INSTANŢA,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2020 pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/200/2020, contestatoarea S.C. TE Slănic S.R.L. în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a solicitat anularea somaţiei nr. /31.01.2020 şi a titlului executoriu precum şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin cele două acte emise, somaţie şi titlu executoriu a fost stabilită în sarcina acesteia în baza deciziei nr. /15.10.2019 ca obligaţie de plată suma de 43.871 lei, reprezentând recuperare debit răspundere solidară A.T. 94 S.R.L. Prin decizia sus menţionată s-a dispus atragerea răspunderii solidare a acesteia în solidar cu debitorul insolvabil S.C. AT 94 S.R.L. în temeiul art. 25 alin 1 lit. a, alin 2 şi 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.
Contestatoare precizează că în decizia de impunere se face vorbire de faptul că acesteia i s-a solicitat prin reprezentant, să se prezinte la sediul A.J.F.P. Buzău, în vederea audierii referitor la atragerea răspunderii solidare fără însă a se da curs, însă acesta nu a primit astfel de adrese din partea intimatei, decizia fiind emisă fără respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 207/2015. În continuare, contestatoare a invocat şi lipsa caracterului cert al creanţei puse în executare precum şi nulitate deciziei emise.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite contestatoare arată că prin executarea sa silită demersul activităţii sale va fi prejudiciat iar în acest mod nu îşi va mai putea desfăşura activitatea în mod normal iar prejudiciul nu mai poate fi recuperat.
În drept, invocat prevederile art. 712 şi 719 din C.pr.civ şi dispoziţiile din Legea nr. 207/2015.
În probaţiunea contestatoare a depus înscrisuri, respectiv titlul executoriu (f.10), somaţia (f.11), balanţa de verificare (f.13 – 18), decizia nr. 280 (f.19 - 23) solicitând încuviinţarea probei cu aceste înscrisuri.
Contestaţia şi cererea de suspendare au fost timbrate, cu taxă de timbru în cuantum de 1000 lei (f.6 – dosar supliment) şi 50 lei (f. 9)
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că prin decizia nr. x/15.10.2019 a fost angajată răspunderea solidară a contestatoarei pentru obligaţiile de plată datorate de S.C. AT 94 S.R.L. bugetului general consolidat în cuantum de 43.871 lei iar cum această decizia a devenit executorie a declanşat procedura de executare silită prin emiterea şi comunicarea (la data de 29.01.2020) către contestatoare a somaţiei nr. /22.01.2020 şi a titlului executoriu nr. /22.01.2020.
În continuare intimata precizează că singura motivaţie a contestaţiei la executare constă în susţinerea potrivit căreia creanţa nu este certă în condiţiile în care acesta a contestat decizia de atragere a răspunderii solidare şi că acesta nu invocă un temei de drept în sprijinul susţinerii sale nu este întâmplător, fiind rezultatul imposibilităţii de a-l invoca.
Titlul de creanţă (decizia de angajare a răspunderii), a devenit titlu executoriu ca urmare a expirării termenul de plată conform art. 26 alin 6 din C. pr. fiscală iar cum decizia a fost comunicată contestatoarei la data de 18.10.2019, termenul de plată a expirat la data de 20.11.2019, decizia devenind executorie.
Cu privire la cererea de suspendare intimata arată că nu există motive întemeiate pentru admiterea acesteia, contestatoarea făcând doar simple susţineri, nedovedite prin nicio probă.
Cu privire la contestaţia formulată a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei îndreptate împotriva titlului executoriu nr. /22.01.2020 având în vedere că acesta este un veritabil act administrativ pentru care legea stabileşte o cale specială de atac, respectiv acţiune în contencios administrativ.
A mai solicitat intimata aplicarea amenzii judiciare contestatoarei în cuantum de 1000 lei conform art. 187 alin 1 pct. 1 lit. a) C.pr.civ.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 207/2015
În probaţiune, intimata a depus înscrisuri, respectiv sentinţa civilă nr. x/14 septembrie 2016 (f.43 - 44), decizia nr. /15.10.2019 (f.45 - 46), dovada comunicării deciziei (f.47), contestaţia împotriva deciziei nr.x/15.10.2019 (f.48 – 52), decizia nr. x/23.12.2019 (f53-58), somaţia şi titlul executoriu (f.59-60), dovada comunicării somaţiei şi a titlului executoriu (f.61) şi proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate (f.62-63) solicitând încuviinţarea probei cu aceste înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 22.05.2020 contestatoare a formulat o cerere de suspendare a contestaţiei la executare având în vedere că pe rolul Tribunalului Buzău a fost înregistrat contestaţia împotriva deciziei de impunere care a dus la emiterea somaţiei şi a titlului executoriu.
Instanţa în temeiul art. 255-258 Cod de procedură civilă, a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În data de 15.10.2019 a fost emisă decizia de impunere nr. de către intimata ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău pentru suma de 43.871 lei. Decizia sus menţionată a fost contestată în temeiul art. 268 alin 1 C.pr.fiscală, contestaţie care a fost respinsă din decizia nr. 276/23.12.2019.
În data de 22.01.2020 a fost emisă somaţia nr. 1 şi titlul executoriu nr. 1 în dosarul de executare nr. 339278 pentru suma de 43.871 lei, acestea fiind comunicate contestatoarei la data de 29.01.2020.
Potrivit art. 260 alin. 1 Cod procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii . Potrivit art. 260 alin. 3 Cod procedură fiscală, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege .
Asupra excepției inadmisiblității acțiunii, invocată de intimată, instanța reține că, pe fondul cauzei, contestatorul înțelege să conteste caracterul cert al creanţei puse în executare. Faptul că acesta nu este motivat nu atrage inadmisibilitatea pe fond a acțiunii, care păstrează natura juridică a unei contestații la executare. Pentru aceste motive, va respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimată.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a contestaţiei la executare formulată de contestatoare în şedinţa publică din data de 22.05.2020 instanţa reţine netemeinicia acesteia, având în vedere că, contestatoare nu a făcut dovada înregistrării pe rolul TB a contestaţiei împotriva deciziei emisă de intimată, nu a depus la dosarul cauzei presupusa contestaţia nedovedind cum dezlegarea prezentei cauze depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine că intimata a procedat la emiterea somaţiei din 22.01.2020 şi a titlul executoriu nr./22.01.2020 pentru suma de 43.871, stabilită prin decizia nr. x/15.10.2019, fiind comunicate la data de 29.01.2020.
Instanţa reţine că apărările contestatoarei privesc nerespectarea dispoziţiilor art. 9 alin 1 din Legea 207/2015 precum şi lipsa caracterul cert al creanţei puse în executare.
Potrivit art. 46 alin 2 – 6 C.pr. fiscală:(2)actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului și, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția elementelor prevăzute la lit. h).
(4) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal central se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanțelor Publice, bazată pe un certificat calificat.
(5) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează cu semnătura electronică extinsă a autorității administrației publice locale din care face parte organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat.
(6) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) și tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
Potrivit art. 49. C.pr. fiscală: Nulitatea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situații:
a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competența;
b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 46 alin. (6), precum și organul fiscal emitent;
c) este afectat de o gravă și evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă și evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa.
Potrivit art. 230 alin 2 C.pr.fiscală somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, indicarea consecințelor nerespectării acesteia, precum și posibilitatea de a intra într-o procedură de mediere.
Pe fondul procedurii de executare silită, instanţa reţine că somaţia şi titlul executoriu nu sunt afectate de cauze de nelegalitate, aceasta fiind comunicate contestatoarei prin scrisoare cu confirmare de primire. Mai mult, sumele înscrise în actele de executare au caracter cert, lichid şi exigibil, rezultând din titlul executoriu nr. 1/22.01.2020 pentru suma de 43.871, stabilită prin decizia nr.15.10.2019 contestatoarea nemotivând şi neprobând în ce constă lipsa caracterul cert al creanţei puse în executare.
În ceea ce priveşte lipsa audierii conform art. 9 alin 1 din Legea nr. 207/2015 cu consecinţa nulităţii deciziei de impunere instanţa reţine că acest motiv nu poate face obiectul contestaţiei la executare, contestatoare putând a se adresa instanţei de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, instanţa reţine că nu au fost dovedite motive de nelegalitate ale actelor de executare constând în somaţia nr. 1 din data de 22.01.2020 şi a titlului executoriu nr. din data de 22.01.2020 emise în dosarul de executare nr.x, astfel că va respinge, ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. TE Slănic 94 S.R.L. în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare, instanţa o va respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere împrejurarea că, potrivit art.719 alin.1 C.proc.civ., suspendarea executării silite poate fi dispusă numai până la soluţionarea pe fond a contestaţiei la executare, iar în cauză instanţa a reţinut spre soluţionare cauza la acest termen de judecată.
Respingând contestaţia la executare instanța nu va da însă curs cererii intimatei de amendare a contestatoarei pentru introducerea acțiunii de față cu rea-credință sau prin abuz de drept procesual în temeiul art.187 alin.1 pct.1 lit. a) din C.pr.civ. întrucât instanța nu observă indicii ale relei credințe sau abuzului de drept al contestatoarei în promovarea cererii. Instanța reține că respingerea unei cereri nu naște vreo prezumție în legătură cu reaua credință sau abuzul de drept procesual al celui care a investit instanța cu o cerere găsită de instanță ca neîntemeiată. O asemenea prezumție ar avea un efect profund disuasiv, descurajator și contrar liberului acces la justiție pentru partea care dorește să afirme în justiție un drept cu caracter civil.
Prin urmare aplicarea art.187 alin.1 pct.1 lit. a) din C.pr.civ. nu poate fi făcută decât în condițiile existenței unor indicii clare ale abuzului de drept din partea părții, care să nu lase loc de interpretare și în contextul unor manifestări procesuale vădit orientate către un scop fără legătură cu cel vizat de lege. Or, în cauză nu se verifică abuzul semnalat de intimată și deci nu se impune sancționarea contestatoarei doar pentru faptul că cererea acesteia s-a dovedit a fi neîntemeiată.
Judecătoria Buzău
CIVIL. CONTESTATIE LA EXECUTARE. CALITATE PROCESUALA PASIVA A EXECUTORULUI BANCAR. TARDIVITATE
Tribunalul Sibiu
Anularea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare
Judecătoria Craiova
Contestaţie la executare.
Judecătoria Lugoj
Contestatie la executare
Judecătoria Mangalia
contestaţie la executare; competenţă teritorială