Pentru existenţa premeditării, reţinută de dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. a) Cod penal se cere îndeplinirea a două condiţii cumulative şi anume: pe de o parte să existe un interval oarecare de timp între luarea hotărârii de a comite omorul şi exteriorizarea acesteia şi, pe de altă parte această hotărâre să se fi concretizat în anumite activităţi de pregătire.
După un conflict verbal lipsit de importanţă, victima a rămas în localul ”...” iar inculpatul a plecat la domiciliul şi ajuns la locuință, s-a înarmat cu un topor pe care-l folosea la tăiatul lemnelor, cu o lungime totală de 81 cm, din care partea metalică tăioasă de 14 cm., a ieșit pe stradă deplasându-se spre intersecția străzilor pe unde urma să treacă victima, a așteptat-o să se întoarcă de la local și când a văzut-o i-a ieșit în întâmpinare şi a surprins-o, aplicându-i o lovitură cu partea metalică a toporului (opusă părții tăioase) în zona capului, victima căzând inconștientă la pământ, după care inculpatul i-a mai aplicat trei lovituri cu partea metalică a toporului în zona capului, fapt ce adus la decesul lui ....
În condiţiile în care, acțiunea inculpatului este planificată, acesta se înarmează cu un topor, iese în întâmpinarea victimei și o așteaptă într-un loc pe unde știa că aceasta trebuie să treacă în drum spre casă, iar când victima sosește îi iese în întâmpinare și îl atacă cu toporul, aplicându-i patru lovituri cu partea metalică a toporului în zona capului, leziunile produse ducând la decesul acestuia, toate aceste elemente, înseamnă o planificare a acţiunii făcută de inculpat, ceea ce înseamnă premeditare.
Tribunalul Bacău
Omor
Tribunalul Buzău
Omor-Incidenta dispozitiilor art.73 lit.b din Codul penal
Tribunalul Sibiu
Tentativa la infractiunea de omor .Retinerea circumstantei atenuante a provocarii .
Tribunalul Argeș
omorul(art.188 NCP)
Curtea de Apel Craiova
DREPT PENAL. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII. INFRACŢIUNEA DE OMOR CALIFICAT. PREMEDITARE.