Alte cereri privind executarea silită art. 906 al. 4 şi art 6 c.p.c. Excepţia inadmisibilităţii, Neaplicabilitatea dispozitiilor art. 906 alin. 4 C.p.c., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.07.2020 sub numărul 22229/299/2020, creditorul GD a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea  CM, să se stabilească suma definitivă datorată de debitoare pentru perioada 08.02 – 07.05.2020, având în vedere neîndeplinirea obligației stabilite prin sentinţa civilă nr. 5279/20.09.2005 din dosarul nr. 11148/2003, modificată prin Decizia Civilă nr. 1942/R/20.12.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, precum şi să fie obligată debitoarea să plătească suma fixată, alături de cheltuielile de judecată efectuate în cauză.

În motivarea în fapt, creditorul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 5279/20.09.2005 pronunțată în dosarul nr. 11148/2003, pârâta-debitoare a fost obligată să emită un nou titlu de proprietate pe numele reclamantului.

Având în vedere faptul că debitoarea nu și-a îndeplinit obligaţiile prevăzute, prin încheierea din 08.05.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 debitoarea a fost obligată la plata unei penalități de 500 lei pe zi de întârziere de la data de 08.05.2019 și până la executarea obligației de a face stabilită prin sentinţa civilă nr. 5279/20.09.2005.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 906 alin. 41 și 6 C.proc.civ., art. 451 si urm. C.p.c.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 30.10.2020 debitoarea a depus întâmpinare (f. 77), prin care a invocat excepția netimbrării cererii, având în vedere că acțiunea nu a fost legal timbrată și excepția inadmisibilității, raportat la faptul că prin încheierea de  şedinţă din data de 25.06.2020 pronunțată în dosarul nr. 32406/299/2018 a fost admisă în parte o cerere similară, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data începerii executării silite, din care rezultă că nu este posibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități.

De  asemenea, debitoarea  a invocat excepţia  litispendenţei in raport de  dosarul nr. 22231/299/2020 şi a solicitat  suspendarea cauzei  până la  soluţionarea  definitivă a dosarului nr. 33643/299/2018.

Pe fondul cauzei, s-a arătat  că prin titlul executoriu au  fost dispuse două  obligaţii de a face , succesive, nu  simultane, în sarcina a două  pârâte, prima obligaţie revenind Subcomisiei sectorului 5 , respectiv aceea de  atribuire către  reclamant a unei  suprafeţe de teren pe alt  amplasament , iar  în urma îndeplinirii primei  obligaţii de către  prima pârâtă , s-a dispus cea de-a doua  obligaţie în sarcina Comisiei , aceea de a emite un nou  titlu  de proprietate. Intimata a precizat că până  la  aceasta  dată nu  a fost  investită de către  Subcomisie cu  o  propunere privind atribuirea către  reclamant, în condiţiile Legii nr. 18/1991 a unei  suprafeţe de teren în extravilan de  458 m.p. pe  un alt  amplasament, astfel că cererea reclamantului apare ca  inadmisibilă , atâta  vreme cât  obligaţia instituită în sarcina Comisiei este  subsidiară obligaţiei stabilite în sarcina Subcomisiei, astfel cum reiese şi  din dispoziţiile hotărârilor  judecătoreşti a caror  executare  se solicită.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 şi următoarele C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 18.01.2021 au fost respinse excepția litispendenței,  excepția netimbrării precum şi  cererea de  suspendare a judecăţii până la solutionarea  dosarului nr. 33643/299/2018.

Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, invocată de debitoare, instanţa reţine următoarele:

Faţă de debitor s-au întreprins demersuri de executare silită în dosarul de executare nr. 156/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 5279/20.09.2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 11148/2003, modificată prin Decizia civilă nr. 1942 R/20.12.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 5537/2005.

Executarea silită a fost declanșată prin cererea formulată în data de 15.10.2018, prin care s-a solicitat executarea silită a CM întrucât nu a executat obligaţia stabilită constând în emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele creditorului, fiind deschis astfel dosarul de executare silită nr. 156/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2669/08.05.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 875/299/2019, a fost admisă în parte cererea formulată de creditor în contradictoriu cu debitorul şi acesta din urmă a fost obligat să plătească creditorului o penalitate de 500 lei/zi de întârziere, de la data pronunţării prezentei încheieri, până la executarea obligaţiei de a face menţionate în Sentinţa civilă nr. 5279/20.09.2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 11148/2003, modificată prin Decizia civilă nr. 1942 R/20.12.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 5537/2005, constând în executarea unei obligaţii de emitere a unui nou titlu de proprietate pe numele creditorului, pentru suprafaţa de 458 de m.p. pe un alt amplasament, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu, precum şi la plata sumei de 2086,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 25.06.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. 32406/299/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29.10.2020, a fost admisă în parte acţiunea privind pe creditorul GD şi pe debitorul CM și a fost fixată suma definitivă datorată creditorului de către debitoare cu titlu de penalităţi, conform art. 906 alin. 4 C.proc.civ., la o valoare de 47500 lei, pentru perioada 31.05.2019-02.09.2019 inclusiv. Totodată, a fost obligată debitoarea la plata către creditor a sumei totale de 47500 lei.

În drept, cu titlu preliminar, prin raportare la dispoziţiile art. 24 si 25 alin. 1 din Codul de  procedura  civilă şi la data începerii executării silite, instanţa constată că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă , în forma în vigoare la data de 15.10.2018.

Contrar  susţinerilor  creditorului, instanţa apreciază că  prevederile art. 24-27 NCPC, au  în vedere  normele procedurale ce  vor  fi  adoptate ulterior  intrării în vigoare a noului  Cod  de  proecdură  civilă , iar  nu  însăşi  aplicarea  sa, deoarece  pentru  aceasta  din urmă sunt  prevăzute norme tranzitorii speciale, cuprinse  în Legea nr. 76/2012 privind punerea in  aplicare a Legii nr. 134/2020.

Pe de  altă  parte, este  total nejustificată limitarea aplicabilităţii dispozitiilor  art. 24 C.p.c. doar  la procedura de soluţionare a  contestaţiei la executare, de  vreme ce acestea  se  referă in mod expres la „executarile silite începute”, prin sesizarea  organului  de  executare, potrivit  art. 622 alin. 2 C.p.c. 

Conform art. 906 alin. 4 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data  începerii executării silite, „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.”

Prin decizia nr. 16/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități.

Potrivit art. 521 alin. (1) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.

Totodata, nu  se  poate reţine că Decizia nr. 16/2017 a rămas  fără  obiect ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, întrucât  aceasta devine incidentă dacă norma juridică  interpretată este aplicabilă.

Având în vedere Decizia nr. 16/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și faptul că executarea silită din dosarul de executare nr. 156/2018 a fost declanșată în data de 15.10.2018, anterior modificării art. 906 alin. (4) C.pr.civ. survenite prin Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la data de 21.12.2018, instanța reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 906 alin. (4) C.pr.civ. în forma în vigoare în prezent (invocate de creditor), potrivit cărora creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

Astfel, sunt  neîntemeiate  susţinerile creditorului referitoare  la aplicabilitatea dispozitiilor art. 906 alin. 4 C.p.c., în forma modificată  prin Legea nr. 310/2018, întrucât aceasta  ar  conduce nu numai la nerespectarea dispoziţiilor  art. 24 si  25 alin. 1 C.p.c., menţionate anterior cât şi ale art. 15 alin. 2 din Constituţia  României, potrivit  cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Așa cum s-a reținut în precedent, prin încheierea din data de 25.06.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. 32406/299/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29.10.2020, a fost fixată suma definitivă datorată creditorului GD de către debitoarea CM cu titlu de penalităţi, conform art. 906 alin. 4 C.proc.civ., la o valoare de 47500 lei, debitoarea fiind obligată la plata acestei sume.

Creditorul a uzat astfel de posibilitatea conferită de lege pentru a obține stabilirea sumei definitive datorate cu titlu de penalități pentru neexecutarea de către debitoare a obligației de a face prevăzute în titlul executoriu.

Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr. 16/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deşi prevederile art. 906 alin. 2 C.proc.civ. stipulează că penalităţile sunt stabilite de instanţa de executare pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, acestea nu pot conduce la concluzia recunoaşterii implicite a posibilităţii formulării repetate a unor cereri privind fixarea sumelor datorate cu titlu de penalităţi, deoarece dispoziţiile alin. 4 al aceluiaşi articol limitează în mod expres perioada de calcul al acestora în vederea stabilirii unei sume definitive printr-o încheiere care să poată fi executată silit.

Totodată, s-a statuat că încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl privește pe debitor, deoarece în cazul acestuia legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că, dacă execută obligația prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalități pe calea contestației la executare, dovedind existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, însă pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie potrivit art. 906 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă.

În sensul reglementării menţionate, penalitatea este o sancţiune de drept procesual civil, un mijloc indirect de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu. Ea constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale [după distincţiile cuprinse în art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă] în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menţionate în titlul executoriu.

Totodată, în raport  de considerentele Inaltei Curţi  de Casaţie  şi  Justiţie, redate  in cuprinsul Deciziei nr. 16/2017 , instanţa  apreciază că nu  se  poate  reţine că dispoziţiile legale aplicabile în speţă ar  contraveni  legislaţiei comunitare  si  Convenţiei Europene pentru Apărarea  Drepturilor Omului, întrucât penalităţile au  scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. După pronunţarea unei încheieri de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi, creditorul poate solicita obligarea debitorului la repararea prejudiciului rezultat din neexecutarea unei obligaţii cu caracter personal, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului material.  Aceasta deoarece mijlocul procedural prevăzut de art. 906 din Codul de procedură civilă este complementar celui reglementat de art. 892 din Codul de procedură civilă. Cel din urmă are drept scop acoperirea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea de bunăvoie de către debitor a obligaţiei ce implică faptul său personal, constituind temeiul pentru acordarea despăgubirilor destinate acoperirii acestui prejudiciu, în timp ce penalitatea reprezintă o sancţiune pentru nerespectarea aceleiaşi obligaţii, de natură să îl constrângă pe debitor să execute în natură obligaţia stabilită în sarcina sa.  În consecinţă, cât timp penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, ele se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Din acest motiv, dispoziţiile de drept material şi procesual permit concurenţa daunelor-interese moratorii sau compensatorii cu sumele de bani acordate cu titlu de penalităţi (art. 1.516 din Codul civil, art. 892 din Codul de procedură civilă şi art. 906 din Codul de procedură civilă).

Astfel, Inalta  Curte a considerat că interpretarea propusă nu prejudiciază interesele creditorului şi asigură respectarea dreptului acestuia de a obţine "îndeplinirea integrală, exactă şi la timp" (conform art. 1.516 din Codul civil) a obligaţiei înscrise în titlul executoriu, ca principiu ce trebuie să guverneze faza de executare a procesului civil. Argumentele expuse, legate de natura diferită a penalităţilor - mijloc juridic menit să asigure executarea în natură, fără a avea caracter reparator, şi cea a despăgubirilor - echivalent al prejudiciului suferit de creditor ca efect al neexecutării obligaţiei de către debitor, precum şi dispoziţiile art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă demonstrează lipsa prejudiciului creditorului în cazul în care se admite posibilitatea formulării unei singure cereri întemeiate pe art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă prin care creditorul poate solicita stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. Ulterior pronunţării încheierii prin care se stabileşte suma definitivă datorată de debitor cu titlu de penalitate, creditorul se poate adresa instanţei cu o cerere prin care să solicite acordarea despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului rezultat din neexecutare, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului material. Astfel, creditorul nu este  lipsit de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun.

Prin urmare, având in vedere dispozitiile legale aplicabile în speţă, potrivit  art. 24 C.p.c.,  în forma anterioară modificării intervenite  prin Legea  nr. 310/2018, conform cărora că nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități (conform Deciziei nr. 16/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), instanța va admite excepția inadmisibilității, invocată de debitoare prin întâmpinare, cu consecința respingerii prezentei cereri ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea accesorie privind cheltuielile de judecată prilejuite de soluţionarea cauzei, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 453 C.pr.civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Raportat la soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii, creditorul se află în culpă procesuală, sens în care nu este îndreptăţit la acordarea cheltuielilor solicitate, astfel încât cererea sa urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare