Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2022:023.000066
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MUREŞ
SECŢIA PENALĂ
Dosar nr...
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 66/CP
Şedinţa camerei de consiliu din data de 23 mai 2022
Complet constituit din:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ..
GREFIER: ...
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ...., din cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T. -S.T. Târgu Mureș
Pe rol verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza penală privind pe inculpații:
- ..., trimis în judecată pentru săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, modalitatea vânzării, faptă prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. – 6 acte materiale (6 vânzări) și deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, faptă prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p.
- ..., trimis în judecată pentru săvârșirii infracțiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, faptă prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000
Judecătorul dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă inculpatul ... asistat de av. ales ..., lipsă fiind inculpatul ...
Procedura de citate este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar nota telefonică întocmită de grefierul de ședință prin care inculpatul ..... a fost încunoștințat despre termenul de judecată.
Se constată depusă la dosar adresa nr. 880/III/13/18.05.2022 emisă de Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T. -S.T. Târgu Mureș prin care se arată că mențin dispoziția de trimite în judecată.
La întrebarea judecătorului de cameră preliminară, reprezentanta Ministerului Public și apărătorul inculpatului ... arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul în dezbateri.
Având în vedere răspunsul formulat de parchet și faptul că procurorul de caz menține în integralitate dispoziția de trimitere în judecată don rechizitoriul emis în dosarul nr. ..., reprezentanta Ministerului Public solicită a se constata legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, urmând a se dispune începerea judecății.
Apărătorul inculpatului ... solicită, față de răspunsul scurt al parchetului, a se constata că nu s-a remediat neregularitatea constată de judecătorul de cameră preliminară, sens în care formulează concluzii de restituire a cauzei la parchet.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul din 18.03.2022 în dosar nr. ... al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ... pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în modalitatea vânzării, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal – 6 acte materiale și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și a inculpatului ... sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000.
S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului faptul că inculpatul ..., în perioada ianuarie 2022 – martie 2022 i-a vândut de trei ori cannabis lui ... și de trei ori i-a vândut cannabis lui ... precum și faptul că la data de 02.03.2022 a deținut la locuința sa 2,3 grame cannabis pentru consum propriu. În același rechizitoriu s-a reținut faptul că inculpatul ... la data de 02.03.2022 a deținut la locuința sa circa 20,4 grame rezină de cannabis pentru consum propriu.
Prin Încheierea penală nr. ... judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Mureș a constatat nelegalitatea Rechizitoriului din 18.03.2022 în dosar nr. ... al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureș, a dispus comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureș și a solicitat procurorului ca, în temeiul art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii să indice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut faptul că în cauză nu a fost efectuată urmărirea penală față de inculpații ... și ... pentru infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.
S-a reținut faptul că urmărirea penală in rem a fost începută în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1 Cod penal, reținându-se sub aspectul stării de fapt că numiții ... și ... în noaptea de 25/26.08.2021, în jurul orelor 02:00, au transportat din Luduș la Reghin, pe numitele ... și ... – minore, unde le-au cazat la o a treia persoană cunoscută sub numele de ”... și unde minorele au întreținut relații sexuale, fiecare cu câte un bărbat în vârstă de 50-60 ani, contra unor sume de bani, din care fiecare dintre cele două minore au păstrat o mică parte (fiecare câte 50 lei) predând restul banilor (1450 lei și respectiv 1950 lei) lui ....
S-a reținut că în cauză urmărirea penală in rem s-a extins avându-se în vedere următoarea stare de fapt: 2 persoane, indicate sub numele de ”...” și ”...” au furnizat, aproximativ în luna august 2021, pentru o perioadă de 30 zile, droguri, respectiv marijuana, numitelor ...și .. ..., în timp ce acestea erau cazate la un hotel din .. precum și faptul că cei doi - ”...” și ”...”, au consumat împreună cu ... și ... aceste droguri sau parte dintre ele, cu privire la care procurorul a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 și cumpărarea și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. 1 din legea 143/2000;
A reținut judecătorul de cameră preliminară că, față de inculpatul ... s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale avându-se în vedere o altă stare de fapt, pentru care în cauză nu s-a început urmărirea penală in rem, respectiv faptul că acesta, în perioada ianuarie 2021 – martie 2022, a vândut cannabis către mai multe persoane între care ... ... și ... și că la data de 02.03.2022 a deținut în locuința sa circa 5 grame de cannabis, cu privire la care procurorul a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. La fel, față de inculpatul ... .. s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale avându-se în vedere o stare de fapt pentru care anterior în cauză nu s-a început urmărirea penală, respectiv pentru aceea că la data de 02.03.2022 a deținut în locuința sa circa 20 grame de cannabis și 1 gram de hașiș, cu privire la care procurorul a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 din legea 143/2000.
A mai reținut judecătorul de cameră preliminară că, în ceea ce îl privește pe inculpatul ..., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri de risc în forma simplă (art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000) în infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată (art. 2 alin. 1 din legea 143/2000 cu reținerea art. 35 alin. 1 Cod penal – 6 acte materiale) dar că starea de fapt reținută ca fiind corespunzătoare formei simple este diferită de cea pe care a reținut-o ca fiind corespunzătoare formei continuate a infracțiunii:
-în perioada ianuarie 2021 – martie 2022 a vândut cannabis către mai multe persoane între care ... și ...
față de:
-în perioada ianuarie – martie 2022 a vândut cannabis de 3 ori lui ...... și de 3 ori lui ...
deci fără ca să se procedat la o extindere a urmăririi penale pentru actele materiale stabilite în cursul urmăririi penale, după începerea urmăririi penale in rem și anterior schimbării de încadrare juridică.
Judecătorul de cameră preliminară observă că, potrivit dispozițiilor art. 305 alin. 1 Cod procedură penală ”când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește”, iar potrivit art. 305 alin. 3 Cod procedură penală ”atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de acesta, care dobândește calitatea de suspect.” În continuare, judecătorul de cameră preliminară are în vedere dispozițiile art. 309 alin. 1 Cod procedură penală potrivit cărora ”acțiunea penală se pune în mișcare de procuror când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. 1” iar potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul ”se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală”.
Rezultă deci că între fapta pentru care într-o cauză penală se dispune începerea urmăririi penale in rem (sau se dispune extinderea urmăririi penale in rem), cea pentru care se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, cea pentru care se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și cea pentru care se dispune trimiterea în judecată trebuie să existe identitate pentru a fi îndeplinită dubla condiție menționată de dispozițiile art. 328 alin. 1 Cod procedură penală referitoare la faptași persoana pentru care s-a efectuat în cauză urmărirea penală.
Or, astfel cum s-a reținut în cuprinsul încheierii penale nr. ..., nu există o astfel de identitate între faptele pentru care s-a început (și extins) urmărirea penală și cele pentru care s-a efectuat în continuare urmărirea penală, pus în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată cei doi inculpați, aspect din care rezultă nelegalitatea rechizitoriului supus analizei în această etapă procesuală.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară constată că nelegalitatea rechizitoriului rezultă și din faptul că în cursul urmăririi penale, procurorul nu a procedat la extinderea urmăririi penale de la forma simplă a infracțiunii de trafic de droguri de risc (art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000) la forma continuată a acesteia, respectiv trafic de droguri în formă continuată (art. 2 alin. 1 din legea 143/2000 cu reținerea art. 35 alin. 1 Cod penal – 6 acte materiale) ci, în mod eronat, a procedat la schimbarea încadrării juridice.
Or, instituția schimbării încadrării juridice devine operantă numai în situația în care starea de fapt reținută este aceeași și doar încadrarea acesteia în tipicitatea unei infracțiuni este diferită, nu și în situația premisă existență în cauză, când ceea ce s-a reținut inițial ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în forma simplă (art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000) a fost că inculpatul ... ”în perioada ianuarie 2021 – martie 2022 a vândut cannabis către mai multe persoane între care ... și ...”, fără să se precozeze că această vânzare a avut loc la date și împrejurări diferite sau la aceeași dată și în aceeași împrejurare, pentru ca ulterior procurorul să rețină că inculpatul ... ” în perioada ianuarie – martie 2022 a vândut cannabis de 3 ori lui ... și de 3 ori lui ....” cu reținerea formei continuate a infracțiunii.
În aceste condiții, judecătorul de cameră preliminară constată că neregularitatea rechizitoriului (sub forma nelegalității) constând în necorespondența faptei pentru care s-a început și ulterior desfășurat urmărirea penală cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați – ... și ... nu a fost remediată, astfel încât nu se poate stabili care este obiectul și care sunt limitele judecății, motiv pentru care va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureș.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
Constată că prin Încheierea penală nr. ... judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș a constatat neregularitatea rechizitoriului și imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății în privința faptelor imputate inculpaților ... și ...
Constată că procurorul a menținut dispoziția de trimitere în judecată.
În temeiul art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureș.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 23 mai 2022.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
.... ...
Red/tehnored. ..../ 23.05.2022
Listat ..../ 4 ex/23.05.2022
Curtea de Apel Brașov
Civil. Contracte. Clauză abuzivă. Nulitate parţială contract.
Judecătoria Vălenii de Munte
: Infracţiuni
Curtea de Apel Brașov
Litigiu poliţişti - ajutoare la ieşirea la pensie - art. 20 alin. 1 din anexa VII cap. II, secţiunea 3 din Legea cadru nr. 284/28.12.2010. Netemeinicie.
Tribunalul Teleorman
Circumstanţe medicale cu rol determinant în înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă
Judecătoria Sectorul 1 București
ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. Condiţia de aparenţă de drept în favoarea reclamantului, cerinţă expresă introdusă în NCPC, referitor la procedura ordonanţei preşedinţiale. Aparenţa de drept este apreciată a exista în favoarea pârâtei, în condiţiile în care exis