Apel. Pretenții – răspundere civilă delictuală

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Pretenții – răspundere civilă delictuală

- art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1568, art. 1578 Cod civil

Deoarece cesionarul dobândește toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată prin contractul de cesiune de creanță, valorificarea creanței se poate face doar în temeiul contractului și nu potrivit răspunderii civile delictuale.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 118 din 15 aprilie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 22.10.2020, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean (...), invocată de pârâtă.

A respins acțiunea formulată de reclamanta (R) SRL, cu sediul social în (...), înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul (...) sub nr. J(...)/2002, CUI RO (...), cu sediul procedural ales în (...), în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Județul (...) și Consiliul Județean (...), ambele cu sediul în (...).

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Județean (...), în opinia instanței este neîntemeiată și a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speță argumentele invocate de pârâtul Consiliul Județean (...) referitor la faptul că este un organ deliberativ nu sunt pertinente sub aspectul calității procesuale pasive, atâta vreme cât el este emitentul actelor premergătoare cererii de chemare în judecată, aceste acte fiind probe ce urmează a fi analizate de instanța de judecată pentru a verifica pe fond, temeinicia pretențiilor solicitate de reclamantă.

Pe fond, instanța a reținut că între societatea reclamantă și societatea (S) SRL a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. (...)/12.09.2015 având ca obiect vânzarea cantității de 6.500.000 - 7.000.000 bucăți/an lapte UHT, cu destinație program școlar. În vederea stingerii obligației de plată între părți a fost întocmit contractul de cesiune de creanță nr. (...)/12.09.2015, cedentul (S) SRL cesionând în favoarea cesionarului (R) SRL dreptul de creanță până la concurența sumei de 1.218.402 lei, deținut de cedent asupra debitorului cedat Consiliul Județean (...), creanță rezultată din facturile de vânzare emise de (R) SRL pentru mărfurile livrate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. (...)/12.09.2019.

În aplicarea OUG nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii de învățământ primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copii preșcolari din grădinițele de stat și privat, județul (...) a încheiat cu cedentul (S) SRL contractele de furnizare a produselor lactate în școli aferente anului școlar 2014-2016, subsecvent Acordului-cadru nr. (...)0/2014, nr. (...)27/20158, (...)1/2014, nr. (...)29/2015, (...)2/2014, (...)34/2015 și nr. (...)3/2014.

Criticile pârâtelor referitoare la contactul de cesiune nu sunt pertinente, acest contract îndeplinind toate condițiile, cesiunea de creanță a fost notificată și comunicată debitorului cedat și a fost identificată creanța cesionată; de asemenea nici cele referitoare la faptul că creanța nu rezultă dintr-un titlu executoriu, atâta vreme cât existența datoriei a fost recunoscută de pârâte, prin Adresa nr. (...)/14.12.2016 județul (...) – Consiliul Județean (...) a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice (...) – Serviciul Fiscal Municipal (...) restituirea sumei de 377.419,67 lei.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, suma solicitată nu mai este datorată de către pârâte, deja fiind plătită, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.

Astfel, Serviciul Fiscal a emis Adresa nr. (...)/14.06.2016 înregistrată la Registratura Consiliului Județean (...) sub nr. (...)/24.06.2016 de înființare a popririi asiguratorii asupra sumelor de bani datorate de Județul (...) cu orice titlu debitorului (S) SRL, iar în urma acestei adrese Județul (...) a achitat către Trezoreria Operativă a Municipiului (...) suma de 377.419,67 lei, reprezentând sume datorate conform contractelor de furnizare, această sumă fiind solicitată și de către reclamantă cu titlu de creanță principală.

Instanța nu a putut aprecia și reține dacă s-a făcut sau nu o plată nedatorată, chiar dacă prin Adresa nr. (...)/14.12.2016 înaintată Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (...) – Serviciul Fiscal Municipal (...), Consiliul Județean (...) solicită restituirea acestei sume, analizarea acesteia excede cadrului procesual al speței.

Instanța a apreciat că în speță nu poate fi reținută existența răspunderii civile delictuale pe care își întemeiază pretențiile reclamanta. Angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Chiar dacă s-ar admite existența unui prejudiciu, nu se poate reține condiția faptei ilicite. Fapta ilicită este, conduita omului prin care încalcă normele imperative ale dreptului săvârșită fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii. Adică ea reprezintă acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

În speță, neexecutarea obligației de plată către reclamantă nu îndeplinește condiția unei fapte ilicite, atâta vreme cât obligația de plată față de debitorul cedat a fost executată, situație în care lipsește și condiția existentei vinovăției, condiție necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Textele art. 1357-1358 Cod civil instituie principiul răspunderii întemeiate pe existența vinovăției autorului faptei ilicite și cauzatoare de prejudiciu; art. 1357 Cod civil alin. 1 prevede că obligația de reparare a prejudiciului revine celui care l-a cauzat printr-o faptă ilicită “săvârșită cu vinovăție”. Alineatul 2 al aceluiași articol precizează: “Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Potrivit art. 1615 Cod civil „Obligațiile se sting prin plată, compensație, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum și prin alte moduri expres prevăzute de lege.”

În aceste condiții, instanța nu a mai putut obliga pârâtele să plătească din nou aceeași sumă, datorată cu același titlu, plătită pentru debitorul cedat (S) SRL; în urma cesiunii de creanță cesionarul – reclamata din prezenta se subrogă debitorului cedat în ceea ce privește drepturile acestuia, funcția esențială a cesiunii de creanță fiind aceea de a transmite o creanță de la cedent la cesionar. În cauza de față, cedentul nu mai deține o creanță împotriva pârâtelor, acestea achitând, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, suma pe care o datorau acestuia.

Pentru cele ce preced, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean (...), invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, reținând pentru motivele mai sus arătate că pârâtele nu mai datorează suma solicitată în acțiune, a respins acțiunea formulată de reclamanta (R) SRL, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Județul (...) și Consiliul Județean (...).

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC (R) SRL solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, admiterea acțiunii formulate de reclamanta SC (R) S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele U.A.T. Județul (...) și Consiliul Județean (...), cu consecința obligării pârâtelor către reclamantă la plata sumei de 500.493,91 lei din care: 377.419,67 lei și 123.073,64 lei dobândă legală penalizatoare calculată de la data de 24.09.2016 la data de 09.12.2019 precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată în continuare până la data plății debitului principal, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta (R) S.R.L. în fond și în apel.

În ceea ce privește situația de fapt, apelanta arată că Tribunalul (...) a reținut în mod corect starea de fapt, aplicarea OUG nr. 96/2002 dar și faptul că contractul de cesiune de creanță îndeplinește toate condițiile, cesiunea fiind notificată și comunicată debitorului cedat. Totodată, apreciază că, în mod corect, s-a identificat inclusiv creanța cesionată, existența datoriei recunoscută de pârâte și faptul că, prin adresa nr. (...)/14.12.2016, Județul (...) - Consiliul Județean (...) a solicitat A.J.F.P. (...) - Serviciul Fiscal Municipal (...) restituirea sumei de 377.419,67 lei.

Însă, subliniază că, în mod eronat Tribunalul (...) s-a raportat la situația de fapt reținută și a apreciat că suma nu mai este datorată de către pârâte, deja fiind plătită.

În acest sens, susține că plata efectuată de Județul (...) către bugetul de stat, în sumă de 377.419,67 lei, urmare înființării de către Serviciul Fiscal Municipal (...), prin adresa nr. (...)/14.06.2016, a popririi pe terț, este nelegală deoarece la data respectivă pârâtele nu mai aveau calitatea de debitor a (S) S.R.L., creanța deținută de (S) S.R.L. împotriva Județului (...) fiind cesionată anterior primirii adresei de înființare a popririi către societatea reclamantă, astfel încât fapta îmbracă formele faptei ilicite.

Așadar, în atare situație, apelanta susține că Tribunalul (...), reținând îndeplinirea tuturor condițiilor reglementate de legiuitor pentru validitatea contractului de cesiune de creanță, inclusiv notificarea acesteia către debitorul cedat prin adresa nr. (...) din 01.06.2016, avea obligația de a face aplicarea disp. art. 1578 alin. l lit. a) și lit. b) Cod civil.

Faptul că au fost efectuate plăți către bugetul de stat de către Județul (...) nu echivalează cu stingerea obligațiilor de plată către (R) S.R.L., pârâții având obligația legală de a plăti către reclamanta (R) S.R.L.

Apelanta apreciază că încălcarea acestei obligații, chiar și din culpă, este de natură să atragă răspunderea pârâților care au recunoscut datoria către societatea reclamantă dar nu au procedat la executarea obligației de plată către (R) S.R.L.

Totodată, apelanta critică și faptul că Tribunalul (...) a reținut în mod greșit că după efectuarea plății de către pârâte pentru debitorul cedat (S) S.R.L. (pag. 9 ultimul alineat) nu mai poate obliga pârâtele la plata aceleiași sume, datorată cu același titlu, fiind evident faptul că instanța a confundat calitățile părților, inclusiv titlul în baza căruia trebuia efectuată plata.

Astfel, contractul de cesiune de creanță a conferit părților următoarele calități: (S) S.R.L. - cedent, nu debitor cedat; (R) S.R.L. – cesionar și Județul (...) - debitor cedat, situație din care rezultă că cedentul nu mai deținea nicio creanță împotriva debitorului cedat, în mod eronat apreciindu-se de către instanța de fond că plata efectuată de pârâte în sumă de 377.419,67 lei către bugetul de stat a stins în mod legal creanța datorată de Județul (...) către (S).

În acest sens, apelanta invocă și dispozițiile art. 1349 alin. l Cod civil și art. 1357 alin. 1 și 2 Cod civil, precizând că deși au acceptat cesiunea, pârâții nu au executat obligația de plată integral către cesionar, fiind efectuate plăți parțiale, cu încălcarea disp. art. 1578 lit. a) și lit. b) Cod civil.

Contrar considerentelor hotărârii apelate, susține că sunt întrunite condițiile privind antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților U.A.T. Județul (...) și Consiliul Județean (...), care, deși au acceptat cesiunea, nu au executat obligația de plată către cesionar, obligație reglementată în mod expres de legiuitor, a fost produs un prejudiciu societății reclamante prin neexecutarea obligației de plată a cesiunii, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este dovedită - prin fapta ilicită fiindu-i creat prejudiciul ce face obiectul pretențiilor reclamantei, iar în ceea ce privește vinovăția este evidentă culpa pârâților care au invocat plata din eroare către bugetul de stat și nu către cesionarul (R) S.R.L.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată, arată că aceasta nu a mai fost analizată de către instanța de fond raportat la respingerea cererii principale.

Pe de altă parte, apelanta consideră că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 1531 Cod civil și art. 1535 Cod civil.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, cu consecința admiterii a acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Județul (...) și Consiliul Județean (...), prin întâmpinarea depusă au solicitat respingerea apelului ca nefondat, neîntemeiat și nelegal și menținerea în tot a sentinței apelate, apreciind că aceasta a fost pronunțată ca urmare a aplicării corecte a normelor legale incidente în cauză.

Astfel, apreciază că în mod just, a stabilit instanța de fond, în baza probatoriului administrat, că suma solicitată nu mai este datorată de către pârâte, fiind deja plătită către Trezoreria Operativă a Municipiului (...) suma de 377.419,67 lei, ca urmare a adresei Serviciului Fiscal nr. (...)/14.06.2016, înregistrată la Registratura Consiliului Județean (...) sub nr. (...)/24.06.2016 de înființare a popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate de Județul (...) cu orice titlu debitorului S.C. (S) S.R.L.

Cu privire la legalitatea și temeinicia efectuării plății invocă următoarele dispoziții legale: art. 6 alin. (1) și (3), ale art. 61, alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 146/2002.

În completarea acestor dispoziții legale, au fost invocate și prevederilor art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 784 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor reglementări, intimatele susțin că indisponibilizarea sumelor poprite se produce din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit, iar după poprire, terțul poprit va fi răspunzător de orice plăți efectuate de el care vin în contradicție cu indisponibilizarea ordonată de organul de executare. În aceste condiții, terțul poprit - Județul (...) a fost obligat să plătească suma poprită, dar nu din patrimoniul propriu, ci din sumele pe care le datora debitorului urmărit - SC (S) SRL.

Cu privire la efectele cesiunii de creanță între cesionar și debitorul cedat, pornind de la dispozițiile art. 1566 - 1586 din Noul Cod civil și de la faptul că Județul (...) a efectuat plata sumei de 377,419,67 lei către Trezoreria Operativă a Municipiului (...), intimatele susțin că, în mod întemeiat și legal, a reținut instanța de fond faptul că pârâtele nu mai pot fi obligate să plătească din nou aceeași sumă, datorată cu același titlu, plătită pentru debitorul urmărit SC (S) SRL, potrivit adresei Serviciului Fiscal Municipal (...) nr. (...)/14.06.2016, deoarece în urma cesiunii de creanță, reclamanta din prezenta cauză se subrogă cedentului în ceea ce privește drepturile acestuia, funcția esențială a cesiunii de creanță este aceea de a transmite o creanță de la cedent la cesionar.

În ce privește condițiile răspunderii civile delictuale, raportat la art. 1357 Cod civil, intimatele susțin că deși în cuprinsul cererii de apel, reclamanta susține că, în cauză sunt îndeplinite condițiile privind antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților, întrucât prin neexecutarea de către pârâte a obligației de plată către cesionar a fost produs un prejudiciu societății reclamante prin neexecutarea obligației de plată a cesiunii și solicită a nu fi avute în considerare, deoarece, apelanta nu a făcut dovada existentei faptei ilicite, săvârșită cu vinovăție de către pârâte.

Sub aspectul apărărilor formulate în fondul cauzei, intimatele au subliniat următoarele aspecte cu privire la nelegalitatea Contractului de cesiune care face obiectul prezentei cauze:

Contractul de cesiune de creanță nu îndeplinește cerințele legale de validitate prevăzute de art. 1567 coroborate cu prevederile art. 1011 Cod civil, deoarece contractul de cesiune invocat de reclamantă, fiind încheiat cu titlu gratuit (lipsindu-i un element esențial: prețul), și nu cu titlu oneros, are valoarea unei donații.

Cu toate acestea nu s-a încheiat prin înscris autentic, conform prevederilor legale mai sus invocate. Prin urmare, acest contract nu este valid, nu este opozabil și nu poate genera creanțe certe, exigibile și lichide față de Județul (...).

Suma pretinsă de reclamantă nu este certă, deoarece existența ei nu este neîndoielnică și nu rezultă din însuși titlul executoriu, deoarece contractul de cesiune de creanță nefiind încheiat în formă autentică nu este opozabil județului și nu este titlu executoriu.

Creanța invocată de reclamantă în cuantumul pretins de aceasta nu este lichidă, deoarece obiectul ei nu a fost determinat prin contract și nu a avut acceptul prealabil al autorității contractante, astfel cum prevăd dispozițiile art. 61 din O.U.G nr. 146/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 61 din O.U.G nr. 146/2002, operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituții publice aferente bunurilor achiziționate, “serviciilor prestate sau lucrărilor executate, către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari.

Potrivit acelorași prevederi, cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

Deși reclamanta susține că intimatele au acceptat cesiunea, contractul de cesiune invocat de reclamantă s-a încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 61 alin. 2 din O.U.G nr. 146/2002, respectiv acest contract s-a încheiat și fără acordul prealabil exprimat în scris al autorității contractante Județul (...).

Creanța pretinsă de reclamantă nu este exigibilă deoarece obligația de plată nu există, suma de 377.419,67 lei fiind datorată către Trezoreria Operativă a Municipiului (...), astfel cum rezultă din Adresa nr. (...)/01.04.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...), înregistrată la Consiliul Județean sub nr. (...)/08.04,2019.

Suma pretinsă nu este o sumă datorată legal reclamantei de către Județul (...), reclamanta neavând o creanță certă exigibilă și lichidă, care să rezulte dintr-un contract de cesiune încheiat în formă autentică și cu acordul scris al Județului (...), ba mai mult, plata oricărei sume către reclamantă fiind prohibită prin dispoziții legale imperative.

Prin Sentința civilă nr. (...)/27.06.2019 dată în dosar nr. (...)/2019 al Tribunalului (...) s-a constatat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 6 ind. 1 din O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor statului, operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituțiile publice aferente bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

Raportat la dispozițiile legale precitate, prin Sentința civilă mai sus menționată instanța a apreciat că, contractul de cesiune invocat de creditoare s-a încheiat cu nerespectarea prevederilor imperative ale art. 6 ind. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, respectiv suma pretinsă prin cerere nu reprezintă o creanță care să rezulte dintr-un contract de cesiune încheiat cu acceptul prealabil al autorității contractante, creanța creditoarei neîndeplinind, astfel, condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1014 Cod de procedură civilă.

Întrucât prin Sentința civilă nr. (...)/2019 s-a respins cererea formulată de S.C. (...) S.R.L., prin care se solicita suma de 377.419,67 lei, intimatele consideră că și suma reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la data de 24.09.2016 la data de 09.12.2019 în valoare de 123.073,64 lei nu este viabilă potrivit art. 1, alin. (3), art. 2 și art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în raport cu probele de la dosar și dispozițiile legale incidente, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta (R) SRL a exercitat calea de atac împotriva sentinței tribunalului pe motivul că a fost respinsă cererea sa de obligare a pârâților UAT a Județului (...) și Consiliul Județean (...), la plata sumei de 500.493,91 lei din care: 377.419,67 lei debit restant și 123.073,64 lei, a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data de 24.09.2016 la data de 09.12.2019, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată în continuare, până la data plății debitului principal.

În fapt, între reclamanta apelantă, în calitate de vânzător și (S). S.R.L., în calitate de cumpărător, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. (...)/12.09.2015, având ca obiect vânzarea cantității de 6.500.000 - 7.000.000 bucăți/an lapte UHT, 1,8% grăsime, la 200 ml, conform OUG nr. 86/2002, pentru a fi distribuit elevilor și preșcolarilor în Județul (...). Convenția a fost încheiată pe o perioadă de 5 ani școlari, începând cu data de 12.09.2015.

Din înscrisurile de la dosar, reiese, că la aceeași dată, 12.09.2015, între aceleași părți, a fost întocmit, concomitent, contractul de cesiune de creanță nr. (...), cedenta (S). S.R.L., cesionând în favoarea cesionarei (R) S.R.L., reclamanta în cauză, dreptul de creanță, până la concurența sumei de 1.218.402 lei, deținut de cedentă asupra debitorului cedat, Consiliul Județean (...), creanță rezultată din facturile de vânzare, emise de (R) S.R.L., pentru mărfurile livrate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. (...)/12.09.2019.

Urmare a cesiunii, la care s-a făcut anterior referire, cedenta (S). S.R.L., prin adresa nr. (...) din 01.06.2016, a notificat debitorului cedat, Consiliul Județean (...), contractul de cesiune de creanță nr. (...)/12.09.2015, solicitând plata prețului către reclamanta apelantă, sens în care, a indicat banca și contul IBAN al cesionarei.

Totodată, curtea a observat că cesiunea a fost notificată debitorului cedat și de către cesionară, (R) S.R.L, prin adresa nr. (...)/08.06.2016, precizată prin adresa nr. (...)/15.06.2016, solicitându-i-se celui din urmă, să efectueze plata sumei de 951.364,18 lei - creanță existentă la data de 31.05.2016, către ea.

Instanța a mai reținut că, potrivit ordinelor de plată nr. (...) din 07.06.2016, Județul (...) a făcut plăți către reclamanta apelantă, în sumă de 490.455,34 lei – a se vedea filele 80, 83, 86, 89 din volumul II dosar fond, precum și centralizatorul aflat la fila 92 din același dosar.

Pe de altă parte, plata sumei amintite, prin ordinele de plată anterior menționate, către (R) S.R.L., este recunoscută de către Județul (...), în cadrul adresei nr. (...)/14.12.2016. Prin această adresă, s-a cerut DGRFP (...) - AJFP (...) - Serviciul Fiscal Municipal (...), ca urmare a adresei de poprire nr. (...)/24.06.2016, emisă de cea din urmă, restituirea sumei de 377.419,67, datorate debitorului urmărit (S). S.R.L. – cedentul creanțelor deținute împotriva pârâtelor, cesionate reclamantei. În cadrul adresei la care ne referim, s-a menționat de către Județul (...), că această sumă achitată prin poprire, se impune a fi restituită ca nedatorată organului fiscal, raportat la contractul de cesiune de creanță nr. (...)/12.09.2019, perfectat între cedenta (S). și cesionara (R) S.R.L., în care ea are calitatea de debitor cedat.

Potrivit art. 1349 alin 1) Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Alin. 2) al același articol stabilește că, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, conform art. 1357 alin. 1) și 2) Cod civil, reglementează că, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, precum și că, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile, este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții, ce decurg din textele legale enunțate: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.

În cauză, pornind de la faptul că cesiunea de creanță a fost notificată și comunicată debitorului cedat, fiind identificată creanța cesionată și ținând cont de împrejurarea că existența datoriei a fost recunoscută de pârâte, prin adresa nr. (...)/14.12.2016, emisă de județul (...) – Consiliul Județean (...), prin care a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice (...) – Serviciul Fiscal Municipal (...), restituirea sumei de 377.419,67 lei, plătită prin poprire, se desprinde că reclamanta a suferit un prejudiciu, în condițiile în care, nu i s-a achitat restul sumei datorate de către intimata Județul (...), debitor cedat, ca urmare a cesiunii de creanță.

Această concluzie se impune, chiar dacă, prin întâmpinarea formulată de cele două intimate în apel, se susține că cesiunea nu a fost acceptată, potrivit dispozițiilor art. 6 indice 1 alin. 2 din OUG 146/2002 și aceasta pentru că tribunalul, prin considerentele expuse, a stabilit că cesiunea este valabilă, fiind identificată și creanța cesionată, iar părțile interesate, vătămate prin aceste constatări de fapt, nu au exercitat apel cu privire la aceste dezlegări - art. 461 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel că au intrat în puterea lucrului judecat.

Totodată, față de cele mai sus arătate, nu sunt pertinente și nu vor fi reținute nici apărările exprimate de intimate, prin raportare la Sentința nr. (...)/27.06.2019, pronunțată într-o somație de plată, în dosarul nr. (...)/81/2019, litigiu purtat între aceleași părți, în cadrul căruia se reține că convenția de cesiune de creanță, nu respectă dispozițiile imperative ale art. 6 indice 1 alin. 2 din OUG 146/2002, întrucât nu s-a perfectat cu acordul prealabil al autorității contractante.

De asemenea, ținând cont de faptul că Județul (...) a recunoscut datoria față de reclamantă, că acesta a fost notificat și a acceptat cesiunea, chiar plătindu-i apelantei o parte din debitul restant, nu se justifică punctul de vedere al tribunalului, prin care se susține că debitorul cedat – Județul (...), plătind o datorie în numele cedentei, nu mai deține o creanță împotriva pârâtelor, și ca atare, nici cesionara reclamată (pe considerentul că, funcția esențială a cesiunii de creanță este aceea de a transmite o creanță de la cedent la cesionar), cu atât mai mult cu cât, la momentul plății în numele cedentei, Județul (...) era debitor față de apelanta (R) S.R.L. și nu față de (S). S.R.L.

În ciuda celor arătate însă, nu se poate aprecia că suportarea prejudiciului suferit de reclamanta apelantă, față de pârâții intimați, se poate realiza pe temei delictual, în condițiile în care, ne aflăm în prezența unui contract de cesiune de creanță, prin care, cedenta (S). S.R.L., a cesionat în favoarea cesionarei reclamante (R) S.R.L., dreptul de creanță deținut de ea asupra debitorului cedat, Consiliul Județean (...), creanța rezultată din facturile de vânzare, emise de (R) S.R.L., pentru mărfurile livrate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. (...)/12.09.2019, iar valabilitatea acestei convenții, din perspectiva acceptării ei de către debitorul cedat, s-a consolidat în apel, pentru motivele anterior expuse.

Astfel, chiar prin demersul său din fața primei instanțe, reclamanta face referire la art. 1568 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod civil, afirmând că cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, precum și accesoriile aferente acesteia, debitorul cedat fiind ținut să plătească cesionarului, din momentul în care a acceptat cesiunea printr-un înscris cu dată certă sau a primit comunicarea scrisă a cesiunii, conform disp. art. 1578 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod civil.

De asemenea, în apel se menționează de către apelant că, tribunalul validând convenția de cesiune, inclusiv notificarea ei către debitor, avea obligația să aplice art. 1578 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod civil.

Ca atare, în condițiile în care, cesionarul, reclamanta în speță, dobândește toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, debitorul fiind ținut să plătească cesionarului din momentul notificării cesiunii, cum chiar el susține, valorificarea creanței se poate face doar în temeiul contractului și nu potrivit răspunderii civile delictuale.

Că este așa, reiese din prevederile art. 1350 alin. 1), 2) și 3) Cod civil.

Potrivit acestora, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Pe de altă parte, prin aliniatul final, se arată că dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală se angajează numai în acele ipoteze în care, prejudiciul ce trebuie reparat este cauzat victimei în afara unei legături contractuale dintre acesta și persoana răspunzătoare. Or, în cazul neexecutării ilicite a prestațiilor în temeiul unui contract valabil încheiat, revine părții care nu le-a executat total sau le-a executat doar parțial, obligația de a repara celeilalte părți contractante prejudiciul produs.

Așadar, reținând aceste considerente, se poate conchide, că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru recuperarea prejudiciului încercat de reclamanta apelantă în baza răspunderii civile delictuale, în ciuda observațiilor formulate de apelantă prin memoriul depus la dosar.

Raportat la argumentele reținute, instanța în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat în cauză.

Apelanta (R) S.R.L. fiind în culpă procesuală, raportat la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a respins cheltuielile de judecată solicitate de aceasta.

Domenii speta

Spete similare