Încălcarea obligaţiilor sau a măsurilor de supraveghere instituite în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu conduce în mod automat la revocarea suspendării executării pedepsei

Decizie 216/C din 04.11.2021


Prin sentinţa penală nr. 410 din 21.05.2021, pronunţată în dosarul nr. 2261/336/2020 al Judecătoriei Vişeu de Sus, în baza art. 583 alin. 1 din codul de procedură penală, raportat la art. 96 alin. 1 din codul penal, s-a admis sesizarea formulată de Compartimentul Executări Penale şi a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 10  luni închisoare, aplicată persoanei condamnate D.C. prin sentinţa penală nr. 192 din 10.04.2020 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pronunţată în dosarul nr. 427/336/2020, definitivă prin neapelare la 27.05.2020, pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă comisă la data de 11.02.2020) cu aplicarea art. 35 alin. 1 din codul penal, conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă comisă la data de 14.02.2020) şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 al. 1 din codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 din codul penal şi a art. 396 al. 10 din codul de procedură penală şi s-a dispus executarea pedepsei rezultante aplicate, de 1 an şi 10  luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 404 al. 4 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 72 din codul penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10  luni închisoare, durata reţinerii şi a arestului la domiciliu, începând din data de 14.02.2020 şi până la data de 10.04.2020, inclusiv.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul D.C.

Procedând la soluţionarea contestaţiei, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 96 C.pen. dacă pe durata termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

Din analiza textului legal menţionat anterior rezultă că încălcarea obligaţiilor sau a măsurilor de supraveghere instituite în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu conduce în mod automat la revocarea suspendării executării pedepsei, instanţa trebuind să analizeze dacă nerespectarea măsurilor instituite în sarcina condamnatului se datorează relei-credinţe.

Potrivit actelor existente la dosarul cauzei, tribunalul a reţinut că, într-adevăr condamnatul D.C. nu a dat curs înştiinţărilor Serviciului de Probaţiune Maramureş emise în data de 10.07.2020, respectiv 28.07.2020, prin care i se punea în vedere să contacteze telefonic instituţia în vederea derulării unui interviu telefonic necesar în cadrul procesului de supraveghere.

Aşa cum rezultă chiar din sesizarea Serviciului de Probaţiune Maramureş, adresele de înştiinţare au fost returnate cu menţiunea "neridicat în termenul de păstrare".

 Totodată, potrivit informaţiilor comunicate de Poliţia Borşa, în urma verificărilor realizate la adresa de domiciliu al condamnatului a rezultat că nici o persoană nu a fost găsită, iar în urma verificărilor efectuate pe raza oraşului Borşa s-a constatat că numitul D.C. este plecat în străinătate fără a se cunoaşte date suplimentare.

Tribunalul, analizând actele existente la dosar, a constatat că persoana condamnată D.C. în perioada în care au fost emise cele două înştiinţări de către Serviciul de Probaţiune Maramureş (10.07.2020 şi 28.07.2020) se afla în stare de arest în Italia pentru fapte presupus a fi comise în cursul anului 2018, astfel că nu avea cum să dea curs solicitărilor Serviciului de Probaţiune, de care în mod obiectiv nici nu avusese cunoştinţă.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că, dată fiind starea de detenţie a condamnatului, acesta aflându-se în custodia autorităţilor italiene, nu poate fi reţinută reaua-credinţă în ceea ce priveşte nerespectarea programului de supraveghere, respectiv a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă în sarcina sa prin sentinţa penală nr. 192 din 10.04.2020 a Judecătoriei Vişeu de Sus.

De asemenea, tribunalul nu îşi însuşeşte argumentele primei instanţe privind dovedirea relei-credinţe a condamnatului prin aceea că, fiind prezent la dezbaterea cauzei şi, ulterior, luând cunoştinţă de conţinutul minutei hotărârii 192 din 10.04.2020, acesta a plecat din ţară, ignorând măsurile de supraveghere, pentru că sentinţa penală nu era definitivă, neproducând niciun efect la momentul pronunţării..

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis contestaţia formulată de condamnatul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 410 din 21.05.2021 pronunţată în dosarul nr. 2261/336/2020 al Judecătoriei Vişeu de Sus, pe care a desfiinţat-o şi, judecând, a respins sesizarea formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus, având ca obiect revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 10  luni închisoare, aplicată condamnatului D.C. prin sentinţa penală nr. 192 din 10.04.2020 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pronunţată în dosarul nr. 427/336/2020, definitivă prin neapelare la 27.05.2020.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,  cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.