Recurs. Litigii cu profesioniști. Recurs exercitat de un creditor al societății reclamante, în faliment, împotriva sentinței prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar

Recurs. Litigii cu profesioniști. Recurs exercitat de un creditor al societății reclamante, în faliment, împotriva sentinței prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar. Posibilitatea lichidatorului judiciar de a renunța la judecata cererii, fără acordul creditorilor sau al judecătorului-sindic. Netemeinicia recursului

- art. 20 alineat 1 literele l) și m), art. 15 din Legea nr. 85/2006

- art. 237 alineatul 1 și alineatul 2 pct. 6 Cod de procedură civilă

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 177 din 26 octombrie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 31 martie 2021, Tribunalul Bihor a luat act de renunțarea la acțiunea formulată de reclamanta SC (R) SRL, în faliment, prin lichidator judiciar (Lj1) IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC (P) SRL, prin lichidator judiciar (Lj2) IPURL, având ca obiect rezoluțiune contract. A menținut dispoziția din încheierea din data de 22.01.2020 privind obligativitatea reclamantei SC (R) SRL, în faliment, de plată a diferenței de onorariu pentru expertiza topo pentru dl expert (...) în sumă de 28.300 lei.

Analizând cererea reclamantei depusa la dosar pentru termenul din data de 31.03.2021, prin care practicianul în insolvență al reclamantei a arătat că nu mai susține acțiunea formulată, raportat la decizia creditorilor din cadrul Adunării generale a creditorilor (R) SRL din data de 30.03.2021 anexată cererii de renunțare, instanța de fond a reținut că nu se poate dezinvesti de cererea formulată de o parte în proces, decât exclusiv prin actul de dispoziție al aceleiași părți în sensul renunțării la judecată sau la drept, ori prin soluționarea pe fond sau pe excepție, orice altă interpretare încălcând dreptul de acces la justiție și principiul disponibilității.

Luând în considerare faptul că partea reclamantă a declarat că renunță la judecată, principiul disponibilității părților fiind obligatoriu pentru instanță, în condițiile în care creditorii reclamantei aflată în faliment au decis renunțarea la judecarea prezentei cauze, instanța în baza art. 406 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea la judecată a cererii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta SC (RECURENTA) SRL, prin lichidator judiciar (Lj3) IPURL, solicitând casarea în tot a Sentinței, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei în fața primei instanțe.

În motivare, arată că are calitate procesuală activă de a promova calea de atac a recursului împotriva Sentinței civile nr. (...)/2021, raportat la dispozițiile art. 1560 Cod civil – prezenta cerere fiind expresia unui drept al debitoarei (R) S.R.L. – reclamantă în prezentul proces, pe care lichidatorul judiciar al debitoarei (R), S.R.L. refuză să îl urmărească, refuz care este în detrimentul recurentei.

Recurenta este creditor al reclamantei (R) S.R.L. – societate în faliment, fiind înscrisă la masa credală a reclamantei cu suma de 10.708.671,96 lei, iar în măsura în care prezenta acțiune ar fi admisă sub aspectul primului capăt de cerere și pe cale de consecință bunurile imobile ar reveni în patrimoniul reclamantei, aceste bunuri ar fi suspuse valorificării și sumele obținute ar fi distribuite către creditorii reclamantei, recurentei revenindu-i cea mai mare cotă, raportat la ponderea creanței sale în grupă.

În ceea ce vizează motivul de recurs pe care îl invocă, acesta este constituit de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv încălcarea și aplicarea în mod greșit a normelor legale constând în dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. l) și m) din Legea 85/2006 cu raportare la art. 237 alin. (1) și (2) pct. 6 Cod procedură civilă, respectiv art. 15 din Legea 85/2006.

Față de conținutul acestor norme legale invocate ca fiind încălcate, nu intră în atribuțiile și competența legală a administratorului judiciar/lichidator judiciar renunțarea la acțiunea formulată în scopul maximizării averii debitoarei (formulată în temeiul art. 20 alin. (1) lit. I) din. Legea 85/2006 în sens extins), cel mult acesta va putea să procedeze la o eventuală renunțare la acțiune în condițiile similare în care ar putea încheia tranzacțiile, respectiv cu condiția (prealabilă) confirmării acesteia de judecătorul sindic conform art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea 85/2006.

Renunțarea la acțiune, achiesarea pârâtului și tranzacția părților sunt grupate în aceeași categorie a incidentelor procedurale, de dispozițiile art. 237 Cod de procedură civilă, ceea ce denotă faptul că legiuitorul a înțeles să trateze similar aceste manifestări de voință ale participanților la procesul civil, drept pentru care consideră ca fiind fondată solicitarea sa de aplicare în speță a dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. m), respectiv de condiționarea valabilității renunțării la acțiune din partea lichidatorului judiciar de confirmarea prealabilă a acesteia de către judecătorul sindic.

Prima instanță ar fi trebuit să verifice dacă sunt întrunite condițiile legale pentru valabilitatea manifestării de voință a lichidatorului judiciar (Lj1) IPURL, la momentul renunțării acestuia la acțiunea civilă ce formează obiectul dosarului (...)/2017, respectiv ar fi trebuit să constate faptul că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. I), lichidatorului judiciar îi lipsește capacitatea de a renunța la acțiune ori cel puțin că îi lipsește confirmarea prealabilă a judecătorului sindic.

Lichidatorul judiciar nu se poate prevala de o Hotărâre a Adunării Creditorilor prin care, în optica acestuia, creditorii prezenți ar fi votat pentru renunțarea la acțiunea ce formează obiectul dosarului (...)/2017, câtă vreme Adunarea Creditorilor nu are în competență impunerea unor atribuții care nu îi sunt recunoscute de lege lichidatorului judiciar (spre deosebire de capacitatea recunoscută judecătorului sindic), iar, pe de altă parte, cu ocazia acestei Adunări a Creditorilor, au fost încălcate condițiile de cvorum prevăzute de dispozițiile art. 15 din Legea 85/2006, în măsura în care creditorul (P) S.R.L. (pârâtul din prezentul dosar) a fost luat în considerare la calcularea cvorumului de ședință, deși i-a fost refuzat votul pentru motive de conflict de interese.

Apreciază că este evidentă încălcarea, respectiv interpretarea greșită a normelor de drept material din partea primei instanțe, în speță fiind întrunite condițiile prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, drept pentru care se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei în fața primei instanțe.

În drept, a invocat dispozițiile art. 237, art. 406 alin. (6), art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, art. 1560 Cod civil, art. 15 și 20 din Legea 85/2006.

Intimatele, legal citate, nu și-au exprimat poziția în scris față de prezenta cauză.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, Curtea de Apel a constatat că acesta nu este întemeiat și l-a respins, pentru următoarele considerente:

Recurenta are calitatea de creditor al reclamantei, astfel încât, în temeiul art. 1560 Cod civil, are calitate procesuală activă în promovarea prezentei căi de atac, chiar dacă nu este parte în cauză.

Pe fondul recursului, susținerile recurentei nu sunt întemeiate, iar în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă. Potrivit acestor dispoziții legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de recurs vizează cazul în care nu se poate determina din considerentele hotărârii dacă s-a aplicat corect legea ori la situația în care instanța aplică norme de drept substanțial cu totul străine cauzei deduse judecății sau aplică în mod greșit norme de drept aplicabile cauzei.

Recurenta susține că instanța de fond, luând act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, a încălcat prevederile 20 alin. 1 lit. l) și m) din Legea 85/2006, cu raportare la art. 237 alin. (1) și (2) pct. 6 Cod procedură civilă, respectiv art. 15 din Legea 85/2006.

Potrivit art. 20 alineat 1 literele l) și m) din Legea nr. 85/2006, principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt: l) încasarea creanțelor; urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați; m) cu condiția confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacții, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunțarea la garanții reale.

Potrivit art. 15 din același act normativ, cu excepția cazurilor în care legea cere o majoritate specială, ședințele adunării creditorilor vor avea loc în prezența titularilor de creanțe însumând cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor împotriva averii debitorului și un număr de membri ai comitetului creditorilor care reprezintă majoritatea simplă a acestora, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorități, prin valoare, a creanțelor prezente.

Potrivit art. 237 alineat 1 Cod de procedură civilă, în etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul. Potrivit alineatului 2, pct. 6, în vederea realizării scopului prevăzut l alineatul 1, instanța va lua act de renunțarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacția părților.

În speță, acțiunea a fost formulată de reclamantă, în faliment, prin lichidator judiciar, și tot astfel a fost formulată și cererea de renunțare la judecată. Actul de dispoziție al renunțării la judecată a fost precedat de convocarea de către lichidatorul judiciar a unei adunări a creditorilor reclamantei falite, iar potrivit procesului-verbal al adunării din data de 30.03.2021, aceștia au hotărât să se renunțe al acțiune.

Recurenta invocă că această hotărâre este nelegală, fiind încălcate prevederile art. 15 din Legea nr. 85/2006, redate mai sus, cu privire la cvorumul cerut de lege și, de asemenea, nu era de competența adunării să hotărască renunțarea la acțiune.

Curtea de Apel a constatat că susținerile recurentei, privind încălcarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 85/2006 de către instanța de fond, nu pot fi primite, întrucât instanța nu a fost investită, în condițiile art. 14 alineat 7 din același act normativ, cu o contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 30.03.2021, astfel că nu avea obligația și posibilitatea de a verifica legalitatea hotărârii, sub aspectul cvorumului sau a altor condiții cerute de lege, iar câtă vreme aceasta nu a fost anulată, este valabilă. În plus, nici Legea nr. 85/2006 și nici Codul de procedură civilă, nu condiționează formularea cererii de renunțare la judecată de acordul creditorilor exprimat în adunarea creditorilor, astfel încât renunțarea la judecată se putea face și fără acest acord.

Cu privire la încălcarea prevederilor art. 20 alineat 1 litera l) și litera m) din Legea nr. 85/2006, recurenta susține că, deși are atribuția de a promova acțiuni în numele debitorului, lichidatorul judiciar nu are atribuția de a renunța la judecata lor, iar dacă o face, renunțarea este supusă aprobării judecătorului-sindic.

Curtea a constatat că susținerile recurentei nu sunt întemeiate.

În primul rând, cel care promovează o acțiune, poate și renunța la judecata ei, iar chiar dacă Legea nr. 85/2006 nu prevede în mod expres, printre atribuțiile lichidatorului, și pe aceea de a renunța la acțiuni promovate în numele debitorului, ci doar pe aceea de a promova acțiuni, acest drept este consacrat de Codul de procedură civilă care, la art. 406 alineat 1 prevede că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. În același sens sunt și dispozițiile art. 9, care consacră dreptul de dispoziție al părților, reținut în mod corect de către instanța de fond, și care la alineatul 3 prevede că, în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecata cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins.

Așadar, reclamantul debitor, care a promovat acțiunea prin reprezentantul său legal, lichidatorul judiciar, poate renunța la judecata cererii în aceeași modalitate, cum este și cazul în speță. Astfel cum s-a reținut mai sus, acordul creditorilor reclamantului falit nu este necesar.

În al doilea rând, Legea privind procedura insolvenței nu condiționează renunțarea la judecată de acordul prealabil al judecătorului-sindic. Se observă că art. 20 litera m) face referire doar la încheierea de tranzacții, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunțarea la garanții reale, ceea ce înseamnă că se cere acordul judecătorului-sindic doar în situația în care se renunță la drepturi de către debitor, nu și în situația renunțării la judecată.

În consecință, instanța de fond nu a încălcat nici aceste prevederi legale.

Împrejurarea că art. 237 alineatul 2 pct. 6 Cod de procedură civilă se referă la renunțarea la acțiune, achiesarea pârâtului și tranzacția părților nu denotă, astfel cum eronat susține recurenta, faptul că legiuitorul a înțeles să trateze similar aceste manifestări de voință ale participanților la procesul civil, respectiv că, în materia specială a insolvenței, cuprinzând reglementări derogatorii de la dreptul comun și care se aplică cu prioritate, renunțarea la acțiune se poate face în aceleași condiții ca și cele cerute pentru încheierea unei tranzacții, respectiv cu aprobarea prealabilă a judecătorului-sindic.

Constatând că nu au fost încălcate dispozițiile legale invocate de recurentă, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală, Curtea de Apel, în baza art. 496 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul formulat. (Decizie redactată și rezumată de judecător Alina TITERLEA)

Domenii speta

Spete similare