Textul art. 127 din Legea nr. 85/2006 nu distinge între sursele distribuirilor, respectiv între distribuirile realizate în urma valorificării bunurilor gravate de sarcini și cele efectuate în temeiul prevederilor art. 123 din același act normativ, ceea ce înseamnă că provizioanele pot fi realizate din orice sursă, inclusiv din sumele obținute din vânzarea bunurilor garantate, această interpretare rezultând din aplicarea principiului de drept „unde legea nu distinge, nici noi nu distingem” („ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”). Astfel, trebuie pornit de la premisa că nici în cazul creditorului garantat nu se poate face abstracție de specificul procedurii colective, existând riscul blocării acesteia din lipsa fondurilor necesare în vederea valorificării activelor rămase.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei că art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea 85/2006 trebuie interpretat avându-se în vedere noua reglementare, cuprinsă în art. 159 din Legea 85/2014, instanța reține că, în această cauză, legea aplicabilă este Legea nr. 85/2006 și nu Legea nr. 85/2014, astfel încât prevederile acestei din urmă legi nu pot fi aplicate în mod retroactiv, în acest sens statuând și dispozițiile art. 343 din noua lege, conform cărora, „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”.
Coroborând aceste argumente, instanța reține că distribuirea cheltuielilor de procedură și a remunerației fixe din sumele obținute din valorificarea bunurilor nu se poate stabili prin aplicarea strictă a modalității pro rata, în sensul celor solicitate de către contestatoare.
Prin sentința civilă nr. 98/JS/07.07.2022, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul
Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. 4102/115/2013/a9, s-a respins contestația formulată de contestatoarea creditoare B. R. D. – G. S. G. S.A. prin S. R., împotriva raportului nr. .../03.05.2022 asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și a planului de distribuție parțială între creditori a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor debitorului SC V. O. SRL, întocmit de lichidator judiciar M. S.P.R.L..
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin contestația înregistrată sub nr. 4102/115/2013/a9, pe rolul Tribunalul Caraș-Severin, în data de 20.05.2022, reclamanta B. R. D. – G. S. G. S.A., prin S. R., a contestat raportul nr. .../03.05.2022 asupra fondurilor obținute din lichidare și încasare de creanțe și a planului de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor debitorului SC V. O. SRL, întocmit de intimatul lichidator judiciar SCP M. SPRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea contestației împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și planul de distribuție nr. .../03.05.2022 ca fiind nelegal, cu consecința refacerii raportului asupra fondurilor nr. .../03.05.2022, în sensul ca să se prevadă plata onorariului fix și a cheltuielilor de procedură în procent egal cu procentul pe care îl reprezintă sumele obținute din vânzarea bunului garantat, din valoarea tuturor bunurilor debitoarei și distribuirea către B. R. D. – G. S. G. S.A. a sumelor rezultate după refacerea raportului asupra fondurilor nr. .../16.11.2020. Totodată, a solicitat instanței să dispună distribuirea sumei de 20.000 lei, reprezentând provizioane pentru cheltuieli viitoare, către creditorul B. R. D. – G. S. G. S.A..
Judecătorul sindic reține că, prin încheierea civilă nr. 110/JS/CC/14.08.2013, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 4102/115/2013, în temeiul art. 33 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, s-a dispus începerea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea V. O. S.R.L., practicianul în insolvență M. S.P.R.L. fiind numit în calitate de lichidator judiciar.
La data de 05.05.2022, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei Raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și Planul de distribuție parțială între creditori la debitorul V. O. S.R.L. nr. .../03.05.2022 (filele ... vol. ... dosar fond).
Din analiza acestui raport, rezultă că, în data de 17.01.2022, a fost desemnată oferta câștigătoare privind valorificarea proprietății imobiliare reprezentând Stație Peco, situată în sat G., comuna G., județ C.-S., înscrisă în C.F. nr. ..., în suprafață totală de 5.000 mp, aparținând debitoarei V. O. S.R.L., la prețul de 54.000 euro, bun imobil asupra căruia contestatoarea B. R. D. – G. S. G. S.A. are instituit un drept de garanție reală imobiliară.
Din valorificarea proprietății, s-a obținut suma de 267.123,99 lei, lichidatorul propunând ca această sumă să fie distribuită astfel: onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 199.325 lei; cota de succes în cuantum de 15.893,87 lei; cota de 2% către U.N.P.I.R., în cuantum de 5.342,48 lei; certificat energetic clădire, în cuantum de 550 lei; distribuție către creditorul garantat B. R. D. – G. S. G. S.A., suma de 26.012,64 lei; provizion pentru cheltuielile viitoare, suma de 20.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (2) teza 2 din Legea nr. 85/2006, „Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului (…). O copie de pe raport și o copie de pe planul de distribuire vor fi afișate la ușa tribunalului”, iar potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (3) din același act normativ, „Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestații la raport și la plan, în termen de 15 zile de la afișare”.
Contestatoarea B. R. D. – G. S. G. S.A. a formulat în termen legal prezenta contestație prin care solicită refacerea raportului asupra fondurilor, în sensul distribuirii sumei de 20.000 lei, reprezentând provizioane pentru cheltuieli viitoare, către creditorul B. R. D. – G. S. G. S.A. și al stabilirii plății onorariului fix al lichidatorului și a cheltuielilor de procedură în procent egal cu procentul pe care îl reprezintă sumele obținute din vânzarea bunului garantat, din valoarea tuturor bunurilor debitoarei, și distribuirea către B. R. D. – G. S. G. S.A. a excedentului astfel rezultat.
Referitor la nelegalitatea raportului cu privire la constituirea provizionului în valoare de 20.000 lei din valorificarea bunului reprezentând garanția contestatoarei, aceasta apreciază că, în cazul vânzării unui bun al debitorului, obiect al unei garanții reale, constituite în favoarea unui creditor, fondurile obținute din vânzarea acelui bun se distribuie potrivit ordinii de prioritate prevăzută la art. 121 din lege, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 din Legea nr. 85/2006, în sensul că din fondurile obținute se pot reține doar cheltuielile legate direct de conservarea și vânzarea bunului adus în garanție și cheltuielile legate de onorariul practicianului în insolvență sau specialiștilor angajați de acesta, neputând fi reținute alte sume de bani cu titlu de cheltuieli viitoare.
Referitor la nelegalitatea raportului cu privire la distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunurilor, contestatoarea consideră că retribuția fixă restantă, cuvenită până la data prezentei distribuiri, este calculată în mod corect, problema fiind sub aspectul modalității ei de distribuire, lichidatorul distribuind suma restantă din suma obținută din valorificarea imobilului garantat, deși din dosar rezultă că în patrimoniul debitoarei mai sunt active ce urmează să fie valorificate.
Contestația urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 121 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
1. taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24;
1^1. creanțele creditorilor garantați născute în timpul procedurii de insolvență după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanțe cuprind capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel;
2. creanțele creditorilor garantați, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel, precum și cheltuielile, pentru creanțele născute înainte de deschiderea procedurii”.
Potrivit art. 127 din Legea nr. 85/2006, „Cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate:
1. sume proporționale datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse unei condiții suspensive care nu s-a realizat încă;
2. sume proporționale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător și care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;
3. sume proporționale datorate creanțelor admise provizoriu;
4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului”.
Se observă că textul art. 127 din Legea nr. 85/2006 nu distinge între sursele distribuirilor, respectiv între distribuirile realizate în urma valorificării bunurilor gravate de sarcini și cele efectuate în temeiul prevederilor art. 123 din același act normativ, ceea ce înseamnă că provizioanele pot fi realizate din orice sursă, inclusiv din sumele obținute din vânzarea bunurilor garantate, această interpretare rezultând din aplicarea principiului de drept „unde legea nu distinge, nici noi nu distingem” („ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”). Astfel, trebuie pornit de la premisa că nici în cazul creditorului garantat nu se poate face abstracție de specificul procedurii colective, existând riscul blocării acesteia din lipsa fondurilor necesare în vederea valorificării activelor rămase.
Potrivit Raportului de activitate nr. .../03.05.2022 întocmit de lichidatorul judiciar și depus în dosarul de bază (filele ... vol. ... dosar fond), în patrimoniul debitoarei a mai rămas de valorificat un bun imobil, Staţie Peco M. N., str. D., nr. ..., județul C.-S., evaluată la suma de 84.443 euro.
Astfel, având în vedere caracterul colectiv și concursual al procedurii insolvenței, dar și valoarea bunului imobil nevalorificat, instanța reține că lichidatorul judiciar, în mod corect, a procedat la provizionarea sumei de 20.000 lei, acționând pentru a asigura buna desfășurare a procedurii, respectiv pentru acoperirea creanțelor creditorilor înscriși la masa credală.
Referitor la celelalte petite ale contestatoarei, din examinarea probelor cauzei, rezultă că onorariul fix restant al lichidatorului judiciar (2.500 lei/lună + TVA), calculat de la data ultimului Raport asupra fondurilor obținute din lichidare nr. .../16.11.2020, raport ce a făcut obiectul dosarului nr. 4102/115/2013/a8, soluționat definitiv prin Decizia Nr. 292/A din data de 26.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și până la zi, respectiv pentru 67 de luni de procedură neachitate, este în cuantum de 199.325 lei, inclusiv TVA.
Raportat la cuantumul onorariului fix restant, de 199.325 lei, se constată că, prin distribuția propusă, lichidatorul urmează să ajungă la zi cu încasarea onorariului său, iar contestatoarei urmează a i se distribui suma de 26.012,64 lei, după deducerea din suma totală obținută a celorlalte cheltuieli aferente vânzării și care nu fac obiectul contestației.
Astfel, instanța reține faptul că lichidatorul judiciar a respectat prioritatea distribuirii sumelor conform celor menționate în art. 121 alin. (1) pct. 1, acoperindu-se mai întâi cheltuielile ocazionate de vânzarea bunului garantat, onorariul parțial al lichidatorului, cota U.N.P.I.R. și o parte din creanța garantată a creditoarei B. R. D. – G. S. G. S.A., constituind, în baza dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 85/2006, un provizion pentru cheltuielile viitoare în cuantum de 20.000 lei.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei că art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea 85/2006 trebuie interpretat avându-se în vedere noua reglementare, cuprinsă în art. 159 din Legea 85/2014, instanța reține că, în această cauză, legea aplicabilă este Legea nr. 85/2006 și nu Legea nr. 85/2014, astfel încât prevederile acestei din urmă legi nu pot fi aplicate în mod retroactiv, în acest sens statuând și dispozițiile art. 343 din noua lege, conform cărora, „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”.
Coroborând aceste argumente, instanța reține că distribuirea cheltuielilor de procedură și a remunerației fixe din sumele obținute din valorificarea bunurilor nu se poate stabili prin aplicarea strictă a modalității pro rata, în sensul celor solicitate de către contestatoare.
În consecință, față de cele reținute, judecătorul sindic va respinge contestația formulată de contestatoarea creditoare B. R. D. – G. S. G. S.A., prin S. R., împotriva raportului nr. .../03.05.2022 asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și a planului de distribuție parțială între creditori a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor debitorului SC V. O. SRL, întocmit de lichidator judiciar M. S.P.R.L., distribuția sumelor făcută de către lichidatorul judiciar respectând prevederile Legii nr. 85/2006.
Sentința civilă nr. 98/JS/07.07.2022 este definitivă.
Tribunalul Comercial Argeș
Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Cerere AAAS vizând înscrierea în tabel a creanţei reprezentând valoarea terenurilor ce au făcut obiectul Legii nr. 137/2002. Condiţii .
Tribunalul București
Acţiune în anulare
Tribunalul Constanța
Vânzarea prin licitaţie a bunurilor debitorului. Contestaţia unui terţ. Invocarea unui drept de retenţie.
Curtea de Apel București
Faliment - Legea 85/2014. Cerere de admitere a creanţei respinsă prin raport de activitate. Contestarea măsurii administratorului judiciar. Incidenţa art.59 alin.6 din lege.
Curtea de Apel București
Faliment - contestaţie.