La data de 17.11.2021, Serviciul de Probaţiune Olt a sesizat instanţa, respectiv Biroul de Executări penale prin adresa nr. 20735/SP Olt/16.11.2021, privind pe persoana condamnată G.......... A..........., aflată în supravegherea Serviciului de Probaţiune Olt, având in vedere disp. art. 583 alin. 1 Cpp, art. 97 alin. 1 Cp, pentru a aprecia:
Se arată că prin sentinţa penală nr. 354/27.11.2020 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. ........../207/2020 definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020, G.......... A........... a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supravgehere de 3 ani ( 15.12.2020 - 14.12.2023) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 220, alin.1, CP. ( act sexual cu un minor).
Totodata prin sentinţa penală nr. 60/24.02.2021 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. ....../207/2020, definitivă prin dec. pen. nr. 1045/14.07.2021 a Curţii de Apel Craiova "concurentă cu-infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 43/14.02.2019 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare la data de 05.03.2019, G.......... A........... a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.
Astfel că, în baza art. 583, alin.1, C pr.pen , Serviciul de Probatiune sesizeaza instanţa de judecată competentă în vederea aplicării dispoziţiilor art. 97 CP cu privire la cele două sentinţe
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Judecatoriei Caracal in dosarul penal nr. 5496/207/2021, fixându-se termen la data de 02.12.2021.
Instanţa a dispus ataşarea dosarelor penale nr. 66/207/2020 si nr.........../207/2020 .
Prin incheierea din data de 02.12.2021, instanta a emis adresa către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal, pentru a comunica stadiul executării pedepsei de către intimat dar şi către Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, pentru a comunica stadiul executării pedepsei, respectiv data la care a fost încarcerat, perioada executată şi restul rămas de executat.
La data de 06.12.2021 a fost depus cazierul judiciar emis pe numele intimatului, la data de 07.12.2021 au fost depuse relaţiile solicitate Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, lipsă fiind relaţiile Birolului de executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal.
La termenul de judecata din 09.12.2021, instanta a revenit cu adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal pentru a întocmi un referat cu privire la inculpate şi a ataşa sentinţele penale nr 60/24.02.2021 şi nr 354/27.11.2020, cu menţiunea rămânerii definitive, fiind depuse şi relaţiile Birolului de executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentința penală nr. 354 din 27.11.2020, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020, în baza art. 220 alin 1 C.p. , cu aplicarea art. 375 C.p.p raportat la art. 396 al. 1, 2 şi 10 din C.p.p. si art. 38 alin. 1 C.p, a fost condamnat inculpatul G.......... A........... la pedeapsa de 2 ani închisoare , fapta săvârșita in dauna persoanei vătămate A...... A..... M........ C...........
În baza art. 220 alin 1 C.p. , cu aplicarea art. 375 C.p.p raportat la art. 396 al. 1, 2 şi 10 din C.p.p si art. 38 alin. 1 C.p , a fost condamnat inculpatul G.......... A........... la pedeapsa de 2 ani închisoare, fapta săvârșita in dauna persoanei vătămate Z....... N........ M.......
In baza disp. art. 39 alin. 1 lit.b Cod penal, a contopit pedeapsa închisorii de 2 ani aplicata inculpatului G.......... A..........., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. in dauna persoanei vătămate A...... A..... M........ C.........., cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata inculpatului G.......... A........... pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal in dauna persoanei vătămate Z....... N........ M......, inculpatul urmând sa execute pedeapsa rezultanta de 2 ani si 8 luni închisoare.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, f din Codul penal şi art. 67 alin. 1, alin. 2 din Codul penal a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, conf. art. 68 alin. 1 lit. b din Codul penal.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, f din Codul penal a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.91 alin.1 Codul Penal,a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului, pe o durată de 3 ani ce reprezintă termen de supraveghere, conform art. 92 Cp, .
Totodată, prin sentinţa penală nr. 60 din 24.02.2021 pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul penal nr. 66/207/2020 definitiva prin decizia penala nr. 1045 din 14.07.2021, a Curtii de Apel Craiova, s-a dispus condamnarea inculpatul G.......... A..........., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 105 alin. 1 C.p. s-a anulat liberarea condiţionată acordată inculpatului G.......... A........... prin sentinţa penală nr. 1741/09.12.2019 A Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin necontestare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoarea aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.43/14.02.2019 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare la data de 05.03.2019 în pedepsele de:
-6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C.p.
-6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C.p.
S-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.43/14.02.2019 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare la data de 05.03.2019.
În baza art. 40 alin. 1 C.p. raportat la art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 39 alin. 1, lit. b C.p., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.......... A........... în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare ( 1/3 din totalul pedepselor celorlalte 6+6 =12), urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.
Reține instanța ca infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin cele doua sentinţe penale menţionate anterior au fost săvârşite în concurs, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 97 C.pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 583 alin. 1 C.p.p. asupra revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei instanţa se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
Potrivit art. 97 alin.1 Cod penal:(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
Pe cale de consecință instanța, în baza art.583 alin.1 C.p.p, rap. la art. 97 alin.1 C.pen. va anula suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare sub supraveghere aplicată inculpatului G.......... A..........., în prezent încarcerat în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, , prin sentința penală nr. 354 din 27.11.2020 , pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 354 din 27.11.2020 , pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020 în următoarele pedepse;
-2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 220 alin.1 C.pen
-2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 220 alin.1 C.pen
În baza art. 38 alin.1 lit.a C.pen., va constata că infracţiunile pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare prin sentința penală nr. 354 din 27.11.2020, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020 ce a fost anulată prin prezenta sentinţă sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul G.......... A........... a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani şi 4 luni prin prin sentinţa penală nr. 60 din 24.02.2021 pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul penal nr. 66/207/2020 definitiva prin decizia penala nr. 1045 din 14.07.2021, a Curtii de Apel Craiova
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 60 din 24.02.2021 pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul penal nr. 66/207/2020 definitiva prin decizia penala nr. 1045 din 14.07.2021, a Curtii de Apel Craiova în următoarele pedepse;
-2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p
-6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C.p. ( sentinţa penală nr.43/14.02.2019 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare la data de 05.03.2019)
- 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C.p.( sentinţa penală nr.43/14.02.2019 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare la data de 05.03.2019.
În baza art. 40 alin. 1 rap. art. 39 alin. 1 lit. b și art. 97 alin.2 C.pen., va contopi pedepsele de 2 ani, 2 ani, 2 ani, 6 luni şi 6 luni şi aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare , la care adăugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse ( 2 ani, 2 ani, 6 luni, 6, luni), respectiv 1 an şi 8 luni , urmând ca în final, inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În temeiul art. 72 C.p. va deduce durata reținerii de la 24.05.2018 la data de 25.08.2018 ( dosr. urm. pen . 339/P/2018) şi durata executării pedepsei de la 06.06.2019 la data de 13.12.2019, din cauza penală obiect al dosarului nr.3675/207/2018 al Judecătoriei Caracal, sentinţa penală nr. 43/2016 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare la data de 05.03.2019 şi perioada executată de la data de 22.07.2021 la zi.
Va anula mandatul de executare al pedepsei nr.73 din data de 14.07.2021 emis de Judecătoria Caracal şi dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţelor penale care nu contravin prezentei sentinţe.
În temeiul art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin 6 C.p.p. onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu V.... S......., delegaţie nr. 2512/2021 se avansează din fondurile Ministerului Justitiei.
Postat 01.03.2022
Tribunalul București
Prelungire întrerupere executare pedeapsă.
Tribunalul Prahova
Pruncucidere
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Judecătoria Moinești
Amânarea executării pedepsei condamnatului, asociat majoritar al unei societăţi comerciale
Tribunalul Galați
Aplicarea Legii amnistiei fiscale