Cerere cu valoare redusă

Recunoscând dreptul părţii de a alege forma în care aceasta înţelege să îmbrace un act juridic, principiul consensualismului reglementat prin art. 1178  C.civ., potrivit căruia contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă, nu impune nicio  condiţie de formă specială în privinţa actelor juridice, inclusiv în ceea ce priveşte declaraţia de rezoluţiune/reziliere.

Cu  toate acestea, elementele specifice ale declaraţiei de rezoluţiune/reziliere, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 1552 C.civ. trebuie să  se regăsească în înscrisul formal remis de către creditor debitorului său în vederea rezoluţionării/rezilierii  contractului.

Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului Arad la data de 17.01.2022, sub nr.(...), constată că prin Sentinţa civilă nr.11346/04.11.2021 pronunţată de Judecătoria Arad  în dosarul nr.15098/55/2021, prima instanță a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (...)., în contradictoriu cu pârâta (...)., a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 237,64 lei, reprezentând contravaloare servicii, la plata, către reclamantă, a sumei de 87,15 lei, reprezentând dobânzi contractuale penalizatoare de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal până la data cesiunii de creanță şi la plata  unei dobânzi contractuale penalizatoare de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal reprezentând contravaloare servicii, începând cu data cesiunii de creanță şi până la achitarea integrală a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanţa a reţinut în motivare faptul că între (...)., în calitate de furnizor de servicii, şi pârâta (...)., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de furnizare de servicii din data de 09.04.2014, pe o perioadă de 24 luni, pentru numărul de telefon, tip abonament V 11, precum și pentru numărul de telefon, tip abonament Internet Nelimitat Plus 12, pentru o perioadă de 24 de luni.

Conform Condiţiilor generale pentru furnizarea serviciilor, pârâta şi-a asumat obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor furnizate de (...)., sens în care cea din urmă a emis facturi fiscale.

La data de 08.05.2016, (...). a cesionat creanța în favoarea reclamantei .

Deși au fost atașate notificări de cesiune și înștiințări de plată, comunicare efectivă a acestora nu a fost dovedită.

În drept, cu privire la domeniul de aplicare a procedurii speciale privind cererile cu valoare redusă, instanţa arată că, potrivit art. 1.026 alin. (1) C.pr.civ., aceasta se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

În temeiul art. 1.270 şi 1.350 alin. (1) C.civ., ,,contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante” şi ,,orice persoană trebuie să îşi asume obligaţiile pe care le-a contractat”. Conform art. 1.350 alin. (2) C.civ. ,,atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu , în condiţiile legii”.

În temeiul art. 1.516 alin. (1) şi (2) C.civ., ,,creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei” şi ,,atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei”.

Cu titlu special, conform art. 4.3, 5.1.2 și 5.1.5 din Condiţiile generale beneficiarul se obligă să achite contravaloarea facturilor, în termen de 14 zile de la data emiterii facturilor.

În esenţă, pentru a reţine incidenţa instituţiei executării silite în natură a obligaţiilor este necesar să existe un contract valabil încheiat, o neexecutare fără justificare a obligaţiilor izvorâte din acesta, precum şi să-i fi fost acordat debitorului un termen suplimentar de executare, executarea în natură fiind necesar a fi posibilă în sensul art. 1.527 C.civ.

În ceea ce priveşte suma de (...) lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost dovedită, în patrimoniul reclamantei regăsindu-se acest drept de creanţă.

Cu referire la această sumă, instanţa a reţinut că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei corelative, nici în sensul plăţii, conform art. 1.499 C.civ., nici în sensul invocării şi probării vreunei cauze justificative de neexecutare dintre cele prevăzute de art. 1.555-1.557 C.civ., valabilitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor fiind reţinută atât timp cât nu a fost invocată şi dovedită vreo cauză de nevaliditate a izvorului lor juridic.

Raportat la condiţia acordării unui termen suplimentar de executare, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a probat comunicarea înștiințărilor de plată atașate cererii de chemare în judecată, astfel că, în temeiul art. 1.522 alin. (1) C.civ., pârâta a avut la dispoziție, odată cu introducerea cererii de chemare în judecată, un termen rezonabil de executare.

Întrucât reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, prima instanţă  a constatat că executarea silită în natură a acesteia este mereu posibilă, în sensul art. 1.527 alin. (1) C.civ.

În consecinţă, întrucât sunt îndeplinite condiţiile enunţate anterior, instanţa a admis capătul de cerere având ca obiect contravaloare servicii şi a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 237,64 lei.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 87,15 lei cu titlu de penalităţi contractuale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate până la data cesiunii de creanță, precum și continuare, până la plata efectivă, prima instanţă a menţionat că, potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ., dacă o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune-moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege fără a trebui să dovedească un prejudiciu în acest sens. În acest sens, conform art. 6.1 din Condițiile generale, în cazul neefectuării plăţii la termen, reclamanta poate percepe o penalitate de 0,5% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei scadente şi neplătite, începând cu data scadenței şi până la data achitării integrale a sumei restante, iar penalităţile pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Instanța de fond a precizat că, în conformitate cu art. 1.538 alin. (1) C.civ., clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligaţiei principale, iar potrivit art. 1.539 C.civ., clauza penală poate fi stipulată şi pentru neexecutarea obligațiilor la timpul stabilit. În acest context, instanța a reținut că art. 3.4 din contract instituie o veritabilă clauză penală, stipulată pentru neplata la timp a obligațiilor.

Instanța a constatat, prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate și la considerentele expuse, că pârâta datorează, pe lângă debitul principal, și penalități de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor contractuale, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 87,15 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere calculate asupra debitelor reţinute în facturile menţionate anterior, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data cesiunii de creanță, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, calculate asupra fiecărui debit, începând cu data cesiunii de creanță și până la plata efectivă.

Cu referire la suma de 2.019,65 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 9.2 din Condițiile generale, ,,Vodafone poate înceta prezentul contract din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării acestuia în cazul în care clientul nu își respectă obligațiile de plată”.

Astfel, instanța a reținut că părțile au înțeles să reglementeze un caz de reziliere unilaterală a contractului în favoarea furnizorului de servicii, cu condiția acordării unui termen de preaviz de 15 zile anterior datei încetării contractului.

Prima instanță a reţinut că o notificare de reziliere a contractului nu a fost depusă de către reclamantă, iar notificările de cesiune și înștiințările de plată nu apar ca fiind comunicare efectiv către pârâtă. Așa fiind, neexistând dovada notificării de reziliere, a dovezii de comunicare a acesteia, în mod cert nu poate fi verificată condiția acordării unui termen de preaviz de 15 zile și, implicit, nici data presupusei încetări a contractului, dată care, în conformitate de prevederile art. 10 din Condițiile generale, ar atrage obligativitatea, din partea pârâtei, de a suporta toate cheltuielile restante și efectuate în considerarea rezilierii premature a actului juridic.

Pentru aceste motive, instanța nu a putut reține că între părți a intervenit rezilierea contractului și nici data acesteia, sens în care obligația pârâtei de achitare a sumei de 2.019,65 lei nu există.

În esenţă, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, prin prisma dispoziţiilor art. art. 1032 alin. (1) şi art. 435 C.pr.civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei cu privire la derularea prezentei cauze, a obligat-o pe aceasta la plata, către reclamantă, a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, proporțional cu valoarea pretențiilor admise, conform ordinului de plată nr. 16 din data de 29.07.2021.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta (...) solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului pârât la plata:

- despăgubirilor pentru încetarea prematura a contractului, în cuantum de 2019, 65 lei;

- penalităţilor de întârziere in cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului in continuare, de la data pana la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (data indicată în ultima factură emisă) şi până  la data achitării integrale a debitului restant;

- cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru integrala aferenta cererii de apel, precum şi orice alte cheltuieli de judecata generate de prezentul litigiu.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat faptul că  instanţa de fond în mod greşit nu a acordat taxa de reziliere - despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului deoarece nu a fost făcută dovada rezilierii contractului de telefonie.

În ceea ce priveşte greşita reţinere a instanţei privind faptul că nu a fost făcuta dovada rezilierii contractului de telefonie, apelanta învederează că cedentul şi-a îndeplinit obligaţia de notificare a rezilierii contractului prevăzuta de art. 9.2 din Termeni şi Condiţii Generale, întrucât debitorul a fost notificat cu privire la reziliere prin ultima factura –din data de 20.06.2015.

Această notificare este prevăzuta în contract ca o condiţie de opozabilitate, iar nu ca una dintre condiţiile sine qua non, de valabilitate ale pactului comisoriu, rezilierea operând "de drept, fără  vreo altă formalitate" conform clauzelor contractuale.

Apelanta a subliniat că ultima factură transmisă care cuprinde despăgubiri echivalente privind taxa de reziliere constituie o notificare  valabila a încetării contractului, sumele facturate reprezentând obligaţii contractuale, debitorul fiind pus în întârziere cu privire la acestea, de la data comunicării respectivei facturi. Prin aceasta, prestatorul de servicii îşi manifestă în mod clar si incontestabil voinţa în vederea încetării raporturilor contractuale cu pârâtul intimat.

Această notificare este prevăzuta în contract ca o formă de opozabilitate, iar nu ca una dintre condiţiile de operare ale pactului comisoriu, rezilierea operand de drept, fără vreo altă formalitate, conform clauzelor contractuale.

Astfel, ultima factură transmisă care cuprinde despăgubiri echivalente privind taxa de reziliere constituie o notificare valabilă a încetării contractului, sumele facturate reprezentând obligaţii contractuale, debitorul fiind pus in întârziere de la data comunicării respectivei facturi.

La punctul 9.2 din TCG - aplicabil prestatorului de servicii, spre deosebire de punctul 9.1 din TCG - aplicabil clientului, se menţionează în mod expres faptul că notificarea de încetare a contractului trebuie să îndeplinească doar condiţia ca aceasta să fie scrisă, iar nu şi o anumită formă - scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Această diferenţă dintre cele doua modalităţi de aplicare a pactului comisoriu s-a făcut având în vedere natura raporturilor contractuale. Spre exemplu, prestatorul de servicii trimite cel puţin lunar corespondenţa (facturi, oferte promoţionale, etc), pe când beneficiarul nu are această obligaţie, singura sa obligaţie fiind aceea de a achita contravaloarea serviciilor la timp şi în totalitate. De aceea s-a impus reglementarea mai amănunţită a formei acesteia.

Notificarea privind manifestarea unilaterală de voinţă în ceea ce priveşte încetarea contractului -rezilierea unilaterală a contractului - reiese în mod clar şi cert din faptul că această ultimă factură emisă cuprinde o taxă de reziliere. Aceasta poate îmbrăca şi forma unui act al cărei titlu nu este "NOTIFICARE DE REZILIERE". Notificarea rezilierii unilaterale s-a făcut şi în format electronic, prin intermediul serviciului (...), serviciu pentru care debitorul a optat la momentul semnării contractului. De asemenea, legea nu impune ca notificarea să fie transmisă ca act distinct, permiţând astfel ca aceasta să fie conţinuta de un alt act juridic.

Încetarea contractului s-a produs în 15 zile de la emiterea ultimei facturi emise, respectiv la data de 05.07.2015, de la care s-a calculat taxa de reziliere, conform clauzelor contractuale.

În ceea ce priveşte  acordarea de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% zi conform contractului, apelanta arată că în urma cesiunii, conform art. 1568 Cod Civil, se transmit toate drepturile şi obligaţiile cu privire la creanţa cesionată, precum şi drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate, apelanta dobândind dreptul de a solicita penalităţi de întârziere de 0,5%/zi până  la achitarea integrală a întregului debit restant.

Penalităţile trebuie calculate la întreaga sumă restantă din facturi, astfel cum reiese clar din contract, atât din CCP, cât şi din TCG, la rubrica plată. Având în vedere că în contract se prevede că penalităţile se calculează la întreg debitul restant facturat, în cazul în care sunt facturate taxa de reziliere ori penalităţi, penalităţile de întârziere se calculează şi faţă de acestea, fiind respectate dispoziţiile art.1489 Cod Civil.

Prin urmare, apelanta solicită instanţei de control judiciar să acorde şi penalităţile de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere şi de la cesiune până  la plata integrală, conform art. 4.1 din Clauzele Contractuale Principale, respectiv art. 6.1 din Termeni si Condiţii Generale.

Deşi legal citată intimatul pârât  (...) nu s-a prezentat la dezbaterea apelului şi nu a formulat nici apărări scrise.

Instanţa de apel examinând sentinţa atacată, în limitele cererii de apel, în temeiul dispoziţiilor art.476-480 Cod de procedură civilă, cât si din oficiu pentru motivele de ordine publică, constată că apelul declarat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 1552 C.civ. :

„(1) Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.

(2) Declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acestora.

(3) În toate cazurile, declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terţilor.

(4) Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1)”.

Potrivit art. 1553 C.civ. :

„(1) Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluţiunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării.

(3) Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condiţiile în care pactul comisoriu operează”.

Prevederile legale precitate recunosc unei părţi  contractuale să  procedeze la rezoluţionarea/rezilierea unilaterală  a contractului  încheiat cu un co-contractant, atunci când ele au  stabilit această  posibilitate prin acordul lor de voinţă. Chiar  şi în această  situaţie însă, pentru  ca scopul urmărit de creditorul parte în contract să  fie atins, anume rezoluţionarea/rezilierea unilaterală a contractului, este necesară întocmirea declaraţiei de rezoluţiune/reziliere precum şi comunicarea ei  către debitor.

Recunoscând dreptul părţii de a alege forma în care aceasta înţelege să îmbrace un act juridic, principiul consensualismului reglementat prin art. 1178  C.civ., potrivit căruia contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă, nu impune nicio  condiţie de formă specială în privinţa actelor juridice, inclusiv în ceea ce priveşte declaraţia de rezoluţiune/reziliere.

Cu  toate acestea, elementele specifice ale declaraţiei de rezoluţiune/reziliere, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 1552 C.civ. trebuie să  se regăsească în înscrisul formal remis de către creditor debitorului său în vederea rezoluţionării/rezilierii  contractului.

Examinând întreaga documentaţie anexată  de reclamanta apelantă atât cererii  de chemare în judecată cât şi  cererii  sale de apel, instanţa de apel constată  că  probaţiunea scrisă  administrată  în cauză la cererea acestei părţi  vizează contracte şi  facturi emise în desfăşurarea raportului iniţiat cu cealaltă parte. De asemenea contractul în condiţiile generale , la pct.9.2 prevede expres condiţia notificării scrise.

Penalităţile contractuale au fost acordate conform celor solicitate, astfel că nici acest motiv de apel nu este fondat.

 Pe cale de consecinţă, pentru  nerespectarea cerinţei impuse de art. 1552 C.civ. privitoare la emiterea de către apelantă  a unei  declaraţii  de reziliere şi comunicarea acesteia faţă  de  co-contractant, instanţa de apel va constata legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe de respingere a cererii reclamantei având ca obiect acordarea despăgubirilor solicitate.

Conform art.453 Cpc nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare