Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Sentința penală nr. 1779 din data de 11.11.2019 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 929 din data de 26.10.2020 a Curții de Apel Galați

Obiect: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal

Cuprins pe materii: achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit. b) teza a două Cod procedură penală – fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege

Soluția dispusă de instanța de fond:

Prin sentinţa penală nr. 1779 din data de 11.11.2019 pronunţată de Judecătoria Galaţi, în temeiul art. 396 alin. 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală a fost achitat  inculpatul M. I. Ş., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 272 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 868 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Galaţi.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. e) Cod procedură penală raportat la art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Soluție instanței de fond cu privire la problema de drept

Instanța a reținut că la data de 02.05.2018 inculpatul M. I. Ş. a condus având dreptul de a conduce suspendat ca urmare a reţinerii de către organele de poliţie la data de 15.03.2014 pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, autoturismul marca Dacia model Logan cu numărul de înmatriculare GL----F pe strada Brăilei din municipiul Galaţi, cauzând şi un accident rutier.

Acţiunea de conducere pe drumurile publice a autoturismului marca Dacia model Logan cu numărul de înmatriculare GL----F pe strada Brăilei din municipiul Galaţi reiese din procesul verbal seria Gl nr. 012736 din data de 02.06.2018, precum şi din declaraţia martorului H. I. A.. De altfel, inculpatul nu a negat faptul că la data de 02.05.2018 a condus autoturismul în cauză.

Din coroborarea acestor mijloace de probă reiese faptul că la data menţionată inculpatul se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare GL0----F pe strada Brăilei, iar la schimbarea benzii de deplasare a avariat autoturismul condus de martorul H. I. A.. Întrucât conducătorii autoturismelor implicate nu s-au înţeles, matorul s-a deplasat la poliţie pentru a reclama accidentul.

Împrejurarea că inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat ca urmare a cercetărilor penale, reiese din adresa nr. 1229619 din data de 15.10.2019 (fila 62), nota raport întocmită la data de 05.06.2018 (fila 9 din dosarul de urmărire penală), adresa nr. 773427 din data de 02.08.2018 (fila 12 din dosarul de urmărire penală) şi adresa nr. 776224 din data de 25.09.2018 (fila 14 din dosarul de urmărire penală).

Astfel, la data de 15.03.2014 inculpatul M. I. Ş. a fost depistat conducând autoturismul marca Chevrolet marca Aveo cu numărul de înmatriculare GL---E aparţinând persoanei vătămate A. C. având o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 1,27 ‰. Faţă de această împrejurare, acestuia i s-a reţinut permisul de conducere, înmânându-i-se dovada înlocuitoare seria CU 0-----5 fără drept de circulaţie. Aceste împrejurări reies din adresa nr. 79102 din data de 18.03.2014 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Poliţia Municipiului Galaţi (fila 57).

Pentru faptele reţinute în sarcina sa, prin Sentinţa penală nr. 1370 din data de 10.09.2015 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1349 din data de 02.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an şi opt luni închisoare (filele 36-40).

Față de situația de fapt reținută mai sus instanța consideră că inculpatul a acţionat în condiţiile unei erori de fapt vincibile cu privire la tipicitatea faptei, neavând în concret reprezentarea că permisul de conducere este suspendat .

Tipicitatea prevăzută de art. 15 alin. 1 Cod penal drept prima trăsătură esenţială a infracţiunii rezultă din principiul legalităţii incriminării şi presupune corespondenţa dintre fapta concretă săvârşită, direct sau indirect, de către o persoană şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare.

Codul penal a reglementat în art. 30 atât eroarea asupra tipicităţii , cât şi eroarea asupra antijuridicităţii, drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei, care însă produc efecte diferite prin raportare la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Astfel, dacă eroarea (de fapt sau de drept extrapenal) asupra tipicităţii priveşte un element constitutiv al infracţiunii şi conduce la înlăturarea tipicităţii subiective a faptei, eroarea asupra antijuridicităţii înlătură cea de-a treia trăsătură esenţială a infracţiunii, imputabilitatea.

Astfel, potrivit. art. 30 Cod penal nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei. Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.

De asemenea, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.

În doctină s-a reținut că pentru a fi în ipoteza unei erori asupra tipicității trebuie să fie întrunite următoarele condiții: să fie săvârșită o faptă de natură penală ce întrunește toate elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare și persoana care a săvârșit fapta să nu fi cunoscut ori să fi cunoscut greșit existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, respectiv să nu fi cunoscut ori să fi cunoscut greșit existența unei dispoziții legale extrapenale referitoare la tipicitatea faptei.

În privința primei cerințe, instanța apreciază că sunt întrunite elementele de tipicitate obiective şi celelalte componente ale conţinutului generic al infracţiunii ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal excepție făcând cerințele de tipicitate subiectivă, deoarece la data de 02.05.2018 inculpatul M. I. S. a condus având dreptul de a conduce suspendat

Instanța consideră că eroarea de fapt în care s-a aflat inculpatul  s-a obiectivat în necunoaşterea existenţei unei împrejurari de care depinde caracterul penal al faptei.

Astfel, inculpatul nu a cunoscut faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Articolul 97 alin. 1 din OUG 195/2002 prevede faptul că polițistul dispune ca măsură tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora, odată cu constatarea faptei.

Din interpretarea dispozițiilor art. 111 din același act normativ se desprinde faptul că la momentul constatării săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului permisul de conducere este reținut de către organele de poliție, caz în care se eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulație. După soluționarea pricinii, respectiv după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoanei culpabile îi este anulat permisul de conducere potrivit art. 114 alin. 1 lit. b) din OUG 195/2002.

Anularea permisului de conducere se dispune, conform art. 203 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2012 de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, dispusă de o instanță din România, măsura comunicându-se în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, titularului permisului de conducere la domiciliul acestuia.

În cauză, instanța constată că permisul de conducere al inculpatului a fost anulat ca urmare a Sentinţei penale nr. 1370 din data de 10.09.2015 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1349 din data de 02.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi abia la data de 09.09.2019, după trecerea a patru ani. În acest context, instanţa constată faptul că organele statului deşi aveau obligaţia de a dispune anularea permisului de conducere potrivit dispoziţiilor legale, acestea au rămas în pasivitate, fără a aduce la cunoștința inculpatului menţinerea pe întreaga duratei de 4 ani a măsurii suspendării.

Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului legea trebuie să fie previzibilă (CtEDO, S.W. c. Regatului Unit , hotărârea din 22 noiembrie 1995, parag. 34-36), adică să fie redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita. Această exigenţă de „previzibilitate” a dispoziţiei de drept este destinată să protejeze principiul securităţii juridice şi este respectată „în cazul în care persoana poate să prevadă în mod rezonabil, având în vedere circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un act determinat” sau „dacă legea indică în mod suficient de clar în ce împrejurări şi condiţii autorităţile publice pot lua o anumită măsură” (CtEDO, Vetter c. Franţei , hotărârea din 31 mai 2005, parag. 26; CtEDO, Sunday Times c. Regatului Unit , hotărârea din 26 aprilie 1979, parag. 49; CtEDO, Goodwin c. Regatului Unit , hotărârea din 11 iulie 2002, parag. 31).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a arătat în decizia nr. 363/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495 din 06 iulie 2015 ) că pentru a considera că „ legea satisface cerinţa de previzibilitate , ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituție, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita ” .

În aprecierea instanţei, nu se poate considera că acesta putea să prevadă faptul că dreptul de a conduce autovehicule este suspendat, întrucât potrivit dispoziţiilor legale acesta trebuia anulat încă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, măsură ce i-ar fi fost adusă la cunoștință.

Mai mult, instanța apreciază că pentru respectarea cerinței de previzibilitate a legii nu se poate interpreta că măsura suspendării dăinuie până la momentul dispunerii de către organele statului anulării permisului de conducere. Aceasta subzistă până la momentul soluționării cauzei în mod definitiv, moment în care organele statului, în raport de soluție dispusă în cauză, aplică măsura tehnico-administrativă a anulării permisului de conducere sau restituie permisul de conducere.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că nu îi poate fi imputată fapta de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, aceasta fiind săvârşită ca urmare a necunoaşterii menţinerii în mod nejustificat a măsurii suspendării dispuse la data de 15.03.2014 şi până la data de 09.09.2019 când s-a dispus anularea permisului de conducere. Această concluzie este întărită şi de împrejurare că acesta a terminat de executat pedeapsa închisorii dispuse anterior la data de 16.01.2018.

Instanța consideră că nu se poate reţine eroarea invincibilă de fapt asupra tipicităţii deoarece în ipoteza în care inculpatul  ar fi depus maximul de diligențe posibile ar fi putut constata menținerea măsurii suspendării permisului de conducere, acesta putându-se adresa Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier. Deopotrivă, lipsa caracterului invincibil rezultă şi din compararea comportamentului inculpatului cu standardul abstract al persoanei cu nivelul cel mai mare de diligenţă, care în faţa condamnări pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, după executarea pedepsei, ar fi efectuat verificări în ceea ce privește dreptul său de a conduce.

Eroarea de fapt a inculpatului  este vincibilă , acesta înşelându-se cu privire existenţa unei împrejurări prevăzute de norma de incriminare , respectiv că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, instanța constată că eroarea de fapt a existat la momentul la care inculpatul a condus pe strada Brăilei din municipiul Galaţi

Constatând îndeplinite condițiile erorii de fapt asupra tipicităţii instanța apreciază că aceasta afectează elementul intelectiv al infracţiunii , făcând să nu poată fi reţinută intenţia.

Aşadar, reținerea erorii vicibile de fapt asupra tipicităţii are ca efect excluderea posibilităţii comiterii faptei cu intenţie şi conduce la concluzia că inculpatul  a acţionat din culpă fără prevedere.

În aceste circumstanţe răspunderea penală a inculpatului  ar fi putut fi angajată doar dacă fapta ar fi fost incriminată şi atunci când este comisă din culpă. Or, infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal nu este incriminată decât atunci când a fost comisă cu intenţie directă sau indirectă.

În consecinţă, constatând că infracţiunea de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere nu este incriminată şi în cazul săvârşirii acesteia din culpă, Curtea reţine că eroarea culpabilă în care s-a aflat inculpatul este de natură a înlătura caracterul penal a faptei prin înlăturarea elementului intenţional, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a Cod procedură penală.

Căi de atac exercitate:

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei soluției de achitare. S-a susținut că instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că inculpatul, ca şi în declaraţia dată astăzi a recunoscut faptul că a condus autoturismul deşi nu mai avea permis de conducere. Acesta a fost predat organelor poliţiei rutiere încă din 15.03.2014 şi a primit o dovadă înlocuitoare care era fără drept de circulaţie, şi astfel nu putea să fie în eroare cu privire la dreptul său de circulaţie.

De asemenea, s-a învederat că inculpatul a ştiut că a fost condamnat definitiv, iar faptul că nu s-au operat unele menţiuni cu privire la suspendarea dreptului de a conduce după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare  nu fac posibilă acţiunea inculpatului de a conduce un autoturism în condiţii legale, şi acesta nu avea dreptul de a conduce indiferent de menţiunile care s-ar fi făcut iar situaţia respectivă a cunoscut-o deoarece avea la el acea dovadă fără drept de circulaţie.

Soluția dispusă de către instanța de control judiciar:

Prin decizia penală nr. 929 din data de 16.10.2020 a Curții de Apel Galați s-a respins apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că instanța de fond a procedat la o corectă analiză a probatoriilor administrate în cauză, iar pe parcursul judecății cauzei, nu au fost administrare probe noi.

Conform art. 103 alin. 2 Cod procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Analizând hotărârea apelată, constatăm că prima instanţă a respectat dispoziţiile legale mai sus arătate iar criticele aduse de parchet referitoare la probatoriile ce au stat la baza soluţiei de achitare sunt nefondate.

Instanţa de fond, organ judiciar independent şi imparţial, a analizat întreg materialul probator administrat pe parcursul procesului penal şi a argumentat pertinent reţinerea probatoriilor din a căror coroborare a rezultat soluţia adoptată în cauză.

În speţă, argumentele folosite de prima instanţă, referitoare la probatoriile administrate în tot cursul procesului penal, confirmă echitatea soluţiei adoptate prin hotărârea apelată.

Contrar motivelor invocate de parchet, considerăm că probatoriile administrate pe parcursul procesului penal nu confirmă împrejurarea că inculpatul a cunoscut că avea dreptul de a conduce suspendat, respectiv că fapta acestuia a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, constatăm că inculpatul a acţionat în condiţiile unei erori de fapt vincibile cu privire la tipicitatea faptei, neavând reprezentarea că permisul de conducere este suspendat.

Eroarea de fapt în care s-a aflat inculpatul s-a obiectivat în necunoaşterea existenţei unei împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Astfel inculpatul nu a cunoscut faptul că avea dreptul de a conduce suspendat.

Articolul 97 alin. 1 din OUG 195/2002 prevede faptul că polițistul dispune ca măsură tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora, odată cu constatarea faptei.

Din interpretarea dispozițiilor art. 111 din același act normativ se desprinde faptul că la momentul constatării săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului permisul de conducere este reținut de către organele de poliție, caz în care se eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulație. După soluționarea pricinii, respectiv după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoanei culpabile îi este anulat permisul de conducere potrivit art. 114 alin. 1 lit. b) din OUG 195/2002.

Anularea permisului de conducere se dispune, conform art. 203 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2012 de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, dispusă de o instanță din România, măsura comunicându-se în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, titularului permisului de conducere la domiciliul acestuia.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, constatăm că permisul de conducere al inculpatului a fost anulat ca urmare a sentinţei penale nr. 1370 din 10.07.2015 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1349 din data de 02.12.2015 a Curţii de Apel Galaţi abia la data de 09.09.2019, după trecerea a patru ani. Faţă de această situaţie  constatăm faptul că organele statului deşi aveau obligaţia de a dispune anularea permisului de conducere potrivit dispoziţiilor legale, acestea au rămas în pasivitatea, fără a aduce la cunoştinţa inculpatului menţinerea pe întreaga durată de 4 ani a măsurii suspendării.

În acord cu prima instanţă, apreciem că nu se poate considera că inculpatul putea să prevadă faptul că dreptul de a conduce autovehicule este suspendat, întrucât potrivit dispoziţiilor legale enunţate anterior acesta trebuia anulat încă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, măsură ce i-ar fi fost adusă la cunoştinţă.

Faţă de toate acestea, apreciem că nu îi putea fi imputată inculpatului fapta de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, aceasta fiind săvârşită ca urmare a necunoaşterii menţinerii în mod nejustificat a măsurii suspendării dispuse la data de 15.03.2014 şi până la data de 09.09.2019 când s-a dispus anularea permisului de conducere.  Avem în vedere totodată şi împrejurarea că inculpatul a terminat de executat pedeapsa închisorii dispusă anterior la data de 16.01.2018.

Eroarea de fapt a inculpatului este vicibilă, acesta înşelându-se cu privire la existenţa unei împrejurări prevăzute de norma de incriminare, respectiv că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În esenţă, constatăm că eroarea de fapt a existat la momentul la care inculpatul a condus pe strada Brăilei din Municipiul Galaţi.

Reţinerea erorii vincibile de fapt asupra tipicităţii are ca efect excluderea posibilităţii comiterii faptei cu intenţie şi rezultă că inculpatul a acţionat din culpă fără prevedere.

Ori infracţiunea prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal nu este incriminată decât atunci când a fost comisă cu intenţie directă sau indirectă.

Faţă de cele precizate mai sus, constatând că infracţiunea de conducere a unui vehicul fără  a poseda  permis de conducere nu este incriminată şi în cazul săvârşirii infracţiunii din culpă, reţinem, în acord cu prima instanţă că, eroare culpabilă în care s-a aflat inculpatul este de natură a înlătura caracterul penal al faptei prin înlăturarea elementului intenționat, în cauză fiind incidente disp. art. 16 alin. 1 lit. b teza a II a Cod penal.

Conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă,  că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Este astfel necesar, ca probatoriile administrate în cauză să confirme cu certitudine vinovăţia inculpatului şi să răstoarne dubiul care poate plana asupra existenţei faptei, a împrejurării că respectiva infracţiune a fost comisă cu vinovăţie şi este prevăzută ca infracţiune de legea penală.

În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu se poate ajunge la concluzia certă că fapta presupus a fi comisă de inculpatul M. I. Ş. a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.

Astfel, considerăm că sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 Cod procedură penală conform cărora – după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.

În condiţiile în care, probele administrate în cauză nu demonstrează mai presus de orice îndoială rezonabilă că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, nu se poate dispune condamnarea acestuia.

Instanţa de fond a realizat un proces complex de analiză şi sinteză a materialului probator, înlăturând argumentat acuzaţia în materie penală adusă inculpatului.

Astfel, soluţia de achitare a inculpatului M. I. Ş., conform art. 16 alin. 1 lit. b teza a II a Cod procedură penală, pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută.

Problema de drept:

Eroarea vincibilă. Înlăturarea formei de vinovăție.

Domenii speta

Spete similare