisă inițial la masa credală, deoarece la data de 01.04.2021 a cesionat creanța respectivă către societatea (C15) SRL.

În opinia judecătorului sindic, față de dispozițiile art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014, creditor îndreptățit să participe la procedură și, deci, să-și exercite dreptul de vot în adunările creditorilor, este acea persoană care este titulara dreptului de creanță și care, în momentul exercitării dreptului de vot, avea înregistrată o cerere de înscriere a creanței.

Art. 49 alin. 2 stabilește etape în procedura insolvenței în funcție de care se calculează valoarea creanțelor raportat la actele întocmite în procedură. Astfel, conform lit. a) de la acest alineat, între momentul publicării în BPI a tabelului preliminar și până la publicarea în BPI a tabelului definitiv, valoarea creanțelor se calculează în funcție valoarea înscrisă în tabelul preliminar. Însă, dacă până la publicarea tabelului definitiv tabelul preliminar se modifică, calculul valorii creanțelor se realizează în funcție de ultimul tabelul preliminar întocmit, deoarece, așa cum rezultă din art. 5 pct. 19, calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură.

Prin urmare, publicarea în BPI a tabelului preliminar la care se referă art. 49 alin. 2 lit. a) nu reprezintă o condiție pentru dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedură, ci doar marchează momentul de la care se calculează valoarea creanțelor în vederea exercitării dreptului de vot în funcție de creanțele înscrise în tabelul preliminar. Are relevanță în acest sens publicarea primului tabel preliminar întocmit în procedură, nu și publicarea tabelelor preliminare modificate întocmite ulterior.

În consecință, constatând că în Tabelul preliminar rectificat actualizat nr. (...)/05.04.2021 creanța în valoare de 311.681,41 lei a fost înscrisă în favoarea societății (C15) SRL ca urmare a cesiunii realizate de societatea (C5) SRL, judecătorul sindic a apreciat că, în momentul respectiv, conform art. 5 pct. 19, societatea (C5) SRL a pierdut calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, ceea ce înseamnă că în adunarea creditorilor din data de 06.04.2021 aceasta a exercitat în mod nelegal dreptul de vot.

Calculând valoarea creanțelor care au votat pentru desemnarea în calitate de administrator judiciar a (Y) SPRL fără creanța înscrisă în favoarea societății (C5) SRL, s-a constatat că aceasta este de 43,31 %, deci sub majoritatea prevăzută de art. 57 alin. 2 pentru desemnarea administratorului judiciar.

Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 pentru desemnarea administratorului judiciar, tribunalul a apreciat că hotărârea adoptată în cadrul adunării creditorilor din data de 06.04.2021 este nelegală. Față de această concluzie, nu au mai fost analizate și celelalte motive de nelegalitate invocate prin întâmpinare.

Având în vedere toate aceste motive, în temeiul art. 48 alin. 7 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a admis contestația și a anulat hotărârea adunării creditorilor consemnată în procesul verbal încheiat la data de 06.04.2021.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditorul (C2) SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate iar, pe cate de consecință, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea contestației formulată de intimată ca urmare:

- a admiterii excepției inadmisibilității/lipsei calității procesuale active a administratorului judiciar de a formula contestație împotriva hotărârii AGC din data de 06.04.2021

- a constatării ca neîntemeiată a contestației ce face obiectul prezentului dosar.

Cu privire la excepția inadmisibilității contestației invocată de către intimata (C1) S.R.L. la termenul de judecată din data de 07.06.2021 în fața Tribunalului (...), apelanta precizează că înțelege să o susțină raportat la dispozițiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 care instituie regula potrivit căreia doar creditorii pot contesta deciziile luate de Adunarea Creditorilor de desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar și raportat la art. 48 alin (7) teza I din Legea nr. 85/2014.

Ca element de noutate față de vechea reglementare, Legea nr. 85/2006, apelanta face trimitere la art. 48 alin. (7) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 potrivit căruia hotărârea, cu excepția celei prin care a fost desemnat poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, și de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, apreciind că această optică a legiuitorului de a permite doar creditorilor să atace o hotărâre a AGC a fost nuanțată prin noua reglementare, cu stabilirea însă a unor limite în ceea ce privește posibilitatea practicianului în insolvență de a contesta pentru nelegalitate hotărârile AGC.

Consideră că acordarea acestei posibilități administratorului/ lichidatorului judiciar a fost prevăzută pentru a evita perpetuarea unor eventuale nelegalități în procedură, însă, astfel cum prevede și textul de lege antemenționat, hotărârea de desemnare nu va putea fi atacată decât de creditori. Aceasta întrucât desemnarea practicianului în insolvență reprezintă o chestiune față de care administratorul judiciar prezintă un interes propriu, contestația acestuia fiind afectată de subiectivism.

Pe de altă parte, susține că interpretarea oferită de judecătorul sindic acestor articole, în sensul că doar practicianul în insolvență ce a fost desemnat prin hotărârea AGC ar putea ataca hotărârea luată ar goli de conținut dispozițiile legale invocate apare de neimaginat cazul în care practicianul în insolvență ar ataca hotărârea prin care a fost desemnat, acesta fiind lipsit de orice interes prin ipoteză.

Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției inadmisibilității formulării contestației de către administratorul judiciar (X) SPRL cu consecința respingerii acesteia.

Cu privire la fondul cauzei, deși prin contestația formulată administratorul judiciar invocă aspecte de formă ale ședinței AGC din data de 06.04.2021, apelanta susține că, în speță, acestea au fost respectate, după cum urmează:

a) Convocarea și prezidarea ședinței AGC

Ca urmare a faptului că administratorul judiciar nu a reconvocat adunarea creditorilor în data de 25.03.2021, creditorii: (C4) SRL, (C3), (C1) SRL, (C5) SRL, (C2) SRL, ce dețin peste 30% din masa credală au decis reconvocarea, astfel că prin BPI nr. (...)/30.03.2021 a fost publicată convocarea adunării generale pentru data de 06.04.2021 în aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014, având ca ordine de zi „Desemnarea administratorului judiciar al debitorului (D) SRL”.

Învederează că împotriva convocării dispusă de creditorii debitoarei, administratorul judiciar (X) SPRL a formulat contestație la data de 01.04.2021, ce a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea nr. (...)/02.04.2021.

Apelanta mai arată că a prezidat ședința adunării creditorilor din data de 06.04.2021 în conformitate cu art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, prin reprezentant convențional, avocat (Av), având în vedere că administratorul judiciar nu s-a prezentat.

Astfel, susține că au fost îndeplinite toate cerințele legale prevăzute de art. 47 și 48 din Legea nr. 85/2014, convocarea și prezidarea ședinței din data de 06.04.2021 fiind realizată în conformitate cu art. 47 alin. (3), în lipsa prezentării administratorului judiciar provizoriu.

b) Votul și hotărârea adoptată

În cadrul acestei ședințe, apelanta arată că creditorii reprezentând 50,61% din masa credală au decis desemnarea (Y) SPRL ca administrator judiciar al debitoarei (D) SRL, sens în care s-a încheiat procesul verbal din data de 06.04.2021, care a fost publicat în BPI nr. (...)/08.04.2021 și transmis către Tribunalul (...) și (X) SPRL.

La data de 06.04.2021, înainte de ora ședinței, apelanta arată că (X) SPRL a comunicat reprezentantului convențional al (C2) SRL, avocat (Av) din cadrul Societății de avocați (SAv), un email intitulat, Vot Adunare creditori (D) SRL, care conținea, în atașament, un așa zis vot din partea (C15) SRL prin care confirma (X) în calitate de administrator judiciar al debitoarei și o cerere de actualizare în tabelul creanțelor, în urma încheierii contractului de cesiune de creanță cu Cesionara (C5) SRL.

Față de aceste documente, avocat (Av), reprezentanta societății (C2) SRL, care a prezidat ședința, a reținut că votul exprimat de (C15) SRL nu poate fi luat în considerare la acel moment pentru că solicitarea nu figurează în ultimul tabel preliminar rectificat publicat în BPI nr. (...)/25.03.2021 și nu deține calitatea de creditor al debitoarei.

Așadar, raportat la sentința atacată, apelanta susține că interpretarea oferită de judecătorul sindic nu respectă litera și spiritul dispozițiilor art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014 și că creditorul cedent, (C5) SRL a exprimat un vot valabil în cadrul ședinței, cedentul fiind înscris în ultimul tabel al creditorilor publicat la data și ora ședinței AGC. Calitatea de creditor îndreptățit se pierde conform textului legal doar prin neînscrierea ori înlăturarea din tabel a acestuia, sens în care constatările instanței de fond privind lipsa calității acestuia de creditor îndreptățit se impun a fi înlăturate.

Pe de altă parte, referitor la dispozițiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, apelanta susține că acestea, într-adevăr stabilesc modul de calcul a valorii totale a creanțelor pentru determinarea cvorumului de ședință, stipulând expres faptul că va fi avut în vedere tabelul preliminar în stabilirea valorii creanțelor verificate și acceptate de administratorul judiciar.

Față de aceste aspecte, apreciază că este cu neputință de tăgadă că ședința s-a desfășurat într-un cadru legal, cu luarea în considerare a ultimului tabel de creanțe existent și publicat în BPI la data desfășurării ședinței, precum și că în cadrul acesteia creditorii reprezentând peste 50% din masa credală au decis confirmarea (Y) SPRL în calitate de administrator judiciar.

Mai mult, apelanta subliniază că (X) SPRL a întocmit în cadrul prezentei proceduri, deschise la data de 06.01.2021 nu mai puțin de 4 tabele preliminare de creditori până la acest moment, în contextul în care suntem încă în faza de tabel preliminar, nefiind soluționate contestațiile la tabelul de creanțe.

Cu toate acestea, deși legea insolvenței nu conține instituția tabelului preliminar rectificat și nu prevede posibilitatea afișării repetate în acest stadiu a atâtor tabele rectificate, administratorul judiciar (X) SPRL a procedat la modificarea succesivă a acestuia, creând astfel instabilitate în ceea ce privește situația masei credale, cu scopul evident de a obține majoritatea necesară pentru confirmarea sa, cu atât mai mult cu cât se poate lesne observa că fiecare suplimentare/rectificare făcută în tabelul de creanțe s-a realizat pentru creditori care susțineau confirmarea (X) SPRL.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 43, art. 48 alin. 7 și 8 Legea 85/2014.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat apel și creditorul (C1) SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate iar, pe cate de consecință, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea contestației formulată de intimată ca urmare a: admiterii excepției inadmisibilității/lipsei calității procesuale active a administratorului judiciar de a formula contestație împotriva hotărârii AGC din data de 06.04.2021; a constatării ca neîntemeiată a contestației ce face obiectul prezentului dosar.

Prin motivele de apel formulate, apelanta (C1) SRL invocă aceleași aspecte și aceeași motivare ca și cele ridicate prin apelul formulat de (C2) SRL, sens în care acestea nu vor mai fi reluate, ele figurând expuse mai sus.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar (X) SPRL a solicitat respingerea apelurilor ca netemeinice și nelegale.

În primul rând, administratorul judiciar solicită respingerea excepției lipsei calității sale procesuale active, prin raportare la art. 48 alin. 7 din Legea 85/2014, potrivit căruia hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit, însă hotărârea, cu excepția celei prin care a fost desemnat poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate și de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

În fapt, arată că creditorii Societatea (C2), Societatea (C3) SRL, Societatea (C4) SRL, Societatea (C1) SRL și Societatea (C5) SRL au convocat adunarea generală a creditorilor, prin BPI nr. (...)/31.03.2021, pentru desemnarea administratului judiciar pentru data de 6.04.2021, ora 13 la Restaurantul (...) din (...), str. (...).

Convocatorului i-au lipsit, însă, câteva dintre elementele importante pentru ținerea ședinței adunării în mod legal și echitabil pentru fiecare dintre participanții la procedură, după cum urmează:

- nu s-a asigurat pentru ceilalți creditori chirografari, bugetari și salariați, posibilitatea de a cunoaște ordinea de zi;

- nu s-a asigurat posibilitatea pentru salariații debitorului de fi reprezentați de un delegat din rândul acestora, care să voteze pentru întreaga valoare a creanțelor reprezentând salariile și alte drepturi bănești ce li se cuvin;

- nu s-a indicat posibilitatea pentru creditori că pot fi reprezentați în adunare prin împuterniciți cu procură specială autentică sau, în cazul creditorilor bugetari și al celorlalte persoane juridice, cu delegație semnată de conducătorul unității (singura modalitate de exprimare a votului indicată prin convocatorul contestat fiind prin corespondență).

În consecință, susține că practicianul în insolvență care a contestat hotărârea adunării creditorilor din data de 06.04.2021 nu este administratorul judiciar desemnat prin hotărârea respectivă, ci este administratorul judiciar desemnat provizoriu prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență față de debitoarea (D) SRL, sens în care apreciază că în mod temeinic s-a apreciat de către judecătorul sindic că în temeiul art. 48 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, are calitatea procesuală de a contesta respectiva hotărâre, excepția lipsei calității procesuale active invocată în cauză fiind astfel neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă ca atare.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește nelegalitatea convocării și a prezidării adunării creditorilor din 06.04.2021, arată că deși creditorii Societatea (C2), Societatea (C3) SRL, Societatea (C4) SRL, Societatea (C1) SRL și Societatea (C5) SRL au convocat adunarea generală a creditorilor, prin BPI nr. (...)/31.03.2021, pentru desemnarea administratului judiciar pentru data de 6.04.2021, ora 13 la Restaurantul (...) din (...), str. (...), potrivit anunțului nr. (...)/02.04.2021 privind adunarea creditorilor din data de 06.04.2021 a debitoarei (D) SRL, a arătat că aceasta nu va mai avea loc, așa cum s-a stipulat în convocatorul publicat în buletinul procedurilor de insolvență nr (...)/30.03.2021, respectiv că adunarea creditorilor debitoarei (D) SRL având ca ordine de zi confirmarea (X) SPRL, în calitate de administrator judiciar al (D) SRL, va avea loc la data de 09.04.2021, ora 10:00, la sediul social al administratorului judiciar din localitatea (...) str. (...), nr. (...), județul (...), astfel cum rezultă din convocatorul având număr de ordine (...)/31.03.2021 publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. (...)/01.04.2021.

În data de 6.04.2021 (ora 11:30), administratorul judiciar arată că în temeiul atribuțiilor sale a depus la dosarul cauzei și publicat în BPI nr. (...)/07.04.2021, înainte de ora stabilită pentru adunarea generală a creditorilor (ora 13), tabelul preliminar de creanțe rectificat actualizat, având în vedere că a fost cesionată creanța unuia dintre creditorii care au convocat adunarea generală a creditorilor, respectiv cea a societății (C5) SRL către Societatea (C15) SRL (anexa 1) care a comunicat totodată, și punctul său de vedere în raport cu ordinea de zi și a adus la cunoștință calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura de insolvență (anexa 2). Astfel, la data convocării se aplică tabelul preliminar publicat în BPI nr. (...)/07.04.2021, conform art. 5 pct. 69 coroborat cu art. 110 alin. 3 teza a doua din Legea 85/2014 care stipulează: „După publicare, creditorii înscriși în tabelul preliminar de creanțe pot participa la adunarea creditorilor”.

Cu toate acestea, arată că la ședința adunării creditorilor convocată de către (C2) SRL, (C3) SRL, (C4) SRL și (C1) SRL, nu s-a luat în considerare cesiunea de creanță intervenită între (C5) S.R.L. (cedent) care a cesionat creanța cesionarului (C15) SRL cu toate drepturile, garanțiile și și accesoriile obligațiilor cesionate și susține că votul exprimat de (C5) S.R.L. în cadrul adunării creditorilor din data de 06.04.2021, nu putea fi luat în considerare, având în vedere că cesiunea de creanță a operat la data de 01.04.2021, sens în care s-a transmis și reprezentantului convențional al creditoarelor la data de 06.04.2021, atât votul creditorului (C15) SRL cât și cererea acestuia de actualizare a tabelului creanțelor ca urmare a cesiunii intervenite.

Astfel, susține că în cadrul adunării au votat creditori care nu dețin calitatea prevăzută de art. 5 pct. 19 la data de 6.04.2021, creanța fiind înlăturată din tabelul de creanțe, iar alt creditor a preluat această calitate, respectiv creanța SC (C5) SRL ta sumă de 311.681,41 lei a fost cesionată către SC (C15) SRL în data de 01.04.2021. În condițiile date, la data ședinței adunării SC (C5) SRL nu mai deține calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței așa cum este el definit de art. 5 pct. 19 din Legea 85/2014, tabelul preliminar de creanțe rectificat actualizat fund publicat în BPI nr. (...)/06.04.2021, astfel că acesta produce efecte începând cu această zi/dată, începând cu data de 06.04.2021, conform textului de lege invocat pe zile nu pe ore cum susține petenta apelantă.

Potrivit art. 49 alin.2 din Legea insolvenței, administratorul judiciar arată că calculul valorii totale a creanțelor împotriva averii debitorului se va determina ulterior publicării în BPI a tabelului preliminar și până la publicarea în BPI a tabelului definitiv, la valoarea creanțelor verificate și acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar. În condițiile date, creditorii nu au ținut cont de cesiunea de creanțe survenită, nici de calculul procentului potrivit tabelului preliminar rectificat al creanțelor și mai mult decât atât, au consemnat votul unei societăți care nu mai deținea calitatea de creditor împotriva debitoarei (D) SRL, sens în care susține că adunarea creditorilor din data de 06.04.2021 a fost viciată prin neluarea în considerare a votului creditorului (C15) SRL, respectiv consemnarea unui vot a unui creditor fără drept de vot

Calculând valoarea creanțelor care au votat pentru desemnarea în calitate de administrator judiciar a (Y) SPRL fără creanța înscrisă în favoarea societății (C5) SRL, se constată că aceasta este de 43,31 %, deci sub majoritatea prevăzută de art. 57 alin. 2 pentru desemnarea administratorului judiciar.

Așadar, având în vedere că pentru motivele expuse, hotărârea adoptată în cadrul adunării creditorilor din data de 06.04.2021 este nelegală, administratorul judiciar solicită respingerea apelului declarat ca neîntemeiat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod de procedură civilă.

Curtea de apel analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a reținut că sunt fondate, urmând ca în baza prevederilor art. 480 Cod procedură civilă și art. 43 din Legea nr.85/2014 să dispună admiterea lor, pentru următoarele considerente:

Prin contestația ce face obiectul prezentei cauze, administratorul judiciar provizoriu (X) SPRL a solicitat anularea hotărârii adunării generale a creditorilor debitoarei SC (D) SRL, consemnată în cadrul procesului verbal din data de 06.04.2021, ora 13, încheiat la Restaurantul (...) din (...), prin care s-a hotărât desemnarea ca și administrator judiciar al debitoarei a practicianului în insolvență (Y) SPRL, cu votul a 50,61% din masa credală.

Contestația formulată a fost admisă de judecătorul sindic, care a anulat hotărârea adunării creditorilor și a respins excepția lipsei calității procesuale active a practicianului în insolvență care a formulat contestația.

Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost apelată de către creditorii (C1) SRL și (C2) SRL, atât sub aspectul modului de soluționare a excepției, cât și a fondului cauzei deduse judecății.

Analizând motivele de apel formulate cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a practicianului în insolvență care a formulat contestația, curtea a constatat că acestea sunt nefondate, în mod corect dispunând judecătorul sindic respingerea excepției.

Astfel, curtea a reținut că potrivit prevederilor art. 48 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul sindic pentru motive de nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit.

Potrivit tezei finale a prevederilor art. 48 alin. 7 din lege, hotărârea adunării creditorilor, cu excepția celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată, pentru motive de nelegalitate, și de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a conferit legitimitate procesual activă în contestarea hotărârilor adoptate de adunarea creditorilor în favoarea creditorilor debitorului, condiționat de existența situațiilor expres prevăzute, precum și în favoarea practicianului în insolvență, condiționat de felul hotărârii atacate, acesta neputând ataca hotărârea prin care a fost desemnat în această calitate.

În cazul în care, hotărârea adunării creditorilor este una adoptată în condițiile art. 57 alin. 2 și 3 din lege, legiuitorul a stipulat că aceasta poate fi contestată de către creditori, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 57 alin. 6 din lege.

Într-adevăr, din cuprinsul prevederilor art. 57 alin. 6 din lege rezultă că doar creditorilor li s-ar fi conferit posibilitatea de a contesta hotărârea adoptată în condițiile art. 57 alin. 2 și 3 din lege, însă, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, această prevedere trebuie coroborată cu prevederile art. 48 alin. 7 din lege, deoarece limitarea exercițiului unui drept trebuie să fie expres prevăzută de lege.

Or, câtă vreme legiuitorul a acordat posibilitatea practicianului în insolvență de a contesta hotărârile adunării creditorilor, limitarea acestui drept trebuie să fie expres stipulată de lege, iar singura limitare prevăzută în acest sens, este cea de la art. 48 alin. 7 teza finală care se referă la hotărârea adunării creditorilor prin care a fost desemnat administratorul judiciar.

Pe de altă parte, curtea a reținut că potrivit prevederilor art. 10 Cod civil, nu pot fi interpretate extensiv normele juridice civile care conțin enumerări limitative, excepții sau prezumții, ori cele care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile, aplicarea acestora prin analogie fiind interzisă. Interpretarea este extensivă dacă între formularea textului legal interpretat și cazurile din practică la care se aplică acesta nu există concordanță, în sensul că formularea textului este mai restrânsă decât intenția reală a legiuitorului, astfel încât se ajunge la concluzia că textul legal interpretat trebuie extins și la unele situații care nu s-ar încadra în litera lui.

În speță, în cazul în care legiuitorul ar fi apreciat că este necesar să se stabilească o limitare a dreptului practicianului de contestare a hotărârii adunării creditorilor cu privire la orice fel de decizie care îi vizează pe aceștia ar fi prevăzut în mod expres această limitare a exercițiului dreptului.

Or, prevederile art. 48 alin. 7 din lege, nu vizează orice administrator judiciar, ci doar pe cel care a fost desemnat prin hotărârea contestată, situație în care, curtea a constatat că este deschisă calea contestației împotriva unei hotărâri a adunării creditorilor prin care se desemnează un alt practician în insolvență decât cel care formulează contestația.

Sub acest aspect, curtea a reținut că nu se poate extinde aplicarea unor dispoziții speciale, expres prevăzute pentru anumite situații și la alte cazuri în care legiuitorul nu a înțeles să limiteze exercițiul dreptului de a contesta hotărârea deoarece s-ar ajunge la adăugarea la lege și transformarea instanței de judecată în legiuitor.

Prin urmare, deoarece practicianul în insolvență care a contestat hotărârea adunării creditorilor din data de 06.04.2021, nu este administratorul judiciar desemnat prin hotărârea respectivă, ci administratorul judiciar desemnat provizoriu prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, în mod corect a apreciat judecătorul sindic că acesta are calitatea procesuală de a contesta respectiva hotărâre, motivele de apel formulate fiind nefondate.

În ceea ce privește fondul cauzei deduse judecății curtea a reținut că adunarea creditorilor în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea contestată, a fost convocată prin BPI nr. (...)/31.03.2021, de către creditorii (C2) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,88% din masa credală, (C3) SRL care deține o creanță în cuantum de 11,80% din masa credală, (C4) SRL care deține o creanță în cuantum de 12,09% din masa credală, (C1) SRL care deține o creanță în cuantum de 9,01% din masa credală și (C5) SRL care deține o creanță în cuantum de 7,30% din masa credală.

Această adunare a avut pe ordinea de zi desemnarea administratorului judiciar al debitoarei. Anterior acestei ședințe, administratorul judiciar provizoriu (X) SPRL, desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, a convocat adunarea generală a creditorilor pentru data de 12.03.2021 la sediul său pentru confirmarea administratorului judiciar și pentru aprobarea indemnizației lunare și procentuale, însă în cadrul acelei adunări nu s-a adoptat vreo hotărâre sub acest aspect datorită neîntrunirii cerințelor prevăzute de art. 57 alin. 2 din lege, referitoare la majoritatea de 50% necesară pentru adoptarea hotărârii.

La ședința adunării creditorilor din data de 06.04.2021, convocată de către creditori, nu a participat administratorul judiciar provizoriu, dezbaterile și secretariatul ședinței fiind conduse și asigurate de către creditorul (C2) SRL.

Din procesul verbal de ședință, rezultă că la dezbateri au participat creditorii (C2) SRL, (C1) SRL, (C3), (C4) SRL, care au votat în scris asupra ordinii de zi, fiind primite voturi scrise și din partea creditorilor (C5) SRL care deține o creanță în cuantum de 7,30% din masa credală, (C6) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,40%, (C7) SRL care deține o creanță în cuantum de 1,73%, (C8) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,49%, (C9) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,45%, (C10) IFN SA care deține o creanță în cuantum de 2,33%, (C11) SRL care deține o creanță în cuantum de 2,36%, (C12) SRL care deține o creanță în cuantum de 1,3%, (C13) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,1% din și (C14) SRL care deține o creanță în cuantum de 0,37% din masa credală.

În urma centralizării voturilor exprimate, în cadrul procesului verbal, s-a reținut că în cadrul adunării s-a hotărât desemnarea în calitate de administrator judiciar al debitoarei (D) SRL a practicianului în insolvență (Y) SPRL, cu votul a 50,61% din masa credală.

De asemenea, în cadrul procesului verbal s-a menționat că s-a primit un vot scris și din partea societății (C15) SRL, care a arătat că a preluat prin cesiunea de creanță încheiată la data de 01.04.2021, creanța în sumă de 311.681,41 lei deținută de societatea (C5) SRL, reprezentând 7,30% din masa credală, precum și că a solicitat practicianului în insolvență actualizarea tabelului preliminar al creanțelor.

Deoarece în urma verificărilor întreprinse în cadrul ședinței cu privire la datele și informațiile publicate în BPI referitoare la societatea debitoare, a rezultat că ultimul tabel preliminar publicat este cel din BPI nr. (...)/25.03.2021, la calculul valorii totale a creanțelor prevăzut de art. 49 alin. 2 lit. a) din lege, a fost avută în vedere situația creditorilor care rezulta din acest tabel preliminar și nu a fost luat în considerare votul exprimat de societatea (C15) SRL, apreciindu-se că această societate nu deține calitatea de creditor a debitoarei, la calculul voturilor și majorității necesare fiind avut în vedere votul exprimat de societatea (C5) SRL, care figura în tabelul preliminar publicat în BPI nr. (...)/25.03.2021.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin contractul de cesiune de creanță încheiat între societatea (C5) SRL, în calitate de cedent și societatea (C15) SRL, în calitate de cesionar, s-a cesionat creanța în valoare de 311.681,41 lei deținută de societatea (C5) SRL față de debitoarea (D) SRL, către societatea (C15) SRL.

 La cererea de actualizare a creanței formulate de societatea cesionară, administratorul judiciar provizoriu a întocmit tabelul preliminar rectificat actualizat nr. (...)/05.04.2021, care a fost depus la dosarul cauzei la data de 06.04.2021 și a fost publicat în BPI nr. (...)/06.04.2021, în cadrul căruia este înscrisă creditoarea (C15) SRL cu o creanță în valoare de 311.681,41 lei reprezentând 7,30% din masa credală.

Potrivit prevederilor art. 5 pct. 19 din lege, creditorul îndreptățit să participe la procedură este acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței și care în urma admiterii cererii dobândește drepturile și obligațiile reglementate de lege pentru fiecare stadiu al procedurii, calitate care încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii.

Conform prevederilor art. 110 alin. 1 și 3 din lege, ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va întocmi și va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului cu mențiunile prevăzute la art. 5 pct. 68, tabel care va fi totodată, publicat în BPI, iar după publicare, creditorii înscriși în tabelul preliminar de creanțe pot participa la adunările creditorilor.

De asemenea, în cuprinsul prevederilor art. 49 alin. 2 din lege, legiuitorul a stabilit modalitatea în care are loc calculul valorii totale a creanțelor necesar pentru adoptarea în mod valabil a unei hotărâri a creditorilor, în funcție de etapa procedurală în care se află debitoarea și prin raportare la publicarea în BPI a tabelului preliminar, a celui definitiv ori a celui definitiv consolidat.

În acest sens, la art. 49 alin. 2 lit. a) din lege, s-a stabilit că calculul valorii totale a creanțelor necesar pentru adoptarea în mod valabil a unei hotărâri, până la publicarea în BPI a tabelului definitiv, se va determina prin raportare la valoarea creanțelor verificate și acceptate de administratorul judiciar în cadrul tabelului preliminar publicat în BPI.

În speță, adunarea creditorilor din data de 06.04.2021, a avut loc anterior publicării în BPI a tabelului definitiv al creanțelor și a avut ca ordine de zi desemnarea administratorului judiciar, în condițiile prevăzute de art. 57 alin. 2 din lege, potrivit cărora în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și onorariul.

În cadrul adunării, la calcului cvorumului și majorității necesare adoptării hotărârii a fost avut în vedere votul exprimat de creditoarea (C5) SRL care a deținut o creanță reprezentând 7,30% din masa credală înscrisă în tabelul preliminar publicat în BPI nr. (...)/25.03.2021 și nu s-a luat în considerare votul exprimat de societatea cesionară (C15) SRL, care a preluat creanța deținută de (C5) SRL.

După cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, în cauză sunt incidente prevederile art. 49 alin. 2 lit. a) din lege, potrivit cărora între momentul publicării în BPI a tabelului preliminar și până la publicarea în BPI a tabelului definitiv, valoarea creanțelor se calculează în funcție valoarea înscrisă în tabelul preliminar. Dacă până la publicarea tabelului definitiv, tabelul preliminar se modifică, calculul valorii creanțelor se realizează în funcție de ultimul tabel preliminar întocmit, deoarece potrivit prevederilor art. 5 pct. 19 din lege, calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură.

Într-adevăr, publicarea în BPI a tabelului preliminar la care se referă art. 49 alin. 2 lit. a) din lege nu reprezintă o condiție pentru dobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedură, însă această publicitate este necesară pentru participarea creditorului respectiv la ședința adunării creditorilor și pentru exercitarea efectivă a dreptului de vot deoarece legiuitorul a prevăzut la art. 110 alin. 3 din lege că, doar după publicarea în BPI a tabelului, creditorii înscriși în tabelul preliminar de creanțe pot participa la adunările creditorilor, iar calculul valorii creanțelor are loc în raport de tabelul publicat în BPI.

Prin urmare, pentru a putea participa în mod efectiv la ședințe, este necesar ca creditorii debitorului nu doar să fie înscriși în tabelul preliminar de creanțe, ci și să figureze în tabelul publicat în BPI existent la momentul ținerii adunării creditorilor.

În speță, chiar dacă la data de 05.04.2021 administratorul judiciar provizoriu a procedat la rectificarea tabelului preliminar, ca urmare a cesiunii creanței de la (C5) SRL la cesionara (C15) SRL și a depus la data de 06.04.2021 tabelul rectificat la instanță odată cu publicarea acestuia în BPI, această împrejurare nu poate produce efecte față de participanții la procedură decât dacă la momentul ținerii efective a ședinței adunării creditorilor acest tabel figura ca și publicat în BPI.

Or, din extrasul BPI depus la fila 68-69 dosar de fond și din captura de ecran depusă la fila 19 dosar apel, referitoare la actele de procedură publicate în buletin cu privire la societatea debitoare, rezultă că la data și ora ținerii ședinței adunării creditorilor nu era încă publicat tabelul preliminar rectificat actualizat nr. (...)/05.04.2021.

În aceste condiții, nu se poate reține că în mod eronat s-a avut în vedere la stabilirea majorității prevăzute de art. 57 alin. 2 din lege, votul exprimat de către creditoarea (C5) SRL care figura în ultimul tabel preliminar publicat în BPI nr. (...)/25.03.2021 câtă vreme aceasta nu era radiată din tabelul preliminar publicat în BPI la momentul ținerii ședinței și nu era publicat în mod efectiv noul tabel rectificat.

Sub acest aspect, curtea a reținut că prezintă relevanță datele existente în BPI la momentul ținerii ședinței și nu mențiunea datei publicării noului tabel preliminar rectificat deoarece la ora ținerii efective a ședinței adunării creditorilor se întreprind verificări cu privire la creditorii înscriși în ultimul tabel publicat, se stabilește cvorumul și majoritatea necesară adoptării hotărârilor. Or, câtă vreme la ora ținerii ședinței, în urma verificărilor întreprinse și menționate în cuprinsul procesului verbal de ședință, nu era încă publicat tabelul preliminar rectificat actualizat nr. (...)/05.04.2021, acesta nu era opozabil creditorilor și nu putea să stea la baza calculului majorității prevăzute de lege.

Pe de altă parte, nu se poate omite împrejurarea că administratorul judiciar provizoriu, care a formulat contestația, nu a participat la adunarea creditorilor și nu a adus la cunoștința acestora faptul că a procedat la rectificarea tabelului preliminar și că l-a trimis spre publicare în BPI, situație în care acesta nu poate invoca cu drept temei că în cadrul ședinței a fost avut în vedere ultimul tabel preliminar care figura, la ora ședinței, ca și publicat în BPI și că a fost luat în considerare votul societății (C5) SRL înscrisă în acest tabel deoarece prin aceste alegații practicianul în insolvență își invocă practic propria culpă. Or, în cazul în care, practicianul în insolvență provizoriu s-ar fi prezentat la ședință și și-ar fi exercitat atribuția de a prezida dezbaterile și de a asigura secretariatul ședinței, conform prevederilor art. 47 alin. 1 și art. 58 alin. 1 lit. g) din lege, creditorii prezenți la adunare ar fi putut lua cunoștință despre existența modificării tabelului preliminar.

Concluzionând asupra celor mai sus expuse, curtea a constatat că în mod eronat s-a reținut că la momentul ținerii ședinței adunării creditorilor din data de 06.04.2021, ora 13, societatea (C5) SRL și-a pierdut calitatea de creditor îndreptățit să participe la adunare și să exprime un vot asupra ordinii de zi supuse dezbaterii câtă vreme la ora ținerii ședinței, această societate era înscrisă în ultimul tabel preliminar publicat în BPI.

Drept urmare, curtea a reținut că votul exprimat de către această creditoare a fost în mod corect avut în vedere la stabilirea majorității prevăzute de art. 57 alin. 2 din lege, motivele de apel invocate sub acest aspect fiind fondate, motivul de nulitate invocat de intimatul contestator fiind neîntemeiat.

Referitor la restul motivelor de nulitate invocate de intimatul contestator în cadrul contestației, neanalizate de către judecătorul sindic, curtea a constatat că acestea nu pot fi analizate direct în calea de atac a apelului în lipsa investirii instanței cu o cerere de apel incident, în cauză fiind incidente prevederile art. 477 Cod procedură civilă.

În consecință, pentru motivele mai sus expuse, curtea a dispus admiterea apelurilor declarate de către cei doi creditori și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii contestației administratorului judiciar provizoriu (X) SPRL la hotărârea adunării generale a creditorilor debitoarei SC (D) SRL, consemnată în cadrul procesului verbal din data de 06.04.2021, ora 13, întocmit de creditorul (C2) SRL și menținerea restului dispozițiilor sentinței atacate.

În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă, curtea a dispus obligarea intimatului (X) SPRL la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea fiecăruia dintre cei doi apelanți.

 (Decizie redactată și rezumată de judecător Ioana TĂTAR)