Ordonanta presedintiala

Incidenţa dreptului de retenţie

Limitarea accesului apelantei la propriul său bun, pe care intimata nu are obligaţia de a-l restitui sau de a-l remite nu justifică incidenţa dreptului de retenţie, în lipsa unei împosedări prealabile.

Prin sentința  civilă nr. 798 din data de 12.11.2021, Judecătoria  TM a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta N BC SRL, în contradictoriu cu pârâta DC SRL.

A luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 997 alin. 1 C.pr.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Cele trei condiţii prevăzute de textul de lege – urgenţa, caracterul vremelnic, precum şi ca, prin măsura dispusă să nu se prejudece fondul cauzei – trebuie îndeplinite cumulativ. Acelaşi text condiţionează admiterea cererii şi de existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantei.

În cauză, instanța a reținut că este îndeplinită această din urmă condiție, reclamanta depunând înscrisuri din care reiese calitatea acesteia de proprietară a imobilelor situate în incinta combinatului DC cu privire la care solicită recunoașterea dreptului de acces. De altfel, pârâta nu a contestat calitatea de proprietar a reclamantei.

Instanța a constatat însă că reclamanta nu a probat îndeplinirea condiției urgenței lucrărilor tehnice pe care intenționează să le efectueze la imobilele respective. Astfel, lucrările preconizate a se efectua au fost descrise într-o modalitate relativ generică, drept lucrări de conservare și întreținere a bunurilor proprietatea reclamantei din interiorul perimetrului aparținând DC. S-a invocat, de asemenea, apropierea sezonului rece, fără ca reclamanta să demonstreze că nu ar fi putut iniția demersurile pentru realizarea respectivelor lucrări cu mai mult timp înainte de venirea iernii, cu atât mai mult cu cât a avut relații contractuale anterioare cu pârâta.

Sub un alt aspect, potrivit art. 555 Cod civil, „(1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege. (2) În condiţiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte, după caz”.

Astfel, deși în principiu reclamanta se bucură de dreptul de acces neîngrădit la bunurile sale, acesta poate fi supus unor restricții, limitări sau îngrădiri, în condițiile legii. În acest sens, instanța a observat că pârâta a invocat în întâmpinare elemente care ar putea conduce la restricționarea dreptului de acces al reclamantei în incinta combinatului, ținând de specificul substanțelor și instalațiilor care se pot afla într-un combinat chimic: faptul că în incinta societății este depozitată o cantitate de amoniac anhidru, pentru care a atașat și înscrisuri doveditoare (certificate de depozit din care reiese că încă există o cantitate de amoniac anhidru în combinatul DC, în afara celei retrase de reclamantă) și care are potenţialul de a constitui un pericol pentru populație și mediu. Necesitatea existenței unor avize de specialitate, condițiile de emitere și valabilitatea acestora pentru accesul în combinat ar putea fi examinate de instanța de judecată în cadrul litigiului de fond intentat de reclamantă, însă în procedura sumară a ordonanței președințiale instanța a constatat că nu este în măsură să efectueze această analiză, dat fiind că ea ar trebui realizată pentru fiecare lucrare sau categorie de lucrări tehnice în parte.

Este adevărat că reclamanta a depus la dosarul cauzei un proiect de protocol prin care se obligă să dețină toate autorizațiile ori avizele, dacă sunt legal necesare, în cazul unor activități de intervenție la imobil (pct. 3, pag. 29), însă, din nou, limbajul folosit are un caracter general, apt mai degrabă de a fi utilizat în cazul încheierii unui acord între părți în vederea soluționării amiabile a cauzei, însă nu într-o procedură contencioasă de urgență.

În fine, din cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată şi a motivelor invocate în dosarul de fond nr. 3109/329/2021 înregistrat la Judecătoria TM a rezultat că reclamanta este interesată, în principal, de stabilirea unei servituţi de trecere pe terenul proprietatea pârâtei, drept pentru care legea prevede posibilitatea ca proprietarul fondului aservit să pretindă despăgubiri (a se vedea art. 618 alin (2), art. 620 Cod civil).

Mai mult decât atât, pârâta a invocat şi că reclamanta ar figura cu debite neonorate aferente costurilor de depozitare a amoniacului proprietatea sa şi a depus în sprijinul afirmaţiilor sale certificatele de depozit nr. 37/13.11.2020 şi nr. 38/13.11.2020, încheiate între DC, SC PT SRL (antecesoarea în drepturi a reclamantei) şi SC NCC SRL (fila 72).

A reieşit aşadar că între părţi au existat raporturi juridice anterioare, de o anumită complexitate, din care pârâta derivă o serie de pretenţii proprii. Astfel, deşi nu l-a calificat ca atare, pârâta poate înţelege în fapt să exercite un drept de retenţie, în sensul art. 2495 Cod civil.

În orice caz, reclamanta nu a demonstrat îndeplinirea condiţiei urgenţei accesului, nu a dovedit scopul concret pentru care ar fi absolut necesare anumite lucrări la momentul de faţă în combinat şi nici iminenţa unor pagube care s-ar putea produce prin întârziere, motiv pentru care instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 997 CPC. Pe cale de consecinţă, a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta N BC SRL, în contradictoriu cu pârâta DC SRL – prin lichidator judiciar SQ SPRL.

A luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta-reclamantă  N BC SRL, solicitând admiterea apelului formulat.

În motivare a arătat că apelanta sesizează instanţa cu toate motivele de fapt şi de drept invocate în fond pe calea acţiunii introductive.

A menţionat că a formulat această cale de atac cu respectarea termenului de 5 zile care curge de la pronunţarea soluţiei, fără a cunoaşte însă care sunt considerentele ce au condus la soluţia de respingere a cererii de ordonanţă preşedinţială, hotărârea nefiind încă redactată şi comunicată la data formulării apelului.

 În consecinţă, odată ce va lua la cunoştinţă considerentele instanţei, apelanta înţelege să completeze cererea de apel.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1000 C.proc.civ. precum şi pe toate prevederile legale invocate în cuprinsul cererii de apel şi al acţiunii introductive. În probaţiune, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 411 Cod Proc. Civ. solicită ca judecata prezentei cereri să se desfăşoare şi în lipsa părţilor.

La data de 24.11.2021, apelanta-reclamantă a depus la dosar motivele de apel, prin care a solicitat instanţei să admită apelul şi să modifice în tot Sentinţa Civilă nr. 798 pronunţată de Judecătoria TM la data de 12.11.2021 în dosarul 3110/329/2021, în sensul admiterii cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulate de I BC S.R.L. ce face obiectul dosarului mai sus rubricat.

În motivare a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că în cauză nu ar fi îndeplinite condiţiile urgenţei şi a pagubei iminente pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale.

A apreciat instanţa de fond, justificând astfel neîndeplinirea condiţiei urgenţei în prezenta cauză, faptul că apelanta: „nu a probat îndeplinirea condiţiei urgenţei lucrărilor tehnice pe care intenţionează să le efectueze la imobilele respective. Astfel, lucrările preconizate a se efectua au fost descrise într-o modalitate relativ generică, drept lucrări de conservare şi întreţinere a bunurilor proprietatea reclamantei din interiorul perimetrului aparţinând DC. S-a invocat, de asemenea, apropierea sezonului rece, fără ca reclamanta să demonstreze că nu ar fi putut iniţia demersurile pentru realizarea respectivelor lucrări cu mai mult timp înainte de venirea iernii, cu atât mai mult cu cât a avut relaţii contractuale anterioare cu pârâta."

Raportat la cele mai sus enunţate apare evident faptul că, fie instanţa de fond nu a înţeles situaţia de fapt dedusă judecăţii în prezenta cauză, fie a pronunţat Sentinţa fără a analiza coroborat probele şi susţinerile părţilor în prezenta cauză, acţionând în mod nepermis în avantajul uneia dintre părţi.

A reiterat în faţa instanţei de apel faptul că, urgenţa în prezenta cauză este justificată de faptul că apelanta este împiedicată, fără existenţa unui temei legal sau contractual, să exercite în mod liber dreptul său de proprietate asupra bunurilor sale mobile şi imobile situate în incinta CC DC S.R.L.

Împiedicarea a survenit în mod intempestiv, prin fapta lichidatorului judiciar, care, în exercitarea atribuţiilor sale de lichidare a activelor DC S.R.L. şi-a arogat inclusiv dreptul de a împiedica apelanta să dispună liber/neîngrădit de bunurile proprietatea sa aflate în incinta C.

Astfel, apelanta nici nu avea obligaţia de a justifica nevoia de a ajunge la proprietatea sa şi de a dispune de bunurile mobile şi imobile ca un adevărat proprietar, simplul fapt al împiedicării accesului de către lichidatorul judiciar, fiind suficient pentru a justifica şi demonstra implicit urgenţa în prezenta cauză. Cu toate acestea, apelanta a evidenţiat instanţei de fond inclusiv faptul că, nevoia de a avea acces la proprietate este cu atât mai întemeiată şi mai urgentă cu cât este necesară efectuarea unor lucrări de conservare şi mentenanţă, fiind vorba despre bunuri de uz industrial. Ori, este de notorietate faptul că, deţinerea unor active utilizabile într-un proces industrial presupune efectuarea unor lucrări de conservare/mentenanţă, mai ales în apropierea sezonului rece, fiind evident faptul că, în lipsa lucrărilor de întreţinere, acestea pot deveni inutilizabile conform destinaţiei.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei potrivit căreia apelanta nu a demonstrat/precizat motivul pentru care nu a efectuat aceste lucrări cu mai mult timp înainte de venirea iernii, a apreciat că, aceste aspecte ţin de modul de derulare şi organizare a activităţii acesteia, fiind aspecte cu un pronunţat caracter tehnic, ordinea şi modul de efectuare fiind decis de specialiştii în domeniul tehnic cu care colaborează. Mai mult, nu exista niciun indiciu cu privire la faptul că, lichidatorul judiciar va interzice accesul apelantei în interiorul C, în mod intempestiv şi nejustificat, fiind imposibil de anticipat reacţia lichidatorului judiciar, cu atât mai mult, cu cât o astfel de reacţie se plasează, în afara limitelor legale.

Cu toate acestea, în mod abuziv, lichidatorul judiciar, având concursul instanţei de fond, împiedică apelanta să-şi exercite în mod liber şi neîngrădit dreptul de proprietate, refuzând accesul în incinta C, la bunurile proprietatea apelantei.

 Ori, este evident dreptul acesteia de a dispune de bunurile sale, proprietatea sa exclusivă, ca un adevărat proprietar, în mod perpetuu şi absolut, fără a exista niciun temei legal în prezenta cauză pentru împiedicarea apelantei în exercitarea dreptului de proprietate şi nici o situaţie de utilitate publică care să împiedice exercitarea liberă şi neîngrădită a dreptului de proprietate.

Prin urmare, simpla îngrădire a apelantei în exercitarea dreptului de proprietate, fără existenţa unui motiv legal sau contractual, justifică necesitatea remedierii acestei încălcări, de urgenţă şi cu precădere, impunând soluţia admiterii apelului în prezenta cauză.

Cu titlu de exemplu, a învederat instanţei de apel şi faptul că, în desfăşurarea activităţii este absolut necesară demontarea şi preluarea turbinei de la staţia de cogenerare - proprietatea exclusivă a apelantei - situată în incinta C, aceasta urmând a fi montată în cadrul staţiei de cogenerare din cadrul C C S - înlocuindu-se astfel turbina defectă de la turnul 2 din cadrul C C S, aceasta fiind soluţia identificată intern de specialiştii subscrisei în domeniul tehnic pentru remedierea urgentă a problemei ridicate prin Referatul întocmit la data de 20.10.2021, anexat. Fiecare zi de întârziere în demontarea piesei din cadrul staţiei de cogenerare TM şi montarea acesteia în cadrul CCS, generează subscrisei pierderi însemnate în derularea activităţii, generând imposibilitatea de a respecta angajamentele asumate şi expunându-ne la plata de daune semnificative.

Este o operaţiune cu privire la oportunitatea căreia este singura în măsură să aprecieze că la acest moment staţia de cogenerare TM proprietatea apelantei nu funcţionează, aspect de fapt necontestat de lichidatorul judiciar, ba chiar validat expres de acesta

Demontarea turbinei nu presupune lucrul cu foc, astfel că, pretinsele temeri ale lichidatorului judiciar, amplificate şi susţinute de instanţa de fond, sunt nejustificate.

A mai arătat că, deşi reţine că aparenţa de drept este în favoarea apelantei, fiind proprietarul de drept al bunurilor localizate în incinta CCDC S.R.L., singurul mod de acces la bunurile proprietate de la calea publică fiind pe poarta C, pe drumul de utilitate privată ce deserveşte imobilele din incinta C, proprietatea DC S.R.L., deşi invocă prevederile art. 555 Cod Civil, pe care le şi redă în extenso în cadrul Sentinţei în mod nelegal şi netemeinic a reţinut instanţa de fond faptul că: „pârâta a invocat în întâmpinare elemente care ar putea conduce la restricţionarea dreptului de acces al reclamantei în incinta combinatului, ţinând de specificul substanţelor şi instalaţiilor care se pot afla într-un combinat chimic: faptul că în incinta societăţii este depozitată o cantitate de amoniac anhidru, pentru care a ataşat şi înscrisuri doveditoare (certificate de depozit din care reiese că încă există o cantitate de amoniac anhidru în combinatul DC, în afara celei retrase de reclamantă) şi care are potenţialul de a constitui un pericol pentru populaţie şi mediu. Necesitatea existenţei unor avize de specialitate, condiţiile de emitere şi valabilitatea acestora pentru accesul în combinat ar putea fi examinate de instanţa de judecată în cadrul litigiului de fond intentat de reclamantă, însă în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale instanţa constată că nu este în măsură să efectueze această analiză, dat fiind că ea ar trebui realizată pentru fiecare lucrare sau categorie de lucrări tehnice în parte."

Cu prioritate a evidenţiat faptul că, susţinerile pârâtei prin lichidator privind existenţa unor depozite de amoniac în cadrul C, motiv justificat pentru a restricţiona accesul apelantei la bunurile proprietatea sa, sunt efectuate pentru prima dată pe calea întâmpinării formulate în prezenta cauză. În cadrul discuţiilor premergătoare accesul fiind refuzat de contribuţia apelantei la susţinerea cheltuielilor de pază (în acest sens adresa nr. 7331/01.11.2021 remisă apelantei de către lichidator).

Dincolo de acest aspect, a subliniat faptul că, apelanta deţine în proprietate CCS, astfel că, cunoaşte şi înţelege modul de acţiune şi conduita impusă în cadrul unui combinat chimic. Societatea apelantă nu este un novice în materie, şi spre deosebire de intimată, deţine un combinat activ.

În măsura în care, activităţile pe care apelanta doreşte să le desfăşoare în cadrul proprietăţii sale din incinta C, ar presupune/necesita obţinerea unor avize/autorizaţii, cade exclusiv în sarcina apelantei să obţină astfel de avize/autorizaţii şi în sarcina şi atribuţiile autorităţilor statului cu competenţe în domeniu să verifice respectarea normelor legale de către aceasta. Ad absurdum, chiar în situaţia în care ar desfăşura activităţi pe proprietatea apelantei cu nerespectarea normelor în vigoare, singurele în măsură să constate şi să aplice sancţiuni sunt autorităţile abilitate de lege în acest sens şi nu lichidatorul judiciar al falitei DC S.R.L.

Atributul şi competenţele lichidatorului judiciar se opresc/se limitează la bunurile proprietatea falitei - astfel, lichidatorul poate cel mult sesiza autorităţile competente în situaţia existenţei unor pretinse acţiuni nelegale (din postura de cetăţean/entitate diligentă), însă nu se poate substitui autorităţilor publice arogându-şi competenţe de constrângere.

A învederat instanţei de apel faptul că, chiar în situaţia în care lucrările efectuate de apelantă în cadrul staţiei de cogenerare proprietatea acesteia ar necesita obţinerea unor avize, în niciun caz accesul acesteia la bunurile proprietatea sa nu poate fi îngrădit/limitat/justificat de prezentarea acestor avize/autorizaţii. Cel mult, putea fi sancţionată de autorităţile competente pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare, însă legea nu prevede sancţiunea lipsei accesului la propria proprietate, astfel că nici instanţa nu o poate dispune şi nici lichidatorul judiciar nu se poate prevala de ea.

Prin urmare, se poate desprinde ideea că în primele două situaţii există urgenţă ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea unei acţiuni pe drept comun ce se soluţionează într-un interval de timp mult mai lung decât ordonanţa preşedinţială.

A mai precizat că în prezenta cauză, faţă de situaţia de fapt existentă, este imperios necesară admiterea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, atât pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere (accesul la proprietatea subscrisei, efectuarea lucrărilor de mentenanţă şi conservare, preluare piesei necesare în derularea activităţii apelantei), cât şi pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara. În prima ipoteză, a avut în vedere exercitarea dreptului de proprietate al apelantei asupra propriilor bunuri, în ceea ce priveşte atributul folosinţei, dispoziţiile art. 556 al. 1 C. civ. stabilind că dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său, astfel că avea dreptul de a folosi bunurile mobile şi imobile proprietatea sa, orice întârziere în exercitarea acestui drept reprezentând un prejudiciu adus apelantei.

A învederat instanţei de apel faptul că, în susţinerea neîndeplinirii condiţiei urgenţei în prezenta cauză, a reţinut instanţa de fond şi faptul că: „Pârâta a invocat şi că reclamanta ar figura cu debite neonorate aferente costurilor de depozitare a amoniacului proprietatea sa şi a depus în sprijinul afirmaţiilor sale certificatele de depozit nr. 37/13.11.2020 şi nr. 38/13.11.2020, încheiate între DC S.R.L, SC PT S.R.L (antecesoarea în drepturi a reclamantei) şi SC NCC S.R.L (fila 72). Reiese aşadar că între părţi au existat raporturi juridice anterioare, de o anumită complexitate, din care pârâta derivă o serie de pretenţii proprii. Astfel, deşi nu l-a calificat ca atare, pârâta poate înţelege în fapt să exercite un drept de retenţie, în sensul art. 2495 Cod Civil."

Astfel, deşi lichidatorul judiciar nu a probat existenţa „debitelor neonorate" ce ar incumba apelantei, neexistând la dosarul cauzei niciun document care să inducă teza existenţei unor debite ale acesteia şi caracterul nedatorat al acestora, instanţa de fond preia ad literam afirmaţiile şi a reţinut în justificarea respingerii cererii apelantei, susţinerile lichidatorului judiciar cu privire la debitele neonorate ale acesteia, concluzionând fără fundament probator că „între părţi au existat raporturi juridice anterioare, de o anumită complexitate, din care pârâta derivă o serie de pretenţii.

A solicitat instanţei de apel să analizeze extrasele din Google Maps depuse de apelantă la dosarul cauzei, în faţa instanţei de fond, şi să observe că proprietatea apelantei (marcată pe plan cu markerul) se află în stânga intrării în C, accesul fiind solicitat pe o suprafaţă de 386.49 mp (lungime drum până la proprietatea apelantei 87.84 m). Astfel, nu există niciun impact şi nici o expunere a intimatei - pârâte, întrucât accesul se face pe o suprafaţă de teren ce are deja utilitatea de drum acces la imobilele din incinta C, astfel că, nu sunt necesare niciun fel de lucrări pe terenul intimatei - pârâte pentru ca apelanta să poată avea acces la proprietatea sa, neexistând niciun temei pentru ca intimata - pârâtă să pretindă despăgubiri.

Faţă de toate aspectele de fapt şi de drept, a apărut evident drept nelegală şi netemeinică concluzia instanţei de fond potrivit căreia în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile urgenţei şi pagubei iminente, concluzie ce a condus la respingerea cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulate de subscrisa.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 466, 470 alin. (5), art. 1000 C.proc.civ. precum şi toate prevederile legale invocate în cuprinsul prezentelor motive de apel.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 411 Cod Proc Civ solicită ca judecata prezentei cereri să se desfăşoare şi în lipsa părţilor.

Intimata-pârâtă DC SRL, prin lichidator judiciar SQ SRL, nu a depus la dosar întâmpinare.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile şi apărările formulate, Tribunalul, va  admite  apelul pentru următoarele considerente:

În fapt, apelanta este proprietarea imobilului situat în mun. TM, jud.T, compus din teren intravilan în suprafață de 8.735 mp și nr. cadastral - și din construcțiile edificate asupra acestuia desemnate prin indicativele C67, C68, C69, C70, C71, C72, C73, C74, C75, imobilul fiind dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1614/02.09.2020, autentificat de SPN C.

Tribunalul mai reține că imobilul proprietatea reclamantei se află în incinta CCDC S.R.L., societate aflată în faliment, reprezentantă legal prin lichidator judiciar SQ SPRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 997 alin. 1 din Codul de procedură civilă „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, procedura specială a ordonanţei preşedinţiale presupune, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv, existenţa urgenţei în luarea măsurii cerute (păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau paguba iminentă ce nu s-ar putea repara), aspect ce trebuie să rezulte din fapte concrete, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, precum şi neprejudecarea fondului.

Analizând condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, prin prisma materialului probator administrat în cauză şi în funcţie de temeiurile de drept invocate în cerere, cu privire la cererea principală, tribunalul constată că acestea sunt îndeplinite în cauza de faţă.

Astfel, în ceea ce priveşte existenţa urgenţei în luarea măsurii cerute, aceasta derivă din necesitatea de a permite apelantei acces la bunurile sale, de natură industriale, destinate a servi procesului de producție în domeniul său de activitate. Simpla privare de posibilitatea de a utiliza/întreține/transfera o parte din utilajele respective constituie prin ea însăși o limitare a prerogativelor dreptului de proprietate, iar solicitarea apelantei de înlăturare a limitării prezintă per se un caracter urgent.

Potrivit relaţiilor aflate la dosarul cauzei, pe rolul Judecătoriei A s-a înregistrat dosarul civil nr. 3109/329/2021 având ca obiect stabilire servitute, obligație de a face, cu prim termen de judecată la data de 16.02.2022. În această situație, prezenta hotărâre produce efecte până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, nr.3109/329/2021, când instanța va statua cu privire la existența dreptului de acces.

Referitor la condiţia neprejudecării fondului, instanţa a reţinut că judecătorul nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, dar pentru a se evita pronunţarea unei soluţii arbitrare, acesta va face un examen sumar, „pipăind fondul”, pentru a se vedea de partea cui este aparenţa drepturilor pretinse, respectiv cuantificarea împrejurărilor care să justifice stabilirea dreptului de acces, iar măsura luată prin prezente procedură este esențialmente temporară.

Faţă de considerentele anterior reţinute, instanţa apreciază că cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă în procedura specială de față.

Analizând temeinicia cererii, tribunalul, în dezacord cu instanța de fond, nu va reține că asupra bunurilor apelantei se exercită un drept de retenție de către intimată, pe de o parte pentru că acesta nu a fost invocat, iar pe de altă parte, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu s-a putut dovedi incidența în cauză a prevederilor art.2495 C.civ. Astfel, alin.1 din textul anterior referit prevede: Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat. În cauza de față, intimatul nu are obligația de a restitui ori de a remite un bun către apelantă, ci obligația de a nu îi limita acesteia accesul la propriul bun. În plus, intimata nu a dovedit că apelanta i-ar datora despăgubiri pentru cheltuielile efectuate cu bunul în discuție, ori că din același raport, de vecinătate, rezultă obligații neonorate de către apelantă.

Tribunalul mai reține că în condițiile art.755, alin.1 C.civ., Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.

Din planul cadastral al imobilului, emis de OCPI T, BCPI A, nr.128604/02.11.2021 rezultă că accesul la bunul proprietatea apelantei se face pe intrarea principală a combinatului deținut de intimată.

În aceste condiții, refuzul intimatei de a-i permite accesul apelantei pe drumul de acces către bunul imobil aflat în proprietatea acesteia constituie o privare efectivă de prerogativele dreptului de proprietate al apelantei, recunoscute conform art.555 C.civ.

Cât privește susținerea intimatei în sensul că pătrunderea apelantei pe teritoriul acesteia ar constitui un pericol pentru siguranța publică și pentru mediul înconjurător, date fiind depozitele de amoniac anhidru, tribunalul reține că acesta nu constituie un motiv real de împiedicare a apelantei să aibă acces la bunurile sale, în condițiile în care intimata poate stabili o serie de măsuri de protecție și reguli de acces, al căror conținut să fie obiectiv, necesar și proporțional față de scopul urmărit. Nestabilirea unor asemenea reguli constituie o omisiune imputabilă intimatei, iar eventuala nerespectare a acestora de către apelantă poate constitui o conduită imputabilă acesteia din urmă, însă simpla existență a stării de pericol nu constituie un motiv pentru a refuza, de plano, accesul apelantei la bunurile proprii, respectiv privarea acesteia de o parte din prerogativele dreptului de proprietate.

Cât privește cererea apelantei de obligare a intimatei la plata unor daune cominatorii de 500 lei pe zi, pentru fiecare zi de întârziere în executare ordonanței, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată, pe de o parte pentru că nu s-a putut reține împotrivirea intimatei la executarea prezentei hotărâri, de îndată ce a rămas definitivă, iar pe de altă parte, pentru că apelanta are la dispoziție mijloace de drept execuțional, precum art.906 C.proc.civ., pentru constrângerea intimatei la executarea obligației.

Pentru aceste motive, va admite apelul, va schimba sentința apelată, va admite în parte cererea și va obliga intimata-pârâtă să permită accesul apelantei-reclamante în incinta CCDC S.R.L., la bunurile proprietatea apelantei-pârâte situate în incinta C, la adresa din mun. TM, str.-, jud.T.

În condițiile art.453 C.proc.civ., va lua act că apelanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare