Ordonanţa preşedinţială

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. ...../207/2021, reclamanta-pârâtă A. G.-D. a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant M.O.L., solicitând instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună atribuirea către reclamanta-pârâtă a beneficiului locuinței conjugale, respectiv apartamentul situat în mun. Caracal, str. ......, nr. ....., bl. ......, sc. ......, et. ...., ap. ......, jud. Olt, până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.

În motivarea cererii, reclamanta-pârâtă a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul-reclamant până la data de 01.02.2021, iar în timpul căsătoriei, aceștia au dobândit imobilul anterior menționat, care constituie bun comun. A mai arătat reclamanta-pârâtă că a formulat o cerere de partaj cu privire la acest bun comun, ce face obiectul dosarului ........./207/2021.

A mai susținut reclamanta-pârâtă că, datorită caracterului agresiv și al acțiunilor violente ale pârâtului-reclamant, a obținut un ordin de protecție împotriva acestuia, valabil până la data de 17.08.2021, iar fiica sa a fost grav afectată din punct de vedere psihic de comportamentul agresiv al reclamantului-pârât, aflându-se sub tratament de specialitate. A mai precizat că, aflat sub interdicțiile ordinului de protecție, pârâtul-reclamant locuiește cu mama sa, iar reclamanta-pârâtă și fiica acesteia nu ar avea unde să locuiască, dacă cererea nu va fi admisă.

În continuare, reclamanta-pârâtă a arătat că apropierea expirării ordinului de protecție îi creează ei, dar și fiicei sale, o stare de anxietate puternică, în condițiile în care pârâtul declară către cunoștințe comune, pe un ton sugestiv, că ,,abia așteaptă să se întoarcă acasă”.

Reclamanta-pârâtă a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate a atribuirii beneficiului locuinței conjugale pe calea ordonanței președințiale.

În drept, reclamanta-pârâtă a invocat prevederile art. 324 alin. (4) C.civ. și art. 997 și urm. C.pr.civ.

În susținerea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu martorii M. A. L. și H. T. M..

Reclamanta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 52).

La data de 06.08.2021, pârâtul-reclamant a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în ipoteza respingerii excepției, ca neîntemeiată. De asemenea, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat ca bunul imobil să îi fie atribuit reclamantului-pârât, iar într-o teză subsidiară, în măsura în care va fi admisă cererea reclamantei-pârâte, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de indemnizație de instalare într-o altă locuință, potrivit art. 324 alin. (2) C.civ.

În motivare, a arătat că, deși este real că pe rolul Judecătoriei Caracal există o acțiune de partaj, prin cererea ce face obiectul acelui dosar nu s-a solicitat, ca un capăt accesoriu de cerere, să se dispună atribuirea beneficiului locuinței de familie către reclamantă. Astfel, raportat la caracterul accesoriu ce își are temeiul în dispozițiile art. 324 C.civ., a apreciat că o asemenea solicitare trebuia și putea fi formulată în fața instanței ce va judeca pe fond dosarul având ca obiect lichidarea comunității bunurilor obținute de părți împreună în timpul căsătoriei, pe cale de ordonanță putând eventual ca, până la soluționarea cererii accesorii din dosarul de partaj, să se atribuie provizoriu folosința locuinței. A mai arătat că, în lipsa unui asemenea petit în cadrul dosarului de partaj, solicitarea realizată pe calea cererii de emitere ordonanță președințială este inadmisibilă, deoarece nu ar fi nici una provizorie, nici una prin care nu se prejudecă fondul.

De asemenea, a susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 920 C.pr.civ., divorțul fiind deja soluționat definitiv, astfel că, pentru a se dispune măsura pe cale de ordonanță, în maniera cerută de reclamantă, acest lucru ar fi fost posibil doar în ipoteza în care în dosarul de fond ar fi existat un petit accesoriu, ordonanța urmând să fie dispusă până la soluționarea acelui capăt de cerere, în caz contrar nefiind respectate cerințele art. 997 și urm. C.pr.civ. cu privire la neprejudecarea fondului și la caracterul provizoriu al măsurii.

Pe de altă parte, a susținut că cererea este inadmisibilă și din perspectiva cerinței urgenței, întrucât argumentele reclamantei privitoare la iminența expirării ordinului de protecție nu pot susține existența unei situații urgente și nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să promoveze cererea de partaj până la acest moment sau să solicite atribuirea folosinței locuinței în cadrul divorțului sau împreună cu partajul și totodată nimic nu o reține să solicite emiterea unui alt ordin de protecție, în condițiile în care se va stabili că are un comportament ce justifică a se dispune o asemenea măsură împotriva sa.

Legat de situația reală de fapt, a precizat că fiica lor urmează să locuiască în capitală, unde va continua studiile într-un imobil ce îi aparține, iar asupra acelui imobil care aparent este proprietatea fiicei sale, reclamanta are un drept de uzufruct viager, având astfel posibilități locative, spre deosebire de pârât. De asemenea, a menționat că, pe perioada celor 6 luni de la emiterea ordinului de protecție, nu a deranjat-o în niciun mod pe reclamantă (și nici pe fiica acesteia) și nu există niciun motiv de a suspiciona că ar dori să reia conviețuirea cu aceasta sau că ar avea intenția de a o agresa în vreun fel.

În continuare, pârâtul-reclamant a arătat că dorința sa este eventual de a putea uzita locuința de familie în perioadele în care reclamanta nu se va afla în apartament, în condițiile în care relația dintre ei nu mai este una amiabilă, fiind dincolo de orice dubiu că nu mai dorește să locuiască cu aceasta în apartament. A mai susținut că, în realitate, unicul motiv al cererii este acela de a dovedi la partaj o posesie îndelungată exercitată asupra bunului imobil, importantă la momentul formării loturilor.

Referitor la condițiile impuse de art. 324 C.civ., a arătat că singura cerință îndeplinită este faptul că nu mai este posibilă utilizarea locuinței împreună de către părți, datorită stării tensionate în care se află. A arătat că nu se poate ține cont de interesul copilului, întrucât acesta este major și nici de culpa în desfacerea căsătoriei, întrucât culpa nu i-a aparținut doar pârâtului.

Față de împrejurarea că reclamanta are un drept de uzufruct viager asupra unei alte locuințe, ce este proprietatea fiicei acestora, a solicitat, pe cale reconvențională, să se constate că se impune ca pârâtului să îi fie atribuită locuința de familie, iar în măsura în care se va admite cererea reclamantei, a solicitat, tot pe cale reconvențională, ca aceasta să fie obligată să suporte indemnizația necesară acoperirii cheltuielilor de instalare într-o altă locuință, respectiv suma de 5.000 lei.

În susținerea întâmpinării, a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantei, opunându-se la proba cu martorii propuși de reclamantă prin prisma relațiilor de rudenie și de dușmănie, iar în măsura în care se va încuviința să fie audiată ca martoră mama reclamantei, a solicitat să i se aprobe audierea martorei M. P. A..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 324 alin. (2) C.civ.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu suma de 200 lei (fila 71), conform art. 34 alin. (3) rap. la art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere caracterul evaluabil în bani al capătului de cerere subsidiar al cererii reconvenționale.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, respingând ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu interogatoriul reclamantei-pârâte, lipsă de la termenul de judecată, fiind avute în vedere în acest sens atât prevederile art. 999 alin. (3) C.pr.civ., cât și faptul că proba cu înscrisuri este suficientă în vederea soluționării cauzei, nefiind necesar interogatoriul reclamantei-pârâte în raport cu teza probatorie invocată de avocatul ales al pârâtului-reclamant la termenul de judecată din 12.08.2021.

De asemenea, la termenul din data de 12.08.2021, instanța a luat act de împrejurarea că părțile, prin apărători aleși, au înțeles să renunțe la proba cu martorii propuși prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare/cerere reconvențională.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta-pârâtă A. G.-D. și pârâtul-reclamant M.O.L. s-au căsătorit la data de 05.06.1999, iar din relația de căsătorie a rezultat fiica acestora, M.A.-L., născută la data de 17.06.2002, în prezent majoră.

La data de 26.09.2021, reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant au achiziționat imobilul-apartament situat în mun. Caracal, str. ...., nr. ..., bl. ...., sc. 1, et. 4, ap. 17, jud. Olt, acesta fiind astfel un bun comun, dobândit în timpul căsătoriei, în sensul art. 339 C.civ. (filele 5-7).

Potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 39709 emis la data de 27.07.2021 de către U.A.T. Caracal pe numele reclamantei-pârâte, acest apartament este singurul imobil cu care reclamanta-pârâtă figurează în evidențele fiscale ale acestei unități administrativ-teritoriale (fila 8).

Conform încheierii de autentificare din 17.01.2020, fiica părţilor, M. A. L. (prin curator M... (în prezent A...) G...-D..., având în vedere că la data perfectării contractului, fiica părţilor era minoră), a achiziţionat, în calitate de cumpărător, un apartament situat în com. Chiajna, jud. Ilfov, fiind totodată constituit un drept de uzufruct viager asupra acestui imobil pentru reclamanta-pârâtă din prezenta cauză asupra acestui apartament (filele 75-76).

Părțile din prezenta cauză au divorțat, prin acord, conform art. 373 lit. a) C.civ., la data de 01.02.2021, conform sentinței civile nr. 192/01.02.2021 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2020 (filele 8-10).

Referitor la fotografiile depuse la dosar de reclamanta-pârâtă la termenul de judecată din data de 11.08.2021 și cu privire la care avocatul ales al acesteia a susținut că ar dovedi împrejurarea că apartamentul a fost lăsat într-o situație degradantă de către pârâtul-reclamant pe perioada cât acesta a locuit singur acolo, instanța reține că acestea nu pot face dovada împrejurărilor invocate, în condițiile art. 249 C.pr.civ., neexistând așadar o certitudine cu privire la momentul efectuării acestor fotografii, cu atât mai mult cu cât partea care le-a depus la dosar a înțeles să renunțe la proba cu martorii propuși inițial prin cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 131/17.02.2021 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2021 (filele 11-25), a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și s-a dispus emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei-pârâte A. G.-D.și a fiicei părților, M. A. L., împotriva pârâtului-reclamant M.O.L..

Prin ordinul de protecție emis de instanță, s-au dispus, pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi h) din Legea nr. 217/2003, evacuarea pârâtului-reclamant din locuința situată în mun. Caracal, str. ....., nr. ..., bl. ...., sc. 1, et. 4, ap. 17, jud. Olt, reintegrarea victimelor M. A. L. și A. G.-D. în locuința respectivă, obligarea pârâtului-reclamant să păstreze o distanță minimă de 100 m. față de victime, față de locuința acestora și față de locul de muncă al reclamantei-pârâte situat în mun. Caracal, str. C......, nr. 17, jud. Olt și față de unitatea de învățământ a victimei M. A. L., respectiv Liceul Teoretic Mihai Viteazul din mun. Caracal, str. ....., nr. 1, jud. Olt, precum și interzicerea pârâtului-reclamant de a avea orice contact cu victimele.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul-reclamant, calea de atac fiind respinsă ca nefondată de către Tribunalul Olt prin decizia civilă nr. 633/24.03.2021 pronunțată în dosarul nr. ......./207/2021 (filele 26-43).

În prezent, pe rolul Judecătoriei Caracal se află dosarul nr. ......../207/2021 având ca obiect partaj bunuri comune, privind pe reclamanta A. G.-D. și pe pârâtul M.O.L..

De asemenea, pe rolul aceleiași instanțe se află la acest moment cererea formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul-reclamant de emitere a unui nou ordin de protecție (filele 72-74).

Din proba cu înscrisuri administrată în cauză, având în vedere atât susținerile ambelor părți care invocă faptul că nu mai pot conviețui împreună, cât și aspectele statuate prin cele două hotărâri pronunțate de Judecătoria Caracal, respectiv Tribunalul Olt în dosarul nr. ....../207/2021, instanța reține că situația dintre părți este una deosebit de tensionată, care face într-adevăr imposibilă conviețuirea împreună.

Analizând excepția inadmisibilității invocată de către pârâtul-reclamant prin întâmpinare, prin raportare la prevederile art. 324 C.civ. și art. 920 C.pr.civ., instanța reține următoarele:

Contrar aprecierilor pârâtului-reclamant, dispozițiile art. 324 C.civ. pot fi invocate atât în cadrul acțiunii de divorț, cât și pe cale separată, ulterior desfacerii căsătoriei, art. 324 alin. (4) C.civ. nefăcând vreo distincție în sens contrar. În primul caz, competența soluționării unui petit cu acest obiect revine judecătoriei învestite cu soluționarea acțiunii de divorț, în temeiul art. 920 C.pr.civ., iar în cel din urmă caz, instanței civile, independent de modalitatea de pronunțare a divorțului, respectiv pe cale administrativă, notarială sau judiciară.

Este adevărat că dispozițiile art. 920 C.pr.civ. sunt incidente în materia divorțului, iar în temeiul acestora, instanța poate lua, pe tot cursul procesului, pe cale de ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la folosirea locuinței familie, însă reține instanța că, prin raportare la prevederile art. 324 alin. (4) C.civ. și art. 997 C.pr.civ., nu există nicio rațiune pentru care nu ar putea lua, pe cale de ordonanță președințială, măsuri cu privire la locuința familiei, în ceea ce privește locuința foștilor soți, până la momentul soluționării partajului.

Mai mult decât atât, instanța are în vedere faptul că niciun text de lege nu condiționează solicitarea atribuirii, în mod provizoriu, a locuinței, potrivit art. 324 alin. (4) C.civ., prin aceeași cerere cu cea care are ca obiect partajul sau divorțul (cum ar fi, spre exemplu, situația reglementată la art. 388 C.civ., unde legiuitorul a înțeles să limiteze posibilitatea solicitării prestației compensatorii doar în cadrul divorțului, instanța fiind ţinută să soluţioneze o atare cerere numai prin hotărârea prin care pronunță divorțul, nu şi pe cale separată).

De asemenea, reține instanța că, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. ....../207/2021 având ca obiect partaj bunuri comune, deși nu se solicită atribuirea, în temeiul art. 989 C.pr.civ., în mod provizoriu a apartamentului respectiv, relevant în cauza de față este că se solicită în acea cauză partajul judiciar cu privire la acest imobil, iar reclamanta-pârâtă solicită în acel dosar apartamentul proprietate comună să îi fie atribuit în natură, în lotul său, pe calea partajului, cu obligaţia de a îl despăgubi pe pârât cu sulta corespunzătoare, potrivit menţiunii din finalul acelei cereri.

De altfel, criteriile avute în vedere pentru atribuirea provizorie, în temeiul art. 989 C.pr.civ., de instanța învestită cu soluționarea cererii de partaj, nu presupun îndeplinirea cumulativă a aceloraşi condițiilor ca cele necesare pentru emiterea unei ordonanțe președințiale, prevăzute la art. 997 C.pr.civ., aceste din urmă condiţii impunându-se a fi analizate în continuare.

Pentru motivele anterior invocate, instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtul-reclamant prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

În drept, potrivit art. 997 alin. (1) C.pr.civ., ,,Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar conform art. 997 alin. (5) C.pr.civ., ,,Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.”

Rezultă că, pentru admisibilitatea cererii este necesară întrunirea cumulativă a patru condiții: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului, neîndeplinirea oricăreia din aceste condiții ducând la respingerea acțiunii.

Spre deosebire de o acțiune de drept comun, în cazul ordonanței președințiale, reclamantul nu este nevoit să probeze temeinicia pretenției formulate, ci doar aparența unui drept în favoarea acestuia, chestiune care trebuie raportată la persoana căreia i se opune dreptul în cadrul unui raport juridic. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.

În concret, în ceea ce privește aparența de drept, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să solicite atribuirea beneficiului folosinței exclusive a imobilului situat în mun. Caracal, str. ..........., nr. ....., bl. ....., sc. 1, et. 4, ap. 17, jud. Olt, de vreme figurează în calitate de proprietar potrivit contractului de vânzare cumpărare și certificatului de atestare fiscală depuse la dosar, împreună cu pârâtul, iar acest apartament a reprezentat locuința comună stabilă a soților, până în urmă cu aproximativ 6 luni. De asemenea, se reține că reclamanta-pârâtă a locuit în acel imobil pe durata valabilității ordinului de protecție emis anterior de instanță.

Referitor la condiţia urgenţei, aceasta se impune a fi apreciată în raport cu circumstanțele obiective ale cauzei. Cerința nu este definită în mod concret de către legiuitor, însă acesta stabilește, în cuprinsul alin. (1) al art. 997 C.pr.civ., situațiile în care există urgență, respectiv atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări nu se poate realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun. Așadar, cerința urgenței se impune a fi analizată în speță prin raportare la specificul litigiului, principiile care guvernează întreaga materie și aspectele de fapt invocate în concret și dovedite de părți, în condițiile art. 249 C.pr.civ.

Din cuprinsul sentinței pronunțate de Judecătoria Caracal, respectiv deciziei pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. ...../207/2021, rezultă că reclamanta-pârâtă și fiica acesteia au fost supuse unor violențe fizice, psihologice și verbale, în sensul Legii nr. 217/2003, din partea pârâtului-reclamant, această conduită neputând fi considerată acceptabilă într-o relație de familie, violențele respective constituind de altfel temeiul pentru care a și fost emis de către instanța de fond ordinul de protecție la data de 17.02.2021, menținut în integralitate în urma exercitării căii de atac sub aspectul tuturor măsurilor impuse iniţial de către judecătorie.

În concret, la data de 17.08.2021 urmează să expire ordinul de protecție emis de Judecătoria Caracal la data de 17.02.2021, iar prin raportare la cele două hotărâri pronunțate în acea cauză, instanța reține că părțile se află în imposibilitate de a conviețui împreună, având în vedere situația deosebit de tensionată existentă între aceștia. De altfel, așa cum și anterior s-a reținut, ambele părți au argumentat, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin întâmpinare, că nu doresc să mai locuiască împreună în acel imobil.

Instanța are în vedere, de asemenea, împrejurarea că prin ordinul de protecție s-a dispus atât evacuarea pârâtului-reclamant din apartamentul în cauză, cât și reintegrarea reclamantei-pârâte și a fiicei acesteia în locuință, acestea părăsind locația și locuind cu chirie până la momentul emiterii ordinului de protecție, iar pârâtul-reclamant, pe perioada valabilității obligațiilor impuse în sarcina sa prin ordinul de protecție, a locuit împreună cu mama acestuia (unde locuiește de altfel și în prezent). Prin raportare la aceste aspecte, există urgență, având în vedere riscul ca, la momentul încetării măsurilor impuse prin ordinul de protecție emis de instanță, pârâtul-reclamant să se întoarcă în locuința conjugală, în condițiile în care reclamanta-pârâtă ar locui, în acelaşi timp, în continuare în același apartament, dat fiind contextul anterior evocat.

Referitor la condiția vremelniciei, aceasta trebuie percepută în sensul că pe calea unei astfel de proceduri pot fi luate strict măsuri temporare, limitate ca efect până la momentul soluționării pe fond a litigiului sau până la schimbarea împrejurărilor care au condus la luarea măsurii, deoarece ordonanța președințială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părților, ci numai luarea unor măsuri în cazuri urgente. Așadar, pentru a verifica dacă o cerere îndeplinește această condiție de admisibilitate, trebuie examinată aptitudinea măsurii de a fi temporară prin raportare la fondul litigiului, putând fi restabilită situația de fapt anterioară luării acesteia.

În cauza dedusă judecății, reclamanta solicită strict atribuirea beneficiului locuinței conjugale, până la soluționarea definitivă a procesului de partaj (dosarul nr. ..../207/2021). În substanța sa, această măsură nu numai că este limitată în timp chiar de către legiuitor, ci este totodată esențialmente reversibilă, în orice moment putându-se reveni la situația anterioară, adică la revenirea pârâtului în imobil, în măsura în care aspectele concrete avute în vedere la momentul luării măsurii se vor modifica pe parcursul procesului având ca obiect partaj, în acord cu prevederile art. 1002 alin. (1) teza finală C.pr.civ. În consecință, instanța apreciază că și această cerință este îndeplinită.

Raportat la cerința neprejudecării fondului, aceasta decurge atât din condiția referitoare la caracterul provizoriu, cât și din faptul că o soluție într-o astfel de procedură poate fi pronunțată chiar în cazul în care există judecată asupra fondului potrivit dreptului comun. Instanța învestită cu soluționarea unei cereri de ordonanță președințială nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, ci doar aparența acestuia, făcând deci un examen sumar al cauzei, pe baza probatoriului administrat în cadrul acestui litigiu. Astfel, instanța are în vedere la furnizarea soluției strict aparența dreptului în favoarea reclamantei-pârâte, acela de a avea folosința exclusivă a locuinței familiei în mod temporar, până la finalizarea litigiului de partaj.

În ceea ce privește temeinicia cererii de ordonanță președințială, instanța se va raporta cu precădere la condițiile descrise de art. 324 alin. (1) și alin. (4) C.civ., respectiv la imposibilitatea folosirii locuinței de către ambii soți, la absența unei înțelegeri între aceștia și la criteriile în funcție de care se realizează atribuirea, calitatea de bun comun a imobilului fiind tratată cu ocazia analizei aparenței de drept.

Instanța reiterează faptul că starea de tensiune dintre părți face imposibilă în prezent conviețuirea în același imobil, iar imobilul, deși conține mai multe camere, constituie în realitate o unică unitate locativă, fiind imposibil ca părțile să locuiască separat și să nu se întâlnească.

Mai mult, instanța reține că părțile declară că nu se înțeleg cu privire la folosința imobilului strict de către unul dintre aceștia, fiind necesar concursul instanței pentru a atribui beneficiul exclusiv al locuinței.

În privința modalității de atribuire, legiuitorul a stabilit o serie de criterii, și anume interesul superior al copiilor minori, culpa în desfacerea căsătoriei și posibilitățile locative proprii ale foștilor soți. Criteriile nu au fost enumerate în mod aleatoriu, textul de lege stipulând în mod expres că ele se aplică în ordine.

Dacă în cauză nu pot fi analizate criteriile referitoare la interesul superior al copiilor minori (întrucât fiica celor doi foști soți este în prezent majoră) sau culpa în desfacerea căsătoriei (având în vedere modalitatea de desfacere a căsătoriei, respectiv prin acordul părților), unicul criteriu ce poate fi analizat este cel referitor la posibilitățile locative ale foștilor soți.

Cu privire la susținerile pârâtului-reclamant în sensul că reclamanta-pârâtă ar avea un drept de uzufruct viager asupra unui apartament care ar fi proprietatea fiicei acesteia, într-o altă localitate, instanța reține că această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, cererea de atribuire provizorie a bunului imobil comun este formulată de fosta soție a pârâtului-reclamant, și nu de fiica acestuia (de altfel, aceasta din urmă nici nu ar fi avut calitatea procesuală activă necesară în vederea promovării unei asemenea cereri), or faptul că fiica sa, M. A. L., ar deține un imobil, în com. C..., jud. Ilfov, la o distanță considerabilă de actualul domiciliu al reclamantei-pârâte, nu poate conduce la respingerea cererii sale. În acest sens, cu privire la sintagma ,,posibilități locative ale foștilor soți” enunțată de art. 324 alin. (1) C.civ., instanța apreciază că, deși aceasta nu este condiționată de calitatea de proprietar a persoanei în cauză, nu poate să nu fie avut în vedere și locul unde este situat în concret imobilul despre care se presupune că ar putea reprezenta o ,,posibilitate locativă”.

În concret, reclamanta-pârâtă nu deține în calitate de proprietar niciun alt imobil pe raza municipiului Caracal, în afara apartamentului deținut în coproprietate cu pârâtul-reclamant, potrivit certificatului de atestare fiscală aflat la dosar (fila 7). De asemenea, relevant în cauză este și faptul că locul de muncă al reclamantei-pârâte este în mun. Caracal (acest din urmă aspect rezultând chiar din dispozitivul hotărârii prin care s-a emis ordinul de protecție la data de 17.02.2021).

În aceste condiții, nu i s-ar putea pretinde reclamantei-pârâte să locuiască într-un imobil din com. Chiajna, jud. Ilfov, care nu este proprietatea sa, în condițiile în care locul său de muncă este situat în mun. Caracal.

În ceea ce îl privește însă pe pârâtul-reclamant, așa cum și anterior s-a menționat, acesta a locuit pe perioada valabilității ordinului de protecție și locuiește în continuare la acest moment la locuința mamei sale din mun. Caracal, având așadar, spre deosebire de reclamanta-pârâtă, posibilități locative în sensul art. 324 alin. (1) C.civ.

Chiar și în măsura în care s-ar trece peste aspectul că pârâtul-reclamant ar avea posibilitatea de a locui în continuare la mama acestuia și s-ar aprecia astfel că niciuna din părți nu deține posibilități locative pe raza mun. Caracal, instanța reține că pronunțarea unei soluții de inadmisibilitate, prin prisma faptului că nu ar putea fi analizat în concret niciunul din criteriile prevăzute la art. 324 alin. (1) C.civ., ar presupune o dovadă de formalism excesiv.

Astfel, în lipsa incidenței oricăruia din criteriile enunțate de art. 324 alin. (1) C.civ., instanța ar trebui să aibă în vedere condițiile generale de emitere a unei ordonanțe președințiale, prev. de art. 997 C.pr.civ. (astfel cum au fost anterior analizate), neexistând nicio rațiune pentru care, dacă instanța are prerogativa de a dispune măsuri provizorii cu privire la folosirea locuinței familiei, în temeiul art. 920 C.pr.civ., în cazul soților, pe timpul procesului de divorț, să nu poată proceda în aceeaşi manieră și cu privire la foștii soți, până la soluționarea unei cereri de partaj introdusă deja pe rolul instanței, în condiţiile îndeplinirii cumulative a condiţiilor necesare prevăzute la art. 997 C.pr.civ.

Diferența între aceste două situații este doar aceea că, în ipoteza reglementată de art. 920 C.pr.civ., se prezumă de drept a fi îndeplinită condiția urgenței, în timp ce, în cealaltă situație, prev. de art. 324 C.civ. (incidentă și în prezenta cauză), condiția urgenței trebuie analizată în concret, odată cu celelalte condiții impuse pentru admiterea unei cereri de emitere a ordonanței președințiale.

Susţinerile pârâtului-reclamant în sensul că fosta sa soţie, reclamanta-pârâtă din prezenta cauză, ar urma să locuiască în viitor în apartamentul din com. C..., jud. Ilfov, nu pot fi valorificate la acest moment, în raport cu împrejurările existente în prezent, respectiv faptul că reclamanta-pârâtă locuieşte în fapt în apartamentul din mun. Caracal, al cărei coproprietar este, alături de pârâtul-reclamant, localitate în care are şi locul de muncă.

În măsura în care aceste împrejurări, astfel cum au fost analizate anterior şi care justifică la acest moment emiterea ordonanţei preşedinţiale, s-ar modifica pe parcursul executării ordonanţei preşedinţiale, pârâtul-reclamant nu este împiedicat să promoveze, la rândul său, o cerere de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, prin raportare la prevederile art. 1002 alin. (1) C.pr.civ., prezenta hotărâre nemaiavând, în această ipoteză, autoritate de lucru judecat în raport cu o altă eventuală ordonanţă preşedinţială.

Prin urmare, pentru motivele anterior expuse, în temeiul art. 324 alin. (1) și (4) C.civ. și art. 997 și urm. C.pr.civ., apreciind ca fiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și în raport cu situația de fapt concretă ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă și, pe cale de consecință, va atribui în mod provizoriu reclamantei-pârâte beneficiul locuinței conjugale, respectiv apartamentul situat în mun. Caracal, str. ....., nr. ...., bl. ....., sc. 1, et. 4, ap. 17, jud. Olt, până la rămânerea definitivă a hotărârii de partaj ce va fi pronunțată în dosarul nr. ....../207/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Caracal.

Pentru aceleași argumente, va respinge primul capăt de cerere al cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant, ca neîntemeiată.

De asemenea, urmează a fi respins ca neîntemeiat și cel de-al doilea capăt de cerere al cererii reconvenționale, prin care pârâtul-reclamant a solicitat obligarea reclamantei-pârâte să plătească acestuia, în temeiul art. 324 alin. (2) C.civ., o indemnizație necesară acoperirii cheltuielilor de instalare într-o altă locuință. Pentru a dispune astfel, instanța are în vedere prevederile art. 324 alin. (2) teza finală C.civ., prevedere potrivit căreia ,,Dacă există bunuri comune, indemnizația se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soțului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere”.

Așadar, instanța care soluționează cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale nu poate anticipa cât va dura procesul de partaj, ce cheltuieli vor fi necesare reclamantului-pârât pentru instalarea acestuia într-o altă locuință și pe ce durată va locui acesta în concret într-o altă locuință.

Astfel de probe reclamantul-pârât va trebui să producă în cadrul procesului având ca obiect partaj, unde instanța, având în vedere prevederile art. 324 alin. (2) teza finală C.civ., va avea posibilitatea reală de a analiza pe deplin susținerile în acest sens ale reclamantului-pârât și va putea imputa această indemnizație asupra cotei ce i se va cuveni reclamantei-pârâte (indiferent de soluția ce va urma să fie pronunțată pe fond prin intermediul hotărârii de partaj cu privire la atribuirea loturilor), în condițiile administrării unui probatoriu mai amplu, spre deosebire de instanța care analizează cererea de ordonanță președințială, unde administrarea probelor este limitată de legiuitor prin intermediul prevederilor art. 999 alin. (3) C.pr.civ.

Totodată, un aspect important de reţinut este că soluţia asupra acestui capăt de cerere nu are autoritate de lucru judecat în raport cu soluţia ce se va pronunţa în cadrul procesului de partaj, fiind avute în vedere în acest sens dispoziţiile art. 1002 alin. (2) C.pr.civ.

Pentru aceste motive, cererea reconvențională urmează a fi respinsă, sub aspectul ambelor capete de cerere, ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia dispusă în cauză, cererea pârâtului-reclamant, prin avocat ales, de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă, având în vedere culpa procesuală a acestuia.

Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 10 și alin. (2) C.pr.civ. rap. la art. 997 alin. (2) C.pr.civ., prezenta hotărâre este executorie provizoriu, de drept.

Postat 02.09.2021

Domenii speta

Spete similare