Situatie juridica minor

 Asupra apelului civil de faţă.

 Prin sentinţa  civilă nr. 6 din 06.01.2022  pronunţată de Judecătoria Slatina  în dosarul civil nr.X/311/2021 s-a admis în parte cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamantul O S, în contradictoriu cu pârâta O M S.

 S-a dispus stabilirea provizorie a locuinţei minorei O-I-M-A, născut la data de 12.02.2010, la domiciliul tatălui, până la soluţionarea dosarului  cu nr. X/311/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Slatina.

Au fost obligaţi ambii părinţi să ofere întreţinere provizoriu minorei O-I-M-A, născut la data de 12.02.2010 după cum urmează: tatăl va presta întreţinerea în natură prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar mama a fost obligată la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de  1/6 din venitul minim net garantat în plată, pensie care va fi plătită lunar până în ultima zi din lună, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.12.2021 şi  până la soluţionarea dosarului X/311/2021aflat pe rolul Judecătoriei Slatina.

A fost încuviinţat pentru reclamant  un program de legături personale cu minorul O C E A născută la data de 21.09.2014, după cum urmează:

- Doua weekend-uri pe luna în domiciliul sau, în prima şi a treia săptămâna din luna, începând de vineri ora 18.00 şi pana duminica ora 18.00, precum şi posibilitatea de a efectua excursii în afara localităţii de domiciliu în interesul minorilor în intervalul de timp mai sus menţionat;

- Ziua de naştere a minorei (21 septembrie), Revelionul, Crăciunul şi Pastele sa fie sărbătorite alternativ, în anii impari, împreuna cu tatăl, în domiciliul său sau într-o excursie organizata pentru minori;

- Posibilitatea de a găzdui pe minoră pana la jumătate din toate vacantele copiilor (vacanta intersemestrială din februarie sau vacanta din octombrie, cate o săptămâna fiecare alternativ)

- jumătate din vacanta de iarna alternativ - adică 10 zile în perioada 03 ianuarie-13 ianuarie în anii pari, respectiv 22 decembrie - 2 ianuarie în anii impari

- O luna în vacanta de vara alternativ - în anii pari luna iulie, în anii impari luna august

- mama va anunţa tatăl cu cel puţin trei zile înainte, despre serbările şi festivităţile şcolare la care minora este invitată, pentru a participa la aceste evenimente;

cu obligarea reclamantului de a lua minora de la domiciliul mamei şi a-l aduce înapoi în intervalul de timp stabilit.

Măsurile vor produce efecte până la soluţionarea dosarului de fond având ca obiect „divorţ”.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Executorie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, prioritar, cu privire la inadmisibilitatea cererii invocată de pârâtă, că aceasta este o sancţiune care vizează exercitarea unei modalităţi de exhibarea a acţiunii civile prohibită, în mod expres sau implicit, de către o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiţii de validitate a căii procedurale aleasă de parte, implicând contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa.

Inadmisibilitatea este o sancţiune incidentă ca un efect al aplicării unei sancţiuni de drept procesual civil, precum este decăderea, sau presupune formularea unei cereri privind exercitarea unui drept sau interes legitim, în condiţiile în care s-a produs o vătămare procesuală, care subzistă la data formulării cererii, având ca efect contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa.

Or, conform art. 920 C.pr.civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei. Părţile se află în proces de divorţ, iar reclamanta deja a formulat şi obţinut o ordonanţă preşedinţială privind locuinţa şi obligaţia de întreţinere a unuia dintre minori. Prin urmare, şi prezenta cerere este admisibilă, potrivit art. 920 C.pr.civ.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 997 din codul de procedură civilă ,,instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete ce intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale cumulative, şi anume: existenţa în favoarea reclamantului a unei aparenţe de drept, urgenţa, caracterul provizoriu sau vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Pe cale ordonanţei preşedinţiale nu poate fi soluţionat fondul dreptului. Cu toate acestea, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege şi chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competenţa instanţei de a lua o măsură provizorie, cât şi pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părţile litigante are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale şi justifică un interes legitim pentru a menţine o anumită stare de drept sau de fapt.

Prima condiţie esenţială care este cerută de dispoziţiile art. 997 din codul de procedură civilă pentru folosirea ordonanţei preşedinţiale este concluzionarea de către instanţă, fără a prejudeca fondul, că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului. În acest context aparenţa de drept are o conotaţie specifică : existenţa dreptului la un prim şi sumar nivel de aproximare, condiţie care în cazul litigiilor privitoare la minori are în vedere interesul superior al copilului care este determinant şi prevalează în raport cu orice alte circumstanţe atunci când se ia orice decizie privitoare la copil, această raţiune fiind justificată de situaţia specială în care se află copilul: dependenţă, grad de maturitate, statut juridic, posibilitate redusă de a-şi apăra ori face cunoscute propriile interese în raport cu adulţii.

Ordonanţa preşedinţială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenţiei formulate, aparenţa de drept în favoarea unei persoane fiind o chestiune relativă, care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul în cadrul unui raport juridic. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt.

Toate măsurile ce urmează a fi dispuse de instanţă pentru reglementarea raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori trebuie să aibă în vedere principiul interesului superior al copilului care trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul.

Determinarea interesului superior al copilului se realizează prin investigarea împrejurărilor, situaţiilor, faptelor ce ţin de copil şi istoricul lui sau de alte persoane care urmează să se ocupe de creşterea şi educarea acestuia, trebuinţele copilului de ordin material, fizic, educaţional şi emoţional, precum şi nevoia de afecţiune şi siguranţă, elemente care concură la identificarea unui mediu stabil şi securizant pentru copil.

Legiuitorul a prevăzut că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament (art. 2 alin. 6 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Noţiunea de interes superior al minorului are un conţinut complex, instanţa trebuind să ţină seama de întregul context situaţional şi de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.

Criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă la stabilirea interesului superior al copilului în cazul stabilirii măsurilor care îl privesc sunt: vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul părinţilor faţă de minor, precum şi al minorului faţă părinţi, grija manifestată de părinţi faţă copii în timpul convieţuirii cât şi după despărţirea în fapt.

Potrivit art. 496  alin. 1-3:  „Copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile”.

Conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 „În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum:

a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;

b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;

c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;

 d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;

 e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.”

Cu privire la situaţia actuală a părţilor, instanţa a reţinut următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 30.01.2010 (certificat de divorţ f. 13), iar în prezent se află în proces de divorţ – dosar nr. X/311/2021.

Din această căsătorie au rezultat minorii O-I-M-A, născut la data de 12.02.2010 şi O C E A născută la data de 21.09.2014.

Prin sentinţa civilă nr. X din 10.11.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. X/16.12.2021 pronunţată de Tribunalul Olt (f. 31-42) s-a dispus pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea cu titlu provizoriu a locuinţei minorei, O C E A, la domiciliul mamei, până la soluţionarea dosarului civil nr. X/311/2021. În ceea ce îl priveşte pe minorul O I M A, a respins cererea de stabilire a locuinţei acestuia la domiciliul mamei, având în vedere pe de o parte, poziţia exprimată de acesta în camera de consiliu, unde a refuzat să locuiască cu mama în S, iar pe de altă parte, împrejurarea că de la naştere şi până în prezent a locuit neîntrerupt în  comuna V M alături de tatăl său de care se simte foarte ataşat.

Având în vedere pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, tatăl reclamant a formulat prezenta cerere prin care a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, stabilirea locuinţei minorului O-I-M-A, la tată, obligarea mamei la plata pensiei de întreţinere şi stabilirea unui program de vizită al tatălui cu minora O C E A.

Instanţa a reţinut că minorul O-I-M-A locuieşte în prezent cu tatăl, în fostul domiciliu comun al părţilor din V M. Acesta şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de tatăl său atât în faţa judecătorului care a judecat dosarul nr. X/311/2021 cât şi în faţa judecătorului care judecă prezenta cerere. S-a constatat că motivele care au determinat respingerea cererii de stabilire a domiciliului la mamă (sentinţa civilă nr. X din 10.11.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina) se menţin, minorul dorind, momentan, să rămână în locuinţa tatălui, fiind vizibil afectat de despărţirea părţilor şi arătând în faţa instanţei că nu simte că actuala locuinţă a mamei este casa lui.

Din rapoartele de anchetă socială (f. 23), coroborate cu declaraţiile martorului O M (f. 44) minorul O-I-M-A locuieşte în prezent cu tatăl său, în fosta locuinţă comună a părţilor, iar minora O C E A locuieşte în S, cu mama. În ambele imobile condiţiile de locuit sunt adecvate, după cum s-a reţinut şi prin sentinţa civilă nr. X din 10.11.2021.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a reţinut că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului în prezenta cauză, având în vedere că de la despărţirea în fapt şi până în prezent minorul a locuit doar cu aceasta şi nu există vreun risc pentru acesta. Mai mult, acesta este ajutat în creşterea minorului de bunicii paterni, care îl duc la şcoală.

Totodată, instanţa a avut în vedere considerentele sentinţei civile nr. X din 10.11.2021 dar şi constatările realizate în prezentul dosar din care rezultă că, la acest moment, minorul nu doreşte să părăsească domiciliul în care a locuit de când s-a născut şi nu se simte comod în noua locuinţă a mamei, chiar dacă aceasta se află mai aproape de şcoală. S-a confirmat de către martorul O M că minorul are un mediu în care este obişnuit în T, prieteni, iar luarea din acest mediu, la acest moment nu este oportună pentru minor, care are nevoie de timp pentru a se obişnui cu despărţirea părinţilor şi noul format familial, nefiind încă pregătit pentru schimbări bruşte.

În cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale privind stabilirea domiciliului minorilor până la divorţ, instanţa nu a analizat locuinţa definitivă a minorului, ci unde este în interesul copilului să locuiască temporar până la finalizarea divorţului, astfel încă acest eveniment să îl perturbe cât mai puţin. Este de notorietate că procedura divorţului poate fi un eveniment extrem de dificil din punct de vedere psihologic atât pentru părţi cât şi pentru copiii rezultaţi din căsătorie, mai ales atunci când părinţii nu ajung la o înţelegere, la concesii reciproce.

Având în vedere interesul superior al copilul şi motivele expuse anterior, instanţa a stabilit temporar locuinţa la tată.

Referitor la pensia de întreţinere instanţa a retinut că prin articolul 529 Cod civil se stabileşte cuantumul întreţinerii: întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

De asemenea, articolul 530 din Codul civil se reglementează modalităţile de executare. Astfel regula este că obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.

Instanţa a reţinut că mama pârâtă nu realizează, la acest moment, venituri din muncă.

A obligat ambii părinţi să ofere întreţinere provizoriu minorului O-I-M-A, născut la data de 12.02.2010 după cum urmează: tatăl va presta întreţinerea în natură prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar mama a fost obligată la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de  1/6 din venitul minim net garantat în plată, pensie care va fi plătită lunar până în ultima zi din lună, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.12.2021 şi  până la soluţionarea dosarului X/311/2021aflat pe rolul Judecătoriei Slatina.

S-a avut în vedere că mama pârâtă o are în îngrijire pe minora O C E A, astfel că 1/6 este cota legală la care aceasta poate fi obligată.

Faţă de dispoziţiile art. 920 C.pr.civ., instanţa  a reţinut că urgenţa şi vremelnicia în prezenta cauză sunt prezumate.

Măsurile vor produce efecte până la soluţionarea fondului, având ca obiect divorț.

În ceea ce priveşte cererea de stabilire a unui program de legături personale cu minora O C E A, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 “principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti".

Potrivit art. 401 Cod civil „părintele separat de copilul lor are dreptul de a avea legaturi personale cu copilul lui. În caz de neînțelegere intre părinți, instanța de tutela decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.”

Instanţa mai are în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, conform cărora reclamantului îi este recunoscut dreptul la respectarea vieţii de familie care presupune, în mod primordial, dreptul de a menţine legături personale cu copilul sau.

De asemenea, potrivit art. 17 din legea nr. 272/2004, Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. (3) Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.(4) În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

Deşi încuviinţarea dreptului unui părinte de a avea legături personale cu minorul nu este prevăzută printre măsurile vremelnice asupra cărora se poate statua, pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa a apreciat că o asemenea cerere este admisibilă.

Pe de altă parte, instanţa a considerat că, din interpretarea coroborată şi sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, se desprinde concluzia că şi luarea unei măsuri provizorii de stabilire a unui program de legături personale cu minorul, trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.

În ceea ce priveşte urgenţa, aceasta trebuie să rezulte din fapte concrete, pe care instanţa este obligată să le analizeze în parte, reclamantei revenindu-i sarcina de a stabili prin mijloace probatorii adecvate existenţa urgenţei.

Referitor la urgenţă, aceasta este, fără dubiu, îndeplinită în cauză. Astfel, instanţa a reţinut că în urma pronunţării sentinţei civile nr. X din 10.11.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina a fost stabilită  locuinţa minorei O C E A  la mamă.

Urmare a situaţiei tensionate între părţi, legăturile personale ale tatălui cu minora nu s-au putut desfăşura corespunzător, existând momente de refuz din partea mamei, după cum reiese din declaraţia martorului O M (f. 44).

Totodată, urgenţa este îndeplinită şi raportat la faptul că la acest moment, dat fiind faptul că procesul de fond aflat pe rolul Judecătoriei Slatina poate avea o durată îndelungată, lipsa oricărui contact al reclamantului cu minora în acest interval de timp poate avea efecte ireversibile asupra relaţiei sale cu aceasta.

Faţă de probele administrate, rezultă indubitabil că este îndeplinită condiţia urgenţei în speţa de faţă, având în vedere că, în urma stabilirii domiciliului minorei la mamă, au existat momente de conflict cu privire la legăturile personale pe care reclamantul le poate avea cu minora.

Instanţa de fond nu a primit susţinerile mamei în sensul ca legăturile personale să se desfăşoare doar la domiciliul mamei, acestea fiind total nejustificate, raportat la faptul că domiciliul tatălui este fosta locuinţă comună a părţilor cu care aceasta este obișnuită, familiarizată, iar tatăl este ajutat de bunicii paterni în creşterea sa.

Prin stabilirea dreptului părintelui care este separat de copilul său de a avea legă¬turi personale cu minorul numai la locuinţa părintelui la care locuieşte copilul, aşa cum finalmente doreşte pârâta, nu se poate asigura intimitatea necesară unei relaţii personale delicate, cu atât mai mult cu cât prin separarea părinţilor, minorul a pierdut obişnuinţa relaţiei cu părintele care este separat de copilul său, presupunându-se, prin reluarea comunicării, chiar într-un cadru minimal, să se recupereze pe cât posibil firescul acesteia.

În ceea ce priveşte vremelnicia, instanţa a reţinut că pe rolul Judecătoriei Slatina există un dosar având ca obiect divorţ, prezenta hotărâre urmând să producă efecte până la soluţionarea acestui dosar.

Condiţia neprejudecării fondului este de asemenea îndeplinită, prezenta hotărâre urmând să producă efecte până la soluţionarea fondului şi fără a avea autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.

Dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie realizat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra creşterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie limitat în timp, comunicarea dintre părintele la care nu locuieşte copilul şi acel copil urmând să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.

Instanţa a atras atenţia părţilor asupra necesităţii de a păstra o relaţie civilizată în programul de legături cu minorul, iar mamei de a nu împiedica acest program.

Astfel, faţă de motivele arătat anterior, instanţa a admis cererea precizată de ordonanţă preşedinţială şi a stabilit pentru reclamant  un program de legături personale cu minorul O C E A născută la data de 21.09.2014, după cum urmează:

- Doua weekend-uri pe luna în domiciliul sau, în prima şi a treia săptămâna din luna, începând de vineri ora 18.00 şi până duminica ora 18.00, precum şi posibilitatea de a efectua excursii în afara localităţii de domiciliu în interesul minorilor în intervalul de timp mai sus menţionat;

- Ziua de naştere a minorei (21 septembrie), Revelionul, Crăciunul şi Pastele sa fie sărbătorite alternativ, în anii impari, împreuna cu tatăl, în domiciliul său sau într-o excursie organizata pentru minori;

- Posibilitatea de a găzdui pe minoră pana la jumătate din toate vacantele copiilor (vacanta intersemestriala din februarie sau vacanta din octombrie, cate o săptămâna fiecare alternativ)

- jumătate din vacanta de iarna alternativ - adică 10 zile în perioada 03 ianuarie-13 ianuarie în anii pari, respectiv 22 decembrie - 2 ianuarie în anii impari

- O luna în vacanta de vara alternativ - în anii pari luna iulie, în anii impari luna august

- mama va anunţa tatăl cu cel puţin trei zile înainte, despre serbările şi festivităţile şcolare la care minora este invitată, pentru a participa la aceste evenimente;cu obligarea reclamantului de a lua minorul de la domiciliul mamei şi a-l aduce înapoi în intervalul de timp stabilit.

Instanţa a apreciat că ora solicitată de tată pentru weekend (duminica până la ora 22.00) nu este adecvată pentru un minor de vârsta acesteia. De asemenea, nu se impun, la acest moment nici vizitele în timpul săptămânii la locuinţa reclamantei faţă de relaţia tensionată dintre părinţi, nefiind oportună o astfel de măsură. De asemenea, nu se impune stabilirea de program pentru jumătate din toate vacanţele şcolare ale minorei, întrucât, ca regulă, vacanţele se desfăşoară pe perioada verii şi a sărbătorilor legale (cu mici excepţii, vacanţele intersemestriale de ex.). Prin urmare, programul stabilit în prezent de instanţă satisface, pentru moment, în mod corespunzător, realizarea unor legături personale. Nu va fi acordată nici obligarea la convorbiri zilnice întrucât minora  este prea tânără pentru a deţine un astfel de dispozitiv şi nu rezultă că mama nu ar fi răspuns la telefon tatălui în problemele ce o privesc pe aceasta. Instanţa a stabilit, astfel, un program provizoriu, iar în funcţie de rezultatele acestuia, se va stabili şi un program definitiv.

A luat act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată.

 Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel apelanta pârâtă  O M S.

La data de 01.02.2022 apelanta pârâtă a formulat şi depus la dosar  motive de apel.

 Cu referire la motivele de fapt, apelanta pârâtă arătă că  prin sentinţa civilă  nr.X din 10.11.2021 instanţa a admis în parte cererea, în sensul că a stabilit provizoriu doar locuinţa minorei la domiciliul său până la soluţionarea dosarului nr.X/311/2021.

 Din acel moment apelanta pârâtă susţine că a solicitat în cadrul cererilor formulate de către intimatul reclamant, ca locuinţa provizorie a celor doi minori să fie stabilită la aceasta.

 Apelanta pârâtă arată  că pe rolul Tribunalului Olt se află înregistrat dosarul X/311/2022 cu termen de judecată la data de 08.02.2022, a cărui ataşare o solicită în vederea conexării cu prezenta cauză, raportat la disp.art.139 Cod procedură civilă.

 Trecând peste maniera absolut nelegală de soluţionare a cererii privind administrarea probatoriului şi sentinţa pronunţată care este nelegală şi încalcă în mod flagrant mult invocatul  principiu al interesului  superior al minorului.

Practic, unul dintre atributele fundamentale ale principiului interesului superior al minorului, acela ca fraţii să locuiască împreună, este efectiv ignorat de această instanţă, prin soluţia adoptată, despărțind doi minori, doi fraţi care sunt legaţi unul de celălalt  prin cea mai pură formă de afecţiune pe care o pot manifesta la această vârstă.

 Un al aspect neluat în seamă de instanţă este acela referitor la situaţia în care este pus fiul  apelantei pârâte de a face naveta, zilnic, de la locuinţa intimatului-pârât din V M la unitatea de învăţământ în care acesta este înscris, din S.

În dovedirea celor expuse mai sus, apelanta pârâtă solicită încuviinţarea  probei cu înscrisuri, proba cu martora B R I şi o anchetă socială.

În drept şi-a întemeiat cererea de apel pe disp.art. 1000 C.p.civ.

Intimatul reclamant O S a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţată de prima instanţă ca fiind temeinică şi legală, pentru următoarele considerente:

Motivele de apel exprimă doar anumite nemulţumiri ale apelantei-paratei raportat la modul de soluţionare al cauzei, fără ca aceasta să prezinte în concret argumentele juridice sau de fapt din care să rezulte că soluţia pronunţată de prima instanţă ar fi „absolut nelegală". Singurele motive pentru care apelanta-pârâtă consideră că ar fi fost îndreptăţită să primească custodia  minorului, O I M A, iar locuinţa acestuia să fie stabilită la domiciliul/reşedinţa sa, îl constituie pur şi simplu „dreptul fraţilor de a fi împreună", precum si situaţia locativa a minorului, care îl determină să „facă naveta zilnic" între locuinţa din V M şi unitatea de învăţământ din S.

Or, aceste critici nu se înscriu printre motivele pentru care ar putea fi desfiinţată sau modificată o hotărâre judecătorească, nefiind menţionate nici măcar tangenţial aspectele relevante juridic pentru care interesul superior al minorului ar fi nesocotit de dispoziţiile primei instanţe.

În raport de „motivele"invocate de apelanta-pârâtă, intimatul reclamant arată următoarele:

Cu privire la minorul O I M A, prin sentinţa civila nr. X/10.11.2021, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/211/2021, rămasă definitivă prin respingerea apelului, a fost respinsă cererea de stabilire a locuinţei acestuia la domiciliul mamei, având în vedere pe de o parte, poziţia exprimata de acesta în camera de consiliu, din care rezultă că a refuzat să locuiască cu mama  sa în S, iar pe de altă parte, împrejurarea că de la naştere şi până în prezent a locuit neîntrerupt în comuna  V M alături de tatăl său de care se simte foarte ataşat.

Intimatul reclamant arată că aceste împrejurări au fost avute de instanţă la pronunţarea sentinţei  din prezenta cauză, prin care s-a dispus stabilirea provizoriu a locuinţei minorului la domiciliul acestuia din  comuna V M, până la soluţionarea dosarului de fond înregistrat cu nr. X/311/2021, având ca obiect: divorţ şi stabilire locuinţă minor.

Aşa cum a arătat şi în cadrul celorlalte demersuri judiciare, lait¬motivul invocat de apelanta pârâtă ca argument „juridic" în susţinerea cererilor sale este faptul că minorul ar trebui să locuiască numai împreună cu sora sa, minora O C E A, chiar dacă această „dorinţă" a  apelantei pârâte este în contradicţie cu interesul superior al minorului, precum şi cu voinţa declarată a acestuia de a locui în continuare în locuinţa în care sa născut şi a crescut neîntrerupt până în prezent.

În ceea ce priveşte pretenţia apelantei pârâte ca locuinţa minorului O I M A să fie stabilită la domiciliul acesteia din S, intimatul reclamant arată că  aceasta nu poate fi primită pentru 2 argumente juridice esenţiale:

Potrivit art. 478 alin. 3 Cod procedura civila, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Aceasta înseamnă că în apel nu poate fi modificat cadrul procesual nici sub aspectul părţilor, nici sub aspectul obiectului cererii. Cererea/pretenţia apelantei  pârâte de a fi stabilită locuinţa la domiciliul său nu face obiectul acestui dosar, întrucât aceasta, nu a formulata în faţa primei instanţe vreo cerere reconvențională prin care să fi solicitat recunoaşterea/stabilirea în favoarea sa a acestui drept.

Cererea apelantei pârâte prin care locuinţa minorului O I M A, să fie stabilită la domiciliul acesteia din S a fost respinsă, intrând sub puterea autorităţii de lucru judecat, având în vedere faptul că această chestiune a fost tranşată definitiv prin sentinţa civila nr. X/10.11.2021, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/211/2021, rămasă definitivă prin respingerea apelului.

Pe de altă parte, probabil din eroare, apelanta pârâtă consideră că dacă formulează o pretenţie în cadrul unei simple întâmpinări sau al unei susţineri verbale în faţa instanţei, aceasta din urmă ar fi ţinută de „cerere", având obligaţia de a o soluţiona prin dispozitivul hotărârii.

De asemenea, potrivit art. 1002 Cod procedura civila „Ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o."

Potrivit art. 432 NCPC: „Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Intimatul  reclamant susţine că soluţia dată de prima instanţă, prin raportare la probele administrate in cauză, la voinţa minorului exprimată nemijlocit în camera de consiliu este pronunţată în concordanţă cu respectarea interesului superior al minorului, fiind temeinică şi legală.

La analizarea situaţiei de fapt şi argumentelor juridice, prin raportare la interesul superior al minorului, prima instanţă a pornit de la o realitate şi anume de la aceea că minorul a hotărât, în mod constant, să locuiască în continuare în V M, în fostul domiciliu comun al părinţilor, nefiind de acord cu „mutarea" în locuinţa mamei de pe raza mun. S, voinţa minorului fiind exprimată în Camera de Consiliu, când a fost ascultat de judecătorul cauzei. Voinţa acestuia a fost neclintită şi constantă în cadrul tuturor demersurilor judiciare care au avut ca obiect interesul superior al minorului I M A, cum ar fi stabilirea locuinţei acestuia.

Mai arată că locuinţa sa se află la numai 5 km de unitatea şcolara, la doar 10 min de mers cu autoturismul, şi totodată, această situaţie a fost cunoscută, acceptată şi încurajată de apelanta reclamantă încă de la data începerii cursurilor primare, fapt care nu i-a afectat minorului dezvoltarea armonioasă si educarea corespunzătoare în anii precedenţi.

Pe de altă parte, la cererea expresă a fiului  acestora, intimatul reclamant  precizează că a acceptat ca acesta să îşi continue cursurile la o unitate de învăţământ situată pe raza localităţii V M, la numai câteva minute de mers pe jos faţă de locuinţa sa.

Astfel, în lipsa unor împrejurări obiective de natură a afecta interesul superior al minorului, simpla dorinţă a mamei pârâte de a-l avea pe minorul I M A lângă ea, chiar împotriva voinţei declarate a acestuia, intimatul reclamant  consideră că nu este un argument legal care să determine modificarea locuinţei minorului.

Referitor la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, intimatul citează dispoziţiile art. 920 C.proc.civ., art. 400 alin. 1 C.civ., art. 496 alin. 3 C.civ., art. 21 din Legea 272/2004.

Arată că potrivit deciziei de îndrumare nr.10/1969 a fostului Tribunal Suprem în determinarea interesului copiilor minori se tine seama de o serie de factori, printre care: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizica, intelectuala si morala pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportarea părinţilor fata de copil înainte de un eventual divorţ, legăturile de afecţiune stabilite intre copil si familie.

De asemenea, la aprecierea intereselor copilului, instanţa trebuie sa tina seama de întregul complex de împrejurări privind vârsta si sexul copilului, ataşamentul acestuia fata de unul sau altul dintre părinţi, de posibilităţile materiale si moralitatea părinţilor şi, în general, de existenta celor mai prielnice condiţii pentru creşterea si educarea minorului.

Recent, legislaţia romana a mai suferit importante modificări in sensul clarificării noţiunii de autoritatea părinteasca comuna.

Intimatul reclamant face referire la Legea nr. 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 care, la articolul 2, după alineatul (4) introduce un nou alineat, alineatul (5), pe care îl citează.

Faţă de argumentele juridice menţionate mai sus,intimatul reclamant solicită  respingerea apelului ca nefondat, având în vedere şi dorinţa fiului său, de a rămâne în locuinţa sa actuală din comuna V M, alături de acesta.

In drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 471 raportat la cele ale art. 1000 CPC.

Analizând sentinţa, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Mai întâi, este de reţinut că apelanta pârâtă nu s-a conformat cerinţelor art. 470 alin. 1 lit. c C.proc.civ., coroborate cu art. 470 alin. 5 şi art. 1000 C.proc.civ., astfel că tribunalul a decăzut apelanta din dreptul de a motiva apelul, memoriul separat conţinând criticile faţă de soluţia pronunţată în primă instanţă fiind depus cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicarea sentinţei.

Cu toate acestea, tribunalul are în vedere dispoziţiile imperative ale art. 476 alin. 2 C.proc.civ. care prevăd că „în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărarea sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă”.

Este drept că dispoziţiile art. 470 alin. 2 C.proc.civ. prevăd că: „Cerinţele de la alin. 1 lit. c şi d (adică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi probele invocate în susţinerea apelului) sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii”. Rezultă că dacă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul nu au fost invocate prin cererea de apel, apelantul este decăzut din acest drept, dar apelul nu poate fi respins ca nemotivat, deoarece art. 476 alin. 2 C.proc.civ. permite părţilor să se folosească în faţa instanţei de apel de motivele invocate la prima instanţă.

Nu se poate pune semnul egalităţii între decădere, care este o sancţiune ce intervine în cazul în care un act de procedură nu a fost făcut în termen şi respingerea cererii, care este consecinţa decăderii. În materia apelului, sancţiunea decăderii are eficienţă deoarece dacă apelantul nu a arătat în cererea de apel motivele de apel, nu va mai putea propune şi susţine motive noi, care nu au fost avute în vedere la prima instanţă. Deci decăderea nu duce automat la respingerea ca nemotivat a apelului sau la nepronunţarea asupra unui capăt de cerere, tocmai pentru că art. 476 C.proc.civ. prevede în mod expres că părţile se pot folosi şi de motivele invocate în faţa primei instanţe de judecată.

În contextul celor de mai sus, tribunalul reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, ca locuinţa minorului O I M A să fie stabilită provizoriu, la domiciliul tatălui, până la soluţionarea dosarului de civil nr. X/311/2021, având ca obiect principal divorţ, executarea obligaţiei de întreţinere în favoarea minorilor să se realizeze în natură, precum şi obligarea mamei pârâte de a-i permite ca, până la soluţionarea dosarului civil nr. X/311/2021, să menţină legăturile personale cu minora O C E A, născuta la data de 21.09.2014.

În acord cu instanţa de fond, tribunalul constată că în speţă nu se poate reţine inadmisibilitatea cererii, aşa cum eronat a susţinut pârâta, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.

Astfel, art. 920 C.proc.civ. din Titlul I intitulat " Procedura divorţului", prevede că, pe tot timpul procesului, instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Din interpretarea coroborată a textelor legale, respectiv art. 997 şi art. 920 C. proc. civ., rezultă într-adevăr că, deşi calea procedurală aleasă este ordonanţa preşedinţială, atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute la art. 920, instanţa trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiţii de admisibilitate: vremelnicia şi neprejudecarea fondului, deoarece condiţia urgenţei este prezumată de legiuitor în această materie.

Dispoziţiile art. 920 C.proc.civ. au ca ipoteză existenţa unui proces de divorţ între părţi, premisă ce există în speţa de faţă, atât timp cât pe rolul instanţelor judecătoreşti se află dosarul nr. X/311/2021, având ca obiect divorţ.

Analizând condiţiile cererii, prin prisma probelor de la dosarul cauzei, tribunalul constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea cererii de ordonanță președințială.

În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurilor solicitate de către reclamant, tribunalul reţine că această procedură nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părților, aşa cum corect a constatat de altfel şi instanța de fond, tocmai de aceea între părți se desfășoară judecata pe fondul cauzei, pe calea procedurii de drept comun (dosar nr. X/311/2021) .

Referitor la condiția neprejudecării fondului, instanța de fond nu avea de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar, pentru ca soluția sa nu fie arbitrară, a cercetat aparenţa acestui drept.

În acord cu instanţa de fond tribunalul reţine că art. 496 C.civ. dispune că minorul locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de ancheta psihosocială şi ascultându-i pe părinți şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind locuinţa minorului I M A, născut la data de 12.10.2010, potrivit rapoartelor de anchetă psihosocială efectuate atât la domiciliul reclamantului, cât şi la domiciliul pârâtei, a rezultat ca aceştia au condiţii corespunzătoare, locuințele fiind bine întreținute şi utilate cu tot strictul necesar.

Cu toate acestea, tribunalul apreciază că acţiunile pârâtei, care a scos minorul din mediul în care au crescut până la vârsta de 11 ani, nu sunt în beneficiul acestuia. Vârsta este critică pentru dezvoltarea socio-afectivă a unui copil şi se impune din partea părinţilor asigurarea unei stabilităţi în acest sens. Prin urmare, scoaterea minorului din mediul în care a crescut şi sub supravegherea bunicilor paterni şi introducerea acestuia într-un mediu străin, pe care nu-l acceptă momentan, nu este în interesul superior al minorului, pe care instanţa este ţinută să îl urmărească. În acest sens, tribunalul apreciază că se impune limitarea impactului negativ pe care neînţelegerile părinţilor le au asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a copilului. Tot în acest sens, se are în vedere faptul că prezenta măsură este una vremelnică până la judecarea fondului, respectiv a cauzei nr. X/311/2021, aflată pe rolul Judecătoriei Slatina.

Este adevărat că o situaţie ideală ar presupune ca cei doi fraţi să locuiască împreună, însă trebuie avut în vedere specificul prezentei proceduri (ordonanţă preşedinţială) şi împrejurările concrete în care cei doi au ajuns să nu mai locuiască împreună (mutarea mamei în S şi refuzul fiului de a locui acolo).

De asemenea, tribunalul reţine că potrivit art. 499 C.civ., tatăl şi mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educația, învățătura şi pregătirea sa profesională. în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul şi modalitățile executării, precum şi contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă, pe baza raportului de ancheta psihosocială.

Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 529 şi 532 C.civ.,  tribunalul constată că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a dispus obligarea apelantei pârâte să plătească pensie de întreţinere în favoarea minorului I M  A în cuantum de  1/6 din venitul minim net garantat în plată, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la soluţionarea dosarului de fond, atât timp cât în grija mamei se află minora C E A.

În ceea ce priveşte modalitatea concretă în care tatăl poate avea legături personale cu minora C E A, a cărei locuinţă a fost stabilită provizoriu la mamă, tribunalul reţine, în esenţă, că legătura dintre un părinte şi copilul său minor intră sub incidenţa vieţii de familie în sensul art. 8 din convenţie (a se vedea, în special, hotărârile Keegan împotriva Irlandei, 26 mai 1994, p. 17-18, pct. 44, seria A nr. 290, Hokkanen împotriva Finlandei, hotărârea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 299 A, p. 19-20, pct. 54-55 şi Gnahoré împotriva Franţei, nr. 40031/98, pct. 49, CEDO 2000 IX).

Interesul copiilor trebuie să primeze în raport cu oricare alte considerente. Aşa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, acest interes prezintă un dublu aspect: pe de o parte, de a garanta copiilor o evoluţie într-un mediu sănătos; pe de altă parte, de a menţine legăturile cu familia sa, cu excepţia cazului în care aceasta s-a dovedit extrem de nedemnă de acest lucru, deoarece ruperea acestei legături are ca rezultat dezrădăcinarea copilului (Maumousseau şi Washington împotriva Franţei, nr. 39388/05,, pct. 67). Rezultă că interesul copilului dispune ca doar nişte circumstanţe cu totul excepţionale să poată conduce la o ruptură a unei părţi a legăturii familiale şi ca toate încercările să fie făcute pentru menţinerea relaţiilor personale şi, dacă este cazul, la un moment dat, pentru „reconstituirea” familiei (Schmidt împotriva Franţei, nr. 35109/02, pct. 84).

Din această perspectivă, în mod temeinic şi legal prima instanţă a avut în vedere, în stabilirea programului de legături personale în favoarea tatălui, vârsta minorei, distanţa mică dintre domiciliul tatălui şi domiciliul mamei, intervalul de timp fiind suficient, pentru moment, până la soluţionarea pe fond a dosarului de divorţ, pentru ca tatăl să păstreze legătura cu fiica sa.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă.

Data publicarii pe portal: 07.03.2022

Domenii speta

Spete similare